Liceul Tehnologic Agricol

Smeeni, Jud. Buzău

Proiect,
pentru examenul de certificare a
competențelor profesionale
Nivel 4

Domeniul: Resurse naturale si protecția mediului

Calificare Profesională: Tehnician Veterinar

Îndrumător,

Prof. MOCANU LOREDANA

Candidat,

Dragu N. Ionuț-Marian

Absolvent 2020

1
 UTILIZAREA
INSTRUMENTALULUI SI
MATERIALULUI
CHIRURGICAL VETERINAR

2
 Cuprins

Argument…………………………………………………………………..pag.4

Instrumentar chirurgical…………………………………………………....pag.6

Materialul chirurgical veterinar…………………………………………….pag.8

Pansament………………………………………………………………….pag.10

Înfăşarea(Bandajarea)……………………………………………………...pag.12

Anexe……………………………………………………………………….pag.18

Bibliografie…………………………………………………………………pag.19

3
 Argument
Am ales această temă „ Utilizarea instrumentalului si materialului chirurgical veterinar”,
deoarece pe teren am folosit atât material chirurgical in anumite intervenții cat si instrumentar. Mi
s-a părut o oportunitate pentru a mai afla lucruri noi despre aceasta temă. Expunerea a cât mai
multor cunostințe acumulate pe perioada clasei a-XII-a. De asemena cat de adevărat este faptul că
totul a pornit de la experiențele acumulate in orele de practică. Din punct de vedere al materialelor
din care sunt confecționate, acestea trebuie să fie rezistente la majoritatea metodelor de sterilizare
sau/si dezinfecție. De aceea pentru majoritatea lor este preferat inoxul. Instrumentarul folosit
pentru secționarea in țesuturi moi. Bisturiul: convexă, dreaptă (ascuțită), in formă de secera, etc.
Bisturiul drept; bisturiul curb sau convex, etc. Bisturiul butonat prezintă o lamă lungă si un buton
in vârf. Poate fi drept sau curb. Se introduce pe sub tendon, se rasuceste cu 90 de grade si, printr-o
miscare de basculare, se secționează tendonul. Bisturiul curb de deget este folosit in obstetrica
pentru secționarea intrauterină a fetișurilor morti, mumifiați, urmată de extragerea lor pe cale
vaginală. Foarfecile chirurgicale se clasifica dupa forma vârfurilor (ascuțit-ascuțit, bont-bont,
ascuțit-ascuțit), dupa forma lamelor (drepte sau curbe), dupa mărime (cu brațe lungi, cu brațe
scurte, cu lame lungi, cu lame scurte, precum și combinații intre aceste tipuri). Pansamentul este o
bucată de tifon care se aplică pe o plagă, cu scopul de a preveni contaminarea sau de a opri
sângerarea. Ideal, pansamentul este realizat din tifon steril, insă in lipsa acestuia se poate utiliza
orice material textil, cu condiția sa fie curat. Bandajul este fașa (in lipsa acesteia orice alt material)
cu care se fixează pansamentul la nivelul plăgii. Înainte de aplicarea unui pansament, se face
toaleta si dezinfecția tegumentelor din jurul plăgii si apoi a plăgii; se vor îndepărta corpii străini
superficiali (nu si corpii străini penetranți). Tehnica: membrul sau regiunea care urmează a fi
bandajata se așează in poziția care va fi după pansament, rola de tifon se tine cu mana dreapta iar
capătul liber cu mana stânga si se bandajează de la stânga la dreapta (in sensul acelor de
ceasornic) si de jos in sus, fără a se desfășura tifonul in aer, se începe bandajarea cu 2-3 ture de
fașă suprapuse pentru fixare, iar apoi se vor plica ture de fașă de jos in sus, fiecare tura acoperind
jumătatea de fașă anterioara, se termina tot prin 2-3 ture de fașă de fixare; fixarea se realizează
astfel deasupra si dedesubtul plăgii, niciodată pe plaga; de asemenea legarea bandajului la final nu
se face in dreptul plăgii, daca nu este necesara realizarea hemostazei bandajul nu trebuie sa fie
foarte strâns. Tipuri de bandaje: bandajul circular: se aplica câteva ture de fașă circular, la
nivelul zonei afectate; acest tip de bandaj se utilizează si la realizarea hemostazei, bandajul
încrucișat sau in forma de "8": se aplica 1-2 ture circulare iar apoi următoarele ture de fașă se
aplica oblic, in forma cifrei 8, dând in final aspectul de "spic de grâu"; este utilizat pentru
bandajarea articulațiilor, regiunii occipitale, gatului, antebrațului, pieptului, bandajul in forma de
spirala: se începe cu 2-3 ture de fixare apoi sub forma de spirala, cu acoperirea turei precedente la
2/3; se folosește la traumatismele cutiei toracice,abdomenului,mâinilor, picioarelor, degetelor,
pansamentul cu cornișor: cornișorul este o bucata de fașă sau pânza in forma triunghiulara, care se

