UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE, LITERE, ISTORIE ȘI ARTE

SPECIALIZAREA: ISTORIE
ANUL III

REFERAT

REGIMURI POLITICE
EXTRAEUROPENE DUPA 1945

PROF. COORD: POPESCU CORNEL

STUDENT: GRASU DORU CĂTĂLIN

PITEȘTI
2020

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE, LITERE, ISTORIE ȘI ARTE
SPECIALIZAREA: ISTORIE
ANUL III
REGIMUL TOTALITAR AL LUI
MOAMMAR AL-GADDAFI IN LIBIA
(1969-2011)
PROF. COORD: POPESCU CORNEL

STUDENT: GRASU DORU CĂTĂLIN

PITEȘTI
2020

INTRODUCERE

Muammar al-Gaddafi s-a născut pe 7 iunie 1942, în Sirte, Libia. Crescut într-un
cort beduin din deșertul libian, el provenea dintr-o familie tribală numită al-Gadhafah.
În momentul nașterii sale, Libia era o colonie italiană. În 1951, Libia a obținut
independența sub regele Idris aliat de vest. Ca tânăr, Gaddafi a fost influențat de
mișcarea naționalistă arabă și l-a admirat pe liderul egiptean Gamal Abdel Nasser. În
1961, Gaddafi a intrat în colegiul militar din orașul Benghazi. El a petrecut, de
asemenea, patru luni primind instruire militară în Regatul Unit.
După absolvire, Gaddafi s-a ridicat constant printre rândurile militarilor. Pe
măsură ce dezacordul cu Idris a crescut, Gaddafi s-a implicat cu o mișcare de tineri
ofițeri pentru a-l răsturna pe rege. Un om talentat și carismatic, Gaddafi a urcat la
putere în grup. La 1 septembrie 1969, regele Idris a fost răsturnat în timp ce se afla în
străinătate în Turcia pentru tratament medical. Acesta a fost numit comandant șef al
forțelor armate și președinte al Consiliului de Comandament Revoluționar, noul corp
de conducere al Libiei. La 27 de ani, devenise conducătorul Libiei.
Prima comandă de afaceri a tânărului lider a fost închiderea bazelor militare
americane și britanice din Libia. De asemenea, el a cerut companiilor petroliere
străine din Libia să împartă cu țara o parte mai mare a veniturilor. Gaddafi a înlocuit
calendarul gregorian cu cel islamic și a interzis vânzarea de alcool.
Simțindu-se amenințat de o tentativă de lovitură eșuată a colegilor săi din
decembrie 1969, Qaddafi a introdus legi care incriminau disidența politică. În 1970, i-
a alungat pe italienii rămași din Libia și a subliniat ceea ce a văzut el drept bătălia
dintre naționalismul arab și imperialismul occidental. El s-a opus vocal sionismului și
Israelului și a expulzat comunitatea evreiască din Libia. Cercul interior al oamenilor
de încredere al Qaddafi a devenit din ce în ce mai mic, deoarece puterea era
împărtășită de el și un grup mic de asociați. Agenții săi de informații au călătorit în
întreaga lume pentru a intimida și asasina libienii care trăiesc în exil1.

În aceste zile de început, Gaddafi a căutat să orienteze Libia departe de Vest și

spre Orientul Mijlociu și Africa. El a implicat armata libiană în mai multe conflicte
externe, inclusiv în Egipt și Sudan, și în sângerosul război civil din Ciad.
La mijlocul anilor ’70, conducătorul a publicat primul volum al Cartii verzi , o
explicație a filozofiei sale politice. Lucrarea în trei volume descrie problemele cu
democrația liberală și capitalismul și promovează politicile Gaddafi ca remediu. El a
susținut că Libia se lăuda cu comitete populare și proprietate comună, dar în realitate
acest lucru era departe de a fi adevărat. Gaddafi s-a numit pe el sau pe familia și
prietenii apropiați în toate pozițiile de putere, iar corupția și represiunile lor asupra
oricărui tip de organizare civică au însemnat o mare parte din populație trăită în
sărăcie. Între timp, Gaddafi și cei apropiați au acumulat averi în veniturile petrolului,
în timp ce regimul i-a ucis pe cei pe care îi considera disidenți.

