Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PUBLICE
Concepte cheie:
noțiune, trăsături, clasificare
condiții de valabilitate
procedura emiterii/adoptării actelor administrative
efecte juridice
suspendarea, revocarea, anularea și inexistența actelor administrative
1. Caracterizare generală
1
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, 2002
2
R. N. Petrescu, op. cit., 2004
3
V. Vedinas, op. cit., p. 78
4
M. Preda, op. cit., p. 180
achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte
administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
5
R. Ionescu, Drept administrativ, Editura Didactica şi Pedagogica, 1970
ste
Actul administrativ emis cu participarea mai multor persoane fizice. E
cazul organelor colegiale care sunt constituite din mai multe persoane fizice, ce
participă prin vot la adoptarea actului. Această situație nu schimbă natura actului
administrativ în sensul de a-l transforma din act unilateral în act bi-multilateral,
deoarece persoanele implicate în adoptarea lui nu exprimă o voința juridică proprie.
Voința fiecărei persoane se contopește într-o singură voința juridică, aceasta
aparținând organului emitent. Rezultă că voința membrilor organului colegial
reprezintă o formă procedurală de adoptare a actului;
oate fi
Actul administrativ emis cu participarea mai multor persoane juridice. P
vorba despre două sau mai multe autorități administrative, despre autorități
administrative şi alte autorități publice, sau despre autorități administrative şi structuri
nestatale şi în această situație, pentru același argument de la punctul anterior se
menține caracterul unilateral al actului administrativ;
Actul administrativ emis la cerere. Este o categorie de acte răspândită
deoarece, de regulă, administraţia trebuie sa fie sesizată cu privire la nevoile
subiecților de drept care se concretizează în cererea acestora. Cererea poate să
emane de la persoana interesată către organul emitent sau de la organul emitent
către cel superior ierarhic lui. Nici în această situație, nu se schimbă caracterul
actului administrativ, întrucât formularea unei cereri nu obligă organul la emiterea
actului şi nici nu se negociază conţinutul actului. Autoritatea administrativă are
aptitudinea să emită actul dacă legea îi permite să o facă în condițiile prevăzute de
legiuitor. Un argument în plus în susținerea acestei idei este reprezentat de
renunțarea beneficiarului la act. Această renunțare nu atrage prin ea însași
desființarea actului. Pentru a se realiza acest lucru trebuie ca organul emitent să
intervină cu un alt act prin care să revoce sau să retracteze actul la care s-a
renunțat. Principiul simetriei în drept sau al lui “contrarius actus” impune ca
revocarea să se facă printr-un act cu aceiași forță juridică sau una superioară.
• Actul administrativ este emis în regim de putere publică.
Această trăsătură deosebește actul administrativ de alte acte juridice ale
administrației supuse dreptului comun. De regimul de putere publică se leagă forța
obligatorie a actelor administrative şi faptul că ele reprezintă titluri executorii, în
sensul că, dacă nu sunt aduse la îndeplinire în mod voluntar se poate trece la
executarea silită, direct în baza actului, fără a mai fi necesară investirea lui cu forța
juridică
executorie.
Obligativitatea actelor administrative, ca trăsătură distinctă, trebuie înteleasă
sub mai multe aspecte6:
- actul admnistrativ este obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intră
sub incidența dispozițiilor sale;
- actul administrativ este obligatoriu pentru autoritatea emitentă atâta vreme
cât el nu a fost abrogat, revocat sau anulat, iar obligaţia organului emitent de a-și
respecta propriile acte există numai dacă este vorba de acte de natură şi forța
juridică diferită;
- actul administrativ este obligatoriu şi pentru autoritatea admnistrativă ierarhic
superioară celei emitente, situație în care trebuie făcută distincție între actele
admnistrative normative şi actele administrative individuale.
• Actul administrativ dă naștere, modifică sau stinge drepturi şi obligații.
Această trăsătură relevă faptul că actul administrativ este un tip de act juridic în
sensul de manifestare de voință făcută cu scopul de a da naștere, de a modifica
sau de a stinge drepturi şi obligații. Ceea ce deosebește însă actul administrativ de
alte acte juridice este faptul că drepturile şi obligațiile rezultate se realizează în
sfera administrației publice şi în regim de putere publică.
