CAPITOLUL 8

TEHNOLOGII WIRELESS

8.1. COMPETIŢIA WIRELESS

În actuala etapă de dezvoltare a mobilităţii utilizatorilor şi a ofertei de produse

care facilitează o multitudine de servicii a apărut ideea eliminării conexiunilor fizice
(prin cabluri) dintre diversele dispozitive.
În tehnologiile fără fir (“wireless”), unda radio ideală asigură o viteză de
transmitere foarte mare (milisecunde), o arie de acoperire foarte mare (cât de mare
este necesar) şi un consum energetic cât mai mic (alimentare de la baterii).
În realitate, cu cât viteza şi acoperirea sunt mai mari, cu atât consumul
energetic creşte. De aceea, au fost concepute diferite tehnologii fără fir, fiecare
optimizată pentru anumite caracteristici, ajungându-se la noţiunea de reţele fără fir, de
diverse mărimi:
- cu acoperire personală, WPAN (“Wireless Personal Area Network”);
- cu acoperire locală, WLAN (“Wireless Local Area Network”);
- cu acoperire metropolitană, WMAN (“Wireless Metropolitan Area Network”);
- cu acoperire largă, WWAN (“Wireless Wide Area Network”);
- cu acoperire globală, WGAN (“Wireless Global Area Network”).
O comparaţie între principalele caracteristici ale acestora este prezentată în
tabelul 8.1.

8.2. TEHNOLOGII WPAN ŞI WLAN

Atunci când se dezvoltă aplicaţii pentru o reţea personală fără fir (WPAN), cu
acoperire redusă, proiectanţii trebuie să ia în consideraţie scenariile care asigură un
consum energetic redus, în detrimentul vitezei şi al acoperirii. Atunci când se dezvoltă
aplicaţii pentru o reţea locală fără fir (WLAN), cu acoperire mai mare, proiectanţii
trebuie să determine în care situaţii utilizatorii au nevoie de viteză şi acoperire mai
mari, în detrimental consumului energetic.
Reţeaua locală fără fir este reprezentată printr-o serie de calculatoare sau alte
dispozitive electronice interconectate între ele, nu prin intermediul unor cabluri de
cupru sau fibre optice, ci cu ajutorul undelor radio sau infraroşii, mediul de transmisie
al informaţiei fiind aerul.
249
 Tabelul 8.1
WPAN WLAN WMAN WWAN WGAN
Rază a 10 m 100 m (la 30 km 2-3 km (la o 500-1500
zonei a- un punct staţie de bază) km (la un
coperite de acces) satelit)
Putere Mică Medie Foarte mare Mare Mare
Viteză 800 Kbps 11 Mbps 1,5 Mbps 14,4-56 Kbps 64 Kbps
Exemple Bluetooth, Wi-Fi, MMDS, GSM, CDMA, Telefonie
HomeRF, HiperLAN LMDS, GPRS, CDPD, prin satelit
IrDA IEEE802.11 TDMA
Aplicaţie Înlocuire Accesarea Înlocuire Comunicaţii de Militar
primară cabluri în- unei reţele ISDN DSL, date şi voce
tre dispo- Ethernet pe modem pe
zitive cablu cablu
apropiate

Aceste tehnologii sunt preferabil de utilizat în cazul în care se doreşte

schimbul de informaţii între calculatoare şi alte dispozitive care lucrează într-un mediu
în care – din diferite motive – cablarea este fie inadecvată, fie imposibil de realizat.
Câteva exemple tipice: muzeele şi monumentele arhitectonice (nu se pot găuri pereţii),
spitalele (este necesar lucrul cu calculatoare mobile), halele de producţie (sunt
prezente utilaje care induc zgomote electrice), sălile de conferinţe şi de curs (nu se
pretează instalarea de cabluri).
Câteva dintre avantajele folosirii tehnologiei reţelelor de radiofrecvenţă sunt
date de:
- mobilitate: permite utilizatorilor acces în timp real la informaţii oriunde în aria de
acoperire a reţelei;
- simplitate şi instalare rapidă: instalarea unei reţele de radiofrecvenţă se realizează
simplu şi uşor, pentru că nu este necesară tragerea cablurilor prin pereţi;
- robusteţe sporită la accidente: cutremur, incendiu, agăţarea accidentală a unui
cablu etc.;
- cost total de exploatare redus: investiţia iniţială în echipamente este mai ridicată
decât în cazul unei reţele LAN cablate, însă cheltuielile totale de instalare şi costurile
din timpul efectiv de funcţionare ale reţelei sunt mai mici;
- securitate: reţelele de radiofrecvenţă sunt cel puţin la fel de sigure ca reţelele cablate
clasice;
- scalabilitate: pot fi configurate două tipuri de topologii, funcţie de nevoile
utilizatorilor  LAN cu conexiune în mod ad-hoc şi în mod infrastructură.
O comparaţie între principalele tehnologii wireless PAN (IrDA, Bluetooth,
HomeRF) şi wireless LAN (Wi-Fi, HiperLAN) este prezentată în tabelul 8.2.

250
 Tabelul 8.2
IrDA Bluetooth Home RF Wi-Fi HiperLAN 1
Tip conexiune Infraroşu, fasci- Spectru împrăş- Spectru împrăş- Spectru împrăş-
cul îngust (30) tiat (FH) tiat (FH) tiat (DS sau FH)
Spectru Optic, 850 nm ISM (2,4 GHz) ISM (2,4 GHz) ISM (2,4 GHz) 5,1 – 5,3 MHz
Bandă 79 MHz 75 MHz 20 MHz
Putere emisie 100 mW 1 mW – clasa 1, 100 mW 100 mW 1W
2,5 mW – cl. 2,
100 mW – cl. 3
Modulaţie FHSS (1600 FHSS (50 DSSS (QPSK, (FSK/GMSK)
salturi/secundă) salturi/secundă) BPSK)
Debit de date Până la 16 Mbps 1 Mbps (maxim 1 Mbps (FSK – 2 1 sau 2 Mbps 23 Mbps
723,2 Kbps – nivele) sau (FH),
asincron, asime- 2 Mbps (FSK – 4 11 Mbps (DS)
tric) nivele)
Acoperire 1m 10 m – clasa 1, 50 m (acoperă 100 m 50 m
20 m – clasa 2, întregul domici-
100 m – clasa 3 liu)
Dispozitive / 2 dispozitive Până la 8 dispo- Până la 127 dis- Mai multe dis- Ad-hoc / infra-
staţii suportate zitive / piconet pozitive / reţea pozitive / punct structură
de acces,
mai multe puncte
de acces / reţea
Canale de voce 1 canal Până la 3 canale Până la 6 canale Voce peste IP

251
 Tabelul 8.2 (continuare)
IrDA Bluetooth Home RF Wi-Fi HiperLAN 1
Securitate Acoperirea mică Autentificare: Criptare: Autentificare: Criptare:
şi unghiul îngust cheie de 128 bit Algoritm de răspuns între Mecanisme in-
asigură o securi- Criptare: criptare Blowfish punctul de acces cluse, dar fără
tate simplă, nu Dimensiunea şi client prin management al
are securitate la cheii configura- intermediul WEP cheii
nivel de legătură bilă între 8 şi 128 Criptare:
bit standard 40 bit,
opţional 128 bit
Adresare Fiecare dispozitiv Fiecare dispozitiv Fiecare dispozitiv Fiecare dispozitiv
are un ID fizic de are o adresă are o adresă are o adresă
32 bit care este MAC de 48 bit MAC de 48 bit MAC de 48 bit
utilizat pentru a care este utilizată care este utilizată care este utilizată
stabili conexiu- pentru a stabili pentru a stabili pentru a stabili
nea cu alt dispo- conexiunea cu alt conexiunea cu alt conexiunea cu alt
zitiv dispozitiv dispozitiv dispozitiv
Controlul Nu are CSMA/CA şi CSMA/CA
accesului TDMA

252
 Destul de utilizat pentru eliminarea cablurilor între dispozitive este standardul
de comunicaţii în infraroşu, IrDA (“Infrared Data Association”), care foloseşte pentru
aceasta diode IR, lumină difuză, reflexii multiple (pereţi, mobilă etc.). Avantajele
transmisiei în infraroşu: este simplă, ieftină, disponibilă în multe dispozitive mobile;
nu necesită licenţă; este posibilă o ecranare simplă; este mai rapidă decât Bluetooth.
Dezavantaje: se limitează la conexiuni punct - la - punct şi necesită vizibilitate directă
între cele două dispozitive; interferează cu radiaţia solară, sursele de căldură etc.;
multe materiale absorb sau ecranează lumina IR; lăţimea de bandă este redusă.
Comparativ cu transmisiile în infraroşu, transmisiile radio utilizează, tipic,
banda nelicenţiată industrială, ştiinţifică şi medicală, ISM, de 2,4 GHz (banda ISM,
“Industrial, Scientific and Medical”, cuprinde subbenzile 902 MHz – 928 MHz, 2400
MHz – 2500 MHz şi 5725 MHz – 5875 MHz). Avantajele transmisiilor radio: poate fi
utilizată experienţa de la wireless WAN şi telefonie mobilă; sunt posibile conexiuni
punct - la - multipunct, nu neapărat în vizibilitate directă; este posibilă acoperirea unor
zone mai mari (unda radio penetrează pereţii, mobila etc.). Dezavantaje: benzile fără
licenţă sunt foarte limitate; ecranarea este mult mai dificilă; interferază cu alte
dispozitive electrice.
Prin creşterea ofertei de dispozitive electronice de uz casnic, personal sau de
afaceri şi prin creşterea pretenţiilor de mobilitate a apărut şi necesitatea conectării
dispozitivelor în reţele fără cabluri, de dimensiuni reduse, adică reţelele personale
(WPAN). O tehnologie care umple acest gol este tehnologia wireless Bluetooth.
Aceasta oferă soluţii pentru comunicaţii vocale şi de date fără cabluri, utilizând
alimentări standard de mică putere şi tehnologii de cost redus ce pot fi integrate uşor
în orice dispozitiv, deschizând astfel calea unei mobilităţi totale. Specificaţiile
Bluetooth definesc legături radio pe distanţe scurte (10 m) sau, opţional, medii (20 m,
100 m), pentru transmisii vocale sau de date, cu o capacitate maximă pe canal de 720
Kbps şi cu un consum de putere redus (1 mW) sau mediu (2,5 mW, 100 mW).
O altă tehnologie WPAN este Home RF (“Home Radio Frequency”), care are
multe similitudini cu Bluetooth. Home RF poate opera reţele ad-hoc (numai pentru
comunicaţii de date) sau poate fi sub controlul unui punct de conectare, coordonând
sistemul şi oferind un punct de acces (“gateway”) către reţeaua telefonică (pentru
comunicaţii vocale şi de date). Consumul de putere este de 100 mW. Frecvenţa
salturilor în frecvenţă este de 8 Hz (în timp ce pentru legăturile Bluetooth este de 1600
Hz).
Reţelele locale WLAN sunt bazate pe standardul IEEE 802.11. Tehnologia
Wi-Fi (“Wireless - Fidelity” – standardul IEEE 802.11b) este utilizată pentru a
înlocui reţelele LAN cablate (Ethernet) în interiorul clădirilor. Comparativ cu
Bluetooth, capacitatea de transmisie şi numărul de utilizatori simultani sunt mai mari,
dar această tehnologie este mai complexă, mai scumpă, consumul de putere este mai
mare şi hard-ul ocupă mai mult spaţiu, ceea ce o face nepotrivită pentru dispozitivele
mobile de dimensiuni mici.

253
 HiperLAN este un set de standarde de comunicaţii WLAN, utilizat în
principal în ţări europene. Există mai multe specificaţii (HiperLAN 1 – HiperLAN 4),
toate adoptate de Institutul European de Standarde pentru telecomunicaţii (“European
Telecommunications Standards Institute”, ETSI). Ele oferă caracteristici şi posibilităţi
asemănătoare standardelor IEEE 802.11.
Pentru anumite segmente ale pieţei sunt utilizate şi alte tehnologii, dar nu
există nici un competitor care să acopere întregul concept al acestor tehnologii
wireless.
În concluzie, pentru multe aplicaţii din domeniul sănătaţii, învăţământului, în
departamentul de producţie sau de vânzări al unei companii sau chiar pentru aplicaţii
personale, reţelele de radiofrecvenţă ar putea reprezenta soluţia de interconectare a
diferitelor echipamente. Utilizatorilor de zi cu zi, această tehnologie le oferă o mare
independenţă de deplasare, fără pierderea conexiunii cu reţeaua locală sau cu Internet-
ul. Administratorilor de reţele le oferă procedee de instalare şi administrare uşoară,
viteza de comunicaţie fiind mai mult decât suficientă în marea majoritate a cazurilor.

8.3. BLUETOOTH

8.3.1. INTRODUCERE

Denumirea acestei tehnologii, care încearcă să unifice lumea comunicaţiilor

fără fir, provine de la Harald Bluetooth (Blåtand sau Dinte Albastru), regele viking
(între anii 940 şi 981) care a unificat Danemarca şi o parte a Norvegiei şi a introdus
creştinismul.
În 1994, compania Ericsson Mobile Communications a decis investigarea
fezabilităţii unei interfeţe radio între telefoanele mobile şi accesoriile acestora, care să
fie ieftină, robustă, flexibilă şi cu consum redus de putere. Ideea a fost ca un dispozitiv
radio de dimensiuni reduse, introdus atât în telefon, cât şi în laptop, să conecteze cele
două dispozitive, fără fir.
În februarie 1998 companiile Ericsson Mobile Communications, Intel, IBM,
Toshiba şi Nokia Mobile Phones au alcătuit un Grup de interes special, SIG (“Special
Interest Group”) Bluetooth, cu sarcina de a crea o nouă tehnologie şi de a o promova
pe piaţă.
În iulie 1999 au apărut primele specificaţii Bluetooth.
Actualmente, Bluetooth SIG include companiile promotoare 3Com, Ericsson,
IBM, Intel, Lucent, Microsoft, Motorola, Nokia şi Toshiba şi mii de alte companii ca
membri asociaţi sau adoptori (aproximativ 2500 în 2001). Scopul principal al SIG este
dezvoltarea ulterioară a specificaţiilor, alături de asigurarea cerinţelor de
interoperabilitate, armonizarea benzii de frecvenţă şi promovarea tehnologiei.

254
 Bluetooth este o tehnologie radio de acoperire îngustă, de putere redusă şi de
cost redus, dezvoltată iniţial pentru a înlocui cablurile în comunicaţia dintre
dispozitive staţionare şi mobile (telefoane mobile, headset-uri, PDA-uri, PC-uri,
agende, camere de luat vederi etc.), facilitând comunicaţiile de date şi vocale şi
oferind posibilitatea implementării unor reţele ad-hoc (figura 8.1).

