Universitatea Lucian Blaga Sibiu

Facultatea Socio-Umane
Specializarea Studii de Securitate

Referat

Student: Profesor indrumator:

Novac Remus Cosmin Horia Savu

Sibiu
2013-2014

1
 Universitatea Lucian Blaga Sibiu
Facultatea Socio-Umane
Specializarea Studii de Securitate

Prevenirea si combaterea terorismului

Student: Profesor indrumator:

Novac Remus Cosmin Horia Savu

Sibiu
2013-2014

2
“Terorismul este descris ca şi arta de a constrânge un individ,
un grup sau o autoritate să adopte o anumită atitudine sau să
accepte nişte cereri impuse în condiţii de frică creată de
actiuni pasive sau violenţă demonstrată, insinuată sau prin
ameninţări.”

(Vijay Kumar Anand, 1984)

3
 Cuprins

1.Conceptul terorism
2.Notiunea si formele terorismului
3.Terorismul international si combaterea lui
4. Originile terorismului
5.Terorismul in Romania
6.Organizatii internationale
6.1.HAMAS (“Miscarea de Rezistenta Islamica”)
6.2.AL – QAIDA
7.In loc de concluzii
8.Bibliografie

1.Conceptul Terorism
4
“Terorismul este descris ca şi arta de a constrânge un individ, un
grup sau o autoritate să adopte o anumită atitudine sau să accepte
nişte cereri impuse în condiţii de frică creată de actiuni pasive sau
violenţă demonstrată, insinuată sau prin ameninţări.”
(Vijay Kumar Anand, 1984)
Noţiunea de terrorism provine din latinu terror, terroris care
inseamnă groază, frică, spaimă provocată premeditat, prin
ameninţare sau intimidare. Conform dictionarului limbii române,
terorismul reprezintă “1. Totalitatea actelor de violenţă comise de
un grup sau de o organizaţie pentru a crea un climat de
insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui
stat. 2. Atitudine, manifestare teroristă. – Din fr. terrorisme”.
(DEX).
Terorismul este o metodă de luptă în care victime
întâmplătoare sau simbolice devin ţinte cheie ale violenţei. Aceste
victime cheie împărtăşesc caracteristici de grup sau clasă care
formează baza pentru selectarea lor ca şi victime. Prin violenţe
anterioare sau prin ameninţări verosimile cu violenţa, alţi membrii
din acel grup sau clasă sunt induşi într-o stare de frică cronică
(teroare). Acest grup sau clasă, al carei membrii sunt intenţionat
ameninţaţi, este ţinta terorii.
Motivul pentru care este adoptată această metodă indirectă de
luptă este fie pentru a imobiliza ţinta terorii şi a produce confuzie
şi/sau supunere, fie pentru a mobiliza alte ţinte ale revendicărilor
(de exemplu guvernul) sau ţinte ale atenţiei (cum ar fi opinia
publică – Ulrike Meinhoff, întemeietoarea fostei organizaţii
teroriste germane „Baader-Meinhoff” scria că: „atentatele nu sunt
destinate doar să semene teroarea. De asemenea, ele au drept scop
să provoace o puternică reacţie…”) în vederea schimbării
atitudinii sau acţiunilor în favoarea intereselor pe termen scurt ale
celor care folosesc această metodă de luptă (Schmid 2005, pag 1-
2).
După cum am precizat în rândurile de mai sus, acţiunile teroriste
sunt săvârşite în mod frecvent cu mijloace care pot provoca o
primejdie comună şi care lezează, prin efectele lor morale,

5
interesele unor grupuri mari de oameni, ale unor state sau chiar ale
întregii umanităţi.
2.Notiunea si formele terorismului

O definitie a terorismului, unanim acceptata de specialistii

din domeniul politologiei, sociologiei sau al celui militar, nu
exista inca. Singura zona unde acestia se inteleg oarecum este cea
in care se accepta tipurile general-reprezentative de terorism,
respectiv distingerea clara intre terorismul de stat – exercitat de
agentii specializate, care detin monopolul coercitiei – si terorismul
politic – exercitat de „actori vremelnici”, practicat la inceputurile
sale la nivel intern, apoi la nivel international si intercontinental.
Acesta din urma are ca autori indivizi sau grupuri bine pregatite si
puternic motivate etnic, religios, politic.
Terorismul in sine foloseste deliberat si sistematic mijloace
violente ori amenintari care trebuie sa aiba ca rezultat provocarea
de neincredere, teama, panica, nesiguranta, ignorind orice norme
umanitare. Scopul acestuia este de a afecta grav atit structura
sociala cit si individul, luat separat, prin distorsionarea cadrului de
perceptie a imaginii societatii de care membrii acesteia depind si
in care isi pun toata increderea. Ca actul terorist sa fie cit mai
perturbant, el trebuie sa se remarce printr-o actiune masiva de
groaza, care sa produca rapid o mare ruptura psihologica si
afectiva intre conducerea societatii si membrii ei; sa genereze o
explozie de comentarii in mass-media cu un impact social
paralizant si destabilizator. Motivat
politic, terorismul presupune totdeauna un pronuntat simt al
frustrarii, al unei nedreptati sau injustitii sociale ori politice. El
blameaza de fiecare data o instanta sau o autoritate politica,
considerind ca injustitia nu poate fi inlaturata decit printr-o
metoda violenta. Din aceasta cauza, fenomenul s-a si autodefinit
ca fiind „tactica ultimei solutii”.
Analizind organizarea, observam ca ea are o structura
piramidala. In virf se afla liderul sau conducatorul organizatiei.
Acesta este un individ puternic motivat politic, facind parte, in
6
general, din clasa de mijloc, posedat pina la obsesie de ideea
nedrepatii, cu o educatie foarte buna (de obicei, in cadrul unor
universitati de elita din statele foarte dezvoltate). Este un tip
charismatic si comunicativ, bun specialist in strategii militare, in
analiza si prelucrarea informatiilor. El este cel care defineste
politica organizatiei si-i stabileste directiile de actiuni.Urmatorul
strat este ocupat de cadrele active si executantii, barbati si femei,
care participa la antrenarea celorlalti, dar si la executarea
atacurilor.
In ultimul strat se afla sustinatorii pasivi sau complicii.
Ei sltiu despre ce este vorba, dar se fac ca nu vad, nu aud, nu
cunosc si nu-i intereseaza fenomenul, care apare si se dezvolta,
dupa cum putem constata, in state stapinite de credinte ori
ideologii exclusiviste, in tari care neaga libertatile fundamentale
ale omului si care propaga crima si violenta ca metode de
convingere si de impunere in lume a doctrinei politice sau
religioase proprii.

