Etica Și Integ Recapitulare (I)

Nici o parte din acest curs nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a autorului.
Pentru pregătirea referatelor şi a lucrărilor de dizertație, susținute în cadrul programului de pregătire al

Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Univ. „Ovidius” din Constanța, se pot cita fragmente scurte (în ghilimele) cu evidențierea la „Notă de subsol”: Anechitoae Constantin,
Masterat: Științe Penale; Drept Public; Proceduri Judiciare; Drept Maritim, Disciplina: Etică și integritate academică. Curs recapitulativ (I) din data 12/12/2020 pag. _? Copyright – Legea
nr. 8/1996)
Universitatea „Ovidius” din Constanţa

Facultatea de Drept și Științe Administrative
Masterat - Științe Penale; Drept Public; Proceduri Judiciare; Drept Maritim
Curs: Etica și integritate academică
Prof. univ. dr. Anechitoae Constantin
Cursul recapitulativ din data de 12/12/2020
Sediul Materie:
 Legea educației naţionale nr. 1/20111;
 Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare2;
 Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi
inovare3;
 Ordonanţa de urgenţă nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei4;
 Ordinul nr. 4492/2005 privind promovarea eticii profesionale în universităţi5;
 Ordinul nr. 211/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului
Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, precum şi a
componenţei nominale a acestuia6;
 Ordinul nr. 4783/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Consiliului de etică şi management universitar7;
 Ordinul nr. 3131/2018 privind includerea în planurile de învăţământ, pentru toate programele de
studii universitare organizate în instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional de
învăţământ, a cursurilor de etică şi integritate academică8;
 Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării
(CNECSDTI) din România9;
 CARTA Universităţii „Ovidius“ din Constanţa10;
 CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ UNIVERSITARĂ AL
UNIVERSITĂŢII “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA11;
1
În vigoare de la 09 februarie 2011. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 10 ianuarie 2011 şi include
modificările aduse prin următoarele acte: L 166/2011; OUG 80/2010; OUG 21/2012; OUG 84/2012; OUG 92/2012; OUG
14/2013; L 62/2013; L 206/2013; OG 29/2013; DCZ 397/2013; OUG 103/2013; OUG 117/2013; L 1/2014; L 187/2012;
DCZ 106/2014; OUG 16/2014; OUG 49/2014; OUG 83/2014; OUG 94/2014; L 95/2015; L 118/2015; L 153/2015; OUG
41/2015; L 6/2016; OUG 4/2016; L 118/2016; L 141/2016; L 140/2016; OUG 69/2016; OUG 81/2016; OUG 96/2016;
OUG 99/2016; OUG 2/2017; OUG 9/2017; L 11/2017; L 56/2017; L 70/2017; L 90/2017; L 188/2017; L 211/2017; OUG
90/2017; L 71/2018; L 82/2018; OUG 48/2018; DCZ 307/2018; OG 9/2018; OUG 87/2018; OUG 96/2018; Va suferi
modificări aduse prin următoarele acte: L 201/2018; Ultimul amendament în 14 noiembrie 2018.
2
În vigoare de la 23 iulie 2003. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 530 din 23 iulie 2003 şi include modificările
aduse prin următoarele acte: L 69/2018; Ultimul amendament în 23 martie 2018.
3
În vigoare de la 03 august 2004. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 04 iunie 2004 şi include modificările
aduse prin următoarele acte: L 398/2006; OG 28/2011; OG 2/2016; Ultimul amendament în 28 ianuarie 2016.
4
În vigoare de la 20 iulie 2005. Consolidarea din data de 29 noiembrie 2018 are la bază publicarea din Monitorul Oficial,
Partea I nr. 642 din 20 iulie 2005 şi include modificările aduse prin următoarele acte: L 87/2006; OUG 102/2006; L 1/2011;
L 69/2011; OUG 75/2011; OUG 92/2012; OUG 117/2013; OUG 94/2014; OUG 96/2016; OUG 48/2018; Ultimul
amendament în 18 iunie 2018.
5
În vigoare de la 11 iulie 2005. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 595 din 11 iulie 2005.
6
În vigoare de la 24 aprilie 2017. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 287 din 24 aprilie 2017.
7
În vigoare de la 19 septembrie 2017. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 750 din 19 septembrie 2017.
8
În vigoare de la 14 februarie 2018. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 140 din 14 februarie 2018.
9
http://cnecsdti.research.gov.ro/
10
http://www.univ-ovidius.ro/images/-docs/regulamente/v9/Carta%20UOC%202017.pdf
11
http://www.univ-ovidius.ro/images/-
docs/regulamente/v1/Codul_de_Etica_si__Deontologie_profesionala_01%20_09_2014%20.pdf
1/32
Nici o parte din acest curs nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a autorului. Pentru pregătirea referatelor şi a lucrărilor de dizertație, susținute în cadrul programului de pregătire al
nr. 8/1996)
 Metodologie privind coordonarea, redactarea şi prezentarea lucrării de licenţă/disertaţie 12.
Studiu de caz: Ghid privind standardele de integritate aplicabile în sectorul Educație.

„Prevenirea corupției în educație prin informare, formare şi responsabilizare" - Proiect cofinanțat din
Fondul Social European, prin Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative” Cod
SMIS 30342. Uniunea Europeană - Fondul Social European; Guvernul României - Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice; Inovație în administrație. Programul Operaţional
„Dezvoltarea Capacităţii Administrativ”.
Integritatea - Delimitări conceptuale13

1.1. Educația şi viața cotidiană
Educația este o dimensiune a omului contemporan care ne însoțite de la naștere până la sfârșitul
vieţii. Atitudinea fată de educație diferă de la individ la individ, în funcţie de numeroși factori, care țin
atât de personalitatea fiecăruia, cât şi de mediul familial şi social în care trăiește.
Familia şi școala continuă să dețină un loc important în educația oamenilor, deși acest lucru se
realizează tot mai mult la concurență cu mass-media şi cu internetul.
Într-o viziune optimistă, societatea însăși ar trebui să devină educativă. Cu toate acestea, o serie
de fenomene afectează direct nivelul educației:
 manifestările agresive observabile în viața de zi cu zi (pe stradă, la școală, în trafic, la
televizor etc);
 limbajul trivial utilizat în mai toate mediile sociale (inclusiv sau cu precădere pe internet).
Astfel de situaţii se datorează exacerbării nevoii de libertate şi înțelegerii greșite a drepturilor
omului şi democrației, coroborat cu absența aplicării unor măsuri preventive, dar şi punitive. În același
timp, pentru a genera o schimbare de atitudine la nivel societal, sunt necesare măsuri preventive
concertate întreprinse de școală, de familie, de mass-media, pe lângă aplicarea de sancțiuni drastice
faţă de cei care nesocotesc regulile de conviețuire socială.
Dispersarea resurselor umane, materiale şi financiare nu poate duce decât la dispersarea
activităţii educative însăși şi la diminuarea efectelor ei practice, la scară națională şi la nivelul
comunităților locale.
În susținerea acestei idei prezentăm Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru
Educație în secolul XXI, în care se menționează „necesitatea întoarcerii la educație”, deoarece
„schimbările de proporții din modelul tradițional de viață presupun din partea noastră o mai bună
înţelegere a aproapelui şi a lumii în general; ele presupun înțelegerea reciprocă, schimbul pașnic de
idei, şi fără îndoială, armonia - tocmai acele lucruri care lipsesc în lumea de azi.”
În acest context ce impune o viziune strategică concertată, se impune o analiză a oportunității
constituirii unui organism național în domeniul educației care să unifice forțele existente şi să
elaboreze un program național de perspectivă, centrat pe nevoile fundamentale ale societății românești
de astăzi şi de mâine, cu implicarea activă a factorilor cointeresați în cadrul procesului educațional de
la toate nivelele.
1.2 Educația şi poluarea morală a mediului social
Dacă despre poluarea mediului natural al omului contemporan se poartă discuții aprinse, în timp
ce despre poluarea morală a societății umane se discută destul de puțin în zilele noastre. În timp ce
pentru prevenirea şi combaterea poluării mediului de viață natural există convenţii internaţionale,
12
Validată în Consiliul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe administrative din data de 14.11.2017. http://drept.univ-
ovidius.ro/images/_docs/licenta/Metodologie%20privind%20redactarea%20si%20sustinerea%20lucrarilor%20de
%20absolvire%202018.pdf
13
Integral p. 2-10 din Ghid privind standardele de integritate aplicabile în sectorul Educație. „Prevenirea corupției în
educație prin informare, formare şi responsabilizare".
2/32
nr. 8/1996)
manifestări şi atitudini publice, poluarea morală apare ca un subiect pentru care nu există suficient
interes la nivel public. O explicație poate fi dată de faptul că, în absența funcționării unor organisme
care să aibă ca obiectiv menținerea şi îmbunătățirea nivelul moral al societăţii în ansamblu, deşi la
nivel de discurs, cu toţii considerăm că acest subiect este unul extrem de important, cu impact direct şi
pe termen lung asupra mediului social şi asupra calităţii vieţii, acordăm deseori o importanţă mult mai
sporită subiectelor stringente, punctuale, dar mai puţin importante.
La nivelul învățământului preuniversitar14 există la acest moment Consiliul Naţional de Etică din
învăţământul Preuniversitar, organism ce are ca scop promovoarea eticii profesionale. Este nevoie de
astfel de organisme, care să fie promovate, susţinute şi dezvoltate şi care să identifice soluţiile necesare
pentru promovarea standardelor etice în sistemul educaţional.
La nivelul învățământului superior15 există la acest moment Consiliului de etică şi management
universitar16.
Potrivit art. 306. - (1) din Legea nr. 1/2001, la nivelul fiecărei universități funcționează comisia
de etică universitară.
Este, de asemenea, momentul ca şi în şcoală/universități să se iniţieze mai multe activităţi
consacrate formării conştiinţei şi conduitei morale a elevilor/studenților. Conform Strategiei Naţionale
Anticorupţie şi Strategiei Anticorupţie în Educaţie - Obiectivul specific 2: Creşterea gradului de
informare a publicului cu privire la impactul fenomenului de corupţie -, Ministerul Educaţiei Naţionale
va introduce tematica anticorupţie în cadrul activităţilor extracurriculare şi al programelor şcolare prin
promovarea unei discipline opţionale în - curriculum la decizia şcolii - din ariile curriculare: Om şi
Societate şi Consiliere şi Orientare.
Acest tip de demers reprezintă un prim pas în conturarea unei abordări strategice de a promova
integritatea la nivelul tinerei generaţii.
În acelaşi timp, o astfel de măsură nu este suficientă pentru a genera o schimbare sustenabilă.
Este necesară o abordare comprehensivă şi care să implice parteneriate şcoală / universitate —
comunitate - familie, campanii naţionale şi locale ample pentru promovarea unui comportament de
recunoaştere şi respingere a corupţiei, sprijinirea organismelor de promovare a eticii şi deontologiei
profesionale, instruirea cadrelor didactice în domeniul promovării integrităţii, realizarea unui portal şi
a unei baze de date pentru sesizări on-line. Strategia Anticorupţie în Educaţie, dezvoltată în cadrul
proiectului „Prevenirea corupţiei prin informare, formare şi responsabilizare”, cuprinde aceste
obiective ce urmează a fi operaţionalizate prin aplicarea măsurilor concrete aferente.
Totodată, în cadrul proiectului menţionat, au fost deja aplicate o serie de măsuri din categoria
celor prezentate mai sus, dintre care menţionăm: instruirea membrilor consiliilor de administraţie ale
14
Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar este structurat pe 4 niveluri: 1) Preșcolar, cuprinzând: grupa mică, grupa
mijlocie, grupa mare, pregătitoare pentru şcoală; 2) Primar, cuprinzând: clasa pregătitoare şi clasele I-IV; 3) Secundar, care
cuprinde: a) învăţământul secundar inferior, organizat în două cicluri care se succed: gimnaziu, clasele V-VIII şi ciclul
inferior al liceului sau şcoala de arte şi meserii, clasele IX-X; b) învăţământul secundar superior: ciclul superior al liceului,
clasele XI – XII/XIII, precedat, după caz, de anul de completare și 3) Postliceal.
Acreditarea/autorizarea, respectiv evaluarea periodică a unităților de învățământ este realizată de Agenția Română de
Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) care publică, periodic, următoarele Registre Naționale: 1)
Registrul național al unităților de învățământ preuniversitar autorizate să funcționeze provizoriu; 2) Registrul național al
unităților de învățământ preuniversitar acreditate; 3) Registrul național al unităților de învățământ preuniversitar evaluate
periodic; 4) Registrul special al organizațiilor care desfășoară activități de învățământ corespunzătoare unui sistem
educațional din altă țară.
15
Sistemul național de învățământ superior este structurat pe 3 niveluri de studii universitare: 1) Studii universitare de
licenţă; 2) Studii universitare de masterat și 3) Studii universitare de doctorat.
16
Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), potrivit Legii Educației Naționale nr. 1/2011, este un organism
consultativ al Ministerului Educaţiei Naţionale, fără personalitate juridică, a cărui misiune este dezvoltarea culturii eticii şi
integrităţii în universitățile din România. Rolul CEMU este de a determina şi sprijini universitățile să elaboreze şi să pună
în practică, în mod organizat, transparent şi eficient, politicile de etică şi de integritate universitară, în conformitate cu
prevederile legale din domeniu, în vigoare.
3/32
nr. 8/1996)
unităţilor şcolare din învăţământul preuniversitar din două regiuni de dezvoltare ale României (1416
reprezentanţi) în domeniul integrităţii, realizarea unei baze de date pentru sesizări online ce poate fi
accesată pe situl www.educatiepentruviitor.ro derularea unei ample campanii naţionale de promovare a
integrităţii la nivelul sectorului educaţional preuniversitar, realizarea unei cercetări naţionale cu privire
la vulnerabilităţile la corupţie existente la nivelul sectorului educaţional preuniversitar, elaborarea
Strategiei Anticorupţie în Educaţie prin implicarea factorilor cointeresaţi din învăţământul
preuniversitar, organizarea a 10 dezbateri regionale în cadrul unui proces de consultare publică cu
privire la conţinutul Strategiei Anticorupţie în Educaţie.
Educaţia - înţeleasă ca şi investiţie în oameni pe termen lung - însoţită şi de unele măsuri
coercitive va putea, desigur, să resinstaureze în societatea românească cu un climat moral adecvat.
Prezentarea valorilor profesionale din domeniile eticii, deontologiei şi conduitei profesionale -
respectarea acestora trebuie cerută tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în învăţământ, dacă se
doreşte ca scopul organizaţional să fie îndeplinit:
 supremaţia Constituţiei şi a legii - toţi factorii care îşi desfăşoară activitatea în învăţământ
au obligaţia de a respecta Constituţia şi legile tarii;
 prioritatea interesului public - există îndatorirea de a considera interesul public mai
presus decât interesul personal, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei pe care o
ocupă;
 asigurarea egalităţii de tratament - personalul din învăţământ are obligaţia de a aplica
acelaşi regim juridic în situaţii identice sau similare;
 nediscriminarea - neadmiterea de discriminări pe criterii de vârsta, sex, rasă, origine
etnică, apartenenţă religioasă sau de orice altă natură;
 profesionalismul - personalul din învăţământ are obligaţia de a îndeplini atribuţiile de
serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate;
 profesionalismul - personalul din învăţământ are obligaţia de a îndeplini atribuţiile de
serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate;
 integritatea morală - personalului din învăţământ îi este interzis să solicite sau sa accepte,
direct ori indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea
funcţiei pe care o deţin sau sa abuzeze în vreun fel de aceasta funcţie;
 cinstea şi corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea funcţiei şi în îndeplinirea
atribuţiilor de serviciu personalul din învăţământ trebuie să fie de bună - credinţă;
 respectul - se manifestă prin consideraţia pe care întreg personalul din învăţământ o
acordă persoanelor, colegilor, superiorilor, subordonaţilor, drepturilor şi libertăţilor
acestora, instituţiilor, legilor, valorilor sociale, normelor etice şi deontologice.
În cadrul proiectului prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare şi
responsabilizare”, reprezentanţii sectorului educaţional preuniversitar au identificat o serie de
măsuri ce pot contribui la crearea unui climat de etică profesională în învăţământul preuniversitar:
 profesionalizarea învăţământului preuniversitar (inspectorii şcolari, membrii consiliilor
de administraţie din şcoli);
 transparentizarea tuturor procedurilor de resurse umane (numiri în funcţii de conducere la
nivel de şcoală, inspectorate şcolare, casa corpului didactic, promovări în funcţie,
examene);
 o mai bună corelare a grilei salariale cu nivelul experienţei, competenţei şi rezultatelor
cadrelor didactice;
 o mai bună motivare a profesorilor debutanţi prin recompensare, dar şi motivare extra-
salarială (cursuri de pregătire, stimulente etc);
4/32
nr. 8/1996)
 interzicerea şi monitorizarea meditaţiilor în particular realizate cu proprii elevi de la clasă