TM
Bluetooth

Fig.8.1. Bluetooth ca o legătură fără fir între dispozitive.

Prin standardizarea modului de comunicare între aceste accesorii, Bluetooth a

creat expresia de reţea personală (PAN, “Personal Area Network”), care este o reţea
de arie redusă ce conectează echipamentul electronic personal.
Principalele obiective includ: consum redus de putere (1 mW – 100 mW); rază
de acţiune redusă (10 m – 100 m); viteză redusă (până la aproximativ 720 Kbps);
dimensiuni reduse (1 inch2 – figura 8.2); cost redus (5 $ - 10 $ / unitate); flexibilitate;
conformitate cu standardele actuale; deschidere a standardului.

Fig.8.2. Dimensiunile unui modul Bluetooth.

Gama de frecvenţe de operare o constituie banda nelicenţiată industrială,

ştiinţifică şi medicală (ISM) de 2,4 GHz  2,48 GHz. Se folosesc tehnici de
255
împrăştiere a spectrului, cu până la 1600 salturi de frecvenţă pe secundă ale
semnalului duplex. Semnalul execută salturi prin 79 intervale de frecvenţă de 1 MHz,
pentru a realiza o bună imunitate la interferenţe.
Pentru comunicaţiile vocale se utilizează simultan până la trei canale vocale
sincrone sau se utilizează un canal care suportă simultan transmisie de date asincronă
şi transmisie vocală sincronă. Fiecare canal vocal suportă sincron 64 Kbps în fiecare
sens.
În comunicaţiile de date un canal de date asincron poate suporta:
- maxim 723,2 Kbps în sens direct (şi până la 57,6 Kbps în sens invers) în conexiune
asimetrică;
- 433,9 Kbps în conexiune simetrică.

8.3.2. ARHITECTURA DE REŢEA

Unităţile Bluetooth aflate în acelaşi domeniu spaţial de acţiune radio pot

realiza ad-hoc conexiuni punct - la - punct (“point-to-point”) şi / sau punct - la -
multipunct (“point-to-multipoint”), ca în figura 8.3. Unităţile pot fi adăugate sau
deconectate de la reţea în mod dinamic.

PICONET

a) b)

Fig.8.3. Conexiuni ad-hoc: a) punct - la - punct şi b) punct - la - multipunct.

Reţeaua în Bluetooth este organizată în aşa-numite picoreţele (“piconets”).

Un piconet poate cuprinde de la 2 până la 8 dispozitive active, dintre care unul este

256
selectat ca master şi celelalte (maxim 7) sunt slave. Master-ul este dispozitivul care
controlează reţeaua: alege schema de salt, decide cine poate transmite şi este utilizat
ca referinţă pentru sincronizare.
Separat de starea activă, dispozitivele pot fi “parcate” în cadrul piconet-ului.
Numărul de dispozitive parcate (inactive) este limitat doar de lungimea aşa-numitei
adrese PM_ADRR (“Parked Member Address”), care are lungimea de 8 biţi, ceea ce
permite un număr de maxim 255 dispozitive parcate. Starea “parcat” înseamnă că
dispozitivul este sincronizat cu master-ul şi cunoaşte secvenţa de salt, dar nu poate
transmite sau recepţiona date până nu devine activ. Aceasta permite, de exemplu,
dispozitivului parcat să intre în modul de consum redus de energie şi, simultan, altor
dispozitive să utilizeze banda. Unui dispozitiv îi vine rândul să participe la
comunicaţie la fiecare 2 ms.
Utilizând adresa BD_ADDR (“Bluetooth Device Address”), se pot parca şi
mai multe dispozitive slave (teoretic, un număr nelimitat de dispozitive slave).
În figura 8.4 se prezintă conceptul de piconet cu dispozitive active, parcate şi
în stare de aşteptare, explicate în paragraful 8.3.7.7.
Domeniul master-ului
S
5
1 M Master
4
2

P P n Slave activ "n"

P M
7 P Slave parcat

6 P
S Dispozitiv în aşteptare
S
3 S

Fig.8.4. Exemplu de piconet cu dispozitive master, active, parcate şi în aşteptare.

Dacă într-un acelaşi domeniu spaţial se află mai multe piconet-uri, fiecare
lucrează independent şi are acces la întreaga bandă de frecvenţe. Fiecare piconet este
stabilit pe un canal diferit, cu salt în frecvenţă (toţi utilizatorii participanţi la acest
piconet sunt sincronizaţi pe acelaşi canal).
Mai multe piconet-uri cu zone care se suprapun pot fi legate ad-hoc împreună,
formând un scatternet, pentru a realiza configuraţii flexibile de comunicaţii.

257
 Arhitectura scatternet-ului permite transmisii între dispozitive care nu sunt
direct conectate, de exemplu datorită distanţei mari între ele. Ele pot comunica prin
intermediul unui alt dispozitiv, care se află în raza de acţiune a ambelor piconet-uri.
Din motive de imunitate la coliziuni, un scatternet poate cuprinde maxim 10 piconet-
uri.
Toate transmisiile între piconet-uri trebuie să treacă prin dispozitivul master.
Un dispozitiv este master doar pentru piconet-ul local, adică dispozitivul care este
master într-un piconet poate fi slave în alt piconet.
Un exemplu de scatternet, format din trei piconet-uri, este ilustrat în figura
8.5. Piconet-ul A cuprinde un master (dispozitivul 1) şi trei slave (dispozitivele 2, 3,
4). Piconet-ul B cuprinde un master (dispozitivul 4, care este şi slave în piconet-ul A)
şi doi slave (dispozitivele 5, 6). Piconet-ul C cuprinde un master (dispozitivul 7) şi trei
slave (dispozitivul 6 - care este slave şi în piconet-ul B şi dispozitivele 8, 9).

2
3

Piconet A
1M

4
M 7M
9
6
5 8
Piconet B
Piconet C

Fig.8.5. Exemplu de scatternet format din 3 piconet-uri.

8.3.3. ARHITECTURA HARD

Structura hard a Bluetooth, prezentată în figura 8.6, cuprinde o parte analogică

radio (“2.4 GHz Bluetooth Radio”) şi o parte digitală, controlerul gazdei (BT HC,
“Bluetooth Host Controller”).

258
 legătura RF
BT Host Controller

Host Interface Link Manager

External CPU Link interfaţa 2,4 GHz
Interface core Controller BT Radio
radio

Fig.8.6. Arhitectura hardware a Bluetooth.

BT HC conţine o parte de procesare a semnalului digital, controler-ul

legăturii (“Link Controller”), un procesor nucleu (“CPU Core”) şi interfeţele cu
mediul gazdă (“External Interfaces”).
Link Controller-ul este o structură hard care realizează procesări la nivelul
benzii de bază (BB, “baseband”) şi al protocoalelor stratului fizic. Printre funcţiile lui
se numără şi transferurile asincrone şi sincrone, codarea audio şi criptarea.
CPU core permite modulului Bluetooth să mânuiască procedurile Inquiry şi
să filtreze cererile Page, fără a implica dispozitivul gazdă. BT Host Controller-ul
poate fi programat să răspundă anumitor mesaje Page şi să autentifice legăturile la
distanţă.
Softul manager al legăturii ( LM, “Link Manager”) rulează în CPU core. L
M descoperă alte LM-uri şi comunică cu ele prin intermediul protocolului
corespunzător, LMP (“Link Manager Protocol”) spre a-şi îndeplini rolul de furnizor de
servicii şi de a utiliza serviciile oferite de inferiorul său, LC.

8.3.4. INTERFAŢA RADIO

Interfaţa radio (“Radio”) este fundamentul oricărui dispozitiv Bluetooth şi

este similară oricărui alt tip de dispozitiv care utilizează transmisia radio (de exemplu,
un radioreceptor MA / MF). Singurele diferenţe sunt dimensiunea staţiei şi puterea
consumată.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale tehnologiei Bluetooth este că
utilizează banda industrială, ştiinţifică şi medicală (“Industrial, Scientific and
Medical”), nelicenţiată, de 2,4 GHz (2,4 GHz ISM), ocupând frecvenţele de la 2,4
GHz la 2,4835 GHz (aceeaşi bandă este utilizată şi de tehnologia WLAN – IEEE
802.11), prezentate în tabelul 8.3.
Pentru a realiza transceiver-ul cât mai simplu posibil, ca tehnică de modulare
s-a ales GFSK (“Gaussian Frequency Shift Keying”), unde "1" binar este reprezentat
de o deviaţie de frecvenţă pozitivă şi "0" este reprezentat de o deviaţie de frecvenţă
negativă. Indicele de modulaţie trebuie să fie de 0,28  0,35.
259
 Tabelul 8.3
Localizare Lăţime de bandă Canale de RF
SUA, Europa etc. 2400,0 MHz – 2483,5 MHz f=2402+k MHz, k=0,…,78
Spania 2445,0 MHz – 2475,0 MHz f=2449+k MHz, k=0,…,22
Franţa 2446,5 MHz – 2483,5 MHz f=2454+k MHz, k=0,…,22
Japonia 2471,0 MHz – 2497,0 MHz f=2473+k MHz, k=0,…,22

8.3.4.1. SALTUL DE FRECVENŢĂ

Bluetooth a fost conceput pentru a opera în medii zgomotoase din punct de

vedere RF, aşa cum este banda ISM. Bluetooth utilizează saltul de frecvenţă (FH,
“Frequency Hopping”) pentru a evita interferenţa cu alte unde radio de la alte surse.
Comparativ cu alte sisteme care operează în aceeaşi bandă, Bluetooth utilizează salturi
de frecvenţă mai rapide şi pachete mai scurte, ceea ce limitează influenţa surselor de
perturbaţii. De asemenea, utilizarea corecţia erorilor de tip FEC (“Forward Error
Correction”) limitează impactul zgomotului aleator pe legăturile la mare distanţă.
Banda ISM este divizată în 79 canale de 1 MHz, utilizate atât pentru emisie,
cât şi pentru recepţie (se folosesc mai puţine canale – 23 – în ţările în care banda ISM
este mai mică), aşa cum se prezintă în tabelul 8.3.
Atunci când se stabileşte pentru prima dată o conexiune (un piconet) între
două sau mai multe dispozitive, master-ul stabileşte o schemă de salt de frecvenţă şi o
comunică unităţilor slave.
Stabilirea schemei de salt are două etape:
- selectarea unei secveţe pseudoaleatorii, în principiu pe baza ceasului local (al slave-
ului) şi a adresei curente; pentru aceasta, în starea “conectat” ceasul local este
modificat în prealabil (folosind cei 27 MSB ai lui), pentru a egala ceasul master-ului;
în substările “Page” şi “Inquiry” se vor utiliza toţi cei 28 biţi ai ceasului;
- transpunerea acestei secvenţe particulare în frecvenţe de salt.
Dispozitivele Bluetooth vor comuta aceste canale de 1.600 ori pe secundă,
într-o ordine aleatorie. Prin aceasta este improbabil ca interferenţa unui canal să
conturbe comunicaţia dintre două dispozitive pentru un timp mai lung. Un exemplu de
schemă de salt este prezentată în figura 8.7.

frecvenţă
1 2 3 4 5 6 7 …

Fig.8.7. Exemplu de salturi pentru secvenţa 1 – 4 – 7 – 3 – 6 – 5 – … .

260
 Frecvenţele sunt partajate pe baza tehnologiei duplex cu diviziune în timp
(TDD, “Time Division Duplex”).

8.3.4.2. CLASELE DE PUTERI

Datorită reglementărilor stricte existente în banda ISM şi a consumului de

energie, există limitări ale nivelului de putere. Puterea de transmisie de bază este
fixată la 0 dBm şi este reglată de nivelul LMP – în tabelul 8.4 se prezintă clasele de
puteri.

Tabelul 8.4
Clasă putere Puterea de ieşire maximă (Pmax) Controlul puterii
1 100 mW (20 dBm) Pmin < +4 dBm la Pmax
Opţional: < -30 dBm la Pmax
2 2,5 mW (4 dBm) Opţional: < -30 dBm la Pmax
3 1 mW (0 dBm) Opţional: < -30 dBm la Pmax

8.3.4.3. SCHEMA BLOC A PĂRŢII RADIO

Partea de radiofrecvenţă a transceiver-ului Bluetooth, prezentată în figura 8.8,

cuprinde:
- o antenă de emisie / recepţie;
- un amplificator de putere (PA, “Power Amplifier”) pe partea de emisie, respectiv
un amplificator de zgomot redus (LNA, “Low-Noise Amplifier”) pe partea de
recepţie;
- un comutator emisie / recepţie (K), care conectează la antenă PA în timpul emisiei,
respectiv LNA în timpul recepţiei;
- un filtru trece - bandă (FTB), care elimină frecvenţele din afara benzii de 1 MHz
utilizată momentan, atât pentru emisie, cât şi pentru recepţie.

PA
K FTB
A

LNA

Fig.8.8. Componentele BT Radio.

261
 8.3.5. ARHITECTURA SOFT

Pentru a permite dispozitivelor realizate de diverşi producători să lucreze

împreună, Bluetooth defineşte un sistem radio, dar şi o stivă de protocoale care asigură
sesizarea prezenţei altor dispozitive Bluetooth în vecinătate, descoperirea serviciilor
oferite de acestea şi utilizarea acestor servicii.
Bluetooth are o structură stratificată, constând din mai multe straturi de
protocoale care se ocupă de soluţiile legate de transmisia de date, aşa cum se prezintă
în figura 8.9.

Protocoale non - Bluetooth

vCard/ WAE
vCalenda
r comenzi
AT
OBEX WAP

UDP TCP

IP

PPP

RFCOMM SDP TCS Audio

L2CAP

Host Controller Interface

LMP

BB / LC

Radio

Fig.8.9. Arhitectura stratificată a Bluetooth.

