Prima Clipa Conteaza - Ghid de Prim Ajutor

Dr.
Dan Pletea
“Fii Corect – Fii Responsabil

PRIMA CLIPă CONTEAZĂ”
Ghid de Prim Ajutor
“Sănătatea Bună este mai Valoroasă decât orice Avere”

“Fii Corect – Fii Responsabil - Prima Clipă Contează” – Program ASMV de educaţie
medicală
www.asmv.info - copyright Page 2

medicală
Prefaţă
Acest ghid vine în sprijinul tuturor celor care doresc să

dobândească noţiunile teoretice şi practice pentru acordarea primului ajutor,
fie că este vorba despre persoane din afara ariei medicale, despre studenţi ai
facultăţilor cu profil medical aflaţi la începutul incursiunii în lumea
medicală, elevi/eleve ale colegiilor de asistenţi medicali, asistente, sau
tineri rezidenţi care doresc să-şi aprofundeze cunoştinţele dobândite.
Ghidul de prim ajutor a fost realizat în scopul unei sensibilizări
medicale necesare fiecăruia dintre noi.
Ghidul de prim ajutor a fost creat pentru a arăta ca ne pasă!

medicală

medicală
CUVÂNT ÎNAINTE
Cred că este o onoare pentru oricine să fie solicitat în a scrie

prefaţa unei cărţi şi aşa este şi pentru mine. De data aceasta însă, onoarea
este dublată de plăcerea de scrie prefaţa unei cărţi realizate de foştii
studenţi.
Tinerii doctori, autorii acestui “Ghid de prim ajutor”, au fost
studenţii mei şi s-au numărat printre cei mai merituoşi. Când mi-au
prezentat manuscrisul am avut o oarecare reţinere. Această reţinere a venit
din ideea preconcepută că la o astfel de vârstă şi la o lipsă practic de
experienţă, un curs de prim ajutor nu ar putea avea valoarea necesară. Nu
mică mi-a fost mirarea după ce am început să parcurg paginile
manuscrisului. Este redactat într-o manieră modernă, sintetică, directă, cu
cât mai puţine explicaţii ce ar putea perturba înţelegerea şi acţiunea
concretă a celui care acordă primul ajutor. Noţiunile de anatomie şi
fiziologie sunt strict alese cât să completeze înţelegerea manevrelor
imediate ce trebuiesc executate.
Acest mod de prezentare cât şi situaţiile particulare în care putem
oricare dintre noi să ne aflăm, pentru a acorda un prim ajutor, dau
personalitate cursului. Cartea aceasta are o importanţă deosebită iar
adresabilitatea ei este foarte largă. Este utilă nu numai medicului de
urgenţă, nu numai medicului rezident sau studentului la medicină, ci
oricărui individ al societăţii noastre pentru că în orice moment al activităţii
ne putem întâlni cu situaţia de a trebui să acordăm primul ajutor. Se ştie în
medicină că în astfel de cazuri, de urgenţă, de corectitudinea acordării
primului ajutor depinde viaţa individului. Lumea modernă în care trăim, cu
al său ritm trepidant, cu dezvoltarea excesivă, continuă, a vitezei şi a
mijloacelor de circulaţie, ne poate demonstra în orice clipă că trebuie să
cunoaştem şi să acordăm un prim ajutor modern. Poate ar trebui ca orice
participant la trafic să deţină pe lângă trusa de prim ajutor şi un astfel de
curs pe care să-l fi parcurs şi chiar să fi fost examinat.
În încheiere ţin să-i felicit pe tinerii mei colegi şi să le urez succes
în cariera lor aflată la început de drum, şi să-şi păstreze vie această dorinţă
de perpetuă autoinstruire şi de împărtăşire a noţiunilor acumulate.
Prof. Univ. Dr. Nicolae Ceamitru

medicală

medicală
CUPRINS
Lanţul supravieţuirii..................................................................................... 8
Serviciul de Ambulantă Judeţean. Structură. Dotări ................................... 12
Anatomia şi fiziologia aparatului respirator ................................................ 19
Evaluarea primară........................................................................................ 20
Suportul vital de bază la adult..................................................................... 29
Obstrucţia de căi aeriene la adult................................................................. 34
Suportul vital de bază la copil .....................................................………… 37
Obstrucţia de căi aeriene la copil ................................................................ 41
Anatomia şi fiziologia aparatului circulator ..............................................., 42
Hemoragiile ................................................................................................ 45
Hemostaza .................................................................................................. 46
Anatomia şi fiziologia aparatului locomotor .............................................. 52
Managementul pacientului politraumatizat ................................................ 56
Traumatismele osteo-articulare .................................................................. 59
Traumatismele părţilor moi ........................................................................ 61
Pansamente şi bandaje ................................................................................ 62
Arsuri .......................................................................................................... 65
Supraexpunerea la cald ............................................................................... 68
Degerăturile (supraexpunerea la frig) ......................................................... 70
Situaţii particulare din viaţa de zi cu zi ....................................................... 74
Bibliografie ................................................................................................. 83

medicală
LANŢUL SUPRAVIEŢUIRII
SIGURANŢA ÎNAINTE DE TOATE

Este foarte important să vă creaţi un mediu sigur în care să acordaţi
primul ajutor.
Ce trebuie să faceţi:
 să vă protejaţi
o nu intraţi în contact direct cu fluidele pacientului (sânge,
salivă) deoarece se pot transmite boli
o folosiţi echipament de protecţie, mască, mănuşi
o în anumite situaţii – înec, intoxicaţie cu monoxid de
carbon - lăsaţi-i pe cei pregătiţi în acest sens să intervină
primii, apoi acordaţi ajutorul de care este nevoie.
 să vă asiguraţi că victima este într-o zona lipsită de pericole (trafic
auto, pericol electric, termic, de prăbuşire, etc.);
 dacă victima este într-o situaţie potenţial periculoasă, cel mai bine
este să fie mutată într-o zonă sigură;
 !!! ATENŢIE - mutarea victimei se va face astfel încât să nu îi
fie agravate leziunile existente;
1. Acces rapid – 112
 prima verigă din lanţul

supravieţuirii;
 viaţa pacientului critic depinde
de rapiditatea alertării serviciului
medical de urgenţă;
 Sistemul Naţional Unic pentru
Apeluri de Urgenţă (SNUAU)
reprezintă o modalitate rapidă de
comunicare cu dispeceratele de
urgenţă ale Poliţiei, Ambulanţei
şi Pompierilor.

medicală
Cum funcţionează 112?
 apelantul formează 112

 dispecerul de serviciu primeşte apelul, moment în care îi
sunt afişate numărul de telefon al apelantului (chiar dacă
acesta a selectat opţiunea număr secret), şi adresa
apelantului, locaţia de unde sună acesta.
 dispecerul răspunde: 112. Ce urgenţă aveţi?
 în funcţie de natura urgenţei apelul va fi redirecţionat spre
Ambulanţă, Poliţie sau Pompieri
 în cazul unui accident de circulaţie, veţi comunica cu
dispecerul de serviciu al Ambulanţei, în timp ce dispecerii
Poliţiei şi Pompierilor vor asculta convorbirea.
Dacă sunaţi la 112, trebuie să furnizaţi următoarele informaţii:

- ce urgenţă aveţi
- unde este urgenţa
- unde vă aflaţi
- de la ce număr de telefon sunaţi
- cum vă numiţi
După furnizarea acestor date trebuie să rămâneţi la telefon pentru a primi

eventuale recomandări legate de modul în care se poate acorda primul ajutor
la faţa locului.
IMPORTANT!!!
 toate convorbirile pe 112 sunt înregistrate!
 apelul la 112 este universal şi gratuit.
 numărul de urgenţă 112 este gratuit şi poate fi apelat din orice reţea de
telefonie fixă sau mobilă.
 păstraţi-vă calmul, identificaţi urgenţa, răpundeţi la întrebări corect şi
clar
2. Resuscitare precoce – BLS
BLS (Basic Life Support) cuprinde măsurile precoce de resuscitare

cardio-pulmonară:
- verificarea permeabilităţii căilor aeriene Airway
- verificarea respiraţiei
Breath

medicală
- verificarea pulsului
Circulation
- aplicarea protocolului de resuscitare cardio-pulmonară de bază
3. Defibrilarea precoce
La pacienţii aflaţi în stop cardio-respirator, cu ritm şocabil,

defibrilarea precoce poate însemna diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Defibrilarea se practică de către personalul medical, deoarece
momentan nu există sau există foarte puţine defibrilatoare automate externe
în dotarea altor instituţii decât Serviciul de Ambulanţă, SMURD, Pompieri
sau diversele unităţi spitaliceşti.
Datorită uşurinţei utilizării acestor defibrilatoare precum şi faptului
că pot fi utilizate de personal din afara ariei medicale, este posibil ca în
viitor acestea să se afle în dotarea Poliţiei, unităţilor de învătământ şi altor
instituţii.
4. Suport vital avansat precoce
 Advanced Life Support cuprinde manevrele instituite de la

sosirea echipei medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă
sau SMURD şi până la stabilizarea pacientului
 fiecare membru al echipei medicale are roluri bine stabilite:
 MEDICUL
a. deschide căile aeriene

b. dezobstruează căile aeriene
c. efectuează intubarea oro-traheală
d. defibrilează
 ASISTENTUL
a. stabileşte 1-2 linii venoase

b. administrează medicaţia la indicaţia medicului
c. defibrilează la indicaţia medicului sau cu defibrilator
automat sau semiautomat

medicală
 AMBULANŢIERUL
a. pregăteşte medicului materialele necesare

b. ataşează electrozii defibrilatorului manual sau patch-
urile defibrilatorului semiautomat
c. efectuează masajul cardiac extern (MCE)
 efectuarea masajului cardiac extern este obositoare

 se practică efectuarea pe rând a manevrelor de resuscitare: un
membru al echipajului efectueaza masajul cardiac extern, altul
asigură ventilaţia, cel de-al treilea se odihneşte.
5. Transport rapid
În cazul în care starea pacientului permite transportul, acesta va fi

mobilizat şi deplasat cu Ambulanţa spre cea mai apropiată unitate medicală
care are în componenţă o Unitate de Primire Urgenţe şi Cameră de
Resuscitare.
Transportul se face cu autospeciale care trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- să asigure un transport rapid şi sigur
- să fie dotate cu echipamentele necesare manevrelor de resuscitare
- să permită continuarea manevrelor de resuscitare
6. Direcţionare către unul din cabinetele din structura Unităţii

Primire Urgenţe, în funcţie de natura urgenţei.
Odată ajuns la spital, pacientul este predat Unităţii Primire Urgenţe,

care la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţă este structurată astfel:
- Camera de Resuscitare - preia cazurile grave, urgenţele majore

- Urgenţe Medicale - preia cazurile de gravitate medie
- Urgenţe Ortopedice şi Neurochirurgicale
- Urgenţe Chirurgicale şi Urologice
- Urgenţe Ginecologice
- Cameră tratamente
- Laborator

medicală
SERVICIUL DE AMBULANŢĂ JUDEŢEAN CONSTANŢA.