şi sancţionarea nedeclarării acestei activităţi către organele fiscale;
 modificarea curriculumului şi bacalaureat diferențiat în funcţie de profilul liceului, astfel
încât cunoştinţele acumulate în timpul liceului să permită majorităţii elevilor promovarea
examenului de bacalaureat în funcţie de profilul absolvit, de tipul de BAC, elevul să aibă
acces la anumite facultăţi;
 accesul la învăţământul liceal şi superior să se realizeze numai pe baza examenelor de
evaluare scrise;
 menţinerea supravegherii video la examenul de bacalaureat, cât şi la toate celelalte tipuri
de examinene - naţionale, olimpiade, titularizare etc;
 ocuparea posturilor în învăţământ să se facă prin examen naţional, nu la nivelul şcolii. La
nivel de şcoală, gradul de dificultate al subiectelor va fi diferit, deci evaluarea nu va fi
unitară.
Ne naștem într-o cultură, ne formăm şi ne stabilizăm într-un orizont cultural, suntem deopotrivă
creatori şi receptori de cultură. Conform sociologului olandez Geert Hofstede17, există diferenţe între
diferitele culturi organizaţionale în funcţie de poporul din care membrii organizaţiei fac parte.
Astfel, Hofstede a identificat cinci dimensiuni care definesc specificul naţional18:
 Distanţa faţă de putere (PD1), sau gradul de acceptare al puterii de către membrii mai
puţin puternici al organizaţiilor;
 Gradul de individualism (respectiv de colectivism) (IDV), sau măsura în care individul
este integrat în grupuri:
 Masculinitatea sau feminitatea (MAS), sau distribuţia rolurilor între sexe;
 Gradul de evitare al incertitudinii (UAI), sau gradul de toleranţă al unei societăţi la ceea
ce este ambiguu sau nesigur, cu referire directă la căutarea adevărului de către om;
 Orientarea spre viitor19 (LTO), care defineşte orientarea membrilor unei societăţi fie spre
aparenţe şi spre îndeplinirea obligaţiilor faţă de societate (pentru orientarea pe termen
scurt), versus înclinaţia spre durabilitate şi perseverenţă (orientarea pe termen lung).
Geert Hofstede nu a măsurat valorile celor cinci dimensiuni şi pentru cazul special al României.
Există totuşi estimări ale acestora realizate de alţi cercetători 20,21. Conform acestor estimări, indicele
distanţei faţă de putere are o valoare de 90 din 100 puncte, indicele de individualism are valoarea de 30
din 100 puncte, indicele masculinităţii are valoarea 42 din 100 puncte iar indicele de evitare al
incertitudinii are o valoare de 90 din 100 puncte. Indicele orientării pe termen lung nu a fost estimat,
aşa că nu va fi luat în considerare în prezentul studiu.
Din punctul de vedere al ipotezelor de lucru sunt interesante în primul rând indicele distanţei faţă
de putere şi indicele de evitare a incertitudinii, care au ambele o valoare foarte ridicată. Acest lucru
explică aşteptările ridicate în ceea ce priveşte influenţa managementului în elaborarea sistemelor de
proceduri, şi cu privire la celelalte aşteptări la adresa managementului. De asemenea, acest lucru
explică şi apariţia temerii ca şi cauză a apariţiei inconsistenţei în răspunsuri. Indicele evitării
incertitudinii este o măsură a deficitului de responsabilitate din cadrul administraţiei publice 22, deficit
care se face simţit.
17
Gerard Hendrik Hofstede (n. 1928 în Haarlem) sociolog olandez. A fost manager de personal la IBM, unde a realizat un
studiu la nivelul întregii organizaţii legăturile dintre specificul naşional şi cultura organizaţională. Hofstede a demonstrat
că există legături naţionale şi regionale care afectează comportamentul soceităţilor şi organizaţiilor, care persistă în timp.
18
http://www.geert-hofstede.com/hofstede_dimensions.php vizualizat pe 27.03.2012
19
Acest din urmă criteriu a fost descris încă din timpuri străvechi de către filosoful chinez Confucius (aproximativ 500 î.
Hr), criteriul putând fi totuşi aplicat şi la ţări care nu au o moştenire confucianistă. A se vedea şi www.geert-hofstede.com
20
Androniceanu, A. (2008), Noutăţi în managementul public, Ediţia a III-a, Editura Universitară, Bucureşti, pp. A se vedea
şi http://www.geert-hofstede.com/hofstede_dimensions.php
21
A se vedea şi http://www.geert-hofstede.com/hofstede_dimensions.php
5/32
nr. 8/1996)
Prin urmare, cultura organizaţională este un set de valori şi principii care dă unei entităţi
identitate şi guvernează toate procesele care au loc în ea. Prin cultura organizaţională orice membru al
organizaţiei se identifică cu aceasta. Mai mult, valorile şi principiile care formează cultura
organizaţională sunt acele elemente pe care membrii organizaţiei le transmit către exterior.
Integritatea ar trebui reprezinte o preocupare generală şi profundă a fiecărui om definită ca
mulţimea acţiunilor şi atitudinilor corecte generate de obligaţiile morale şi profesionale ale fiecăruia.
Chiar dacă unele condiţii socio-politice şi culturale influenţează nivelul şi calitatea vieţii morale
private, integritatea rămâne în ultimă instanţă o problemă de opţiune şi alegere personală23.
Integritatea nu reprezintă doar o cerinţă pentru reprezentanţii sistemului educaţional, însă
sistemul educaţional deţine un rol fundamental în formarea de atitudini şi reprezentări despre viaţă,
reprezentând un prim sistem social cu care interacţionează, dar şi în cadrul căruia se formează fiecare
persoană.
Integritatea în sectorul educaţional se poate realiza doar cu implicarea activă şi egală a tuturor
partenerilor implicaţi în procesul educațional: elevi, părinţi, cadre didactice.
Principalul document european care orientează dezvoltarea europeană în următorul deceniu îl
constituie Strategia Europeană Orizont 202024. Două din cele trei ţinte strategice pentru 2020 au
relevanţă pentru sistemele de învățământ:
 creşterea inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare;
 creşterea favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării
forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială şi teritorială.
Atingerea acestor ţinte strategice presupune intervenţii susţinute la nivelul sistemului de
învăţământ: „creşterea inteligentă înseamnă consolidarea cunoaşterii şi inovării ca elemente motrice
ale viitoarei creşteri. Pentru aceasta este necesar să îmbunătăţim calitatea sistemelor noastre de
învăţământ, să întărim performanţa în cercetare, să promovăm inovarea și transferul de cunoștințe în
Uniune, să folosim pe deplin tehnologiile informației și comunicațiilor și să ne asigurăm că ideile
inovatoare por fi transpuse în moi produse și servicii care generează creștere, locuri de muncă de
calitate și care contreibuie la abordarea provărilor cu care se confruntă societatea europeană și
mondială. Aceasta în condițiile în care „un sfert din toți elevii au competențe slabe de citire, unul din
șapte tineri abandonează studiile și formarea prea devreme. Aproximativ 50% ating un nivel mediu de
calificare, însă acesta nu este suficient pentru a răspunde nevoilor pieţei.
Pentru o mai bună interpretare a conceptelor și principiilor utilizate, vom defini o serie de
termeni cheie pentru a putea pleca de la un numitor comun:
Integritate: semnifică caracter integru, sentiment al demnității, dreptății și conștiinciozității, care
servește drept călăuză în conduita omului: onestitate, incoruptibilitate;
Transparență: modalitate de lucru, principiu al unor conducător sau organe conducătoare de a
face cunoscută public, în permanență, întreaga lor activitate;
Corupție: ansamblu de activităţi imorale, ilicite, ilegale realizate de indivizi care exercită un rol
public și care abuzează de puterea publică pe care o exercită pentru a-și promova anumite interese
personale, interese ale altora sau pentru a obține pentru sine beneficii materiale sau financiare.
22
Dumitrescu, M. (2010), „Deficitul de responsabilitate şi de performanţă în domeniul CDI”, lucrare prezentată în cadrul
seminarului naţional „Dezvoltarea instituţională a sistemului CDI si performanţa economică” Organizat de INCSMPS
Bucureşti în perioada 07 - 08 iulie 2010.
23
B. Killinger, INTEGRITY - doing the right thingfor the right reason, McQueerf s University Press, 2007, p. 158 s
Comunicare a Comisiei. Europa 2020. O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică şi favorabilă
incluziunii. Bruxelles: 03.03.2010.
24
Comunicare a Comisiei, Europa 2020. O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă
incluziunii. Bruxelles, 03.03.2010.
6/32
nr. 8/1996)
Vulnerabilitate: reprezintă starea de fapt care diminuează capacitatea de reacție la riscurile

existente sau potențiale sau care favorizează apariția și dezvoltarea acestora.
Vulnerabilitate la corupție: semnifică zona, structura sau domeniul care prezintă puncte slabe,
care pot fi ușor atacate şi vătămate de persoane sau organizații, care acţionează în vederea realizării
scopurilor propuse cu încălcarea prevederilor legale, afectând în acest mod credibilitatea instituției şi a
personalului care îsi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia.
Standard: Normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma
unui produs sau unei activităţi; document în care sunt consemnate aceste norme; totalitatea
prescripţiilor de standardizare; document, act (oficial) în care sunt consemnate aceste prescripţii.
Etică: Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman îşi reglează comportamentul pentru a
deosebi ce este legitim şi acceptabil în realizarea scopurilor.
Deontologie: normele de conduită şi obligaţiile etice şi morale în exercitarea unei activităţi
profesionale.
Integritatea publică poate fi definită atât prin prisma integrităţii proceselor - de luare a
deciziilor, de implementare a deciziilor, de gestiune a banilor publici, cât şi prin prisma integrităţii
personalului din învățământ, sau agenţilor publici (aleşi locali, funcţionari publici sau alte categorii de
personal). Integritatea publică este tratată prin asociere cu fenomenul corupţiei, definit ca fiind orice
act de folosire a autorităţii publice în interes personal.
Înţelegem prin integritatea publică atât integritatea şi transparenţa proceselor de luare şi de
implementare a deciziilor, de gestionare a banilor publici, cât şi integritatea personalului implicat.
Integritatea personalului este definita de ansamblul prevederilor legale, de practici, proceduri
prin care personalul care deserveşte beneficiarii, proceduri prin care este selectat, verificat, promovat
sau sancţionat. Domenii relevante: conflicte de interese, incompatibilităţi, averi dobândite ilicit sau
nejustificat, fapte de corupţie, abuz.
Integritatea la nivelul procesului implicat în luarea şi implementarea deciziilor este definită prin:
a) informaţii disponibile şi accesibile publicului cu privire la aceste procese şi proceduri de
consultare sau participare la şedinţe publice, conform cerinţelor legilor nr. 544/2001 25 și nr.
52/200326;
b) mecanisme de verificare si control ale acestor procese prin participare cetățenească, consultarea
cetăţenilor/ ONG-urilor / mediului de afaceri sau mass-media cu privire la reglementari locale.
c) mecanisme de publicitate, verificare si control al gestiunii banilor publici.
De asemenea, asociat integrităţii, ca şi mod de manifestare a acesteia, este conceptul de
Transparenţă în serviciul public, concept prin care înţelegem, suma mecanismelor utilizate de către
autoritatea publică prin care transmite societăţii civile imaginea fidelă a activităţii desfăşurate în
serviciul acesteia.
Modalităţile prin care juridic operaţionalizăm conceptul de transparenţă sunt:
 asigurarea accesului cetăţenilor la informaţiile de interes public, în conformitate cu
legislaţia specifică în domeniu;
 participarea cetăţenilor la elaborarea de acte normative si la şedinţele publice ale
autorităţii.
Transparenţa are rolul de a preveni acţiuni care ameninţă integritatea publica (acte de corupţie)
si de a evalua performanţa administraţiei publice (capacitatea administrativa). Mecanismele prin care
se asigură integritatea publică au ca scop, în general, următoarele:
25
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. În vigoare de la 22 decembrie 200. Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 663 din 23 octombrie 2001 şi include modificările aduse prin următoarele acte: Rectificare
2002; L 371/2006; L 380/2006; L 188/2007; L 76/2012; L 144/2016. Ultimul amendament în 17 iulie 2016.
26
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. În vigoare de la 03 decembrie 2013.
Republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 749 din 03 decembrie 2013. Formă aplicabilă la 29 noiembrie 2018.
7/32
nr. 8/1996)
 micşorarea numărului ocaziilor de manifestare a fenomenului corupţiei;

 mecanisme de mărire a gradului de responsabilitate;
 elaborarea şi implementarea de strategii, metode şi proceduri de contracarare a corupţiei.
Aceste mecanisme ar trebui să formeze un sistem integrat, care urmăreşte:
 echilibrarea spaţiului de manifestare a autorităţii publice;
 interdependenţă între diferitele componente ale sistemului;
 controlul conflictelor de interese în sectorul public;
 dispersarea centrelor de decizie publică (centre de putere).
Sistemul de integritate poate fi relaţionat cu perspectiva asupra reformei sistemului social şi

administrativ, precum şi cu o serie de procese la nivel guvernamental (instrumente de conducere a
serviciilor publice, transformări la nivel organizaţional, reforme juridice, etc.), precum şi cu
participarea societăţii civile la reforma sistemului socio-politic (sectorul economiei private, entităţile
mass-media, categoriile socio-profesionale, etc.).
Integritatea academică este definită de Centrul pentru Integritate Academică din SUA27- ca
fiind un angajament faţă de cinci valori fundamentale atât pentru conduita profesională, cât şi pentru
cea morală: onestitatea, încrederea, corectitudinea, respectul şi responsabilitatea.
În viziunea celor de la Centrul pentru Integritate Academică, integritatea se construieşte pe baza
unor discuţii continue despre cum aceste valori sunt sau nu incluse în activitatea instituţiei respective.
Aceste discuţii se interconectează cu misiunea instituţiei, politicile şi strategiile acesteia, şi astfel se
încurajează dezvoltarea unui climat de integritate, bazat pe valorile sus menţionate pentru obţinerea şi
menţinerea integrităţii la nivelul proceselor de predare şi instruire.
1. Onestitatea
Onestitatea reprezintă un fundament al activităţilor de predare, învăţare, cercetare şi al altor
tipuri de activităţi. În orice instituţie de învăţământ este imperativă sancţionarea: fraudei,
furtului, înşelătoriei şi a altor comportamente indecente care pot pune în pericol drepturile
celorlalţi şi/sau binele comun. În cursa pentru cunoaştere, elevii și studenii trebuie să fie oneşti
cu ei , înşişi şi cu ceilalţi, indiferent că se găsesc în sălile de clasă, în laboratoare, în bibliotecă
sau în sala de sport.
Cultivând onestitatea, punem fundaţia pentru integritate pe tot parcursul vieţii, dezvoltând în
fiecare dintre elevi/studenți curajul de a face alegeri dificile, de a-şi asuma responsabilitatea
pentru acţiunile sale şi consecinţele acestora.
2. Încrederea
Elevii/studenți răspund la onestitate cu încredere. Încrederea este promovată de şcolile care
stabilesc reguli clare pentru efectuarea temelor sau pentru evaluarea elevilor și . Numai cu
încredere putem colabora, face schimb de idei fără să ne fie teamă că munca noastră va fi furată
sau că reputaţia ne va fi afectată.
3. Corectitudinea
evaluare corectă este esenţială în procesul de învăţământ. Pentru elevi, sunt importante anumite
componente ale corectitudinii, cum ar fi: predictibilitate, aşteptări clare şi sancţionarea
necinstei. Raţionamente, precum: „toată lumea face aşa” sau ştacheta a fost ridicată prea sus”
nu justifică sau scuză un comportament necinstit.
4. Respectul
Studenții arată respect venind la universitate, ajungând la timp la orele de curs, fiind atenţi,
participând la dezbateri, respectând termenele limită şi performând la nivelul lor de
performanţă. Cadrele didactice arată respect ascultând ideile elevilor, dând un feedback onest
în urma evaluării activităţii acestora, valorizând aspiraţiile şi idealurile acestora.
27
Centrul pentru Integritate Academică reprezintă un consorţiu format în 1997, din 200 de colegii şi universităţi din SUA.
8/32
nr. 8/1996)
5. Responsabilitatea
Atât studenții, cât şi cadrele didactice, ar trebui să aibă un comportament responsabil.
Indiferent de circumstanţe, membrii unei comunităţi educaţionale nu ar trebui să tolereze sau să
ignore un comportament necinstit din partea altora.
Atunci când instituţiile ce activează în sectorul educaţional, dar şi personalul din cadrul acestora,
adoptă şi aplică în mod respondabil standarde de integritate, putem afirma că atât sistemul de
învăţământ, cât şi societatea beneficiază de baza fundamentală pentru viitori cetăţeni responsabli şi
pentru o societate axată pe valori şi responsabilitate.
1.3 Perspectivă etică şi perspectivă juridică