Politica de reformă a lui Gaddafi

Stilul conducător al lui Gaddafi nu era doar opresiv, ci era excentric. Avea o
grămadă de bodyguarzi de sex feminin în călcâie, se considera regele Africii, a ridicat
un cort în care să stea când a călătorit în străinătate și s-a îmbrăcat în ținute ciudate ca
în costum. Anticii lui bizari s-au distras de multe ori de la brutalitatea lui și i-au
câștigat porecla de „câinele nebun din Orientul Mijlociu”.
Pe lângă stăpânirea sa distrugătoare acasă, Gaddafi a fost disprețuit de o mare
parte din comunitatea internațională. Guvernul său a fost implicat în finanțarea multor
grupuri anti-occidentale din întreaga lume, inclusiv a unor comploturi de teroare.
Armata republicană irlandeză ar fi avut legături cu Gaddafi. Din cauza legăturilor
regimului cu terorismul irlandez, Regatul Unit a întrerupt relațiile diplomatice cu
Libia pentru mai mult de un deceniu.
În 1986, se crede că teroriștii libieni se aflau în spatele bombardamentelor unui
club de dans din Berlinul de Vest care a ucis trei persoane și a rănit zeci de oameni.
SUA la rândul lor, sub administrația președintelui Ronald Reagan, a bombardat ținte
specifice în Libia care includeau reședința Gaddafi la Tripoli.
În cea mai cunoscută instanță a legăturii țării cu terorismul, Libia a fost implicată
în atentatul din Lockerbie din 1988. Un avion care transporta 259 de persoane a
explodat în apropiere de Lockerbie, Scoția, ucigând pe toti cei de la bord, cu restul
care au căzut 11 civili pe pământ. Teroriștii libieni, inclusiv un socotit al lui Gaddafi,
s-au crezut, de asemenea, în spatele distrugerii unui avion francez de pasageri în 1989,
ucigând pe toți cei 170 de la bord2.
În anii 1990, relația dintre Gaddafi și Occident a început să se dezghețe. Pe
măsură ce acesta s-a confruntat cu o amenințare din ce în ce mai mare a islamiștilor
care s-au opus guvernării sale, a început să împărtășească informații cu serviciile de
1
J. D. Pearson et al. , Index Islamicus Suplimente: 1956-1960, Cambridge, 1962; I, 1961-1965, Cambridge, 1967;
III, 1966-1970, Londra, 1972; IV, 1971-1975, Londra, 1977; V, 1976-1980, Londra, 1982, Quarterly Index Islamicus,
Londra, 1977.
2
Bernard Lewis, “Istoria Orientului Mijlociu - de la aparitia crestinismului pana in prezent”,Editura Polirom, 2014,
pp 273-296.
informații britanice și americane. În 1994, Nelson Mandela l-a convins pe liderul
libian să predea suspecților de la atentatul de la Lockerbie. Nu a trecut mult timp
înainte ca Gaddafi să fi adaptat relațiile cu Occidentul pe multe fronturi.
Gaddafi a fost întâmpinat în capitalele occidentale, iar premierul italian Silvio
Berlusconi l-a numărat printre prietenii apropiați. Fiul și moștenitorul lui, Seif al-
Islam Gaddafi, s-a amestecat cu înalta societate londoneză de câțiva ani. Mulți critici
pentru noua prietenie dintre Gaddafi și Occident credeau că se bazează pe afaceri și
accesul la petrol.
În 2001, Națiunile Unite au calmat sancțiunile asupra Libiei, iar companiile
petroliere străine au elaborat noi contracte lucrative pentru a opera în țară. Afluxul de
bani în Libia a făcut ca Gaddafi, familia sa și asociații săi să fie și mai bogați.
Diferența dintre familia conducătoare și masele a devenit tot mai evidentă.

