Sunteți pe pagina 1din 1

Pandemia de COVID-19 a dus la închiderea şcolilor în 20 de ţări şi la închiderea unităţilor preşcolare

în 19 ţări din Europa şi Asia Centrală. Acest lucru a afectat un număr total de 49,8 milioane de copii,
începând de la preşcolari până la liceeni, care au avut parte de un ultim semestru şcolar foarte
perturbat (în cazul în care acesta a existat totuşi), care a culminat cu închiderea şcolilor.

Pandemia a afectat profund educaţia şi a agravat inechităţile sociale existente în regiune.


O temă pe care o voi analiza se referă la situația elevilor în cursurilor online. Este legal sau nu ca
elevii/studenții să fie obligați să pornească camera?

Conform Articolului 14, litera f din OMEC 5.545/2020, modificat prin OMEC 6.200/2020 prevede
acum că elevii:

„Au obligația de a participa la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului;


în caz contrar, elevul este considerat absent și se consemnează absența în catalog. Absența poate fi
motivată, în cazul justificate, în baza unei cereri scrise a elevului major/a părintelui/a tutorelui legal
instituit.”

Am numeroase cazuri, ca de exemplu: un elev nu beneficia de niciun aparat tehnologic care l-ar
putea ajuta în participarea cursurilor online. Acesta era nevoit să plece la câțiva km distanța pentru a
lua parte la ore, însă în cele mai rele cazuri, nu putea participa. De ce? Lipsa „banilor”…

Trăind în mediul rural, în condiții foarte diferite, de la distanțare naturală, și deci lipsă de conexiune
în absența rutinelor de tipul mersului la școală, până la locuințe supraaglomerate, participarea la
cursuri devine foarte dificilă pentru ei.

În România 35,7% dintre copii se află în risc de sărăcie și excluziune socială, iar această situație
lucru are efecte asupra respectării drepturilor lor la protecție și sănătate, inclusiv cu privire la
educația lor școlară. Pandemia provocată de noul coronavirus adâncește decalajul educațional dintre
aceștia și alți copii..

CUM AR PUTEA ACȚIONA SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT?

Ușor de zis, greu de realizat… în România.

Sistemul de educație reușește să supraviețuiască doar cu ajutorul partenerilor autorităților naționale,


regionale și locale și organizațiilor neguvernamentale.

Educația are nevoie de mai multe fonduri, de o mai mare alocare de la bugetul de stat și de o
realocare de resurse în interiorul bugetului Ministerului Educației Naționale.

S-ar putea să vă placă și