Între morală şi drept există şi asemănări şi deosebiri. În timp ce morala provine din religie, din
impuneri sociale sau autoimpuse de conștiința individuală, norma juridică provine din prescripţiile
autorităţilor publice, împuternicite cu atribuții normative. Dreptul are un scop „eficient” şi anume o
mai bună organizare a vieţii în societate.
Din punctul de vedere al sancţiunilor, există, de asemenea, deosebiri. Dreptul dispune şi
folosește sancțiunea, constrângerea, execuția silită, pentru a duce la îndeplinire cauza juridică. Pe de
altă parte, sancțiunea morală se realizează la nivelul conștiinței individuale sau se materializează prin
blamul comunității sau societății.
În ceea ce priveşte asemănările, se poate reţine faptul că normele juridice, cât şi normele morale
se referă la raporturile dintre individ şi comunitate sau societate.
Deși sunt sisteme normative distincte, morala şi dreptul se află într-o strânsă legătură. Dreptul
încorporează majoritatea conceptelor morale. În același timp, între drept şi morală nu ar trebui să
existe sciziune.
În analiza teoretică a conceptului de integritate pot fi utilizate ca principii care să asigure
integritatea în sectorul public, următoarele:
 principiul legalităţii: autorităţile si instituţiile publice au obligaţia de a respecta drepturile si
libertăţile cetăţenilor, normele procedurale, libera concurenţă şi tratamentul egal acordat
beneficiarilor serviciilor publice;
 principiul supremaţiei interesului public: ordinea de drept, imparţialitatea şi eficienţa
autorităţilor şi instituţiilor publice sunt ocrotite şi promovate de lege;
 principiul bunei administrări: autorităţile şi instituţiile publice sunt datoare să îşi desfăşoare
activitatea în realizarea interesului general, cu un grad ridicat de profesionalism, în condiţii de
eficienta, eficacitate şi economicitate a folosirii resurselor;
 principiul bunei conduite: este încurajat şi stimulat personalul cu o bună conduită dovedită în
exercitarea atribuţiilor de serviciu şi care promovează o imagine favorabilă instituţiei;
 principiul bunei credinţe: este încurajat şi stimulat personalul care îşi exercită atribuţiile cu
bună credinţă;
 principiul responsabilităţii: este încurajat şi stimulat personalul care se implică activ în
realizarea competenţelor legale.
 principul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului: autorităţile şi
instituţiile publice trebuie să pună în centrul activităţii lor respectarea fiinţei umane şi a
drepturilor şi libertăţilor fundamentale de care aceasta se bucură aşa cum sunt acestea
reglementate de sistemul naţional şi european de drept.
În opinia doctrinei de specialitate 28, sunt promovate şapte principii relevante din perspectiva
integrităţii în viaţa publică:
28
Ghidul Transparency International, Sisteme de Integritate Publică, Volum editat de Jeremy Pope, Asociaţia Română
pentru Transparenţă, Bucureşti, 2002.
9/32
nr. 8/1996)
 altruism: cei care deţin funcţii publice ar trebui să ia deciziile numai în termeni de interes
public, aceste decizii nu trebuie luate pentru a dobândi beneficii financiare sau alte avantaje
materiale pentru ei înşişi, familie sau apropiaţi
 integritatea: Funcţionarii şi oficialii publici nu trebuie să-şi creeze obligaţii financiare sau de
alt gen faţă de organizaţii sau indivizi din afară, care ar putea exercita o influenţă asupra
modului în care îşi duc la îndeplinire îndatoririle oficiale
 obiectivitatea: în timpul gestionării afacerilor publice, persoanele aflate în funcţii publice
trebuie să facă aceste alegeri numai pe bază de merit
 responsabilitatea'. Cei care sunt numiţi în funcţii publice sunt responsabili pentru deciziile şi
acţiunile lor în faţa publicului şi trebuie să se supună oricărui gen de cercetare analitică
specifică funcţiei lor
 deschiderea: Persoanele aflate în funcţii publice trebuie să fie pe cât de transparente posibil cu
privire la toate deciziile şi acţiunile lor.
 onestitatea: Persoanele care deţin funcţii publice au datoria de a declara orice interese
particulare ce au legătură cu îndeplinirea datoriilor publice şi de a lua atitudine în sensul
rezolvării oricăror conflicte de interese care pot apărea, astfel încât să protejeze interesul
public.
 capacităţile de conducere: Oficialii publici trebuie să promoveze şi să sprijine aceste principii
prin modul de conducere şi prin puterea exemplului personal.
………………………………………………………………………………..
II NORME DE ETICA IN CERCETAREA STIINTIFICA