262
 Stratul radio modulează / demodulează datele pentru transmisia / recepţia
aeriană.
Banda de bază / Controler-ul legăturii (BB/LC, “Baseband / Link
Controller”) controlează legăturile fizice prin radio, asamblează pachetele şi
controlează salturile în frecvenţă.
Protocolul de management al legăturii (LMP, “Link Management Protocol”)
controlează şi configurează legăturile cu alte dispozitive.
Specificaţiile Bluetooth definesc şi o interfaţă standard  interfaţa controler-
ului gazdă (HCI, “Host Controller Interface”), care permite comunicaţia între
straturile superioare şi cele inferioare ale stivei de protocoale. În esenţă, HCI
administrează întreaga comunicaţie între modulul Bluetooth şi dispozitivul (aplicaţia)
gazdă, permiţând interoperabilitatea între diverse dispozitive. HCI poate fi poziţionată
sub L2CAP (ca în figura 8.9) sau deasupra ei.
Stratul de adaptare şi control al legăturii logice (L2CAP, “Logical Link
Control and Adaptation Layer”) multiplexează datele de la straturile superioare şi
converteşte dimensiunile pachetelor informaţionale după necesităţi. Printre sarcinile
lui se numără şi segmentarea şi reasamblarea pentru a permite pachetelor de date mai
mari să fie transportate în BB printr-o conexiune Bluetooth.
Specificaţia controlului telefonic (TCS, “Telephony Control Specification”
sau TCS BIN, “Telephony Control Specification Binary”) oferă servicii telefonice.
Comunicaţia de frecvenţă radio (RFCOMM, “Radio Frequency
Communication”) este un emulator de port serial şi oferă o interfaţă serială
asemănătoare cu RS232.
Protocolul de descoperire a serviciilor (SDP, “Service Discovery Protocol”)
lasă dispozitivele (aplicaţiile) Bluetooth să descopere ce servicii suportă celelalte
dispozitive şi să obţină informaţii despre caracteristicile acestora după ce, de
exemplu, dispozitivele au fost mutate sau temporar închise.
Stiva de protocoale poate fi împărţită în:
- protocoale de transport, proiectate special pentru tehnologia Bluetooth: radio, BB,
LMP, HCI şi L2CAP;
- protocoale intermediare, care pot fi specifice Bluetooth sau adoptate: RFCOMM,
TCS şi SDP.
Stiva de protocoale este definită ca o serie de straturi), deşi unele caracteristici
nu pot fi delimitate ca aparţinând unui anumit strat. O aplicaţie nu utilizează toate
protocoalele din stivă, dar urmează una dintre căile verticale din figura 8.9 conform
necesităţilor serviciului corespunzător aplicaţiei.
Stiva completă de protocoale conţine protocoalele specifice tehnologiei
Bluetooth (ca LMP şi L2CAP) şi acele protocoale care pot fi folosite pentru
comunicaţii cu alte platforme (ca OBEX şi WAP). Acestea vor fi descrise în
paragrafele următoare.

263
 În proiectarea protocoalelor Bluetooth s-a preferat reutilizarea unor protocoale
deja existente pentru scopuri diferite, la nivele mai înalte. De aceea, multe aplicaţii
anterior dezvoltate pot profita de sistemele hard şi soft compatibile cu specificaţiile
Bluetooth. De asemenea, producătorii pot implementa protocoale pentru aplicaţiile
proprii sau de uz comun, având la bază specificaţiile referitoare la protocoalele
Bluetooth.
Stiva de protocoale Bluetooth este structurată pe patru nivele, aşa cum se
prezintă în tabelul 8.5.
Protocoale Nucleului Bluetooth sunt specifice tehnologiei wireless Bluetooth,
dezvoltate de Bluetooth SIG. Protocoalele Nucleului Bluetooth şi nivelul Radio sunt
necesare aproape tuturor dispozitivelor Bluetooth. Restul protocoalelor sunt utilizate
doar la nevoie.
RFCOMM şi TCS BIN au fost dezvoltate tot de Bluetooth SIG, dar bazat pe
standarde deja existente (ETSI TS 07.10 şi Recomandarea ITU-T Q.931).

Tabelul 8.5
Nivel Protocol
Baseband (BB)
Protocoalele Nucleului Link Management Protocol (LMP)
Bluetooth Logical Link Control and Adaptation Layer (L2CAP)
Service Discovery Protocol (SDP)
Protocol de Înlocuire a
Radio Frequency Communication (RFCOMM)
cablurilor
Protocoale de Control Telephony Control Specification Binary (TCS BIN)
telefonic AT - Commands
Point - to - Point Protocol (PPP)
User Diagram Protocol (UDP) / Transmission
Control Protocol (TCP) / Internet Protocol (IP)
Protocoale adoptate Object Exchange Protocol (OBEX)
Wireless Application Protocol (WAP)
vCard
vCalendar
Infrared Mobile Communication (IrMC)
Wireless Application Environment (WAE)

Împreună, nivelele Înlocuire a cablurilor, Control telefonic şi Protocoale

adoptate formează protocoalele orientate aplicaţie, care permit aplicaţiilor să ruleze
peste protocoalele nucleului Bluetooth. Deoarece specificaţiile Bluetooth sunt
specificaţii deschise, protocoale adiţionale ca “Hyper Text Transfer Protocol” (HTTP)
şi “File Transfer Protocol” (FTP) pot fi adăugate într-o manieră interoperabilă

264
deasupra protocoalelor de transport Bluetooth sau deasupra protocoalelor orientate
aplicaţie.

8.3.6. COMPARAŢIE CU MODELUL DE REFERINŢĂ OSI

În figura 8.10 se prezintă o comparaţie între modelul de referinţă standard OSI

(“Open Systems Interconnect”) şi stiva de protocoale Bluetooth, deşi corelaţia nu
este chiar exactă (de la stratul reţea în sus apar ambiguităţi).
Stratul fizic este responsabil de interfaţa electrică cu mediul de comunicaţie
(inclusiv modulare şi codare de canal). El include operaţiile radio şi din banda de
bază.
Stratul legătură de date este responsabil pentru transmisia, încadrarea şi
controlul erorilor pentru o anumită legătură. El se suprapune peste sarcinile LCP şi ale
părţii de control din BB (inclusiv verificarea şi corecţia erorilor).

Stratul Aplicaţie Aplicaţii

Stratul Prezentare RFCOMM / SDP
Stratul Sesiune L2CAP
Stratul Transport Host Controller Interface (HCI)
Link Manager (LM)
Stratul Reţea Link Controller (LC)
Stratul Legătură de Date Baseband
Stratul Fizica Radio
Modelul OSI Bluetooth

Fig.8.10. Analogie OSI – Bluetooth.

Stratul reţea este responsabil pentru transferurile de date de-a lungul reţelei,
independent de mediile şi topologiile specifice reţelei. El acoperă partea superioară a
LC (setarea şi menţinerea de multiple legături) şi o mare parte din funcţiile LM.
Stratul transport este responsabil cu siguranţa şi multiplexarea transferurilor
de date de-a lungul reţelei, la nivelul oferit de aplicaţie. El acoperă capătul superior al
LM şi întregul HCI.
Stratul sesiune oferă servicii de management şi control al fluxului de date,
care sunt acoperite de L2CAP şi de capătul inferior al RFCOMM / SDP.
Stratul aplicaţie răspunde de manipularea comunicaţiilor între aplicaţiile
gazdă.

265
 8.3.7. BASEBAND / LINK CONTROLLER (BB / LC)

Protocolul benzii de bază (BB, “Baseband”) formează stratul inferior în

arhitectura Bluetooth şi este responsabil pentru funcţionalitatea conţinută în stratul
fizic al modelului OSI / ISO, dar mai îndeplineşte şi anumite sarcini pentru straturile
superioare. Sarcinile de bază sunt:
- sincronizare;
- transmiterea informaţiei;
- corecţia erorilor;
- repartizarea canalelor logice;
- secretizarea informaţiei (“scrambling”).
Protocolul benzii de bază este implementat ca şi controler al legăturii (“Link
Controller”), LC, care lucrează împreună cu managerul legăturii pentru a îndeplini
rutine, cum ar fi conexiunea legăturii şi controlul puterii. De asemenea, BB
administrează legăturile asincrone şi sincrone, mânuieşte pachetele şi aplică Page şi
Inquiry pentru a accesa şi a interoga dispozitivele Bluetooth din aria de acoperire.
Deoarece sistemele de RF Bluetooth utilizează tehnologia cu spectru extins şi salt în
frecvenţă, în care pachetele sunt transmise în ferestre temporale pe anumite frecvenţe,
acest nivel utilizează procedurile Inquiry şi Page pentru sincronizarea transmisiei cu
salturi în frecvenţă şi a clock-urilor diferitelor dispozitive Bluetooth.

8.3.7.1. SINCRONIZAREA SISTEMULUI

Transceiver-ul benzii de bază utilizează o schemă TDD (“Time Division

Duplex”) atunci când master-ul şi slave-ul transmit alternativ, unde fiecare interval de
timp ocupă 625 s.
Master-ul va începe transmisia doar în intervale pare şi slave-ul doar în
intervale impare, pentru a evita coliziunea între pachete. Saltul de frecvenţă apare doar
la încheierea transmisiei (frecvenţa rămâne aceeaşi pe întreaga durată a pachetului).
Un exemplu de secvenţă de transmitere este prezentat în figura 8.11.

f(k) f(k+1) f(k+2)

Master
timp
Slave
625 s timp

Fig.8.11. TDM şi sincronizare.

266
 În cazul existenţei conexiunii, transmisia de date poate ocupa 1, 3 sau 5
intervale, în funcţie de tipul de pachet de date utilizat. Şi pentru pachetele multi-
interval master-ul va începe transmisia doar în intervale pare şi slave-ul doar în
intervale impare, aşa cum se ilustrează în figura 8.12.

f(k) f(k+1) f(k+2) f(k+3) f(k+4) f(k+5) f(k+6) f(k+7) …

a)
timp
f(k) f(k+3) f(k+4) f(k+5) …
b)

timp
f(k) f(k+5) f(k+6) …
c)
timp

Fig.8.12. Pachete uni- (a) şi multi- (b, c) slot.

8.3.7.2. CANALUL FIZIC

BB permite legătura fizică de radiofrecvenţă între unităţile Bluetooth ale unui

piconet (acestea utilizează acelaşi canal). Secvenţa de salt este unică pentru piconet şi
este dată de adresa BD_ADDR (“Bluetooth Device Address”) a master-ului. BB
defineşte procedurile care permit comunicarea între două sau mai multe dispozitive,
precum şi piconet-urile şi modul de creare a lor.
După cum s-a prezentat în paragraful 8.3.2, un master şi până la 7 slave-uri
formează un piconet. Oricare dispozitiv poate fi master sau slave, în funcţie de care
dispozitiv iniţiază contactul. Iniţiatorul devine master, deşi nu este ceva final, ci
situaţia se poate schimba ulterior.
Unele dispozitive pot face parte din două piconet-uri, care astfel vor forma un
scatternet (paragraful 8.3.2). Un scatternet este o conexiune între două sau mai multe
piconet-uri. Un dispozitiv care este parte a mai multor piconet-uri poate fi master sau
slave în diferitele piconet-uri, independent, cu excepţia faptului că nu poate avea rolul
de master în două piconet-uri, căci astfel acestea ar deveni un unic piconet.
Unui slave îi este permis doar să transmită date master-ului, atunci când este
adresat de acesta.

267
 8.3.7.3. LEGĂTURI FIZICE

Legătura radio într-un piconet este divizată în intervale temporale (“time

slots”), unde fiecare un slot este pentru master şi celelalte sunt pentru slave-uri. În
anumite circumstanţe, un slave sau un master poate transmite mai mult de 3 sau 5 slot-
uri; deoarece aceste numere sunt impare, următorul slot va fi un slot master dacă un
slave a transmis şi viceversa.
Bluetooth tolerează canale sincrone şi asincrone. Sunt posibile următoarele
configuraţii:
- 1 canal de date asincron;
- până la 3 canale de voce sincrone, simultan, fiecare de 64 Kbps;
- 1 canal care suportă simultan date asincrone şi voce sincronă.
Canalul asincron poate tolera, asimetric, până la 721 Kbps la emisie şi 57,6 Kbps la
recepţie sau, simetric, până 433,9 Kbps în ambele direcţii.
Există două tipuri de legături fizice, cărora le corespund două tipuri de
pachete în BB: “Synchronous Connection Oriented”, SCO şi “Asynchronous
Connectionless”, ACL, care pot fi transmise, multiplexat, pe aceeaşi legătură de RF.
SCO
Pachetele SCO pot avea conţinut doar audio sau cu combinaţii date / audio. Legătura
SCO este o legătură simetrică, punct - la - punct, între master şi un anumit slave.
Legătura SCO rezervă intervale temporale şi poate fi considerată ca o conexiune cu
comutare de circuite între master şi slave. Ea furnizează canale de 64 Kbps care iniţial
sunt destinate transmisiei de voce. Pentru codarea vocii se poate utiliza sau modulaţie
cu cod de impulsuri (“Pulse-Code Modulation”, PCM), sau modulaţie Delta cu pantă
variabilă continuu (“Continuous Variable Slope Delta Modulation”, CVSD).
Important: pachetele SCO nu sunt niciodată retransmise, deoarece acest tip de legătură
este orientat spre transmisii în timp real.
Atunci când este prezentă o legătură SCO, câteva dintre slot-urile master-ului sunt
dedicate acestei legături şi la fel câteva dintre cele ale slave-ului. Numărul de slot-uri
nu trebuie să fie acelaşi pentru ambele sensuri. Un master poate opera cu până la trei
legături SCO, legături care pot fi spre acelaşi slave sau spre slave-uri diferite.
Chiar dacă un slave nu poate determina dacă un pachet din legătura SCO este adresată
lui, el poate totuşi transmite în următorul slot SCO slave - master. Pachetele dintr-o
legătură SCO nu sunt niciodată retransmise.
ACL
Pachetele ACL sunt utilizate doar pentru transmisii de date. Legătura ACL este o
legătură punct - la - multipunct, între master şi toţi slave participanţi în cadrul piconet-
ului.
Legătura ACL există imediat după ce conexiunea a fost stabilită între două dispozitive.
În cazul în care slave-ul nu poate determina dacă a fost adresat în slot-ul master -
slave, atunci nu i se permite emisia în următorul slot slave - master.

268
Legătura ACL poate utiliza intervale care nu sunt rezervate pentru transmisia SCO. Ea
este cu comutare de pachete şi este destinată transmisiei de pachete, şi asincron, şi
izocron (adică sensibilă la timp).
Prin definiţie, poate exista o singură legătură ACL între un master şi un slave. După
stabilire, ea asigură tot traficul între aceste noduri. În cele mai multe cazuri, se
foloseşte retransmisia pentru a asigura integritatea informaţiei.
Într-o legătură ACL, slave-ului i se permite să trimită pachetul (adică să ocupe
intervalul sau intervalele) dacă şi doar dacă a fost adresat de master în intervalul
precedent. Acest tip de soluţie este folosit pentru a controla accesul la mediu, adică
master-ul piconet-ului decide cine va avea în continuare acces la legătura radio.
Toate pachetele, de date şi audio, pot avea diferite nivele de corecţie a erorilor
şi pot fi criptate pentru a li se asigura securitatea. În plus, comunicaţiile referitoare la
managementul legăturii şi mesajele de control se fac pe canale separate.
Pachetele conţinând informaţii audio pot fi transferate între dispozitive
Bluetooth, conform unor modele de utilizare. Informaţiile audio din pachetele SCO
sunt rutate direct la şi din BB, fără a mai trece prin L2CAP. Modelul audio este o
componentă relativ simplă a specificaţiilor Bluetooth: oricare două dispozitive
Bluetooth pot schimba informaţii audio doar prin deschiderea unei legături audio.