STRUCTURĂ. DOTĂRI
1. Ambulanţa SAJ
Tipuri de ambulanţă
- Ambulanţa de Resuscitare şi Terapie Intensivă (ARTI)

 sursă oxigen
 defibrilator
 EKG portabil
 injectomat
 ventilator mecanic

medicală
 aspirator
 trusă resuscitare
 targă transport, targă din pânză, targă rigidă, targă cu lopeţi
 guler cervical, imobilizator cap
 atele clasice şi vacuum, targă vacuum, scândură de extracţie
- Ambulanţă de Urgenţe şi Reanimare (AUR)

 sursă oxigen
 defibrilator
 aspirator
 trusă resuscitare
 targă transport, targă din pânză, targă rigidă, targă cu lopeţi
 guler cervical
 atele clasice şi vacuum, targă vacuum
- Ambulanţă de Transport Asistat (ATA)

 sursă oxigen
 aspirator
 targă transport (1-2), scaune transport
- Ambulanţă de Urgenţe - (DBK)

 sursă oxigen
 targă transport, targă uşoară
- Ambulanţă de Transport (Dializă)
Toate ambulanţele au:

- mijloace de avertizare acustică şi vizuală
- sistem comunicare (RADIO)
Ambulanţele de tip ARTI şi AUR posedă în plus un sistem GPS,
care permite dispecerului să afle în timp real locaţia autosanitarei şi să
îndrume echipajul spre caz urmărind harta.
Ambulanţele comunică în interiorul grupului radio Ambulanţa,
existând posibilitatea ca, în cazul unor situaţii speciale, să se comunice
direct cu Poliţia şi Pompierii, în cadrul grupului radio extins.
Sistemul de comunicare RADIO se foloseşte pentru:
- transmiterea ordinului de misiune
- transmiterea de informaţii suplimentare

medicală
- transmiterea orelor de plecare, ajungere la caz, ajungere la spital şi

eliberare
Echipaje ambulanţă:
- MAS: medic, asistent, şofer / ambulanţier (pentru ARTI)
- MAAS: medic, 2 asistenţi, şofer / ambulanţier (ARTI / AUR în
urgenţele colective)
- MS: medic, şofer (pentru constatări deces, etc)
- AS: asistent, şofer / ambulanţier (AUR, ATA, DBK)
- S: şofer (dializă, transferuri şi externări ce nu necesită cadru
medical)
1. Dispecerat Ambulanţă
Structură:
 3 posturi operator
 1 post RADIO
 Asistent coordonator de tură
 Medic coordonator
La preluarea unui apel de pe 112, operatorul, în urma discuţiei cu

apelantul, completează o fişă de caz care conţine:
- adresa solicitării
- motivul solicitării (diagnostic prezumtiv, accident auto,
etc)
- datele pacientului
 în urma înregistrării fişei de caz, pe ecranul medicului coordonator

apare descrierea succintă a urgenţei
 în funcţie de gravitatea urgenţei, acesta selecţionează tipul de
echipaj care va fi trimis la caz.
 datele despre caz cât şi despre ambulanţă şi echipajul care va fi
trimis la caz apar acum pe ecranul operatorului RADIO, care
alertează echipajul. Este tipărit ordinul de misiune care este fie
înmanat echipajului, fie transmis prin RADIO.
2. Defibrilatoare
În dotarea SAJ CONSTANTA există defibrilatoare:
- manuale
- semiautomate
- automate

medicală
 moartea subită este prima cauză de deces în Europa, producând

aproximativ 700 000 de decese pe an.
 multe din aceste victime pot supravieţui dacă trecătorii acţionează
imediat când fibrilaţia ventriculară (FV) este prezentă; când ritmul
trece în asistolie, şansele de supravieţuire sunt mult mai mici;
defibrilarea este singura terapie pentru FV sau tahicardie
ventriculară fără puls (TV).
 şansele unei defibrilări reuşite scad cu 7 – 10 % cu fiecare minut de
întârziere, iar manevrele de resuscitare cardio-pulmonară vor
menţine un ritm şocabil, dar nu reprezintă un tratament de durată.
Noţiuni despre defibrilatoare
 sunt unităţi electronice complexe, de încredere şi sigure, care sunt

folosite pentru a aplica un şoc electric victimelor în stop cardio-
respirator (SCR)
 acestea folosesc instrucţiuni orale şi vizuale pentru a ghida
salvatorii, şi pot fi folosite atât de persoane fără pregătire medicală,
cât şi de personal medical; necesită o instruire minimă pentru a
putea fi utilizate
 analizează ritmul pacientului, stabilesc necesitatea aplicării şocului

şi apoi îl aplică
 defibrilatoarele semiautomate nu aplică şocul decat după ce
salvatorul a comandat acest lucru.
Aplicarea electrozilor
 toracele pacientului trebuie să fie suficient de expus pentru a

permite plasarea corectă a electrozilor
 vei rade părul numai dacă este abundent, şi niciodată nu vei pierde
prea mult timp cu această acţiune; nu întarzia defibrilarea dacă nu
ai la îndemână un aparat de ras
 aplică un electrod la dreapta sternului, sub claviculă
 celălalt electrod se aplică pe linia medio-axilară, aproximativ la
nivelul sânului; acest electrod se va aplica cu axul lung vertical
 în general, electrozii au un desen care indică poziţionarea corectă
Paşi operaţionali
1. siguranţa victimei şi a salvatorului

medicală
2. dacă victima este în stop cardio-respirator, începe manevrele de

resuscitare şi continuă până când un defibrilator este disponibil
3. porneşte defibrilatorul şi urmăreşte comenzile, ataşează electrozii,
aşteaptă analiza ritmului de către defibrilator
4.
a. dacă este indicată aplicarea şocului:
i. asigură-te că pacientul nu este atins de nimeni
ii. încarcă padelele cu energie
iii. apasă butonul de şoc conform instrucţiunilor
b. dacă nu este indicată aplicarea şocului

i. continuă RCP cu raport 30 compresii : 2
ventilaţii
ii. urmează instrucţiunile orale/vizuale
5. urmează instrucţiunile date de aparat până când:
a. soseşte personal calificat
b. victima îşi revine
c. nu mai poţi continua
Timp de la instalarea stopului cardio- Şanse de supravieţuire

respirator
câteva minute reduse cu 7 – 10 %
4 – 6 minute leziuni nervoase ireversibile
peste 10 minute practic 0
Tipul de îngrijiri după instalarea stopului Şansa de supravieţuire

cardio-respirator
nici un fel de îngrijire 0%
fără RCP, defibrilare după 10 minute 0 – 2%
RCP după 2 minute, defibrilare întârziată 2 – 8%
RCP şi defibrilare după 8 minute 20%
RCP şi defibrilare după 4 minute, sosirea
echipei medicale de urgenţă după 8 minute 43%

medicală
Defibrilator semiautomat
extern Schiller
First
Responder
External
Defibrillator
Aplicarea padelelor
3. Aspirator
 pentru aspirarea secreţiilor din cavitatea bucală şi arborele traheo-
bronşic, când acestea împiedică efectuarea în condiţii bune a
intubării oro-traheale sau împiedică respiraţia eficientă a
pacientului
 ambulanţa are în dotare atât un aspirator încorporat, cât şi unul
portabil
 funcţionează pe principiul vidului
 are în componenţă un recipient central, de la care pleacă un tub la
pacient şi un tub la sursa de vid.
medicală
4. Tuburi oxigen
 ambulanţa are în dotare o rezervă suficientă de oxigen pentru
intervenţii de durată medie
 tipic, fiecare ambulanţă are 2 tuburi mari de oxigen
 în plus, echipajul mai are la îndemână 1 - 2 tuburi mici, portabile
 în interiorul ambulanţelor există un sistem de prize, care permite
conectarea rapidă a pacientului la sursa de oxigen
 indiferent de tipul sursei de oxigen, aceasta prezintă:
- manometru
- umidificator
- sistem de măsurare a volumului de oxigen administrat pe minut
5. EKG portabil
 pentru efectuarea electrocardiogramei la domiciliu atunci când
există suspiciune de afecţiuni cardiace
6. Tărgi, dispozitive pentru imobilizarea capului, dispozitiv de
extracţie
 Tărgile:
- targă transport
- targă din pânză (targă uşoară)
- targă rigidă
- targă cu lopeţi
- targă vacuum
 Imobilizare coloană vertebrală cervicală şi cap:
- guler cervical
- imobilizator cap
 Dispozitivul de extracţie se foloseşte în cazul extragerii pacientului
din zone greu accesibile. Acesta imobilizează coloana vertebrală,
menţinând-o în rectitudine pe parcursul extracţiei.
7. Atele
 imobilizarea se face cu atele clasice sau cu atele vacuum
8. Scaun
 pentru transportul pacienţilor la ambulanţă, când nu se pot deplasa
singuri şi nu necesită targă.
9. Trusa resuscitare:
- laringoscop
- sonde intubare

medicală
- balon Ruben
- aparat de ras, foarfece
- gel pentru electrozi
- instrumentar pentru abordul venos periferic
- mănuşi, câmpuri, feşe, pansamente, leucoplast
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA
APARATULUI RESPIRATOR
Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care realizează

schimburile gazoase dintre organism şi mediu, având rolul de a prelua
oxigenul din aer şi de a elimina dioxidul de carbon din organism, deoarece
toate celulele necesită oxigen şi generează dioxid de carbon. Din structura
aparatului respirator fac parte plămânii – organe pereche, aflate în cutia
toracică, la nivelul cărora se realizează hematoza (în alveole) – şi căile
aeriene, prin care aerul este condus în şi din plămâni (fig. 1).
Fig. 1: Plămânii şi unităţile lor morfo-funcţionale – alveolele
Căile aeriene se împart în căi aeriene superioare (cavitatea nazală şi faringe)

şi căi aeriene inferioare (laringe, trahee şi bronhii).
Cavitatea nazală este primul segment al căilor respiratorii. Este divizată de
septul nazal în două cavităţi numite fose, căptuşite cu o mucoasă umedă, cu
rol de a încalzi aerul. Tot aici se găseşte mucusul, cu rol de a reţine
impurităţile din aer.
Faringele este un organ comun pentru calea aeriană şi digestivă
(alimentară).
Laringele este organul vorbirii, este format din mai multe cartilaje mobile,
cel mai mare fiind aşezat în faţă ca o proeminenţă, cunoscută şi sub
denumirea de “mărul lui Adam”. În laringe se găsesc şi două perechi de
pliuri (corzi vocale), cele situate inferior având rol în producerea sunetelor.

medicală
Traheea continuă laringele, este situată în faţa esofagului şi se ramifică în

partea inferioară în două bronhii principale.
Bronhiile sunt ultimele segmente ale căilor aeriene inferioare şi fiecare din
ele pătrunde în câte un plămân.
Respiraţia
Aerul pătrunde în plămâni pe căile respiratorii cu ajutorul contracţiei
muşchilor cutiei toracice (muşchi respiratori); astfel se realizează inspirul.
Apoi muşchii respiratori se relaxează şi se contractă muşchii expiratori; ca
urmare o parte din aerul din plămâni se elimină; acesta este procesul
expiraţiei.
Frecvenţa respiratorie variază în funcţie de vârstă şi sex (este mai
accelerată la copii şi la femei).
Valori normale:
 Nou-născuţi = 40 – 45/min
 Copii = 20 - 30/min
 Adulţi = 14 - 18/min
Măsurarea frecvenţei respiratorii se face timp de un minut având mâna

aşezată pe toracele pacientului, şi numărând expansiunile toracice fără ca
pacientul să conştientizeze acest lucru.
EVALUAREA PRIMARĂ
Evaluarea primară reprezintă prima etapă în managementul oricărui

pacient cu funcţii vitale instabile şi trebuie parcursă complet în maxim 30 de
secunde. Această evaluare presupune:
 Singuranţa victimei şi a salvatorului
 Evaluarea stării de conştientă
 Asigurarea libertăţii căii aeriene
 Evaluarea respiraţiei
 Evaluarea circulaţiei
1. Siguranţa victimei şi a salvatorului
Salvatorul nu va pătrunde într-un mediu care i-ar putea periclita viaţa,

decât în urma unor măsuri de siguranţă, eventual în prezenţa persoanelor
care sunt instruite în

medicală
acest sens (pompieri, poliţie). Pe de altă parte, victima trebuie scoasă cât
mai repede dintr-un astfel de mediu.
Situaţiile cu risc sunt reprezentate de: mediu toxic, trafic intens,
incendiu, risc de explozie, de înec, de prăbuşire a unor clădiri, de
electrocuţie.
Siguranţa înseamnă însă şi folosirea unui echipament de protecţie ca
mănuşi, mască, halat, iar în lipsa acestora, să avem grijă să nu venim în
contact direct cu fluidele pacientului, în special în cazul prezenţei unor
plăgi.
Exemple:
 în caz de incediu, salvatorul va intra să acorde primul ajutor
victimei numai după ce pompierul a asigurat zona şi la indicaţia
lui.
 pentru salvarea unei persoane dintr-o încăpere cu emanaţii de
monoxid de carbon, înainte de intrarea salvatorului va intra
pompierul cu masca de gaze şi butelie de oxigen, va asigura
camera.
 în caz de accident rutier se asigură locul cu triunghiuri
reflectorizante sau prin intermediul unui agent de circulaţie.
!!! Trebuie să încercăm să intervenim şi să salvăm , dar să nu uitam de grija

pentru viaţa şi sănătatea proprie !!!
2. Evaluarea stării de conştienţă
Se realizează rapid, după schema AVPU:

A – pacient alert = pacient conştient, cooperant, orientat temporo-
spaţial
V – pacient care răspunde la stimuli verbali = pacientul va fi scuturat
uşor de umeri (fig. 2), adresându-i-se întrebări simple: “cum te
numeşti?”; “câţi ani ai?”; “unde locuieşti?”
P – pacient care răspunde la stimul dureros (Pain) = se va ciupi de braţ
sau altă zonă (mamelon, regiune supraclaviculară) pentru a observa
reacţia la durere.
U – pacient neresponsiv (Unresponsive)

medicală
Fig. 2: Evaluarea stării de conştienţă
3. Evaluarea şi asigurarea libertăţii căii aeriene
Calea aeriană poate fi obstruată din diverse motive:

 Secreţii
 Sânge
 Alimente
 Vărsătură
 Corpi străini
 Spasm
 Limba
Cea mai frecventă cauză este însă căderea limbii spre posterior, în
hipofaringe prin scăderea tonusului musculaturii planşeului bucal, la
pacientul cu stare de conştienţă alterată.
Pentru eliberarea căii aeriene, se realizează:
 Hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei.
 Controlul vizual al cavităţii bucale.
Salvatorul se aşează în poziţie laterală faţă de victimă şi plasează o

palmă pe fruntea victimei, iar indexul şi mediusul celeilalte mâini se pun
sub menton; se imprimă o mişcare de hiperextensie a capului concomitent
cu ridicarea bărbiei cu cele două degete (fig. 3).

medicală
Fig. 3: Hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei

 În caz de traumatism, pentru a nu se produce leziuni ale coloanei
cervicale şi măduvei spinării, NU SE VOR EFECTUA HIPEREXTENSIA
CAPULUI ŞI RIDICAREA BĂRBIEI. Singura manevra PERMISĂ este
subluxaţia mandibulei: cu palmele de o parte şi de alta a capului victimei, se
tracţioneză mandibula spre anterior cu ajutorul degetelor 2 – 5 sprijinite de
ramurile mandibulare, iar în acelaşi timp se deschide gura cu cele două
police aflate la nivelul bărbiei.(fig. 4)
Fig. 4: Subluxaţia de mandibulă
După deschiderea cavităţii bucale, aceasta trebuie inspectată pentru

a detecta eventualele secreţii sau corpi străini. Secreţiile se vor înlătura cu
două degete înfăşurate în tifon sau şerveţel, iar eventualii corpi vizibili vor
fi extraşi tot cu degetele, dacă nu există o pensă la îndemână.
După curăţarea cavităţii, pentru a menţine deschiderea căii aeriene
se vor folosi adjuvanţi simpli de cale orofaringiană, de tipul pipei Guedel
sau Berman. (fig. 5)

medicală
Fig. 5: Pipa Guedel si Berman
Indicaţiile folosirii pipei:

 Obstrucţia căilor aeriene superioare
 Ajută la aspirarea cavităţii bucale
 Previne leziunile produse prin muşcarea limbii
Contraindicaţiile folosirii pipei:

 Prezenţa reflexului de înghiţire (pacient conştient sau
semiconştient)
 Fracturi de palat dur
 Fracturi de mandibulă (contraindicaţie relativă)
Pipa Guedel este prevăzută cu un sanţ central, iar pipa Berman cu

două sanţuri laterale ce permit aspirarea secreţiilor. Ambele au forma
semicirculară, sunt curbate, pentru a permite fixarea limbii. Importantă este
alegerea dimensiunii corespunzatoare a pipei, care trebuie să fie egală cu
distanţa dintre comisura bucală şi unghiul mandibular (fig. 6)
Fig. 6: Alegerea dimensiunii corespunzatoare a pipei

medicală
Fig. 7: Introducerea pipei
Introducerea pipei la adult se face cu concavitatea în sus, până

atinge bolta palatină (cerul gurii), apoi se roteşte cu 180° şi se împinge până
când capătul rămâne între arcadele dentare, pentru a permite fixarea limbii
(fig. 7).
La nou – născut şi copilul mic, pipa se introduce în poziţie
fiziologică, cu concavitatea în jos, sub control vizual strict.
Complicaţii:
 Daca pipa nu a fost corect introdusă, va agrava obstrucţia; de
aceea se va scoate şi se va repoziţiona.
 Folosirea unei pipe prea mari comprimă epiglota şi obstruează
calea aeriană.
 Alte complicaţii: vărsături, leziuni ale buzelor, limbii, bolţii
palatine, dinţilor.
4. Evaluarea respiraţiei
Ţinând căile aeriene deschise, PRIVEŞTE, ASCULTĂ şi SIMTE

respiraţiile normale nu mai mult de 10 secunde. Te aşezi în genunchi lângă
victimă, la nivelul umerilor acesteia, cu obrazul apropiat de gura şi nasul
victimei, cu privirea orientată spre toracele ei şi încerci să:
a. Priveşti mişcările toracelui

b. Asculţi sunetul produs de expir
c. Simţi aerul expirat pe obrazul tău.(fig. 8)

medicală
Fig. 8: Evaluarea respiraţiei
În primele minute după oprirea cardiacă, victima abia mai respiră

sau are respiraţii neregulate, zgomotoase. Să nu confunzi acestea cu
respiraţiile normale.
Dacă respiră normal,
 Pune pacientul în poziţia de siguranţă
 Trimite sau du-te după ajutor
 Reevaluează respiraţia
Poziţia de siguranţă
Există câteva variante ale poziţiei de siguranţă, fiecare cu

avantajele sale. Poziţia trebuie să fie stabilă, laterală şi fără presiune pe
torace pentru a nu îngreuna respiraţia. Înainte de a pune pacientul în poziţia
de siguranţă, ai grijă să nu existe leziuni sau fracturi care nu îţi pot permite
efectuarea manevrei. Vor fi urmaţi câţiva paşi pentru realizarea poziţiei de
siguranţă:
 Îngenunchează lângă victimă şi asigură-te că ambele
membre inferioare sunt întinse.
 Plasează membrul superior din apropierea ta în unghi
drept faţă de corp, cu palma îndreptată în sus (Fig. 9)
Fig. 9: Plasarea membrului superior celui mai apropiat

medicală
 Adu celălalt membru superior peste corp şi ţine palma victimei

sprijinită de obrazul care este mai aproape de tine. (Fig. 10)
Fig. 10: Plasarea palmei celeilalte mâini
 Cu cealalta mână apucă membrul inferior cel mai îndepărtat de tine

şi flectează gamba pe coapsă, ţinând piciorul sprijinit pe sol (Fig.
11)
Fig. 11: Aşezarea membrului inferior
 Ţinând palma victimei fixată de obraz, trage de membrul inferior

cel mai îndepărtat pentru a întoarce victima într-o parte, cu faţa
spre tine.
 Ajustează poziţia membrului inferior de deasupra, astfel încât
coapsa şi gamba să se afle la un unghi de 90°
 Realizează extensia capului pentru a asigura deschiderea căilor
aeriene (fig. 12).
Fig. 12: Poziţia de siguranţă

medicală
Dacă victima trebuie menţinută în poziţie de siguranţă mai mult de

30 minute, ea va trebui întoarsă pe cealaltă parte pentru a înlătura presiunea
de pe braţul situat inferior, deoarece se realizeaza compresie urmată de
stază.
5. Evaluarea circulaţiei
Se realizează prin căutarea pulsului central timp de maxim 10

secunde. La adult se preferă palparea pulsului carotidian, iar la copilul sub 1
an – cel brahial, deoarece are gâtul scurt şi gros şi este dificil de găsit pulsul
carotidian.
Pulsul carotidian: se determină cu două degete lateral de cartilajul

cricoid (mărul lui Adam) sau în spaţiul dintre linia mediană a gâtului şi
inserţia anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian (fig. 13, 14)
!! Nu se palpează pulsul la ambele carotide în acelaşi timp,
deoarece se realizează compresie deodată pe ambele artere şi se poate
produce scăderea fluxului către creier (sugrumare) cu efecte nedorite în
evoluţia pacietului !
Fig. 13: Topografia arterelor carotide Fig. 14: Palparea pulsului

carotidian
Pulsul brahial: se determină la nivelul sanţului bicipital, în regiunea

anterointernă a braţului (fig. 15)

medicală
Fig. 15: Palparea pulsului radial şi brahial
Urmând acest protocol de evaluare primară, cu durată de maxim 30

secunde (evaluarea stării de constienţă – 10 secunde, evaluarea respiraţiei –
10 secunde, evaluarea circulaţiei – 10 secunde), salvatorul va putea să
aprecieze gradul deteriorării funcţiilor vitale ale pacientului.
Pacientul se poate afla în una din următoarele situaţii:

 Responsiv, conştient.
 Alterarea stării de conştienţă mergând până la comă
profundă.
 Stop respirator (după deschiderea căii aeriene, pacientul
are puls dar NU respiră).
 Stop cardio-respirator (după deschiderea căii aeriene,
pacientul NU are puls şi NU respiră).
BASIC LIFE SUPPORT (BLS)

SUPORTUL VITAL DE BAZĂ LA ADULT
BLS este definit ca ansamblul de măsuri de resuscitare efecuate

asupra unui pacient aflat în stop cardio-respirator, fără a se folosi
echipamente specifice. În ultima perioadă există tendinţa de a include în
BLS unele echipamente, precum defibrilatorul automat şi unii adjuvanţi de
căi aeriene.
Pentru a înţelege rolul BLS în cadrul resuscitării stopului produs în
prespital, a fost definit un “lanţ al supravieţuirii”, alcătuit din patru inele
strâns dependente:
1. accesul rapid: se referă la promptitudinea apelării sistemului de
urgenţă (a ambulanţei)
2. BLS (basic life support - suport vital de bază)
3. defibrilare precoce: utilizarea unor aparate speciale numite
defibrilatoare

medicală
4. ALS (advanced life support – suport vital avansat): utilizarea

medicaţiei corespunzătoare, a metodelor de suport avansat a căii
aeriene şi a ventilaţiei, defibrilarea manuală.
Obiectivele BLS-ului sunt următoarele:

 Recunoaşterea şi tratarea obstrucţiei căii aeriene
 Asigurarea ventilaţiei la pacienţii cu stop respirator
 Asigurarea ventilatiei şi a compresiilor toracice la cei cu
stop cardio-respirator
 Efectuarea defibrilării în situaţiile în care se impune.
Dupa realizarea evaluării primare (siguranţa victimei şi

salvatorului, determinarea stării de conştienţă, evaluarea respiraţiei şi a
circulaţiei), se trece la manevrele BLS.
1. Dacă victima este conştientă:

 Se lasă pe loc sau, la nevoie, se scoate din mediul cu risc
 Se cheamă ajutor
 Se urmăreşte starea ei
2. Dacă victima este inconştientă:
 Se cheamă ajutor
 Se pune victima în decubit dorsal dacă nu există un
traumatism care să contraindice mişcarea ei
 Se eliberează calea aeriană prin metodele cunoscute
(hiperextensia capului, ridicarea bărbiei, subluxaţia
mandibulei, controlul cavităţii bucale) În acest moment,
pot exista mai multe variante:
a. Dacă victima respiră spontan şi are puls central, se
lasa pe loc în poziţie de siguranţă.
b. Dacă victima NU respiră, dar are puls carotidian, se
fac respiraţii gură la gură.
c. Dacă victima NU respiră şi NU are puls, se fac
compresii toracice, alternate cu respiraţii gură la gură.
Tehnica respiraţiei gură la gură
 Se menţine calea aeriană deschisă.

