UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE UMANISTE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

STUDIUL FIZICO-GEOGRAFIC AL
MASIVULUI BUILA-VÂNTURARIȚA

Coordonator ștințific,
Conf.univ.dr. Dumitru-Dănuţ Tanislav
Student,
Susai Mihai-
Gabriel
 CUPRINS

INTRODUCERE
1. POZIȚIA/LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ
1.1 Poziția fizico – geografică
1.2 Poziția administrativ – teritorială
2. ISTORICUL CERCETĂRILOR
3. DATE GEOLOGICE
4. RELIEFUL
4.1 Considerații generale asupra reliefului
4.2 Analiza morfografică și morfometrică
4.3 Tipuri de relief
5. CLIMA
5.1 Considerații generale asupra climei
5.2 Analiza principalelor elemente climatice
5.3 Influențe climatice și etajarea climatică
6. APELE
6.1 Apele de suprafață
6.2 Apele subterane
7. VEGETAȚIA ȘI FAUNA
7.1 Vegetația
7.2 Etajarea vegetației
7.3 Fauna
8. SOLURILE
8.1 Tipuri de soluri
9. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
 Poziţia fizico – geografică

Masivul Buila-vânturarița face parte din Munții Căpățânii, fiind situat in partea central-
nordică a județului Vâlcea, acoperând o suprafață de 44 kilometrii pătrați. Masivul Buila-
Vânturarița iese in evideță față de lanțul principal al Munților Căpățânii prin dispunere,
constituție și relief.
Masivul Buila-Vânturariţa se întinde de la vest de Cheile Bistriţei şi până la est de Cheile
Olăneştilor. Plaiul Lespezi, Plaiul Netedu și Plaiul Hădărău fac legătura cu Munții
Căpățânii.
Localizarea Masivului Buila-Vânturariţa în cadrul Carpaţilor Meridionali www.buila.ro
 Date geologice

Masivul Buila-Vânturariţa reprezintă o parte a Pânzei Getice, unitate structurală a

Dacidelor Mediane din Carpaţii Meridionali (Săndulescu, 1984).
Masivul Buila-Vânturarița prezinta o succesiune de depozite metamorfice și sedimentare.
Rocile metamorfice apar pe versanții nord-vestici ai masivului, pe văile celor patru râurii
care traversează masivul (Cheia, Olănești, Costești și Bistrița). În zonele de creastă, rocile
metamorfice, ies de sub depozitele sedimentare erodate.
Depozitele sedimentare ale masivului Buila-Vânturariţa sunt în principal roci clastice ale
Jurasicului mijlociu, pe care se află depozite abundente masive recifale din Kimmeridgian-
Tithonian.
Fig. 3.2 Harta geologică a Masivului Buila-Vânturarița www.buila.com
 Relieful

Masivul Buila-Vânturarița are trăsături specifice crestelor calcaroase liniare, spre

deosebire de ansamblul Munților Căpățânii. Culmea principala a masivului este
fragmentată în cea mai mare parte (de către râurile principale: Bistrița, Cheia, Olănești și
Costești), aceasta are un caracter unitar între Cheile Cheia și Cheile Costești. Lungimea
totală a culmei principale este de 14 kilometrii.
Creasta are un aspect accidentat, de culme în trepte, fiind prezente, restrâns, câteva
platouri netezite. Media altitudinală a masivului este de 1218 metrii, altitudinea maximă
fiind întâlnită în Vârful Vânturarița Mare cu 1885 metrii, altitudinea cea mai mică se
întâlnește la ieșirea Bistriței din chei, 550 metri.
După profilul transfersal majoritatea văilor sunt rotunjite, întâlninduse și văi cu fundul
plat pe mici sectroare. Spre marginile masivului, Văile, capătă o formă de ,,V” datorită
faptului că se adâncesc puternic.
 Cea mai mare parte a masivului întâlnește altitudini cuprinse între 1000 și 1400 de metrii
reprezentând 56,8% din totalul suprafeței. Altitudinile de peste 1800 de metrii se întâlnesc doar în
câteva areale restrânse, mici, în jurul vârfurilor Buila și Vânturarița, reprezentând doar 1,4% din
suprafața maivului. Altitudinile cuprinse între 1400 și 1800 de metrii reprezintă 14,5% din suprafața
totală, iar altitudinilor mai mici de 1000 de metrii le revin 27,3 procente din suprafața totală a
masivului Buila-Vânturarița.

