CREȘTEREA ALBINELOR

• Se practică în primul rând pentru miere dar și pentru alte produse precum polenul,
lăptișorul de matcă, ceară, etc.

• În Comunitatea Europa ană există în prezent 600.000 de apicultori;

• producția nu acoperă cerințele consumatorilor europeni (340.000 de tone produse pentru

600.000 de consumatori);

• Albinele au fost mereu un element esențial pentru echilibrarea mediului în Europa

datorită rolului lor de polenizatori a numeroase specii botanice și impactul lor asupra
mediului și rolul lor esențial pentru diferite tipuri de producție agricolă și forestieră;

• Albinele reprezintă 10% din valoarea producției agricole din Uniunea Europeană;

• permite unui număr foarte mare de oameni să rămână în zona rurală;

• contribuie la viața socială de la sate și din zona rurală;

• Este un element cultural semnificativ pentru europeni, pentru diversitatea vieții lor.

Albinele depind de agenții patogeni.

Calitatea mediului influențează direct capacitatea lor de producție.

CARACTERISTICI SPECIFICE
1. Nu se ia in considerare albina ca atare ci un super-organism numit “colonie” format din
toate insectele și factorii de legătură: clase diferite de albine, soiul, tipuri diferite de
fagure, rezerve de miere, polen, propolis, ambalare, etc.

2. Albinele nu pot fi crescute «în aer». Sunt considerate «santinela mediului». Cerința foarte
mare de hrană a coloniei este strâns legată de zonă (proporțională ca mărime) care variază
în funcție de bogăția acelei zone, condițiile climatice, colonie, genetică. Milioanele de
colectări zilnice de la matrice diferite (nectar, apă, polen, praf, aer, propolis, etc.) expun
în special albinele și stupii la schimbările climatice și la contaminare.

3. Albinele nu sunt animale domestice în sensul obișnuit al cuvântului. Dar acest termen
este menționat în regulamente. În realitate, colonia păstrează toate comportamentele și
caracteristicile “sălbatice”. De exemplu, oamenii nu au putut cu adevărat să controleze
strict împerecherea. Numai coloniile rezistente la boli (nosem apis, loca, etc) ar
 supraviețui în sălbăticie. De la apariția varoozei, coloniile nu au mai putut lupta singure
împotriva acestei insecte.

4. Dezvoltarea producției, starea sănătății coloniei și a sistemului imunobiologic depind

direct de comportamentul general al fiecărei albine în parte. Aceasta necesită mecanisme
interne de reglementare extrem de complexe legate de comportamentele specifice precum
și de abilitatea fiecărei albine în parte de a detecte substanțele (feromoni și ecomoni) care
conduc la aceste tipuri de comportament. Orice dezechilibre în aceste sisteme pot
conduce la pierderi masive în producție, la moartea coloniilor sau la apariția unor boli
oportuniste.

5. O colonie are schimburi frecvente biologice sau sistematice cu colonii în aceeași sferă de
activitate. Stupinele dintr-o zonă formează un “vas comunicant” unic (un trântor poate
călători pe zeci de kilometri și poate fi primit în altă colonie).

6. Aproape toți agenții patogeni care afectează albinele sunt enzootici și condiționali.
Prezența sau detectare unuia sau mai multor agenți patogeni vii nu denotă în general
prezența unor boli, nici nu arată dezvoltarea posibilă a unei colonii către un stadiu
patologic.

7. Colonia are un metabolism unic. Nu are mecanisme de procesare sau de eliminare a unor
substanțe care intră în contact cu diferiții săi constituenți. Acest lucru o expune la
acumularea reziduurilor în diverse matrice. Spre deosebire de ce se poate vedea la
anumite celule sau țesuturi de animale, e posibil să nu fie numai prezența unor reziduuri
în anumite țesuturi la albină (substanțe grase) dar și o prezență foarte mare sau o
acumulare pe o perioadă lungă de timp în ceară sau anumite rezerve (polen, miere,
propolis). Cu alte cuvinte, nu există “speranță de viață” pentru o colonie sau membrii săi.
Aceeași colonie poate supraviețui peste foarte mulți ani.

8. Colonia de albine care a părăsit stupul într-un roi este perfect capabilă să supraviețuiască
până la următorul anotimp. Aceasta înseamnă că pe lângă stupii monitorizați de
apicultori, există câteva roiuri sălbatice care schimbă producția și roiul în funcție de
anotimp. De obicei viața lor durează câțiva ani din cauza varoozei. Dacă nu e tratată, este
o sursă potențială de reinfestare pentru coloniile “locale”.
 CARACTERISTICI SPECIFICE ALE APICULTURII
1. Ciclul de viață al animalelor (coloniei) nu este curmat (prin sacrificare), ci urmează ciclul
anotimpurilor. Produse: miere, polen și propolis, lăptișor de matcă, ceară, venin.

2. Apicultorul interacționează direct cu colonia; apicultorul monitorizează frecvent

schimbările/mișcările la albine/soi/matcă între stupi și diferite stupine precum și
elementele inerte dar și potențial contagioase (miere, fagure rezerve, miere, polen, etc).
Coloniile sunt deseori unite sau separate pentru a menține stocul.).