4
poate folosi si la imobilizarea membrului superior in cazul fracturilor; se folosește la bandajarea
mâinilor, picioarelor, corpului, pansamentul toracelui sau abdomenului: se aplica pe peretele
abdominal sau toracic pansamente de dimensiuni mai mari decât plaga, care se fixează cu ajutorul
unor benzi deleucoplast pe patru laturi ca o rama de tablou; daca este vorba de o plaga toracica
penetranta se va fixa doar cu pe trei laturi, a patra rămânând nefixata pentru a funcționa ca o
supapa; in cazul plăgilor abdominale eviscerate se va folosi pansament umed, capelina: este
bandajul clasic al capului, care se realizează cu fașă, începând cu 2 ture circulare trecute pe frunte,
deasupra sprâncenelor si pavilioanelor urechii, după care se trece succesiv dinspre rădăcina
nasului si spre ceafa, de mai multe ori, pana când acoperă tot capul; la sfârșit capetele feselor se
fixează cu câteva ture circulare, pansament tip "Hipocrat": se aplica o banda de tifon de
aproximativ 1m pe cap, astfel încât capetele sa treacă înaintea pavilioanelor urechilor si sunt
ținute suspendate; cu un alt tifon se efectuează 2-3 ture circulare de fixare fronto-occipitale;
ajungând până la banda 1 de tifon, tensionat se face o tura in jurul ei si se îndreaptă tifonul 2 la
regiunea opusa, până când se acoperă uniform tot capul; capătul fâșiei se fixează de banda de tifon
terminata, iar capetele ținute in jos, se leagă sub bărbie. Pansamentul de tip "căpăstru": se fac 2-3
ture de fixare in jurul capului cu tifonul, apoi se trece la regiunea occipitala, si se fac câteva ture
mandibulă-gât-occipital; de la mandibula se înfășoară apoi in sus, vertical spre cap, pe lângă
ureche, regiunea parietala, se trece tifonul peste cap si coboară in jos spre mandibula, trecând pe
sub ea înapoi spre regiunea occipitala, la spate; de la regiunea occipitala, pe la spatele urechii
tifonul revine la cap, făcând din nou 2-3 ture orizontale de fixare pe frunte; toata procedura se
repeta 2-3 ori, sau până când nu se termina tifonul, aplicarea pansamentului pe nas, bărbie si toata
fata, de tip "praștie": tifonul cu o lungime de 60-70 cm si o lățime ce acoperă toata suprafața
necesara, se despica la ambele capete, prin mijloc, astfel încât sa rămână la mijloc o bucata
întreaga de 10-15 cm lungime, care se va aplica pe locul lezat; pe plaga se aplica o fașă sterila, se
acoperă cu bucata netăiată de tifon si capetele de sus se leagă la spate la ceafa, iar capetele de jos -
la spate pe vârful capului, in așa mod ca sa nu alunece in jos, pansament pe ochi: ochiul drept: se
fac 2 ture de fixare in jurul capului, pe frunte, prin regiunile fronto-occipitala, împotriva acelor de
ceasornic (pentru ochiul drept); din spate se coboară tura in jos si se trece subpavilionul
urechii peste obraz si ochiul drept; apoi iar se efectuează o tura de susținere in jurul capului si se
repeta turul precedent, ochiul stâng: in caz de aplicare pe ochiul stâng direcția turelor este inversa,
după acele de ceasornic, ambii ochi: in caz de aplicare pe ambii ochi, se rânduiesc turele de
pansament mai întâi pe ochiul drept apoi pe cel stâng.In caz de plăgi ale pleoapelor sau fetei in
regiunea ochiului, se poate aplica pansament pe un singur ochi. In caz de leziune a globului ocular
(ochiului propriu-zis) este recomandata pansarea ambilor ochi, deoarece in mod normal ochii se
mișca concomitent; chiar daca se acoperă ochiul lezat, ochiul sănătos neacoperit se va mișca la
diverși stimuli vizuali, ceea ce va antrena si mișcarea ochiului lezat. Dezinfecţia,
reprezintă totalitatea mijloacelor fizice, chimice, biologice şi farmacologice care
urmăresc îndepărtarea, inactivarea sau distrugerea germenilor patogeni din mediu. Sterilizarea,
forma cea mai completă de dezinfecţie, capabilă să distrugă germenii chiar şi în forma
lor sporulată, cuprinde două componente: asepsia şi antisepsia.

Asepsia (a = fără, sepsis = putrefacţie) reprezintă un ansamblu de măsuri prin care este
împiedicatcontactul germenilor cu plaga operatorie (contaminarea plăgii), fiind o metodă
profilactică. Asepsia se adresează tuturor momentelor ce prezintă riscul contaminării
plăgii chirurgicale; ea presupune următoarele gesturi: spălarea mâinilor chirurgului şi
protejarea lor cu mănuşi
5
sterile,dezinfecţia tegumentelor câmpului operator, sterilizarea tuturor instrumentelor,
câmpurilor şimaterialelor folosite într-o intervenţie chirurgicală, acoperirea plăgii cu un
pansament steril. Asepsia foloseşte următoarele metode fizice şi chimice:- mijloace mecanice:
curăţirea mecanică şi spălarea (se adresează instrumentarului, materialuluimoale, mâinilor
chirurgului şi câmpului operator);- căldura uscată (flambare, călcare, încălzire la roşu, sterilizare
cu aer cald–Poupinel) şi călduraumedă (fierbere,
autoclavare);- sterilizare la rece: mijloace radiante (raze ultraviolete, raze
gamma, ultrasunete), sterilizarechimică (formol sub formă de vapori la rece sau la
cald, etilenoxid).

Capitolul 1. INSTRUMENTARUL CHIRURGICAL

1. C Instrumente pentru incizia (secţionarea) ţesuturilor

1.1. Instrumente pentru incizia (secţionarea) simplă a ţesuturilor
Bisturiul este compus din lamă şi mâner. După forma lamei se distinge: bisturiul drept sau ascuţit
(folosit cu predilecţie în puncţii şi debridări), bisturiul curb sau convex (care se foloseşte în
efectuarea inciziilor lungi). Dacă la unele tipuri de bisturie, lama face corp comun cu mânerul, la
alte tipuri, lama se poate schimba, fiind destinată unei utilizări unice. La rândul lor, lamele au
dimensiuni şi forme variate, în raport cu destinaţia lor. Astfel, unele sunt mai late, cu vârful
semioval şi se folosesc pentru incizii cutanate, altele, mai îngroşate, cu vârful ascuţit, folosite
pentru incizia unor orificii sau traiecte fistuloase scurte, altele, cu vârful îndoit etc. Montarea
lamei la mâner se face cu ajutorul unei pense Pean: se prinde porţiunea lată, la nivelul muchiei şi
se fixează în locaşul de pe mâner, prin alunecare dinainte spre înapoi. Scoaterea lamei se face prin
prinderea ei cu pensa la nivelul opus vârfului, ridicarea din locaşul respectiv şi alunecarea în sens
invers. Bisturiul electric se foloseşte pentru secţionarea ţesuturilor. Partea activă (lama subţire din
metal sau bucla din fir subţire) se introduce într-un mâner prevăzut cu un întrerupător, care se
continuă cu un conductor montat la un transformator, ce se alimentează de la reţeaua electrică şi
care transformă curentul electric de la 220 V la 6 V şi 7,5 A. Datorită rezistenţelor electrice,
intensitatea curentului poate fi variabilă, servind la electrosecţiune sau la electrocoagulare.
Tenotomul este un instrument asemănător bisturiului, de care se deosebeşte prin lama mai lungă şi
vârful butonat. Tenotomul poate fi drept sau curb şi se foloseşte la secţionarea tendoanelor. Atât
tenotomul, cât şi bisturiul, pot avea lama detaşabilă. Foarfeca chirurgicală. După direcţia braţelor
există foarfeci drepte, curbe şi cudate, fiecare dintre acestea putând avea vârfurile ascuţite sau
boante. Foarfeca chirurgicală se foloseşte la incizia ţesuturilor, excizia ţesuturilor bolnave şi a
tumorilor etc. Foaia de jales are un mâner şi o lamă curbată pe lat. Poate fi simplă, când lama are
o singură margine ascuţită (în acest caz este pentru mâna dreaptă sau stângă) sau dublă, când are
ambele margini ascuţite. Se foloseşte în operaţii pe copită şi ongloane. Decolatorul de periost
poate fi drept (model Farabeuf), curb (la stânga sau la dreapta), în T, canelat, cudat şi respectiv
decolatorul curb pentru coastă. Fierăstrăul chirurgical se prezintă sub următoarele forme:
fierăstrăul lamă (prevăzut cu mâner sau cadru metalic), fierăstrăul în formă de lanţ şi fierăstrăul de
sârmă (Gigli, Olivecrona). Fierăstraiele chirurgicale sunt întrebuinţate în operaţii pe coarne şi în
osteotomii. Trepanul este un fierăstrău circular, cu ajutorul căruia se extrage din compacta oaselor
late o rondelă, pentru a se deschide cavitatea sinusurilor sau cavităţile nazale. Piesa sa principală
este coroana (fierăstrăul circular), în mijlocul căreia se află o tijă cu vârf piramidal (acest vârf
fixează instrumentul în locul de elecţie al trepanaţiei). Există trepan manual şi trepan electric.
1.2. Instrumente pentru secţionare şi strivire Majoritatea acestor instrumente sunt reprezentate de
pensele de castrare, care fac hemostaza la închiderea braţelor, prin strivirea cordonului. Pensele de

