Sunteți pe pagina 1din 8

GEOGRAFIA MEDIULUI

Anul universitar 2021-2022

Anii II GT/IIIG

Cursul 11 si 12.

TEMA: POLUAREA MEDIULUI - POLUAREA BIOLOGICĂ

Poluarea cu agenţi patogeni sau infestanţi

Principalii agenţi (germeni) patogeni sunt microorganismele (bacterii, viruşi, ciuperci


microscopice, protozoare). Aceştia pot fi transportaţi prin aer sau prin apă.

• De reţinut că, numai unele categorii de bacterii sunt patogene, pe când altele sunt
inofensive, iar unele chiar foarte utile, având un rol important în natură. Există şi agenţi
infestanţi (ouă sau larve de viermi intestinali) care provoacă boli parazitare.

• În aerul din oraşe, germenii patogeni sunt mai numeroşi decât în aşezări rurale sau în
câmp liber, în deşerturi şi pe înălţimile munţilor aceştia aproape lipsesc.

Provin aproape în totalitate din surse aflate la nivelul solului, frecvent fiind forme de
rezistenţă de tipul sporilor, în stare activă, majoritatea germenilor patogeni nu rezistă decât scurt
timp în aer, fiind distruşi sub acţiunea radiaţiei solare; aerul nu este pentru ei atât un mediu de
viaţă, cât un agent de transport. De aceea, în spaţii închise, se recomandă aerisirea frecventă, care
determină distrugerea, în mare parte, a germenilor patogeni.

• Foarte mulţi viruşi, dar şi unele bacterii prezintă transmitere aeriană, în aer se mai găsesc
şi diverşi alergeni de origine biologică (polen, puf de la seminţele de plop etc.),
consideraţi de unii autori ca făcând parte tot din categoria poluanţilor, însă majoritatea
cercetătorilor sunt de părere că această extindere a noţiunii de poluant este improprie.

• Poluarea biologică a solului, dar şi a apelor freatice şi de suprafaţă, se poate produce


prin utilizarea de îngrăşăminte organice (gunoi de grajd) provenind de la animale
bolnave, prin aruncarea pe câmp, în reţeaua hidrografică.

1
- La om, infecţia se poate produce prin consumul apei sau alimentelor.

Tot pe această cale se transmit şi parazitoze intestinale, ca cele cu giardia sau tenii.

 Leptospiroza este o boală infecţioasă provocată de o bacterie spiralată din genul


Leptospira.

- Terenul pe care se dezvoltă boala îl constituie animalele sălbatice, şoarecii, şobolanii, de


la care se contaminează uneori animalele domestice; bacteriile sunt excretate prin urină.

• Omul se îmbolnăveşte îndeosebi prin scăldatul în râuri sau lacuri, unde sunt adăpate sau
spălate animalele, mai ales dacă prezintă leziuni, chiar infime, ale pielii şi, mult mai rar,
prin contact direct (de exemplu, muşcătură de un şobolan sau un câine).

- Incubaţia durează 10 zile, apoi se instalează febra, frisoane, dureri musculare puternice,
dureri de cap pulsatile.

- După 48 de ore mai pot să apară: icter intens, sindrom meningeal (greţuri, redoare a
cefei), hemoragii renale şi viscerale. Febra regresează în 4-10 zile.

- Bacilul antraxului, bacilul tetanic, Clostridium (care produce cangrena gazoasă), pot
rezista mult timp în sol sub formă de spori şi pot contamina omul (în decursul lucrărilor agricole,
al săpării de gropi sau şanţuri etc.), dacă pielea prezintă leziuni deschise.

- Apele uzate provenite din reţeaua de canalizare a localităţilor - au un conţinut mare de


materii organice, ceea ce creează condiţii pentru dezvoltarea bacteriilor; la acestea se adaugă
bacteriile patogene evacuate din spitale, locuinţe, abatoare etc. Aceste ape au un potenţial
patogen şi infestant foarte ridicat.
Foarte periculoasă este şi contaminarea alimentelor cu germeni patogeni (de exemplu,
prin irigaţii sau udatul grădinilor cu apă contaminată), care poate determina toxiinfecţii
alimentare de multe ori letale, ca de pildă botulism, bruceloză, infecţii cu Salmonella, infecţii
stafilococice.
Această problematică este foarte gravă mai ales în unele regiuni tropicale, unde
temperaturile ridicate şi lipsa instalaţiilor de epurare a apei determină apariţia a numeroase
parazitoze sau boli infecţioase de tipul dizenteriilor, febrei tifoide etc. Utilizarea acestor ape

2
infestate pentru irigarea orezăriilor, unde se lucrează ulterior cu picioarele goale, duce la
frecvenţa foarte mare a unor paraziţi intestinali în ariile respective.