• Actul administrativ este supus controlului de legalitate al instanțelor
judecătorești.
Art. 52 din Constituția republicată prevede că persoana vătămată printr-un act
administrativ emis de o autoritate publică sau prin nesoluționarea în termenul legal a
unei cereri, se poate adresa instanței judecătorești solicitând anularea actului,
recunoașterea dreptului pretins, repararea pagubei. Constatăm că textul îngăduie ca
orice act administrativ indiferent de autoritatea publică de la care emană să poata fi
supus controlului de legalitate exercitat de instanțele judecătorești. Textul vorbește
însă în alin. 2 despre o lege organică prin care să se reglementeze atât condițiile, cât
şi limitele exercitării dreptului. Rezultă că textul admite de principiu existența unor
restricții/limitări de la controlul de legalitate, respectiv existența unor acte
administrative exceptate de la acest control care sunt reglementate de Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ. De aceea, trăsătura actului administrativ de
a fi supusă controlului de legalitate al instanțelor judecătorești nu trebuie înteleasă
într-un mod absolutist, din două considerente:
6
Dana Apostol Tofan, op. cit., 2004, p. 18
- există acte administrative care, deși nu sunt emise de organele
administrative, ci de alte autorități publice sunt supuse controlului de legalitate în
baza art. 52 din Constituție ;
- există acte care, deși sunt emise de organe administrative sunt sustrase
controlului de legalitate.
Modificările aduse art. 52 au urmărit o corelare cu celelalte dispoziții
constituţionale și, în primul rând, cu art. 21 care reglementează accesul liber la
justiție. În acest sens, s-a adăugat că este îndreptățită la reparație şi persoana
vătămată într un „interes legitim”, nu doar într-un drept, ca în reglementarea inițială.
7
M. Oroveanu, op. cit., 1998, p. 126 )
8
I. Iovanas, op. cit., 1997
fundamentală, cu legile adoptate de Parlament, precum şi cu toate celelalte acte
normative care au forța juridică superioară actului administrativ9. Strâns legată de
legalitate este şi oportunitatea actului administrativ care semnifică aptitudinea actului
de a satisface anumite nevoi sociale într-un loc şi timp determinat. Dacă legalitatea
semnifică o conformitate cu litera legii, oportunitatea relevă conformitatea cu spiritul
legii. În doctrină s-au conturat doua opinii: • Opinia profesorilor Ș
colii de la Cluj,
potrivit căreia legalitatea şi oportunitatea reprezintă condiții distincte de validitate a
actului administrativ, iar judecătorul nu poate cenzura decât legalitatea, nu şi
oportunitatea actului. • Concepția autorilor Ș otrivit căreia
colii de la Bucureşti p
legalitatea reprezintă o “suma divizio” (totalitatea condițiilor de validitate,
oportunitatea apărând ca un segment al acesteia).
Considerăm că în conformitate cu litera şi spiritul legii fundamentale şi în
concordanță cu necesitatea pătrunderii în sistemul românesc a valorilor democratice
europene, judecătorului de contencios administrativ trebuie să-i fie recunoscută
prerogativa de a cenzura actul administrativ, atât din punct de vedere al oportunității,
cât şi al legalității. Oportunitatea nu este înțeleasă şi prin raportarea la puterea
discreționară a administrației publice, prin care se evocă marja de libertate de care
dispune autoritatea atunci când alege din mai multe variante posibile pe aceea care
corespunde în cea mai mare măsura nevoii sociale pe care are misiunea să o
înfăptuiască. Depășirea acestei libertăți de apreciere atrage excesul de putere pe
care judecătorul trebuie să aibă capabilitatea să-l cenzureze.
În esență, oportunitatea vizează: momentul în care se adopta actul
admninistrativ, locul şi condițiile concrete în care urmează să se aplice un act
admnistrativ, conformitatea cu scopul legii, mijloacele, durata, calitatea vieții şi
interesul public10.
Oportunitatea actului administrativ, în opinia profesorului Verginia Vedinaș,
„derivă din capacitatea pe care o are organul care emite actul de a alege, dintre mai
multe soluții posibile şi egale în aceeași masură, pe cea care corespunde cel mai
bine interesului public care trebuie ocrotit”.