6
castrare (Reimers, Verboczy, Haussman, Burdizzo, Serra, Hetzel, ecrasorul Chassaignac) au două
braţe articulate, prevăzute la extremitatea distală cu ramuri pentru strivirea cordonului.
Secţionarea cordonului se realizează fie prin marginea externă, tăioasă, a braţelor, fie printr-un
cuţit situat deasupra (exclusiv în cazul pensei Reimers). Pensele de castrare se aplică pe cordon în
aşa fel ca şurubul aflat pe articulaţia braţelor să rămână în afară, astfel ca forcipresura să se
producă în partea internă, iar secţionarea, în partea externă a cordonului. Pensa Burdizzo
efectuează strivirea cordonului testicular prin traversul pielii. Se întrebuinţează pentru castrarea
nesângeroasă a taurilor şi a berbecilor şi are forma unui cleşte cu extremităţile distale neascuţite,
boante. Braţele sunt dublu articulate pentru a asigura stabilitatea poziţiei care i se dă. Unele pense
Burdizzo prezintă stopcordon, adică un dispozitiv care împiedică alunecarea cordonului testicular
dintre braţe în timpul strivirii lui. Ecrasorul Chassaignac produce o secţionare lentă, prin
strângerea unei anse în formă de lanţ. Lanţul ecrasorului este adăpostit într-o teacă metalică şi
poate fi strâns printr-un resort sau prin mişcări de pendulare ale mânerului, aflat la extremitatea
proximală a instrumentului. Ecrasorul prezintă avantajul că lanţul său poate fi condus în
profunzimea cavităţii abdominale, însă pe timpul folosirii trebuie controlat dacă nu s-au angajat
porţiuni de viscere în ansă. Se foloseşte în ovariectomie la iapă şi vacă, precum şi în operaţia de
criptorhidie la animalele mari.
1.3. Instrumente pentru raclarea şi îndepărtarea ţesuturilor Lingura Volkmann prezintă la una sau
la ambele extremităţi câte o escavaţie cu margini tăioase şi rezistente. Se foloseşte la raclarea
ţesuturilor moi, a celor mortificate din focarele septice, precum şi a ţesuturilor osoase necrozate,
ramolite. Reneta se întrebuinţează în operaţii pe copită, ongloane şi coarne. Se compune din
mâner şi o lamă tăioasă, îndoită la vârf sub formă de buclă. Reneta simplă poate fi pentru mâna
dreaptă sau stângă, după orientarea părţii tăioase, iar cea dublă are ambele margini tăioase.
Chiureta în ansă are o ansă distală completă, cu o margine ascuţită şi un mâner. Se foloseşte la
raclarea ţesuturilor dure, cu modificări patologice. Cuţitul Buss este asemănător chiuretei în ansă.
Prezintă o întrerupere a buclei la locul de unire cu tija mânerului şi serveşte îndeosebi la raclarea
ţesuturilor dure mortificate. Dalta, dreaptă sau curbă, este utilizată la îndepărtarea eschilelor
osoase. Cauterul se prezintă sub trei forme: ascuţit (conic), olivar şi în formă de secure.
Termocauterul Paquelin funcţionează cu benzină şi este compus din următoarele piese: rezervor
pentru benzină, dispozitiv de insuflare şi vaporizare, ace de platină de diferite forme şi o lampă cu
alcool. Acul de platină se încălzeşte până la incandescenţă în flacăra de alcool, după care se
menţine incandescent prin arderea vaporilor de benzină insuflaţi din rezervor. Autocauterul
(zoocauterul Dechery) funcţionează cu eter. Cauterul electric are anse de platină în formă de cuţit,
sferă şi buclă, care se aduc la incandescenţă cu ajutorul curentului electric. Cauterele sunt folosite
în unele forme cronice de boală, pentru acutizarea proceselor, în afecţiuni cronice ale membrelor,
articulaţiilor, precum şi în hemostază şi deschiderea abceselor.
2. Instrumente pentru hemostază Pensele hemostatice acţionează prin forcipresură, după aplicare
pe extremităţile vaselor secţionate. Cele mai utilizate în chirurgie sunt: pensa Pean (are vârful
rotunjit şi mai multe renuri pe feţele interne ale extremităţilor distale), pensa Kocher (este
prevăzută la extremitatea distală cu dinţi, ambele pense hemostatice pot fi curbe sau drepte), pensa
Sthal raţă).
3. Instrumentar pentru hemostază pensa Péan dreaptă sau curbă, cu braţe scurte sau lungi, fără
“dinţi” la vârf; este pensa Kocher - dreaptă sau curbă, cu braţe scurte sau lungi, prezintă “dinţi”
la vârf;utilizată pentru hemostază în ţesuturile fine; pensa Dieffenbach sau pensa bull-dog
utilizate pentru clamparea (pensarea) vaselor  pensa Satinski - utilizată pentru hemostaza şi
expunerea în vederea suturii vaselor; este utilizată pentru hemostază în ţesuturile unde există
riscul derapării; pensa Guyon - este pensa de pedicul renal.  pensa Halsted - fără dinţi este

7
utilizată pentru hemostază fină;  pensa Mosquito - prezintă dinţi la vârf şi este utilizată pentru
hemostază fină; fără lezarea endoteliului; pensa “en coeur” (în formă de inimă), folosită pentru
prinderea şi manevrarea
4. Pense necesare manevrării ţesutelor: pensa Chaput - are vârful în “dinţi de şoarece” - folosită
pentru prindereaţesuturilor, fără a le leza; pensa Allis - seamănă cu precedenta dar are dinţii
fini, necesară pentru prindereaaponevrozei, a tegumentelor, etc.; pensa intestinală (de
“coprostază”) - utilizată pentru clamparea diferitelor segmente organelor cavitare cu pereţi fini;
ale tubului digestiv pentru a împiedica conţinutul acestora să progreseze (spre zona de pensa
Lane şi pensa Line-Thomas - duble pense intestinale de coprostază care sutură); prezintă un
sistem de cuplare pentru a menţine două segmente digestive alăturate în pense chirurgicale (cu
dinţi) - lungi şi scurte.vederea suturii;
5.Instrumente necesare îndepărtării planurilor incizate, în vederea expunerii unui organ,
depărtătoare Farabeuf: lame încurbate la ambele capete (cu un capăt mai lat, celălalt ţesut, etc.:
valve cu lame lungi sau scurte, înguste sau late, prevăzute cu mâner, sunt utilizate mai îngust,
pentru a putea fi adaptate la dimensiunile planurilor de îndepărtat; pentru a îndepărta organe sau
ţesuturi profunde în vederea expunerii unui organ sau depărtătoare autostatice - utilizate pentru a
menţine îndepărtate planurile parietale, înţesut aflat în adâncime; vederea executării operaţiilor
în profunzime: Finochietto, Gosset, Dartigues, Collin, Trelat (specul rectal), Cusco (specul
vaginal), etc. portace agrafe Michel, metalice, fixate cu o pensă specială tip Michel; - Mathieu
(pentru sutura în suprafaţă);  ace atraumatice cu fir montat de diferite dimensiuni;  ace tip
Hagerdon, rotunde sau triunghiulare; 
6.Instrumente pentru sutură: instrumente pentru sutura mecanică (automată); - Hegar (pentru
sutura în profunzime);