3.Terorismul international si combaterea lui

În perioada care a trecut, au fost comise acţiuni teroriste,

îndreptate împotriva şefilor de stat, de guvern sau a altor oameni
politici, instituţii ori împotriva unor grupuri de persoane refugiate
pe teritoriul unor state străine; dacă asemenea acţiuni sunt
săvârşite cu ajutorul, încuviinţarea sau ştiinţa altor state, aceste
acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practică
terorismul, poarta o gravă răspundere, nu numai pentru victimele
pe care le fac şi pentru consecinţele care se pot declanşa, dar se
fac vinovate şi de violarea dreptului intemaţional. Juriştii
consideră că acţiunile teroriste sunt îndreptate împotriva ordinii
juridice interne din statele respective, dar ele constituie, în ace-laşi
timp, şi o infracţiune internaţională.
În faţa unui asemenea pericol care, în secolul nostru a devenit un
adevărat flagel, statele au luat o atitudine netă de respingere şi
hotărârea de a-1 reprima, colaborând între ele în acest scop.

7
Mijlocul principal de combatere, la nivel internaţional, a
terorismului îl constituie numeroasele convenţii încheiate şi
documente adoptate în acest scop.
Prin Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului
(Geneva, 1937, adoptată în urma atentatului ucigaş de la,
Marsilia), statele s-au angajat să pedepsească persoanele vinovate
pentru: atentatele împotriva şefilor de stat şi a altor persoane care
ocupă funcţii în stat; faptele care pun în pericol mai multe vieţi
omeneşti; acte diversioniste asupra bunurilor private şi de stat;
păstrarea sau aprovizionarea cu arme şi alte mijloace teroriste;
falsificarea şi introducerea de paşapoarte şi alte documente false;
pregătirea de acte teroriste ş.a.
După cel de al doilea război mondial, terorismul a cunoscut o
extindere şi o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-
a dat şi a implicării unor state în asemenea acţiuni. Drept urmare,
au fost adoptate un număr de convenţii, dintre care unele se referă
la combaterea terorismului practicat contra şefilor de stat şi a altor
persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea în domeniul
navigaţiei aeriene şi a navigaţiei maritime.
În acest sens:
-Convenţia asupra prevenirii şi pedepsirii crimelor împotriva
persoanelor protejate pe plan internaţional, inclusiv agenţii
diplomatici (adoptată de Adunarea generală O.N.U., în 1973).
Statele-părţi sunt ţinute să incrimineze, în dreptul lor intern,
comiterea, cu intenţie, a următoarelor fapte: uciderea, răpirea sau
alt act asupra persoanei sau libertăţii unei persoane protejate pe
plan internaţional; un atac violent asupra sediului oficial, locuinţei
private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protejate pe
plan internaţional, de natură să pună în pericol persoana sau
libertatea sa ş.a2.
-Convenţia împotriva luârii de ostatici (adoptatâ la O.N.U. în
1979) prevede că, cel care sechestrează o persoană sau o reţine şi
o ameninţâ să o omoare, o va răni sau continua să o reţină pentru a
constrânge un stat, o organizaţie internaţională, o persoană fizică
sau morală, să îndeplinească un act ori să se abţină de la acesta, ca

8
o condiţie a punerii în libertate a ostaticului, comite infracţiunea
de luare de ostatici (art. 1). Statele sunt obligate să pedepsească
asemenea infracţiuni, corespunzător gravităţii lor. Statul, pe
teritoriul căruia, se află prezumtivul infractor, îl va reţine şi va lua
măsuri pentru urmărirea şi finalizarea procedurilor penale
împotriva lui; dacă nu-1 extrădează, este obligat să-1 supună
urmăririi penale şi să-1 judece, ca pentru o infracţiune cu caracter
grav (art. 8).
- Convenţia internaţională împotriva recrutării, folosirii, finanţării
şi instruirii de mercenari (adoptată în cadrul O.N.U., în 1989)
defineşte infracţiunea ca, fiind fapta de a recruta, folosi, finanţa
sau instrui mercenari care participa direct la ostilităţi sau la acte
plănuite de violenţă. Statele vor sancţiona asemenea infracţiuni şi
vor coopera între ele, pentru prevenirea şi pedepsirea lor.
- Convenţia privind securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a
celui asociat (New York, 1994) a fost adoptată din cauza
atacurilor deliberate împotriva personalului şi din preocuparea
statelor de a asigura securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a
celui asociat.
În conformitate cu prevederile acestei convenţii, statele părţi vor
lua toate măsurile necesare, pentru a asigura securitatea
personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat, vor adopta
măsurile necesare pentru a-l proteja, în cazul în care acesta se va
afla desfăşurat pe teritoriul lor, împotriva următoarelor infracţiuni,
comise în mod intenţionat: crimă, răpire sau orice atac asupra
persoanei sau libertăţii vreunui membru al personalului Naţiunilor
Unite sau al personalului asociat; atac violent asupra localurilor
oficiale, reşedinţei personale sau mijloacelor de transport ale unui
membru al acestora, de natură a-i periclita persoana, sau libertatea
sa; ameninţarea cu efectuarea unui astfel de atac, pentru a
constrânge o persoană fizică sau juridică de a realiza,sau de a se
abţine de la realizarea unui act oarecare; încercarea de a comite un
astfel de atac, precum şi participarea în calitate de complice,
organizarea sau ordonarea comiterii unui asemenea atac.
Asemenea acţiune este considerată, de către fiecare stat parte, ca o

9
infracţiune în raport cu propria sa legislaţie internă, fiecare stat
pedepsind, în mod adecvat, aceste infracţiuni, cu luarea în
considerare a gravităţii lor (art. 9). Sunt prevăzute şi regulile, după
care fiecare îşi determină competenţele sale asupra acestor
infracţiuni (art. 10), precum şi măsuri pentru asigurarea urmăririi
penale sau a extrădării autorilor prezumtivi (art. 13-15)
Pentru asigurarea securităţii în domeniul aviaţiei civile, au fost
adoptate:
- Convenţia referitoare la infracţiuni şi la anumite alte acte
săvârşite la bordul aeronavelor (Tokio, 1963), prin care se prevede
obligaţia statelor de a pedepsi infracţiunile, precum şi alte acte
care pun în pericol securitatea aeronavelor sau a persoanelor şi
bunurilor aflate la bord, ordinea şi disciplina pe o navă, aflată în
zbor sau pe suprafaţa mării libere sau altei zone care nu face parte
din teritoriul unui stat; competent sâ sancţioneze asemenea fapte
este statul de înmatriculare a navei.
- Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor
(Haga, 1970) prevede că o persoană comite o infracţiune dacă,
aflându-se la bordul navei în zbor, pune stăpânire pe navă ori
exercită controlul asupra ei, într-un mod ilicit şi prin violenţă sau
ameninţarea cu violenţă; constituie infracţiune, de asemenea,
tentativa unor asemenea acte şi complicitatea la ele. Statele s-au
angajat să pedepsească asemenea acte în mod sever.
- Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra
securităţiei aviaţiei civile (Montreal, 1971) prevede că orice
persoana comite o infracţiune dacă, în mod ilicit şi cu intenţie,
săvârşeşte un act de violenţă împotriva unei persoane, aflate la
bordul unei aeronave în zbor, distruge o aeronavă în serviciu sau îi
cauzează deteriorări, plasează, pe o asemenea aeronavă,
dispozitive sau substanţe care pot să o distrugă ori să-i producă
deteriorări, distruge sau deterioreazâ instalaţii ori servicii de
navigaţie aeriană ori tulbură lunctionalitatea lor, comunică
informaţii false, dacă acestea ar putea să facă aeronava inaptă în
zbor ori să-i pună în pericol securitatea în zbor.