8.3.7.4. STRUCTURA PACHETELOR

În Bluetooth, în general, structurile diverselor pachete sunt similare, aşa cum

se prezintă în figura 8.13.
Există două grupe majore de pachete. Ele sunt în strânsă relaţie cu cele două
tipuri de legături posibile între dispozitive. Mai există şi câteva tipuri speciale de
pachete, ca NULL, POLL, FHS şi ID. Doar pachetul ID nu are structura din figura
8.13, el având doar “Access Code”.
LSB 72 54 0 – 2745 MSB
Access Code Header Payload

Fig.8.13. Structura pachetului Bluetooth.

Access Code (68 / 72 biţi)

Pachetele încep cu codul de acces, “Access Code”. Acesta conţine informaţia despre
provenienţa pachetului. Există patru coduri de acces distincte:
- al canalului, “Channel Acces Code” (CAC) – este utilizat de către toţi membrii unui
piconet şi provine de la master-ul acelui piconet;
- al dispozitivului, “Device Access Code” (DAC) – este utilizat când se apelează un
dispozitiv special şi, prin urmare, provine de la acel dispozitiv;

269
- de interogare generală, “General Inquiry Access Code” (GIAC) – atunci când nu se
cunoaşte ce dispozitive există în apropiere, GIAC este utilizat pentru a semnala
chestionarea;
- de interogare dedicată, “Dedicated Inquiry Access Code” (DIAC) – are aceeaşi
utilizare ca GIAC, dar este folosit atunci când utilizatorul vrea să limiteze la un anumit
grup dispozitivele ce răspund.
Header (54 biţi)
Eticheta de început, “Header”, conţine o adresă a slave-ului în piconet şi un marker al
tipului (“type tag”), pentru a identifica tipul pachetelor şi lungimea slot-ului. De
asemenea, conţine recunoaşterea pachetului care a fost primit de emiţător şi
verificarea ciclică a redundanţei (CRC, “Cyclic redundancy check”), pentru header.
Payload ACL
Pachetele ACL sunt folosite pentru a transmite date conţinând până la 2712 biţi.
Sarcina utilă (sarcina plătită de utilizator, “payload”) a pachetului ACL conţine nu
numai datele, ci şi un extra header care comunică părţii receptoare dacă sarcina utilă
conţine un mesaj L2CAP sau un mesaj LMP şi lungimea datelor. De asemenea,
conţine un indicator al debitului (“flow flag”) pentru nivelul L2CAP. Mesajele
L2CAP pot ocupa mai mult de un pachet ACL, în timp ce mesajele LMP pot ocupa
doar un pachet ACL. Un CRC este de asemenea parte a sarcinii utile.
Payload SCO
În SCO, sarcina utilă are dimensiunea de 30 bytes. Datele în sarcina utilă pot fi de 10,
20 sau 30 bytes, dependent de tipul pachetului care selectează raportul FEC (“Forward
Error Correction”) de utilizat (1/3, 2/3 sau 0).
Mixed Payload
Unul dintre tipurile de pachete este o combinaţie între ACL şi SCO. În acest pachet
SCO are lungimea de 10 bytes şi nu are protecţie FEC. Înformaţia în partea ACL poate
avea lungimea de până la 72 biţi şi este protejată cu un raport FEC de 2/3.
NULL
În acest pachet sarcina utilă este goală. Este utilizat de slave-uri pentru a confirma un
pachetul transmis anterior atunci când nu este pregătită informaţia pentru a fi trimisă
înapoi. Receptorul nu trebuie să confirme acest pachet.
POLL
Are aceeaşi structură ca şi pachetul NULL, dar receptorul acestui pachet trebuie să-l
confirme, chiar dacă nu are date de transmis. Nu va fi parte a confirmării normale,
deci nu va interfera cu simbolurile (“flags”) de confirmare ale pachetelor de date ce
sunt transmise.
FHS
Sarcina utilă FHS conţine adresa dispozitivului Bluetooth şi toată informaţia necesară
pentru a sincroniza ceasul şi secvenţa de salt cu dispozitivul care transmite, înainte de
stabilirea canalului fizic.

270
 ID
Constă din codurile de acces care permit identificarea dispozitivelor Bluetooth
specifice. Se foloseşte pentru activităţile de Inquiry, Paging şi răspuns, pentru a stabili
conexiunea.

8.3.7.5. STĂRILE LINK CONTROLLER-ULUI

Controler-ul legăturii (LC, “Link Controller”) operează în două stări de

bază: de aşteptare, “Standby” şi conexiune, “Connection”. Există şapte substări care
sunt utilizate pentru a adăuga slave-uri sau a crea conexiuni în cadrul piconet-ului:
Page, Page scan, Inquiry, Inquiry scan, Master response, Slave response şi Inquiry
response.
Standby
Când un dispozitiv este în modul Standby, el este inactiv şi nu sunt transmise date.
Doar ceasul propriu funcţionează. Partea radio este oprită şi, astfel, nu poate fi
detectată nici o comunicaţie.
Inquiry
În modul Inquiry, dispozitivul încearcă să descopere dispozitive învecinate.
Inquiry scan
În modul Inquiry scan, dispozitivul detectează dispozitivele care interoghează, astfel
încât poate răspunde şi îşi poate confirma prezenţa.
Page
Un dispozitiv pus în modul Page încearcă să stabilească o conexiune cu un alt
dispozitiv, adresându-l direct.
Page scan
Modul Page scan este atunci când un dispozitiv ascultă un alt dispozitiv care îl
adresează. Unele dispozitive doar introduc Page scan atunci când sunt interogate.
Connection – Active
Conexiunea este activă.
Connection – Hold
Un dispozitiv în modul Hold este inactiv în piconet pentru o perioadă de timp. În
acest timp, el poate utiliza legătura radio pentru a găsi noi dispozitive şi a se conecta la
ele. De asemenea, poate introduce modul “low power sleep”. Dispozitivul îşi
păstrează adresa de piconet în acest mod. După scurgerea intervalului de timp, el se va
sincroniza cu master-ul şi va fi parte activă în piconet.
Connection – Sniff
În modul Sniff, dispozitivul este setat să asculte periodic. Lungimile pauzei şi duratei
de ascultare sunt decise împreună de slave şi master.
Connection – Park
Modul Park este atunci când dispozitivul renunţă la adresa de piconet. Diferenţa faţă
de modul Standby este că el va încerca în continuare să fie sincronizat cu master-ul,

271
pentru a se putea reconecta la piconet mai rapid. În modul Park, dispozitivul poate
introduce modul “low power sleep”, în care caz se va activa doar pentru anumite
semnale, pentru a păstra sincronizarea cu master-ul. Când va ieşi din modul “sleep”, el
va încerca să se sincronizeze cu master-ul.

8.3.7.6. STABILIREA CONEXIUNII

În mod normal, o conexiune între două dispozitive apare în următorul mod:

dacă nu există nici o informaţie despre celălalt dispozitiv, atunci trebuie urmate
ambele proceduri: Inquiry (pasul 1) şi Page (pasul 2); dacă se cunosc anumite detalii
despre acel dispozitiv, atunci este necesară doar procedura Page.
Procedura de interogare Inquiry permite descoperirea dispozitivelor aflate în
aria de acoperire şi determinarea adreselor şi a tactului acestora. Interogatorul trimite
regulat pachete ID pe diferite frecvenţe şi eventual primeşte pachete FHS de la
dispozitivele din vecinătate.
După încheierea acestei proceduri, procedura de apel Page permite realizarea
conexiunii, dispozitivul care o iniţiază fiind automat master-ul conexiunii. Dacă
master-ul are deja informaţia de apelare pentru slave şi acest slave efectuează o
scanare a apelurilor, atunci master-ul trimite în mod repetat pachete ID şi eventual
slave-ul răspunde cu un pachet ID. După trimiterea unui pachet FHS de la master la
slave, slave-ul confirmă acest pachet cu un alt pachet ID şi după aceasta dispozitivele
efectuează schimbul de informaţii, folosind secvenţa de salt a master-ului.
În figura 8.14 se prezintă trecerea a două dispozitive din starea de aşteptare
“Standby” în starea de conectare “Connection”.

Master
Master Standby Inquiry Standby Page Response Connection

ID FHS ID ID FHS POLL NULL

Inquiry Inquiry Page Slave

Slave Standby Scan Response Standby Scan Response Connection

Faza Inquiry Faza Page

Fig.8.14. Tranziţia de la starea de aşteptare la cea de conexiune.

8.3.7.7. MODURILE CONEXIUNII

Un dispozitiv Bluetooth în starea de conectare poate fi într-unul din

următoarele patru moduri: Active, Hold, Sniff şi Park.
272
 Active Mode
Dispozitivul Bluetooth participă activ în canal. Master-ul organizează transmisia pe
baza cererilor de la şi spre diferitele slave-uri. De asemenea, menţine sincronizarea
slave-urilor.
Sniff Mode
Dispozitivele sincronizate ale unui piconet pot intra într-unul din modurile de
economisire a energiei, în care activitatea dispozitivului este redusă. În modul Sniff,
slave-ul ascultă reţeaua la o viteză redusă. Intervalul sniff este programabil şi depinde
de aplicaţie. Dintre cele trei moduri de salvare a energiei (“sniff, hold & park”), durata
ciclului de lucru este cea mai mare, deci consumul de energie este cel mai redus.
Hold Mode
Unitatea master pot pune unităţile slave în modul Hold, în care doar ceasul intern
funcţionează. De asemenea, unităţile slave pot cere să fie trecute în modul Hold.
Imediat după ieşirea din acest mod se poate începe transferul de date. Dintre cele trei
moduri de salvare a energiei, durata ciclului de lucru este intermediară, deci consumul
de energie este mediu.
Park Mode
În modul Park, dispozitivul încă este sincronizat cu piconet-ul, dar nu participă la
trafic. Dispozitivele parcate au oferit adresa AM_ADDR şi urmăresc ocazional traficul
master-ului pentru resincronizare şi pentru a recepta mesajele comune. Dintre cele trei
moduri de salvare a energiei, durata ciclului de lucru este cea mai mică, deci consumul
de energie este cel mai mare.

8.3.7.8. SCATTERNET

Mai multe piconet-uri pot acoperi aceeaşi zonă. Deoarece fiecare piconet are
un master diferit, piconet-urile efectuează salturi diferite, fiecare cu propria secvenţă
de salt al canalului şi fază, determinate de master-ul propriu. În plus, pachetele
transportate pe canale sunt precedate de coduri de acces diferite, determinate de adresa
master-ului.
O unitate poate participa în două sau mai multe piconet-uri care parţial se
suprapun, folosind multiplexarea în timp. Pentru a participa în canalul corect, trebuie
să utilizeze adresa master-ului şi faza corecte. Un dispozitiv poate funcţiona în mai
multe piconet-uri ca salve, dar într-un unic piconet ca master. Grupul de piconet-uri
astfel interconectate formează un scatternet (vezi paragraful 8.3.2).
În anumite circumstanţe, dispozitivul care a iniţiat conexiunea poate decide să
nu mai continue rolul de master sau un slave poate dori să ia rolul de master. Pentru a
rezolva această problemă, specificaţiile Bluetooth conţin o metodă pentru a permite
master-ului şi slave-ului să schimbe rolurile. Întotdeauna master-ul este acela care
iniţiază schimbarea, dar slave-ul poate solicita master-ului această schimbare.

273
 8.3.7.9. ALTE FUNCŢII ALE BENZII DE BAZĂ

Banda de bază mai trebuie să asigure: corecţia erorilor, controlul debitului,

sincronizare, securitatea transmisiei.
Corecţia erorilor
În ceea ce priveşte corecţia erorilor, pentru a face faţă mediilor zgomotoase
din punct de vedere electromagnetic, este necesară detecţia şi corecţia erorilor. Pentru
detecţie, Bluetooth utilizează variate metode de calcul al sumei de control. Atunci
când sunt detectate erori, Bluetooth utilizează trei scheme de corecţie:
- corecţie a erorii 1/3 rate FEC (“Forward Error Correction”);
- corecţie a erorii 2/3 rate FEC;
- cerere de repetare automată, ARQ (“Automatic Repeat Request”)  0 FEC.
Schemele FEC, aplicate sarcinii plătite de utilizator, modifică şirul de date
pentru a creşte robusteţea canalului şi a reduce numărul retransmiterilor.
Schemele ARQ realizează o protecţie mai rudimentară la erori. În cazul
detectării unui bloc de date corupt (folosind CRC), receptorul înapoiază un mesaj NAK
(“Negative Acknowledgement”), care provoacă retransmiterea blocului de date.
Securizare
Deoarece semnalele radio pot fi uşor receptate neavizat, dispozitivele
Bluetooth conţin proceduri de securizare.
În Bluetooth există trei moduri de securitate, deşi nu este nevoie ca un
dispozitiv să aibă un suport de securitate:
- modul 1 de securitate (“Security Mode 1”) este fără securitate  dispozitivul nu va
iniţia nici o procedură de securizare;
- modul 2 de securitate (“Security Mode 2”) oferă o securitate sporită la nivel de
serviciu  canalul sau serviciul care utilizează o conexiune L2CAP decide dacă
legătura trebuie securizată sau nu;
- modul 3 de securitate (“Security Mode 3”) oferă o securitate sporită la nivel de
legătură  un dispozitiv în acest mod va iniţia procedurile de securizare în timp ce
Link Manager-ii se conectează.
La nivel de legătură, securitatea se menţine prin autentificarea dispozitivelor
participante şi prin criptarea informaţiei. Pentru aceasta, se utilizează trei entităţi:
- adresa publică a dispozitivului Bluetooth (BT_ADDR pe 48 biţi), care este unică
pentru fiecare dispozitiv şi care este disponibilă prin procedura Inquire;
- o cheie privată (secretă), specifică utilizatorului (pe 128 biţi), care derivă din
procedura de iniţializare;
- un număr generat aleator (pe 128 biţi), care diferă la fiecare nouă tranzacţie.
În plus faţă de aceste funcţii la nivel de legătură, salturile la nivel de frecvenţă
şi transmisia limitată spaţial ajută şi ele la prevenirea recepţiilor neautorizate.