3. În prezent, intervenția apicultorilor se bazează în principal pe observațiile de la vizitarea

coloniilor. Aceste vizite nu pot fi mecanizate. Comportamentul coloniilor necesită o
capacitate care este practic imposibil de dezvoltat, de exemplu managementul agri-
industrial al creșterii. Apicultura, cel puțin în Europa și chiar în fermele «cele mai mari»,
păstrează în mare natura lor tradițională. Indiferent de numărul de stupi, activitatea este
mereu aceeași și densitatea stupilor este legată doar de bogăția mediului.

4. Managementul apicultorului și capacitatea de operare este de foarte mare importanță

pentru aspecte sanitare. Coloniile sunt gestionate în special prin sistemele de separare a
coloniilor puternice și unirea coloniilor mai slabe cu cele mai puternice. Numărul
coloniilor se schimbă în funcție de parametrii sanitari (număr de morți) dar și de
managementul apiculturii.

5. Deși unele produse sunt de origine vegetală sau animală (polen, miere, propolis), sunt
clasificate de regulamente drept alimente.

IMPACTUL FOLOSIRII PESTICIDELOR

Timp de mai mulți ani, am văzut cum crește serios impactul (ocazional sau pe termen lung)
folosirii pesticidelor de către fermieri în agricultură. Efectul toxic al pesticidelor asupra albinelor
a crescut (vezi DL50s la numeroase molecule recente care au fost de 50- 100 de ori mai mici);
pesticidele se aplică folosind diferite metode, expunând astfel albinele la forme noi de expunere
(expunere prin matrice de polen).

Milioanele de colectări zilnice de la matrice diferite (nectar, apă, polen, praf, aer, propolis, etc.)
în special expun albinele și stupii la schimbările mediului și la contaminare.
În ultimii ani, pierderile majore ale coloniei recunoscute ca fiind legate de prezența
neurotoxinelor au fost văzute în diferite regiuni din țările din Europa (Franța, Germania, Italia,
Slovenia).

Pierderi asemănătoare au fost văzute în câteva alte țări dar legătura dintre cauză și efect nu a fost
vizibilă. În paralel, înlocuirea “anormală” a mătcii se face din ce în ce mai mult precum și ca un
număr anormal și în creștere a coloniilor de trântori (matca care depune ouă care nu sunt
fertilizate sau ouălele scoase de lucrători) și alte forme anormale de comportament.

1.Coloniile de albine colectează polen pe o rază largă. 10 milioane de colectări zilnice (± 10.000
albine care părăsesc stupul ± 10 ori pe zi și de fiecare dată când vizitează ± 100 flori) de la
matrice diferite (nectar, apă, polen, praf, aer, propolis, etc.) în special expun albinele și stupii la
surse de contaminare în mediu.

2.Colonia trebuie luată în considerare nu ca o colecție de membri identici dar ca o societatea

extrem de structurată unde fiecare membru depinde de altul. Altfel, este imposibil să se verifice
impactul pe care-l are o pesticidă asupra albinelor.

3. Capacitatea de dezvoltare și producție precum și sănătatea coloniei depinde direct de

integritatea comportamentală a membrilor săi. Aceasta necesită mecanisme de reglementare
interne extrem de complexe legate de comportamentul specific precum și de abilitatea
membrilor de a detecta substanțele (feromoni și ecomoni) care conduc la aceste tipuri de
comportament. Întreruperile la aceste sisteme (inclusiv sistemul imunobiologic) poate duce la
distrugerea coloniei (pierderi de albine) sau dezvoltarea bolilor oportuniste.

Diagnosticele puse în grabă pot duce ca aceste boli să fie identificate drept cauza acestor
pierderi. Declararea oricărei situații patologice trebuie mai întâi verificată clinic (o sarcină
laborioasă care trebuie realizată de un expert calificat).

4. În timp ce se iau în considerare formele tradiționale de intoxicație ale coloniei (de la culturile
vizitate de albinele care au fost pulverizate), nu se poate spune același lucru despre alte surse
posibile de contaminare.

PROBLEME POSIBILE
a.Strângerea polenului de pe rouă sau apă poluată (culturi posibile pe non-miere);

b. Norul de spray din aer colectat în stupi după folosirea insecticidelor pe culturi sau animale în
medii naturale (de ex. Combataera vectorul limbii albastre);
c. Praf (de ex. în timpul însemânțărilor) contaminat cu agent toxic în aerul colectat în stupi;

d. Colectarea polenului de la scurgerea de zahăr (de exemplu pe porumb) care a fost contaminat
după folosirea unei substanțe sistemice neurotoxice sau solului care a fost poluat cu o substanță
neurotoxică;

e. Colectarea nectarului care a fost contaminat după folosirea unei substanțe sistemice
neurotoxice sau solului care conține o substanță neurotoxică;

f. Colectarea polenului care conține un element deja contaminat după folosirea unei substanțe
sistemice neurotoxice sau solului care conține o substanță neurotoxică. În acest caz, efectul poate
fi simțit după o întârziere considerabilă;