Sunt recunoscute următoarele condiții generale de legalitate:
9
A. Iorgovan, op. cit., 2002
10
A .Iorgovan, op. cit., 2002, I. Iovanas, op. cit.,
• Condiția ca actul sa fie conform Constituției, al cărei caracter
suprem este proclamat prin art. 1 alin. 5;
• Condiția ca actul să fie conform cu litera şi spiritul legii în
accepţiunea lato sensu, care include atât actele juridice ale
Parlamentului, cât şi altele cu forță juridică egală sau inferioară legii, dar
superioară actului administrativ (ordonanțe de Guvern; hotărâri de
Guvern):
• Condiția ca actul să fie emis de organul competent şi în limitele
competenței sale:
• Condiția ca actul să fie adoptat în forma şi după procedura
prescrisă de legiuitor.
Limba în care se redactează toate actele administrative este limba oficială a
statului român-limba română. Conform prevederilor art. 50 din Legea nr. 215/2001
privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, „în unitățile administrativ–teritoriale în care cetățenii aparținând unei
minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, hotărârile cu
caracter normativ se aduc la cunoștința publică și în limba maternă a cetățenilor
aparținând minorității respective, iar în cele cu caracter individual se comunică, la
cerere, și în limba maternă” .
Motivarea tuturor actelor administrative, conform opiniei prof. univ. Narcisa
Petrescu, reprezintă „o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor cetătenești”.
Proiectele de acte normative trebuie motivate prin note de fundamentare, expunere
de motive, referate. „ Ele au menirea de a concentra elementele de fapt și de drept
care legitimează intervenția actului juridic respectiv”. Pentru actele administrative
individuale, obligativitatea motivării în fapt și în drept este de necontestat, atât în
cazul actelor administrative sancționatorii (proces verbal de contravenție), cât și în
cazul actelor administrativ–jurisdicționale (hotărârea comisiei de disciplină). În
practica administrativă actuală, însă, se utilizeaza preponderent motivarea în drept,
cu indicarea eventualelor operațiuni administrative (referate, avize, acorduri etc.).
11
R. N. Petrescu, op. cit., 2004
12
R. N. Petrescu, op. cit., 2004
13
Rozalia–Ana Lazar, Legalitatea actului administrativ. Drept românesc și drept comparat, Editura All
Beck, București, 2004, p.135
ci doar împreună cu actul pe care-l fundamentează. Acordul atrage după sine
legalitatea unui act administrativ fără a acoperi eventualele vicii de legalitate ale
acestuia. Nu produce prin el însuși efecte juridice, dar condiționează efectele actului
administrativ. În doctrină, actele administrative emise în baza unui acord constituie
categoria actelor administrative complexe care reunesc în primul rând voința
organului care a emis actul, dublată (consolidată) de voința organului ce a emis
acordul. În consecință, în cazul acţiunii în anulare, în litigiu va trebui să figureze ca
pârât atât organul emitent, cât şi cel care și-a dat acordul14.
ele mai multe sunt întâlnite în cadrul organelor colegiale fiind reprezentate de:
C
• cvorum => reprezintă numărul de membri, raportat la totalul
membrilor unui organ colegial, care trebuie să fie prezenți pentru ca
deliberările acestuia să fie valabile;
• majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului => numărul
de voturi necesar pentru ca hotărârea să fie valabilă şi obligatorie; poate fi
simplă, calificată, absolută … ex.: Constituția prevede în art. 76 alin. 1 că legile
organice se adoptă cu majoritatea membrilor fiecarei camere. Majoritatea
simpla cerută de art. 76 alin. 1 se raportează la cvorum, în sensul că se
impune pentru a trece la votarea unui act, ca organul colegial să fie legal
întrunit, să existe cvorumul legal.
Majoritatea relativă r eprezintă majoritatea celor prezenți, majoritatea absolută
reprezintă majoritatea membrilor unui organ colegial, iar majoritatea calificată
reprezintă o majoritate mai mare decât cea absolută, de regulă, două treimi sau un
alt procent din totalul membrilor unui organ colegial15.
14
A. Iorgovan, op. cit., p.58
15
Dana Apostol Tofan, op. cit., 2004
semnate de către Președinte şi sunt contrasemnate de către Primul Ministru.
Hotărârile consiliului local se contrasemnează pentru legalitate de secretarul
unității administrativ teritoriale.