 Poluarea cu substanţe organice putrescibile

Substanţele organice sunt biodegradabile: se descompun treptat, prin procese de


putrefacţie, până la elementele minerale din care sunt alcătuite, astfel sunt eliminate din apă prin
autoepurare.
Atunci când ajung în apă cantităţi foarte mari, substanţele care se formează pe durata
proceselor de putrefacţie determină deteriorarea marcantă a calităţii apei.
În acelaşi timp, se produce o proliferare a organismelor saprobe (care trăiesc într-un
mediu unde au loc procese de putrefacţie).
În funcţie de gradul de poluare cu substanţe putrescibile, apele se clasifică în trei
categorii:
- oligosaprobe (slab poluate);
- mezosaprobe (cu poluare medie), care la rândul lor se împart în: alfa-mezosaprobe (care
conţin doar o cantitate redusă de oxigen) şi beta-mezosaprobe (care, deşi poluate, au încă un
conţinut relativ ridicat de oxigen);
- polisaprobe, puternic poluate.
Industria alimentară (în special fabricile de zahăr, de amidon, de produse lactate, spirt,
mezeluri şi conserve, bere etc.), evacuează ape uzate încărcate cu mari cantităţi de materii
organice a căror descompunere în procesul de autoepurare necesită mari cantităţi de oxigen.
Industria pielăriei, pe lângă substanţele organice putrescibile, poate elibera în mediu şi
germeni patogeni (bacilul antraxului).
Printre poluanţii de origine organică se numără şi fenolii - substanţe din categoria
alcoolilor aromatici, cu acţiune toxică asupra sistemului nervos. Aceştia ajung în apă ca urmare a
deversărilor industriale, dar şi a procesului de descompunere a resturilor vegetale şi a materiilor
fecale.

3
Concluzii cu privire la cele trei tipuri de poluare
În majoritatea cazurilor, factorii analizaţi până acum nu acţionează izolat, ci se combină
şi se intensifică reciproc asupra unui teritoriu, acţionând concomitent poluanţii rezultaţi din
activitatea agricolă, din cea industrială şi de transport, care la rândul lor interferează cu diverşi
factori naturali (secete prelungite, apă stagnantă, eroziune etc.), sau cu alte categorii de factori
antropici (defrişări, irigaţii, desecări, ridicarea nivelului apei freatice prin crearea de lacuri de
acumulare sau canale de irigaţie) etc.
Uneori, prin interacţiunea şi cumularea acestor factori, pot apărea dezechilibre majore şi
chiar adevărate catastrofe ecologice.

Exemplu 1.
Un exemplu concludent îl constituie situaţia Lacului Aral din Asia Centrală (aflat pe
teritoriul statelor Kazahstan şi Uzbekistan). În urma unor ample lucrări de amenajare teritorială
(întreprinse în vremea când aceste republici erau incluse în URSS), care au avut ca scop
valorificarea deşerturilor Kara Kum şi Kâzâl Kum, prin construirea unui vast sistem de irigaţii,
apele fluviilor Amu Daria şi Sâr Daria, care alimentau acest lac sărat, au fost aproape în
întregime blocate în lacuri de acumulare. S-au realizat orezării şi, mai ales, întinse culturi de
bumbac, iar o parte din cantitatea de apă a fost folosită şi în scopuri industriale. În această
regiune deşertică evaporaţia este foarte puternică, iar o mare parte a cuvetei Lacului Aral se află
la mici adâncimi.
Ca urmare a faptului că lacul nu a mai fost alimentat de cele două fluvii, nivelul apei a
scăzut cu cca. 12 m şi s-a produs astfel o reducere continuă a suprafeţei lacului, iar linia ţărmului
s-a retras cu mai mult de 100 km.
În porţiunea din care apele s-au retras se întind, în prezent, vaste terenuri sărăturate, din
care vântul ridică anual în atmosferă până la 75 milioane tone praf amestecat cu sare, constituind
cea mai nocivă sursă de poluare de pe teritoriul acestor state.. În regiune, fiecare hectar de teren
irigat primeşte din aer sute de kilograme de sare, însă s-au găsit săruri provenite din această
acumulare chiar şi în zona Oceanului Arctic.
Apele care se scurg de pe terenurile cultivate cu bumbac sunt puternic poluate
(bumbacul fiind printre culturile care necesită cele mai multe tratamente chimice), calitatea apei
potabile fiind în prezent o problemă acută.