 Se pensează nările victimei. (fig. 1)

medicală
Fig. 1: Hiperextensia capului, ridicarea mandibulei, pensarea nărilor
 Salvatorul, aşezat lateral, inspiră profund apoi plasează buzele sale

etanş pe gura pacientului şi insuflă progresiv, timp de aproximativ
2 secunde. (fig. 2)
Fig. 2: Respiratia gură la gură
 În momentul efectuării manevrei, salvatorul priveşte ridicarea

toracelui pacientului produsă de introducerea aerului în plămâni.
 După terminarea insuflaţiei, salvatorul va ridica gura de pe gura
pacientului, aşteptând expirul lui pasiv.
 Apoi manevra se reia.
 Nu se introduc volume mari de aer, pentru ca există risc de
distensie gastrică şi regurgitare a conţinutului gastric în căile
aeriene.
 Când gura nu poate fi deschisă sau daca există leziuni întinse care
nu permit etanşeizarea gurii, se realizează tehnica respiraţiei gură
la nas, după aceleaşi principii.

medicală
Tehnica realizării compresiilor toracice
 Scopul este comprimarea cordului între două planuri dure – sternul

şi planul muscular al spatelui, pentru a asigura un flux minim de
sânge spre creier, cu scopul de a-i menţine viabilitatea.
 Salvatorul se află în poziţie laterală faţă de victimă.
 Metoda de determinare a locului unde se aplică masajul constă în
reperarea rebordului costal şi urmărirea lui prin palpare până la
nivelul apendicelui xifoid; se aşează două degete alăturate pe
apendicele xifoid, iar podul celeilalte palme se va plasa superior
celor două degete.
 Plasează podul celeilalte palme peste prima (fig. 3)
Fig. 3: Plasarea palmelor în compresiile toracice
 Ţine degetele mâinilor încrucişate sau răsfirate dar ridicate de pe

torace pentru ca presiunea să nu fie aplicată pe coastele victimei.
Nu aplica presiunea în porţiunea superioară a abdomenului sau la
partea inferioară a sternului.
 Poziţionează-te vertical deasupra pieptului victimei şi cu braţele
perfect întinse, deprimă sternul cu 4 – 5 cm (fig. 4).
Fig. 4: Efectuarea compresiilor toracice cu braţele perfect întinse

medicală
 După fiecare compresie, revino în poziţia iniţială, fără a lua mîinile

de pe toracele victimei; repetă procedura la o rată de 100 compresii
pe minut, adică aproximativ 2 compresii pe secundă.
Dacă victima se afla în stop respirator, se aplică doar respiraţii gură la

gură şi se urmăreşte revenirea respiraţiilor spontane.
Dacă victima este în stop cardio-respirator, se aplică atât compresii
toracice cât şi respiraţii gură la gură în ritm de 30:2.
 Opreşte-te pentru a verifica victima doar dacă începe să respire

normal.
 Dacă respiraţiile gură la gură nu determină ridicarea toracelui,
încearcă să:
- Verifici gura victimei şi să înlături orice
obstrucţie
- Verifici extensia capului şi ridicarea
mandibulei
Dacă sunt 2 salvatori, ar trebui să facă schimb între ei pentru a preveni

oboseala, asigurând însă cea mai mică întârziere posibilă la schimbarea
rolurilor.
Resuscitarea se continuă până când:
- Vine ajutor calificat
- Victima începe să respire normal
- Salvatorul este epuizat.
Riscul salvatorului în timpul efectuării respiraţiilor gură la gură
Au existat câteva incidente ale salvatorilor, cu un număr izolat de

infecţii precum tuberculoza. Transmiterea HIV prin respiraţia gură la gură
nu a fost semnalată.

medicală
OBSTRUCŢIA CĂILOR AERIENE

SUPERIOARE LA ADULT
Obstrucţia căilor aeriene cu corpi străini este o cauză de moarte

accidentală. Cele mai comune cauze de obstrucţie la adulţi sunt alimentele.
Recunoaşterea obstrucţiei
Dacă obstrucţia este parţială, pacientul poate să vorbească, să

respire şi va fi încurajat să tuşească.
Daca obstrucţia este completă, pacientul nu mai vorbeşte, nu mai
poate respira, treptat poate să devină inconştient.
De cele mai multe ori, pacientul cu obstrucţie va avea mâinile
plasate în “V” în regiunea anterioară a gâtului, acuzând lipsă de aer şi
senzaţia de moarte iminentă.(fig. 5)
Fig. 5: Obstrucţia de căi aeriene
Manevrele aplicate:
1. Dacă victima are semne de obstrucţie parţială, încurajeaz-o să
tuşească.
2. Dacă victima are semne de obstrucţie completă şi este

conştientă,
 Aplică pană la 5 lovituri interscapulare, astfel: stai într-o parte şi

uşor în spatele victimei; sprijină pieptul victimei cu o mână şi apleacă
victima înainte pentru ca atunci când obstrucţia este înlăturată, corpul
străin să iasă din căile respiratorii, nu să coboare şi mai adânc. Cu
cealaltă mână, aplică până la 5 lovituri între umeri. (fig. 6)

medicală
Fig. 6: Aplicarea loviturilor interscapulare
 Verifică să vezi dacă lovitura aplicată a înlăturat obstrucţia.

Scopul este să încerci să elimini obstrucţia cu fiecare lovitură, mai
degrabă decât să le aplici pe toate 5.
 Dacă cele 5 lovituri interscapulare nu au avut efect, aplică
manevra Heimlich pentru pacient conştient astfel: stai în spatele
victimei şi înconjoar-o cu ambele braţe în partea superioară a
abdomenului; apleacă victima. Strânge pumnul şi plasează-l între
ombilic şi stern. Apucă pumnul cu cealaltă mână şi realizează mişcări
dinspre anterior spre posterior şi dinspre inferior spre superior.
Repetă de maxim 5 ori. (fig. 7)
 Dacă obstrucţia e încă prezentă, continuă să alternezi 5 lovituri
interscapulare cu 5 lovituri abdominale.
Fig. 7: Manevra Heimlich la pacientul conştient
3. Dacă victima devine inconştientă
 Aşeaz-o în decubit dorsal

 Cheamă ajutor calificat
 Asigură libertatea căilor aeriene: hiperextensia capului, ridicarea
mandibulei, curăţarea cavităţii bucale

medicală
 Evaluarea respiraţiei şi efectuarea a 2 insuflaţii urmărind ridicarea

toracelui
 Dacă toracele nu se ridică, se repoziţionează capul şi se încearcă
din nou insuflaţii
 Dacă nici de această dată nu sunt eficiente, se aplică manevra
Heimlich pentru pacient inconştient de maxim 5 ori: salvatorul se află
poziţionat deasupra victimei, în genunchi, cu podul palmei în regiunea
dintre ombilic şi apendicele xifoid, cu podul celeilalte palme aşezate
peste prima şi aplică mişcări dinspre anterior spre posterior şi dinspre
caudal spre cranial. (fig. 8)
Fig. 8: Manevra Heimlich la pacientul inconştient
 Dacă pacientul este în stop cardio-respirator, începe resuscitarea,

aplicând 30 compresii toracice alternativ cu 2 respiraţii gură la gură
Dicţionar
 Defibrilare – aplicarea unui curent electric cu ajutorul unui aparat

numit defibrilator, în scopul opririi unei fibrilaţii ventriculare sau
tahicardii ventriculare fără puls şi pentru reluarea activităţii
contractile normale.
 Tuberculoza – boală produsă de bacilul Koch, cu afectare
pulmonară şi extrapulmonară.

medicală
BLS LA COPIL
În medicina de urgenţă sunt cuantificate următoarele grupe de

vârstă:
 Nou-născut – 0 – 1 lună
 Sugar - 1 – 12 luni
 Copil – 1 – 8 ani
Cauzele stopului cardiorespiratior la copil sunt cel mai frecvent

respiratorii, deoarece el are un risc crescut de obstrucţie a căii aeriene:
1. căile aeriene sunt mai mici şi o cantitate mică de
secreţii sau corpi străini de dimensiuni reduse le
pot obstrua
2. limba copilului este mare în comparaţie cu
orofaringele şi căderea ei spre posterior
determină obstrucţie
3. coastele sunt elastice şi eşuează în tentativa de a
menţine un volum pulmonar adecvat
Secvenţele de aplicare ale BLS sunt aceleaşi ca pentru adult, dar cu

unele particularităţi:
1. evaluarea primară:
- siguranţa victimei şi a salvatorului
- evaluarea stării de conştienţă: nou-născutul şi sugarul se
stimulează cu blândeţe, urmărindu-se reacţia; la copil se poate
adresa o întrebare simplă.
1. Dacă pacientul răspunde, se lasă în poziţia în
care a fost găsit, se cheamă ajutor şi se urmăreşte atent starea
acestuia.
2. Dacă pacientul NU răspunde, se trece la
resuscitare aproximativ un minut şi abia apoi se cheamă ajutor
calificat.
- verificarea şi asigurarea libertăţii căii aeriene:
 dacă nu se suspectează traumă, se face extensia
uşoară a capului, cu o mână plasată pe frunte, iar cu două
degete de la cealaltă mână puse sub menton se ridică barbia.
 dacă se suspicionează traumă, singura manevră
permisă este subluxaţia mandibulei.

medicală
- evaluarea respiraţiei: priveşte, ascultă şi simte nu mai mult de

10 secunde
- evaluarea circulaţiei: palparea pulsului brahial pentru copilul
sub 1 an sau a celui carotidian pentru cel peste 1 an
2. menţinerea libertăţii căii aeriene obţinută prin manevrele anterioare
 în situaţia în care copilul respiră spontan, eficient şi nu există
suspiciune de traumă, se plasează în poziţie de siguranţă.
3. respiraţia gură la gură
4. compresiile toracice externe
Tehnica respiraţiilor gură la gură pentru copilul sub 1 an
 asigură hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei dacă nu sunt

contraindicaţii
 pensează narile cu indexul şi policele mâinii de pe frunte
 inspiră şi plasează-ti buzele etanş peste buzele şi nasul
pacientului (fig. 1)
Fig. 1: Tehnica respiratiei gură la gură şi nas la sugar
 suflă aer timp de 1 – 1,5 secunde, urmărind ridicarea toracelui

 menţine capul în extensie şi bărbia ridicată, dar ridică-ţi buzele
după insuflaţie, aşteptând expirul.
 repetă manevra de 5 ori, deoarece copilul are deficit de oxigen şi
exces de dioxid de carbon
 apoi reevaluează respiraţia în maxim 10 secunde

Tehnica respiraţiei gură la gură pentru copilul peste 1 an
 se realizează la fel, doar că salvatorul plasează gura sa peste gura

pacientului (fig. 2)
 se aplică tot de 5 ori si apoi se reevaluează respiraţia

medicală
Fig. 2: Tehnica respiraţiei gură la gură la copilul peste 1 an
Tehnica realizării compresiilor toracice la sugar
 se realizează cu 2 degete – index şi medius

 se plasează degetele pe stern la aproximativ un deget sub linia
intermamelonară
 se realizează compresii cu o frecvenţă de cel puţin 100/minut,
realizând depresia toracelui cu 1,5 – 2,5 cm. (fig. 3)
Fig. 3: Realizarea compresiilor toracice la sugar
Variantă: plasarea policelor unul lângă altul la un deget sub linia

intermamelonară, cuprinzând cu restul degetelor tot toracele şi
executarea manevrei după aceeaşi parametri.
Tehnica realizării compresiilor toracice la copilul de 1 – 8 ani
 Se plasează podul unei palme pe stern, determinând poziţia corectă

a palmei la fel ca la adult şi ridicând degetele de pe stern
 Te poziţionezi vertical deasupra victimei, cu braţul perfect întins
(fig. 4)

medicală
Fig. 4: Realizarea compresiilor toracice la copil, cu o singură mână
 Se fac compresii cu o frecvenţă de 100/minut, deprimând sternul

cu 2,5 – 3,5 cm.
 La copilul mai mare, se pot face compresii toracice folosind
ambele maini, ca la adult. (fig. 5)
Fig. 5: Realizarea compresiilor toracice la copil, folosind ambele mâini
Raportul compresii toracice : respiraţii gură la gură la copil este de