Materialul Chirurgical Veterinar

Este imperioasa necesitatea pentru izolare a câmpului operator, deoarece dinții se găsesc intr-o
baie de saliva, limba insista sa obstrucționeze vizibilitatea si sângerarea givală, sunt câteva din
obstacolele care împiedica realizarea unui câmp de lucru cat de cat posibil si clar.

Câteva metode se pot întrebuința pentru controlul umidității in cavitatea bucala: ejectorul de
saliva, aspiratorul chirurgical, rulourile cu si fără filamente de vata intrasulculare si in mod ideal
digă. O izolare corecta si eficienta prezintă următoarele avantaje: un câmp operator uscat si curat;
un acces si vizibilitate optime; proprietăți fizice si chimice superioare, in special ale materialelor
hidrofobe, crescând astfel perioada lor funcționala; protecția operatorului si a pacientului;
eficienta operatorie; saliva deformează imaginea suprafeței dentare si maschează leziunile
necavitare ale smaltului; saliva infectează dentina si creste sensibilitatea ei in timpul preparării
chirurgicale.

RULOURILE DE VATA

Sunt confecționate din vata hidrofila, iar in ultima vreme din vata acoperita cu hartie absorbanta.
Conform anatomiei vestibulului si a spațiului paralingual, rulourile sunt confecționate in lungimi
si grosimi diferite, numerotate de la l la 4 in ordine crescătoare a diametrului. Lungimea variază
intre 3-5 cm, iar grosimea in funcție de număr: l = 0,9 cm; 2 = 1,5 cm; 3 si 4 = 2,5 cm. Aplicarea
8
rulourilor se face numai cu pensa dentara după ce, in prealabil, cu oglinda s-a îndepărtat buza,
obrazul sau limba. Rulourile nu se vor plasa in zona frontala peste frenul labial superior deoarece
sunt rapid dislocate, ci se vor plasa de o parte si alta a frenului direct in fundul de sac si in special
in zona caninului, pentru ca in vestibulul labial nu exista duet salivar si deci nu este necesara
aplicarea de rulouri. La nivel mandibular nu se vor plasa rulouri in zona buzei si retroincisiv,
deoarece frenul lingual, frenul labial si musculatura le vor disloca. Se vor plasa vestibular de la
canin inspre distal si oral de o parte si de alta a frenului lingual. Paralingual, daca exista un spatiu
adanc si larg se pot plasa chiar 2-3 rulouri unul peste altul. Pentru a preveni exfolierea mucoasei
orale in momentul indepartarii rulourilor, care adera de suprafata epiteliala, se vor umezi abundent
cu pompa de apa.

ALTE MEDII ABSORBANTE

Se mai utilizează: tampoane absorbante sub forma unor comprese de 2x2 toli; biscuiţii din alfa-
celuloza sub forma triunghiulara, cu unghiurile rotunjite, ce se aplica in vestibulul superior drept
sau stâng pe caroncula canalului Stenon, fiind destinate sa absoarbă secreţia glandei parotide.
Rulourile, prin forma si compoziţia lor, absorb saliva si sunt eficiente in a realiza o izolare pe
termen scurt a zonei operatorii, in momentul in care vor fi saturate cu saliva se vor înlocui,
fenomen ce se întâmpla frecvent. De cele mai multe ori mobilitatea părţilor moi ale cavităţii
bucale disloca aceste sisteme de absorbtie. In acest sens au fost imaginate dispozitive de
menţinere a rulourilor: automatomul, utilizat numai la mandibula; clamele de diga modificate:
Harvard si Haller.

DIGA

Scopul: se utilizează pentru izolarea dinţilor de operat si a dinţilor adiacenţi, de mediul umed al
cavităţii orale. Avantaje: asigura o buna vizibilitate; asigura un câmp operator curat si uscat;
protejează pacientul împotriva aspiraţiei sau înghiţirii de debriuri sau instrumentar; protejează
împotriva medicamentelor iritante si a instrumentelor tăioase; protejează operatorul împotriva
contagiunii cu posibile infecţii prezente in cavitatea bucala; este economica, eliminând:
conversaţia inutila, lavajele bucale frecvente si prelungite; păstrează calităţile optime ale
materialelor stomatologice; asigura retracţia parţilor moi; păstrează concentraţia optimă a
medicamentelor. Dezavantaje: neacceptare de către pacient din motive psihologice; consumator
de timp; nu se poate aplica pe dinţii tineri insuficient erupţi, molarii de minte (uneori) si ocazional
pe dinţii cu malpoziţii exagerate; nu este tolerata de pacienţii care suferă de astm. Parţi
componente: Sunt destul de rar folosite, dar ocazional un pacient al cărui flux salivar este extrem
de abundent, necesita medicamente cum ar fi atropina: 5 mg cu 30 de minute înainte de tratament.
Vom evita aceasta medicaţie la femeile care alăptează si la pacienţii cu tensiune oculara mare
(glaucom), sau probleme cardiovasculare.

Anestezicele locale. Au un rol important in eliminarea disconfortului si in controlul umezelii.

Utilizarea lor reduce salivaţia, deoarece pacientul se simte mult mai confortabil, mai puţin anxios
si mai puţin sensibil la stimulii orali, producând astfel o rata mai mica a fluxului salivar. Cele care
conţin si un vasoconstrictor, vor reduce si fluxul sanguin, oprind hemoragia in câmpul operator.

EVACUAREA REZIDUURILOR SI A FLUIDELOR ORALE. Exista doua sisteme de

aspiraţie: sistemul cu volum si putere mai mari, care este manipulat de medic sau asistenta
(aspiraţia chirurgicala) si sistemul cu volum si putere mai mici (aspiraţia salivara).

EJECTORUL DE SALIVA

9
Aceste fenomene neplăcute au loc mai ales când s-a realizat si anestezia zonei respective. Pentru
contracarare se aplica pe capătul canulei o compresa de tifon de 2 cm ce se va fixa prin ligatura si
astfel se va preveni aspiraţia ţesuturilor - moi. Acest sistem de aspiraţie este destinat evacuării
numai a lichidelor, fără debriuri sau substanţe solide care ar produce obliterarea canulei si
întreruperea sistemului de aspiraţie.

