Radioactivitate

Radioactivitatea
Viaţa pe Terra are loc în prezenţa radiaţiilor ionizante, generate de substanţele radioactive din
sol, apã, aer, vegetaţie, organisme vii sau radiaţii cosmice extraterestre.Alãturi de aceste surse
naturale de radiaţie se adaugã sursele artificiale de radiaţie, create prin procese de dezintegrare
radioactivã , fisiune nuclearã sau producerea de izotopi artificiali şi care produc radiaţii ce se
suprapun peste cele produse de surse naturale, cu efecte negative, chiar distrugãtoare asupra
organismelor vii. In acest caz este necesarã refacerea ecologicã a mediului .
Tipurile principale de radiaţii sunt :
- Radiaţii electromagnetice, X( Roentgen) şi amma , numite radiaţii penetrante , pentru cã sunt
radiaţii cu lungimi de undã  mici, cu frecvenţe înalte , dar energii foarte mari ;
-Radiaţii corpusculare încãrcate electric ,  ( alfa de la nuclee de He) (electroni cu vitezã de
deplasare foarte mare ) şi ioni acceleraţi;
-Radiaţii corpusculare neutre electric .
Un atom a unui radioizotopinstabil poate atinge stabilitatea prin dezintegrare , cu emitere de radiaţii
ionizante.Aceastã propietate este denumitã radioactivitate , iar un asemenea atom se numeşte
radionuclid. Particula sau radiatie energetica este susceptibila sa transmita materiei iradiate energia
sa, sa o ionizeze (conferind o incarcatura pozitiva sau negativa atomilor sau moleculelor care compun
aceasta materie) si sa antreneze uneori o recombinare sau o reactie chimica. Efecte nedorite pot fi
greturile, varsaturile, o stare de anxietate. De asemenea, pot fi intalnite dermite ca petesiile