1. Studiu introductiv
Toate activităţile culturale, economice, didactice şi ştiinţifice au la bază patrimoniul cultural,
istoric, ştiinţific şi de cercetare etc., materializat într-o imensă „arhivă” de documente, teze, studii şi
lucrări monografice, ce cuprind însemnări plecând de la primele hieroglife (din scrierea vechilor
egipteni, care reprezentau noţiunile prin figuri de fiinţe şi de obiecte) la ultimele cercetări de astăzi,
depozitate în baze de date electronice.
Aceste valoroase surse de documente primare şi secundare constituie principalele instrumente de
la care pleacă orice cercetare în orice domeniu şi sunt indispensabile mediului universitar. Întreaga
activitate didactică şi ştiinţifică din cadrul universităţilor şi academiilor se bazează pe lucrări
universitare: cărţi, cursuri, îndrumare şi îndreptare, cercetări bibliografice şi sinteze documentare,
proiecte semestriale şi de an, lucrări de cercetare (comunicări ştiinţifice, memorii ştiinţifice, articole
ştiinţifice), lucrări de diplomă, de licenţă şi de disertaţie, referate şi rezumate, teze de doctorat, alte
tipuri de materiale documentare şi de informare. Aceste lucrări, indiferent de conţinut şi domeniul de
abordat, au o serie de reguli specifice de prezentare şi redactare, care însumează atât elemente de ordin
etic, cât şi din domeniul proprietăţii intelectuale, cea a protecţiei dreptului de autor.
În acest context, prezenta bibliografie selectivă este, aşadar, adresată în primul rând studenţilor şi
masteranzilor - cursanţi al universităţilor sau academiilor cu profil juridic, dar şi tinerilor absolvenţi,
universitari - doctoranzi şi specialişti, care în calitatea lor de autori de lucrări ştiinţifice, apelează la
experienţa şi cunoştinţele altor autori, al căror eforturi de cercetare, rămân de multe ori, nevalorificate
de generaţiile următoare.
În destule dăţi am constatat că bibliotecile deţin cărţi şi lucrări ştiinţifice ale diverşilor autori,
care au încă paginile lipite, necercetate de nimeni. Poate fi oare ignoranţa atât de mare? Din păcate da,
pentru că şi astăzi întâlnim, rarisim ce-i drept, profesori care cenzurează sau „interzic” studenţilor şi
masteranzilor apelarea unor autori sau anumitor lucrări ale acestora, pe considerente discreţionare.
Aşa cum arată laureatul Premiului Nobel, Hans Selye, ar trebui să scriem doar atunci când avem
„ceva de spus” . Fireşte acel „ceva de spus” este greu de apreciat, însă nu putem trece cu vederea peste
10/32
nr. 8/1996)
eforturile, fie ele şi simbolice, ale contemporanilor şi ale predecesorilor noştri, care au activat şi au
avut preocupări în domenii similare cu obiectul cercetării noastre.
Asumarea cu orice preţ a primordialului într-o problemă anume este contraproductivă şi lipsită
de etică profesională, mai ales când aceste practici sunt transmise de la catedră, cum ar fi: „studiaţi
lucrările subsemnatului!”. Cadrul didactic, coordonator al lucrărilor unor studenţi - realizatori de
articole, lucrări de diplomă sau licenţă etc., este oblicat să transmită pe parcursul efectuării cercetării,
spiritul aflării adevărului şi al noutăţii, din cadrul acelui subiect studiat şi cu note critice asupra altor
lucrări sau idei - dacă este cazul.
Asupra acestei teme, Nicolae Titulescu recomanda profesorilor să aibă în vedere să transmită
studenţilor curiozitatea ştiinţifică adevărată, „care consistă în a te întreba ce trebuie să ştii, iar
nicidecum, ce mă va întreba profesorul la examen” . Iar mai departe, marele jurist, profesor şi diplomat
Nicolae Titulescu preciza că tezele de licenţă ajunseseră de o banalitate atât de revoltătoare; se
plagiaseră lucrări identice apărute mai înainte în aceeaşi problemă, încât era necesar să se renunţe la
această formă, căci absolvenţii cumpărau un volum de drept de la 1850, rupeau câteva pagini, ştergeau
pasaje, făceau o mică introducere şi concluzii şi semnau „X,X. Licenţiat în drept”.
Şi astăzi întâlnim uneori lucrări ale căror indici bibliografici au ultim an de apariţie, cu cinci sau
mai mulţi ani în urmă, ceea ce, pentru adevăraţii dascăli în domeniu, trezeşte indicii clare asupra
provenienţei lor şi asupra explicaţiilor puerile ale acestora, precum „nu s-a mai scris nimic nou în acest
domeniu”.
Consultarea unei bibliografii cât mai complete creează prezumţia unei cercetări serioase, ce
reflectă stadiul actual al cunoştinţelor într-un anumit domeniu, care poate sta la baza iniţierii unor noi
cercetări sau a introducerii acestora în practică.
În general, orice lucrare ştiinţifică tipărită, de la cele mai simple - de tipul articolelor sau al
comunicărilor ştiinţifice şi până la cele mai complexe şi complete, cum sunt manualele universitare,
referinţele bibliografice sunt grupate distinct generic şi universal într-o listă denumită bibliografie.
Astfel, în prima parte a lucrării de faţă vom face câteva precizări cu privire la întocmirea, redactarea şi
prezentarea referinţelor bibliografice.
2. Documentarea în bibliotecă
Documentarea în bibliotecă implică o informare generală. Trebuie să cunoaştem ceea ce s-a scris
despre tema noastră. În ajutor avem bibliologia şi ramura ei, bibliografia. Trebuie să apelăm la
bibliografii şi fişierul general (după autor, cărţile unei biblioteci), fişiere tematice (pe teme conform
clasificaţiilor internaţionale).
„Pentru o profesie este extrem de important să poată demonstra colectivităţii pe care o serveşte şi
societăţii în ansamblu că informaţia oferită de un specialist este consistentă, cuprinzătoare, la zi. Este
important ca societatea să conştientizeze că numai un specialist poate furniza într-adevăr informaţia de
care are nevoie.”
Într-adevăr, la o informaţie veridică şi bine documentată, pot coaliza şi alţi specialişti cu
preocupări în domeniul cercetării, pentru completarea şi îmbunătăţirea ei, care să răspundă la cât mai
multe întrebări referitoare la o anumită problemă.
Valoarea unei biblioteci rezidă nu numai în bogăţia şi varietatea colecţiilor sale, în structura lor,
construită şi diversificată în timp conform unor exigenţe generale şi specifice ale strategiei de
completare, ci şi în gradul de valorificare a potenţialului lor informaţional, întrucât menirea fiecărei
instituţii bibliotecare este accesul rapid şi eficient al utilizatorilor la documente pentru consultare,
cercetare, lectură.
Aşadar, principala sursă de informare în domeniul activităţilor de cercetare, o putem considera
„depozitul legal de documente”, organizat în România, la nivel central, de către Biblioteca Naţională a
României şi care are ca beneficiari: Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară
«Lucian Blaga» Cluj-Napoca, Biblioteca Centrală Universitară «Mihai Eminescu» Iaşi, Biblioteca
11/32
nr. 8/1996)
Centrală Universitară «Eugen Todoran» Timişoara, Biblioteca Militară Naţională şi Centrul de Studii
şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti .
Însă, majoritatea informaţiilor clasate în documente, monografii, lucrări tematice, periodice etc.,
în timpul păstrării şi cel mai mult în timpul consultării lor, sunt expuse riscului de a dispărea prin
agresarea suportului de hârtie sau chiar prin substituirea unor file, decuparea unor hărţi sau fotografii
etc. de către unii „colecţionari”.
Practic, toate sortimentele de hârtie sunt supuse acţiunii de îmbătrânire care suferă procese
distructive, însă viteza de degradare variază în funcţie de o serie de factori. În procesele de îmbătrânire
naturală a hârtiei, după un anumit timp, fibrele de celuloză devin fragile (friabile), probele de hârtie
degradată pot fi rupte, chiar la o uşoară manipulare.
În aceste condiţii, informatizarea bibliotecilor şi asigurarea de suficiente resurse financiare
pentru salvarea unor lucrări rare şi valoroase, prin metoda fotocopierii sau scanării, nu mai este o
simplă opţiune.
Presiunea solicitărilor informaţionale, dezvoltarea într-un ritm extraordinar a colecţiilor de
bibliotecă, numărul mare de activităţi repetitive şi, nu în ultimul rând, contextul biblioteconomic
contemporan obligă bibliotecile să se informatizeze. Informatizarea contribuie la reducerea timpului
consumat cu unele servicii, la diminuarea costurilor. Permite în acelaşi timp să se evite repetarea unor
sarcini identice în multe biblioteci; permite accesul rapid şi precis la informaţii sau ajută chiar la buna
gestionare şi administrare a bibliotecilor.
Un alt instrument la fel de important pentru documentarea în acest domeniu atât de vast, sunt
serviciile oferite de internet.
Internetul, privit ca o culme a tehnologiei comunicaţiilor, sintetizează, de fapt, realizările
ultimilor ani în domeniul noilor tehnologii şi se poate vorbi de o nouă eră a informaţiilor, de o
supermagistrală a informaţiilor digitale, de accesul şi circulaţia fără frontiere a acestora. Internetul face
ca noţiunea de „bibliotecă virtuală” să nu fie doar un concept, ci să devină o realitate. Prin intermediul
acestei biblioteci universale se poate avea acces la resursele globale de informaţii, inclusiv la colecţiile
multor biblioteci.
Se vorbeşte despre „cititori”, „beneficiari”, „utilizatori” pentru a desemna consumatorul de
informaţii. Acest ultim concept rămâne cel mai la modă în lumea profesioniştilor în informare şi
documentare, iar printr-o convenţie ne referim la „cititor” ca la un consumator de servicii şi de
suporturi tradiţionale, în timp ce conceptul „utilizator” desemnează pe consumatorul serviciilor şi
suporturilor moderne. Noţiunea de consumator de informaţii poate fi definită fie ca subiect al activităţii
de informare - persoană care doreşte să-şi menţină sau să-şi mărească gradul de cunoaştere a unui
subiect sau domeniu, în funcţie de ultima evoluţie a acestuia - fie ca obiect al activităţii de informare -
persoană al cărei grad de cunoaştere, respectiv capacitate de informare trebuie asigurate de către un
centru de informare, în funcţie de ultimele evoluţii ale domeniului respectiv.
3. Cercetarea preliminară la bibliotecă
În situaţia când avem la dispoziţie o bibliografie sigură, este foarte simplu, pentru că se merge la
catalogul pe autori şi vezi ce anume îţi oferă biblioteca respectivă. Pe urmă, treci la altă bibliotecă şi
aşa mai departe. Dar aceasta metodă presupune o bibliografie deja făcută.
Pentru a crea o bibliografie înseamnă a căuta ceva despre a cărei existenţă nu se ştie încă, şi pas
cu pas, trebuie să consultăm catalogul pe domenii, catalogul alfabetic pe autori şi titluri şi fişa
bibliografică.
În timpul lucrului în bibliotecă, avem la dispoziţie pentru fiecare lucrare, fişă bibliografică,
având ca format, dimensiunea unui sfert de coală A4. Pe fişă avem următoarele elemente: numele
autorului, titlul complet al lucrării, volumul, locul apariţiei cărţii, numele editurii, anul apariţiei,
numărul de pagini şi cota cărţii.
12/32
nr. 8/1996)
Evident că ne trebuie câteva cunoştinţe pentru interogarea acestor cataloage şi fişe de bibliotecă,
pentru că niciodată nu vom găsi un subiect plecând de la un cuvânt, de exemplu: cu privire la
„cabotaj”. Va trebui să căutăm în dreptul cataloagelor pe domenii, disciplina drept, apoi drept maritim
şi fluvial, apoi subiectul transport maritim şi fluvial şi, aici, lucrări referitoare la „transportul naval de
mărfuri între porturi apropiate”, sau subiectul: „navigaţie comercială de-a lungul coastelor”, folosind
orice cuvânt din ultimele două definiţii.
O altă problemă pe care o întâmpinăm în unele biblioteci este precaritatea sistemului de
informare şi documentare: prezenţa cataloagelor neactualizate, care uneori se opresc la o anumită dată,
în continuare urmând să consultăm baza de date oferită prin calculator, la care trebuie să aştepţi la rând
(nu mai spun că trebuie să cunoşti şi câteva noţiuni elementare de accesare a acestuia) , iar uneori,
timpul liber este limitat etc. Oricum, dacă nu avem timp suficient la dispoziţie pentru consultare,
putem face, însă, o primă inspecţie bibliografică.
Deseori întâlnim cataloage foarte vechi, pe care nu se mai descifrează scrisul ori sunt termeni
clasaţi după cuvinte (vedete) ieşite din uz. Documentele mai vechi, până la 1800, nu se dau în cercetare
în original.
În acest caz, trebuie să solicităm informaţii prin amabilitatea bibliotecarului (ori
supraveghetorului de la biroul consultare), care ne oferă întotdeauna informaţii sigure făcându-ne să
câştigăm timp. Experienţa o poate demonstra că orice bibliotecar (custode) este bucuros când poate
demonstra două lucruri: calitatea memoriei şi a erudiţiei sale şi bogăţia bibliotecii sale.
Pentru întocmirea unei bibliografii, recomandăm, consultarea a tot ce ţine de enciclopedii,
dicţionare, antologii, compendii, almanahuri, anuare sau repertoare bibliografice, cele din urmă fiind
cele mai sigure pentru cine are deja idei clare despre propriul subiect.
O listă bibliografică deja creată este ultimul pas pentru a solicita după anumite criterii (cotă ,
autor, titlu, vol.), pe rând sau mai multe - de regulă nu mai mult de 5 cărţi, până la epuizarea lor. De
asemenea, pentru consultarea anumitor lucrări considerate rare, absente din fondul documentar local,
orice bibliotecă practică un serviciu specializat privind „Consultarea interbibliotecară şi împrumutul
interbibliotecar ”, atât naţional, cât şi internaţional; evident trebuiesc cunoscute informaţiile minime
pentru a fi reperate .
În notarea fiecărui indice bibliografic, trebuie să ştim că pe coperta I (frontispiciul) fiecărei
lucrări, datele de informare respectă o altă ordine. Autorul lucrării este notat începând cu prenumele,
iar în catalogul alfabetic pe autori, aceştia sunt ordonaţi în ordinea alfabetică în funcţie de numele lor.
Numele lor trebuie bine reperat şi notat cu toate literele nu cu iniţiale lor. De asemenea se pot face
confuzii în ceea ce priveşte locul editării: Exemplu: „Ovidius University Press”, care reprezintă
Editura University Press a Universităţii Ovidius şi nu din localitatea Ovidiu limitrofă cu Municipiului
Constanţa.
3.1. Cataloagele
Cuvântul provine de la grecescul „cataloga” - listă, enumerare - şi reprezintă enumerarea sau
lista documentelor ce se găsesc într-o biblio¬tecă, întocmită după un anumit plan sau sistem.
După „DEX", catalogul este o listă, caiet, registru, sistem de fişe etc., care conţine o înşirare
metodică de nume de fiinţe sau de obiecte, titluri de cărţi etc. după anumite criterii şi cu anumite
scopuri.
Clasificarea cataloagelor din punct de vedere al formei este următoarea:
- album sau repertoar;
- carte sau volum tipărit;
- sub formă de fişe, care este cel mai răspândit şi cel mai avantajos, în sertare speciale (fişiere)
sunt fixate pe vergele metalice fişele care au dimensiuni conform standardului internaţional
(125mm/75mm).
13/32
nr. 8/1996)
4. Clasificarea bibliografiilor
Bibliografiile sunt liste de semnalare a unor lucrări prezentate într-o anumită ordine, cuprinzând
elementele de descriere a documentelor indispensabile identificării lor.
Bibliografiile de bibliografii conţin în cuprinsul lor sistematizat toate bibliografiile cunoscute,
întocmite pe plan mondial sau dintr-o anumită ţară, specializate (pe anumite teme sau domenii), ori
generale. O clasificare a bibliografiilor se face după mai multe criterii:
1) După extindere sau sfera tematică, bibliografiile pot fi:
- generale, care semnalează documente referitoare la toate domeniile cunoaşterii;
- speciale, care semnalează documente referitoare la un anumit domeniu de cunoaştere sau chiar
pe o anumită temă a unui domeniu (de pildă: bibliografie juridică maritimă) ;
- individuale (personale), care semnalează documentele referitoare la o singură persoană. La
rândul ei, bibliografia personală poate cuprinde fie prezentarea tuturor operelor aparţinând persoanei
respective (profesor, om de ştiinţă etc.), fie prezentarea numai a operelor scrise despre persoana
respectivă.
2) După destinaţia sau scopul urmărit, bibliografiile pot fi:
- de evidenţă şi înregistrare (exhaustive), care oglindesc întreaga producţie de carte a unei ţări la
un moment dat;
- adnotate (de recomandare selectivă), care selectează numai anumite publicaţii. Ele cuprind
informaţii asupra conţinutului şi valorii documentelor înregistrate, cu scopul de a dezvălui esenţa şi
valoarea lor. Bibliografiile adnotate cuprind în plus o scurtă caracterizare a conţinutului cărţii,
expozitivă sau critică;
- signaletică (informativă), care semnalează publicaţiile folosind metoda descrierii (de exemplu
cataloagele de edituri);
- analitică, este genul de bibliografie care reprezintă şi rezultatul documentelor înregistrate;
- critică, prin care se semnalează greşelile şi 1e corectează, semnalează lipsurile şi le
completează (de exemplu referatele, recenziile).
3) Sub aspect cronologic, există două feluri de bibliografii:
- curentă, semnalează lucrările pe măsura apariţiei lor;
- retrospectivă, semnalează lucrările pe un interval de timp prestabilit;
- naţionale, care înregistrează şi descriu publicaţiile unei singure ţări. Acest gen de bibliografii se
mai numesc şi bibliografii de stat;
- locale sau regionale, înregistrează publicaţiile apărute pe o anumita zona geografică, în funcţie
de anumite criterii;
- internaţionale, care semnalează şi descriu publicaţiile în orice limbă şi din orice ţară.
4) După volumul materialelor cuprinse, distingem bibliografii:
- exhaustive, semnalează toate lucrările apărute referitor la o temă;
- selective, care se referă la cele mai bune lucrări dintr-un anumit domeniu. Aceste bibliografii au
un caracter de semnalare şi recomandare (de pildă: bibliografie juridică maritimă).
În afară de bibliografiile semnalate, mai putem aminti bibliografiile ascunse (incluse în lucrare),
care însoţesc diferite publicaţii sub formă de referinţe bibliografice.
Deprinderea scrisului ştiinţific, diferit de scrisul literar, trebuie începută, măcar în anii de studii
universitare, unde se poate realiza, cu ocazia elaborării temelor sau referatelor de seminar, a
comunicărilor ştiinţifice şi a proiectelor de an şi, mai ales, a tezelor de licenţă şi a proiectelor de
diplomă, acolo unde sunt prevăzute.
Citarea corectă a referinţelor bibliografice şi întocmirea listei bibliografice reprezintă un aspect
important în orice lucrare ştiinţifică ce urmează a fi prezentată într-un cerc de specialişti sau la o
manifestare ştiinţifică (congres, conferinţă, sesiune, simpozion, colocviu, întrunire, reuniune, masă
rotundă etc.). Astfel, autorul are obligaţia să evidenţieze elementele de noutate, să prezinte contribuţia
14/32
nr. 8/1996)
sa sau a coautorilor în lucrarea respectivă şi, totodată, să informeze în mod corect despre existenţa altor
lucrări şi a altor autori, care au întreprins cercetări în domeniul respectiv, evitând astfel, încălcarea
drepturile lor de autor.
Într-o lucrare cu caracter ştiinţific, care interferează cu cunoştinţe din mai multe domenii şi se
apelează adeseori la teoreme, reguli, uzuri etc. cunoscute deja, nu trebuie însă să se forţeze caracterul
de noutate sau de originalitate cu orice preţ, prezumat prin absenţa referinţelor bibliografice şi a listei
bibliografice.
În acelaşi timp, nu trebuie confundată originalitatea cu noutatea. În timp ce originalitatea este un
criteriu subiectiv, noutatea este un criteriu obiectiv. Lipsa de noutate a unei lucrări ştiinţifice etc. nu o
lipseşte de originalitate .
Semnificaţia reală a noţiunii de „nou”, însuşită fără drept sau peste limitele etice ale caracterului
prezumat al noutăţii, conduce la producerea de prejudicii de ordin moral şi material titularilor
drepturilor de autor.
Nicolae Gherghel afirma că „suntem mult tributari culturii şi ştiinţei de secole a omenirii şi ne
bazăm pe opera multor predecesori în tot ceea ce facem şi scriem” .
Atât pe plan internaţional, cât şi pe plan naţional, s-au conturat o serie de norme etice privind
întocmirea unei liste bibliografice (bibliografii ) care, coroborate cu regulile Organizaţiei
Internaţionale de Standardizare, recomandă următoarele:
- Orice lucrare ştiinţifică trebuie să se încheie cu referinţe bibliografice sub forma unei liste a
lucrărilor consultate (listă bibliografică, bibliografie), aranjate în ordinea citării în text, în ordinea
noutăţii sau în ordinea alfabetică (după numele autorului principal sau al primului autor) şi numerotate
(pentru uşurarea citării în text);
- Listele bibliografice trebuie să reflecte documentarea reală. Listele bibliografice trebuie să
cuprindă numai lucrările consultate în întregime şi, în nici un caz, titlurile unor lucrări ce nu au fost
consultate şi care au fost copiate după listele bibliografice ale altor lucrări;
- Listele bibliografice trebuie să conţină numai lucrările în strânsă legătură cu subiectul
cercetărilor efectuate, selectându-le pe cele cu caracter prioritar, cele mai importante prin contribuţii şi
cele mai recente;
- Listele bibliografice nu trebuie să fie unilaterale, cu referire numai la unii autori preferaţi sau
numai la lucrări dintr-o anumită ţară;
- Listele bibliografice nu trebuie să omită unele lucrări ale autorilor autohtoni;
- Listele bibliografice trebuie să reflecte cunoaşterea şi recunoaşterea lucrărilor anterioare în acea
problemă şi, în special, a celor care deţin prioritatea.
5. Referinţe bibliografice
Conform STAS 8660-82 (cărţi, broşuri. Prezentare redacţională) - este obligatorie menţionarea
lucrărilor care au ajutat la întocmirea unei lucrări ştiinţifice.
Între termenul care defineşte „Referinţele bibliografice” şi termenul care defineşte „bibliografie”,
există câteva diferenţe pe care le vom explica în continuare.
5.1. Referinţele bibliografice şi notele de subsol
Referinţele bibliografice (incidentale) reprezintă lucrările consultate pentru lămurirea unor
aspecte punctuale şi evidenţiate prin note de subsol , care pot fi continuate cu alte definiţii, trimiteri
etc. şi sunt plasate de regulă la sfârşitul fiecărei pagini sau la sfârşitul fiecărui capitol, secţiuni etc. Prin
citarea corectă a lucrărilor publicate de alţi autori, şi a ideilor desprinse din acestea, autorul îşi
îndeplineşte obligaţia etică de recunoaştere a contribuţiei acestora, delimitând totodată şi baza de
plecare a cercetării sale.
Fiecare referinţă bibliografică înscrisă ca notă de subsol primeşte un număr în ordinea
crescătoare începând de la 1, valabil pentru fiecare final de pagină, fiecare sfârşit de secţiune, de
capitol sau pentru întreaga lucrare. Uneori pentru listelor referinţele bibliografice plasate la finalul
15/32
nr. 8/1996)
capitolelor sau al întregii lucrări se foloseşte aceeaşi numerotare încadrat în paranteze drepte ca în
text, urmat de un punct. Exemplu [1].; [2].
În ceea ce priveşte punctuaţia, conform STAS 6158:1970 , (revizuit în 1990), elementele
referinţelor bibliografice din notele de picior (note de subsol) se separă prin virgule.
Exemplu: Constantin Anechitoae, Introducere în dreptul proprietăţii intelectuale, Ediţia
a 3-a, Bucureşti, Ed. Bren, 2008, p. 103.
În situaţia în care citarea unei lucrări sau a unui autor se repetă de mai multe ori, STASUL 8660-
70 recomandă următoarele sigle :
- Idem sau ld. (lat. „idem”, „cad”, „eadem”, „acelaşi autor”) se foloseşte pentru a nu repeta
numele autorului în cazul în care nu a mai fost citat alt autor. Se trece doar titlul, după care se
menţionează datele specifice referinţei (Idem; Titlul, datele specifice).
- când trimiterile la aceeaşi lucrare a unui autor se fac una după alta, fără să se fi intercalat o altă
trimitere la un alt autor, se foloseşte sigla Ibidem sau Ibid, ib. (lat. „ibidem” = „în aceeaşi lucrare”, „tot
acolo”, „în acelaşi loc”) pentru a înlocui numele autorului şi a titlului lucrării; după scrierea siglei, se
menţionează celelalte date (volum, nr. de pagini etc.), numai dacă acestea diferă.
Sigla - Op. cit. sau op. laud. (lat. „opere citato”, „opus citatum” = opera citată sau „opere
laudato” = lucrarea citată) se scrie după numele autorului, urmând celelalte menţiuni (vol., pag. etc.) în
situaţia în care între două trimiteri ale aceluiaşi autor intervin şi alte trimiteri (la alţi autori sau lucrări).
Dacă în articolul nostru avem o singură lucrare a unui autor, putem folosi op. cit. Când referinţele sunt
la distanţă, dacă articolul e mare şi op. cit. se întâlneşte de multe ori, trebuind să te întorci mai multe
pagini pentru a afla autorul, folosim următoarea referinţă: numele autorului şi titlul prescurtat al
lucrării. Op. cit. se foloseşte, de preferat, la articolele scurte.
Sigla Loc, cit., l. c. (lat. „loco citato” = în locul citat) se foloseşte pen¬tru eliminarea repetării
titlului unui articol dintr-un periodic ce este citat de mai multe ori (citările fiind despărţite de referinţe
bibliografice). După numele autorului urmează sigla care poate înlocui: titlul articolului, revistei sau
periodicului din care s-a citat, exemplu: citat în “Revista…” sau la un articol dintr-o culegere de studii:
numele autorului, titlul prescurtat în loc. cit., pagina.
Apud, op. (lat. „apud" = citat după) se foloseşte în cadrul trimiterilor care se fac după o lucrare
intermediară. Citat după: lucrările ce nu se găsesc în bibliotecile noastre şi citate la alte locuri –
lucrarea citată, apud lucrarea folosită.
C.f. sau conf. (lat. „conferre” = „a compara”) se foloseşte tot în cazul trimiterilor la lucrările ce
prezintă deosebiri în legătură cu problemele tratate. În unele lucrări: Comp. sau Pro – cei ce sunt de
acord cu tine, Contra – toţi autorii care au altă părere. A nu se confunda sigla Cf. cu sigla cfr.
(„confonniter” = „identic cu”, „conform cu”).
Comp., Cp. (compară) se scrie înaintea numelui autorului citat, a cărui lucrare exprimă un punct
de vedere diferit celui din text.
Supra. Când trimiterile se fac la paginile anterioare din propria lucrare, se folosesc siglele: supra
sau u.s. (lat. „ut supra” = „ca mai sus”, „înainte”). Supra, p. 2 – suntem la pagina 20 şi reluăm discuţia,
dar la o pagină anterioară avem o discuţie mai amănunţită.
Infra. Când trimiterile se fac la paginile care urmează în propria lucrare se folosesc siglele: Infra
sau U.i. (lat. „ut infra” = „ca mai jos”, „vezi mai jos”). Asemănător, la următoarea.
(sic) – după un cuvânt este scris greşit în text. Ar trebui pusă notă şi apoi explicat.
Passim sau et passim (ici şi colo) se foloseşte în situaţia în care autorul vrea să sublinieze că o
anumită idee citată „va fi întâlnită de mai multe ori în lucrare fără adăugiri esenţiale”. Este răspândită
„peste tot”, în „diferite locuri” (V. pp. 21,39 et passim!), adică: vezi p. 45 şi p. 55 şi în diferite locuri,
pagini din lucrare.
Din punct de vedere al protejării dreptului de autor (care cuprinde elemente morale şi
patrimoniale ale autorilor, de moralitate şi probitate, dar şi cu valenţe penale), orice reproducere
16/32
nr. 8/1996)
trebuie evidenţiată şi recunoscută prin citarea corectă a provenienţei ei. Recomandarea profesorului
Septimiu Chelcea este, ca într-un citat să nu depăşim 28 de rânduri de text, adică o pagină, iar citatele
care depăşesc 40 de rânduri să fie înserate în text .
6. Lista bibliografică - bibliografia
Bibliografia sau lista bibliografică finală a unei cărţi, articol etc. cuprinde toate lucrările
consultate pentru întreaga lucrare (toţi indicii bibliografici) şi se recomandă a se plasa în ultima parte a
lucrării. Lista bibliografică primeşte de asemenea, un număr în ordine crescătoare, începând de la cifra
1, urmat de un punct. Exemplu: 1.; 2.
Lista bibliografică finală, deşi se plasează la sfârşitul lucrării, se întocmeşte la început ori în
paralel cu redactarea ei, din necesitatea citării corecte şi fără dificultăţi în text. Întocmirea listei
bibliografice finale se face uşor, dacă s-au utilizat fişe bibliografice pe parcursul cercetării. Aceasta
asigură o mare mobilitate, permiţând gruparea (organizarea) lor după necesitate, eliminări, completări,
înlocuiri, actualizări etc.
O listă bibliografică finală (bibliografie) se poate organiza în mai multe moduri:
a) După categoria lucrărilor I (dicţionare, atlase, monografii etc.);
b) După categoria lucrărilor II (Lucrări de referinţă, lucrări clasice, lucrări de specialitate
recente, alte lucrări de specialitate, studii şi cercetări din reviste de specialitate româneşti,
studii şi cercetări din reviste de specialitate străine, legislaţie românească, legislaţie
europeană, resurse bibliografice electronice etc.);
c) În funcţie de modul în care lucrările au fost utilizate şi folosite pe parcursul întregii lucrări, ori
al capitolelor şi subcapitolelor acesteia, în ordinea acestei diviziuni;
d) În ordinea cronologică a apariţiei lucrărilor;
e) În ordinea alfabetică, după numele autorului (în lipsa menţionării autorilor, după titlu);
f) În ordinea citării în text a lucrărilor, după prima citare.
Referinţele bibliografice trebuie să respecte forma exactă de notare, luate ori de câte ori este
posibil, de pe pagina de titlu, iar în cazul referinţelor privind o contribuţie, din antetul acesteia.
Listele referinţele bibliografice plasate la sfârşitul unui articol nu se confundă cu Lista
bibliografică finală (bibliografia ) unei cărţi de specialitate, a unei lucrări de licenţă sau a unei teze de
doctorat . În listele referinţelor bibliografice sunt incluse numai lucrările citate în articolul scris spre
publicare într-o revistă de specialitate. Bibliografia, ca parte a lucrărilor ştiinţifice, conţine şi lucrări
din care nu s-au extras citate, ci doar idei în legătură cu tema tratată.
Septimiu Chelcea recomandă pentru întocmirea unei disertaţii ca ea să fie finalizată cu
„Elemente bibliografice formate din: 1. Note şi 2. Lista bibliografică (lucrări din care s-a citat şi
respectiv, lucrări citite, dar din care nu s-a citat)” .
În limba engleză se face o distincţie între rences şi bibliographi, prima variantă având în vedere
referinţele bibliografice la care se face trimitere în locuri precise ale textului, pe când a doua poate
eluda această condiţie .
În dicţionarul limbii franceze, Lexis (Larousse, 1989), „Bibliografia” reprezintă un ansamblu de
lucrări şi publicaţii raportându-se la un domeniu sau un subiect precis; ştiinţa ce are drept obiect
cercetarea, descrierea şi clasarea textelor imprimate şi „Referinţe”: acţiune de trimitere la un text, la un
document sau autoritate: indicarea unui pasaj dintr-un text (pagină, paragraf, rând etc.) la care este
trimis cititorul .
6.1. Webliografia
Webliografia este un îndrumar, o listă cu resurse sugerate de bibliotecar, resurse ce oferă
utilizatorilor acces la informaţii pe o anumită temă, accesibile în mod gratuit pe Internet.
Ce înseamnă acest lucru? Webliografia oferă utilizatorului posibilitatea de a consulta
informaţiile on-line. Aceste informaţii nu sunt întotdeauna replica celor tradiţionale, pe suport de
17/32
nr. 8/1996)
hârtie, transpuse în format electronic. Pe lângă acestea, există revistele electronice, care sunt din ce în
ce mai numeroase, în toate domeniile şi, de asemenea, cărţile electronice.
Accesul on-line al resurselor informaţionale permite consultarea acestora de la distanţă, din
confortul propriei locuinţe sau de la centrele de informare din biblioteci, dincolo de bariere geografice
sau diferenţe de fus orar. Bibliotecarii redactează webliografii pe diverse teme, care s-au dovedit foarte
solicitate de utilizatori, în scopul de a-i ajuta pe aceştia să acceseze site-uri de încredere, a căror
autoritate a fost deja verificată de bibliotecar.
Webliografiile sunt puse la dispoziţia publicului atât în format tipărit, cât şi în format electronic,
printr-o hiperlegătură, de la pagina de web a bibliotecii. Compilarea de webliografii, de către
bibliotecarii specialişti în ştiinţa informării, şi folosirea acestora, de către utilizatorii serviciilor de
biblioteca, reprezintă o etapa importantă în cadrul procesului de alfabetizare informaţională a
publicului.
7. Elementele referinţelor sau inicilor bibliografici. Redactare prescurtată
O referinţă sau un indice bibliografic dintr-o listă bibliografică trebuie să respecte câteva reguli
recomandate de normele etice şi de Asociaţia de Standardizare din România (ASRO) , care trebuie să
conţină: numele şi prenumele autorului (autorilor); titlul publicaţiei; traducerea titlului; numărul ediţiei
(şi orice altă particularitate a ediţiei), locul (locurile) publicării; editura (editurile; când nu se cunosc -
tipografia); anul (anii) publicării; numărul de volume (în cazul unei publicaţii cu mai multe volume);
titlul colecţiei sau al seriei şi numărul publicaţiei din serie.
7.1. Autorul lucrării
Autorul este definit ca fiind persoana fizică sau persoana juridică care a creat o operă literară,
artistică sau ştiinţifică, precum şi orice altă operă de creaţie intelectuală . Se prezumă că este autor,
până la proba contrară, „persoana sub numele căreia opera a fost adusă, pentru prima dată la cunoştinţa
publicului ”.
7.1.1. Prezentarea numelui
În bibliografie, numele autorului oricărei lucrări publicate, apare primul în sursa de informare,
trebuie înregistrat aşa cum este înscris în pagina de titlu. Acesta dă intrarea în catalogul de bibliotecă,
bibliografie, repertorii etc. şi este întotdeauna scris cu majuscule .
Baza aranjării pe verticală a diferiţilor autori de publicaţii este ordinea dată de alfabetul
românesc A – Z. Aranjarea alfabetică se face cuvânt cu cuvânt şi nu literă cu literă.
Exemplu: POP, Laur; POP, Radu; POPESCU, Nicu; POPICĂ, Alin şi nu POPICĂ, Alin; POP,
Laur; POPESCU, Nicu; POP, Radu.
Atunci când apar mai multe nume, numele scos în evidenţă trebuie menţionat primul. Dacă
numele nu sunt evidenţiate în nici un fel, numele care apare primul va fi indicat primul. Atunci când
doi sau trei autori, persoane fizice sau colectivităţi, îşi împart responsabilitatea principală a lucrării, se
menţionează cele două sau trei nume.
Semnalul de ordonare într-o bibliografie este semnalat printr-un semn de punctuaţie specific,
reprezentat prin virgulă, care marchează sfârşitul primei secţiuni de ordonare a zonei de ordonare
pentru numele de persoană (nume, prenume) . Exemplu: ANECHITOAE, Constantin.
În cazul în care lucrarea nu are autorul menţionat se trec trei steluţe (în locul autorului), urmând
să fie trecută lucrarea la litera iniţială a primului cuvânt al titlului, ex. (xxx).
7.1.2. Prezentarea unui autor persoană juridică
Unele lucrări sunt editate sub comanda unor persoane juridice, înscrise în sursa de informare ca
autor principal. Dacă numele unei persoane fizice este subordonată pe cale ierarhică alteia, numele
acelei persoane fizice, trebuie înregistrat împreună cu numele persoanelor fizice în subordinea cărora
funcţionează. În cazul ministerelor trebuie indicată denumirea ţării.
18/32
nr. 8/1996)
Numele localităţii în care se găseşte colectivitatea, resortul administrativ în cadrul căruia aceasta
activează, instituţia căreia îi este asociată etc. trebuie adăugata între paranteze rotunde după numele
colectivităţii, atunci când există posibilitatea unei confuzii.
Exemple:
a) UNESCO;
b) Autoritatea Navală Română (Constanţa);
c) Biblioteca Judeţeană (Constanţa);
d) Societatea Comercială de Transport Maritim şi de Coastă „C.F.R. Ferry - Boat” – S.A. -
filială a Societăţii Naţionale de Transport Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A. (Ministerul
Transportului).
În descriere, între nume şi prenume, se pune virgulă, iar la sfârşit punct. Dacă pe carte apar doi
autori, se trec amândoi despărţiţi prin „punct şi virgulă” (sau conjuncţia „şi” care e mai puţin folosită).
Dacă sunt trei de autori, se pot trece toţi trei, primii doi despărţiţi prin „punct şi virgulă” după care se
scrie conjuncţia „şi” urmând al treilea autori.
Dacă sunt mai mult de trei autori, este suficient să se înregistreze primul, primii doi sau primii
trei. Ceilalţi autori pot fi omişi. Atunci când se omit mai multe nume, omisiunea se evidenţiază prin
adăugarea abrevierii („et al.”) („et alii = şi alţii”) sau un echivalent al acesteia, după ultimul nume
înregistrat.
7.1.3. Prezentarea prenumelui
Prenumele sau alte elemente secundare se notează după nume, despărţit prin virgulă. În cazul în
care sânt doi sau mai mulţi autori, numele şi prenumele acestora sânt trecute în aceeaşi ordine ca şi
pentru primul, numele şi prenumele fiecărui autor separându-se, în acest caz, prin punct şi virgulă de
numele şi prenumele celorlalţi.
Prenumele poate fi redus la iniţiale, cu condiţia să nu producă confuzii cu privire la identitatea
persoanei, dacă e de genul masculin. Prenumele se scrie întreg dacă este de genul feminin.
Dacă prenumele autorului este urmat de prenumele tatălui, prenumele primului este trecut, în
mod constant în întregime, iar prenumele celui de-al doilea, prescurtat. Dacă prenumele unui autor
figurează prescurtat într-unul dintre lucrările sale, el poate fi menţionat complet, partea adăugită fiind
pusă între paranteze drepte.
În cazul în care numele unui autor apare cu o anumită grafie în limba română şi sub o altă grafie
în limba străină (de ex. Popescu - Popesco), numele acestuia va figura sub forma grafică din originalul
lucrării sau studiului, la indexul de autori trecându-se toate formele grafice utilizate.
În notele de subsol (în textele curente sau notele de la sfârşitul unui capitol), ordinea notării
autorilor este „ordinea firească” (prenumele şi apoi numele), iar în listele bibliografice ordinea notării
autorilor este „ordinea inversă” (numele de familie şi apoi prenumele).
În cazul în care lucrarea nu are autorul menţionat, se trec la nota de subsol trei steluţe (xxx)
(în locul autorului), urmând să fie trecută lucrarea la litera iniţială a primului cuvânt al titlului sau
numele instituţiei sub egida căreia apare lucrarea. Mai poate fi folosită o cratimă (-).
Autorii citaţi prin intermediari se trec în bibliografia menţionată în text prin formula „citat de
…”.
7.2. Titlul lucrărilor (monografie; părţi din monografii; contribuţii în monografii; articole în
publicaţii seriale; documente de brevet etc.)
7.2.1. Titlurile lucrărilor sunt prezentate în ordinea alfabetică a numelui autorilor, iar în cazul în
care o lucrare aparţine mai multor autori, în ordinea alfabetică a numelui primului autor, apoi a celui
de-al doilea ş.a.m.d. Dacă mai multe lucrări aparţin aceluiaşi sau aceloraşi autori; indicarea lor, în
continuare, se face ţinându-se seama de primul cuvânt din titlul lucrării. Titlul lucrărilor , se
19/32
nr. 8/1996)
înregistrează aşa cum apare în sursa de informare, folosind, dacă este necesar, regulile de transliterare,
abreviere, utilizarea majusculelor etc.
Culegerile de studii şi lucrările anonime sânt enumerate în ordinea alfabetică a primului cuvânt
din titlul acestora.
Lucrările figurează cu titlul lor original din limba de apariţie. Dacă titlul este în limba română,
traducerea titlului poate fi adăugată între paranteze drepte în continuarea titlului aşa cum apare acesta
în sursa de informare.
Pentru o publicaţie tradusă, este preferabil să se indice, dacă este posibil, limba din care a fost
făcută traducerea şi să se menţioneze titlul original între paranteze drepte.
Exemplu: HUGO, Victor. Oamenii mării. [Les travailleurs de la mer]. Trad. prescurtată din lb.
franceză. Bucureşti: Ed. Ion Creangă, 1989.
Dacă mai multe titluri apar în sursa de informare sau dacă titlul apare în mai multe limbi se
reproduce titlul sau limba care este evidenţiată. Dacă titlurile au aceeaşi importanţă, se reproduce cel
care apare primul.
Un subtitlu sau o altă informaţie referitoare la titlu poate fi transcrisă dacă se consideră necesar
pentru înţelegere sau identificare.
Un titlu sau un subtitlu lung poate fi prescurtat, cu condiţia să nu se piardă din informaţia
esenţială. Niciodată omisiunea nu trebuie făcută la începutul titlului. Toate omisiunile se marchează
prin puncte de suspensie „...".
Publicaţia serială este orice publicaţie, tipărită sau nu, care apare în fascicule sau în volume
succesive, înlănţuindu-se în general numeric sau cronologic pe o perioadă care nu este dinainte
limitată, indiferent de periodicitatea acesteia.
1.7.3. Autorii secundari (facultativ)
1.7.3.1. Persoane fizice sau persoanele juridice care îndeplinesc responsabilităţi secundare
Persoanele fizice sau persoanele juridice care îndeplinesc responsabilităţi secundare (editori
ştiinţifici, traducători, ilustratori, inventatori ce şi-au cedat drepturile asupra brevetului, organisme
tutelare etc.) nu sunt inserate, de regulă, în cuprinsul unui indice bibliografic. Numele şi prenumele
coordonatorului(lor) ştiinţific(i), referentul(lor) ştiinţific(i), cu funcţiile lor didactice, nu sunt
obligatorii a fi trecute în indicele bibliografic, cum nici numele sponsorului responsabil de apariţia
lucrării.
7.4. Ediţia şi numerotarea volumelor
Ediţia reprezintă totalitatea exemplarelor unui document realizat cu o singură compoziţie sau
plecând de la acelaşi exemplar care serveşte ca matriţă. Este reprezentată printr-un număr sau un şir de
caractere care precizează că o lucrare aparţine unei anumite ediţii. Menţiunea de ediţie se exprimă, în
general, prin termenul ediţie (ori echivalentul său din altă limbă) sau cu un termen înrudit, ca de
exemplu reeditare.
Tirajul care nu reprezintă nici o modificare în interiorul unei ediţii nu se menţionează în
descriere.
7.4.1. Prezentarea şi abrevierea ediţiilor
Cu excepţia primei ediţii, trebuie indicat numărul sau precizările referitoare la ediţie, în ordinea
în care apar în sursa de informare.
Termenii care desemnează secvenţe numerice ale apariţiei unei lucrări (a treia; a cincea etc.) se
notează cu cifre arabe (a 2-a; a 5-a etc.). Prima ediţie se menţionează doar dacă apare în sursa de
informare. Temenii care indică ediţia şi secvenţa numerică trebuie prescurtaţi conform ISO 832.
7.4.2. Numerotarea volumelor