ASPIRATORUL CHIRURGICAL

Este confecţionat fie din materiale care rezista la sterilizare, folosit pentru multiple utilizări, fie
din material plastic destinat unei singure utilizări. Canula are un diametru de 10 mm si permite
evacuarea rapida a lichidelor si debriurilor din zona operatorie. In mod obişnuit este mânuit de
asistenta medicala si este foarte eficient când se lucrează la patru mâini. In cazul unor cavităţi
cervicale, juxtă- sau sub-gingivale, in prezenta unui parodonţiu sănătos, reducerea secreţiei
sulculare, a gingivoragiei si uşoara îndepărtare a marginii libere gingivale, se obţin prin:
introducerea in sulcus a unei mese de bumbac sau a unui fir retractor îmbibat cu substanţe
astringente si/sau cu substanţe vasoconstrictoare. tamponarea zonei hemoragice cu o soluţie
15,5% de sulfat feric Hemodent, sau cu o soluţie astringenta de clorura de aluminiu
Racestyptina, care realizează o sigilare a capilarelor si un cheag profund ce poate fi mai greu
dislocat in timpul manoperelor terapeutice. In cazul unor inflamaţii cronice gingivale apar
creşterea de volum a gingiei, a secreţiei sulculare, sau sângerarea, determinate de fragilitatea
vasculara a ţesutului, toate constituind impedimente importante in realizarea unui câmp operator
curat, uscat si accesibil instrumentaţiei, in aceste cazuri se recomanda temporizarea tratamentului
definitiv, pana la ameliorarea stării de sănătate parodontala.

Pansamentul

Definiţie .Actul chirurgical prin care se realizează aseptizarea sau antiseptizarea şi protecţia unei
plăgi favorizând cicatrizarea.
Scop şi principii. Un pansament corect trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii : să respecte o asepsie şi o antisepsie corectă. Instrumentele şi
materialele folosite trebuie să fie sterile şi manipulate aseptic;
tegumentele adiacente plăgii trebuie dezinfectate, iar plăgile
accidentale trebuie tratate chirurgical (explorare + toaletă + drenaj +/sutură); să asigure protecţie
împotriva contaminărilor exogene atât prin compoziţia lui cât şi prin acoperirea largă a plăgii; să
favorizeze, atunci când este cazul, absorbţia secreţiilor plăgii, prin materialele care-l compun; să
realizeze o compresiune elastică, netraumatizantă a plăgii; să nu adere la plagă, ceea ce ar
determina durere şi sângerare la schimbarea sa şi întârzierea cicatrizării; să fie efectuat şi schimbat
rapid şi fără a provoca dureri.
PRIMII PAŞI ÎN CHIRURGIE
Indicaţii: Toate plăgile accidentale sau operatorii trebuie acoperite cu pansamente. Aceste
“pansamente primare” se efectuează în sălile de pansamente sau de operaţii dar şi la locul
accidentului. În funcţie de particularităţile fiecărei plăgi în parte pansamentele vor fi schimbate
periodic. Schimbarea lor va fi efectuată la patul bolnavului şi numai în cazuri speciale în sălile de
pansamente. Schimbarea pansamentului se va face conform regulii că “o plagă se vindecă mai
rapid dacă pansamentul este mai rar schimbat”. Sunt şi situaţii în care evoluţia favorabilă a plăgii
permite ca după îndepărtarea primului pansament aceasta să rămână nepansată, “la aer” ci numai
dezinfectată periodic. O excepţie dar nu o contraindicaţie a pansamentului o constituie plăgile
faciale care de regulă nu se pansează. Materiale necesare Pentru efectuarea unui pansament sunt
necesare materiale sanitare, soluţii antiseptice, adezivi şi instrumentar chirurgical adecvat şi steril.
materialele sanitare sunt confecţionate industrial sau manual din tifon, vata, celofibră şi materiale
10
plastice .Ele sunt reprezentate de comprese, meşe, tampoane, pernuţe, folii de diferite dimensiuni
sau sub forma unor pansamente complexe. soluţiile antiseptice folosite pentru toaleta plăgii şi
pentru prepararea tegumentelor adiacente acestora sunt cele menţionate la capitolul respectiv.
Folosirea lor depinde şi de experienţa şi preferinţa fiecărui serviciu. instrumentarul chirurgical
necesar efectuării unui pansament este în funcţie de fiecare caz în parte, fiind necesare
instrumente de tăiere (bisturiu, foarfece, chiuretă Volkmann), de apucare (pense
PANSAMENTUL
anatomice, pense hemostatice, pense speciale), de explorare (stilet butonat, sondă canelată,
depărtătoare) şi de sutură (ace, pense portac, agrafe, pense de aplicat agrafe); şi materiale de
drenaj (tuburi, lame, meşe) şi de sutură (fire de sutură). pentru fixarea pansamentului se pot folosi
după caz feşe de dimensiuni adecvate, plase tubulare, benzi adezive sau soluţii adezive. Toate
acestea vor fi dispuse pe o masă sau pe un cărucior pe rotile sau vor intra în compunerea truselor
portabile de prim ajutor.
Tehnica
De calitatea primului pansament depinde în mare măsură, evoluţia ulterioară a plăgii. De aceea el
trebuie efectuat respectând principiile enumerate indiferent de condiţiile şi locul unde este
efectuat. Înainte de efectuarea pansamentului trebuie discutat cu bolnavul explicându-i se ce
urmează a se executa şi solicitându-i se cooperarea. Pentru efectuarea corectă a pansamentului
bolnavul trebuie aşezat într-o poziţie adecvată unei cât mai bune expuneri a regiunii anatomice ce
urmează a fi pansată. Pentru că în practica suntem confruntaţi cu situaţii variate în funcţie de locul
şi condiţiile în care se efectuează pansamentul şi de tipul plăgii vom prezenta iniţial tehnica
standard de execuţie a pansamentului şi apoi diferitele ei variante. Efectuarea unui pansament
presupune: crearea câmpului operator prin îndepărtarea hainelor cu expunerea regiunii afectate,
curăţirea mecanică, raderea părului, degresarea (benzină, alcool) şi dezinfecţia centrifugă a
tegumentelor adiacente plăgii, folosind soluţii antiseptice (tinctură de iod, iodură de povidon);
examinarea şi tratarea plăgii; acoperirea plăgii cu materiale sanitare în funcţie de tipul ei;
PRIMII PAŞI ÎN CHIRURGIE
Fixarea pansamentului cu ajutorul feşelor, a jerseului tubular, a benzilor adezive sau a adezivilor.
Efectuarea pansamentului impune şi pregătirea mâinilor chirurgului prin spălare şi uneori prin
folosirea mănuşilor sterile. Obligatoriu, după efectuarea pansamentului constatările făcute în acest
timp în legătura cu evoluţia plăgii trebuie consemnate în documentele medicale.
Tipuri de pansament:
Pansamentul uscat.
Este cel mai frecvent folosit, fiind indicat în marea majoritare a plăgilor. Constituit din comprese
de tifon la care se adaugă facultativ vată (pansament absorbant). Ori de câte ori este posibil se vor
folosi pansamente produse industrial, adecvate cazului.
Pansamentul umed
Este indicat pentru efectul anti-flogistic în cazul plăgilor inflamate, dar nesecretante şi pe perioade
scurte fiind iritantal tegumentelor şi favorizând dezvoltarea infecţiilor locale. Constă în aplicarea
pe sau în plagă a compreselor umezite cu soluţii antiseptice. Pentru a menţine compresele umede
se repetă umectarea lor la 2-3 ore. O variantă a acestui pansament este şi prişniţul la care
evaporarea antisepticului este împiedicată prin acoperirea compreselor umezite
cu un strat impermeabil (hârtie cerată).
Pansamentul compresiv
Este indicat în leziuni sângerânde cu scop hemostatic şi în cavităţi reziduale pentru aplatizare şi
acolare.
PRIMII PAŞI ÎN CHIRURGIE
Presupune o cantitate mai mare de tifon şi vată şi o fixare mai fermă, dar fără afectarea circulaţiei
şi a mobilităţii. Se menţine cel mult 7 zile.
Pansamentul ocluziv
Este indicat în plăgile asociate leziunilor osoase. Constă în acoperirea plăgii cu comprese şi vată
peste care se aplică o faşă gipsată care să imobilizeze extremitatea respectivă. Pentru