(mici pete hemoragice subcutanate), cataracte, leziuni ale maduvei osoase. Pot, de asemenea, sa
intervina leziuni ale tubului digestiv, atingeri a sistemului imunitar, leziuni ale sistemului nervos,
edem cerebral. Acumularea unor doze de radiatii ionizante antreneaza si alte tipuri de leziuni, intre
care cancerele. Riscul de transmisie la descendenti a unei anomalii genetice legata de radiatiile
ionizante ar fi de aproximativ 1% per sievert (unitatea SI pentru doza) care a afectat unul dintre
parinti.
Activitatea radioactiv a unui izotop are in SI ca unitate de mãsurã becquerelul (Bq) .
1Bq=1 dezintegrare / secundã.
Unitatea istorica este Curie (Ci)
1Ci = 3,7 •1010Bq
1 Bq = 2,70 × 10-11 Ci
Datoritã accidentului de la reactorul nuclear de la Fukushima din 11martie 2011, 8% din Pãmântul
Japoniei (mai mult de 30.000km2) s-a contaminat cu Cesiu radioactiv. S-au acumulat cantitati in jur
de 10.0000Bq/m2 de 134Cs şi 137Cs.
Contaminarea culturilor si a hranei s-a fãcut prin cãdere din atmosfera şi adsorbţie din sol. Pentru
culturile de orez contaminarea cu cesiu a fost de 630Bq / Kg (limita admisã 500 Bq/ Kg). Cel mai
mare nivel de radioactivitate care s-a constatat la orez a fost de 1270 Bq / Kg.
In apele râului apropiat reactorului nuclear 1 de la Fukushima , s-au mãsurat cantitãţi mari de cesiu
radioactiv , 134Cs=29,1 bilioane Bq/zi si 137Cs=23,4 bilioane Bq/zi .
Activitatea unui numãr mare de radionuclizi ai izotopilor scade exponenţial în timp având
caracteristic timpul de înjumãtãţire T1/2, cu valori de ordinul zecimilor de secundã la izotopi artificiali
şi elemente transuraniene pânã la mii de ani la elemente naturale.Printre elementele radioactive se
numãrã : Carbonul-14 (T1/2=5568 ani), Potasiu -40 (T1/2 = 1,3109 ani), Bariu-140, Stronţiu-90 , Cesiu-
137, Iod-131, Plutoniu-239, Uraniu-235 , Uraniu - 238 (T1/2 = 4,5109 ani), Radonul-222 , Toriu-232
(T1/2 = 13,4 1010 ani) .
Efectul nociv al radiaţiilor depinde de tipul lor, energia şi durata de iradiere dupã cum urmeazã :
- efecte pe timp scurt dupã iradiere puternicã ca boala de iradiere şi decesul fiinţei vii;
- efecte pe termen lung prin acumularea unor iradiaţii slabe, manifestate pe perioade mari de timp şi
care conduc la distrugeri sau leziuni de ţesuturi şi celule , tumori canceroase , leucemii;
-efecte genetice manifestate asupra urmaşilor pãrinţilor iradiaţi., prin acţiunea radiaţiilor asupra
celulelor germinale , având ca rezultat mutaţii şi degenerãri .
Poluarea radioactivã are loc prin iradierea asupra unui individ sau obiect supus radiaţiilor emise de o
sursã radioactivã , sau prin contaminare, când individul sau obiectul intrã în contact cu un corp
radioactiv. Praful sau obiectele contaminate pãtrund în organismul uman prin fructe, lapte, legume şi
se fixeazã în oase şi organe, atâta timp cât sunt prezente în organism , conducând la îmbolnãviri
ireversibile :
14
C afecteazã ţesutul adipos;
137
Cs afecteazã întregul organism şi în special muşchii ;
60
Co afecteazã regiunea gastro-intesinalã ;
90
Sr afecteazã ţesutul osos, circulã în mediu alãturi de Ca , fiind asemãnãtor din punct de vedere
chimic , pãtrunzând prin hranã în ţesuturile vii şi fixându-se în oase;
131
I afecteazã glanda tiroidã.
Experienţele nucleare au arãtat cã rezidurile proiectate în stratosferã de explozia nuclearã nu rãmân
acolo ani de zile , aşa încât o mare parte din radioactivitatea iniţialã sã se dezintegreze, diminuându-
se efectele dãunãtoare , ci datoritã curenţilor ajung pe sol în maximum câteva luni, iar rãspândirea nu