• motivarea => de regulă este specifică actelor administrative cu
caracter jurisdicțional. Ea este uzitată şi în ceea ce privește actele
administrative normative formulându-se propunerea ca regula motivării să fie
extinsă la toate categoriile de acte, în acest fel fundamentându-se temeinicia
emiterii lor. Potrivit prevederilor Legii nr. 24/2000, motivarea trebuie să se
refere, în principal, la: cerințele care justifică adoptarea actului, principiile de
bază și finalitatea reglementării propuse, efectele de ordin social, economic,
politic, cultural urmărite , implicațiile asupra reglementărilor în vigoare și fazele
parcurse pentru emiterea sau adoptarea actului. În cazul actelor individuale,
motivarea se referă în principal la cauzele de fapt și de drept care au impus
adoptarea actului.
• Obligaţia încheierii unei minute => potrivit prevederilor Legii
nr.52/2003‚ punctele de vedere exprimate cu ocazia desfăşurării şedinţelor
autorităţilor administraţiei publice locale se consemnează într-o minută, care
va include şi votul fiecărui membru, cu excepţia cazului în care s-a hotărât ca
votul să fie secret16.
16
V. Vedinaş, op. cit., p. 95
17
T. Draganu, Actele de drept administrativ, op. cit., p. 135
• Comunicarea => vizează actele administrative individuale, este o
modalitate de aducere la cunoșintă a actelor. Exista o excepție stabilită prin
art. 108 alin. 4 din Constituția republicată, potrivit căruia, hotărârile Guvernului
care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate. Doctrina o
definește ca fiind „operațiunea prin care organul administrativ emitent aduce la
cunoștința celui interesat un act administrativ, fie prin predare directă acestuia,
fie prin afișare la domiciliul sau sediul lui sau prin alte mijloace”18.
18
Rodica Narcisa Petrescu, op. cit.,p. 306
19
R. N. Petrescu, op. cit., 2004
• De autenticitate => trăsătura actului administrativ de a fi presupus
că emană de la un organ exprimat în forma sa exterioară (ștampile, antet,
semnături …).
> presupune că actul administrativ corespunde
• De veridicitate =
adevărului.
Din aceste prezumții izvorăsc şi obligațiile pe care le naște actul, fiind vorba
despre:
• Obligaţia de executare => este obligaţia de a face şi privește
exclusiv subiecții de drept care au obligaţia punerii în executare a actului
administrativ.
• Obligaţia de respectare (opozabilitate) => este obligaţia de a nu
face, care vizează pe toți subiecții de drept, nu numai pe cei însărcinați cu
executarea lui.
Forța juridică a actului administrativ este dată de locul pe care îl ocupă organul
emitent în sistemul organizării administrației publice precum şi de natura organului
respectiv; de exemplu: la nivelul Guvernului se emit atât hotărâri, cât şi ordonanțe de
Guvern, dar şi acte cu forță juridică inferioară – dispozițiile Prim-ministrului, ordinele
miniștrilor20.
Forța juridică a actului administrativ presupune regula executio ex officio
(executarea din oficiu a actul administrativ), în sensul că atunci când actul
administrativ nu este dus la îndeplinire în mod voluntar, se poate trece la executare
silită direct în baza actului, fără să mai fie nevoie de investirea lui cu titlu executoriu,
actul însușii fiind un titlu cu acest caracter.
rebuie să
4.5.1. Momentul de la care actul administrativ produce efecte juridice T
facem distincție între producerea efectelor fată de organul emitent şi producerea
acestor efecte față de alți subiecți de drept. Pentru organul emitent,
20
A. Iorgovan, op. cit., 2002, p. 64
actul administrativ produce efecte din chiar momentul adoptarii sale (ex.: obligaţia de
a-l face cunoscut prin comunicare sau publicare sau obligaţia de a nu-l modifica sau
revoca decât în formele şi după procedura prescrisă de legiuitor). Pentru ceilalți
subiecți de drept momentul diferă în funcție de caracterul actului. Pentru actele
individuale, de regulă, ele produc efecte din momentul comunicării, iar pentru actele
normative din momentul publicării. Dat fiind faptul că există şi acte individuale pentru
care însăși Constituția impune publicarea lor, putem spune, într-o formulă generală,
că actele administrative produc efecte juridice din momentul aducerii lor la cunoștință.
