Monitorizarea biologică a mediului

Monitorizarea calităţii mediului prin observarea schimbărilor din faună şi floră se numeşte
monitorizarea biologică sau biomonitorizare.
1.Bio-testele-sisteme de avertizare/alarmă, teste eco-toxicologice, de bioacumulare, de
biodegradare şi de eutrofizare
2. Bio-evaluările -metodologii înrudite cu analiza comunităţilor biologice.
Toate metodele biologice de evaluare a calităţii factorilor de mediu se bazează pe faptul că
toate speciile existente, populaţii şi comunităţi de plante şi animale reacţionează diferit la un
anumit tip de schimbări , măsurate şi evaluate cantitative sau calitativ.
În practică, evaluarea biologică implică: prelevarea de probe, procesarea eşantioanelor
prelevate (sortare, identificare şi numărare), procesarea datelor obţinute şi interpretarea acestora.
Metodele de monitorizare, de exemplu, a calităţii apei unui râu, se bazează pe
macronevertebratele bentonice (moluştele, lipitorile, larvele insectelor, insecte adulte, crustacee).
Toate metodele utilizate pentru determinarea calităţii apelor cu ajutorul macronevertebratelor
acvatice se bazează pe faptul că toleranţa faţă de condiţiile de mediu variază de la o specie la alta.
Unele nu suportă nici slaba poluare a apei, altele au o largă toleranţă, întâlnindu-se în toate tipurile
de ape. Speciile cu o toleranţă mică sunt buni indicatori ai calităţii apei.
Indicele biotic belgian (BBI) a fost elaborat în 1983 de către prof. Niels de Pauw împreună cu
alţi colaboratori. Sunt folosite categorii sistematice superioare speciei, şi anume familie sau
gen.BBI se determină pe baza prezenţei (frecvenţei) a 7 grupe de macronevertebrate bentonice cu
rezistenţe diferite la poluarea organică folosind valorile prezentate în tabelul de mai jos, se obţine
indicele belgian exprimat numeric, dar se poate exprima şi calitativ gradul de poluare al apei, prin
culoare.Notarea gradului de poluare cu ajutorul culorilor este o metodă bună când se doreşte notarea
grafică a schimbărilor de-a lungul cursului unei ape curgătoare.

Valorile grupelor indicatoare pentru calculul indicelui biotic belgian

Indicator Frecvenţa Numărul de taxoni
0–1 2–5 6–10 11–15 >16
Plecoptere Mai multe - 7 8 9 10
sau grupe
Heptagenide Un grup 5 6 7 8 9
Tricoptere Mai multe - 6 7 8 9
cu căsuţă grupe
Un grup 5 5 6 7 8
Moluşte Mai multe - 5 6 7 8
Ancylidae grupe
sau Unul – 3 4 5 6 7
efemeride două grupe
(excepţie
Ecdyonurida
e)
Ploşniţe Cel puţin 3 4 5 6 7
Aphelocheir un grup
us, libelule,
lătăuşi,
moluşte
(excepţie
Sphaeriida)
Izopode Cel puţin 2 3 4 5 -
Asellidae, un grup
lipitori,
moluşte
Sphaeriidae,
ploşniţe de
apă
(excepţie
Aphelocheir
us)
Tubificidae, Cel puţin 1 2 3 - -
Chironomus un grup
thummi –
plumosus
Larve de Cel puţin 0 1 1 - -
muşte un grup
Syrphidae –
Eristalinae

În funcţie de sensibilitatea lor faţă de poluare, familiile au o anumită valoare, cuprinsă între 1 şi
10. Cu cât o grupă este mai sensibilă la poluare, se notează cu un număr mai mare. Deoarece pot
apărea mai multe grupe într-o apă, valoarea indicelui BMWP se calculeaza prin insumarea indicilor
grupelor .