30:2.

medicală
OBSTRUCŢIA CĂII AERIENE LA COPIL
La copii, jumătate din episoadele raportate de obstrucţie survin în

timpul mesei, iar cealaltă jumătate prin înghiţire de monede sau jucării.
Moartea prin înghiţire la copii este rară. Cum cele mai multe episoade sunt
asociate cu procesul hrănirii, de obicei există martori. Aşadar există
oportunitatea intervenţiei rapide în timp ce victima este încă responsivă.
Cea mai importantă diferenţă între manevrele aplicate la adult şi la
copil este că la copilul sub 1 an nu se realizează compresii abdominale
(manevra Heimlich).
1. obstrucţia parţială: copilul este sfătuit să tuşească, fără nici o altă

intervenţie; dacă tusea devine ineficientă, se tratează cazul ca o
obstrucţie completă.
2. obstrucţia completă:
2a. sugar conştient:

- sugarul va fi sprijinit pe antebratul stâng, cu faţa în jos, susţinându-
i mandibula.
- se aplică maxim 5 lovituri interscapulare
- se întoarce sugarul cu faţa în sus pe celălalt antebraţ susţinând
permanent capul situat mai jos decât restul corpului.
- se realizează până la 5 compresii toracice la fel ca şi pentru
masajul cardiac, la un deget sub linia intermamelonară, pentru a crea
“tusea artificială” (fig. 6)
Fig. 6: Lovituri interscapulare şi compresii toracice la sugarul conştient

- se urmăreşte starea pacientului şi dacă nu s-a obţinut dezobstrucţia,
manevrele se reiau
2b. copil conştient:

- se apleacă pacientul înainte, sprijinindu-i pieptul şi se aplică până
la 5 lovituri interscapulare

medicală
- dacă nu s-a dezobstruat, se trece la manevra Heimlich, după

aceleaşi principii ca la adult
- se urmăreşte starea pacientului şi dacă nu s-a realizat dezobstrucţia,
manevrele se reiau
2c. sugar inconştient

- se aşează pacientul în decubit dorsal
- se asigură libertatea căilor aeriene prin manevrele cunoscute
- se realizează 5 insuflaţii şi se urmăreşte ridicarea toracelui
- dacă toracele nu se ridică, se repoziţionează capul (hiperextensia
capului şi ridicarea bărbiei) şi se repetă
- în caz de eşec, se realizează 5 compresii toracice.
- în caz de eşec, se reiau manevrele
2d. copil inconştient

- se aşează pacientul în decubit dorsal
- se asigură libertatea căilor aeriene
- se realizează 2 insuflaţii şi se urmăreşte ridicarea toracelui
- dacă toracele nu se ridică, se repoziţionează capul şi se repetă
- dacă tot nu sunt eficiente insuflaţiile, se aplică manevra Heimlich.
- se urmăreşte starea pacientului
- în caz de eşec, se repetă manevrele
- dacă dezobstrucţia se produce, se continuă cu resuscitarea cardio-
respiratorie dacă este necesar.
APARATULUI CIRCULATOR
Aparatul circulator este format din cord, organul central care pompează
sângele - şi un sistem închis de vase, format din artere - capilare - vene.
Inima este un organ musculos, cavitar, tetracameral. Structural, este un

muşchi striat, cu proprietăţi funcţionale comune şi altor ţesuturi, dar şi cu
proprietăţi specifice:
 ritmicitate (funcţia cronotropă)
 contractilitate (funcţia inotropă)
 excitabilitate (funcţia batmotropă)
 conductibilitate (funcţia dromotropă)
 tonicitatea (funcţia tonotropă).

medicală
Cordul este alcătuit din două jumătăţi complet separate, dreapta (cu
sânge neoxigenat) şi stânga (cu sânge oxigenat), despărţite printr-un perete
vertical. Fiecare jumătate este la rândul ei împarţită de un perete transversal
în două atrii (în partea superioară) şi doi ventriculi (în partea inferioară, spre
vârful inimii) (fig. 1)
Fig. 1: Cordul – atrii, ventriculi şi vase

Contracţia inimii se numeşte sistolă iar relaxarea – diastolă.
Arborele circulator este format din artere, capilare şi vene.
Arterele sunt vase sangvine prin care circulă sângele de la inimă în tot
organismul. Calibrul arterelor scade de la inimă spre periferie.
Venele sunt vase care aduc sângele la inimă. Calibrul lor creşte de la
periferie spre inimă.
Capilarele sunt vase cu calibru mic, ce fac legatura între artere şi vene.
Sângele circulă într-un singur sens: artere – capilare - vene.
Arborele circulator cuprinde două feluri de circulaţie, complet separate (fig.

2):
 Circulaţia mare transportă oxigen spre ţesuturi şi organe, aduce
dioxid de carbon de la ţesuturi şi organe spre inimă, având traseul:
inimă – artere – organe – vene - inimă.
 Circulaţia mică asigură transportul sângelui neoxigenat de la cord
spre plămâni, unde are loc eliminarea dioxidului de carbon; apoi
este preluat oxigenul şi adus înapoi la inimă.
Fig. 2: Marea şi mica circulaţie

medicală
Propulsarea sângelui este asigurată de contracţia ventriculară, cea

mai mare importanţă revenind ventricului stâng; sângele este împins la
fiecare contracţie, dar curge în curent continuu, datorită elasticităţii pereţilor
arteriali (fluxul sangvin discontinuu este transformat în flux continuu).
Pereţii arterelor opun rezistenţă, ceea ce face ca sângele să fie sub o anumită
tensiune, denumită tensiune arterială (TA).
TA variază în funcţie de vârstă, sex, ora din timpul zilei şi gradul
de activitate. Valorile crescute reprezintă hipertensiunea, iar cele scăzute -
hipotensiunea.
Valori normale: La copii si tineri: 90 - 110 / 60 - 70 mmHg.

Adult: 120 – 130 / 70 - 80 mm Hg
Măsurarea TA:
Pentru determinarea tensiunii sunt necesare un tensiometru şi un stetoscop
(fig. 3).
Fig. 3: Materiale necesare determinării tensiunii arteriale
 Corect, TA se determină atât în ortostatism, cât şi în decubit, la

braţul stâng şi la cel drept.
 Pacientul trebuie să fie relaxat, eventual după un repaus fizic de 10
minute.
 Locul aplicării manşonului tensiometrului: cu aproximativ 2 degete
mai sus de articulaţia cotului.
 Stetoscopul se pune pe proiecţia arterei brahiale (partea inferioară a
braţului, pe faţa internă);
 Se umflă manşonul tensiometrului până în jurul valorii de 180/200
mmHg, apoi se desumflă treptat;
 Valorile TA reprezintă prima şi ultima bătaie care se aud cu
ajutorul stetoscopului în timpul desumflării mansonului.

medicală
Cu fiecare contracţie este împins în aortă un val de sânge, care izbeşte

sângele existent în vas şi se propagă ca o undă, dând pulsul. Pulsul se
măsoară prin comprimarea unei artere pe un plan osos, cu 2 - 3 degete,
cel mai frecvent la artera radială; se măsoară timp de 1 minut (fig. 4)
Fig. 4: Palparea pulsului la artera radială
Valori normale:
 adult 60-80 / minut;

 copii 90-100 / minut;
 nou născut 130-140 / minut;
Creşterea frecvenţei cardiace (alură ventriculară AV) peste valorile

normale se numeşte tahicardie, scăderea frecvenţei sub valorile normale
poartă numele de bradicardie.
HEMORAGIILE
Hemoragia reprezintă scurgerea sângelui în afara sistemului vascular

printr-una sau mai multe soluţii de continuitate (fig. 5)
Fig. 5: Hemoragie arterială la nivelul membrului superior

medicală
După tipul vasului lezat poate fi:
 arterială: sângele este roşu deschis, bine oxigenat şi ţâşneşte

ritmic, sincron cu bătăile inimii;
 venoasă: sângele este roşu închis (mai puţin oxigenat), se
exteriorizează cu presiune constantă, relativ modestă;
 capilară: este o hemoragie difuză, fără a se identifica un vas de
calibru mai mare ca sursă principală a hemoragiei;
În funcţie de sediul sângerării:
 externă: sângele se elimină la exterior printr-o soluţie de

continuitate tegumentară (plagă)
 internă: sângele se acumulează într-una din cavităţile
organismului;
 exteriorizată: este o hemoragie internă cu acumulare de sânge
într-un organ cavitar, urmată de eliminarea sângelui la exterior
pe căi naturale:
 epistaxis: eliminarea sângelui pe cale nazală.
 hematemeză: eliminarea sângelui prin efort de vărsătură; în
hemoragii puternice poate fi sânge roşu, proaspăt, iar în
sângerări reduse poate fi vărsătură cu aspect de „zaţ de cafea”
(când sângele stagnează în stomac).
 melenă: exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv, prin
defecaţie. Scaunul este lucios, negru, moale, aderent, ca păcura.
 hematuria: reprezintă hemoragia la nivelul aparatului urinar,
exteriorizată prin micţiune.
După cantitatea de sânge pierdut, hemoaragia poate fi:

 mică: se pierde o cantitate de sânge de până la 500 ml; tensiunea
arterială şi frecvenţa cardiacă se menţin în limite normale.
 medie: se pierd 500-1000 ml de sânge şi apar următoarele semne:
agitaţie, ameţeli în ortostatism, tegumente palide, reci, TA sistolică
> 100 mm Hg, AV < 100 bătăi/minut
 mare: cantitea de sânge pierdută 1000-1500 ml, iar semnele clinice
sunt următoarele: paloare, transpiraţii reci, tahicardie şi
hipotensiune arterială (TAs < 100).

medicală
 foarte gravă: pierderi de sânge de peste 1500-2000 ml, TA < 70 m

 m Hg, puls slab, greu perceptibil, pacient inconştient;
HEMOSTAZA
Hemostaza reprezintă oprirea curgerii sângelui, fie spontan, prin

reacţie locală a organismului (hemostază spontană), fie provocată, prin
diferite gesturi terapeutice (hemostaza terapeutică). Hemostaza poate fi
provizorie sau definitivă.
Hemostaza spontană – apare în cursul hemoragiilor capilare sau la lezarea

unor arteriole sau venule.
Hemostaza provizorie - compresia digitală

- pansamentul compresiv
- garoul
Compresia digitală
Compresia se aplică deasupra leziunii în cazul unei hemoragii
arteriale şi sub ea în cazul unei hemoragii venoase, ţinând cont de sensul
circulaţiei. Când hemoragia nu este oprită astfel, se poate folosi compresie
directă a vasului, cu degetul introdus în plagă. Compresia se poate face cu
un singur deget, de obicei cu policele, cu mai multe degete, cu ambele mâini
sau cu pumnul. Când sângerarea s-a oprit, se aplică un bandaj.
Puncte de compresie:
 Pentru plăgile superficiale de la nivelul feţei se comprimă artera

temporală superficială, anterior de tragus.
 Pentru hemoragiile din teritoriul arterei faciale, compresie la
nivelul mandibulei.
 Pentru plăgile umărului, se comprimă artera subclavie, pe prima
coastă, prin plasarea degetelor în fosa supraclaviculară, înapoia
claviculei.
 Pentru hemoragii faciale sau ale calotei craniene, se face compresie
pe carotida primitivă, situată între marginea anterioară a
muşchiului sternocleidomastoidian şi linia mediană a gâtului (fig.
6)

medicală
!!! NU SE REALIZEAZĂ COMPRESIE SIMULTANĂ PE

AMBELE CAROTIDE ŞI NU SE APLICĂ GAROU!!!
Fig. 6: Compresie pe carotidă
 Pentru membrul superior se comprimă artera axilară, prin apăsare

în axilă, sau artera brahială (fig. 7), pe faţa internă a bratului, în
şanţul bicipital intern.
Fig. 7: Comprimarea arterei brahiale pe faţa internă a braţului
 Pentru leziunile aortei şi arterelor iliace, se face compresia cu

pumnul a peretelui abdominal, până la coloană. (fig. 8)
Fig. 8: Compresie pe arterele iliace