10
Statele-părţi s-au angajat să sancţioneze, prin pedepse severe
aceste infracţiuni; fiecare stat trebuie să ia măsuri, pentru a
ancheta şi pedepsi infractorul, care se află pe teritoriul său, în
cazul în care nu face extrădarea către alt stat (statului pe teritoriul
căruia s-a comis fapta, statului îri care este înmatriculată aeronava,
statului pe teritoriul căruia aterizează aeronava ş.a.m.d.).
- In baza Convenţiei privind aviaţia civilă intemaţionalâ (Chicago,
1944), statele includ, în acordurile bilaterale pe care le încheie,
„clauza de .securitate", recomandată în cadrul O.A.C.L, prevăzând
o serie de măsuri pentru a asigura protecţia navelor, a pasagerilor
şi a echipajelor. în cazul apariţiei unui incident de capturare sau
pericol de capturare ilicită a navelor sau altor acte ilicite împotriva
siguranţei navelor şi călătorilor, părţile se angajează să-şi acorde
asistenţă reciprocă pentru combaterea unor asemenea fenomene.
Măsuri similare sunt prevăzute şi în convenţiile încheiate m
domeniul securităţii navigaţiei maritime:
- Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei
navigaţiei maritime şi
- Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite împotriva si-guranţei
platformelor fixe situate pe platoul continental (adoptate la Roma,
1988).
Şi în cadrul organizaţiilor şi conferinţelor internaţionale sau
pe plan regional, problema combaterii şi lichidării terorismului se
află în atenţia âstatelor.
a) Comisia de Drept Internaţional a examinat această problemă,
într-un proiect de cod în 1954, considerând drept crimă împotriva
păcii şi securităţii, întreprinderea sau încurajarea activităţii
teroriste de către un stat împotriva altui stat.
b) Dintre rezoluţiile Adunării generale a O.N.U., adoptate în acest
domeniu, menţionăm pe aceea, prin care Adunarea generală a
condamnat terorismul internaţional (Rezoluţia nr. 3034/XXVII
din 1972), atrăgând atenţia asupra distincţiei care trebuie făcută
între actele condamnabile de terorism international şi lupta
popoarelor pentru autodeterminare (lupta îndreptată împotriva
unor agresori sau cotropitori, pentru independenţă şi libertate). O

11
altă rezoluţie, în acelaşi sens, a fost aceea din 1991 (Rezoluţia nr.
46/51), prin care statele au fost chemate să prevină pregătirea şi
organizarea, pe teritoriul lor, de acte teroriste, să asigure arestarea
şi judecarea sau extrădarea celor care le comit, să încheie acorduri
de cooperare în acest domeniu, să devină părti la acordurile
multilaterale încheiate, să se abţină de la or-ganizarea, instigarea,
asistenţa şi participarea la acte teroriste săvârşite pe teritoriul altor
state, să le încurajeze ori sâ accepte, pe teritoriul lor, activităţi care
vizează comiterea de acte teroriste.
c) Majoritatea statelor lumii sunt, în favoarea unei convenţii
internaţionale şi acest subiect se afla pe agenda Adunării generale
O.N.U. de mai mulţi ani; atingerea acestui scop este însă
îngreunată, din cauza conotaţiei politice pe care unele grupuri de
state o dau noţiunii de terorism.
d) Şi prin documentul, adoptat la Conferinţa de la Stokholm din
1984, a statelor participante la Conferinţa pentru Securitaîe şi
Cooperare în Europa, referitoare la măsurile de încredere, se-
curitate şi dezarmare în Europa, a fost consacrată hotărârea
statelor participante de a lua măsuri efective, la nivel naţional şi
prin cooperare internaţională, pentru prevenirea şi respingerea
actelor de terorism.
Statele cooperează, la nivel regional şi în cadru bilateral, pentru
combaterea terorismului; printr-o serie de acorduri şi aranjamente,
statele au stabilit un mod de colaborare, între organele lor de
specialitate, pentru a preveni (prin informaţiile pe care şi le pun la
dispoziţie) şi reprima (acordându-şi concurs şi conlucrând, în
cazul unor asemenea acţiuni) actele de terorism.
Un asemenea exemplu îl constituie Convenţia europeanâ pentru
reprimarea terorismului (Strasbourg, 1977), ratificată şi de
România în 1996)4. Convenţia are în vedere infracţiunile cu-prinse
în reglementările din Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite
a aeronavelor (Haga, 1970) şi Convenţia pentru reprimarea de acte
ilicite îndreptate contra siguranţei aviaţiei ci-vile (Montreal,
1977), precum şi infracţiunile grave, constând într-un atac asupra
vieţii, integrităţii corporale sau libertăţii persoanelor care se

12
bucurâ de protecţie internaţională, inclusiv a agenţilor diplomatici,
cele care au ca obiect răpirea, luarea de ostatici sau sechestrarea
ilegală, cele care au ca obiect bombe, grenade, scrisori bombă şi
tentative la cele de mai sus.
Cu privire la această categorie de infracţiuni, s-a stabilit,
pentru state, obligaţia de a extrăda (eventualele dispoziţii
incompatibile din acordurile dintre state, modificându-se).
Convenţia prevede, de asemenea, că statul pe al cărui teritoriu se
află autorul prezumtiv al unei infracţiuni la care se referă art. 1 şi
care a primit o cerere de extrădare, în cazul în care nu-l
extrădează, deşi a primit o cerere în acest sens, va dispune, fără
nici o excepţie şi fără întârziere nejustificatâ, autorităţilor sale
competente să exercite acţiunea penală, iar acestea hotărăsc în
aceleaşi condiţii, ca şi pentru orice altă infracţiune cu caracter
grav, potrivit legilor acestui stat.
România este parte la toate convenţiile menţionate mai sus
cu privire la combaterea terorismului, are încheiate o serie de
acorduri şi aranjamente pe plan regional şi în cadru bilateral,
participă efectiv la acţiunile care se organizează pe plan
internaţional pentru prevenirea şi combaterea terorismului.

