ROMANUL

Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Încadrat în “monumentul sadovenian” al începutului de secol XX, Baltagul este

reprezentativ pentru opera scriitorului său, iubitor al oamenilor de sub cetina brazilor.
Conceput într-un timp relativ scurt, Baltagul se constituie ca o monografie a satului
moldovenesc de la munte, având ca puncte de plecare trei balade populare: Şalga, din care
preia setea de dreptate a eroinei; Dolca, în care se înfăţişează prietenia dintre om şi animalul
credincios şi Mioriţa, din care sunt preluate simbolul, structura epică şi conflictul. Motto-ul
din Mioriţa: “Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă ş-un câne…”, l-a determinat pe criticul literar
George Călinescu să afirme că “Baltagul reprezintă o Mioriţă în dimensiuni mai mari”.
În opinia mea, opera Baltagul, de Mihail Sadoveanueste un roman, fiind o specie a
genului epic în proză, de dimensiuni ample, cu o acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe
planuri narative, antrenând personaje numeroase, între care se stabilesc relaţii complicate.
În primul rând, tema operei se concentrează pe două planuri narative ample: primul
conține monografia satului de munte, existența comunității conducându-se după ritualuri
străvechi: tradiții, obiceiuri, rituri religioase și premoniții; al doilea plan descrie traseul
protagonistei în căutarea soțului dispărut, aceasta parcurgând un spațiu larg, cu multiple
repere geografice: Măgura Tarcăului, Bicaz, Călugăreni, Fărcașa, Borca, Cruci, Vatra
Dornei, Sabasa, Suha. Titlul romanului, Baltagul, este simbolic, desemnând atât arma crimei,
cât și obiectul magic prin care se restabilește ordinea pierdută a unei lumi.
Între altele, romanul are o structură epică vastă, de aceea Baltagul este alcătuit din trei
părţi care formează trei nuclee epice: aşteptarea lui Nechifor Lipan de către protagonistă,
căutarea lui şi pedepsirea ucigaşilor, toate acestea fiind prezentate în succesiunea clasică a
momentelor subiectului. Astfel, în incipitul romanului se relatează o legendă populară despre
împărţirea pe care a făcut-o Dumnezeu la începutul lumii, la care ciobanii au ajuns ultimii,
pentru că aveau mult de mers; în revanșă, Atotputernicul, pentru că îi erau dragi, le-a dat o
inimă liniştită, dar ei tot la munte au rămas, desi viața le este grea, ducându-şi traiul în
condiţii aspre. În expozițiune, se stabilesc indicii temporali (timpul acţiunii este limitat,
întâmplările petrecându-se de toamna până primăvara, adică de la plecarea oilor la iernat până
la întoarcerea acestora la păşunat-transhumanţă). Indicii spațiali sunt multipli, cuprinzând
munţii stâncoşi ai Moldovei şi deplasarea acţiunii în diverse localităţi.
În această parte, naratorul include elemente de monografie a satului, topos în care
oamenii trăiesc în respectul tradiţiei, căci bărbaţii sunt mai mult plecaţi cu oile, iar femeile
păstrează unitatea familiei. Vitoria Lipan, protagonist, este o reprezentantă a acestei lumi,
care, în intriga operei, fiind neliniştită de plecarea soţului la Dorna, caută sprijin la preot, la
mănăstire, apoi la vrăjitoarea satului şi, în cele din urmă, depune o reclamaţie la Prefectură.
Partea a doua a operei, adică desfăşurarea acţiunii, înfăţişează drumul Vitoriei prin
munţi. Ea întreabă de omul “cu căciulă brumărie”, prima urmă descoperind-o la potcovar,
apoi ea reconstituie fiecare urmă a bărbatului ei până la Dorna. Aici află că a avut loc o
mare vânzare de oi şi că Nechifor Lipan a cedat o turmă altor doi ciobani, cu care a plecat
apoi în munţi la iernat. În partea a treia a romanului, Vitoria descoperă mai întâi câinele
dispărut, pe care-l ţine ascuns, apoi pe cei doi vinovaţi, anterior osemintelor lui Nechifor
Lipan şi ale calului său. Abia după aceasta va cere ajutorul autorităţilor. În punctul
culminant, ea va reuşi cu abilitate “să îi înţepe cu vorba” pe cei doi ciobani şi îl determină
pe subprefect să facă o anchetă, urmărind nu un furt de oi, ci o crimă.
În al doilea rând, în roman apar numeroase personaje: personajul principal, Vitoria
Lipan, personaje secundare: soțul absent, Nechifor Lipan; fiul, Gheorghiță; vinovații: Calistrat
Bogza și Ilie Cuțui, precum și personaje cu rol episodic: preotul Daniil, baba Maranda,
prefectul Atanase Balmez. Vitoria Lipan este protagonista romanului. Ea este caracterizată în
mod direct de către narator, prin detalii fizice, încă din expoziţiune: “Ochii ei căprii, în care
parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duşi departe. Fusul se învârtea harnic,
dar singur….Acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute.” În mod indirect, prin
relațiile cu cei doi copii, se poate observa că atitudinea obișnuită a mamei este “melancolia”,
dar împletită cu spiritul de disciplină, cu autoritatea. Din acțiunile sale în traseul căutării lui
Nechifor, ea se remarcă a fi inteligentă, abilă, puternică, de aceea îi găsește pe vinovații de
crimă și contribuie la pedepsirea lor și la restabilirea echilibrului existenței.
În plus, ca în orice operă epică, modul de expunere predominant este naraţiunea de tip
obiectiv, împletită cu dialogul şi cu descrierea. Cu ajutorul acesteia din urmă, naratorul
creionează elemente de monografie a satului, în vreme ce dialogul are rolul de a dinamiza
relațiile complexe dintre personaje. Se observă limbajul popular, cu nuanțe regionale,
protagonista fiind convinsă de adevărul unor zicale: ”Om cerca; cine nu cearcă, nu
izbuteşte.” În discursul epic, sunt folosite regionalisme precum: ”bondiţă”, “stuh”,
“druşcă”, “ţintirim”.
 În concluzie, având în vedere argumentele demonstrate anterior, se poate afirma că
opera Baltagul, de Mihail Sadoveanu este roman.