Cultura lui a fost considerabilă, deoarece a studiat la școli din Polonia.

El a scris „Letopisețul Țării

Moldovei de la Dragoș Vodă până la Aron Vodă” – 1359 până la a doua domnie a lui Aaron Vodă -1594.
Sursele folosite de cronicar au fost “Cronica Poloniei”, „Letopisețul moldovenesc” al lui Eustratie
Logofătul si mărturiile tatălui său, vornicul Nistor Ureche.

Intențiile cronicarului sunt exprimate în predoslovia letopisețului, cum ar fi intenția culturală a

cronicarului, ce constă în conservarea istoriei prin realizarea unei istorii naționale în care pune accent pe
problema națională, ce constă în aflarea originilor poporului român și a limbii române pentru
continuitatea românilor pe aceste meleaguri. O altă intenție este cea pedagogică si morală a
cronicarului, ce constă în oferirea de modele umane, educative pentru popor cu scopul de a citi istorie si
de a face oamenii „să nu se asemene cu viața fiarelor și a dobitoacelor celor mute și fără minte”.

Letopisețul este structurat in paragrafe cu titluri care anuntă conținutul. Paragrafele sunt
organizate in jurul unui singur eveniment sau personaj istoric. Cateva exemple vizează capacitatea
cronicarului de a eticheta personalităti istorice, înregistrând faptele difinitorii ale acestora.

Una din trăsăturile acestei cronici este narațiunea simplă cu tematică istorică în care timpul
folosit este exclusiv trecutul, ceea ce îi conferă un caracter evocator, oferind o imagine sintetică asupra
istoriei Moldovei. Pe de altă parte, ea respectă ordinea cronologică evenimentelor, prezentarea
conflictelor prin tehnica înlănțurii, stilul este în același timp concis si dinamic. O altă particularitate a
stilului este tonalitatea ce reflectă o caldă dragoste de țară, un deosebit simț de demnitate, măsură si
claritate.

Ceea ce îl definește pe G. Ureche este arta portretului, unele dintre acestea nefiind sumare, ci
urmărind pe de-o parte atitudinea definitorie a personajului, iar pe de altă parte, felul în care ceilalți se
raportează la el. Un exemplu în acest sens este portretul lui Stefan cel Mare.

Atitudinea poporului în împrejurarea morții lor Ștefan cel Mare este surprinsă de cronicar inițial
prin hiperbola “multa jale si plangere; de plângea toți”, precum si prin comparația “ca după un parinte
al său”. Toate acestea confirmă valoarea pe care domnitorul a avut-o pentru poporul său. Un alt mijloc
prin care este definit Ștefan cel Mare constă în referirea la calitatea umană a fiului său, marcată printr-
un proverb popular, care amplifică credibilitatea afirmației “din pom bun roada bună iase”; este un alt
mod de a se reflecta personalitatea protagonistului.

Pe de o parte, cronicarul face referire la o trăsătură fizică a domnitorului, exprimată prin

negarea trăsăturii opuse:”om nu mare de stat”. Urmează si alte trăsături morale, cum ar fi “mânios,
întreg la fire, neleneșu”, toate acestea fiind integrate într-o enumerație. Restul insușirilor morale sunt
sugerate in mod indirect, prin indicarea unor fapte sau unor atitudini. De exemplu, faptul că era de
grabă “vărsătoriu de sange nevinovat” care face aluzie la impulsivitatea domnitorului. Observația “ la
lucruri de războaie meșter” reliefează calitățile sale strategice.

În ansamblu se poate remarca subtilitatea atitudinii cronicarului care deși îl apreciază în mod
deosebit pe domnitor, izbutește să se dovedească obiectiv, adică nu omite nici defectele acestuia.
Tocmai pentru ca imaginea personalității respective să fie acceptată de către popor si mai ales de către
urmași.

În ceea ce privește limbajul, acesta este un mixaj între limba folosită de boieri si cea a țăranilor.