Tipuri de relief

-Relief structural

În cadrul masivului Buila-Vânturarița, cel mai reprezentativ, și tot odată cel mai important,
element structural este reprezentat de cuesta vestică, aceasta este un abrupt neîntrerupt care se
întinde din valea Părăului Costeștilor până în valea Pârâului Cheii. La baza acestui abrupt se găsesc
câteva generații de grohotișuri mobile acoperite cu vegetație forestieră
 - Relief de acumulare

Msivul Buila-Vânturarița este un masiv izolat, supus unor procese de denudare

accentuate. Datorită calcarelor, materialele rezultate în urma proceselor fizice, chimice și
de acțiune a apei sunt preponderent grosiere, sfărâmături. Deplasarea lor gravitațională,
la baza abrupturilor, se face prin intermediul culoarelor de avalanșă și prin intermediul
hornurilor. Acest lucru a condus la apariția formelor de acumulare, fie la marginile
abruptului, fie în interiorul acestuia.

-Relief carstic

Buila-Vânturarița este un masiv calcaros care în clasificarea genetică a regiunilor

carstice din România figurează în categoria masivelor calcaroaseunitare, alături de Piatra
Craiului și Hăghimaș
Peșteră din Cheile Comarnicelor
 -Relief de nivelare

Masivul a trecut prin aceleași faze de denudare care au modelat Carpații Meridionali,
astfel că anumite porțiuni cu aspect netezit pot fi interpretate ca resturi de suprafețe de
nivelare, dar acestea formate sub influența evidentă a structurii.
La altitudi de 1800 de metrii, în partea superioară a Masivului Buila-Vânturarița, se
remarcă o suprafață care aparține ciclului Borăscu. Alte suprafețe ca aceasta, sunt întâlnite
la altitudini de 1750-1800 de metrii între vârfurile Buila și Vânturarița și pe latura sudică a
muntelui Albu. Un al doi-lea complex de suprafețe apare la altitudini mai mici, de sub 1600
de metrii, fiind corespunzător ciclului Râu-Seș. Cele mai multe suprafețe de acest fel se pot
observa cel mai bine în jurul vârfurilor Cacova, Claia Mare, Piatra și Buila.
Înclinarea generală a calcarelor infuențează foarte puternic geomorfologia acestor
suprafețe.
Curmătura Builei
 Clima

Asupra masivului Buila-Vânturarița acționează o influență a unei clime mai blânde

dinspre Oltenia, mai ales asupra versanților sudici. Se observă o diferență evidentă între
clima versanților cu expunere sud-estică și cei cu expunere nord-vestică.
Temperaturile medii anuale oscizeala între 2 și 4 grade celsius, cu o temperatură medie a lunii
ianuarie de -7 grade celsius și o temperatură medie a lunii iulie de 12 grade celsius.

Masivul Buila-Vânturarița se suprapune următoarelor etaje climatice:

 Etajul fagului la altituni cuprinse între 500 și 1200 de metrii
 Etajul molidului la altitudini cuprinse între 1200 și 1600 de metrii
 Etajul subalpin la altitudini de peste 1700-1800 de metrii
 Apele

Rețeaua hidrografică masivului Buila-Vânturarița face parte din bazinul râului Olt, prin
afuenții direcți sau indirecți de pe partea dreaptă a acestuia. Direcția de curs a râurilor din
cadrul masivului se desfășoară de la nord la sud.
Cel mai important râu care străbate masivul este râul Bistrița. El străbate masivul de la
nord-vest la sud-est și constituie cea mai importantă resursă de apă a masivului.