este uniformã pe glob şi se concentreazã în zona temperatã de nord , locuitã de 80% din populaţia
globului . Contrar aşteptãrilor eschimoşii şi laponii au în organism doze foarte mari de
radioactivitate, deşi cantitatea de substanţe radioactive provenite din atmosfera constituie 1/10 din
cantitatea ajunsã în zona temperatã. Efectul se datoreazã lanţului biologic din regiune, unde lichenii
absorb cãderile direct din aer şi nu din sol ca iarba solul având un efect diminuant radioactiv prin
absorbţie. Lichenii introduc doze mari de radioactivitate în corpul renilor, principala sursã de carne a
oamenilor din zonã.
Utilizarea energiei radiaţiilor de cãtre om are pe lângã aspecte utile şi aspecte nedorite, pe care
civilizaţia umanã trebuie sã le diminueze pentru a se asigura mediul de viaţã corespunzãtor , în prezent
şi pentru generaţiile viitoare.Sursa majorã de poluare radioactivã este constituitã de centralele
nuclearo-electrice . Acestea sunt în principiu asigurate sã nu existe scãpãri radioactive, iar produsele
de fisiune sã fie depozitate pentru a împiedica contaminarea mediului ambiant. Totuşi apele uzate,
prezintã o radioactivitate scãzutã , iar deşeurile solide au diferite grade de radioactivitate. De
asemenea s-au produs accidente la centrale nucleare, dintre care situaţia cea mai gravã a produs-o
explozia de la Cernobîl , Ucraina ( 26 aprilie 1986). Explozia s-a produs la un generator al centralei,
care a distrus reactorul, în atmosferã eliberându-se produse radioactive. Efectele au fost distrugãtoare
pe perioada care s-a scurs. Au fost evacuate 116.000 persoane, iar emanaţiile radioactive au avut
nivele sesizabile pânã pe 13 mai 1986. Reactorul distrus a fost acoperit cu un strat format din nisip,
marmurã mãrunţitã şi plumb, dolomitã, bor. Mãsurãtorile efectuate la noi în ţarã au scos în evidenţã
creşteri radioactive cu 6 ordine de mãrime. Ponderea cea mai mare de iradiere, 75%-85% , a fost cu
131
I , care are un timp de înjumãtãţire , T1/2 = 8 zile , şi în 3 luni a dispãrut din biosfera ţãrii noastre.In
cantitãţi mai mici au fost detectaţi în alimente ca legume şi lapte 137Cs şi 90Sr.
In România riscurile de poluare radioactivã sunt date de centrala nuclearo-electricã CNE de la
Cernavodã ,de CNE de la Koslodui , Bulgaria, de reactorul nuclear de cercetare de la ICIN Piteşti.
Alte suse de poluare radioactivã sunt : exploatãrile miniere şi unitãţile de prelucrare a minereurilor
aurifere de la Bîrzava, Feldioara, Crucea ( posibil Roşia Montana), staţiile de tratare a deşeurilor
radioactive de la Mãgurele şi Colibaşi, sursele de mare activitate din unitãţile medicale şi industriale,
haldele de fosfogips de la combinatele de îngrãşãminte de la Bacãu şi Nãvodari. Haldele de fosfogips
conţin radiu care poate fi stabilizat de apa de ploaie.
In ţara noastrã a fost creatã Comisia Naţionalã pentru Controlul Activitãţilor Nucleare, organism cu
rol de supraveghere , control şi gestionare adecvatã a radiaţiilor ionizate. Una din problemele
importante o constituie controlul deşeurilor radioactive, aşa încât sã fie administrate cât mai sigur ,
pe o perioadã lungã de timp. Tehnologiile actuale asigurã stocarea deşeurilor radioactive în containere
şi spaţii special construite, în general sub sol, pe fundul mãrii şi al oceanelor. Sunt elaborate
reglementãri privind o activitate corespunzãtoare , pentru reducerea poluãrii radiactive la nivele
minime prin Legea 111/1996 şi Legea 137/1995.
Monitorizarea vitezei de absorbtie a radiaţiilor

