Jocul didactic ,strategie didactică interactivă centrată pe elev

Platon a considerat jocul ca o atitudine arătând că munca poate fi efectuată uneori în

joacă de fiinţa umană şi recomandă: „faceţi în aşa fel încât copiii să se instruiască jucându-se
şi veţi avea prilejul de a cunoaşte înclinaţiile fiecăruia”. Conţinuturile teoretice sunt înlocuite
în noua programă cu o varietate de contexte problematice care au menirea de a dezvolta
capacităţi si competente la elevi prin elaborarea şi folosirea de strategii în rezolvarea
diferitelor situatii şcolare. Capătă o mare importanţă activitatea de explorare-investigare, prin
stimularea atitudinii de cooperare, iar învăţătorul devine un organizator de activităţi variate de
învăţare, pentru toţi copiii, indiferent de nivelul şi ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia,
stimulându-i să lucreze, evaluându-i după progresul individual.

Pentru ca fiecare elev să fie implicat, direct în actul învăţării, la nivelul posibilităţilor
sale, este folosit frecvent jocul didactic, drept strategie didactică interactivă, centrată pe elev.
Jocul contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, la formarea percepţiilor de formă,
mărime, spaţiu, timp, la educarea spiritului de observaţie, a imaginaţiei creatoare, a gândirii şi
nu în ultimul rând la dezvoltarea limbajului. Tot jocul este un mijloc eficient şi suficient
pentru realizarea sarcinilor educatiei morale a copilului, contribuind la dezvoltarea stăpânirii
de sine, autocontrolului, spiritului de independenţă, disciplinei conştiente, perseverenţei,
precum şi a multor altor calităţi de voinţă şi trăsături de caracter. Valoarea jocului se observă
şi în dezvoltarea sociabilităţii, a spiritului de colectivitate, a relaţiilor reciproce între copii.

Jocul îşi are importanţa sa în formarea colectivului de copii, în formarea spiritului de

independenţă, în formarea atitudinii pozitive faţa de muncă, în corectarea unor abateri sesizate
în comportamentul unor copii. Toate aceste efecte educative se sprijină pe influenta pe care
jocul o exercită asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra personalităţii lui. Jocurile pot fi
împărţite în două categorii şi anume jocuri simbolice şi jocuri cu reguli . Jocurile simbolice au
mai multe forme : jocuri simbolice primare ( jocuri de manipulare , exerciţii ) ;jocuri
simbolice evoluate ( jocuri cu subiecte din viaţa cotidiană sau cu subiecte din basme ).
Jocurile cu reguli pot fi jocuri didactice sau jocuri distractive . Plasarea judicioasă a jocului
didactic pe parcursul lecţiei asigură o densitate maximă a acesteia , fiecare elev fiind implicat
în actul învăţării.

Pentru a evita monotonia lecţiei , plictiseala este recomandată utilizarea unor jocuri –
exerciţiu variate ce cuprind sarcini asemănătoare, dar cu un grad de dificultate sporit . Dacă
sunt adaptate la nivelul de dezvoltare al fiecărui copil, se poate demara o acţiune de antrenare,
în paşi mici, spre un efort din ce în ce mai ridicat. Particularităţile individuale specifice
fiecărui elev se manifestă pe fondul unor particularităţi de vârstă.

„Fiecare elev constituie un caz având condiţiile sale specifice de viaţă, experienţele
proprii, caracteristicile sale, originalitatea sa”. Numai dacă se cunosc particularităţile de vârstă
şi individuale ale elevilor, se pot adapta şi utiliza jocuri potrivite, în realizarea obiectivelor
propuse la lectii. Prin jocul didactic, elevii sunt implicaţi efectiv şi afectiv mai mult în
căutarea de soluţii pentru a rezolva sarcinile cerute, în argumentarea deciziilor luate în
rezolvarea unor situaţii practice. Fiind stimulat de satisfacţiile pe care i le asigură jocul ca
metodă, ce oferă cadru de manifestare, care din punct de vedere psihologic, copilul învaţă mai
mult .

Elementele de joc au menirea de a-i stimula şi antrena mai mult pe şcolarii mici în
învăţarea activă. Învăţarea prin jocul didactic face ca elevul să fie impulsionat de componente
ce ţin de parametrul cognitiv-intelectual (procese cognitive şi operaţiile pe care acestea le
implică) şi parametrul activator-motivaţional (trebuinţe, interese, nivel de aspiraţie, stări
afective, atitudini - factori non-cognitivi), într-o strânsă interdependenţă .

Asigurarea interdependenţei optime între cele două componente ale personalităţii

elevului, în funcţie de nivelul dezvoltării sale şi de situaţia concretă în care este antrenat, este
cerinţa fundamentală a principiului însuşirii conştiente şi active. Treptat, elementele de joc
încep să cedeze tot mai mult locul elementelor de învăţare. La vârsta şcolară, învăţarea este
forma predominantă de activitate. Jocul este subordonat învăţării exercitând o influenţă
deosebită asupra dezvoltării psihice a copilului. Dacă la vârsta preşcolară, jocul reprezintă
activitatea principală a copilului, la vârsta şcolară mică, jocul este o formă accesibilă de
învăţare activă, participativă.

Învăţarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conţinut bogat şi o sferă

largă de cuprindere: formarea priceperilor, însuşirea unor cunoştinţe, formarea motivaţiei,
atitudinilor, sentimentelor şi a voinţei. Astfel, „în procesul de învăţare este antrenat întreg
psihicul, toate funcţiile” Pentru o corelaţie optimă între joc şi învăţare trebuie să se ţină seama
de nivelu general de dezvoltare psihică a copilului . Prin îmbinarea elementelor de învăţare cu
cele de joc, copilul îşi însuşeşte unele cunoştinţe şi face primii paşi în direcţia formării
deprinderilor de muncă intelectuală. Învăţarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are
un conţinut bogat şi o sferă largă de cuprindere: formarea priceperilor, însuşirea unor
cunoştinţe, formarea motivaţiei, atitudinilor, sentimentelor şi a voinţei.