11
supravegherea plăgii sunt create “ferestre” în faşa gipsată. Pansamentul se menţine până la
rezolvarea leziunii osoase. În unele situaţii este înlocuit cu extensia continuă transosoasă sau cu
fixatorul extern.
Pansamentul gras(vaselina)
Este indicat în arsuri, având acţiune antalgică şi antiflogistică. Este bine tolerat fiind neaderent.
Zona se acoperă cu vaselină sau lanolină simple sau în diferite combinaţii şi, apoi cu comprese.
Pot fi folosite şi comprese îmbibate în substanţe uleioase sau comprese speciale din compuşi
biologici (pansament biologic). Pentru protecţia tegumentelor adiacente orificiilor fistuloase prin
care se exteriorizează secreţii corozive se aplică paste speciale sicative, protectoare, chiar
neutralizante. Adaptarea continuă şi concordantă a tipului de pansament la tipul şi evoluţia plăgii
este o condiţie de bază a cicatrizării acesteia.

ÎNFĂŞAREA (BANDAJAREA)

Definiţie
Metode de acoperire şi fixare a pansamentelor diverselor regiuni ale corpului cu ajutorul feşelor
de tifon sau elastice. În ultimul timp pentru fixarea pansamentului se apelează tot mai frecvent la
alte metode ca jerseul tubular, benzi şi substanţe adezive mult mai practice şi mai comode.
Principii
Calitatea înfăşării depinde de respectarea următoarelor reguli: să fie cât mai simplă şi să nu
provoace dureri; să acopere regiunea în întregime, protejând-o şi izolând-o; să realizeze o fixare a
pansamentului la nivelul plăgii; să nu fie prea strânsă (poate provoca dureri sau compresiuni) dar
nici prea largă (se poate deplasa); să permită mobilizarea segmentului în cazul în care nu are rol
de imobilizare; faşa se derulează de la stânga la dreapta, începând şi sfârşind cu
ture circulare; oprirea înfăşării se face la distanţă de plagă (fixarea capătului în dreptul plăgii
poate provoca dureri) prin fixare cu benzi adezive sau cu ace de siguranţă;
PRIMII PAŞI ÎN CHIRURGIE
La nivelul membrelor, înfăşarea se face de regulă, dinspre extremitate spre rădăcina sa (din distal
către proximal). Materiale necesare. Faşa este materialul cel mai folosit pentru înfăşare. Este o
bandă de tifon sau material elastic, de dimensiuni variabile (lăţime 5-20 cm şi lungime 1-20 m),
rulată în sul. Se foloseşte ca atare sau la confecţionarea unor bandaje complexe. Folosirea pentru
înfăşare a pânzelor de diferite forme (pătrate, triunghiulare, dreptunghice), este de interes istoric,
deşi poate fi utilă în condiţii de prim ajutor.
Tehnica înfăşării
Aplicarea feşei se face cu ambele mâini, fixând capătul cu mâna stângă şi derulând sulul cu cea
dreaptă. Se începe cu 1-2 ture circulare, apoi faşa este condusă în mod adecvat regiunii, ca în final
să se aplice din nou 1-2 ture circulare. Încheierea înfăşării se efectuează de preferinţă prin fixare
cu benzi adezive sau ace de siguranţă şi de excepţie prin înnodare sau insinuare sub turele
precedente. Suprimarea bandajului este de dorit să fie făcută prin tăierea, cu foarfecele, lateral de
plagă şi nu prin derulare şi recuperarea feşei. Principiul nu se aplică la feşele elastice sau la
înfăşările de imobilizare.
Tipuri topografice de înfăşare
La nivelul capului
Capelina din una sau două feşe pentru calota craniană. Se începe cu două-trei ture circulare
fronto-occipitale, pe deasupra urechilor, apoi se trec semi-ture anteroposterioare (faşă răsfrântă)
ce se fixează în final cu două-trei ture circulare.
Monoclul şi binoclul