Există însă şi unele excepții, astfel:
• Actele administrative declarative (recognitive) => care produc
efecte juridice anterior emiterii lor, în sensul că recunosc o situație
preexistentă (certificat de stare civilă care produce efecte nu din momentul
emiterii lui, ci din momentul în care s-a petrecut faptul juridic).
• Actul ce produce efecte de la o dată ulterioară aducerii la
cunostință => Art. 78 din Constituție prevede că legea se publică în Monitorul
Oficial şi intră în vigoare în termen de trei zile de la data publicării sau la o
dată prevăzuta în textul ei, care nu poate fi decât ulterioară publicării.
Actele administrative produc efecte până în momentul scoaterii lor din vigoare, care
se poate face:
- prin anulare de către instanța judecătorescă, în baza
prevederilor art. 52 şi art. 126 din Constituție şi ale Legii nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ;
- prin retractarea de către organul emitent;
- prin revocare de către organul ierarhic superior;
- prin abrogare, care se dispune de organul emitent, organul
ierarhic superior sau Parlament, unica autoritate legiuitoare a țării; - prin
alte moduri (decesul persoanei, intervenţia unui fapt
material).
Scoaterea din vigoare produce încetarea efectelor, fiind vorba despre efectele
juridice, deoarece efectele materiale nu pot fi înlăturate, chiar şi în situația în care s
au produs în baza unui act ilegal (exercitarea unei funcţii în baza unei diplome false).
Prescripția prevăzută într-un act normativ constituie un alt fapt material care atrage
încetarea efectelor juridice produse de unele acte administrative individuale; de
exemplu, în materia răspunderii contravenționale, aplicarea sancțiunii amenzii
contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei21.
Anularea unui act juridic este operațiunea prin intermediul căreia sunt
desființate efectele acelui act considerându-se că actul respectiv nu a existat
niciodată, de unde concluzia că efectele anulării se produc ex tunc (pentru trecut).
Anularea este o sancțiune care intervine atunci când actul juridic prezintă anumite
vicii de legalitate şi ea poate fi:
• din punct de vedere al cauzelor ce le generează:
o nulitatea absolută => intervine atunci când s-au încălcat condiții
de fond, esențiale pentru validitatea actului.
o nulitatea relativă => atunci când s-au încălcat condiții mai puțin
importante, de formă
• din punct de vedere al întinderii efectelor:
o nulitate totală => vizează întregul act administrativ, este
specifică actelor individuale;
o nulitate partială => vizează doar anumite dispoziții ale actului,
se regăseşte de regulă, în cazul actelor administrative normative.
21
Dana Apostol Tofan, op.cit., p. 50
Aceeași deosebire între cele două tipuri de nulitate o regăsim și-n dreptul
public, dar cu anumite particularități. Astfel, există situații în care în dreptul
administrativ, deși se încalcă condiții de formă, sancțiunea care intervine este
nulitatea absolută. Art. 52 din Constituție consacră instituția anulării în sensul
recunoașterii posibilității pentru cel vătămat în drepturile sale prin acte administrative
emise de autorități publice să se adreseze instanțelor judecătorești şi să solicite
anularea actului, recunoașterea dreptului pretins şi repararea pagubei.
Anularea poate fi dispusă de următoarele organe:
• Organul superior ierarhic => care are aptitudinea să
anuleze actele organului sau inferior ierarhic în virtutea prerogativelor
ce rezultă din raportul de subordonare administrativă.
• Instanța judecătorescă => în baza dreptului recunoscut de
art. 52 din Constituție, art. 21 privind liberul acces la justitie şi de
prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
• Ministerul public => poate anula numai anumite categorii
de acte administrative (ex.: cele ale locurilor de detenție).
Efectele anulării sunt ex tunc, cu precizarea că atunci când intervine pentru
cauze de neoportunitate efectele ei trebuie să fie ex nunc (pentru viitor). În cazul
actelor anulate, prezumția de legalitate a actului funcționează până în momentul în
care se constată sancțiunea respectivă22. Ca regulă a regimului juridic al anulării
actului administrativ, este aceea ca anularea unui asemenea act atrage după sine
anularea tuturor actelor a căror legalitate a fost condiționată de actul administrativ
anulat23. Aceasta reprezintă o exprimare a principiului cuprins în adagiul latin “quad
nullum este ab initio, nullum producit efectum” . Procedura anulării este diferită în
funcție de organul care dispune anularea.