Codul culorilor pentru exprimarea indicelui belgian

Indicele Grad de poluare Culoare Calitate
belgian
10 – 9 Curat sau slab poluat Albastră Foarte
bună
8–7 Slab poluat Verde Bună
6–5 Poluare medie, situaţie Galbenă Mediocră
critică
4–3 Grav poluat Portocalie Tolerabilă
2–0 Foarte grav poluat Roşie Rea
 Tehnicile de evaluare biologică ce pot fi folosite în cadrul monitorizării biologice a apelor îşi
concentrează atenţia asupra evaluării calităţii apei, habitatului, a parametrilor de evaluare a
macronevertebratelor bentonice şi a comunităţilor de peşti (ihtiofauna) .
Folosirea peştilor ca bioindicatori ai calităţii apei prezintă mai multe avantaje:
 Peştii sunt buni indicatori ai efectelor acţiunilor antropice pe termen lung, pentru că trăiesc
mult şi prezintă o mobilitate ridicată;
 Comunităţile de peşti includ de obicei mai multe nivele trofice (ierbivori, omnivori,
insectivori, planctivori, carnivori). Ei acumulează efectele nivelelor trofice inferioare şi
reflectă sănătatea ecosistemelor;
 Peştii sunt în vârful lanţurilor trofice acvatice şi sunt consumaţi de oameni ceea ce îi face
importanţi în evaluarea contaminării;
 Peştii sunt relativ uşor de colectat şi identificat până la nivel de specie. Cei mai mulţi pot fi
sortaţi şi identificaţi pe teren şi apoi eliberaţi nevătămaţi;
 Necesităţile de mediu – ambientale ale majorităţii speciilor de peşti sunt cunoscute;
 Se cunosc informaţii istorice despre majoritatea speciilor;
 Se găsesc informaţii despre distribuţia majorităţii speciilor.

Determinarea stării ihtiofaunei se va realiza prin mai multe modalităţi de investigare şi

prelucrare a datelor.
Cunoaşterea compoziţiei şi structurii asociaţiilor de peşti se face prin determinarea unor indici
ecologici ca:
 abundenţa absolută (A) - reprezintă raportul dintre numărul sau biomasa indivizilor şi
biomasa tuturor speciilor, exprimat în procente;
 constanţa ( C ) - constanţa speciilor se refera la prezenta unei specii in una sau mai multe
probe sau biocenoze şi este un indicator structural (raportul între numărul de probe în care se
gaseseste o specie şi numărul total de probe);
 dominanţa (D) - Influenţa unei specii asupra biocenozei şi este un indicator al productivităţii
(raport între numărul total de indivizi dintr-o specie din toate probele şi numărul total de
indivizi din toate probele);
 semnificaţie ecologică (W).
Pentru specia A indicele de semnificaţie ecologică este:

𝐶𝐴 ∙𝐷𝐴
𝑊𝐴 =
100
În funcţie de valoarea indicelui de semnificaţie ecologică (W) speciile de peşti din asociaţie se
împart în:
 specii conducătoare (W > 20)
 specii caracteristice (nedominante –indicatori) (10 < W < 20)
 specii complementare (însoţitoare - dominante) (5 < W < 10)
 specii asociate (subdominante) (1 < W < 5)
 specii accidentale (0,1 < W < 1) (W < 0,1)

Calcularea indicelui de diversitate

Se calculează după Shanon şi Weaver (Botnariuc N. şi Vădineanu A., 1982), şi se utilizează
formula:

𝐻′ = ∑𝑆𝑖=1 𝑃𝑖 ∙ 𝑙𝑛𝑃𝑖
în care: S – numărul de specii
Pi – proporţia de reprezentare a fiecărei specii.
Clasele de bonitare pentru diversitate sunt:
 I – 0,300 ÷ 0,552 slabă
 II – 0,553 ÷ 0,804 moderată
 III – 0,805 ÷ 1,056 bună
 IV – 1,057 ÷ 1,038 foarte bună
 V – 1,309 ÷ 1,560 excelentă
Calcularea Indicelui de integritate biologică (IBI) pentru o comunitate piscicolã, se va face în
funcţie de mai mulţi parametri :
 variabilitatea parametrilor fizici ai mediului în mod special încărcarea cu pesticide a
sedimentelor;
 variabilitatea dinamicii populaţiilor piscicole în mod special rata creşterii şi condiţia
corporală a peştilor;
 evoluţia temporală a populaţiilor cu referiri speciale la distribuţia spaţială şi structura pe
vârste;
 abundenţa relativă, prezenţa sau absenţa diferitelor specii, prezenţa indicilor ce
caracterizează structura comunităţii, în special diversitatea speciilor bentonofage;
 indici referitori la “sindromul general de stres” a întregii comunităţi piscicole.
Pentru a asigura o interpretare statistică corectă a rezultatelor obţinute se va realiza o anumită
frecvenţă a prelevărilor de probe atât în spaţiu cât şi în timp, ţinând cont de caracteristicile
ecologice şi biologice ale speciilor ce compun populaţia piscicolă.
 Prin determinarea IBI poate fi cunoscută starea de sănătate ca rezultat al interacţiunii
organismelor cu mediul (habitatul) şi cu restul organismelor vii (plante, animale, microorganisme)
ce formează acest ecosistem.
Integritatea biologică este rezultatul interacţiunii mai multor grupe de factori (variabile).
Acestea după Karr şi Dudley (1981) pot fi grupaţi în:
a. variabile fizico - chimice ale mediului ( tº, chimism);
b. regimul hidrologic al apelor (suprafaţă, adâncime, debit, viteză de curgere, etc.);
c. natura şi cantitatea resurselor energetice (radiaţii solare, producţie primară, aport exogen de
materie organică, etc.);
d. structura habitatului (natura fundului bazinului, vegetaţia, etc.);
e. interacţiunile biologice dintre organismele prezente în ecosistem (hrănire, reproducere,
parazitism, morbiditate, etc).
Singurul indice biotic care utilizează vertebrate (peşti) este "indicele biotic al integrităţii
piscicole" introdus în anii ‘90 în SUA.
Se apreciază gradul de bonitate al ihtiocenozelor în punctele de colectare ce vizează trei grupe de
parametrii şi anume:
1. numărul de specii şi compoziţia specifică (cu 7 parametri);
2. compoziţia trofică a ihtiocenozei (cu 4 parametri);
3. abundenţa, biomasa şi starea de sănătate a ihtiocenozei (cu 4 parametri).

Determinarea stocului: Monitorizarea schimburilor numerice a stocului la nivelul unei

populaţii piscicole pe o perioadă dată de timp este esenţială în cunoaşterea dinamicii, productivităţii
acestei populaţii şi stă la baza unui management raţional.
Inaccesibilitatea peştilor pentru o observaţie directă în determinarea stocului complică şi mai
mult metodele de investigare. O metodologie sigură care duce la obţinerea unor rezultate reale şi
concrete este recapturarea unor populaţii marcate anterior în aprecierea stocului. Stocul se va
determina prin metoda captură - marcare – recaptură.
Se va utiliza relaţia:
̂ = 𝑚∙𝑐
𝑁 𝑟

unde:
N – numărul total al peştilor din populaţie (necunoscut), numărul ce estimează stocul de
peşte existent;
m - numărul total al peştilor din captura si marcaţi ;
c - numărul de peşti din recaptură;
r - numărul de peşti marcaţi din recaptură.
Eroarea standard pentru N desemnată prin SE (N) se determină prin relaţia:

̂ √(𝑁−𝑚)∙(𝑁−𝑐)
̂) = 𝑁
𝑆𝐸(𝑁 𝑚𝑐(𝑁−1)

Pentru precizia determinării stocului este necesar ca:

 numărul peştilor marcaţi ce se găsesc în recaptură sa fie de cel puţin 7 sau mai mare (r  7);
 raportul numeric dintre mostrele din recaptură şi stocul natural de peşte dintr-un bazin
trebuiesc să depăşească 1 – 3%. Cu cât aceasta valoare este mai mare cu atât precizia
determinărilor stocului creşte.