 Pentru plăgile arterei femurale se comprimă artera în triunghiul
Scarpa, cu cele două police suprapuse şi cu palmele cuprinzând
grosimea coapsei sau se procedează ca pentru artera iliacă.
 Pentru hemoragiile de la nivelul gambei sau piciorului se
comprimă arteră în fosa poplitee. Membrul inferior lezat se va
menţine pe un plan mai ridicat faţă de restul corpului (fig. 9)

medicală
Fig. 9: Poziţia membrului inferior

în caz de hemoragie
Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite
pentru a realiza o hemostază provizorie; se utilizează pansamente sterile
puse direct pe rană şi comprimate ferm cu podul palmei (fig. 10)
Fig. 10: Pansament compresiv
Dacă sângele îmbibă compresa, aceasta nu se îndepărtează, ci se

aplică alta peste prima şi se exercită o presiune mai mare pe o suprafaţă mai
întinsă. În final se aplică un bandaj. Dacă sângerarea este puternică,
membrul superior va fi menţinut deasupra nivelului inimii (fig. 11).
Fig. 11: Menţinerea membrului superior deasupra nivelului inimii
Aplicarea garoului se foloseşte doar în cazuri extreme şi în situaţia în care

hemoragia nu se poate controla prin alte metode. Garoul poate fi improvizat
folosind curea, cravată etc. Garoul, odată cu oprirea sângerării, produce
oprirea circulaţiei sângelui în porţiunea de membru situată dedesubtul lui.
Din această cauză menţinerea sa mai mult de 2 ore poate duce la complicaţii
deosebit de grave. Totdeauna la montarea unui garou trebuie ataşat un bilet,
care însoţeşte bolnavul, şi pe care se notează obligatoriu următoarele date:
nume, prenume, ora exactă a aplicării garoului. După fiecare 20 – 30 minute

medicală
se slăbeşte puţin garoul pentru a permite irigarea segmentului de membru

subiacent. Ridicarea garoului se face doar în condiţii de spital sau de
personal competent.
Hemostaza definitivă se obţine prin obliterarea permanentă şi definitivă a

vasului care sângerează.
Epistaxisul
O hemoragie nazală poate fi provocată de o lovitură, zgârieturi,
lovituri repetate care irită mucoasa nasului sau de o infecţie.
Victima va fi aşezată pe un scaun, cu capul aplecat înainte şi cu
gura deschisă, astfel încât sângele să nu astupe căile aeriene şi va fi pensată
narina de partea hemoragiei (fig. 12).
Fig. 12: Pensarea narinei în caz de epistaxis
Se poate aplica gheaţă înfăşurată în pânză ori o compresa rece pe

nasul şi faţa victimei, pentru a ajuta consţrictia vaselor.
Se solicită ajutor medical calificat dacă sângerarea nu încetează,
dacă epistaxisul s-a datorat unei loviri, bătăi etc.
APARATULUI LOCOMOTOR
Aparatul locomotor are ca funcţie principală deplasarea

organismului în spaţiu, precum şi mobilizarea diverselor segmente ale
acestuia, unele în raport cu altele. Este alcătuit din oase cu legăturile lor
(articulaţiile) şi muşchi. Oasele reprezintă partea statică (pasivă), fiind
acţionate de muşchii care se inseră pe ele şi care reprezintă partea dinamică
sau activă a aparatului locomotor.
Oasele sunt organe dure, rezistente, care determină forma,
dimensiunile, proporţiile corpului, sunt sprijin pentru tot corpul, sunt locul
inserţiei musculare, alcătuiesc cavităţi care adăpostesc diferite organe,
reprezintă o sursă de calciu.

medicală
La om scheletul cuprinde 208 oase şi se împarte în: coloana

vertebrală, torace, bazin, oasele membrelor şi oasele capului (fig. 1).
Fig. 1: Scheletul uman (1 – humerus, 2 – radius şi ulnă, 3 – femur, 4 – tibie

şi peroneu, 5 – coloană vertebrală, 6 – oasele bazinului, 7 – oasele mâinii, 8
– oasele piciorului)
Coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 de vertebre: 7 vertebre cervicale,

12 vertebre dorsale, 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate între ele
(sacrul) şi 4-5 vertebre coccigiene sudate între ele.
Toracele osos este alcătuit din 12 vertebre toracale dispuse posterior, stern -
situat anterior şi 12 perechi de coaste în părţile laterale.
Oasele membrelor
1. Membrul superior format din humerus (osul braţului), radius
(lateral) şi ulnă sau cubitusul (medial) care reprezintă oasele antebraţului, şi
oasele mâinii – carpiene, metacarpiene şi falange. Scheletul umărului care
leagă membrul superior de torace cuprinde scapula şi clavicula.
2. Membrul inferior este alcătuit din femur (osul coapsei), tibie
(medial) şi peroneu (lateral) care sunt oasele gambei, rotula – la nivelul
genunchiului, şi oasele piciorului – tarsiene, metatarsiene şi falange.
Oasele bazinului cuprind ilionul, ischionul şi osul pubian.
Muşchii reprezintă partea dinamică a aparatului locomotor; se
disting 2 categorii:
1. Muşchii scheletici (striaţi), fixaţi pe oase, care determină contracţii
.
2. Muşchii viscerali (netezi), sunt muşchii organelor interne.

medicală
MANAGEMENTUL PACIENTULUI POLITRAUMATIZAT
Politraumatismul este o stare patologică gravă în care există 2 sau

mai multe leziuni traumatice majore, cu risc vital imediat sau secundar. În
cadrul unui politraumatism, gravitatea este dată de 3 efecte:
1. efectul de sumaţie: leziunile nu sunt mortale imediat, dar prin
efectele lor devin mortale. Exemplu – şocul hipovolemic care
apare după o fractură de bazin, când se pierd aproximativ 2000 ml
sânge.
2. efectul de amplificare: leziunile se agravează reciproc,
determinând cercuri vicioase.
3. efectul de sustragere: diagnosticul lezional şi supravegherea clinică
sunt dificile din cauza altei leziuni. Exemplu - coma face dificilă
diagnosticarea unei leziuni intraabdominale.
Cauzele politraumatismelor:
 accidente de circulaţie
 accidente de muncă
 traumatisme de război
 catastrofe naturale
Aceste cauze pot acţiona prin agresiuni fizice (efect de compresie, de
decompresie, efect vibratoriu) sau agresiuni mecanice (căderea unui corp
dur, zdrobiri). Se pot adăuga factori lezionali şi factori favorizanţi (alcool,
medicamente).
În cazul pacienţilor traumatizaţi foarte important este să ştim exact
ce trebuie şi ce nu trebuie să facem. Orice greşeală poate agrava starea
bolnavului punându-i viaţa în pericol. Obiectivul principal urmărit în cazul
pacienţilor traumatizati constă în asigurarea tratamentului precoce şi corect
pentru că acest lucru poate îmbunătăţi semnificativ starea şi prognosticul
pacientului.
Dacă este necesar, se încep imediat manevrele de resuscitare
excepţie fiind situaţia în care se constată existenţa unei hemoragii masive
(se realizează hemostază şi apoi se trece la manevre de resuscitare, deşi este
de preferat, dacă se poate, ca manevrele sa fie efectuate simultan).
Managementul de urgenţă al pacientului politraumatizat reprezintă
o acţiune complexă, desfăşurată pe etape şi nivele, sub semnul „orei de
aur”, adică prima oră de la producerea accidentului, timp în care e preferabil
ca pacientul să ajungă într-un centru specializat. Din această prima oră de
aur,

medicală
primele 10 minute de la producerea accidentului se numesc „minute de

platină”, deoarece sunt extrem de importante pentru pacient şi pentru
supravieţuirea sa.
În cazul unui politraumatizat trebuie cunoscute anumite informaţii
specifice, legate de:
- locul accidentului, care poate oferi informaţii despre
mecanismul de producere, tipurile de leziuni
- evoluţia leziunilor
- posibilitatea de potenţare şi agravare a leziunilor
- prognostic
- posibilitatea ca pacientul să fie încarcerat.
De asemenea, trebuie avute în vedere:

- siguranţa echipei
- securizarea şi delimitarea zonei accidentului
- securizarea şi stabilizarea vehiculului implicat
În cazul unui accident, degajarea victimei se face de persoane bine

instruite, în condiţiile în care victima se află într-o încăpere cu foc sau fum,
într-o maşină cu pericol de răsturnare sau explozie. Înainte de a începe
degajarea victimei se verifică să nu fie prinse picioarele pacientului de
pedale, se desface centura de siguranţă.
Salvatorul introduce o mână sub braţul victimei şi îi menţine capul
în ax, sprijinit pe umărul său, iar cealaltă mână se introduce prin spatele
victimei, se agaţă de cureaua victimei încearcându-se scoaterea ei din
autoturism (fig. 2).
Fig. 2: Degajarea victimei

Victima va fi aşezată pe sol, menţinând capul în acelaşi ax cu gâtul şi
trunchiul.
Daca victima este găsită în decubit ventral, examinarea se va face
doar după modificarea poziţiei în decubit dorsal. Pentru acest lucru este
nevoie de minim 3 salvatori: unul va fixa şi va menţine capul în poziţie, iar
medicală
ceilalţi 2 vor ridica braţul victimei lângă cap; la comanda celui care
imobilizează capul, toţi vor întoarce victima în acelaşi timp în decubit
dorsal.
Pentru pacientul traumatizat, se va face o evaluare primară iniţial,
constând în evaluarea ABC, plus o scurtă examinare neurologică, apoi o
evaluare secundară. Problemele constatate în cadrul evaluării primare
trebuie corectate rapid.
Evaluarea primară
Atenţie la siguranţa victimei şi a salvatorului!!!

A – airway – se referă la asigurarea libertăţii căilor aeriene şi cuprinde
manevrele cunoscute; în plus, pentru pacientul politraumatizat, se adaugă în
cadrul acestei etape şi asigurarea protecţiei de coloana cervicală.
Atenţie la pacientul cu posibilă fractură de coloană cervicală!!! Singura
manevră permisă este subluxaţia de mandibulă.
Pacienţii suspectaţi a avea fractură de coloana cervicală şi care vor

beneficia de imobilizarea acesteia, cu menţinerea în acelaşi ax a capului –
gâtului – trunchiului sunt:
 pacienţii cu leziuni evidente la nivelul gâtului: împuşcare, lovire
directă, corpi străini vizibili la nivelul gâtului, spânzurare,
strangulare;
 pacienţii cu leziuni traumatice deasupra nivelului claviculelor;
 pacienţii cu simptome ce indică o leziune de coloană cervicală:
durere la nivelul coloanei, impotenţă funcţională, parestezii de
membre;
 pacienţii comatoşi la care nu se poate preciza mecanismul de
producere a leziunilor;
 pacienţii proveniţi din accidente al căror mecanism implică mişcări
cu risc pentru coloana cervicală: accidente rutiere, cădere de la
înălţime mai mare de două - trei ori faţă de înălţimea persoanei
respective.
Protecţia manuală de coloană cervicală: se fixează şi se susţine capul
pacientului din lateral, lăsând urechile descoperite, susţinând şi subluxând
în acelaşi timp mandibula. Astfel se axează capul, gâtul, trunchiul şi poziţia
se va menţine până la imobilizarea completă.
Urmează plasarea gulerului cervical, introducându-l dinspre partea
posterioară a gâtului (fig. 3), menţinând şi după aceea poziţia capului,
deoarece gulerul protejează de mişcările de flexie – extensie, mai puţin
pentru cele de lateralitate şi aproape deloc pentru cele de rotaţie. Se alege

medicală
dimensiunea corespunzătoare a gulerului, măsurând gâtul pacientului, adică

distanţa dintre umăr şi bărbie (fig. 4).
Fig. 3: Guler cervical Fig. 4: Alegerea dimensiunii

gulerului
Erori frecvente:
 se alege dimensiunea greşită
 se poziţionează incorect
 se strânge insuficient la închidere
În cazul folosirii gulerelor cervicale confectţonate din două bucaţi, fixarea
se face în funcţie de poziţia în care a fost găsit pacientul:
1. pentru pacientul aflat în decubit dorsal, se fixează întâi
partea din spate a gulerului şi apoi suportul pentru bărbie
(fig. 5).
Fig. 5: Plasarea gulerului la victima gasită în decubit dorsal
2. pentru pacientul găsit în poziţie sezândă, se fixează iniţial

partea anterioară (fig. 6).
Fig. 6: Plasarea gulerului la victima gasită în poziţie şezândă

medicală
Reguli:
 la pacientul agitat, fixarea capului va avea efectul opus, de mişcare
contra unei presiuni ceea ce poate agrava leziunile. În aceste
condiţii se va susţine capul, urmând ca pacientul să fie sedat.
 la pacientul conştient care are capul fixat în poziţii vicioase şi la
care tentativa de axare va produce durere, parestezii, rezistenţă, se
va renunţa la axare, se va susţine şi fixa manual capul, fără guler
cervical.
 mijloacele de imobilizare nu vor fi îndepărtate decât după
infirmarea radiologică a leziunilor de coloană cervicală.
B – breathing – ascultă, priveşte şi simte respiraţiile.
C – circulation – verifică pulsul carotidian.
În finalul evaluării primare se face o scurtă evaluare neurologică,
utilizând formula AVPU.
Evaluarea secundară presupune o examinare amănunţită a
pacientului, din cap până în picioare, pentru a se constata orice leziune sau
modificare la nivelul segmentelor corpului.
MOBILIZAREA TRAUMATIZATULUI
Aşezarea pacientului pe targă