12
se aplică în oftalmologie. Constă în două-trei ture iniţiale circulare fronto-occipitale, apoi ture
oblice temporo-subauriculare uni sau bilaterale acoperind orbita şi lăsând liberă urechea, alternând
cu ture circulare care vor încheia şi înfăşarea.
Praştia nazală şi mentonieră (căpăstrul) utilizată la nivelul nasului sau a bărbiei. Este
confecţionată dintr-o bucată de faşă de 70-80 cm lungime, despicată la capete şi lăsând la mijloc
5-8 cm nedespicaţi pentru a acoperii pansamentul. Capetele se trec încrucişate câte două deasupra
şi sub ureche şi se înnoadă pe ceafă şi pe calotă.
La nivelul gâtului:
Spica anterioară a gâtului (cervicotoracică) şi
posterioară (a cefei, frontocervicală) sunt pansamente complexe, asociind feşe circulare şi feşe în
“8 “. Încep cu două-trei ture circulare cervicale, apoi ture în “8”anterioare către torace (prin axile)
şi respectiv posterioare către craniu(fronto-occipitale) unde se trec alternativ şi ture circulare cu
care se termină înfăşarea.
La nivelul toracelui:
Bandajul Velpeau, este folosit în ortopedie (luxaţiile umărului, fracturile subcapitale de humerus)
pentru imobilizarea membrului superior fixat pe torace. Se trec ture circulare toracice şi ture
oblice (în evantai) până deasupra umărului afectat, alternative cu ture verticale peste umăr şi sub
antebraţ, lăsând mâna liberă. Sunt necesare mai multe feşe.
Spica sânului se aplică după mastectomii radicale. Se începe cu două-trei ture circulare la baza
toracelui, pe sub sânul normal, apoi se
ÎNFĂŞAREA (BANDAJARE
Trec ture oblice, ascendente peste umăr, alternând cu ture circulare toracice, cu care se v-a şi
termina.
La nivelul abdomenului.
Înfăşarea circulară a acestei regiuni este de regulă necorespunzătoare (dificilă, instabilă) şi de
aceea se preferă celelalte tipuri de fixare a pansamentelor. Chiar şi clasicul “pletos“(2-3 bucăţi de
pânză de 1-1,5 m/0,5 m suprapuse şi despicate la ambele capete ce se “trag“ succesiv) este mai rar
folosit.
La nivelul perineului:
Faşa în “T “ folosită pentru perineul posterior, este compusă dintr-o faşă circulară abdominală şi
una în “V” sau în “Y” anteroposterioară ce ocoleşte organele genitale, fixată la cea dintâi.
La nivelul membrelor.
Pentru regiunile articulare se aplică înfăşarea tip spică sau în “8” (umăr, cot, mână, police,
respective şold, genunchi, gleznă), iar pentru celelalte regiuni (braţ, antebraţ, degete, respectiv
coapsă, gambă) se mai pot folosi şi feşele răsfrânte. Tot mai folosite şi pentru fixarea
pansamentelor extremităţilor sunt jerseurile tubulare.
În sens strict, pansamentul reprezintă totalitatea mijlocelor și metodelor prin care se realizează
protecția unui țesut sau tegument față de acțiunea agresivă a diferiților agenți. Pansamentul
chirurgical reprezintă actul prin care se realizează și se menține asepsia unei plăgi în scopul
vindecării ei. Plaga este o leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură) sau
operator, care presupune întreruperea țesutului respectiv cu sau fără pierdere de țesut. Plaga
chirurgicală este o incizie pe tegumentul deinfectat, deci are risc de infecție de aproximativ 2%.
Plaga chirurgicală este aseptică. Plăgile accidentale traumatice au risc mare de infecție.

Condițiile unui bun pansament:

13
1.să fie făcut în condiții aseptice: folosiți materiale și instrumente sterile, spălați mâinile și
îmbrăcați mănuși sterile, nu introduceți în casoletă sau trusa de instrumente pensa cu care ați
lucrat în plagă, nu folosiți aceleași instrumente la alți pacienți;

1. să fie absorbant: folosiți complese și vată hidrofile;

2.să fie protector: acoperiți plaga cu comprese care să depășească cu 1-2 cm marginile ei;

3.să nu fie dureros: acționați cu blândețe și răbdare; spălați plaga prin turnare și absorbiți suplusul
prin tamponare; nu fixați pansamentul prea strâns;

4.să fie schimbat la timp: verificați indicația medicului, schimbați cât mai rar pansamentul la
plăgile chirurgicale aseptice (curate), în cazul plăgilor secretante, schimbați ori de câte ori este
nevoie.

Pregătirea materialelor: Se face în funcție de tipul de pansament. tavă sau cărucior pentru
tratamente (masă pe rotile) trusa cu instrumente sterile (pense hemostatice, pense anatomice,
foarfece, stilete butonate, sonde canelate, tuburi de dren sterile și meșe, mănuși sterile, mușama,
aleză, soluții antiseptice pentru tegumente și plăgi, soluții degresante (benzină și eter), unguente și
pulberi la indicația medicului, materiale pt fixare (feși de tifon, Roplast, soluții adezive. Meșa este
o bandă de tifon sterilă utilizată cel mai des în scop hemostatic (stopare a sângerării) și pentru a
permite eliminarea secrețiilor dintr-o plagă sau cavitate. În ORL (ramura medicinei care tratează
ochii, urechile și gura) există meșe auriculare (pt urechi) și nazale. Soluții antiseptice pentru plagă
și exteriorul plăgii: În plagă se folosesc următoarele soluții antiseptice: betadină, apă oxigenată
(30 ml de perhidrol la 1 litru de apă sterilă), Rivanol concentrație 1 la mie, Cloramină concentrație
1 la mie și acid boric. În afara plăgii se folosesc următoarele soluții antiseptice: betadină, alcool
medicinal 70 de grade, alcool iodat. Pregătirea pacientului: Psihică: explicăm necesitatea
procedurii Fizică: poziționăm pacientul în funcție de segmentul care trebuie pansat, asigurăm
intimitatea dacă este cazul, îl așezăm în decubit pentru evitarea lipotimiei. Efectuarea procedurii:
Alegeți materialele în funcție de tipul pansamentului, identificăm pacientul, spălăm mâinile și ne
punem mănuși, îndepărtăm pansamentul vechi dacă este cazul, umezim blând plaga cu apă sterilă,
curățăm tegumentul din jurul plăgii cu tampoane îmbibate cu benzină, ștergem dinspre plagă spre
exterior, schimbând des tamponul. Un tampon va fi folosit pentru 1 singură ștergere. Respectăm
timpii pansamentului, astfel: 1. creăm câmpul operator prin degresarea tegumentului (la
pansamentele chirurgicale); 2. dezinfectăm tegumentul cu o soluție antiseptică începând dinspre
14
plagă către periferie, schimbând des tamponul; 3. tratăm plaga: la plăgile traumatice spălăm cu
apă sterilă sau ser fiziologic în jet. Eventualii corpi străini inclavați trebuie extrași de medic. La
fel se procedează cu plăgile secretante. Îndepărtarea tubului de dren și a firelor se face de către
medic. Aplicăm medicamentele conform prescripției medicului, apoi mai dezinfectăm odată
tegumentul; 4. acoperim plaga: aplicăm comprese sterile care să depășească marginile cu 1-2 cm.
La plăgile care secretă acoperim compresele cu 1 strat de vată; 5. fixarea pansamentului: alegem o
metodă de fixare adecvată regiunii prin înfășare sau lipire cu substanțe adezive, verificăm să nu
fie prea strâns, colectăm deșeurile cu potențial infecțios în recipiente speciale (cel galben),
curătăm instrumentele și le pregătim pentru sterilizare.

PANSAMENTUL

Pansamentul este actul chirurgical prin care o plagă se aseptizează, se protejează împotriva
oricarei infecţii, iritaţii sau traumatizme exterioare, asigură o bună absorbţie asecreţiilor, un
repaos perfect a regiunii lezate pentru a-i uşura vindecarea. Principiile executării pansamentului.