4
Economia piscicolă, tradiţională în zonă, a fost practic distrusă. De asemenea, a avut de
suferit economia pastorală, care se baza pe păşunile sărăcăcioase din semideşerturi (vestitele oi
din rasa Karakul).
În prezent se doreşte redresarea situaţiei prin reducerea consumului de apă în scopuri
agricole şi restrângerea culturilor de bumbac.
Exemplul 2.
Un alt exemplu de remarcat este cel al Barajului de la Assuan, de pe fluviul Nil,
inaugurat în anul 1970, care a determinat formarea unui lac cu lăţimea de 11 km şi lungimea de
167 km, având rol hidroenergetic şi de sursă a irigaţiilor. În prezent, în acest lac se depune mâlul
transportat de Nil, care încă din antichitate avea un rol important în fertilizarea terenurilor
agricole ale Egiptului.
Îngrăşămintele chimice, folosite pentru a suplini mâlul fertilizator, au dus la creşterea
fenomenului poluării.
Sistemul de irigaţii actual a dus la salinizarea solului (în trecut sărurile fiind îndepărtate
de pe ogoare odată cu retragerea apelor revărsate ale Nilului). A crescut şi incidenţa unor
parazitoze, pentru că unii agenţi patogeni folosesc, în cursul ciclului lor de dezvoltare, canalele
ca mediu de viaţă.
Exemplul 3.
Alt caz este al afluentulului fluviului Chari, Logone, din vestul Africii, care se varsă în
Lacul Ciad. Lunca inundabilă a acestui fluviu cuprinde şi Parcul Naţional Waza. Apele care
inundau periodic acest ţinut provin din Munţii Mandara (de unde în sezonul ploios se scurg
numeroase cursuri de apă temporare, numite mayo) şi din revărsarea, la ape mari, a fluviului.
Consecinţe ale construirii barajului
Până la construirea acestuia, aici exista o faună abundentă şi o bogată viaţă agro-pastorală
(vânătoare, pescuit, cultura orezului şi a meiului), iar Parcul Waza aducea venituri din turism şi
comerţ. În cadrul păstoritului transhumant, această luncă inundabilă avea un rol important în
sezonul secetos, când în restul teritoriului păşunile erau uscate. De asemenea, pe aceste teritorii
îşi petreceau iarna numeroase păsări migratoare venite din Europa. Sistemul tradiţional de
utilizare a terenurilor împiedica supraexploatarea resurselor şi asigura o productivitate durabilă.
Fără a se elabora studii de impact, guvernul, în dorinţa de a mări producţia de orez, a
decis construirea unui baraj care să reţină apele fluviului - pentru a asigura apa necesară

5
irigaţiilor în sezonul secetos - şi a unor diguri care să împiedice revărsarea apelor în sezonul
ploios. În acest fel lunca şi-a pierdut cele două surse importante de aprovizionare cu apă, ceea ce
a dus la secarea completă a zonei umede, provocând dezechilibre majore.
S-au produs deplasări masive de populaţie spre alte zone de pescuit, s-a restrâns
activitatea agro-pastorală. Animalele din parc, rămase fără hrană, au migrat în afara ariei
protejate, elefanţii fiind cei mai distructivi la adresa peisajului.

 Reducerea biodiversităţii

Conform definiţiei stabilită de Consiliul Europei, biodiversitatea constituie variabilitatea


organismelor vii de diferite origini din ecosistemele terestre, marine, din apele continentale;
include biodiversitatea în cadrul speciei, speciile diferite şi diversitatea ecosistemelor.
În anul 1992, Conferinţa Mondială de la Rio de Janeiro a adoptat Convenţia asupra
biodiversităţii. În anul 1995 a fost adoptată (de către 54 de ţări semnatare) Strategia pan-
europeană pentru biodiversitate biologică şi peisagistică, considerându-se necesară o cooperare
internaţională pentru salvarea biodiversităţii şi a peisajelor de importanţă europeană, urmărindu-
se, totodată, realizarea unei reţele ecologice pan-europene pentru salvarea ecosistemelor, a
habitatelor, a speciilor şi peisajelor de importanţă europeană.
De asemenea, se încearcă integrarea acţiunilor privind conservarea biodiversităţii în
activităţile din domeniile agriculturii, silviculturii, pescuitului, industriei, transportului şi
turismului.
Printre ecosistemele cărora li se acordă o atenţie deosebită se numără cele costiere şi
marine, cele ale cursurilor de apă europene, inclusiv Programul „Dunărea Verde”, zonele umede
interioare, pajiştile naturale, ecosistemele forestiere, cele montane şi acţiunile în favoarea
speciilor periclitate.
Reţeaua de rezervaţii ale biosferei, organizată prin Programul UNESCO „Omul şi
biosfera / Man and the biosphere” (MAB), cuprinde numeroase ecosisteme de pe Glob, deşi nu
constituie un sistem bine definit de eşantioane. Activitatea în cadrul lor este legată de trei
preocupări:
- conservarea in situ a biodiversităţii;
- activităţi care permit dezvoltarea durabilă a resurselor terestre şi acvatice;