Lucrările ample sunt publicate în mai mult de un volum, se înserează în indicele bibliografic sub
următoarea prescurtare: vol. 2; vol. 1-5 etc.
20/32
nr. 8/1996)
Exemplu: Nicolae Vrabie. Bibliografie juridică română, vol. 3. Bucureşti: Ed. Academiei
Române, 2005, p. 11.
Lucrările sunt numerotate, începând cu n° 1, în cadrul fiecărei diviziuni. Lucrările apărute în mai
multe limbi (cu o menţiune specială atunci când este vorba despre o variantă) figurează sub acelaşi
număr de ordine, cu diferitele lor titluri, începând cu titlul sub care au apărut întâi.
7.5. Date asupra publicării
Informaţiile referitoare la locul publicării şi la editor sunt facultative. Data publicării este
obligatorie. Când o publicaţie nu are dată, dar se poate stabili din context, data copyright-lui, data
topografierii – aceasta se notează, în referinţă, între paranteze drepte [].
Datele referitoare la publicare se înregistrează în ordinea următoare: loc, editor, an.
7.5.1. Loc de publicare
Indicarea oraşului este importantă, pentru că indică evidenţa editorială, locală, regională,
naţională şi internaţională; alteori arată reputaţia editorială a cărţii.
Numele oraşului sau localităţii în care a fost publicat documentul se recomandă a fi redat în
limba originală, la nominativ, aşa cum apare în sursa de publicare.
La lucrările apărute în străinătate, după indicarea titlului publicaţiei respective se adaugă numele
oraşului în care aceasta apare.
Descrierea bibliografică integrală a culegerilor este făcută o singură dată, anume acolo unde
culegerea este citată ca unitate tipografică.
Dacă sursa de informare indică mai multe locuri de publicare se înregistrează locul care iese cel
mai mult în evidenţă. Dacă numele de locuri au aceeaşi importanţă se înregistrează primul. Când nu
putem identifica locul de publicare se indică locul producerii fizice a documentului (fabricat, tipărit,
imprimat etc.).
Dacă localitatea este depistată din alte surse, se scrie între paranteze drepte [Constanţa]. După
localitate, se pun două puncte.
Dacă localitatea nu este trecută sau cunoscută, fişăm „(f. l.)” sau „(s. l.)”.
Unele localităţi, indicate în titlu, pot fi pseudoepigrafe (false). În asemenea cazuri se recomandă
a se însera, imediat după localitatea indicată, următoarele semne: (?) sau (!)
7.5.2. Editura
Indicarea editurii prezintă importanţă în legătură cu conţinutul însuşi al cărţii. Se cunoaşte că
editura Lumina Lex este profilată pe literatură juridică.
Editura este persoana juridică care editează o operă literară, muzicală etc. şi care oferă servicii de
difuzare în baza unui contract de editare
Editorul este un element de identificare a lucrării respective, fapt pentru care este obligatoriu a fi
înserat în interiorul unui indice bibliografic, cu denumirea întreagă, aşa cum apare el pe coperta întâi
sau pe pagina de gardă. Denumirea editorului poate fi prescurtată conform regulilor gramaticale, sub
condiţia de a nu crea confuzii. După numele editurii, se pune virgulă
Dacă editura nu este trecută sau cunoscută, se abreviază cu „(F. Ed.)” sau „(s. n.)”.
7.5.3. Anul apariţiei (de imprimare)
Indicarea anului într-o bibliografie diferenţiază cronologic felul bibliografiei: retrospectivă,
actuală; indică valoarea lucrării în raport cu contemporaneitatea. Este necesar dacă o lucrare este
veche, depăşită, influenţată de evenimente curente.
Anul editării se notează în indicele bibliografic cu cifre arabe. În situaţia când o lucrare a fost
publicată în mai multe volume sau părţi, pe o perioadă mai mult de un an, se indică data (anul) de
început a primei publicări şi data (anul) când s-a finalizat. O lucrare în mai multe volume, nefinalizată,
se indică primul an urmat de o liniuţă. Exemplu: 2005-2007 sau 2006-.
În situaţiile când nu se poate identifica clar anul apariţiei, în cadrul indicelui bibliografic, se
acceptă, dacă se cunoaşte, data realizării lucrării la tipografie sau o dată aproximativă.
21/32
nr. 8/1996)
Dacă anul nu este trecut sau cunoscut, se scrie „f.a.”.