4. Originile terorismului

Într-un articol publicat de Maricica Ghiculescu in revista

“Lumea”, se presupune ca rădăcinile terorismului s-ar intinde cu
cate sute de ani în trecut, avându-şi originile în luptele dintre
ismaeliţi şi selgiucizi, de pe teritoriul Iranului. Conform acestei
teorii, în anul 1090 un ismaelit, pe nume Hassan Bin Sabbah
înfiinţează o sectă foarte temută, numită Hashishin. Prin termenul
de hashishin sunt denumiţi consumatorii de haşis, cuvântul luând
in timp forma de asasin. Se crede că întemeietorul sectei işi droga
adepţii, iar apoi ii trimitea in misiuni ucigaşe, cu iluzia că el avea
puterea să-i transporte în paradis. Unii cercetători susţin că

13
denumirea sectei ar fi fost Hassassini, provenind de la numele lui
Hassan Bin Sabbah.
Aceştia se antrenau în confiţii foarte grele, în urma
antrenamentelor urmarindu-se atât îmbunătăţirea condiţiei fizice,
dar şi pierderea voinţei, pentru a-I rupe pe tinerii adepţi de
concepţiile vechi pe care le aveau. Recruţii erau răpiţi din
rândurile populaţiei, şi în urma antrenamentelor aceştia ajungeau
sa nu se mai ghideze decât după principiile organizaţiei şi
poruncile lui Sabbah. Forţa Asasinilor a constituit-o terorismul
(fedai). Cele mai frecvente victime ale terorismului erau
selgiucizii, în special conducătorii politici, o cronică din secolul
XIV cuprinzând o listă cu peste 75 de conducatori asasinaţi. După
moartea lui Sabbah au existat alţi lideri ai mişcării, însă mişcarea
nu mai cunoscut niciodată forţa pe care o avusese cat timp acesta
trăia. (Maricica Ghiculescu)
Originea terorismului internaţional este considerat Orientul
Apropiat, în Palestina. A început cu fedainii palestinieni care,
frustraţi de zdrobirea coaliţiei arabe de către Israel în războiul de 6
zile din 1967, recurg la atentate teroriste. Un astfel de atentat este
asasinarea lui Anwar Sadat la 6 octombrie 1981 deoarece acesta
semnase un acord de pace cu Israelul. La o paradă militară câţiva
soldaţi convertiţi la cauza islamistă au deschis focul cu arme
automate asupra tribunei oficiale în care se afla preşedintele
Sadat, acesta fiind ucis, iar 20 de oameni au fost răniţi (diplomaţi
străini). Vicepreşedintele Hosni Mubarak a scăpat şi a devenit
ulterior şef al statului.

5.Terorismul in Romania

Romania moderna si contemporana s-a cofruntat cu toate

tipurile de terorism. Seria atentatelor a inceput cu asasinarea, la 8
iunie 1862, a primului ministru conservator, Barbu Catargiu,
continuand cu acel "misterios" atentat (8 decembrie 1909) in urma
caruia  primul ministru liberal Ion I C. Bratianu a scapat doar cu
rani usoare, desi s-au tras asupra lui trei focuri de revolver. In
14
perioada interbelica, terorismul ideologic a produs numeroase
victime, opinia publica fiind realmente traumatizata: "bomba de la
Senat", 8 decembrie 1920, plasata de anarhistul comunist Max
Golstein, a produs trei victime (episcopul Radu al Oradei,
Dimitrie Greceanu, ministrul lucrarilor publice si senatorul
Spirescu); asasinarea prefectului de Iasi, Constantin Manciu, la 24
octombrie 1924, de catre Corneliu Zelea Codreanu, viitor capitan
al legionarimului arhanghelist; asasinarea primului ministru
I.G.Duca, la 29 decembrie 1933, de catre "triumvirii" legionari;
Mihai Stelescu - un disident al Miscarii legionare - ciuruit de 200
de gloante, dupa care a fost taiat in bucati cu securea, la 16 iulie
1936, in Spitalul Brancovenesc, de catre "decemvirii" legionari
condusi de Caratanase; asasinarea primului ministru Armand
Calinescu, la 21 septembrie 1939, de echipa legionarilor condusa
de Miti Dumitrescu.
Dar au fost si evenimente ce pot fi trecute in categoria
terorismului social, sau de stat cum il denumesc altii, in esenta
atentate politice produse cu implicarea institutiilor statului pentru
apararea regimului, ca de exemplu: asasinarea lui Corneliu Zelea
Codreanu, a "triumvirilor" si "decemvirilor", la 29 noiembrie
1938, de catre un pluton de jandarmi, in timp ce erau transportati
de la inchisoarea Ramnicu Sarat la Jilava; masurile punitive
ordonate de regele Carol al II-lea ca replica la asasinarea lui
Armand Calinescu, in urma carora au cazut victime cateva mii de
legionari, arestati si impuscasi fara judecata, in toamna anului
1939. Si seria a continuat cu odioasele asasinate de la Jilava,
Snagov si Stresnicul, in noaptea de 26-27 noiembrie 1940, care au
facut 64 de victime in randul unor fosti inalti demnitari, printre
care doi fosti prim-ministri (Nicolae Iorga si Constantin
Argeseanu). Iata deci ca teroarea sociala inaugurata de regimul
comunist, imediat dupa institutionalizare si in care institutia
Securitatii a jucat un rol determinant in anii '50, nu a venit pe un
teren gol.

15
 Securitatea regimului comunist din Romania, si-a creat o
unitate speciala de lupta antiterorista (USLA) abia in decembrie
1977.
 Un prim nucleu de profil s-a constituit mai intai in cadrul
Directiei a III-a (Contraspionaj), in anii 1969-1970, ca urmare a
deselor conflicte care se produceau intre grupurile de arabi, aflati
la studii in Romania, iar terorismul pe plan international initiase
deja actiuni foarte periculoase. Studentii straini adusesera in
Romania conflicte politice si religioase din tarile Orientului
Apropiat. "In campusurile universitare - marturiseste generalui (r)
Neagu-Cosma - dar si in localurile publice, in fata
reprezentantelor diplomatice, se iscau ca din senin manifestari
zgomotoase care, in orice moment degenerau si puteau fi scapate
de sub control". Asa s-au produs mai multe evenimente cu
caracter terorist care au premers infiintarii USLA.
In decembrie 1989, atributiile USLA fixate prin ordinele si
instructiunile de lucru erau urmatoarele: "protectia ambasadelor si
personalului diplomatic acreditat in Romania; protectia
aeroporturilor si aeronavelor in timpul traficului; apararea
conducerii superioare de partid si de stat pe timpul desfasurarii
unor manifestatii de masa ori a unor deplasari in tara si
strainatate".
          De la formare si pana in decembrie 1989, USLA a incheiat
in numele guvernului Romaniei conventii cu 28 de state pentru
asistenta aeronavelor la sol din punct de vedere antiterorist. State
precum China, R.F. Germania, Spania, Algeria, nu au dorit sa
incheie asemenea conventii, asumandu-si raspunderea
asigurarii  avioanelor, cand acestea se aflau pe  aeroporturile
romanesti.