Se plasează targa lângă victimă; la comanda celui care fixează
capul victimei, aceasta va fi întoarsă lateral şi un salvator va împinge targa
sub pacient. Este nevoie de minimum 4 salvatori: unul menţine capul în ax,
2 salvatori susţin toracele, bazinul, picioarele, iar al 4 lea fixează targa sub
pacient.
Tipuri de tărgi
Targă metalică (targă cu lopeţi) are avantajul că este formată din

două piese ceea ce uşurează foarte mult folosirea ei (fig. 7). Se poate regla
lungimea tărgii în funcţie de lungimea victimei. Este nevoie de 4 salvatori:
unul menţine axarea capului, ceilalţi 2 susţin victima din lateral şi o întorc
pe partea stângă, apoi pe partea dreaptă pentru a fi introdusă targa sub
pacient de către al 4 lea salvator.
Fig.7: Targa metalică

medicală
Targa de coloana tip Baxtrap este rigidă, are benzi stabilizatoare pentru
realizarea imobilizării complete a coloanei cervicale (fig. 8).
Fig. 8: Targa de tip Baxtrap

Targa vacuum este o alternativă la targa rigidă de coloană, utilă mai ales
pentru pacienţii politraumatizaţi, care necesită transport pe distanţe mai
lungi (fig. 9). Această targă este un fel de saltea din care se extrage aerul,
fiind astfel modelată după forma corpului victimei, asigurând o imobilizare
suplimentară.
Fig. 9: Targa vacuum

Poziţii de transport
 Comatosul – decubit lateral (dacă nu are leziuni de coloana

cervicală);
 Traumatismele cranio - cerebrale cu leziuni ale feţei – decubit
ventral cu capul într-o parte, sprijinit pe braţe;
 Fractura de coloană cervicală – decubit dorsal, cu imobilizarea
coloanei cervicale;
 Traumatismul toracic la pacientul conştient – poziţie
semişezândă; pacientul inconştient – decubit lateral cu capul
decliv;
 Traumatismul abdominal – decubit dorsal cu membrele
pelvine uşor flectate;
 Fractura de bazin – decubit dorsal;
 Fractura de membre inferioare – decubit dorsal după
imobilizarea membrelor;
 Pacientul în şoc hemoragic – poziţie Trendelenburg
(membrele inferioare situate mai sus decât restul corpului).

medicală
Imobilizarea membrelor la pacientul traumatizat
Scopul imobilizării membrelor la pacientul traumatizat sunt următoarele:

 Diminuarea durerii
 Diminuarea hematomului din jurul fracturii
 Posibilitatea mobilizării ulterioare a pacientului
 Prevenirea complicaţiilor provenite dintr-o mobilizare neadecvată
a fragmentelor de fractură, cu compresie pe vase ori nervi.
Imobilizarea se realizează cu atele de diferite tipuri sau cu materiale

improvizate: scânduri, crengi, folosirea celuilalt membru inferior pe post de
atelă.
Tipuri de atele:
1. atele simple liniare – sunt rigide, capitonate, necesită
fixare cu faşă.
2. atele cutie – sunt ideale pentru fracturile extremităţilor
distale.
3. atele gonflabile – se folosesc mai ales pentru imobilizarea
unei fracturi deschise, cu sângerare importantă, deoarece
realizează şi hemostaza (fig 10).
Fig. 10: Atele gonflabile
4. atele vacuumatice – reprezintă echivalentul saltelei

vacuum; sunt foarte bune pentru fracturile extremităţilor
distale de membre (fig. 11).

medicală
Fig. 11: Atele vacuum
TRAUMATISME OSTEO – ARTICULARE
Traumatismele osteo - articulare apar ca atare sau în cadrul unor

politraumatisme.
FRACTURILE
Fracturile reprezintă întreruperea continuităţii osoase în urma acţiunii
unui traumatism puternic asupra osului (fig. 1)
Fig. 1: Fractura de gleznă

Clasificarea fracturilor
 fracturi închise - tegumentele în jurul focarului de fractură sunt

intacte.
 fracturi deschise - focarul de fractură comunică cu exteriorul
printr-o plagă.
Semne de recunoaştere a unei fracturi:
 durere spontană sau într-un punct fix, exacerbată la palpare sau

mobilizare
 mobilitate anormală
 lipsa de transmitere a mişcărilor

medicală
 întreruperea continuităţii osoase

 impotenţă funcţională a membrului afectat
 deformarea şi scurtarea regiunii
 echimoze tardive
 tumefacţie, edem, creşterea temperaturii locale
Semne de certitudine - radiografii efectuate în cel puţin 2 poziţii (faţă şi

profil), cuprinzând articulaţiile vecine.
Complicaţiile fracturilor:
Complicaţii imediate:
 şocul
 sindromul de strivire (apare prin strivirea unei mase
musculare, se eliberează mioglobina care blochează rinichii;
poate duce la deces)
 embolia grasă (mobilizarea particulelor grăsoase din focarul
de fractură şi antrenarea în circulaţie)
 transformarea unei fracturi închise în fractură deschisă
 risc de infecţie
Complicaţii tardive:
 întârzierea consolidării osoase
 calusul vicios (unirea fragmentelor de fractură în poziţie
neanatomică)
 redoarea articulară (durerea la nivelul articulaţiei)
Imobilizarea provizorie a fracturilor se face în scopul împiedicării

mişcărilor fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complicaţiilor ce
pot să apară. Mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele
improvizate din crengi, scânduri, de lungimi şi laţimi variabile, în funcţie de
regiunile la nivelul cărora se aplică. Imobilizarea trebuie să cuprindă în mod
obligatoriu articulaţiile situate deasupra şi dedesubtul focarului de fractură,
pentru a împiedica deplasarea fragmentelor osoase.
LUXAŢIA:
Luxaţia reprezintă pierderea contactului dintre două suprafeţe

articulare, produsă de un factor traumatic. Luxaţiile pot fi complete
medicală
(deplasarea este totală) sau incomplete (subluxaţii, când deplasarea este

parţială).
Simptome şi semne:
 durere vie
 impotenţă funcţională
 deformarea regiunii
 modificarea rapoartelor osoase, cu aparentă alungire sau scurtare
a membrului luxat
 uneori echimoză
Primul ajutor constă în imobilizarea corectă a membrului afectat cu

transportul ulterior într-o unitate spitalicească
TRAUMATISMELE PĂRŢILOR MOI
În funcţie de starea tegumentului traumatismele pot fi închise - contuzii

sau deschise – plăgi.
CONTUZIILE
Sunt traumatisme ce rezultă din acţiunea unui agent vulnerant mecanic,

care produce leziuni tisulare, păstrând însă integritatea tegumentelor.
Contuziile pot fi uşoare sau grave, superficiale sau profunde.
Echimoza (fig. 2) este o contuzie superficială datorată ruperii vaselor
sangvine din ţesutul subcutanat; în timp apare modificarea culorii de la brun
– roşiatic, la albastru şi apoi galben. Tratamentul constă în repausul
articulaţiei, pungă cu gheaţă. Se resoarbe în 20 – 25 de zile.
Fig. 2: Echimoza periorbitară
Hematomul este o acumulare de sânge într-un spaţiu creat în urma unui

traumatism, din cauza ruperii unor vase mai mari de sânge. Poate fi localizat
sau difuz, superficial sau profund.
medicală
PLĂGILE
Plăgile sunt leziuni produse de agenţi mecanici, fizici, chimici. Este

importantă cunoaşterea momentului când s-a produs plaga, deoarece se
consideră că dacă vechimea ei este sub 6 ore, plaga este neinfectată şi se va
putea aplica pansament şi bandaj, iar dacă vechimea sa depăşeşte 6 ore,
plaga se consideră a fi infectată şi va fi lăsată descoperită.
Din punct de vedere simptomatic apare durere importantă, iar
obiectiv se constată o soluţie de continuitate la nivelul tegumentului iar
uneori şi hemoragie.
Tratamentul constă din toaleta locală a plăgii şi pansarea ei dacă se
impune. Toaleta plăgii presupune dezinfectarea tegumentelor din jur cu
alcool sanitar, cu tinctură de iod, betadină sau chiar spălare cu apă. În plagă
se pot pune betadină sau apă oxigenată.
PANSAMENTE ŞI BANDAJE
Un pansament se aplică deasupra unei răni cu scopul de a o proteja

de contaminare cu germeni, de a opri o hemoragie, de a absorbi secreţiile.
Pansamentul trebuie să fie steril. Materialele care lasă scame (vată) nu
trebuie aplicate direct pe plagă, deoarece se pot lipi de ea şi sunt greu de
îndepărtat. Pansamentul trebuie să fie suficient de mare pentru a acoperi
plaga, depăşind cu aproximativ 2 cm marginile acesteia, pentru a preveni
infecţia. Pentru a aplica pansamentul, aşează-l direct pe plagă, apăsând uşor.
NU se fac mişcări de alunecare, nu se freacă plaga cu pansamentul.
Bandajul reprezintă o bucată de material care fixează un pansament
sau o atelă în poziţia respectivă (fig. 3).
Fig. 3: Tipuri de bandaje
Bandajul trebuie să fie confortabil şi nu prea strâns. La aplicarea

unui bandaj la mână, braţ, picior, se lasă degetele libere pentru a observa
orice modificări ce pot apărea la nivelul acestora: cianoză, tunefacţie, răcire;

medicală
în aceste condiţii sau dacă pacientul acuză amorţeală sau parestezii, se

lărgeşte bandajul.
Tipuri de bandaje
Bandajul circular (fig. 4) este cel mai uşor de aplicat; se foloseşte pe

suprafeţe care nu variază prea mult în diametru: pumn, degete. Se ancorează
bandajul prin amplasarea capătului pe zona afectată, realizând câteva ture
circulare suprapuse; apoi se continuă cu alte ture circulare, suprapuse peste
tura precedentă cu aproximativ ¾ din grosimea benzii. Se continuă
bandajarea până când pansamentul a fost acoperit. Se fixează cu leucoplast,
cu ace de siguranţă, sau creând două capete ce se leagă.
Fig. 4: Bandajul circular
Bandajul în formă de opt (fig. 5) se utilizează în special la gleznă, pumn,

mână. Se ancorează bandajul cu una sau două ture circulare în jurul zonei
afectate. Următoarele ture se vor plasa oblic, în forma cifrei 8, fiecare tură
acoperind-o pe cealaltă cu ¾ din lăţimea benzii; în final se fixează.
Fig. 5: Bandajul în „8”
Bandajul degetelor – se ancorează bandajul la baza degetului afectat,

realizând o tură sau două circulare, apoi cu arătătorul se fixează bandajul în
partea de jos, la baza degetului, unde s-a făcut ancorarea. Din această
poziţie, se realizează ture de bandaj pe faţa anterioară şi posterioară a
degetului, longitudinal, iar în final se fixează cu ture circulare şi apoi cu o
bucată de leucoplast suficient de mare pentru a cuprinde toată lungimea
degetului (fig. 6).