Imagine a râului Bistrița

 Solurile

Solurile Masivului Buila-Vânturarița nu prezintă o mare diversificare și sunt formate, în

mare parte, pe substrat calcaros. Solurile masivului sunt diferite din cauza tipului de asociații
vegetale care s-au format pe acestea.

Tipuri de soluri
 Soluri neevoluate – Cernisoluri
 Molisoluri – Leptosoluri
 Cambisoluri – Districambosoluri
 Spodisoluri
 Umbrisoluri
 Concluzii

Masivul Buila-Vânturarița este un munte sălbatic, care încă își păstrează

neatinse foarte multe elemente, pornind de la cheile spectaculoase săpate
în munte de către cele cinci râuri ale acestuia, până la elementele faunistice
și floristice deosebite precum existența unor păduri virgine, neatinse de
mâna omului
 Bibliografie

 Anghel Gh., Răvăruţ M., Turcu Gh. (1971) – Geobotanica, Ed. Ceres, Bucureşti
 Badea L., Niculescu Gh., Roata S., Călin D., Ploaie Gh. (1998) – Masivul VânturarițaBuila.
Caracterizare geomorfologică, Comunicări ale Institutului de Geografie, Bucureşti, pp. 3-36
 Ciurchea Maria – Flora teritoriului Raionului Vâlcea din dreapta Oltului
 Asociația Kogayon (2005) – Studiu de fundamentare științifică
 Florea N., Munteanu I. (2003) – Sistemul Român de taxonomie a solurilor, Editura Estfalia,
București
 Florea N., Săvulescu I., Geanana M. (2005) – Solurile pe glob, Bucureşti
 George Pleș (2013) – Calcarele Jurasicului superior – Cretacicului inferior din Masivul
Buila-Vânturarița, Teză de doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de biologie și
geologie, Departamentul de geologie, Cluj-Napoca
 Ielenicz M. (1999) – Dicționar de geografie fizică, Ed. Corint, Bucureşti
 Mihăilescu Simona (2001) – Flora şi vegetația Masivului Piatra Craiului, Bucureşti
 Mutihac V., Ionesi L. (1974) – Geologia României, Ed. Tehnică, Bucureşti, pp.138-140
 Pauca Ana, Roman Ştefania (1959) – Flora alpină şi montană, Ed. Ştiințifică
 Pârvu C-tin (2002) – Enciclopedia plantelor – Plante din flora României, Ed. Tehnică,
Bucureşti
 Ploaie Gh., David Turnock (1999) – Conservation and rural change in Vâlcea County, Ed.
Kluwer Academic Publisher, Netherlands
 Popescu Nae (1977) – Munții Căpățânii. Ghid turistic, Ed. Sport-Turism, Bucureşti
 Popescu Gr., Patrulius D. (1968) – Formațiuni cretacice pe marginea nordică a Depresiunii
Getice, între valea Oltului şi Masivul Vânturarița (Carpații Meridionali), Dări de seamă ale
şedințelor Institutului Geologic al României LIV-1, Bucureşti
 Popovici L., Moruzi C., Toma I. (1985) – Atlas Botanic, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
 Stoican Florin (2005) – Studiul sedimentologic al calcarelor din zăcământul de la Bistrița –
posibilități de valorificare, lucrare de master, Facultatea de Geologie şi Geofizică, Bucureşti
 Stoican Florin (2006) - „Geodiversity of Buila-Vanturarita National Park” - Anuarul
Institutului Geologic al Romaniei 2006
 Toader T. Nițu (1976) – Invitație la drumeție, Ed. Ceres, Bucureşti
 ***Planul de management al Parcului Național Buila-Vânturarița
 *** Harta geologică a României, Foaia Piteşti, scara 1:200.000
 *** Harta geologică a României, Foaia Vânturarița, scara 1:50.000
 *** www.buila.ro
 *** www.kogayon.ro