Pe masura ce radiatia trece prin material, inclusiv prin tesuturi vii, ea interactioneaza cu atomii,
transferand o parte din energia sa. Energia pierduta de radiatia ionizanta este absorbita de materialul
sau tesutul viu pe care il traverseaza. Energia cedata unei anumite cantitati de tesut se numeste doza
absorbita si se exprima in Gray (Gy). 1 Gy este echivalentul a 1 Joule/kilogram masã corporalã.
1 Gray (1 Gy) = 1 J/Kg
Radiatiile au capacitati diferite de a produce defecte tesuturilor. Pentru a lua în considerare acest
lucru, doza absorbita se multiplicã cu un factor f, obtinandu-se astfel doza echivalenta. Doza
echivalenta se exprima în Sievert(Sv). Alta unitate de masura pentru doza echivalenta este rem-ul
1 Sv=100 rem).

Prin urmare: 1Sv=f •Gy

- f = 1 pentru radiatii beta si gama

- f = 20 pentru radiatii alfa

Doza de radiatie mãsoarã energia disipata de radiatie pe unitatea de masa de tesut biologic (sau de
substanta) si absorbita de acel tesut (sau substanta).
Doza echivalentă ne permite sa tinem cont de faptul ca efectul diferitelor tipuri de radiatie nu este
acelasi la energii egale.
1 Sv de radiatie α produce aceleasi efecte asupra organismului uman sau animal ca 1 Sv radiatie β, γ
sau X.
1 Gy de radiatie α corespunde unui doze echivalente de 20 Sv.
Marimea care masoara efectele biologice ale radiatiilor nucleare este echivalentul de doza (doza
biologica) si are ca unitate de masura Sievert-ul. In determinarile curente se utilizeaza un
submultiplu al acestei unitati de masura, respectiv microsievert-ul, avand simbolul μSv, si care
reprezinta 1/1.000.000 dintr-un Sv.
Valoarea echivalentului dozei este influentata de intensitatea radiatiei si de timpul de expunere,
unitatea de masura a acestei marimi fiind "microröentgen pe ora", cu simbolul μR/h.
Unitati de masura tolerate: rad-ul si rem-ul.
1 rad = 10-2 J/Kg = 0,01 J/Kg
Doza absorbita: 1 rad = 10-2 Gy = 0,01 Gy
Unitate de masura tolerata pentru doza biologica ( doza echivalentă) este "rem" (Röntgen equivalent
man).
1 rem reprezinta doza biologica ce corespunde unei doze energetice de un rad pentru radiatiile X
sau γ .
100 Röntgen equivalent man = 100 REM = 1 Sievert
Doza biologica: 1 rem = 10-2 Sv
Pentru a tine cont si de timpul de expunere la o anumita doza de radiatie, definim debitul dozei ca
fiind raportul dintre echivalentul dozei si timpul de iradiere.
Debitul dozei se masoara in mrem/h.
Conversii Doza Efectiva, Doza Echivalenta
0,001 rem = 1 mrem = 0,01 mSv
0,01 rem = 10 mrem = 0,1 mSv
0,1 rem = 100 mrem = 1 mSv = 0,001 Sv
1 rem = 1000 mrem = 10 mSv = 0,01 Sv
1 rem = 0,01 Sv = 10 mSv
10 rem = 0,1 Sv = 100 mSv
100 rem = 1 Sv = 1000 mSv
1000 rem = 10 Sv
Conversii Doza Absorbita
0,001 rad = 1 mrad = 0,01 mGy
0,01 rad = 10 mrad = 0,1 mGy
0,1 rad = 100 mrad = 1 mGy = 0,001 Gy
1 rad = 1000 mrad = 10 mGy = 0,01 Gy

1 rad = 10 mGy
10 rad = 100 mGy = 0,1 Gy
100 rad = 1000 mGy = 1 Gy
1000 rad = 10 Gy

1 R (roentgen) = 0,01 Gy = 0,01 Sv

Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului

RNSRM funcţionează cu un număr de 37 de Staţii de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului din
cadrul Agenţiilor pentru Protecţia Mediului. Coordonarea ştiinţifică, tehnică şi metodologică a
RNSRM este asigurata de Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Radioactivitate (LR) din cadrul
ANPM.
Sistemul Naţional de Avertizare/Alarmare pentru Radioactivitatea Mediului (SNAARM) cuprinde în
prezent 88 staţii automate de monitorizare a debitului dozei gama în aer şi 5 staţii automate de
monitorizare a radioactivităţii apei. Dintre cele 88 staţii automate de monitorizare a debitului dozei
gama în aer 15 sunt amplasate în zona de influenţă a CNE Kozlodui, 33 în zona de influenţă a CNE
Cernavodă, 2 staţii de fond (amplasate la Babele şi Toaca ), iar restul sunt distribuite uniform pe
teritoriul ţării, în reşedinţele de judeţ. vi si a mediului inconjurator si cel de gospodarire a deseurilor
radioactive.

MONITORIZAREA RADIOACTIVITÃȚII la Cernavoda

Orice evacuare de aer potential contaminat este dirijata catre cosul de evacuare care îl disperseaza în
mediul înconjurator; Aerul este monitorizat continuu si pe baza rezultatelor analizelor, se fac estimari
ale dozei suplimentare pe care o persoana din populatie ar putea sa o primeasca datorita acestor
evacuari. Anual sunt masurate la fiecare unitate aproximativ 1500 de probe pentru determinarea
emisiilor radioactive gazoase.

Evacuarea apelor potential radioactive se face in canalul apei de racire condensator cu asigurarea unei
dilutii de minim 1:2900 (in general dilutia este de 1:7000). In timpul deversarii, apele sunt
monitorizate in permanenta de monitorul de efluenti lichizi radioactivi, care opreste deversarea in
cazul aparitiei unei alarme. Evaluarile nivelului de de radioactivitate, efectuate pe probele de apa
potential radioactiva sunt utilizate pentru estimarea dozei suplimentare pe care o persoana din zonele
populate ar putea sa o primesca datorita acestor deversari. Anual pentru monitorizarea efluentilor
lichizi potential radioactivi de la o unitate sunt analizate in laborator aproximativ 1500 probe de apa
de la o unitate.