6
- constituirea unei baze logistice pentru o stabilă reţea internaţională de cercetare şi
monitorizare.
Multe rezervaţii ale biosferei sunt cuprinse în programe de cercetare ştiinţifică bine
fundamentate şi au dotări care fac parte din reţele naţionale sau internaţionale de supraveghere a
stării mediului.
Printre problemele care se ridică cu acuitate în momentul de faţă se includ:
- distrugerea unor specii şi ecosisteme datorită poluării atmosferei şi a apei, acidifierii
apelor etc.;
- distrugerea într-un ritm extrem de rapid a pădurilor tropicale, cu o mare diversitate de
specii animale şi vegetale. Din această cauză unele specii şi-au restrâns mult arealul, iar altele au
dispărut complet (probabil unele chiar înainte ca oamenii de ştiinţă să afle de existenţa lor);
- distrugerea recifelor de corali. Aceste formaţiuni, care ocupă pe Glob cca. 600.000
km2, se întâlnesc în mările tropicale şi subtropicale. Se numără printre cele mai importante
structuri create de organismele vii şi adăpostesc unele dintre cele mai mari aglomerări de specii
din lume (în acest sens pot fi consideraţi echivalentul, în mediul marin, al pădurilor tropicale
umede). Coralii sunt astăzi afectaţi de pescuitul practicat în mod distructiv (prin otrăvirea apei
sau utilizarea explozibililor, metode larg practicate în sud-estul Asiei), extragerea coralilor
pentru producerea varului şi colectarea pentru suveniruri şi colecţii (atât a coralilor, cât şi a
peştilor decorativi, a scoicilor şi a altor nevertebrate), dar şi de poluare şi de depunere a
sedimentelor provenite din materialul spălat de ape de pe continente, datorită defrişărilor de
mare amploare. Se consideră că deja 10% dintre recifele de coral au fost distruşi în mod
ireversibil;
- eliminarea formaţiunilor de mangrove, care se întâlnesc de asemenea în zonele
tropicale şi subtropicale, mai ales în estuare, pe ţărmurile afectate de maree. Sunt locuri unde se
înmulţesc şi îşi găsesc hrana numeroşi peşti din zona litorală şi pelagică. Se estimează că 80%
din pescuitul marin al zonei se bazează direct sau indirect pe aceste resurse. Mangrovele au
totodată un rol foarte important în acumularea şi reciclarea substanţelor nutritive, în reglarea
bilanţului apei, protecţia anti-erozională a ţărmurilor. În prezent, sunt distruse pe scară largă
pentru a face loc aşezărilor omeneşti, platformelor industriale, acvaculturii, orezăriilor şi altor
culturi comerciale, iar lemnul este exploatat pentru producerea de mangal. În acelaşi timp, sunt
afectate de captarea apelor continentale care le alimentează. Se presupune că deja jumătate din

7
aceste formaţiuni au fost distruse, dar procesul continuă în ritm rapid.
Biodiversitatea scade drastic în mările închise, puternic poluate (Marea Japoniei, Marea
Baltică, Marea Neagră ş.a.), în lacurile şi râurile poluate (ajungându-se chiar la râuri „moarte”,
din care peştii şi alte vieţuitore au dispărut).

Aspecte majore actuale şi de perspectivă privind criza mediului


Impactul activităţilor umane asupra mediului trebuie luat în considerare ca impact la
nivel planetar, regional şi local.
La nivel planetar impactul asupra mediului se manifestă prin:
- efectul de seră;
- distrugerea stratului de ozon;
- poluarea mărilor continentale;
- poluarea fluviilor;
- defrişarea;
- poluarea lacurilor etc.
 Efectul de seră este determinat de cantitatea de energie reţinută în sol şi
atmosferă şi redată prin razele infraroşii, gazele cu acest efect etc. Dintre aceste gaze, dioxidul
de carbon (CO2) are o contribuţie de 60%. Cauzele creşterii concentraţiei acestuia sunt:
- arderea combustibililor fosili;
- activitatea umană;
- despăduririle;
- modificarea modului de folosire al terenurilor;
Strategiile pe termen lung prevăd reducerea emisiilor de CO 2 cu cel puţin 80% până în
anul 2050.
Până în 2050, cantităţile de CO2 emise de sectorul energetic trebuie să se reducă cu până
la 93-99% faţă de nivelul din anul 1990, iar cele generate de industrie, cu până la 87%.
Cantitatea de CO2 aferentă locuinţelor trebuie să se reducă şi ea cu până la 91%, iar cea
emisă de sectorul transporturilor cu pană la 67%.
În ceea ce priveşte poluarea din sectorul agricol, aceasta trebuie scăzută la cel mult 51%
faţă de anul 1990.

S-ar putea să vă placă și