Pansamentul se execută în sala de pansament aseptică sau septică, în funcţie destarea plăgii; la
pat se vor executa numai în cazul în care pacientul nu se poate mobiliza. Efectuarea corectă a
unui pansament trebuie să respecte următoarele principii fundamentale: Orice pansament va fi
facut pe bolnavul culcat, rareori în poziţie şezânduşi niciodata cu bolnavul în picioare, deoarece
neobişnuit cu atmosfera săliide pansamente, a instrumentarului etc., acestea îl pot impresiona
încât îşi poate pierde cunoştinta, provocându-i în cadere traumatisme de care s întemu
răspunzatori. Pansamentul se execută de către două persoane: medicul şi sora sau asistenta
care-l serveşte cu materiale necesare Todeauna alături de bolnav se aşază o taviţă renală, în
care se vor pune pansamentul scos şi compresele folosite Pansamentul va fi efectuat cu ajutorul a
doua pense (incorect cu una) Se va lucra in conditii de asepsie perfectă : instrumentele şi
materialele folosite să fie sterile, iar mâinile celui ce-l execută şi tegumentele din jurul plăgii
dezinfectate. Se va asigura absorbţia secretiilor : o compresă de tifon acoperită de vată hidrofilă.
Se va aseptiza plaga cu antiseptice coresunzatoare stadiului ei de evolutie. Se va proteja plaga
fată de agentii termici, mecanici, climacterici şi infecţioşi ai mediului înconjurător. Se va asigura
repaosul sau imobilizarea regiunii lezate pentru a grăbii vindecare.

Pansamentul reprezintă actul chirurgical prin care se aseptizează și se protejează o plagă față de
acțiunea agresivă a diveScop protejază plaga de factori nocivi (mecanici, termici, climaterici și
infectioși ai mediului înconjurator); asigură o bună absorție a secrețiilor, un repaus perfect al
regiunii lezate; favorizează cicatrizarea.
Tipuri de pansamente
1. Pansamentul protector pentru plăgi care nu secretă, nu prezintă tub de dren (plaga operatorie,
locul unei injecții sau puncții, locul unde este montat un cateter venos) pentru a realiza protecția
față de mediul înconjurator.
15
2. Pansamentul absorbant pentru plagi drenate sau secretante cu un strat de comprese și un strat de
vată.
3. Pansamentul ocluziv pentru plăgi însoțite de leziuni osoase peste care se aplica aparatul gipsat
pentru imobilizare.
4. Pansamentul compresiv pentru plăgi sângerande în scop hemostatic, pentru imobilizarea unei
articulatii in caz de entorsa sau pentru reducerea unei cavitati superficiale după puncționare.
5. Pansamentul umed are ca obiectiv diminuarea edemului inflamator, contraindicate în plăgi care
secretă.
Reguli pentru efectuarea unui pansament corect
Să fie făcut în condiții aseptice. Folosiți materiale de protectie și instrumente sterile; Spălați și
dezinfectati mâinile, îmbrăcați mănusi sterile; Serviți materialele folosind pense și nu introduceti
în casoleta sau în trusa de instrumente pensa cu care ați lucrat în plagă; nu folositi aceleași
instrumente la alți pacienți.
Aseptizarea plăgii trebuie să se facă cu antiseptice pe bază de iod, apa oxigenată, rivanol etc. Să
fie absorbant Asigurați absorbția secrețiilor pentru a favoriza cicatrizarea, utilizând comprese de
tifon și vată hidrofilă pentru absorbția secrețiilor. Să fie protector. Acoperiți plaga cu comprese
sterile și vată asfel încât ca dimensiunile lor să depașească marginile plăgii cu cel putin 1-2 cm;
Dacă plaga este expusa microbilor ,protejati plaga cu un start mai gros de tifon si vată. Sa fie
atraumatic. Actionați cu blândețe, răbdare, la recomandarea medicului administrați un calmant
dacă trebuie; Spălati plaga prin turnare si absorbiti surplusul de lichid si secretiile prin tamponare.
Nu fixați pansamentul prea strâns pentru a nu jena circulația și a nu produce durere, dar suficient
de strâns pentru a fi menținut fix. Să fie schimbat la timp. Verificaţi indicația medicală cu privire
la schimbarea pansamentului; Schimbarea pansamentului se va efectua în funcție de aspectul
plăgii: în cazul plăgilor infiltrate, pansamentul se schimbă zilnic sau ori de câte ori este nevoie.
Anuntați medicul și controlați plaga dacă pacientul acuză durere sau prezintă febră fără alta cauză,
schimbaţi pansamentul cu aceasta ocazie. Materiale necesare substanţele antiseptice pentru
curățirea și dezinfecția plăgii – apa oxigenată, rivanol, cloramină, betadină; și a tegumentelor din
jur: alcool iodat 2%, tinctura de iod. casoleta cu materialele care realizează protecția plăgii și care
sunt ușoare, se pot steriliza, nu sunt iritante pentru tegumente, sunt absorbante: compresele din
tifon sterile; tampoane din tifon/ vată, meșe, feșe de tifon. materiale de fixare: leucoplast (se
aplică pe tegument ras și degresat; este impermeabil pentru aer), feși de tifon diferite mărimi
(realizează „înfășarea” chirurgicală). cutie cu instrumentar chirurgical steril: pense, foarfecă.

16
tăviță renală, mănuși sterile, mănuși de protecție. aleză, mușama seringi sterile. Pregătirea
pacientului Pregătirea psihică: se anunţa bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii, se obține
consimțământul; Pregătirea fizică: se aşează în poziţie confortabila şezânda sau in decubit dorsal,
in funcţie de regiunea unde este plaga. Tehnica pansamentul este efectuat de două persoane
(medic-as.med/doua as.med.) – o persoană servește, iar cealaltă efectuează tehnica; se spală
mâinile și se îmbracă mănușile sterile/de protecție examinarea plăgii și a tegumentelor din jur.
Daca plaga a fost pansată se desface fașa si se ridică pansamentul vechi cu multă blândeţe, pentru
a nu produce dureri prin dezlipire brutală; dacă nu se desprinde se înmoaie cu apă oxigenată sau
ser fiziologic și apoi se ridică pansamentul cu ajutorul pensei de lucru. Acoperirea – protecția
plăgii. Aplicaţi 2-3 comprese sterile care să depășească marginile plăgii cu 1-2 cm; Nu aplicați un
strat prea gros pentru a asigura o bună capilaritate a plăgile care secretă. Fixarea pansamentului
Alegeți o metoda de fixare adecvata regiunii prin înfășare, bandajare sau cu substanțe adezive –
leucoplast, fașă în funcție de regiune; Verificați pansamentul pentru a nu jena circulația de
întoarcere sau dacă asigură repausul în cazul în care este limitata mişcarea; Verificați daca
pansamentul jenează mișcarea.

17
ANEXE

18
 Bibliografie

https://ro.scribd.com/doc/230291486/Instrumentar-chirurgical

https://anatop.usmf.md/wp-content/blogs.dir/97/files/sites/97/2015/03/Principalele-instrumente-
chirurgicale.pdf

https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/medicina/instrumentarul-chirurgical-medicina-veterinara-
46773.html

19
20