In toti anii de functionare a Unitatii 1 si Unitatii 2 doza anuala efectiva de radiatii încasata de o
persoana din grupul critic de populatie din zona Cernavoda, cauzata de emisiile radioactive din
centrala nucleara, inclusiv tritiu, nu a depasit 10 µSv, fiind de sute de ori mai mica decât doza produsa
de fondul natural de radiatii, care, în cazul României, are o valoare medie de 2400 µSv/an. În anul
2009, de exemplu, doza pentru populatie datorata emisiilor radioactive de la cele doua unitati ale
CNE Cernavoda, a fost de 8,29 µSv, de aproximativ 290 de ori mai mica decât valoarea fondului
natural. Putem face o comparatie între doza datorata functionarii CNE Cernavoda cu doua unitati si
doza datorata consumului a o jumatate de litru de apa minerala.
Conform masurarilor efectuate de Institutul de Igiena a Radiatiilor Iasi, “o persoana adulta din
populatie care consuma 0,5 L/zi apa minerala de masa primeste în plus 6 µSv/an fata de fondul natural
de iradiere de 2450 µSv/an din toate sursele naturale de iradiere pentru Moldova (Nord-Estul
României). Contributia apei minerale la iradierea naturala a populatiei reprezinta 0,25 % pâna la 1,2
% din fondul natural de iradiere”. Asa cum se poate observa dozele datorate functionarii CNE
Cernavoda si cele datorate consumului a 0.5 l apa minerala/zi sunt comparabile. Prin urmare nu exista
un temei stiintific pentru a afirma ca scaparile de tritiu reprezinta un risc semnificativ pentru
populatie.

MONITORIZAREA RADIOACTIVITATII PROBELOR DE MEDIU

Sunt colectate si analizate din punct de vedere al continutului de radioactivitate probe de:

• aer (depunere pe filtre de particule si iod, vapori de apa in aer);

• apa (apa de Dunare, apa de infiltratie in sol, apa de adancime, apa din Canalul Dunare - Marea
Neagra, apa pluviala, apa potabila)
• sol
• sediment peste;
• carne (pui, vita, porc);
• lapte;
• legume (salata, spanac, ridichi, castraveti, rosii, ceapa verde, ardei, varza, cartofi, fasole verde,
vinete,);
• Cereale;
• fructe (capsuni, cirese, caise, piersici,struguri);
• depuneri atmosferice umede;
• DTL - uri (dozimetre termoluminiscente care masoara doza gama integrata timp de 3 luni)

Punctele de colectare a probelor de mediu sunt distribuite pe o suprafata cu raza de 30 km in jurul

centralei);
Centrala si-a construit si a dotat propriul Laborator de control al radioactivitatii mediului, Laboratorul
de dozimetrie, unde sunt masurate probele de efluenti radioactivi, precum si un Laborator de
caracterizare deseuri radioactive. Laboratoarele care efectueaza analize de radioactivitate în probe de
mediu sunt acreditate de catre CNCAN (Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare),
în conformitate cu cerintele legii. În plus laboratoarele sunt incluse în programe de intercomparare,
organizate de catre IAEA sau Comisia Europeana.