Dacă anul este trecut pe carte în cifre romane, se vor trece ca atare, apoi în paranteze drepte se
redă anul în cifre arabe. Exemplu: MDCCCLXVIII [1868].
7.6. Numărul de pagini
Numărul de pagini - file etc. nu reprezintă un indicator obligatoriu pentru indicele bibliografic.
Este necesar însă pentru întocmirea listei cu lucrări elaborate şi/sau publicate din interiorul unui
Curriculum-lui Vitae . Exemplu: 555 p.; 5 vol.
Caracterizarea cantitativă cuprinde numărul total de pagini sau pe cel al unei pagini şi se scrie în
felul următor: când se face o trimitere la o numită pagină a cărţii: se fişează „p. 222”; pentru numărul
de pagini între care se găseşte nu anume text: „pp. 222-241”; pentru numărul de pagini al întregii
lucrări: 251 p.
Indicarea acestor elemente are o importanţă deosebită, pentru că arată atenţia acordată de autorul
unui articol sau cărţi, asupra problemei studiate, ilustraţiei cărţii şi, totodată, respectă protecţia
dreptului de autor al materialelor consultate.
7.7. Note
Facultativ, se pot introduce unele informaţii în indicatorii bibliografici privind: titlul original al
lucrării; accesul restricţionat la consultare; fondul unde se află etc.
La lucrările care au rezumate în limbi străine se arată limba în care este făcut rezumatul
respectiv, precum şi dacă, eventual, acesta este publicat separat.
8. Standardele
Standardele sunt documente cu rol de raţionalizare a activităţii ştiinţifice şi tehnice pe plan
naţional şi internaţional şi care au o valoare documentară deosebită .
Standardizarea este o activitate specifică prin care sunt stabilite prevederi destinate unei utilizări
comune şi repetate, urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context. Această activitate
constă în elaborarea, difuzarea şi punerea în aplicare a standardelor. Standardul este un document
tehnico-normativ stabilit şi aprobat de un organism recunoscut, care determină reguli, linii directoare
sau caracteristici pentru activităţi.
Organismul de standardizare este un organism cu activitate de standardizare, recunoscut la nivel
naţional, regional sau internaţional, care are ca principală funcţie, în conformitate cu statutul lui,
elaborarea şi aprobarea sau adoptarea de standarde care sunt puse la dispoziţie publicului.
Sistemul internaţional de standardizare este Organizaţia Internaţională de/pentru Standardizare
(ISO).
Standardizarea europeană este efectuată din Comitetul European pentru Standardizare (CEN).
8.1. ISBN
Încă de la crearea lui în anul 1970, Numărul internaţional standardizat pentru carte (ISBN) a fost
recunoscut la nivel internaţional drept sistemul de identificare utilizat de industria editorială şi în
comerţul de carte. Un cod ISBN însoţeşte o publicaţie monografică de la editare şi mai departe pe tot
parcursul sistemului de difuzare .
Codul ISBN est administrat de Agenţia Internaţională ISBN şi de agenţiile de înregistrare ISBN
autorizate .
Numărul standard (ISBN, ISSN etc.) atribuit documentului trebuie reprodus sub forma prescrisă
de Standardul Internaţional corespunzător (a se vedea ISO 2108, ISO 3297 etc.). Facultativ se foloseşte
în cazul părţilor, al contribuţiilor din monografii şi al articolelor din periodice. Este necesar pentru a fi
indicat pentru întocmirea listei cu lucrări elaborate şi/sau publicate din interiorul unui Curriculum
Vitae.
Numărul internaţional standard de identificare a unei cărţi este atribuit de agenţia naţională
pentru ISBN, care identifică o ediţie a unei publicaţii monografice.
22/32
nr. 8/1996)
Începând cu 1 ianuarie 2007, toate agenţiile din sistemul ISBN trebuie să atribuie numai coduri
ISBN compuse din treisprezece cifre (arabe de la 0 la 9) constituite din următoarele elemente:
a) prefix;
b) indicativ al grupului de înregistrare;
c) indicativ de editor/editură;
d) număr de ordine al publicaţiei;
e) cifra de control.
Cele 13 cifre grupate în 5 segmente de lungimi variabile, separate de cratima sunt:
• prefix 978 – indicativul pentru identificarea producţiei editoriale de carte la nivel internaţional;
• codul de ţară – indică grupul naţional, lingvistic sau geografic. Acest segment desemnează
grupul lingvistic (limba) editorului şi nu limba în care este publicată cartea;
• Codul 973 identifică editorii din România.
• codul de editură – identifică editorul documentului. Lungimea sa variază în funcţie de numărul
lucrărilor publicate de editor;
• numărul de ordine – numerotează documentul printre publicaţiile editorului;
• cifra de control – este ultima cifră a codului ISBN. Aceasta permite verificarea validităţii
codului ISBN.
Avantajele folosirii codului ISBN sunt:
 identificarea documentelor şi editurilor în baze de date bibliografice, evitând confuzia între
titluri asemănătoare;
 facilitarea operaţiilor de gestiune a stocurilor de carte în biblioteci, edituri, librării, agenţii de
difuzare;
 crearea bazelor de date pentru edituri şi lansarea comenzilor pe calculator;
 participarea la programul CIP (Catalogarea Înaintea Publicării).
8.2. ISSN
Numărul internaţional standard de identificare a unei publicaţii seriale este atribuit fiecărui titlu-
cheie a oricărei publicaţii seriale în Sistemul Internaţional de Date pentru seriale (ISSN) . Când titlul
publicaţiei se schimbă, se atribuie un nou ISSN, corespunzător noului titlu-cheie. Numărul unic şi
semnificativ care identifică o înregistrare sonoră este reprezentat prin ISRC.
Modul de stabilire a listelor de referinţe, care trebuie incluse într-o bibliografie, este descris în
standardul internaţional SR ISO 690:1996 , care stabileşte regulile de prescurtare a cuvintelor şi a
expresiilor tipice româneşti şi străine utilizate în referinţele bibliografice, precum şi în adnotări,
rezumate etc.
Standardul determină o ordine obligatorie pentru elementele referinţei şi stabileşte reguli pentru
transcrierea şi prezentarea informaţiei provenită din publicaţia sursă.
9. Drept de autor
Atribuirea ISBN sau ISSN, pentru lucrări monografice, respectiv pentru publicaţii seriale, ca şi
folosirea acestuia, singur sau împreună cu datele publicaţiei, nu implică şi nici nu dă drept de autor sau
perceperea unor taxe. De asemenea, atribuirea unuia din cele două coduri pentru o publicaţie
monografică sau pentru o publicaţie serială, indiferent de forma produsului, nu trebuie să reprezinte
sau să valoreze ca probă juridică referitoare la deţinerea drepturilor de autor asupra acelei publicaţii.
Acordarea codului ISBN pentru un titlu de carte nu conferă nici un drept de exclusivitate asupra
denumirii editurii şi/sau titlului cărţii. Pentru protejarea denumirii editurii/titlului este necesară
înregistrarea mărcii la O.S.I.M. (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci).
Ordinea obligatorie a elementelor constitutive ale referinţelor bibliografice, care trebuie
menţionate, precum şi punctuaţia recomandată pe plan naţional sunt redate în exemplele următoare,
grupate pe tipuri de documente (forme de publicaţii).
23/32
nr. 8/1996)
Elementele prezentate cu caractere drepte constituie referinţa de bază. Este important ca aceste
elemente să fie evidenţiate ori de câte ori documentul care trebuie identificat permite aceasta.
Elementele prezentate cu caractere cursive sunt facultative. Ele pot fi menţionate sau nu în funcţie de
nivelul general de precizie cerut pentru lista de referinţe sau în funcţie de caracteristicile documentului
care trebuie identificat.
De regulă, iniţiala primului cuvânt din fiecare zonă se scrie cu majusculă. Greşelile de tipar se
reproduc ca atare, însă pot fi urmate de forma corectată între paranteze drepte, precedată de [i.e.]
10. Schemele referinţelor bibliografice
Referinţele bibliografice sunt prezentate după anumite scheme, destinate identificării şi stabilirii
unei succesiuni standardizate pentru identificarea lor în mod unitar.
10.1. Monografii, cărţi, tratate
Indicatori: Exemplu:
Autorul HUGO, Grotius.
Titlul lucrării Despre dreptul războiului şi al păcii.
Autorul secundar Traducere, note şi comentarii de DUMITRU George; editat de James
Brown Scott.
Ediţie ed. a 115-a.
Editor (loc, editor) Bucureşti: Ed. Ştiinţifică,
An 1968.
Nr. de pagini 1091 p.
Colecţie Dreptul internaţional public.
Note Titlu original: De iure belli ac pacis.
Număr standard ISBN 0-03-022680-2.
Exemplu:
1. HUGO, Grotius. Despre dreptul războiului şi al păcii. [De iure belli ac pacis]. Traducere, note
şi comentarii de DUMITRU George; editat de James Brown Scott. ed. a 115-a. Bucureşti: Ed.
Ştiinţifică, 1968. 1091 p. Colecţia: Dreptul internaţional public. ISBN 0-03-022680-2.
2. ANECHITOAE, Constantin. Principiul libertăţii mărilor. Bucureşti: Ed. BREN, 2004, 275 p.
Seria Drept. ISBN 973-648-338-X.
10.2. Descrierea bibliografică a unei publicaţii seriale

Descrierea bibliografică a unei publicaţii seriale se face după primul număr sau oricare alt
număr al publicaţiei. Descrierea stabilită după un alt număr decât primul număr publicat se
menţionează în mod obligatoriu în nota referitoare la numărul descris.
Exemplu: Revista română de drept maritim (Descriere bazată pe Anul IV, Nr. 2/2002).
Constanţa: Ed. Ex Ponto, 2002. ISSN: 1454-2129.
10.3. Articole, comunicări ştiinţifice etc. publicate în publicaţii seriale ori în volum publicat
Indicatori: Exemplu:
Autorul ANECHITOAE, Constantin [et.al.].
Titlu articolului Dunărea – arteră comercială internaţională.
Autorul secundar Centrul de Studii privind Drepturile Omului şi Discriminarea.
Titlul serialului Revista ARS AEQUI
Ediţie Primăvara.
Localizarea în cadrul serialului. Martie 2006, vol. 1, nr. 4, p. 134-147
(An, desemnarea fascicolei),
Colecţie Drept
24/32
nr. 8/1996)
Note Text în limba:

Număr standard ISSN 1842-1059
Exemplu: Articol publicat în serial

1. ANECHITOAE, Constantin [et.al.]. Dunărea – arteră comercială internaţională (Centru de
Studii privind Drepturile Omului şi Discriminarea). În Revista ARS AEQUI (Primăvara). Martie
2006, vol. 1, nr. 4, pp. 134-147. ISSN 1842-1059.
2. ANECHITOAE, Constantin [et.al.]. Geopolitics of the blak sea – a secure place. În: Analele
Universităţii Maritime Constanţa. Secţiunea Navigaţie şi Transport Maritim. (Text în limba
engleză). Constanţa: Ed. NAUTICA, anul VIII, vol. 10, pp. 15-19. ISSN 1582-3601. Comunicare
ştiinţifică în vol. publicat
1. GROZAV, Ion [et.al.]. Încercări experimentale ale comenzii adaptive a avansului la maşini
orizontale de frezat. În: Lucrări ale Conferinţei naţionale de maşini unelte: ediţia a IX-a. Secţia:
Maşini-unelte. Bucureşti: Ed. Tehnică, S.C. ICTCM, 1994, pp. 286-291.
2. ANECHITOAE, Constantin [et.al.]. Toleranţa – argument al dreptului la libertatea de exprimare
şi libertatea religioasă. În: Lucrări ale Simpozionului internaţional „Libertatea de expresie şi
libertatea religioasă”. Analele Universităţii OVIDIUS Constanţa: Seria Drept şi Ştiinţe
Administrative, nr. 1 (2006). (Facultativ: Constanţa: Ed. OVIDIUS University Press). pp. 270-
276. ISSN 1584-5486.
10.4. Cărţi, articole, comunicări ştiinţifice depozitate online pe internet
Într-o referinţă bibliografică având sursa de informare internetul, literatura de specialitate
recomandă a se avea în vedere: datele de înregistrare care trimit la aceea informaţie văzută sau
consultată, titlul, datele cronologice, informaţii despre localizare, data consultării şi adresa de pe reţea
din care a fost accesată versiunea respectivă.
Exemplu:
1. Constantin Anechitoae. Principiul libertăţii mării. Cărţi ştiinţifice editate în perioada 2002-2006
[online] Editura Nautica Constanţa [citat 26 august 2007]. Disponibil în World Wide Web:
http://209.85.135.104/search?q=cache:4RIJef5b8ekJ:www.universitateamaritima.ro/
10.5. Publicaţii ce conţin ilustraţii

Când publicaţia este ilustrată, după paginaţie se notează „il”. Ilustraţiile minore pot fi ignorate.
Exemplu:…..315 .: il. sau … 2 vol.: il.
Ilustraţiile de o categorie specifică (de exemplu: hărţi, portrete, planuri, note muzicale) pot fi
evidenţiate după abrevierea „il” sau pot înlocui această abreviere.
Exemplu: …555 p. il. (15 h., 5 plan., 2 fasc.) etc.
10.6. Ordinea lucrărilor aceluiaşi autor
Conform STAS 8636-70 , lucrările scrise de un autor se aşează înaintea altor lucrări
scrise de alţi autori despre persoana ori opera sa.
Ultima ediţie a unei lucrări se aşează înaintea ediţiei anterioare (deci în ordinea invers
cronologică a anilor de apariţie şi în ordinea descrescătoare a numărului de ordine a ediţiilor).
De exemplu: 1) MAZILU, Dumitru. Dreptul mării. Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 2002.
2) MAZILU, Dumitru. Dreptul mării. Bucureşti: Ed. Academiei Române,
1980.
Pentru autorii cu foarte multe lucrări se fac opt grupe distincte :
I. Opere complete;
II. Opere;
III. Opere alese;
IV. Opere separate şi culegeri;
25/32
nr. 8/1996)
V. Opere în colaborare (autorul respectiv fiind primul);

VI. Coautor (autorul respectiv fiind al doilea, al treilea etc.);
VII. Lucrări în care respectivul autor apare ca prefaţator, redactor, traducător, postfaţator;
VIII. Lucrări despre autor scrise de altcineva.
Pentru primele patru categorii se ţine seama de limba în care sânt scrise. Seria de opere complete
şi opere alese este subclasată pe limbi, apoi după data de apariţie. Aşezarea se face în ordinea
următoare:
1) ediţiile poliglote (dacă există) în ordine invers cronologică;
2) operele în limba originală a autorului (de asemenea în ordinea invers cronologică a datei de
apariţie);
3) traducerea operelor în limba română (dacă este vorba de un autor străin);
4) alte traduceri în ordinea alfabetică a limbilor.
Traducerile însoţite de textul original sunt clasate ca opere traduse. Operele a căror dată de
apariţie nu a putut fi stabilită se aşează la sfârşitul grupei din care fac parte.
Descrierile auxiliare, în care autorul apare ca redactor, traducător, prefaţator etc. se aşează mai
întâi în ordinea alfabetică a acestor cuvinte (ilustrator, prefaţator, postfaţator, re-dactor, traducător) şi
apoi în ordinea alfabetică a numelor autorilor lucrărilor.
Lucrările despre un autor se aşează în ordinea alfabetică a numelui autorilor lucrărilor în care
este citat autorul respectiv.
11. Abrevieri
Utilitatea unor abrevieri (prescurtări) şi simboluri de largă circulaţie în limbajul ştiinţific şi
tehnic actual nu mai poate fi contestată. Abrevierile şi simbolurile reduc consumul de timp şi spaţiu
în scriere şi contribuie la concizia şi simplificarea limbajului. Exemplu: SOLAS 74 – Convenţia
internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare încheiată la Londra la 1 noiembrie 1974.
Abrevierea reprezintă prescurtarea în scris a unor cuvinte ori grupuri de cuvinte, prin metoda
omiterii unor litere din forma lor integrală , aşa cum sunt înregistrate şi recomandate de către
lexicografia unei limbi . Aceasta are menirea să ofere îndrumare şi sprijin celor care consultă o lucrare,
prin adoptarea unui anumit vocabular specific şi lipsit de ambiguităţi, pe care autorul l-a folosit în
cursul realizării lucrării respective. În general, elaborarea unei abrevieri este recomandată a fi cuprinsă
într-o secţiune separată, de regulă tipărită la începutul lucrării, care să cuprindă toate prescurtările
utilizate de autor în notele de subsol, referinţe sau bibliografii, cu formele echivalente neabreviate
corespunzătoare acestora.
Conform SR ISO 832:1997 şi SR ISO 4:2000 , abrevierea cuvintelor se realizează după trei
metode: trunchiere; contragere şi prin combinaţia celor două, cu condiţia ca unui cuvânt, să-i fie
eliminat cel puţin două litere şi evidenţierea punctului după prescurtarea respectivă. Trunchierea este şi
metoda recomandată care se foloseşte de majoritatea autorilor fiind cea mai facilă, prin care un cuvânt
se prescurtează la primele litere, iar atunci când sunt cuvinte generice şi utilizate frecvent se poate
prescurta la prima literă, exemplu: Decret Lege = D.L.; addenda = add.; articol = art.; filă = f.; listă =
l.; pagină = p. Metoda de contragere suprimă anumite litere din mijlocul cuvântului (frecvent
suprimarea vocalelor ), exemplu abreviere = abv.: confer = cf. Buletinul Oficial, Partea I = B. Of.;
Este indicat ca, atunci când se recurge la o prescurtare, aceasta să fie redată la prima folosire, în
paranteză, alături de termenul complet la care se referă.
Exemplu: Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO).
Când numărul abrevierilor şi simbolurilor este mare, acestea vor fi incluse într-o listă (legendă) .
Ordinea de aşezare este ordinea alfabetică.
Deşi lista abrevierilor, prescurtărilor etc. se întocmeşte, de obicei, la sfârşitul redactării lucrării
respective, ea se plasează, de regulă, la începutul acesteia.
12. Lămuriri preliminare
26/32
nr. 8/1996)
Noţiunea de bibliografie are mai multe sensuri în funcţie de utilitatea ei teoretică sau practică.
Prima bibliografie cunoscută în România este Bibliografia analitică a periodicelor româneşti,
presa. Începe de la 1790 pornind de la primul periodic apărut la Iaşi: “Courier de Moldavie”. Deoarece
a fost opera comandamentului rusesc şi scrisă în limba franceză se socoteşte că termenul de
bibliografie a fost utilizat pentru prima dată de un român în 1929, de către Gheorghe Asachi în gazeta
„Albina românească”, cu suplimentul literar „Alăuta românească” .
În secolul al XIX-lea ştiinţa bibliografică s-a dezvoltat sub forma cataloagelor de bibliotecă, a
cataloagelor de editură, de librărie şi ca liste de semnalare în periodice. Eliade Rădulescu, Petrache
Poenaru, Dimitrie Gusti, Alexandru Odobescu, Şerban Papacostea, Ovidiu Cristea şi alţi mari cărturari
au înţeles că nu se poate ajunge la adevărul ştiinţific, fără a cunoaşte izvoarele, fără a conştientiza
rezultatele vechi, care pot fi utilizate şi cele noi care pot fi urmărite.
În cazul de faţă, culegerea de informaţii bibliografice, din ce în ce mai numeroase şi răspândite
în atâtea publicaţii, o apreciem ca fiind un domeniu de activitate ştiinţifică şi practică, de ordonarea
acestora după un domeniu restrictiv - cel al activităţile juridice, în scopul popularizării şi utilizării lor
de către toţi cei care au o preocupare în acest sens.
Bibliografie
Etică și integritate academică
1. Abélard, Pierre, Negrescu, Dan (trad.), Etica sau Cartea intitulată Cunoaşte-te pe tine însuţi. [Bucureşti] : Paideia, [1993]. II 775158
2. Alecsandru, Veronica, Protecţia internaţională a dreptului de autor. Bucureşti : Pro Universitaria, 2009. II 869809
3. Alexandru, Gheorghe, Constantin, Liviu, Etică şi management sanitar. Bucureşti : EfiCon Press, 2008. II 324301
4. Andreescu, Nicoleta Alina, Etica în afaceri şi responsabilitatea socială corporativă. Oradea : Editura Universităţii din Oradea, 2015. II
1013039
5. Andrei, Petre, Tompea, Doru (ed.), Etică. [Iaşi] : Polirom, 1999. II 329682
6. Aristoteles, Ross, David (trad.), The Nicomachean Ethics. New York : Oxford University Press, 2009. I 974205
7. Arnsperger, Christian, Van Parijs, Philippe, Dascălu, Ileana (trad.), Etica economică şi socială. [Bucureşti] : Editura Universităţii din
Bucureşti, 2011. II 917099
8. Arsenie, Adriana, Accepţii ale dreptăţii şi ale îndreptăţirii. [Bucureşti] : [Atelier Didactic], [2007]. III 325750
9. Arsenie, Valentin, Cearapin, Tudor, Codul de conduită al militarului jandarm. Bucureşti : Bioterra, 2000. II 829535
10. Astărăstoae, Vasile, Loue, Sana, Ioan, Beatrice Gabriela, Etica cercetării pe subiecţi umani. Iaşi : Editura Gr. T. Popa, 2009. II 879971
11. Balahur, Paul, Personalitate şi creaţie în etica modernă. Iaşi : Editura Universităţii "Al. I. Cuza", 2004. II 840590
12. Baltac, Alexandru, Pythagoras, Pitagora ... şi iar ... Pitagora. Bucureşti : Tehnoplast, 1997. II 842984
13. Banu, Ion, Filosofia elenismului ca etică. Bucureşti : Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980. I 661364
14. Bauman, Zygmunt, Lică, Doina (trad.), Etica postmodernă. Timişoara : Amarcord, [2000]. II 797188
15. Bengliu, Ioan, Subotin, Pompiliu, Dimitriu, Romulus, Probleme de etică curentă. Bucureşti : [s.n.], [193?]. II 466022
16. Birnbaum, Leon, Prolegomena la o etică formală. Bistriţa : Aletheia, 2002. II 814884
17. Bloch, Sidney (ed.), Etică psihiatrică. Bucureşti : Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, 2000. II 793459
18. Bochenski, Joseph Maria, Igna, Vasile (pref.), Manual de înţelepciune pentru oamenii de rând. Cluj-Napoca : Limes, 2011. I 910557
19. Bogdan, Emilia, Bogdan, Alexandru, Etica. Bucureşti : Editura ziarului Universul, DL 1942. II 178763
20. Bold, Ion, Bunul simţ în actualitate. Cluj-Napoca : Presa Universitară Clujeană, 2009. III 868490
21. Boroş, Leria Ileana, Grosu, Ştefan, Macsut, Adriana Mihaela, Aspecte ale eticii aplicate în limitele cunoaşterii. Bacău : Rovimed Publishers,
2013. I 965827
22. Bota, Ioan M., Etica sau Filosofia Morală. Cluj-Napoca : Grinta, 2012. II 916876
23. Brişcaru, Aurica, Globalizare etică. [Iaşi] : Institutul European, 2012. II 945539
24. Brândză, Emil M., Reflexiuni asupra învăţământului virtuţii în şcoală. Bucureşti : Tiparul Universitar, 1942. II 541682
25. Brînzea, Victoria-Mihaela, Etica, discriminarea şi responsabilitatea managerială. Bucureşti : [s.n.], 2012. III 925533
26. Brăileanu, Traian, Etica. Bucureşti : Naţionala - Ciornei, 1936, tipărire. I 140467
27. Bstan-’dzin-rgya-mtsho XIV, Hădăreanu, Dana (trad.), Etica noului mileniu. Bucureşti : Editura Ştiinţifică, 2000. II 790709
28. Burgh, Hugo de (coord.), Jurnalismul de investigaţie. [Cluj-Napoca] : Limes, [2006]. II 850043
29. Bălan, Marin (ed.), Etica în ştiinţă, religie şi societate. Bucureşti : Editura Universităţii din Bucureşti, 2015. II 1000235
30. Caras, Ana, Etică și dezvoltare comunitară. Iași : Lumen, 2013. I 978867
31. Cesereanu, Ruxandra, Năravuri româneşti. [Iaşi] : Polirom, 2007. I 333379
32. Chiriac, Violeta (trad.), Etica şi eficienţa profesională. [Bucureşti] : ALL, [2005]. II 846565
33. Chivu, Iulian, Homo moralis. Bucureşti : Herald, [2008]. II 862787
34. Christians, Clifford G., Fackler, Mark, Rotzoll, Kim B., McKee, Kathy B., Boicu, Ruxandra (trad.), Etica mass-media. [Iaşi] : Polirom, 2001.
II 807647
35. Ciocoi-Pop, Dumitru Rareş, Introducere în metodologia cercetării în educaţie fizică şi sport. Cluj-Napoca : Risoprint, 2008. II 872072
36. Cobianu, Elena, Contribuţii filosofice la etica românească. [Bucureşti] : Printech, 1998. II 778831
37. Cobianu, Elena, Etică şi politică în antichitate. [Bucureşti] : Arvin Press, 2003. II 830714
38. Cobianu, Elena, Interdisciplinaritatea eticii. [Bucureşti] : Printech, [2000]. II 793043
27/32
nr. 8/1996)
39. Comte-Sponville, André, Stănescu, Dan Radu (trad.), Mic tratat al marilor virtuţi. Bucureşti : Univers, 1998. II 782572
40. Constantinescu, Mihaela, Mureşan, Valentin, Instituţionalizarea eticii. Bucureşti : Editura Universităţii din Bucureşti, 2013. II 975044
41. Cosma, Sorin, Cumpătarea în etica filosofică antică şi în morala creştină. Timişoara : Helicon, [1999]. II 787363
42. Cosmescu, Ioan (red.), Caietul ştiinţific. Sibiu : Burg, 2001-. P.I.50724
43. Covey, Stephen R., Ionescu, Aureliana (trad.), Etica liderului eficient sau Conducerea bazată pe principii. [Bucureşti] : Allfa, [2001]. II
843770
44. Cozma, Carmen, Elemente de etică şi deontologie. Iaşi : Editura Universităţii "Al. I. Cuza", 1997. II 767434
45. Cozma, Gina (coord.), Ministerul Educaţiei Naţionale. Inspectoratul Judeţean Neamţ, Etic şi estetic în actul didactic. Petricani : Alfa, 2014-.
P.CD.43
46. Cozma, Daniela Gina (coord.), Repere teoretice şi practice în etica şi estetica actului didactic. Piatra Neamţ : Alfa, 2015. P.CD.127
47. Cîrtiţă-Buzoianu, Cristina, Etică şi deontologie profesională. Bacău : Alma Mater, 2011. III 925455
48. Deaver, Frank, Mitarcă, Monica (trad.), Etica în mass-media. Bucureşti : Silex, 2004. I 839021
49. Del Vecchio, Giorgio, Djuvara, Mircea (trad.), Etica, dreptul şi statul. Bucureşti : Tipografia "Cuvântul Românesc", 1937. II 147806
50. Dragomir Groza, Maria, Încălcări ale eticii în practica managerială. Brăila : Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2012. I 947385
51. Dunca, Daniela (coord.), Constante şi reconfigurări în problematica etică a comunicării. Bucureşti : Pro Universitaria, 2015. II 984308
52. Dunca, Daniela (coord.), Etică şi comunicare. Bucureşti : Pro Universitaria, 2015. II 1003264
53. [Felbiger, Johann Ignaz], Kurzbeck, Joseph (tip.), Ducerea de mână cătră cinste şi direptate adeacă la copiii rumuneaşti neuniţi cei ce în şcoale
ceale mici să învaţă spre cetanie rânduită cartea. În Viena, 1788. I 352173
54. Frunză, Mihaela, Expertiza etică şi bioetica. Cluj-Napoca : Limes, 2010. II 899421
55. Frunză, Mihaela, Expertiză etică şi acţiune socială. [Bucureşti] : [Tritonic], [2011]. I 936453
56. Georgescu, Ionel, Georgescu, Dalia, Managementul dreptului de autor. Craiova : Sitech, 2009. II 870395
57. Georgescu, Maria-Ana, Etica între teorie şi acţiune. Târgu-Mureş : Editura Universităţii "Petru Maior", 2011. II 939108
58. Ghiaţău, Roxana, Codul deontologic al profesiei didactice. Iaşi : Sedcom Libris, 2011. II 929430
59. Ghiaţău, Roxana, Cucoş, Constantin (pref.), Etica profesiei didactice. [Iaşi] : Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", 2013. II 970071
60. Grigoraş, Ioan, Probleme de etică. Iaşi : Editura Universităţii "Al. I. Cuza", 1999. II 787767
61. Gulei, Alexandru-Stelian, Chiru, Sorin, Robu, Nicolae, Luca, Cătălin (coord.), Etica profesiei de poliţist. Iaşi : Junimea, 2010. II 916371
62. Gusti, Dimitrie, Amzăr, Dumitru Cristian (ed.), Curs de etică. Bucureşti : [s.n.], 1931-1932. II 134956
63. Gîfu, Ion-Ovidiu, Prelegeri de etică. Craiova : Reprografia Universităţii, 1997. I 772822
64. Găvănescul, Ion, Etica. [Iaşi] : Tipo Moldova, [2012]. III 951321
65. Harea, Vasile, Datoriile învăţătorului. vol. 4. Craiova : Scrisul Românesc, 1935, tipărire. II 135489
66. Heineccius, Ioannes Gottlieb, Poteca, Eufrosin, Filosofia cuvântului şi năravurilor adecă Logica şi Ithica elementare cărora se pune înainte
Istoria filosoficească. Cariova : Aius PrintEd, 2006. II 922075
67. Hostiuc, Sorin, Curcă, George Cristian, Etica publicării ştiinţifice. Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2012. I 940260
68. Iacob, Adrian, Ştefan, Cristian Eduard, Etica şi deontologia profesională. Craiova : Sitech, 2012. II 943792
69. Iacob, Gheorghe, Irina Manolescu, Cătălin Clipa, Alin Marius Andrieş (coordonatori), Inovare şi dezvoltare în programele doctorale şi
graduale universitare pentru adaptarea cercetării ştiinţifice la nevoile societăţii cunoaşterii. Iaşi : Pim, 2010. II 914121
70. Ionescu, Virgil C., Mavrianopol, Constantin, Paucot, Henri (pref.), Aspectul juridic al unor "lucrări ştiinţifice". [Bucureşti] : [Cartea
Românească], 1937. II 142652
71. Iorga, Magdalena, Etica universitară. Iaşi : Timpul, 2011. II 907582
72. Jankélévitch, Vladimir, Zoicaş, Laurenţiu (trad.), Iertarea. Iaşi : Polirom, 1998. I 776320
73. Jankélévitch, Vladimir, Ianoşi, Janina (trad.), Să iertăm?. Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof, [1998]. II 778881
74. Jianu Dumitru, Ionela, Evaluarea capitalului intelectual al universităţilor. [Bucureşti] : [s.n.], 2009. III 868912
75. Lupaşcu, Ştefan, Sporici, Vasile (ed.), Omul şi cele trei etici ale sale. Iaşi : Editura Fundaţiei "Ştefan Lupaşcu", 1999. I 801499
76. Lupu, Anca Domnica, Contribuţii la evaluarea capitalului intelectual şi a proprietăţii intelectuale. Bucureşti : [S.n.], 2011. III 909113
77. Matei-Săvulescu, Aura, Munteanu, Cristina, Etică şi deontologie în mass-media şi relaţii publice. Piteşti : Independenţa Economică, 2004. II
836208
78. Moş, Eugen, Etică poliţienească şi relaţii cu publicul. Oradea : Primus, 2007. II 320469
79. Mureşan, Raluca, Etică şi deontologie în comunicarea publică. Sibiu : Editura Universităţii "Lucian Blaga"din Sibiu, 2011. II 914082
80. Neaga, Diana Elena, Cartea studenţilor. Bucureşti : Pro Universitaria, 2013. I 988015
81. Neagu, Niculae, Rapotan, Adrian, Gheorghe, Lucian, Studii de etică şi deontologie. Constanţa : Europolis, 2009. II 334912
82. Nicolae, Loredana Lavinia, Prietenia după Sfânta Scriptură. Craiova : PrintXpert, 2009. I 898040
83. Nicorescu, Elisabeta, Etica profesională. Constanţa : Europolis, 1999. I 794369
84. Niculae, Cornel, Noţiuni de etică. Volumul 1. Slatina : Didactic Pres, 2007. II 319576
85. Obreja, Arsenie, Prietenia în opera şi gândirea fericitului Augustin. Constanţa : Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2015. II 1013195
86. Pantea, Marius, Protecţia penală a proprietăţii intelectuale în era globalizării. [Bucureşti] : Expert, [2008]. II 913366
87. Petrescu, Ion (coord.), Universitatea "Spiru Haret". Centrul Universitar Braşov, Eficienţă, legalitate, etică în România mileniului III. [Sibiu] :
[Alma Mater], [2006]. II 865081
88. Petrişor, Alexandru-Ionuţ, Abordare şi metode de cercetare cu elemente de autorat ştiinţific. Bucureşti : Editura Universitară "Ion Mincu",
2014. II 1005717
89. Popa Florin Marius. Integritate publică și corupția. Abordări teoretice și empirice. [Bucureşti] : Editura Economică, 2012. II 972672
90. Popescu, Sorin (ed.), Legislaţie privind cercetarea ştiinţifică Vol. I;IV. [Bucureşti] : Lumina Lex, 1999-2002. II 788639
91. Popescu, Victor (filozof), Demnitatea umană. Târgovişte : Macarie, 1998. I 779945
92. Popescu, Veronica, Etica şi deontologia activităţilor sportive. Iaşi : Tehnopress, 2009. II 880721
93. Popescu, Cristian Florin, Etică jurnalistică şi legislaţia presei. Bucureşti : Editura Academiei Naţionale de Informaţii, 2006. II 849836
94. Puha, Elena, Gorea, Brînduşa, Deontologie juridică. Târgu Mureş : Editura Dimitrie Cantemir, [2008]. II 883707
95. Puiu, Silvia, Managementul eticii în instituţiile de învăţământ superior din România. Craiova : Sitech, 2015. I 1009703
96. Puşcaş, Nicolae, Invenţiile salariaţilor. : Lumina Lex, 2002. II 823842
97. Rachels, James, Angelescu, Daniela (trad.), Introducere în etică. [Bucureşti] : Punct, [2000]. I 811738
98. Rădulescu, Octavian, Rădulescu, Paula Ioana, Falsul intelectual. Bucureşti : Continent XXI, 1999. II 786047
99. Sava, Aurora (coord.), Ghid de competenţe etice. Galaţi : Şcoala Gălăţeană, 2011. I 924905
100. Singer, Peter (ed.), Tratat de etică. [Iaşi] : Polirom, 2006. II 309370
101. Stoenescu, Constantin (coord.), Etica cercetării şi proprietatea intelectuală. Bucureşti : Editura Universităţii din Bucureşti, 2015. II 1013518
28/32
nr. 8/1996)
102. Stănculescu, Elena, Etica în psihologia educaţiei. [Bucureşti] : Editura Universităţii din Bucureşti, 2013. II 955022
103. Sârbu, Tănase, Etică. Iaşi : Editura Societăţii Academice "Matei-Teiu Botez", 2005. I 304663
104. Ştrenc, Alexandru Cristian, Popescu, Mircea, Valorificarea rezultatelor cercetării din universităţi. Sibiu : Editura Universităţii "Lucian Blaga",
2011. III 944184
105. Teofan Mada, De la etică la fiinţialitate. Bucureşti : Pro Universitaria, 2013. I 960331
106. Tătar, Octavian, Scutaru, Dan, Ofiţerul şi legitimarea acţiunilor militare prin recursul la istorie. Sibiu : Editura Academiei Trupelor de Uscat,
2000. II 799531
107. Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi, Pagini din istoria învăţământului etic şi sociologic românesc. Iaşi : Spiru Haret, 1997. II 768704
108. Universitatea "Andrei Mureşanu" Braşov, Petrescu, Ion (coord.), Eficienţă, legalitate, etică în România mileniului trei. Braşov : Lux Libris,
1998. II 784977
109. Universitatea "Spiru Haret" Braşov, Petrescu, Ion (coord.), Eficienţă, legalitate etică în România mileniului trei. Braşov : Ecran Magazin,
[2000]. II 795878
110. Vătăman Dan (Referent științific: Anechitoae Constantin, et. al), Etica și Integritatea Academică. Constanța: Ovidius University Press, 2018
111. Vasilescu, Cristian Ionuţ, Mureşan, Valentin (pref.), Etica afacerilor şi globalizarea. [Bucureşti] : Editura Universităţii din Bucureşti, 2006. II
330480
112. Vulcu, Liviu, Curs de socio-etică. [Sibiu : Alma Mater, 2001. II 827093
113. Ştefănescu, Dorin, Înţelegerea albă. [Piteşti] : Paralela 45, [2012]. I 936529
114. Etica cercetării ştiinţifice. Bucureşti : Editura Ştiinţifică, 1967. I 532493
115. Etica şi comportamentul civilizat. Bucureşti : Pro Universitaria, 2016. ?????
116. Etica şi deontologia traducerii. Timişoara ; Cluj-Napoca : Orizonturi Universitare : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2015.
Cercetare ştiinţifică
1) Agachi, Paul Şerban (ed.), Politica cercetării ştiinţifice la Universitatea Babeş-Bolyai. [Cluj-Napoca : Presa Universitară Clujeană], 2007. II 303008
2) Agenţia pentru Susţinerea Învăţământului Juridic şi a Organelor de Drept " Ex Lege", Monitorizarea protecţiei drepturilor omului la aplicarea
măsurilor procesuale de constrângere (reţinerea, măsurile preventive şi alte măsuri procesuale de constrângere). Chişinău : [s.n.], 2005. III 920825
3) Andruh, Marius, Haiduc, Ionel, Originalitatea cercetătorului. Bucureşti : Editura Academiei Române, 2014. II 946151
4) Ardelean, Aurel, Pisoschi, Aurel, Elemente de metodologie a cercetării ştiinţifice în şcoala postdoctorală. Arad : "Vasile Goldiş" University Press,
2011. II 927642
5) Ardelean, Aurel, Dobrescu, Emilian M., Pisoschi, Aurel, Evaluarea activităţii de cercetare ştiinţifică. Bucureşti : C. H. Beck, 2006. II 308181
6) Balmuş, Victor, Administrarea şi autoadministrarea sferei ştiinţei şi inovării în Republica Moldova. Chişinău : Lexon-Prim, 2012. II 929404
7) Biro, Daniela, Parteneriatul științific : universități - mediul de afaceri din România, în context european : teză de doctorat. București : [s.n.], 2015. III
976494
8) Bocşan, Crina, Elaborarea şi redactarea lucrărilor. Bucureşti : Lumina Evangheliei, 2000. II 933936
9) Brătianu, Constantin, Curaj, Adrian, Vasilache, Simona, Bălţei, Cătălin-Constantin, Managementul cercetării ştiiinţifice universitare. [Bucureşti] :
Editura Economică, [2007]. II 857997
10) Burcu, Aurelian, Burcu, Mariana, Managementul cercetării transdisciplinare. Cluj-Napoca : Argonaut, 2003. II 844295
11) Buruiană, Daniela Laura, Metodologia cercetării ştiinţifice. Galaţi : Zigotto, 2013. I 967564
12) Carată, Ana, Rais, Cristina, Cercetarea - dezvoltarea şi inovarea la timpul prezent. Bucureşti : Tehnoplast, 2007. III 325293
13) Cazan, Maria, Călinescu, Costel, Agheniţei, Iulian, Valorificarea publică on-line a informaţiilor ştiinţifice, cu aplicaţii în eco-genetica vegetală.
Suceava : [s.n.], 2006. II 323302
14) Ciosici, Doru, Metodologia cercetării ştiinţifice. Timişoara : Editura Politehnica, 2009. II 877506
15) Coman, Dorina, Deprinderile intelectuale şi succesul şcolar. Târgu-Mureş : Digital Docu Print, 2011. III 908834
16) Deac, Ioan, Ioniţă, Mirela, Tehnici universitare de cercetare şi redactare ştiinţifică. Bucureşti : Editura Universităţii de Apărare "Carol I", 2015. II
1013584
17) Dehelean, Cristina A., Danciu, Corina, Simu, Georgeta Maria, Şoica, Codruţa M, Elemente de metodologia cercetării ştiinţifice. Bucureşti : Editura
Victor Babeş, 2013. II 964912
18) Dumitraşcu, Dumitru, Dumitraşcu, D.L, Introducere în cercetarea ştiinţifică. Cluj-Napoca : Dacia, 2007. II 887879
19) Duţu, Olga, Butoi, Ioana-Teodora, Metodologia cercetării ştiinţifice juridice. Bucureşti : Editura Fundaţiei "România de Mâine", 2008. II 880971
20) Enache, Alexandru, Luţă, Veronica, Berinde, Alex Mihael, Mureşan, Camelia Oana, Prolegomene în etica cercetării. [Timişoara] : Editura Victor
Babeş, 2009. II 877711
21) Enăchescu, Eugenia, Cercetarea ştiinţifică în educaţie şi învăţământ. Bucureşti : Editura Universitară, 2012. I 940459
22) Enăchescu, Constantin, Tratat de teoria cercetării ştiinţifice. Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită [Iaşi] : Polirom, 2007. II 324325
23) Frangopol, Petre T. (ed.), Pentru excelenţă în ştiinţa românească. Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008. II 337183
24) Frenţiu, Militon, Rus, Ioan A, Metodologia cercetării ştiinţifice în informatică. Cluj-Napoca : Presa Universitară Clujeană, 2014. II 999563
25) Gheorghe, Gheorghe Ion, Metodologia cercetării ştiinţifice, dezvoltării şi inovării. Bucureşti : Cefin, 2008. II 335618
26) Jipa, Silviu, Gorghiu, Laura Monica, Dumitrescu, Crinela, Gorghiu, Gabriel, Metodologia cercetării ştiinţifice şi elemente de scientometrie.
Târgovişte : Bibliotheca, 2014. II 999392
27) Krausz, Sanda, Metodologia cercetării ştiinţifice. Petroşani : Universitas, 2007.
28) Teodorescu, Bogdan, Rolul structurilor specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul integrităţii în cadrul sistemului naţional
de integritate. Bucureşti : Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", 2010. 245 f. : graf., tab. în parte color ; 30 cm / V 88890
29) Berindei, Dan, Guvernare şi integritate. - In: Cultura (Bucureşti). An. 6 (Nr. 6) /17 febr. 2011. p. 27
30) Asociaţia Română pentru Transparenţă Transparency International Romani Bucureşti, Şcoala - un sistem de integritate : [ghid] . Bucureşti : Editura
A.F.I.R, 2005. 116 p. : il. ; 20 cm / II 506711
31) UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA , Cercetare ştiinţifică [la Universitatea din Craiova] : 1999 : sinteze. Craiova : Universitatea din Craiova, 1999.
142 p. ; 28 cm / IV 66708
32) Vişan, Sanda, Botez, Florica Ligia, Inovare, cercetare ştiinţifică, progres tehnic. Bucureşti : Editura ASE, 2008. 199 p. : tab., graf. ; 24 cm / III
288814
33) Odelberg, Wilhelm, Bibliotecile nordice de cercetare ştiinţifică în epoca calculatoarelor electronice. - In: Revista bibliotecilor. An. 22 (Nr. 1) /ian.
1969. p. 43-46 /
34) Universitatea "Transilvania" Braşov Facultatea de Inginerie Tehnologică Catedra Design de Produs şi Robotică, Activităţi didactice şi de cercetare
ştiinţifică : 2002-2004. Braşov : Editura Universităţii "Transilvania", 2005. 126 p. : il., tab. ; 24 cm / III 285188
35) Chiriacescu, Sergiu, Tendinţe ale învăţământului superior european. - In: Academica (Bucureşti). An. 11 (Nr. 11) /sept. 2001. p.. 13
29/32
nr. 8/1996)
36) Universitatea "Transilvania" Braşov Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere , Programe de studii şi cercetare ştiinţifică. Braşov : Editura
Universităţii "Transilvania", 2008. 39 p. : fotogr., graf. color ; 23 cm / III 288227
37) Iorga, Magdalena, Etica universitară : perspectivă psiho-sociologică. Iaşi : Timpul, 2011. 214 p. ; 21 cm II 556733
38) Stănciulescu, Elisabeta, Despre tranziţie şi universitate. Iaşi : Polirom, 2002. 166 p. ; 24 cm. / III 252154
39) Stavilă, Andrei, De la liceu la universitate şi-napoi. - In: Contrast (Iaşi). An. 1 (Nr. 3) /mart. 2001. p. 27-29 : il.
40) Renzi, Lorenzo, Între şcoală şi universitate : [interviu]. - In: Orizont (Timişoara). An. 12 (Nr. 2) /febr. 2000. p. 22 : il.
41) Pavlenko, Sonia, Ideea de universitate. Cluj-Napoca : Presa Universitară Clujeană, 2015. 310 p. ; 21 cm/ II 606383
42) Patte, Bernadette, Evoluţia modurilor şi practicilor documentare de la liceu la universitate - nevoi, aşteptări şi reprezentări. - In: Buletinul
Bibliotecilor din Franţa. Tom 54 (nr. 5) /2009. p. 75-76
43) Mitican, Ion, Prima universitate a ţării. - In: Dacia literară. An. 23 (Nr. 5/6) /mai-iun. 2012. p. 72-74 /
44) Măgură, Cristian, O universitate de mult apusă : [recenzie la "50 de conferinţe radiofonice : 1932-1938" de Mircea Eliade. Bucureşti : Casa Radio &
Humanitas, 2001]. - In: România literară. An. 36 (Nr. 6) /12-18 febr. 2003. p. 5
45) George, Alexandru, De acasă până la universitate (II). - In: Luceafărul (Bucureşti). Nr. 19/17 mai 2006. p. 7
46) Dragomir, Caius Traian, Universitate şi academie. - In: Convorbiri literare. An. 148 (Nr. 2) /febr. 2014. p. 163-164
47) 20. Dan, Mihaela, Cooperarea universitate - mediu de afaceri în Uniunea Europeană : modalităţi de creştere a competitivităţii în dezvoltarea
regională prin parteneriate de tip cluster între universitate şi mediul de afaceri. Bucureşti : Editura ASE, 2013 / CDR 6417 [Resursă electronică]
48) Corneanu, Costin, O altfel de universitate. - In: Litere (Găeşti). An. 3 (Nr. 3) /mart. 2002. p. 26-27
49) Clark, Burton R., Crearea universităţilor antreprenoriale : direcţii de transformare organizaţională. Bucureşti : Paideia, 2000. 208 p. ; 20 cm / II
468054
50) Arhip, Odette, Adumitrăcesei, Ioan, O universitate pentru mileniul III : micromonografie - Universitatea "Petre Andrei". Iaşi : Junimea, 2007. 106 p. :
il., graf. color ; 21x30 cm / II 526848
51) La ce serveşte Internetul în universitate?
Legislaţie
Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar
1. LEGEA EDUCAȚIEI NAȚIONALE nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare
2. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul MEN nr. 5115/2014
3. Ordin MECȘ nr. 5079/31.08.2015 pentru modificarea Ordinului ministrului educației și cercetării științifice nr. 4496/2015 privind structura anului
școlar 2015-2016
4. Ordin MECȘ nr. 4496/13.07.2015 privind structura anului școlar 2015-2016
5. Ordin MEN nr. 3637/19.06.2014 privind structura anului școlar 2014-2015
6. Ordin MEN nr. 3818/03.06.2013 privind structura anului scolar 2013 - 2014
7. Ordin MECTS nr. 4720/24.08.2010 privind aprobarea programei scolare pentru disciplina optionala "Administrarea calculatoarelor și rețelelor"
8. Ordin MECTS nr. 4032/01.06.2010 privind modul de plată a personalului didactic care face parte din comisiile pentru organizarea şi desfăşurarea
admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2010-2011
9. Ordin MECTS nr. 4031/01.06.2010 privind modul de plată a personalului didactic care face parte din comisiile pentru evaluarea națională a elevilor
clasei a VIII-a, pentru examenul naţional de bacalaureat şi pentru examenele de absolvire/certificare a competenţelor profesionale pentru învăţământul
profesional, liceal şi postliceal – sesiunile anului 2010
10. Legea învăţământului nr. 84/24.07.1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (abrogată)
11. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul M.Ed.C. nr. 4925/08.09.2005
Sistemul naţional de învăţământ superior
Acte normative emise de Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Științifice în domeniul învăţământului superior:
12. OMENCS nr. 4096/09.06.2016 privind organizarea și desfășurarea anului pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, la nivelul instituțiilor de
învățământ superior acreditate;
13. Ordinul ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 3.470/4.05.2016 privind constituirea Comitetelor de selecție şi aprobarea
procedurii de selecție a candidaților care au aplicat pentru calitatea de expert/ membru al Consiliului Naţional de Atestare a /Titlurilor, Diplomelor şi
Certificatelor Universitare;
14. OMENCS nr. 3.482/24.03.2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor,
Diplomelor și Certificatelor Universitare;
15. ORDIN nr. 3784 din 07.05.2015 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor de analiză a contestațiilor, pentru contestațiile formulate
împotriva deciziilor Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare;
16. Ordin nr. 5370/29.10.2013 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor de analiză a contestațiilor, pentru contestațiile formulate împotriva
deciziilor Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare;
17. Ordin nr. 5745 din 13 septembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare a programelor de formare psihopedagogică în vederea
certificării competenţelor pentru profesia didactică;
18. ORDIN nr. 5744/12.09.2012 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor de analiză a contestațiilor, pentru contestațiile formulate împotriva
deciziilor Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare;
19. Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5743/12.09.2012 privind atribuirea titlului de doctor;
20. PROIECTUL DE ORDIN - pentru Certificatul de atestare a competenţelor profesionale și suplimentul descriptiv;
21. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4864/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare, a
statului de functii si a organigramei Unitatii Executive pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii;
22. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4786/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a
Consiliului National pentru Finantarea Invatamantului Superior;
23. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3983/2011 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate
ale Panelului 3 – Știinte biomedicale din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare;
24. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3982/2011 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor de specialitate
ale Panelului 2 - Științe inginerești din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare;
25. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3980/2011 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor de specialitate
ale Panelului 1 – Matematică și științe ale naturii din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare;
ale Panelului 5 – Arte și științe umaniste din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare;
30/32
nr. 8/1996)
27. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3761/2011 privind aprobarea componenţei nominale a panelurilor pe domenii
fundamentale ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare;
28. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3760/2011 privind aprobarea componenţei nominale a Consiliului general al
Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare;
29. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3759/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a
Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare și a structurii acestuia;
30. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de
învățământ;
31. LEGEA EDUCAȚIEI NAȚIONALE;
ale Panelului 5 – Arte și științe umaniste din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare;
33. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3761/2011 privind aprobarea componenţei nominale a panelurilor pe domenii
fundamentale ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare;
34. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3760/2011 privind aprobarea componenţei nominale a Consiliului general al
Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare;
35. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3759/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a
Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare și a structurii acestuia;
36. Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de
învățământ;
Legislația se poate consulta în pe site-ul: http://oldsite.edu.ro/index.php/legaldocs/c485/?startnum=21
Studiu de caz: pentru elaborarea unui proiect de Cod de etică universitară recomandăm consultarea
următoarele surse internet29:
1. American Political Science Association (APSA), A Guide to Professional Ethics in Political Science. (codul de etică al asociaţiei, nu doar de
disciplină ci şi instituţional, structurat) http://www.apsanet.org/imgtest/ethicsguideweb.pdf
2. Case Western Reserve University: The Online Ethics Center for Engineering and Science, The Online Ethics Glossary (index de termeni etică)
http://onlineethics.org/glossary.html
3. Center for Study of Ethics in the Professions, Illinois Institute of Technology (index de coduri, recomandări despre cum se scriu codurile de etică)
http://www.iit.edu/departments/csep/index.html
4. Concordia University Code of Ethics. Guidelines for Ethical Action (codul de etică al universităţii, incomparabil cel mai structurat şi mai complet)
http://web2.concordia.ca/Legal_Counsel/policies/english/BD/BD-4.htm
5. Ethics Resource Center: Ethics Toolkit (despre de ce şi cum se scriu codurile de etică) http://www.ethics.org/code_outline.html
6. Ethics Glossary: http://www.ethics.org/glossary.html (index de termeni etică)
7. EthicsWeb.ca: Chris McDonald, Creating a Code of Ethics for your Organization http://www.ethicsweb.ca/codes/ (eseuri despre scrierea de coduri de
etică, coduri, recomandări, sondaj online);
8. Harvard University, John Kennedy School of Government, Statement of Rights and Responsibilities: Students, Staff, Faculty
http://www.ksg.harvard.edu/registrar/Rights.pdf (cod de etică al facultăţii: drepturi şi responsabilităţi)
9. Howard University, Code of Ethics and Conduct http://www.howard.edu/CodeofEthics.pdf (codul de etică al universităţii)
10. Indiana University Bloomington Code of Student Rights, Responsibilities and Conduct http://dsa.indiana.edu/Code/ (codul de etică pentru
studenţi)
11. Open University: Academic Integrity: Code of Good Practice in Research http://.www.open.ac.uk/research-school/Documents/Code Good
PracRes.pdf
12. Murdoch University (Perth, Western Australia) http://www.murdoch.edu.au/vco/secretariat/admin/codes/ethics.html (codul de etică al
universităţii)
13. Princeton University Health Services, l’Administration (Canada), Code d’Ethique de la FSA http://www.fsa.ulaval.ca/html/codeethiquefsa.html
(codul de etică al facultăţii)
14. University of Colorado at Boulder, Honor Code Office http://www.colorado.edu/academics/honorcode/ (cod de etică, ghiduri, tipuri de
formulare)
15. University of Oxford:
• Equal Opportunities Policy and Code of Practice http://www.admin.ox.ac.uk/eop/eopolicy.shtml
• Research Service Academic Integrity Code of Conduct, http://www.admin.ok.ac.uk/rso/policy/conduct.shtml
• Code of Practice on Harrassment including Bullying http://www.admin.ox.ac.uk/eop/har/harcode1.shtml;
• Legislation and Policies http://www.ox.ac.uk/aboutoxford/policies/ (listă a politicilor & regulamentelor din Universitate)
16. University of Pennsylvania, Code of Acadmic Integrity http://www.vpul.upenn.edu/osl/acadint.html (cod de etică)
29
Mihaela Miroiu (coord); Ana Bulai, Daniela Cutaş, Liviu Andreescu, Daniela Ion. ETICA ÎN UNIVERSITĂŢI
Cum este şi cum ar trebui să fie: Cercetare şi Cod. Proiect realizat în parteneriat instituţional: Facultatea de Ştiinţe Politice,
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Fundaţia Konrad Adenauer şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Bucureşti.
31/32
nr. 8/1996)
17. University of Southern Queensland, Ethics, Codes of Conduct and Quality Assurance
http://www.usq.edu.au/faculty/educate/media/FacultyManual/Handbook-02.htm (codurile de etică ale universităţii
32/32