274
 Autentificare
În primul rând, trebuie realizată o autentificare. Autentificarea este utilizată
atunci când două dispozitive vor să fie sigure că împart o cheie secretă comună.
Această cheie secretă poate fi o cheie fixată, creată în timpul procesului de fabricaţie,
sau o cheie derivată de la un PIN pe care utilizatorul l-a introdus într-unul sau în
ambele dispozitive.
Atunci când două dispozitive sunt autentificate, cheia utilizată pentru acea
legătură poate fi salvată până la următoarea stabilire a conexiunii. În acest caz,
legătura va fi securizată aproape imediat, fără implicarea utilizatorilor.
Criptare
După realizarea autentificării, se poate utiliza criptarea pentru realizarea
comunicării.
În continuare se prezintă mai multe tipuri de chei definite în specificaţia
Bluetooth. Unele dintre ele sunt create atunci când sunt utilizate, altele sunt aceleaşi
pe toată durata de viaţă a dispozitivului.
- Link Key: cheile legăturii sunt utilizate pentru a autentifica dispozitivele Bluetooth,
dar sunt utilizate şi pentru a genera chei de criptare; ele pot fi semipermanente sau
temporare;
- Master Key: cheile master-ului sunt utilizate pentru comunicaţia punct - la -
multipunct şi pot înlocui Link Key curentă pentru o anumită perioadă de timp;
- Unit Key: cheia unităţii este adesea pe bază ROM şi este creată în timpul fabricaţiei,
de aceea este puţin probabil ca ea să se schimbe;
- Combination Key: cheia de combinare este o combinaţie între cheile unităţii ale
celor două dispozitive care comunică; este utilizată adesea pentru a înlocui Unit Key;
- Initialization Key: cheile de iniţializare sunt utilizate ca Link Keys în timpul unei
singure sesiuni şi se utilizează doar dacă nici o Combination Key sau Unit Key nu a
fost schimbată;
- Encryption Key: cheile de criptare se obţin din Link Key curentă, deşi uneori pot fi
scurtate.

8.3.8. LINK MANAGER PROTOCOL (LMP)

Manager-ul legăturii (LM, “Link Manager”) realizează setarea,

autentificarea, configurarea legăturii, precum şi alte funcţii. Pentru a-şi îndeplini rolul,
LM utilizează serviciile LC inferior.
Link Manager-ul unităţii descoperă alţi Link Manager-i şi comunică cu aceştia
prin intermediul protocolului “Link Manager”, LMP. Scopul LMP este să transforme
comenzile de la interfaţa HCI (“Host Controller Interface”) în operaţii la nivelul benzii
de bază.
Mesajele LMP sunt filtrate şi interpretate de LM la recepţie, astfel că ele nu
sunt niciodată transmise nivelelor superioare.

275
 Mesajele LMP au prioritate în faţa datelor utilizatorului, deci dacă LM
necesită transmiterea unui mesaj, acesta nu va fi întârziat din cauza traficului L2CAP.

8.3.8.1. SARCINILE LMP

LMP răspunde de stabilirea (setarea) şi controlul legăturii între dispozitivele

Bluetooth, incluzând controlul şi negocierea dimensiunilor pachetelor din banda de
bază. LMP mai este utilizat şi în procedurile de securizare (autentificare şi criptare).
LMP controlează şi modurile energetice şi ciclurile de lucru ale dispozitivelor radio
Bluetooth şi stările conexiunilor unităţii Bluetooth în picoreţea.
Sarcinile acestui strat includ:
- controlul puterii: măsurarea RSSI (“Received Signal Strenght Indication”) , emisia şi
recepţia mesajelor de control al puterii;
- procedurile de autentificare;
- împerecherea dispozitivelor;
- negocierea criptării şi schimbarea cheii legăturii;
- sincronizarea ceasului între master şi slave;
- comutarea între modurile hold, sniff şi park;
- calitatea negocierii serviciului;
- paging;
- stabilirea conexiunii;
- transmisiile de la master la un dispozitiv particular prin legătura ACL.

8.3.8.2. CONFIGURAREA LEGĂTURII

Când este conectat la LM, master-ul poate configura legătura, cerând sau, în
unele cazuri, forţând slave-ul să schimbe legătura. Slave-ul poate şi el să solicite o
schimbare de legătură, dar cererea trebuie întotdeauna acceptată de master.
SCO
Dacă master-ul vrea să stabilească o legătură SCO, el trimite slave-ului o
cerere cu parametrii sugeraţi pentru legătură. Această cerere este fie acceptată, fie
respinsă de slave.
Dacă slave-ul vrea să stabilească o conexiune, el trimite master-ului o cerere.
Deoarece master-ul este cel care conduce piconet-ul, slave-ul nu cunoaşte cei mai buni
parametri pentru legătura SCO. De aceea, master-ul va trimite înapoi slave-ului o
cerere cu parametrii pe care i-a ales. Această cerere este apoi acceptată de slave şi
legătura este stabilită.
Există trei tipuri de pachete disponibile pentru legăturile SCO. Diferenţa
dintre aceste pachete este cât de rezistente sunt ele la BER mari (“Bit Error Rate” 
raportul dintre numărul de biţi recepţionaţi eronat şi numărul total de biţi transportaţi).

276
 ACL
Bluetooth specifică trei dimensiuni diferite pentru pachetele unei legături
ACL. Sunt disponibile 1, 2 sau 3 intervale şi dimensiunea maximă este decisă de
master.
Un slave care primeşte ordinul de a schimba dimensiunea maximă a
pachetului, trebuie să se supună. Şi slave-ul poate cere schimbarea dimensiunii
maxime, dar această cerere poate fi respinsă de master. Legăturile ACL încep
întotdeauna cu o dimensiune maximă de 1 interval.
Pentru o legătură zgomotoasă, probabilitatea erorii de bit este mare, de aceea
pachetele lungi trebuie evitate.
Există două tipuri de pachete pentru protecţie împotriva unui BER mare. Ca
şi la legătura SCO, se foloseşte FEC, dar la ACL sunt disponibile doar 2/3 şi 0.

8.3.8.3. CONTROLUL PUTERII

Pentru a economisi energia, puterea semnalului spre şi dinspre dispozitive

trebuie redusă la minimum.
Receptorul, prin măsurarea intensităţii semnalului recepţionat, poate
determina dacă puterea este prea mică sau prea mare. Link Manager-ul poate atunci
cere Link Manager-ului celuilalt dispozitiv să crească sau să descrească puterea
semnalului.
Dacă semnalul este deja maxim şi un mesaj de creştere este recepţionat, atunci
receptorul răspunde cu un mesaj maxim. Similar, dacă semnalul este deja minim şi un
mesaj de reducere este recepţionat, atunci receptorul răspunde cu un mesaj minim.
LMP defineşte cele trei posibile stări de mică putere: Park, Sniff şi Hold,
prezentate în paragraful 8.3.7.7.

8.3.8.4. CARACTERISTICI ACCEPTATE

Unele dintre caracteristicile specificaţiilor Bluetooth sunt opţionale. De aceea,

este necesar să se determine care caracteristici sunt acceptate de cealaltă parte a
legăturii. Această sarcină poate fi îndeplinită de Link Manager. Este, de asemenea, o
modalitate de a afle versiunea Link Manager-ului de la celălalt capăt al legăturii.

8.3.8.5. PDU-URILE LMP

LMP constă dintr-un număr de unităţi de date de protocol (PDU, “Protocol

Data Unit”) care sunt transmise de la un dispozitiv la altul, în funcţie de adresa
AM_ADDR din header-ul pachetului. Aceste PDU-uri sunt transmise ca pachete de un
unic interval (“single slot”), de aceea header-ul payload-ului este de 1 byte.

277
 Sunt disponibile 16 PDU-uri cu caracter obligatoriu, M (referitoare la
autentificare, împerechere, criptare etc.) şi 11 opţionale, O (referitoare la criptare,
comutare master / slave, modul Hold etc.).

8.3.9. HOST CONTROLLER INTERFACE (HCI)

Interfaţa controler-ului gazdă (HCI, “Host Controller Interface”) este un

strat de reţea din stiva de protocoale ale nucleului Bluetooth, ce asigură interfaţa prin
care soft-ul comandă două din cele patru protocoale ale nucleului: BB / LC şi LM şi
care accesează starea hard-ului şi registrele de control.
În configuraţiile cu un singur procesor, LMP şi L2CAP formează un strat
combinat şi HCI poate lipsi. În configuraţiile cu două procesoare se foloseşte un driver
HCI pentru a interfaţa straturile superioare şi cele inferioare, utilizând un protocol de
transport.

8.3.9.1. ENTITĂŢI FUNCŢIONALE HCI

Din punct de vedere funcţional, HCI este constituit din trei părţi distincte, aşa
cum se prezintă în figura 8.15.

Gazdă BT 1 Gazdă BT 2
date utilizator
Driver straturi Driver straturi
superioare superioare

Hard BT 1 Hard BT 2
BB / LC BB / LC
HCI HCI
Driver HCI HCI + LM HCI + LM Driver HCI
Firmware Firmware
fizic fizic
Driver bus Firmware Firmware Driver bus
fizic bus fizic bus fizic fizic

software
hardware
firmware (soft-ul firmei)

Fig.8.15. Entităţile funcţionale ale HCI.

278
- soft-ul HCI propriu firmei (“HCI Firmware”) este localizat în Host Controller,
adică în dispozitivul hard Bluetooth; el implementează comenzile HCI pentru hard-ul
Bluetooth, prin accesarea comenzilor BB şi LM şi a registrelor de stare, de control şi
de eveniment;
- driver-ul HCI (“HCI Driver”) este localizat în gazdă (“Host”), adică entitatea soft;
el primeşte avertismente asincrone la apariţia unor evenimente HCI; atunci când gazda
detectează apariţia evenimentului, ea analizează pachetul sosit pentru a stabili tipul de
eveniment;
- stratul de transport al Host Controller-ului (“Host Controller Transport Layer”)
este localizat în straturile intermediare, adică acele straturi care pot exista între driver-
ul HCI (de pe sistemul gazdă) şi firmware-ul HCI (de pe hard-ul Bluetooth); acest
strat de transport trebuie să permită transferul de date fără a le cunoaşte îndeaproape;
se pot utiliza diverse Host Controller Transport Layer, dintre care trei sunt definite
iniţial pentru Bluetooth (USB, UART şi RS-232); gazda primeşte avertismente
asincrone la apariţia unor evenimente HCI, indiferent de care strat de transport este
utilizat.

8.3.9.2. COMENZI HCI

Comenzile HCI permit gazdei să controleze conexiunile stratului legătură spre

alte dispozitive Bluetooth. În general, aceste comenzi implică schimbul de comenzi
LMP între Link Manager şi dispozitivele Bluetooth din apropiere.
Schimbul de informaţii specifice HCI
Stratul de transport al HCI permite un schimb transparent de comenzi HCI, date SCO
şi date ACL între gazdă şi Host Controller.
Comenzi de control al legăturii
Comenzile de control al legăturii permit HCI să controleze conexiunile la alte
dispozitive. Ele permit LM să controleze stabilirea şi menţinerea piconet-ului şi
scatternet-ului.
Comenzi de strategie a legăturii
Comenzile de strategie a legăturii permit gazdei să afecteze modul în care LM
conduce piconet-ul. Atunci când sunt utilizate, LM încă controlează stabilirea şi
menţinerea piconet-ului şi scatternet-ului, dar dependent de anumiţi parametrii
ajustabili, deci pot modifica comportarea LM.
Comenzi pentru Host Controller şi banda de bază
Comenzile HCI şi BB permit accesul la şi controlul hard-ului Bluetooth (Host
Controller, LM şi BB).
Parametri informaţionali
Parametrii informaţionali sunt stabiliţi de fabricant şi oferă informaţii despre
dispozitivul Bluetooth şi caracteristicile HCI, LM şi BB. Aceşti parametri nu pot fi
modificaţi de gazdă.

279
 Parametri de stare
Parametrii de stare oferă informaţii despre starea curentă a HCI, LM şi BB. Aceşti
parametri sunt modificaţi de HCI; gazda nu îi poate modifica, ci doar să-i reseteze pe
unii.
Comenzi de testare
Comenzile de testare permit verificarea diverselor funcţii ale hard-ului Bluetooth, cu
modificarea condiţiilor de testare.

8.3.9.3. EVENIMENTE, CODURI DE EROARE, CONTROLUL FLUXULUI HCI

Pentru stratul HCI au fost definite până acum 32 de diverse evenimente HCI,
care returnează parametri şi date asociate fiecărui eveniment (de la “Inquiry Complete
Event” la “Page Scan Repetition Mode Change Event”).
Au mai fost definite 35 de coduri de eroare HCI (de la “Unknown HCI
Command” la “LMP PDU Not Allowed”). Atunci când o comandă eşuează, prin
returnarea unui cod de eroare se indică cauza erorii.
Controlul fluxului HCI este utilizat dinspre gazdă spre Host Controller,
pentru a evita umplerea bufferelor de date ale acestuia cu date ACL destinate unui alt
dispozitiv, care nu răspunde.

8.3.9.4. STRATURILE DE TRANSPORT ALE HC DEFINITE DE BLUETOOTH

Stratul de transport UART permite utilizarea HCI Bluetooth pe o interfaţă

serială între două UART (“Universal Asynchronous Receiver Transmitter”) pe acelaşi
circuit imprimat. Prin acest strat circulă evenimente şi pachete de date, dar stratul nu
le decodează (se presupune că comunicaţia UART se face fără erori de linie).
Stratul de transport RS 232 permite utilizarea HCI Bluetooth pe o interfaţă
RS 232, între gazdă şi Host Controller. Prin acest strat circulă evenimente şi pachete
de date, dar stratul nu le decodează.
Stratul de transport USB (“Universal Serial Bus”) permite utilizarea unei
interfeţe hard USB pentru hard-ul Bluetooth.

8.3.10. LOGICAL LINK CONTROL AND ADAPTION PROTOCOL

(L2CAP)

Protocolul de adaptare şi control al legăturii logice (L2CAP, “Logical Link

Control And Adaption Protocol”), situat deasupra HCI, este utilizat pentru a transmite
date şi mesaje între protocoalele straturilor superioare şi cele ale straturilor inferioare
ale stivei.

280
 L2CAP asigură următoarele servicii pentru straturile superioare: segmentarea
şi reasamblarea pachetelor, multiplexarea protocoalelor, managementul grupurilor,
transportul informaţiei de calitate a serviciului.

8.3.10.1. CERINŢE FUNCŢIONALE

Procedurile de segmentare / reasamblare (SAR, “Segmentation and

Reassembly”) permit protocolului BB să trimită pachete de date mai mari decât
propria unitate de transmisie maximă (“Maximum Transmission Unit”, MTU, cu
lungimea teoretică de 65,535 bytes), în timp ce lungimea maximă rezervată pentru
datele de utilizator este de 339 bytes. De aceea, la emisie, pachetele primite de la
straturile superioare sunt segmentate într-un multiplu de pachete BB, mai mici.
Similar, la recepţie, pachetele BB multiple care au fost primite sunt reasamblate într-
un unic pachet L2CAP.
L2CAP realizează multiplexarea protocoalelor pe baza conceptului de canal
(fiecăruia i se alocă un canal logic distinct), pentru a permite straturilor superioare
(Service Discovery Protocol, RFCOMM şi Telephony Control) să împartă
protocoalele straturilor inferioare (BB şi LMP).
Multe protocoale includ conceptul de grup de adrese. Protocolul BB acceptă
conceptul de piconet. Separarerea grupurilor (“group abstraction”) în L2CAP
permite implementări cu o eficientă configurare a grupurilor de protocoale în cadrul
piconet-ului.
Procesul de stabilire a conexiunii L2CAP permite schimbul de informaţii
privitoare la calitatea serviciilor (QoS, “Quality of Services”) dintre două dispozitive
Bluetooth. Orice implementare a L2CAP trebuie să urmărească onorarea QoS.

8.3.10.2. OPERAŢII L2CAP

Stratul L2CAP se bazează pe pachete, dar foloseşte comunicaţia bazată pe

canale. Un canal reprezintă circulaţia datelor între entităţi L2CAP din unităţi diferite.
Protocolul pentru BB oferă legături de tip orientate spre conexiune
(“connection-oriented”) sau fără conexiune (“connectionless”). L2CAP este definit
doar pentru legături ACL şi nu se prevede nici un suport pentru legături SCO în BB.
Canalele audio sunt manipulate prin legături SCO în banda de bază, dar informaţiile
audio pot fi împachetate şi trimise şi utilizând protocoale prin legături la nivelul
L2CAP.
Structura pachetelor de date pentru L2CAP poate fi separată în canale
connection-oriented sau connectionless. Indiferent de tip, ele conţin aceeaşi primii 4
bytes – lungime şi CID.
Identificatorul de canal (CID, “Channel Identifier”) este un nume local care
reprezintă capătul unui canal logic pe dispozitivul Bluetooth. Un dispozitiv poate

281
aloca CID în modul cel mai convenabil pentru acea implementare, independent de
celelalte dispozitive, dacă se are grijă ca acelaşi CID să nu fie utilizat de mai multe ori
pentru canale L2CAP multiple, simultane. Excepţie fac anumite CID particulare, cum
ar fi canalul de semnalizare.
Operaţii între dispozitive: canalele de date SCO reprezintă o conexiune între
două canale în care câte un CID identifică fiecare capăt al legăturii; canalele ACL
restricţionează circulaţia datelor într-o singură direcţie.
Operaţii între straturi: implementările L2CAP trebuie să transfere date între
protocoalele straturilor superioare şi cele ale straturilor inferioare, să accepte un set de
comenzi de semnalizare care să fie utilizate între ele şi să accepte anumite evenimente
de la straturile inferioare, care vor genera prin L2CAP evenimente spre straturile
superioare.
Semnalizări: unele CID sunt rezervate pentru destinaţii speciale, cum ar fi
semnalizările. Canalul de semnalizare există între oricare două entităţi L2CAP, are
CID "0x0001" şi este utilizat pentru a crea şi a stabili canale de date SCO şi pentru a
negocia schimbări ale caracteristicilor acestora.
Între două L2CAP din dispozitive ale piconet-ului pot fi transmise mai multe
tipuri de comenzi de semnalizare. Toate acestea se trimit la CID 0x0001. L2CAP
trebuie să fie capabil să determine adresa Bluetooth (BT_ADDR) a dispozitivului care
a trimis comenzile.

8.3.10.3. STĂRILE L2CAP

În figura 8.16 se prezintă stările, evenimentele care produc tranziţia acestora şi

acţiunile realizate ca răspuns, pentru CID-uri bidirecţionale (nu este reprezentativ
pentru canale unidirecţionale sau de semnalizare).

iniţiator Strat protocoale Strat protocoale acceptor

cerere superior superior cerere

L2CA_Request L2CA_Confirm L2CA_Response L2CA_Indication

L2CAP_Request
Strat Strat
L2CAP L2CAP
L2CAP_Response
LP_Request LP_Confirm LP_Response LP_Indication
Strat protocoale Strat protocoale
inferior inferior

Fig.8.16. “L2CAP State Machine”.

282
 O aplicaţie la nivelul “clientului” (iniţiatorului) iniţiază şi acceptă cereri,
numite după cum urmează:
- interfaţa verticală (între două straturi) foloseşte prefixul stratului inferior (care oferă
serviciul stratului superior), de exemplu L2CA;
- interfaţa orizontală (între două entităţi din acelaşi strat) foloseşte prefixul
protocolului, la care se adaugă litera P, de exemplu L2CAP;
- evenimentele iniţiate în partea superioară se numesc cereri (Req, “Requests”),
respectiv răspunsurile la ele se numesc confirmări (Cfm, “Confirms”);
- evenimentele iniţiate în partea inferioară se numesc indicaţii (Ind, “Indications”),
respectiv răspunsurile la ele se numesc răspunsuri (Rsp, “Responses”);
- răspunsurile care necesită o procesare ulterioară se numesc nedecise (Pnd,
“Pending”);
- notaţiile pentru confirmări şi răspunsuri sunt implicit pozitive; pentru cele negative
se foloseşte sufixul Neg.

8.3.10.4. OPŢIUNI ŞI PRIMITIVE ALE SERVICIILOR

Pentru a extinde capacitatea de a negocia cerinţele conexiunilor, se folosesc

opţiuni transmise sub forma unor elemente de informaţie (tip, lungime şi unul sau mai
multe câmpuri de date).
L2CAP oferă anumite servicii sub forma de primitive şi parametri pentru:
- conexiune (stabilire, configurare, deconectare);
- date (citire, înscriere);
- grup (creare, adăugare membru, înlăturare membru, închidere etc.);
- informaţii (informare, cerere răspuns la apariţia unui eveniment etc.);
- trafic connection-less (validare, inhibare).

8.3.11. SERVICE DISCOVERY PROTOCOL (SDP)

Protocolul de descoperire a serviciilor (SDP, “Service Discovery Protocol”)

face parte, alături de BB, LMP şi L2CAP, din grupul de protocoale ale nucleului
Bluetooth (vezi tabelul 8.5). Stratul SDP este un strat de nivel superior, situat deasupra
L2CAP şi pe acelaşi nivel cu straturile RFCOMM şi TCS BIN (vezi figura 8.9).
SDP este un protocol client - server (un dispozitiv care oferă un serviciu prin
intermediul SDP este un server SDP; un dispozitiv care caută un serviciu prin
intermediul SDP este un client SDP). El permite aplicaţiilor (dispozitivelor Bluetooth)
să obţină informaţii despre serviciile disponibile şi despre caracteristicile oferite de
alte dispozitive Bluetooth din zona de acoperire după ce, de exemplu, acestea au fost
mutate sau temporar închise.

283
 SD stă la baza tuturor modelelor de utilizare în mediul Bluetooth, deoarece
setul de servicii disponibile se schimbă în mod dinamic în proximitatea RF a
dispozitivelor în mişcare. El permite dispozitivelor Bluetooth să recunoască şi să
stabilească conexiuni, fără o preconfigurare a setărilor (de exemplu, dacă un laptop
Bluetooth intră în zona de acoperire a unei imprimante Bluetooth, SDP îi permite să
stabilească o conexiune şi să comande o tipărire, fără a adăuga şi a seta imprimanta pe
laptop).
Se creează o bază de date SDP, adică un set de înregistrări care descriu toate
serviciile pe care un dispozitiv Bluetooth le poate oferi unui alt dispozitiv Bluetooth.
Serviciile sunt descrise de identificatoare UUID standard. După stabilirea conexiunii
L2CAP între clientul SDP şi server, utilizatorul poate baleia informaţia memorată şi
poate decide evoluţia următoare a conexiunilor între dispozitive.
Pentru a realiza adaptarea la natura ad-hoc a piconet-ului Bluetooth, SDP
permite şi descoperirea noilor servicii disponibile la intrarea clienţilor în zona de
operare a server-ului Bluetooth şi detectarea încetării disponibilităţii unui serviciu
datorată deconectării server-ului.

8.3.11.1. CONSTITUIREA SDP

SDP utilizează un model cerere / răspuns (“request / response”), unde

fiecare tranzacţie constă dintr-un PDU cerere şi un PDU răspuns (figura 8.17).
În cazul în care SDP este utilizat cu L2CAP, un client trebuie să primească un
răspuns la fiecare cerere înainte de a formula o altă cerere pe aceeaşi conexiune
L2CAP. Astfel se asigură şi o formă simplă de control al circulaţiei informaţiei.

Aplicaţie Aplicaţie
client server

cerere SDP
SDP SDP
client server
răspuns SDP

Fig.8.17. Modelul “cerere / răspuns”.

Fiecare PDU al SDP este format dintr-un header urmat de parametrii specifici
ai PDU. Header-ul are trei câmpuri:
- PDU ID identifică tipul PDU (adică înţeles şi parametri specifici);

284
- Transaction ID identifică numai PDU-rile de cerere şi este folosit pentru a potrivi
răspunsul la cerere;
- Parameter Length specifică lungimea tuturor parametrilor conţinuţi în PDU (în
bytes).
Unele cereri SDP necesită răspunsuri mai mari, care nu încap într-un singur
PDU de răspuns. În acest caz, server-ul SDP va genera un răspuns parţial împreună cu
un parametru al stării de continuare (“Continuation State”).
Dacă server-ul detectează o cerere incorectă sau nu poate răspunde cu un PDU
potrivit, el va răspunde cu un PDU de eroare (SDP_ErrorResponse).

8.3.11.2. BAZA DE DATE SDP

Cu ajutorul SDP se creează o bază de date care cuprinde informaţiile despre

dispozitive, servicii şi caracteristici ale dispozitivelor.
Un serviciu este orice entitate care poate furniza informaţii, produce o acţiune
sau controla o altă entitate. El poate fi implementat ca soft, hard sau combinaţii ale lor.
Toată informaţia despre un serviciu este înregistrată ca o listă de atribute ale
serviciului.
Fiecare serviciu din baza de date SDP are câteva atribute asociate. Unele
dintre aceste atribute sunt comune tuturor serviciilor (identitatea serviciului, icoana
serviciului într-o interfaţă a utilizatorului, numele serviciului etc.), altele sunt
specifice.
Fiecare atribut al serviciului descrie o caracteristică unică a serviciului şi are
două componente:
- attribute ID este un întreg fără semn pe 16 biţi care deosebeşte atributul de celelalte
atribute ale serviciului şi identifică semantica valorii atributului, care îi urmează;
- attribute value, reprezentat în SDP ca element de date, este un câmp de lungime
variabilă al cărui înţeles este determinat de attribute ID asociat şi de clasa de liste de
servicii în care este conţinut atributul.

8.3.11.3. IDENTIFICATOARE UNICE UNIVERSALE

Fiecare serviciu are un unic identificator pentru a fi separat de celelalte

servicii, garantat în timp şi spaţiu. Această identificare este de tipul identificator unic
universal (UUID, “Universally Unique Identifier”). Un identificator UUID are
lungimea de 128 biţi.
Specificaţia Bluetooth are multe servicii standard, deja definite. UUID
pentru aceste servicii este probabil să fie utilizate frecvent, de aceea ei au un alias de
16 biţi sau 32 biţi pentru a face economie de bandă. Alias-urile pot fi uşor
transformate dintr-unul în celălalt şi / sau într-un UUID de 128 biţi. Când două UUID

285
de dimensiuni diferite trebuie comparate, cel mai scurt este adus la dimensiunea
celuilalt.
Dacă un producător dezvoltă un nou serviciu, care trebuie văzut în baza de
date SDP, el poate să îi atribuie un UUID propriu. Procesul de creare a unui UUID
este conceput astfel încât UUID să fie unic şi să nu vină în conflict cu alte servicii.

8.3.11.4. BALEIEREA BAZEI DE DATE

Rolul SDP este de a permite dispozitivului Bluetooth să descopere ce servicii

pot oferi alte dispozitive. Acest lucru poate fi realizat în mai multe moduri: prin
căutare (“Searching”), dispozitivul caută un anumit serviciu; prin baleiere
(“Browsing”), el verifică totalitatea serviciilor oferite.
După stabilirea conexiunii L2CAP între clientul SDP şi server, utilizatorul
poate baleia informaţia memorată şi poate decide evoluţia următoare a conexiunilor
între dispozitive.
Pentru a uşura procesul de căutare a serviciului dorit, serviciile sunt aranjate
într-o structură ierarhizată (un exemplu de arbore ierarhic este prezentat în figura
8.18). Furnizorului serviciului îi revine sarcina aranjării ierarhiei şi stabilirea
serviciilor care pot fi căutate.
Clientul începe examinarea rădăcinii ierarhiei şi urmăreşte ramificaţiile până
la găsirea serviciului dorit. Apoi, serviciul poate fi adresat direct căutându-i
identificatorul unic universal.

Public Browse Root

Referinţe Divertisment Ştiri

Enciclopedie Dicţionar Jocuri Filme “London “Jurnal

Times” bănăţean”

Bridge “Cu mâinile

curate”

Fig.8.18. Exemplu de ierarhie într-un server SDP.

286
 8.3.11.5. CONFIGURAŢII ŞI ROLURI

În SDP se definesc următoarele roluri: unul de dispozitiv local şi unul sau mai
multe de dispozitive la distanţă.
Dispozitivul local (LocDev, “Local Device”) este dispozitivul care iniţiază
procedura de descoperire. El trebuie să conţină cel puţin partea de client din
arhitectura SDP Bluetooth. LocDev conţine aplicaţia SD folosită de utilizator pentru a
iniţia descoperirea de servicii şi oferă rezultatele acesteia.
Dispozitiv la distanţă (RemDev, “Remote Device”) este orice dispozitiv care
participă în procesul de descoperire, răspunzând interogărilor unui LocDev. El trebuie
să conţină cel puţin partea de server din arhitectura SDP Bluetooth. RemDev conţine o
bază de date SDP, pe care server-ul o consultă pentru a produce răspunsul solicitat.

8.3.12. RADIO FREQUENCY COMMUNICATION (RFCOMM)

În paragrafele anterioare au fost prezentate protocoalele nucleului Bluetooth.

Protocolul de comunicaţii de radiofrecvenţă (RFCOMM, “Radio Frequency
Communications”) este un protocol de înlocuire a cablurilor seriale (vezi tabelul 8.5),
cu un rol extrem de important în cadrul stivei Bluetooth. RFCOMM este situat
deasupra L2CAP, pe acelaşi nivel cu SDP şi TCS BIN (vezi figura 8.9).
RFCOMM este parte a specificaţiei ETSI TS 07.10. Specificaţia ETSI TS
07.10 a fost aleasă datorită flexibilităţii şi a numărului mare de aplicaţii, printre care
modemuri, Object Exchange (OBEX) şi stiva TCP/IP via protocolul PPP.
Rol
Protocolul RFCOMM este utilizat de aproape toate aplicaţiile care transmit
date prin intermediul Bluetooth (doar puţine protocoale comunică cu straturile
inferioare fără a trece prin RFCOMM) şi realizează simularea porturilor seriale peste
L2CAP.
El asigură o metodă de extindere a aplicaţiei soft existente utilizând standardul
RS-232 (utilizat pentru a descrie comunicaţiile seriale), pentru a accesa straturile
inferioare Bluetooth şi a extrage date din L2CAP. De aceea, aplicaţiile concepute
pentru a opera prin intermediul unei conexiuni pe cablu serial pot rula în partea
superioară a unei legături Bluetooth fără a avea nevoie de modificări.
Deoarece RFCOMM utilizează protocolul L2CAP, trebuie stabilită o
conexiune L2CAP înaintea stabilirii unei conexiuni RFCOMM.
Conexiuni
RFCOMM permite până la 60 conexiuni simultane între două dispozitive
Bluetooth. Numărul de conexiuni care pot fi utilizate simultan într-un dispozitiv
depinde de implementare.

287
 Din punct de vedere al RFCOMM, o cale de comunicaţie completă implică
două aplicaţii care rulează pe dispozitive diferite (adică capetele comunicaţiei), cu un
segment de comunicaţie între ele, ca în figura 8.19.
Canale
RFCOMM utilizează canale pentru a face distincţie între diferitele servicii de
la straturile superioare. Numărul maxim de canale care pot fi alocate serviciilor la un
moment dat este de 30 (adresa canalului este pe 5 biţi, dar valorile "0" şi "31" sunt
rezervate). RFCOMM trebuie să ţină o evidenţă despre care serviciu este alocat
fiecărui canal la un moment dat, pentru a fi capabil să transmită datele la aplicaţia
corectă.

Aplicaţie Aplicaţie
segment comunicaţie
dispozitiv A dispozitiv B

Fig.8.19. O cale de comunicaţie completă.

Tipuri de dispozitive RFCOMM

RFCOMM suportă două tipuri de dispozitive seriale de bază:
- tip 1: punctele de capăt ale comunicaţiei (computere, imprimante etc.);
- tip 2: părţi ale segmentului de comunicaţie, adică modem-uri.
Informaţia transferată între două entităţi RFCOMM este definită astfel încât să
suporte ambele tipuri de dispozitive; în protocol nu se face nici o distincţie între tipul
1 şi tipul 2.
RFCOMM are rolul de a deservi aplicaţiile care utilizează porturile seriale ale
dispozitivelor gazdă. În configuraţie simplă (figura 8.20.a), segmentul de comunicaţie
este o legătură BT directă între un dispozitiv şi celălalt. Atunci când segmentul de
comunicaţie este o altă reţea (figura 8.20.b), BT este utilizat ca modem.

dispozitiv BT dispozitiv BT
a) RF
A B
(tip.1) (tip.1)

dispozitiv A dispozitiv B dispozitiv C

b) RF BT fir
BT non-BT
(tip.1) (tip.2)

Fig.8.20. Utilizarea RFCOMM.

288
 Semnale de control
RFCOMM simulează cele 9 circuite ale unei interfeţe RS-232 (EIATA-232-
E), enumerate în tabelul 8.6. El asigură informaţii despre:
- starea modem-ului,
- starea liniei la distanţă,
- setările portului la distanţă,
- negocierea parametrilor.

Tabelul 8.6
Pin Nume circuit Prescurtare
102 Signal Common
103 Transmit Data TD
104 Received Data RD
105 Request to Send RTS
106 Clear to Send CTS
107 Data Set Ready DSR
108 Data Terminal Ready DTR
109 Data Carrier Detect CD
125 Ring Indicator RI

8.3.13. TELEPHONY CONTROL SPECIFICATION BINARY

(TCS BIN)

Din categoria protocoalelor de control telefonic fac parte comenzile AT şi

protocolul TCS BIN  vezi tabelul 8.5.
Protocolul de control telefonic - binar (TCS BIN, “Telephony Control
Specification - Binary” sau TCS) este utilizat pentru profilele de telefonie fără fir şi
este ultimul dintre straturile proprii stivei Bluetooth. Este situat deasupra L2CAP, pe
acelaşi nivel cu straturile SDP şi RFCOMM (vezi figura 8.9).
TCS BIN este un protocol orientat pe bit, dezvoltat tot de Bluetooth SIG, dar
bazat pe recomandarea ITU-T Q.931, care permite dispozitivului Bluetooth să
acţioneze ca un telefon sau ca un modem.
TCS Binary asigură stabilirea unui apel vocal sau de date în configuraţiile
punct  la  punct şi punct  la  multipunct (după stabilire, transmisia devine
automat de tip punct punct  la  punct).
TCS defineşte semnalizările de control al apelurilor, care se utilizează la
stabilirea şi închiderea apelurilor vocale şi de date între dispozitive Bluetooth, precum
şi semnalizări care uşurează mânuirea grupurilor de unităţi Bluetooth. De asemenea,
TCS BIN asigură condiţiile schimbului de informaţii de semnalizare nelegate de
apelurile în desfăşurare.

289
 8.3.14. PROTOCOALE NON-BLUETOOTH

Comenzile AT (TCS-AT, “AT-Commands”) fac parte din nivelul

protocoalelor de control telefonic şi reprezintă un set de comenzi AT prin care un
telefon mobil / modem poate fi controlat. Ele permit transmiterea semnalelor de
control pentru telefonie şi utilizează RFCOMM pentru transmisie. În Bluetooth,
comenzile AT se bazează pe recomandarea ITU-T v.250 şi ETS 300 916 (GSM
07.07). În plus, comenzile utilizate pentru serviciul de fax sunt specificate de
implementarea propriu-zisă.
Bluetooth asigură suport şi pentru anumite protocoale adoptate, în scopul
creşterii interoperabilităţii (vezi tabelul 8.5).
Protocolul punct - la - punct (PPP, “Point - to - Point Protocol”) este utilizat
pentru transmisia protocolului Internet. El funcţionează deasupra stratului RFCOMM
şi realizează transferul pachetelor IP între acesta şi LAN, bidirecţional. Standardele de
protocoale diagramă utilizator (UDP, “User Diagram Protocol”) / control transmisie
(TCP, “Transmission Control Protocol”) / Internet (IP, “Internet Protocol”) sunt
utilizate pentru comunicaţiile prin intermediul Internet-ului. Dispozitivul Bluetooth
este utilizat ca punte de legătură la Internet.
Bluetooth poate fi utilizat şi ca sprijin pentru protocolul aplicaţiilor fără fir
(WAP, “Wireless Application Protocol”), trasând cerinţele de interoperabilitate pentru
implementarea acestuia. WAP permite reutilizarea aplicaţiilor soft dezvoltate pentru
mediul de aplicaţii wireless (WAE, “Wireless Application Environment”).
Protocolul schimb de obiecte (OBEX, “Object Exchange Protocol”) este
utilizat în primul rând pentru interfaţa IrDA (IrOBEX, “Infrared OBEX”). Acest
protocol poate rula peste celelalte straturi de transport, incluzând RFCOMM şi TCP /
IP. Profilele de aplicaţii dezvoltate folosind OBEX includ cărţi de telefon, calendare,
mesagerie, note (“vCard”, “vCalenda”, “vMessage”, “vNote”), în format electronic.

8.3.15. PROFILURI BLUETOOTH

Profilurile oferă o descriere a modului de utilizare a specificaţiilor unui

sistem standard pentru a implementa o anumită funcţie dorită de utilizator.
Un profil trebuie să aibă următoarele caracteristici, conform Organizaţiei
Internaţionale pentru Standardizare (ISO): opţiunile de implementare se reduc astfel
încât aplicaţiile să aibă aceleaşi funcţionalităţi; parametrii se definesc astfel încât
aplicaţiile să opereze în moduri similare; se definesc mecanisme concrete de
combinare a diferitelor standarde şi ghiduri de realizare a interfeţei cu utilizatorul.
Profilurile Bluetooth respectă aceleaşi caracteristici. Modelele utilizatorului
descriu un număr de scenarii de utilizator în care transmisia radio utilizează Bluetooth.
Un profil poate fi descris ca o secţiune verticală prin stiva de protocoale, el definind
opţiuni din fiecare protocol care sunt obligatorii pentru profil, precum şi domenii
290
pentru parametrii fiecărui protocol din secţiune. Prin aceasta se asigură
interoperabilitatea între diferitele dispozitive şi aplicaţii.
Fiecare nou profil este dezvoltat pornind de la un altul deja existent, cu
păstrarea anumitor funcţionalităţi, ceea ce oferă ca avantaje reducerea cheltuielilor şi a
timpului de lucru pentru producător, respectiv o adaptare rapidă la un produs care
incorporează un nou profil, pentru utilizator.
Conform versiunii 1.1, sunt disponibile 13 profiluri. Alte 12 profiluri
adiţionale sunt în curs de dezvoltare sau aprobare (tabelul 8.7).

Tabelul 8.7
Profil Cod Versiune
K1 Generic Access Profile GAP 1.1
K2 Service Discovery Application Profile SDAP 1.1
K3 Cordless Telephony Profile CTP 1.1
K4 Intercom Profile IP 1.1
K5 Serial Port File SPP 1.1
K6 Headset Profile HS 1.1
K7 Dial-Up Networking Profile DNP 1.1
K8 Fax Profile FP 1.1
K9 LAN Access Profile LAP 1.1
K10 Generic Object Exchange profile GOEP 1.1
K11 Object Push Profile OPP 1.1
K12 File Transfer Profile FTP 1.1
K13 Synchronization Profile SP 1.1
- Extended Service Discovery Profile ESDP 0.95a
- Advanced Audio Distribution Profile A2DP 0.95b
- Audio Video Remote Control Profile AVRCP 0.95b
- Basic Imaging Profile BIP 1.0
- Basic Printing Profile BPP 0.95a
- Common ISDN Access Profile CIP 1.0
- Generic Audio Video Distribution Profile GAVDP 0.95b
- Hands-Free Profile HFR 0.96
- Hardcopy Cable Replacement Profile HCRP 0.95a
- Human Interface Device Profile HID 0.95c
- PAN Profile PAN 0.95a
- SIM Access Profile SAP 0.95c

291
 Profilul
“Service Discovery Application”

Profilul “Dial-Up
Networking”

Profilul “FAX” conform versiunii 1.1.

Profilul “Headset”

Profilul Profilul
“Serial Port” “LAN Access”

292
Profilul
“File Transfer”

Profilul “Generic Profilul

Profilul “Generic Access”

Object Exchange” “Object Push”

Profilul

Fig.8.21. Organizarea pe grupe a profilurilor Bluetooth.

8.3.15.1. PROFILURI BLUETOOTH DE BAZĂ

“Synchronisation”

Profilul “Cordless
SPECIFICAŢIA
Telephony”
PROTOCOLULUI
DE CONTROL
TELEFONIC Profilul
“Intercom”
În figura 8.21 se prezintă structura de profiluri Bluetooth şi dependenţele lor,
 K1 (“Generic Access Profile”)
Profilul GAP defineşte procedurile generice legate de descoperirea dispozitivelor
Bluetooth (procedurile mod liber, “idle mode”), aspectele de management al legăturii
pentru conectarea dispozitivelor (procedurile mod conectare, “connecting mode”) şi
procedurile legate de utilizarea nivelelor de securitate. GAP descrie utilizarea
straturilor BB şi LMP, împreună cu a unor straturi superioare.
K2 (“Service Discovery Application Profile”)
Profilul SDAP defineşte caracteristicile şi procedurile pentru o aplicaţie într-un
dispozitiv Bluetooth, în scopul descoperirii serviciilor disponibile în alte dispozitive şi
a obţinerii de informaţii legate de acestea. SDAP defineşte protocoalele şi procedurile
utilizate de o aplicaţie de descoperire a serviciilor, folosind SDP.
K3 (“Cordless Telephony Profile”)
Profilul CTP defineşte caracteristicile şi procedurile necesare pentru
interoperabilitatea între diferitele unităţi active în utilizarea “telefonului 3-în-1” (“3-
in-1 phone”). Aceasta este o soluţie pentru a asigura un extramod de operare pentru
celulare, folosind Bluetooth în accesarea reţelei telefonice fixe, prin intermediul unei
staţii de bază; de asemenea, soluţia se poate aplica şi în general, pentru telefonia fără
fir rezidenţială.
K4 (“Intercom Profile”)
Profilul IP defineşte cerinţele impuse dispozitivelor Bluetooth pentru a accepta funcţia
de intercomunicare în cazul utilizării “telefonului 3-în-1”, exprimate sub formă de
servicii pentru utilizatorul final.
K5 (“Serial Port Profile”)
Profilul SPP defineşte cerinţele necesare conexiunilor de cablu serial emulat, utilizând
RFCOMM, cerinţe exprimate sub formă de servicii furnizate aplicaţiilor. Se definesc
caracteristicile şi procedurile necesare pentru interoperabilitatea între cele două
dispozitive pereche. SPP defineşte protocoalele şi procedurile care vor fi utilizate de
dispozitivele care utilizează Bluetooth pentru emularea cablurilor seriale RS-232 sau
similare.
K6 (“Headset Profile”)
Profilul HS defineşte cerinţele (protocoale şi procedee) impuse dispozitivelor
Bluetooth pentru a implementa modelul de utilizare “headset de bază” (“Ultimate
Headset”).
K7 (“Dial-Up Networking Profile”)
Profilul DNP defineşte cerinţele impuse dispozitivelor Bluetooth (în general, telefoane
celulare şi modem-uri) pentru implementarea modelului “punte Internet” (“Internet
Bridge”).
K8 (“Fax Profile”)
Profilul FP defineşte cerinţele (protocoale şi procedee) impuse dispozitivelor
Bluetooth pentru a implementa partea “fax” din modelul de utilizare numit “puncte de
acces la date, reţele cu acoperire largă” (“Data Access Points, Wide Area Networks”).

293
Prin aceasta, un telefon celular sau un modem Bluetooth pot fi utilizate de un
computer ca modem-uri fax fără fir.
K9 (“LAN Access Profile”)
Profilul LAP pentru dispozitive Bluetooth defineşte modul în care acestea pot accesa
serviciile unui LAN utilizând PPP, pe de o parte şi arată cum mecanismele PPP sunt
utilizate pentru a forma o reţea alcătuită din două dispozitive Bluetooth. Actualmente,
LAP defineşte accesul LAN folosind PPP peste RFCOMM, deşi se anticipează alte căi
de acces în viitor.
K10 (“Generic Object Exchange Profile”)
Profilul GOEP defineşte cerinţele impuse dispozitivelor Bluetooth pentru a permite
utilizarea modelelor de schimb de obiecte (sincronizare, transfer de fişiere, deplasare
obiecte), adică lucrează ca profil generic pentru ansamblul profilelor aplicaţii care
folosesc protocolul OBEX.
K11 (“Object Push Profile”)
Profilul OPP defineşte cerinţe pentru protocoalele şi procedurile utilizate de aplicaţiile
care realizează operări cu obiecte de date de tip “push / pull”, între dispozitive
Bluetooth. OPP implementează unele formate standard , cum ar fi “vCard”,
“vCalenda”.
K12 (“File Transfer Profile”)
Profilul FTP defineşte cerinţe pentru protocoalele şi procedurile utilizate de aplicaţiile
care realizează căutare, transfer şi manipulare de obiecte pe sau cu un alt dispozitiv
Bluetooth.
K13 (“Synchronization Profile”)
Protocolul SP defineşte cerinţe pentru protocoalele şi procedurile utilizate de
aplicaţiile care asigură sincronizarea între dispozitive Bluetooth.

8.3.16.2. PROFILUL “GENERIC ACCESS”

Toate celelalte profiluri de bază sunt construite peste profilul “Generic

Access” şi se folosesc de facilităţile oferite de acesta.
GAP este profilul fundamental, implementat în absolut toate
dispozitivele Bluetooth. El defineşte cerinţele pentru funcţiile necesar a fi
implementate în orice dispozitiv Bluetooth şi pentru format comun al
parametrilor dispozitivului care pot fi accesaţi la nivel de interfaţă utilizator.
Mai defineşte procedurile generice pentru descoperirea de dispozitive,
managementul legăturii pentru conectarea de dispozitive şi utilizarea nivelelor
de securizare.
GAP defineşte terminologii. Astfel, el defineşte ariile generale ale
terminologiilor folosite în interfaţa utilizator, referitoare la dispozitive, legături,
proceduri şi securitate, precum şi o terminologie specifică interfeţei cu utilizatorul:

294
adresa dispozitivului (“device address”), numele dispozitivului (“device name”),
parola (“passkey”), clasa dispozitivului (“class of device”).
GAP descrie capacitatea de a fi descoperite a dispozitivelor, care
guvernează utilizarea scanărilor Inquiry. Există 3 moduri de descoperibilitate:
- în modul nedescoperibil, un dispozitiv nu poate realiza scanări ale cererilor
(“Inquiry scan”) şi nu poate fi descoperit de un dispozitiv care emite mesaje Inquiry;
- în modul descoperibil limitat, un dispozitiv scanează numai după mesajele Inquiry
ce folosesc codul de acces Inquiry limitat (LIAC, “Limited Inquiry Access Code”),
respectiv nu poate fi descoperit decât de dispozitivele ce utilizează acest cod mesajele
de Inquiry;
- în modul descoperibil general, un dispozitiv scanează după mesajele Inquiry ce
folosesc codul de acces Inquiry general (GIAC, “General Inquiry Access Code”),
respectiv poate fi descoperit de toate dispozitivele ce utilizează acest cod în mesajele
de Inquiry.
Toate dispozitivele trebuie să suporte fie modul general de descoperibilitate, fie cel
limitat (dar atunci dispozitivul trebuie să poată lucra şi în modul nedescoperibil).
GAP descrie şi capacitatea de a se conecta a dispozitivelor, care guvernează
utilizarea scanărilor Page. Există 2 moduri de conectivitate:
- în modul conectabil, un dispozitiv scanează periodic în căutarea mesajelor Page,
respectiv permite altor dispozitive să se conecteze la el;
- în modul neconectabil, un dispozitiv nu scanează după mesaje, respectiv un alt
dispozitiv nu se poate conecta la el.
Modul conectabil este obligatoriu, modul neconectabil este opţional.
GAP mai descrie şi capacitatea de împerechere, care guvernează utilizarea
facilităţilor de împerechere ale LM. Există 2 moduri de împerechere:
- modul capabil de împerechere, care presupune că dispozitivul poate stabili o
legătură cu cheie de criptare cu alt dispozitiv;
- modul incapabil de împerechere, care presupune opusul.
Când funcţionalitatea bonding (stabilirea unei relaţii de încredere la nivelul straturilor
superioare) este suportată, modul capabil de împerechere este obligatoriu şi trebuie
suportat şi unul din modurile general sau parţial de Inquiry.
În fine, GAP descrie securitatea, atunci când este iniţiată criptarea unei
legături. Există 3 moduri de securitate:
- modul 1, în care procedurile de securizare nu sunt iniţiate;
- modul 2, în care procedurile de securizare sunt iniţiate doar după stabilirea unei
legături pe canal L2CAP, apoi aceste proceduri au la bază cerinţele serviciilor;
- modul 3, în care procedurile de securizare sunt iniţiate încă de la stabilirea legăturii
ACL în BB.
Autentificarea este obligatorie pentru modurile 2 şi 3 şi este opţională pentru
dispozitivele care suportă numai Modul 1.

295
 8.3.15.3. ALTE PROFILURI BLUETOOTH

O serie de alte profiluri sunt aşteptate să câştige o acceptare pe piaţă. O listă

de astfel de profiluri, aflate în stadii finale de dezvoltare sau de aprobare, este
prezentată în tabelul 8.7.
Noile profiluri sunt create pentru a deservi noi aplicaţii, care nu pot fi
acoperite de profilurile deja existente.
Orice companie cu interese în tehnologia Bluetooth poate defini noi profiluri.
Pentru aceasta, se recomandă parcurgerea următorilor paşi:
- se verifică dacă aplicaţia nu poate fi acoperită de profiluri existente;
- se determină dacă segmentul de piaţă interesat este destul de mare (dacă segmentul
este redus, este de preferat găsirea unei soluţii proprietare);
- dacă se concluzionează că noul profil se justifică, se constituie un grup de promoţie;
- dacă promoţia este un succes, se alcătuieşte un grup de lucru care schiţează profilul
pe baza formatului standard oferit de vechile profiluri;
- noul profil este incorporat în specificaţiile Bluetooth.

8.3.16. CONCLUZII

Concepută iniţial ca o tehnologie radio de mică putere şi mică acoperire, care

să înlocuiască cablurile de conectare pentru imprimante, tastaturi şi mouse, tehnologia
Bluetooth s-a dovedit de a putea oferi mult mai mult.
Ea a dus la apariţia conceptului de reţea personală (PAN, “Personal Area
Network”). În PAN, toate elementele care concură la comunicarea informaţiilor (date
şi audio), aflate în spaţiul de operare personal (POS, “Personal Operating Space”) al
unui individ, sunt automat legate într-o reţea wireless autoconfigurabilă. Prin aceasta
se uşurează accesul la informaţie.
Tehnologia Bluetooth se află în competiţie directă cu tehnologia în infraroşu
şi cu alte tehnologii cu care împarte banda ISM de 2,4 GHz  în principal HomeRF şi
Wi-Fi (vezi şi tabelul 8.2).
Tehnologia IrDA, utilizată în primul rând pentru telecomenzi, s-a impus
înaintea Bluetooth şi prezintă o serie de avantaje. IrDA asigură debite mai mari decât
Bluetooth şi este simplă şi ieftină. Totuşi, IrDA prezintă anumite dezavantaje,
comparativ cu Bluetooth: se limitează la conexiuni punct - la - punct, necesită
vizibilitate directă între cele două dispozitive; radiaţia interferează cu radiaţia solară şi
alte surse de căldură şi are putere de penetrare redusă.
Tehnologia HomeRF este o tehnologie care prezintă multe asemănări cu
Bluetooth. HomeRF asigură debite mai mari decât Bluetooth şi permite transmiterea
de pachete de voce. Totuşi, HomeRF prezintă anumite dezavantaje, comparativ cu
Bluetooth: frecvenţa salturilor în frecvenţă este mult mai mică; codarea pe parte

296
vocală este mai puţin robustă, traficul vocal se poate face numai sub controlul unui
punct de conectare.
Tehnologia Wi-Fi, respectă standardul IEEE 802.11b şi este utilizată pentru a
înlocui reţelele LAN cablate în interiorul clădirilor. Wi-Fi asigură arii de acoperire
şi debite mai mari decât Bluetooth şi permite mai mulţi utilizatori simultani. Pe
de altă parte, comparativ cu Bluetooth este mai complexă, mai scumpă şi cu un
consumul de putere mai ridicat. Totuşi, o comparaţie între între cele două tehnologii
trebuie evitată, deoarece ele au obiective mult diferite; Wi-Fi este în primul rând o
tehnologie “dispozitiv – la – server (punct de acces LAN)”, în timp ce Bluetooth este
în primul rând o tehnologie “dispozitiv – la – dispozitiv”.
IEEE a dezvoltat şi aprobat standardul wireless 802.15.1, care este în
întregime compatibil cu Bluetooth. Ca şi acesta, are domeniu de acoperire şi viteză
mai mici decât standardul 802.11. Standerdul IEEE Std 802.15.1™-2002 este susţinut
de Bluetooth SIG şi este o sursă adiţională pentru implementările de dispozitive
Bluetooth.
Evoluţia tehnologiei Bluetooth continuă. Au fost create noi grupuri de lucru
SIG cu sarcinile: de a corecta versiunea 1.0 (februarie 2001) a specificaţiilor
Bluetooth, de a crea noi profiluri şi de a pune bazele versiunii 2.0, prin îmbunătăţirea
tehnologiei radio şi în banda de bază.
În scopul menţinerii în competiţie a tehnologiei Bluetooth, grupul de lucru
radio 2.0 are ca obiective principale:
- asigurarea compatibilităţii între versiuni; aceasta va presupune utilizarea a două
scheme de modulaţie pentru versiunea 2.0 (o soluţie ar putea fi conectarea iniţială a
tuturor dispozitivelor în modul 1.0, urmată de stabilirea legăturii în modul 2.0, dacă
este cazul;
- asigurarea de rate de transfer mai mari (2 Mbps) şi chiar opţiuni pentru mai mult (
10 Mbps), ceea ce va permite transferuri de semnale audio hi-fi sau chiar video, pentru
alinierea Bluetooth la sistemele 3G;
- modificarea mecanismului Inquiry în scopul măririi vitezei de descoperire a
dispozitivelor Bluetooth; procesul de roaming între picoreţele va fi mult mai rapid,
deoarece conexiunile Bluetooth implică dispozitive mobile şi arii reduse;
- introducerea unui mecanism de transfer (“handover”) pentru apelurile vocale şi de
date Bluetooth;
- nu în ultimul rând, reducerea costului unui modul Bluetooth (5 $ pentru producţia de
masă).
Tehnologia Bluetooth îşi are rolul său, bine conturat, în viitoarea generaţie de
sisteme de comunicaţii mobile multimedia, 3G. Există deja utilizări ale tehnologiei
Bluetooth în sistemele de telefonie celulară, cum ar fi: telefoane celulare din seria
Nokia 6000 cu modul Bluetooth incorporat, accesorii Bluetooth (adaptor, headset)
pentru telefoane mobile, produse Bluetooth etc.. Printre posibilele aplicaţii 3G care ar
putea utiliza tehnologia Bluetooth se numără:
297
- automatele de mall: conectarea automatelor de vânzare la o unitate centrală de
administrare, printr-un sistem de acces Bluetooth va permite, spre exemplu:
comunicarea modificărilor de preţuri în sensul unitate centrală  automate, raportarea
problemelor legate de întreţinere şi alimentare sensul automate  unitate centrală, sau
direct tehnicianului din mall, echipat cu un dispozitiv Bluetooth;
- e-mail-ul: un terminal 3G / Bluetooth va putea fi punct de distribuţie pentru mai
multe alte dispozitive (spre exemplu, un telefon mobil 3G / Bluetooth poate primi un
e-mail ca o transmisie de date şi-l poate transmite mai departe unui laptop);
- echipamentele casnice: o multitudine de sisteme casnice echipate Bluetooth vor
putea fi interogate şi controlate de către utilizator, din afara domiciliului, prin
intermediul telefonul mobil 3G şi al porţii de conectare (“gateway”) de la domiciliu
(exemple: activarea de la distanţă a înregistrării video a unui program TV, interogarea
frigiderului în scopul stabilirii alimentelor de cumpărat în drum spre casă, setarea
aerului condiţionat, a temperaturii şi a iluminatului din casă înainte de sosire);
- automobilul: un alt profil, “car profile”, descrie utilizarea dispozitivelor personale
(pager, telefon celular, laptop) în automobil; aplicaţii suplimentare includ: reglajele
automate în automobil (cum ar fi căutarea posturilor radio, reglarea poziţiei oglinzilor,
reglarea poziţiei scaunelor, reglarea aerului condiţionat etc.), pe baza preferinţelor
utilizatorului memorate într-un dispozitiv Bluetooth; un alt exemplu ar fi trimiterea
unui mesaj e-mail, elaborat vocal peste fondul audio al radioului, prin interconectarea
telefonului celular, a radioului şi a laptop-ului cu soft text - voce (“text-to-voice”).
Piaţa Bluetooth cunoaşte o dezvoltare continuă. Conform unui studiu efectuat
în iulie 2003 de Cahner In-Stat Group, în anul 2001, în întreaga lume, au fost
vândute 14,6 milioane unităţi Bluetooth; în 2002 au fost vândute 35,8 milioane unităţi
Bluetooth; pentru anul 2007 se estimează o creştere la 575 milioane unităţi.

298