Primăvara Arabă

După mai bine de patru decenii la putere, căderea Gaddafi s-a întâmplat în mai
puțin de un an. În ianuarie 2011, revoluția tunisiană a forțat mult timp dictatorul Zine
al-Abidine Ben Ali și a pornit Primăvara Arabă. Luna următoare, conducătorul
egiptean Hosni Mubarak a fost forțat să ofere un protest moral pentru protestatarii din
mai multe capitale arabe. În ciuda atmosferei de represiune severă, manifestațiile au
izbucnit în orașul Benghazi și s-au răspândit în toată Libia. Gaddafi a folosit forța
agresivă pentru a încerca să suprime protestele, iar violența a escaladat rapid. Poliția
și mercenarii străini au fost aduși să tragă la protestatari, iar elicopterele au fost
trimise să bombardeze cetățenii din aer. Pe măsură ce au fost înregistrate victime,
libienii au devenit mai hotărâți să vadă înlăturarea Gaddafi. Pe măsură ce violența s-a
răspândit prin țară, Gaddafi a susținut mai multe discursuri răscolitoare la televiziunea
de stat, susținând că manifestanții sunt trădători, străini, al-Qaeda și dependenți de
droguri. El și-a îndemnat susținătorii să continue lupta, iar grupuri mici de loialiști
puternic înarmați s-au luptat împotriva rebelilor .Până la sfârșitul lunii februarie 2011,
opoziția câștigase controlul asupra multor țări, iar rebelii au format un organ de
conducere numit Consiliul Național de tranziție. Opoziția a înconjurat Tripoli, unde
Qaddafi mai avea ceva sprijin. Cea mai mare parte a comunității internaționale și-a
exprimat susținerea pentru NTC și a solicitat eliminarea lui Gaddafi. La sfârșitul lunii
martie, o coaliție NATO a început să ofere sprijin forțelor rebele sub formă de atacuri
aeriene și o zonă fără zbor. Intervenția militară a NATO în următoarele șase luni s-a
dovedit decisivă. În aprilie, un atac NATO a ucis unul dintre fiii lui Gaddafi. Când
Tripoli a căzut la forțele rebele la sfârșitul lunii august, a fost văzută ca o victorie
majoră pentru opoziție și un sfârșit simbolic pentru guvernarea acestuia.
În iunie 2011, Curtea Penală Internațională a emis mandate pentru arestarea lui
Gaddafi, a fiului său Seif al-Islam și a cumnatului său pentru crime împotriva
umanității. În iulie, peste 30 de țări au recunoscut CNT drept guvernul legitim al
Libiei. Gaddafi a pierdut controlul asupra Libiei, dar locul unde încă nu se știa.
La 20 octombrie 2011, oficialii libieni au anunțat că Muammar al-Qaddafi a
murit în apropiere de orașul său natal din Sirte, Libia. Rapoartele timpurii aveau
relatări contradictorii ale morții sale, unii afirmând că a fost ucis într-o luptă cu
armele și alții care susțineau că a fost vizat de un atac aerian al NATO. Videoclipul a
circulat cu trupul sângeros al Gaddafii fiind târât în jurul valorii de luptători. Pe
măsură ce vestea morții fostului dictator s-a răspândit, libienii au ieșit în stradă,
sărbătorind ceea ce mulți au salutat ca apogeul revoluției lor.Post Gaddafi, Libia a
continuat să fie înrădăcinată în violență. În timp ce autoritatea de stat a fost în cele din
urmă deținută de Congresul Național General, diferite grupări de miliție au concurat
pentru putere. Zeci de persoane politice și activiști din Benghazi au fost uciși, mulți
fiind nevoiți să părăsească zona. Țara a cunoscut și o succesiune de prim-miniștri
interimari3.

3
https://www.biography.com/political-figure/muammar-al-qaddafi