16
6.Organizatii internationale
6.1.HAMAS (“Miscarea de Rezistenta Islamica”)
Hamas reprezinta acronimul arab de la “Miscarea de
Rezistenta Islamica (Harakat al-Muqawamah al-Islamiyya). In
cadrul Hamas se poate sesiza influenta organizatorica si
ideologica a organizatiei “Fratii Musulmani” (Muslim
Brotherhood – MB) infiintata in 1920 in Egipt si care si-a intarit
activitatea in anii ’60 – ’70 in lumea araba – in special in Iordania
si Egipt.
O mare parte a succesului inregistrat de Hamas/MB se
datoreaza influentei castigate in Fasia Gaza. Hamas (cuvant cu
intelesul de curaj si bravura) este o organizatie extremista islamica
care a devenit activa la inceputul Intifadei, operand mai intai in
Fasia Gaza dar si in Cisiordania.
Hamas a jucat un rol important in acte subversive violente si
operatiuni teroriste extreme atat impotriva Israelului cat si
impotriva arabilor. In perioada initiala, a fost condusa de persoane
identificate ca apartinand organizatiei Fratii Musulmani din
Teritorii.
In timpul Intifadei, Hamas a exploatat momentul pentru
dezvoltarea activitatii in Cisiordania, in scopul de a deveni
organizatia fundamentalista islamica dominanta. Isi defineste
obiectivul prioritar ca fiind Jihadul (“Razboiul Sfant”) pentru
eliberarea Palestinei si infiintarea unui stat islamic palestinian “de
la marea Mediterana pana la raul Iordan”.
In prezent este cel mai puternic grup care se opune
procesului de pace. Cresterea activitatii sale teroriste prin
intermediul teroristilor sinucigasi asupra tintelor civile din Israel
(februarie-martie 1996) a incetinit si chiar ameninta sa blocheze
procesul de pace.
Numarul mare de refugiati, privatiunile socio-economice ale
populatiei din taberele de refugiati si statutul relativ scazut al
elementelor nationaliste pana aproape de zilele noastre au facut ca
Hamas sa-si raspandeasca influenta asupra refugiatilor.
Vehicularea ideii ca eliberarea tuturor palestinienilor este mai
17
importanta in Gaza, alaturi de factorii sociali, alimentau influenta
islamica in zona.
Un alt factor care a ajutat la popularitatea fenomenului
islamic a fost acela ca miscarea nationalista palestiniana si OEP
au mutat centrul puterii politice din Palestina, prin consolidarea
unei conduceri externe, pe cheltuiala celor din interiorul
teritoriilor. In opozitie cu acestia, campania islamica si structura
sa de conducere s-au dezvoltat in intregime in interiorul Palestinei
(al-dakhil) si astfel au putut servi mai bine interesele
palestinienilor.
Infrastructura islamica din teritorii a activat separat dar in
paralel cu institutiile nationaliste construite de OEP in anii 1980.
Hamas a reusit sa formeze un sistem social care sa constituie o
alternativa a structurii politico-sociale oferite de OEP. Prestigiul
organizatiei se baza atat pe capacitatile ideologice, cat si pe cele
practice, ca o miscare a carei contributie la viata cotidiana nu a
fost mai putin importanta decat cea din cadrul miscarii de lupta
impotriva Israelului si impotriva ocupatiei.
Mijlocul prin care Hamas si-a crescut influenta a fost
moscheea. Aceasta a fost si primul obstacol in calea declansarii
razboiului civil. In acelasi timp, liderii Hamas au lucrat si la
infiintarea mai multor structuri proprii organizatiei. In traditia
Fratilor Musulmani, seicul Yassin a infiintat Hamas ca pe o
miscare secreta. El a incercat sa separe diferitele structuri si
zonele de activisti si sa foloseasca numai mesaje codate in
comunicatiile interne.
Aparatul militar a fost denumit “Mujahidin”. La inceput,
conducerea nu a incercat sa atraga efective mari de activisti in
cadrul organizatiei. Scopul fondatorilor a fost acela de a stabili
instrumentele de activitate prin care s-ar putea conta pe un numar
redus de activisti la centru. Dar o noua generatie de lideri de
strada a aparut din cadrul sistemului structural complex construit
de catre “Fratii Musulmani” in decursul anilor.
Aceasta generatie, obedienta si plina de fervoare religioasa a
devenit calauzitoarea luptei islamice.

18
 Fratii Musulmani inteleg Jihadul ca pe o datorie generala si
ca pe un principiu si sustine ca Islamul va fi realizat in primul
rand in lumea musulmana si apoi, prin violenta, impotriva
Israelului. Hamas a subliniat ca Jihadul este singurul si unicul
mijloc in rezolvarea problemei palestiniene.
Hamas defineste tranzitia la etapa Jihadului “pentru eliberarea
Palestinei” ca pe o datorie religioasa a fiecarui musulman. In
acelasi timp, respinge orice aranjament politic care ar putea
antrena renuntarea la o parte din Palestina, care semnifica
predarea unei parti din Islam. Aceste pozitii sunt reflectate in
Declaratie si in activitatile organizatiei.
Scopul principal al Hamas este infiintarea unui stat islamic in
intreaga Palestina. Mijlocul de realizare a acestui scop il
reprezinta lupta armata si, in ultima faza, Jihadul la care sa
participe nu numai musulmanii din Palestina ci intreaga lume
islamica.
Structura Hamas in Gaza si in Cisiordania se bazeaza pe o
combinatie de conduceri regionale si functionale. In acest cadru
opereaza in paralel cateva structuri identice, in fiecare regiune:
Infrastructura (“Daiwah, literallz isermonizing”), care cuprinde
recrutarea, distribuirea fondurilor si intrunirile;
Violenta populara in cadrul Intifadei;
Securitatea (“Amn”) – culegerea de informatii privind suspectii de
colaborare cu autoritatile. Aceste informatii sunt transmise
“comitetelor de soc”, care ii interogheaza pe suspecti si apoi ii
asasineaza;
“Luptatorii palestinieni sfinti” (Al-Majahadoun Al-Falestinioun) –
o structura militara destinata atacurilor teroriste, in special
impotriva tintelor israeliene. Inainte de izbucnirea Intifadei,
structura s-a implicat in pregatirea infrastructurii acestor activitati;
“Sectiunea de securitate” (Jehaz Amn) – care se ocupa de
culegerea de informatii privind suspectii de colaborare cu Israelul
si alte elemente locale, in intentia de a-i pedepsi prin folosirea
violentei, inclusiv cu moartea.

19
Aceste unitati s-au format in cadrul Majd, un acronim arab pentru
Majmouath Jihad u-Dawa (“Grupul pentru Razboiul Sfant si
ceremonii”) care era, intr-adevar, bratul operativ violent al
sectiunii de securitate. In cursul Intifadei, aceste grupari au
imbracat diferite forme, ultima fiind Detasamentele de actiune Izz
al-Din al-Qassam”.
Sectiunea de securitate (“Jehaz Amn”) a fost infiintata la inceputul
anului 1986 de seicul Yassin si alti doi asociati ai sai care au
activat in Al-Mujama. Rolul sectiunii era acela de a supraveghea
activitatea colaboratorilor suspectati si a altor persoane care
actionau intr-o maniera contrara principiilor Islamului.
Intre 1986-1987, la recomandarea celor doi sefi ai Sectiunii,
Yassim a hotarat infiintarea detasamentelor de actiune – Majd,
insarcinate cu asasinarea ereticilor si a colaboratorilor. Yassim i-a
instruit pe lideri ca trebuie sa-i asasineze pe toti cei declarati
colaboratori in urma interogatoriilor si sa intareasca aceasta
instructiune printr-o conducere religioasa.
Acest mod de actiune a continuat pana in momentul izbucnirii
Intifadei, cand in cadrul Hamas s-au efectuat schimbari
importante, care au condus la actiuni militare organizate impotriva
tintelor israeliene. Unitatile Majd au devenit parte integranta in
reteaua Al-Mujahidoun.
Aparatul militar al Hamas a parcurs o serie de schimbari in
timpul Intifadei, ca rezultat al masurilor preventive si a pozitiei
fortelor israeliene, in urma atacurilor teroriste importante purtate
de membrii Hamas. Detasamentele de actiune Izz al-Din al-
Qassam reprezinta structura finala a acestui aparat. Acestea se fac
responsabile de majoritatea atacurilor teroriste Hamas, din
ianuarie 1992. In aceste detasamente activeaza zeci de suspecti
cautati in Gaza.
Unii dintre acestia au inceput sa actioneze, de asemenea, si in
Cisiordania din moment ce se recrutau palestinieni din aceasta
zona pentru executarea unor atacuri teroriste in Israel. Unii dintre
acestia au fost prinsi si omorati, iar altii au fugit in Egipt. Cateva