22
Ilie Iovanas, op. cit., p. 65
23
A. Iorgovan, op. cit., p. 82
• actele inexistente nu se bucură de prezumția de legalitate care
caracterizează orice act administrativ.
• subiectul de drept destinatar al unui act inexistent sau care
cade sub incidența lui, are dreptul de a se prevala de inexistența lui şi de a
refuza îndeplinirea obligațiilor care rezultă din act sau din respectarea lui.
• acestui drept îi corespunde obligaţia autoritătilor publice de a
lua act de inexistența intervenită, ceea ce înseamnă că ele nu vor mai
proceda în baza actului la folosirea forței de respectare deoarece actul nu
se mai prezumă a fi legal. Nu mai constituie titlu executoriu şi nu se mai
bucură de principiul executio ex officio.
• inexistența a devenit de rang constituţional, în sensul că ea
este prevăzută de art. 100, 108 care prevede că nepublicarea în Monitorul
Oficial a decretelor Președințelui, a hotărârilor şi ordonanțelor de Guvern
atrage inexistența lor. Se admite o singură excepție: hotărârile cu caracter
militar care se comunică numai instituțiilor interesate.
Distincţia dintre inexistenţă şi nulitate constă în faptul că actul lovit de nulitate
absolută continuă să producă efecte juridice, în baza prezumţiei de legalitate, până în
momentul în care se constată, cu efect retroactiv, nulitatea actului de către organele
competente, pe când în cazul inexistenţei, din start, actul nu beneficiază de această
prezumţie şi nu poate fi pus în executare24.
24
A. S. Ciobanu, F. Coman-Kund, Drept administrativ, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2006 p. 75
25
Ilie Iovanas, op. cit., p.54, A. Iorgovan, op. cit., p. 91
26
M. Preda, op. cit., p. 190
• art. 95 prevede instituția suspendării din funcție a
Președințelui României. Ea reprezintă răspunderea administrativ
disciplinară (politică) a șefului de stat.
• art. 109 alin. 2 prevede ca ministrul față de care s-a cerut
urmărirea penală poate fi suspendat din funcție de Preşedintele
României. În cazul în care ministrul este trimis în judecată intervine
suspendarea de drept a lui.
Suspendarea intervine atunci când există anumite dubii cu privire la legalitatea
actului şi ea poate presupune următoarele situații:
• s-au schimbat condițiile materiale care existau în
momentul emiterii actului, ceea ce înseamnă punerea sub semnul
întrebării a actului pe considerente de oportunitate.
• organul superior ierarhic a emis anumite acte şi se impune
punerea în acord cu ele a actelor emise de organul inferior ierarhic. • însuși organul
emitent are dubii cu privire la legalitatea actului. Suspendarea apare ca o garanție a
asigurării legalității actului administrativ, care intervine doar în situații de excepție şi
poate fi dispusă de următoarele organe: • suspendarea dispusă de organul emitent al
actului.
• suspendarea dispusă de organul superior ierarhic (se
aplică principiul qui potest majus, potest et minus)
• suspendarea dispusă de instanța judecătorescă în baza
Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Aceasta prevede în
mod expres că cererea de suspendare poate să intervină o data cu
declanșarea procedurii prealabile, până la pronunțarea instanței de
fond, ea urmând să fie rezolvată de urgență, cu citarea părților, iar
încheierea sau după caz, sentința prin care se pronunță suspendarea
fiind executorie de drept şi putând să fie atacată cu recurs în termen de
5 zile de la pronunțare.
• suspendarea de drept care intervine în temeiul unui text de
lege (ope legis)- ex.: art. 123 din Constituție alin. 5 privind suspendarea
de drept a actelor atacate de prefect şi emise de autoritățile autonome
judetene şi locale.
5.4. Revocarea actului administrativ
27
A .Iorgovan, op. cit., p. 83
Spre deosebire de actele administrative normative care sunt întotdeauna şi
oricând revocabile, actele administrative individuale sunt în principiu revocabile, cu
următoarele categorii de excepții28: