Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Ioan Alexandru
I-au tăiat limba din rădăcină
Ca să nu mai poată vorbi
Căci nu ştia să spună decât Adevărul
I-au retezat şi dreapta apoi
Ca să nu mai poată scrie
L-au trimis în exil şi a murit
Într-o şură-ngheţată
Pentru o dogmă aparent
Neînsemnată
Problema era dacă-n Logosul întrupat
Convieţuiesc cele două firi
Dacă omenescu-i sortit
Să se îndumnezeiască vreodată
Dacă are un sens vieţuirea în curăţie
Dacă nu-i mai de dorit să mori
Decât să trăieşti în devălmăşie
Că atârnă de faptele din credinţă
Ca omul să fie îndumnezeit prin voinţă
Că isbăvirea nu-i întâmplătoare
Pe cât e dar sporeşte prin lucrare
Că unde-i înfrânare şi iubire
Trup şi suflet ţin de nemurire
Că la viaţă duce calea strâmtă
Că pâinea bună pumnii o frământă
Unde mustesc plăcerile-a risipă
Viermii neadormirii se înfiripă
In poftele de la buric la vale
Îşi sapă iadul peşterile sale
I-au smuls din umăr dreapta roditoare
Să se usuce pomul pe picioare
Şi cleştele i-au spânzurat de limbă
Când au văzut nici moartă că se schimbă
Când moartea i-a fost dat să îl ajungă
Era-n exil numai cu mâna stângă
Şi n-a avut de ce să îl apuce
Căci dreapta-i era aripă şi cruce.