20
zeci de membri Hamas sunt activi in Teritorii, in majoritate fiind
membri ai Detasamentelor de actiune Izz-al-Din al-Qassam.
Hamas se bucura de un puternic suport financiar, iar rivalii acestei
organizatii sustin ca acesta este principalul motiv de crestere a
puterii sale. Hamas primeste suport financiar de la organismele
neoficiale saudite si de la statele din Golf (in ultimul timp, si din
partea Iran-ului). Aceste fonduri sunt distribuite diferitelor grupuri
si asociatii care se identifica cu miscarea si de la acestea, mai jos,
la membrii din teritoriu.
O retea ampla de asociatii de caritate (Jama’a Hiriya) si comitete
(Lejan Zekath) activeaza in Teritorii, in baza a doua acte
legislative iordaniene: Legea Institutiilor Sociale si de Caritate si
Regulamentele privind Colectarea de Fonduri de Caritate. Hamas
se foloseste extrem de mult de aceste asociatii si comitete, care
(impreuna cu moscheile si uniunile) reprezinta organisme de
fatada ale organizatiei care actioneaza in paralel si serveste la
acoperirea operatiunilor.
Ideologia miscarii acorda o atentie deosebita activitatilor de
caritate (zekath, care este de asemenea si unul din cele cinci
principii ale Islamului). Activitatea de caritate poate servi la
atragerea oamenilor la Islam si implicit la cresterea prestigiului
Hamas.
Un aspect important al asociatiilor si comitetelor de caritate
il reprezinta rolul acestora in canalizarea fondurilor in regiune.
Chiar daca o mare parte din aceste fonduri se foloseste in activitati
de caritate, nu se poate face intotdeauna o distinctie clara intre o
activitate nevinovata de caritate si aceea de finantare a activitatilor
acoperite subversive si teroriste.
Asociatiile de caritate pot participa in transferarea fondurilor
Hamas prin intermediul infrastructurii financiar administrative.
Metodele comune sunt schimburile de bani, cecurile emise pe
numele unor membri si firme din strainatate, conturi de afaceri in
strainatate cu interes economic in teritoriu si transferurile in
numerar, direct din strainatate, executate de obicei prin banci
occidentale (in Marea Britanie, SUA si Germania). Miscarea

21
islamica din Israel serveste si la canalizarea transferurilor de
fonduri. Alocarea fondurilor obtinute de Hamas se ridica la cateva
zeci de milioane de dolari pe an.

6.2.AL – QAIDA

Înfiinţată în cursul anului 1980, în timpul războiului afgan

împotriva sovieticilor, organizatia este cunoscuta si sub numele:
„AL-QAIDA (Baza) Maktab al-Khidamat (MAK-Biroul
serviciilor); Frontul Islamic International pentru Jihad impotriva
Evreilor si a Cruciatilor”. Membrii de baza ai gruparii sunt
veterani de razboi afgani din intreaga lume musulmana s
i este rasturnarea guvernelor unor state musulmane – considerate a
fi corupte si eretice – si inlocuirea lor cu guverne islamice care sa
respecte Sharia (“legea islamica”). AL – QAIDA are o atitudine
profund anti-occidentala, percepand Statele Unite ca fiind cel mai
mare dusman al Islamului. Al-Qaida reprezinta o retea formata din
mai multe organizatii fundamentaliste din diverse tari.
Factorul comun al tuturor acestor grupari este folosirea actelor de
terorism pentru atingerea scopurilor lor politice si o agenda de
lucru al carei obiectiv prioritar il reprezinta rasturnarea
“guvernelor eretice” din tarile lor si crearea unor guverne islamice
care sa conduca pe baza legii islamice “Sharia”.
AL – QAIDA este o organizaţie cu sprijin multinaţional care
finanţează şi organizează activităţile militanţilor islamici din
lumea întreagă şi este condusă de OSAMA BIN LADEN. Acesta
este susţinut de un CONSILIU CONSULTATIV format din:
Ayman Al Zawahiri, alias Doctorul, conducatorul Djihadului
Islamic Egiptean,fondator al organizatiei, responsabil
al Comitetului pentru studii islamice;
Mohammad Atef, alias Abu Hafs El Misr, alias Egipteanul,
membru fondator al organizatiei, responsabil al Comitetului
militar. Desemnat succesor al lui bin Ladin în cazul mortii sau
disparitiei acestuia, acesta si-a pierdut viata în timpul unui

22
bombardament american asupra orasului afgan Kandahar, la
începutul lunii noiembrie 2001.
Abdullah Ahmed Abdullah, alias Saleh, veteran al razboiului
din Afganistan, expert în explozivi, conducator al Comitetului
pentru ideologie;
Anas Al Liby, alias Nazih Al Raghie, cetatean libian, conduce
Comitetul de securitate si supraveghere;
Saif Al Adel, alias Saif, membru al Djihadului Islamic Egiptean,
fondator al Al-Qaida si component al Comitetului militar al
acesteia.
Utilizând mijloace tehnice avansate, cum ar fi faxurile,
telefoanele prin satelit şi Internetul, AL – QAIDA se află
permanent în legătură cu un număr necunoscut de adepţi din
întreaga lume arabă, dar şi din Europa, Asia, Statele Unite şi
Canada(Terorismul, 2001). Folosirea intensivă a Internetului duce
la crearea unui spaţiu virtual, deschis pentru o comunitate fără
frontiere sau naţionalităţi, dar legitimată de ideologia
radicalismului islamic.
Spaţiul virtual constituie un subiect aparte în curprinsul
lucrării noastre, asupra căruia ne-am propus să revenim în acord
cu tema Brandul Al-Qaida, mass-media şi internetul.
Obiectivul principal al organizaţiei constă în răsturnarea
guvernelor unor state musulmane, considerate a fi corupte şi
eretice şi înlocuirea lor cu guverne islamice care să respecte
SHARIA („Legea islamică”). Al-Qaida are o atitudine profund
anti-occidentală, percepând Statele Unite drept “cel mai mare
duşman al Islamului”.
În acest sens, Osama Bin Laden a emis trei decrete
religioase Fatwa prin careîndeamnă musulmanii să ridice armele
împotriva Statelor Unite.
Bin Laden vede în Statele Unite rădăcina răului sub toate
aspectele-teologic, politic, moral- şi sursa tuturor nenorocirilor
care s-au abătut asupra OUMMA(lumea musulmană) fiind
perceput portavocea sentimentelor lor de frustrare, alienare şi
neglijare (Lumea, 2007). Un recent sondaj arată că 60% din

