♣ Studiu de caz 1 (persoană cu tulburare depresivă endogen-maladivă)

Nume, Prenume: A.M.

Vârstă: 50 ani
Sex: feminin
Ocupaţia: în prezent este pensionată pe cauză de boală, anterior a lucrat ca şi contabilă.
● Istoric semnificativ din punct de vedere psihoclinic
A.M. are până în prezente şapte internări la spitale de psihiatrie. A fost internată
din anul 1999 de când a avut prima tentativă suicidară, motivul fiind problemele de
sănătate pe care aceasta le avea, şi până în prezent. Diagnosticul care i-a fost dat la
fiecare din aceste internări este de tulburare depresivă majoră. Tablou clinic depresiv cu
evoluţie recurentă, caracterizat prin apatie, inerţie, idei neclare, insomnie rebelă, dureri de
cap puternice, idei prevalente de ruină şi eşec dezvoltate pe fondul unei personalitatii
distimice. Tratamentul psihiatric: neuroleptice, anxiolitice, sedative.
● D.A.C.T. (date anamnestice, clinice şi testologice)
Pentru a obţine informaţi relevante în ceea ce priveşte tulburarea lui M.A. am
utilizat ca şi instrumente psihodiagnostice: anamneza, inventarul de depresie Beck, scala
de autoevaluare a depresiei Zung, scala de evaluare a agresivităţii Rotter, proba
Heymans, testul de frustraţie a lui Rosenzweig, interviu clinic centrat pe simptom.
A.M. este o persoană care se tulbură cu uşurinţă în situaţiile când cea mai mare parte a
oamenilor nu o fac (de exemplu aceasta plânge de fiecare dată când aude o salvare
trecând). Are în prim plan emotivitatea (plânge frecvent). Manifestă introversie, îşi
îndreaptă atenţia către propriul Eu care este slab, din cauza acestei slăbiciuni,
concentrându-şi reacţiile la frustrare în acest sector vulnerabil. Este meditativă (se uită
perioade îndelungate într-un punct fix), melancolică (se gândeşte la „vremurile” când nu
era bolnavă), îşi alimentează viaţa cu propriul trecut (gândindu-se permanent la eşecurile
sale şi în acelaşi timp la bolile sale). Caută permanent solitudine (nu îi place să stea pe
bancă cu ceilalţi bolnavi, preferă să stea singură în cameră), fuge de relaţii sociale, se
adaptează cu mare greutate la mediul social. Melancolia este starea sa predominantă. Are
o imagine despre sine scăzută (se consideră o persoană ratată care nu a luptat cu bolile şi
necazurile vieţii). Este o persoană excesiv de ordonată şi de meticuloasă (îi place să spele
foarte des atât locuinţa cât şi proprile haine). Se adaptează cu mare greutate la mediul
social (nu îi mai place să fie înconjurată de oameni). Se consideră vinovată pentru toate
bolile şi necazurile pe care le are. A.M. se lasă dominat de obstacolele vieţii (mărturiseşte
că dacă ar mai apărea o problemă în viaţa sa s-ar sinucide cu siguranţă).
● Profilul de stare
A.M. prezintă frecvent dureri de cap puternice, spasmofilie, diferite dureri la
nivelul ficatului întrucât a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, tulburări digestive,
tulburări ale aparatului genital. Randamentul intelectual şi fizic diminuat. Din punct de
vedere al aspectului fizic nu apar urme de deteriorare. Nivelul de deteriorare este scăzut
şi se mentine constant. Perceptia şi memoria adecvate, limbaj circumstanţial, dificultăţi în
funcţionarea socială., comunicarea este frecvent inhibată de conflictele nerezolvate care
interferează cu rutinele cotidiene. Dificultăţi în funcţionarea socială, profesională,
gânduri şi tentative suicidare.
● Profilul simptomatic
A.M. îi este frică de necunoscut, de tot ce este nou şi imprevizibil (de aceea
preferă solitudinea). Îşi ia măsuri de precauţie exagerate (îi place să deţină controlul în
orice situaţie). Nu îşi recunoaşte meritele considerându-se permanent inferioară celorlalţi.
Toate aceste simptome a lui A.M. sunt caracteristice în special tulburării depresive
majore.
● Profilul factorial
A.M. prezintă o trebuinţă de tandreţe crescută, speranţele neimplinite au dus la
nesiguranţă şi nelinişte aceasta relevă un Eu părăsit care luptă împotriva stării de
abandon, legătura subiectului cu obiectele este nefericită fără bucurie ceea ce a condus la
ambivalenţă. A.M. se simte neajutorat, este extrem de nemulţumită de propria
incapacitate de a-şi rezolva problemele. Epuizarea nervoasă a creat o stare de intoleranţă
pentru orice stimulare viitoare.
Psihoterapiile recomandabile în acest caz ar fi cele prin: muzica (meloterapie),
tehnici de relaxare, terapie individuala cognitiv-comportamentală, hipnoza clinică. Şi
implicit tratamentul medicamentos.