Sunteți pe pagina 1din 2

DEZVOLTAREA 

PERSONALITĂŢII ELEVULUI
PRIN ACŢIUNI DE VOLUNTARIAT
Voluntariatul este o activitate ce poate dezvolta armonios personalitatea unui elev care
învaţă să fie bun fără a aştepta vreo recompensă materială. Implicat în activităţi de voluntariat,
elevului i se oferă de fapt şansa descoperirii propriilor abilităţi şi dobândirea altora, beneficiile
calităţii de a fi voluntar fiind numeroase. voluntariat, dezvoltă, personalitatea, altruism.
Din fericire, ideea de voluntariat prinde contur în ţara noastră. Există o tendinţă
crescândă din partea tinerilor de a se implica în activităţi de voluntariat care îi provoacă să se
implice activ în societate. Altruismul este şi trebuie să fie trăsătura principală a voluntarului,
dorinţa de a sprijini pe cei din jur, de a se implica în problemele comunităţii fiind motivaţia
unui tânăr de a deveni preocupat a ajuta fără recompense materiale.
Voluntariatul înseamnă, în primul rând, interacţiune cu oameni care au aceleaşi
aşteptări şi care se raportează la aceeaşi grilă de apreciere, fapt care ajută copilul să se
descopere, să se regăsească şi, astfel, să construiască împreună un sistem de valori cu ajutorul
căruia să intervină pentru a schimba radical o situaţie. Prin această activitate copilului i se
oferă şansa să-şi descopere propriile abilităţi, dar şi să dobândească altele.
Este cunoscut faptul că unii copii sunt în mod natural sociabili, în timp ce alţii sunt
caracterizaţi de timiditate şi le este greu să se integreze. Voluntariatul are un rol hotărâtor în
dezvoltarea personalităţii copilului, întrucât contribuie la dobândirea abilităţilor de
comunicare şi relaţionare socială. Obţinând aceste abilităţi, încrederea în sine creşte, imaginea
de sine se conturează, iar respectul pentru ceea ce îl înconjoară se creionează. În acest sens, a
voluntaria înseamnă a crea legături constructive şi durabile între oameni şi comunităţi, în aşa
fel încât oferă copilului posibilitatea de a exersa şi de a dezvolta abilităţile sociale.
Având în vedere că în viaţa unui copil pot exista şi momente dificile (neînţelegeri în
familie, divorţul părinţilor, etc.), activităţile de voluntariat pot fi un beneficiu, pentru că reduc
riscul de depresie. Înconjurat în permanenţă de oameni, tânărul experimentează metode de
socializare care îi permit să depăşească mai uşor eventualele impedimente de ordin moral.
Prin voluntariat copilul învaţă să fie responsabil de faptele sale, deoarece ştie că alţi oameni
depind de munca lui şi, de aceea, se va strădui să-şi facă treaba cât mai bine.
Responsabilitatea este o calitate pe care o dobândeşte prin felul în care decide să acţioneze şi
să reacţioneze, indiferent de circumstanţele în care se găseşte.
Copilul deprinde abilitatea de a lucra în echipă, implicându-se activ şi căutând soluţii. Devine
înţelegător faţă de problemele celorlalţi şi încercă să le rezolve. De altfel, în acest mod,
dezvoltă şi calitatea de a fi empatic, pentru că va încerca să ia locul celui aflat în dificultate şi
să găsească cea mai bună cale de a-l determina să depăşească momentul.
Voluntarul învaţă să adopte o atitudine tolerantă faţă de cei din jurul său, învaţă că acceptarea
şi aprecierea diversităţii este soluţia pentru a comunica în mod constructiv în situaţii sociale
diverse.
În perioada şcolarizării se oferă posibilitatea elevului să experimenteze voluntariatul.
Se ştie că dascălii promovează acest tip de activitate, pentru că i-au înţeles beneficiile. Există
o preocupare continuă la nivelul fiecărei şcoli de a implica educabilii în cât mai multe acţiuni
de voluntariat, elaborând an de an un calendar de fapte bune al celor care doresc să-şi ofere
ajutorul necondiţionat. Şi, nu de puţine ori am fost plăcut surprinşi să aflăm că singuri, elevii
noştri, au iniţiat proiecte la nivelul clasei sau al şcolii, prin care solicitau ralierea altor colegi
în scopul rezolvării unei probleme a comunităţii.
Solidaritatea ar trebui să fie o constantă a vieţii omului. Astfel, iniţiativele voluntare de
sprijinire a persoanelor a căror condiţie socială este defavorabilă, trezesc în copil dorinţa de a
fi solidar, de a face bine şi de a-şi oferi ajutorul, manifestând înţelegere faţă de cei aflaţi în
neputinţă.
Elevul se va simţi împlinit dacă activităţile la care participă din proprie iniţiativă răspund
nevoilor individuale sau ale comunităţii din care face parte. Răbdarea, îngăduinţa,
cordialitatea sunt calităţi pe care le câştigă dacă este încurajat să-şi folosească inteligenţa şi
ingeniozitatea. De asemenea, creativitatea şi originalitatea pot fi stimulate atunci când copilul
este antrenat în acţiunile voluntare, abilităţi ce vor contribui la formarea sa. Acestea
corespund profilului unui voluntar care promovează un stil de viaţă bazat pe inovaţie în
spiritul evoluţiei societăţii căreia îi aparţine.
Voluntariatul este, în esenţă, un mod plăcut, constructiv şi incitant de a petrce timpul
liber. Copilul va fi ferit de anturajul nepotrivit, de eventuala idee a inutilităţii lui sau de
anxietate, pentru că va avea întotdeauna această alternativă de a fi altfel decât ceilalţi care nu
împărtăşesc această idee.

S-ar putea să vă placă și