• “Exploatarea Unitatilor 1 si 2 de la Centrala de la Cernavoda se face în cadrul unui sistem de

reglementare bine definit sub controlul strict al autoritatii de reglementare care este o institutie
independenta. Operarea celor doua unitati se face în conformitate cu standardele nationale de
radioprotectie si securitate nucleara care iau în considerare controlul evacuarilor radioactive în
scopul de a asigura protectia populatiei si a mediului de efectele radiatiilor ionizante, inclusiv
tritiu. Aceste standarde nationale sunt în deplina concordanta cu recomandarile internationale
stabilite în standardele de siguranta ale AIEA, - Agentia Internationala pentru Energie Atomica
- adoptate de marea majoritate a statelor sale membre. Standardele de securitate nucleara ale
AIEA se bazeaza pe concluziile Comisiei Stiintifice a Natiunilor Unite pentru Efectele
Radiatiilor Atomice – UNSCEAR si pe recomandarile Comisiei Internationale pentru
Radioprotectie – ICRP privind principiile, criteriile si metodologiile de radioprotectie a
publicului si a mediului.”
 • “Centrala de la Cernavoda are implementate programe si sisteme de înalta tehnologie pentru a
preveni, minimiza si controla evacuãrile radioactive de mediu (gaze si lichide), pentru a se
asigura ca doza limita pentru public este respectata”.
• “Pentru protectia adecvata a mediului si populatiei si respectarea limitelor de emisie stabilite de
catre autoritati, emisiile radioactive gazoase si lichide, precum si factorii de mediu sunt în
permanenta monitorizati utilizând echipamente de ultima generatie în domeniul nuclear,
proceduri de analiza bine stabilite, precum si resurse umane foarte bine pregatite tehnic.”
• “Sistemele de monitorizare a efluentilor radioactivi si mediului, precum si laboratoarele în care
se efectueaza analizele sunt dotate cu echipamente si opereaza la standarde de securitate
nucleara comparabile cu cele ale tarilor dezvoltate având o traditie în industria nucleara”.
(Agentia Internationala pentru Energie Atomicaa IAEA 2008, Appraisal on the Radiation
Protection Programs for Workers, members of the Public and the Environment, Control of
Tritium Exposure, Cernavoda Nuclear Power Plant) .

SISTEMUL DE MONITORIZARE DE LA STAṬIA NUCLEARÃ DAIICHI FUKUSHIMA

Pe 11 martie 2011, la 130 Km de Coasta Pacificului,în principal în insula Honshu(N-E Japoniei),
a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 9 grade, urmat de tsunami.La Centrala Nucleara
Fukushima Daiichi deṭinutã de Tokyo Electric Power Co (TEPCO) s-a produs o catastrofa nuclearã.
Un nor radioactiv s-a format cu împrãştierea în atmosferã a izotopilor radioactivi emişi 131I
(T ½=8zile), 129Te, 133Xe, 134 Cs (T1/2=2ani) şi 137Cs (T1/2= 30 ani).
Catastrofa nuclearã aavut loc ca urmare a defectãrii sistemului de racire a reactorului, din cauza
întreruperii alimentãrii electrice de catre tsunami. Sistemul energetic naṭional a fost indisponibil,
generatoarele diesel au fost mãturate de tsunami., iar generatoarele mobile nu s-au potrivit. Presiunea
la reactor a devenit mare, s-a eliberat aburul prin supape. Ca un rezultat al descompunerii apei prin
contact cu combustibilul încins, s-a acumulat hidrogen in clãdirea reactorului , ducând la explozie.
Cesiul radioactiv se formeazã în urma procesului de fisiune nuclear. Ca urmare a accidentului
nuclear produs , Cs radioactiv poate ajunge în apã, contamineaza produsele alimentare, se depune
pe sol. 134
Cs , 137
Cs sunt izotopi periculoṣi, se fixeazã în organismul viu , în tesuturi moi, oase ṣi
muṣchi, iar prin radiaṭiile emise poate genera forme tumorale grave. 137
Cs se transformã în
bariu.Depunerile de 137Cs au fost in martie 2011 la nivel de 30000Bq/m2 faṭã de 550Bq/m2 în 1963
când au avut loc teste nucleare. Cesiul radioactiv ajuns în apele oceanului Pacific (circa 3500 trilioane
Bq) se reîntoarce în 20-30 de ani datoritã curenṭilor .
Doza anualã absorbitã este 0,06 mSv/ an , 137
Cs depunere (KBq/m2).
Rata dozei de radiatie se considerã 0,6µSv/h, iar depunerea a fost de 80KBq/m2 la 23 km sud de
Fukushima.