23
populaţia câtorva state arabe îl sprijină în acţiunile pe care le
desfăşoară.
AL-Qaida şi triburile pashtune:
Organizaţia AL-QAIDA are „fundaţia” la graniţa dintre Pakistan
şi Afganistan, triburile pashtune, adepte ale religiei pashtune,
fiindu-i mai mult decât fidele. Între acestea şi liderul AL-QAIDA,
sunt cunoscute relaţii extrem de strânse. Cea de a patra soţie a sa
este de origine pasthuneză, rudă a unui lider afgan, care luptă
alături de el.
Pashtunii formează una dintre cele mai mari societăţi tribale
din lume, iar terenurile lor se întind din nord-vestul Pakistanului
până în vestul Afganistanului, de-o parte şi de cealaltă a celor 700
de kilometri de frontieră de-a lungul unui lanţ muntos dificil de
străbătut, cum ar fi celebra trecătoare Khyber.
Aceasta identitate etnică şi o religie comună, islamul sunit,
primează asupra împărţirii impuse de linia Durand, o linie de
demarcaţie relativ recentă, impusă de britanicii colonialişti în
1893. Revendicând un strămoş comun care, potrivit legendei, l-ar
fi întâlnit pe Profet la Medina, în secolul al VII-lea, pashtunii din
Pakistan numară 24 de triburi, subdivizate în clanuri, care ţin
foarte mult la teritoriile lor şi la cutumele lor, marcate de un cod al
onoarei.
Triburile pashtune, din rândurile cărora câteva mii de oameni
înarmaţi au decis să se alăture chemării lui Osama bin Laden la
Jihad, scapă, parţial, controlului guvernului din Pakistan, care a
permis ca teritorii întregi no man’s land să fie conduse de legile
ancestrale ale unor războinici de temut.
Teritoriile tribale sunt numite uneori ilaqa ghair, ţări fără lege.
Violenţa şi cultul armelor sunt adânc înrădăcinate în cultura
politică locală şi, din motive de securitate, străinii şi pakistanezii
care nu sunt paştuni nu au acces în aceste regiuni, cu câteva
excepţii.
Pashtunii se supun înainte de toate unui cod al onoarei foarte
sever, denumitpukhtunwali. Ospitalitatea este prima regulă, iar a
doua este răzbunarea, adică obligaţia de a răzbuna o insultă sau o

24
nedreptate. Osama bin Laden profită din plin de acestea,
organizându-şi în deplină siguranţă atacurile teroriste.
Acţiunile Al-Qaida
Menţinând legături cu organizaţii similare din Algeria, Egipt,
MAROC, Turcia, Iordania, Tadjikistan, Uzbekistan, Siria,
Filipine, Indonezia, Singapore, Brazilia, Argentina, Paraguay,
Somalia, Sudan, Africa de Sud, Azerbaidjan, Cecenia, şi Bosnia
(Kosovo) forţa reţelei Al – Qaida este dată de structura sa
multicelulară, care îi conferă agilitate si acoperire (Iordache,
2005).
Reţeaua seamănă cu un virus care se schimbă permanent,
fapt ce susţine aprecierea potrivit căreia AL QAIDA nu mai este
doar o grupare teroristă, care ar putea să dispară prin uciderea
liderilor săi (Cadran politic, 2006).
In mod tradiţional, Al-Qaida a operat ca o structură orizontală
informală, compusă din peste 24 de organizaţii teroriste (Iordache,
2005). După 2001, ca o reacţie la campania internaţională
împotriva terorismului, condusă de Statele Unite ale Americii,
reţeaua a stabilit legături cu grupuri indigene din toata lumea.
Ţintele atacurilor teroriste nu mai sunt centrate pe persoane sau
categorii de persoane – politicieni, poliţişti, militari, oameni de
afaceri, interesul major fiind orientat doar spre mase cât mai mari
de oameni.
Tacticile tradiţionale ale terorismului – cum ar fi luarea de
ostatici, asasinatul politic, acţiunile directe, punctuale – nu intră în
vederile lui Osama bin Laden.
Potrivit unor informaţii postate pe internet (“CNN International,
11.08.2207”), AL- QAIDA ar intenţiona să organizeze un atac
radiologic împotriva oraşelor New York, Los Angeles sau Miami,
care ar urma să fie comis prin intermediul unui camion încărcat cu
substanţe radioactive.
(…) FBI deţine informaţii privind intensificarea discuţiilor pe
anumite site-uri web privind organizarea unui atac radiologic în
SUA, apreciind că acesta este modul tradiţional în care operează
propaganda AL- QAIDA.

25
 Situaţia este de luat în seamă, cu atât mai mult cu cât un “un
grup de oameni de ştiinţă de la King/s College London au
avertizat că teroriştii ar putea învăţa din asasinarea cu poloniu –
210, în noimebrie 2006, a lui Alexander Litvinenko, pentru a
comite atacuri radiologice asupra unor oraşe, ceea ce ar fi cu mult
mai devastator decât o bombă murdară” („The Guradian,
10.08.2007).
În prezent, acţiunile AL QAIDA sunt simţite din Orientul
Mijlociu, Europa de Vest, America de Nord, până în Asia de Sud.
În urma atacului terorist de la 11 septembrie 2001, şi–au pierdut
viaţa peste 3.000 de oameni, din categorii sociale, rase şi
naţionalităţi diferite. Atentatul de la Lockerbie este şi el mai mult
decât un exemplu.
Cu patru zile înainte de Crăciunul anului 1988, la ora 18, zborul
103 al companiei Pan American se pregătea să decoleze de pe
aeroportul Heathrow din Londra, cu destinaţia NewYork. După 38
de minute de la decolare cei 243 de pasageri şi cei 16 membri ai
echipajului şi-au pierdut viaţa.
Un număr de 189 dintre pasageri erau americani. Rămăşiţele
avionului au fost împrăştiate de explozie pe o arie de 80 de
kilometri pătraţi. 21 de case din Lockerbie au fost complet
distruse, iar 11 locuitori au murit la sol. Astfel, totalul victimelor a
ajuns la 270 (259 în avion şi 11 la sol). Una dintre aripile
avionului, care a ajuns în sudul oraşului, a dislocat 1500 de tone
de pământ. Craterul ce a rezultat era lung de 50 de metri şi adânc
de 10. Cabina piloţilor a fost găsită aproximativ intactă, pe un
câmp aflat la mai mult de 6 kilometri de oraş.
La locul unde s-a prăbuşit aeronava de pasageri, au fost
găsite urme ce dovedeau certitudinea unei operaţiuni
teroriste. Investigatorii au anunţat că motivul prăbuşirii avionului
a fost o bombă cu ceas ascunsă într-un casetofon. Acesta era
plasat într-un geamantan care sosise pe aeroportul din Frankfurt
cu o cursă AIR MALTA şi fusese transferat la bordul
avionului Pan Am.