Etica Și Integ Recapitulare (I)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Etica Și Integ Recapitulare (I)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nici o parte din acest curs nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a autorului.

Pentru pregătirea referatelor şi a lucrărilor de dizertație, susținute în cadrul programului de pregătire al

Universitatea „Ovidius” din Constanţa

 Metodologie privind coordonarea, redactarea şi prezentarea lucrării de licenţă/disertaţie 12.

Studiu de caz: Ghid privind standardele de integritate aplicabile în sectorul Educație.

Integritatea - Delimitări conceptuale13

 interzicerea şi monitorizarea meditaţiilor în particular realizate cu proprii elevi de la clasă

Vulnerabilitate: reprezintă starea de fapt care diminuează capacitatea de reacție la riscurile

 micşorarea numărului ocaziilor de manifestare a fenomenului corupţiei;

Sistemul de integritate poate fi relaţionat cu perspectiva asupra reformei sistemului social şi

1.3 Perspectivă etică şi perspectivă juridică

II NORME DE ETICA IN CERCETAREA STIINTIFICA

7.4.2. Numerotarea volumelor

Dacă anul nu este trecut sau cunoscut, se scrie „f.a.”.

10.2. Descrierea bibliografică a unei publicaţii seriale

Note Text în limba:

Exemplu: Articol publicat în serial

10.5. Publicaţii ce conţin ilustraţii

V. Opere în colaborare (autorul respectiv fiind primul);

6. Ethics Glossary: http://www.ethics.org/glossary.html (index de termeni etică)

S-ar putea să vă placă și