26
Cea mai importantă probă fusese găsită însă într-o pădure de lângă
Lockerbie: un tricou ce avea imprimate bucăţi din cronometrul
amplasat pe bombă. Urmărind acest fir, detectivii i-au găsit pe
libienii atentatori.
După maleficul atentat terorist din 11 septembrie 2001,
politologi, sociologi, experţi militari şi analişti politici au scris
tomuri întregi despre Osama bin Laden(Usamah bin Muhammad
bin Awad bin Ladin; Usama bin Laden; Emirul; Prinţul; Abu
Abdallah; HAJJ; Şeicul) şi Al-Qaida.
Materialele apărute, o mare parte şi în format electronic, au
exacerbat mediatizarea organizaţiei teroriste şi a liderului acesteia
şi au creat poate, cea mai mare campanie de imagine unui lider
terorist (Simileanu, 2006).
Bin Laden, după secole de declin, este considerat de mulţi
musulmani drept un campion al revoluţiei şi al răzvrătirii, o
persoană de dimensiuni mitologice, exercitând atracţia unui David
în luptă cu Goliat (Lumea, 2007).
Cine este OSAMA bin LADEN ?
Osama bin Laden s-a născut la Riyadh, Arabia Saudită, la 30 iulie
1957, fiind cel de-al 21-lea fiu dintr-un număr de 29, şi al 43-lea
născut dintre cei 53 de fraţi şi surori (Lumea, 2007). Mama sa, de
origine siriană şi pe nume Aliyah Ghanem, este cea de a patra
soţie, dintr-un număr de 10, a lui Muhammad bin Laden.
Tatăl lui Osama, Muhammad bin Laden, de loc din provincia sud-
yemenităHadramaut, a reuşit să construiască un adevărat imperiu,
conducând cea mai mare afacere a construcţiilor din lumea arabă,
evaluată astăzi la peste 10 miliarde $.
Crescut în Hijaz, aflat în vestul Arabiei Saudite, Osama bin
Laden a urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale la Jeddah,
obţinând apoi în anul 1978 licenţa în management şi economie la
Universitatea Regele Abdul-Aziz.
Aici, a intrat în contact cu principalele tendinţe ideologice
islamice, împărtăşite de Muhammad QUTB, fratele lui Sayyid
QUTB, apreciat părintele spiritual al grupurilor islamice radicale,

27
şi Abdullah AZZAM, ideologul JIHADULUI în Afganistan
şi primul mentor al lui Osama bin Laden.
Viziunea sa asupra lumii (o luptă continuă între Islam şi
Occident) l-a determinat să se alăture mujahedinilor din Pakistan,
doar la câteva zile după invazie (Delcea, 2006). La 23 de ani,
Osama bin Laden organiza ceea ce numea “lupta contra diavolului
comunist” care invadase Afganistanul. Guvernul saudit a susţinut
şi a încurajat lupta împotriva ocupaţiei sovietice din Afganistan.
Sub conducerea prinţului Salaman bin Abdul Aziz, guvernatorul
districtului Riyad, Osama bin Laden ia parte la realizarea unor
comitete pentru colectarea de fonduri, care să vină în ajutorul
mujahedinilor afgani şi arabi, implicaţi în război.

7.In loc de concluzii

Urmând evoluţia fenomenului terorist se poate anticipa

că: terorismul va persistacu siguranţă şi în
viitor; crescând cantitativ şi calitativ cu atât mai mult cu cât unele
state apelează deja la terorism pentru a-şi atinge anumite scopuri,
precum:
1. Atingerea totală a obiectivelor politice: in ciuda opiniei
generaleterorismul este o metodă eficientă de obţinere a unei
revendicări politice. Daca organizaţia teroristă este afiliată unei
mişcări politice (grup terorist), iar motivele sunt susţinute de
majoritatea populaţiei civile implicate în conflict, victoria e numai
o problemă de timp. Cele mai cunoscute cazuri sunt: formarea
statului Israel, pentru mişcările HANAGAH şi IRGUN; eliberarea
Libanului de Sud de sub ocupaţie israeliană, pentru organizatia
şiită Hezbolah; abolirea politicii de Apartheid în Africa de Sud,
pentru “UmKhonto we Sizwe”.
2. Efecte economice colaterale: efortul de luptă poate afecta
temporar economia unei regiuni sau ţări. In unele cazuri efectele
pot fi de lungă durată, în special în zonele care depind economic
de industria turismului, cum ar fi: a doua Intifadă şi atentatele

28
sinucigaşe Hamas care au afectat puternic industria turismului din
Israel; atentatele comise de Jemaah Islamiah în Bali, insulă cu
populaţie majoritar hindusă, din Indonezia, pentru care turimul
este industria majoră.
3. Atingerea parţială a scopurilor politice: obţinerea retragerii
trupelor spaniole din Irak inainte de termen prin schimbarea
cursului alegerilor din Spania, în urma atentatelor de la Madrid
din 11 Martie 2004, revendicate de Al – Qaida; acordurile
din Vinerea Bună (“Good Friday Accords”) – IRA; obţinerea de
drepturi suplimentare pentru canadienii de origine franceză din
Quebec – FLQ sunt doar câteva dintre motivele care au stat la
baza manifestărilor teroriste.
4. Pornirea unui război: actul terorist poate fi folosit de către
puterea politică de stat ca pretext pentru pornirea unor războaie.
Cele mai cunoscute exemple sunt:atentatul de la Sarajevo, folosit
ca pretext pentru Primul Război Mondial;atentatele din 11
Septembrie 2001 care au fost folosite ca argument pentru invazia
din Irak.
Toate acestea sunt posibile şi ca urmare a faptului că: transportul
aerian modernasigură o mobilitate fără precedent la scară
planetară; radioul, televiziunea,comunicaţiile digitale via
satelit, magistralele informatice tip internet permit un acces
aproape instantaneu la informaţii vitale pentru terorişti, precum şi
la o audienţă mondială nemijlocită. (Mattodo, 2005).
Sistemele de arme moderne, noile generaţii de explozibili,
de dispozitive de ghidare, de comandă de la distanţă vor deveni tot
mai accesibile pe pieţele clandestine de arme, societatea
modernă oferind noi vulnerabilităţi, respectiv ţinte teroriştilor.

29
 8.Bibliografie

Grigore Geamănu, Drept internaţional public, vol I, 1981

Dumitru Popescu, Drept internaţional public, 1993
Ch. Roussau, Droit international public, 1965
L. Oppenheim, International Law, A Treatise, vol.1 Peace
ANDREESCU, A., (2002). 11 septembrie 2001 – provocarea
secolului XXI în materie de terrorism. Ed. ARTPRINT, Bucureşti.
ANDREESCU, A., şi colectiv., (2003). Terorismul internaţional –
flagel al lumii contemporane, Ed. Ministerului Administraţiei şi
Internelor, Bucureşti.
G. W. Busch - Discurs privind Strategia Nationala pentru
combaterea terorismului, Washignton D.C., 2001; 

V. Breban - Dictionarul explicativ al Limbii Romane, Editura

Enciclopedica, Bucuresti, 1979;

30