medicală
Fig. 6: Bandajul degetelor
Bandajul umărului – se ia o bucată de pânză dreptunghiulară şi se plasează

oblic pe spatele pacientului; cele două capete trec astfel: cel inferior spre
anterior, iar cel superior îmbracă umărul şi cotul membrului superior de
partea afectată. Cele două capete se prind în faţă cu ace de siguranţă.
Antebraţul este flectat în unghi de 90 grade şi lipit de torace; va fi susţinut
în poziţie cu tifon legat de gâtul pacientului.
Se poate folosi şi o bucată de pânză triunghiulară (fig. 7): se
plasează un capăt al bandajului peste umărul sănătos; baza şi celălalt capăt
atârnă liber peste piept, iar unghiul drept al triunghiului se află sub cotul de
partea afectată. Se ridică celălalt capăt (care atârnă) peste antebraţul îndoit
la 90 grade şi împreună cu celălalt capăt se fixează după gâtul pacientului.
Vârful unghiului de 90 grade se fixează cu un ac de siguranţă pe faţa
anterioară a bandajului. Degetele se lasă libere !!
Fig. 7: Bandajul umărului
Bandajul capului (capelina) – se începe cu 2 ture circulare trecute pe frunte,

deasupra sprâncenelor şi urechilor după care se trece succesiv înainte şi
înapoi (spre rădăcina nasului şi spre ceafă), de mai multe ori, până când
acoperă tot capul. În final se fixează cu câteva ture circulare (fig. 8).
Fig. 8: Capelina

medicală
Bandaj pentru nas, bărbie, ochi şi urechi (bandajul „în praştie”) – se

realizează cu ajutorul unei fâşii de tifon de 30-50 cm, despicată la capete, cu
o parte centrală nedespicată, care se aplică la nivelul plăgii; capetele tăiate
se leagă încrucişat (fig. 9)
Fig.9: Bandajul nasului
Pansamentul toracelui se fixează cu leucoplast pe trei laturi (a patra latură

va face ca pansamentul să funcţioneze ca o supapă). În timpul inspirului,
când toracele se destinde, pansamentul se lipeşte de torace şi aerul nu
pătrunde. În timpul expirului, când toracele revine, pansamentul se
depărtează de peretele toracelui, permiţând ieşirea aerului şi la acest nivel.
Pansamentul abdominal va fi fixat pe toate cele patru laturi.
ARSURI
Arsurile reprezintă una din cele mai grave şi mutilante agresiuni,

fiind produse ca rezultat al acţiunii căldurii asupra ţesuturilor; căldura
devine lezantă pentru ţesuturile vii când depăşeşte 46°C.
Tipuri de arsuri:
 Termice – se datorează contactului cu orice sursă externă de
căldură capabilă să ridice temperatura pielii şi ţesuturilor la un
nivel care să provoace distrucţii locale. Cele mai frecvente cauze
sunt flăcările, lichidele fierbinţi şi obiectele sau gazele fierbinţi
care vin în contact cu pielea.
 Actinice – sunt datorate de cele mai multe ori expunerii prelungite
la radiaţia solară ultravioletă (arsuri solare); uneori apar prin
expunere prelungită sau intensă la alte surse de radiaţie UV
(dispozitive UV de bronzat).
medicală
 Chimice – apar datorită acizilor sau bazelor tari, fenolilor,

fosforului etc.
 Electrice – sunt datorate generării de caldură, care poate atinge 5
000°C.
Gradul arsurilor:
Clasificarea gradelor arsurii se face ţinând cont de straturile tegumentare
afectate (fig. 1).
Fig. 1: Aspectul normal al tegumentului

 Gradul I: se lezează doar stratul superficial al pielii; pot să
apară eritem, uşor edem, durere, cu sau fără vezicule
(băşicuţe) (fig. 2).
 Gradul II: afectează pielea în profunzime, afectând şi dermul;
sunt prezente flictene cu conţinut clar, edem, eritem, durere.
 Gradul III: distruge toate straturile pielii; tegumentul are
aspect carbonizat, iar durerea este mai puţin intensă deoarece
se distrug terminaţiile nervoase. Există flictene dar cu conţinut
sangvinolent.
Fig. 2: Vezicule cu conţinut clar apărute în arsuri
Tratamentul de urgenţă
Tratamentul arsului este complex şi începe în momentul
accidentului, va fi continuu şi susţinut până la vindecare.
Primele măsuri vizează scoaterea bolnavului din zona de acţiune a
agentului vulnerant şi stingerea flăcărilor (!! Produsele petroliere nu se sting
cu apă, ci cu spumante care au CO2).
Dezbrăcarea arsului este necesară, însă nu atunci când hainele sunt
lipite de piele, şi el va fi acoperit cu cerceafuri sterile, va fi protejat de o

medicală
eventuală hipotermie şi va fi transportat la spital dacă acest gest se impune;

pe perioada transportului nu se administrează nimic pe cale orală.
Dacă este cazul, vor fi eliberate căile aeriene, se va menţine
permeabilitatea lor, se vor face respiraţii artificiale şi masaj cardiac.
Se internează următorele cazuri:
 Arsurile chimice
 Electrocuţiile
 Arsurile extremităţilor, organelor genitale, perineului, cele de pe
suprafeţe cutanate estetice
 Arsurile profunde
 Arsurile la vârstnici sau copii, chiar dacă sunt pe suprafeţe mici
 Toate arsurile termice care afectează peste 10% din suprafaţa
Arsura de gradul I şi II
Se pune zona respectivă sub jet de apă rece sau se aplică o

compresă cu apă rece, apoi se acoperă arsura cu o compresă sterila. Se pot
aplica unguent, cremă, sprayuri speciale pentru arsuri.
Arsura de gradul III

Nu se îndepărtează hainele lipite de pielea arsă. Se pun comprese
cu apă rece pe zonele afectate. La aceşti pacienţi apar de obicei probleme
respiratorii, astfel încât se vor lua măsurile care se impun. Aceste cazuri vor
fi transportate de urgenţă la spital.
Arsura electrică (fig. 3)
Fig. 3: Arsură electrică la locul de contact
Nu se atinge victima până când curentul electric nu este întrerupt

sau atât timp cât victima se mai află în contact cu sursa, pentru că se poate
electrocuta şi salvatorul. Pentru îndepărtarea victimei din zonă, salvatorul
trebuie să se afle într-o zonă uscată, fără a utiliza un obiect metalic sau

medicală
umed. Victimele care au fost aruncate de forţa curentului pot fi atinse

imediat deoarece nu mai sunt în contact cu reţeaua electrică.
Dacă victima nu respiră, se menţin deschise căile aeriene, se fac

respiraţii artificiale. Dacă nu respiră şi nu are puls, se adaugă şi masaj
cardiac. Arsurile apărute, localizate mai ales la nivelul zonei de contact, se
tratează cum s-a descris mai sus.
SUPRAEXPUNEREA LA CALD
În urma expunerii prelungite la căldură pot să apară arsura solară,

crampele musculare, deshidratarea şi şocul caloric.
Arsura solară
Apare de obicei o arsură de gradul I, uneori chiar II, în urma
supraexpunerii la soare (fig. 4).
Simptome şi semne
 eritem
 durere locală
 uneori edem şi vezicule
 cefalee
Fig. 4: Arsură solară localizată la antebraţe

Tratament
Se pune apă rece pe zona arsă de soare, chiar şi comprese udate cu

apă rece; membrele arse de soare se ţin ridicate mai sus decât restul
corpului. Dacă este necesar se bandajează zonele sever afectate şi se solicită
ajutor medical. Se aplică unguente, creme, spray-uri pentru arsuri solare.

medicală
Crampele musculare
Crampele musculare sunt dureri şi spasme apărute din cauza

pierderilor de săruri minerale în urma transpiraţiilor abundente. Pot fi
provocate de activitate fizică extenuantă la temperaturi foarte ridicate; de
obicei sunt afectaţi mai întâi muşchii abdomenului şi ai picioarelor.
Tratament
 Se aşează victima într-un loc răcoros.
 Se masează uşor zona cu crampe.
 Dacă victima nu varsă, se dau sucuri de fructe sau apă rece sărată,
jumătate de pahar la fiecare 15 minute, timp de o oră.
 Supraveghere medicală, pentru că pot să apară complicaţii.
Crampele musculare pot fi prevenite prin evitarea acţiunilor extenuante

în medii cu temperaturi ridicate sau prin consumul de apă minerală sau
plată.
În anotimpul cald este indicat să se evite plimbările sau exerciţiile
fizice în soare, să se acopere capul cu pălărie, să se consume lichide (3–4
litri zilnic), dar nu băuturi alcoolice.
Deshidratarea
Apare în situaţiile de expunere la temperaturi înalte şi umiditate
mare.
Simptome şi semne:
 piele palidă
 transpiraţii abundente
 oboseală, slăbiciune
 ameţeli
 puls slab
 tensiune arteriala scăzută
 cefalee
 greaţă
 uneori vărsaturi şi leşin.
Tratament
 Se mută victima la umbră sau într-o zona mai răcoroasă.
 Se întinde pe jos.
 Se ridică picioarele victimei mai sus decât restul corpului (pentru a
favoriza întoarcerea venoasă la inimă).

medicală
 Dacă victima nu varsă, se administrează înghiţituri mici de apă

sărată (1 linguriţă de sare la un pahar de apă).
 Se pun comprese reci pe faţă şi corp.
 Dacă starea pacientului e gravă sau se înrăutăţeşte, se transportă la
spital.
Şocul caloric (insolaţia)
Reprezintă o urgenţă majoră deoarece poate pune în pericol viaţa;

se datorează unei perturbări a sistemului de reglare a temperaturii din
interiorul corpului apărută din cauza expunerii la o temperatură mare şi a
imposibilităţii de a regla temperatura mare la care a fost supus.
Simptome şi semne:
 Temperatura corpului este crescută, de obicei peste 42°C
 Pielea este roşie, caldă, uscată
 Transpiraţie absentă
 Puls rapid
 Posibil să apară confuzie sau inconştienţă.
Tratament
 Se înlătură hainele victimei şi aceasta va fi aşezată într-o cadă cu
apă rece sau se udă cu furtunul, până când temperatura scade la
38°C, fără a coborî temperatura sub această valoare.
 Victima va fi uscată ulterior prin ştergere.
 Se solicită ajutor medical.
 Nu se vor administra băuturi alcoolice, ceai sau cafea.
DEGERĂTURILE (SUPRAEXPUNEREA LA FRIG)
Degerăturile sunt leziuni provocate de frig, din cauza expunerii

corpului la temperaturi scăzute; ele apar când în interiorul celulelor pielii se
formează cristale de gheaţă. De obicei afectează degetele de la picioare sau
mâini, nasul sau urechile (extremităţile).
Expunerea prelungită la o temperatură inferioară celei de 0°C
provoacă degeratura, implicând congelarea ţesuturilor şi chiar a membrelor
în totalitate. O temperatură de - 1°C timp de 20 minute produce acelaşi
procent de ţesut distrus ca o temperatură de - 20°C timp de un minut.
Măsurile preventive sunt simple: haine groase, protecţie faţă de
umezeală şi vânt, mănuşi, ciorapi călduroşi, încalţăminte potrivită
anotimpului, dar nu foarte strânsă pe picior, acoperirea capului, deoarece
30% din caldură se pierde la acest nivel. Când corpul se răceşte,
tremurăturile, hainele groase, efortul şi băuturile calde pot preveni scăderea

medicală
temperaturii corporale. Oamenii trebuie să cunoască pericolul expunerii la

frig şi să lupte împotriva celor 5 factori ce favorizează apariţia
degerăturilor: frig, vânt, umezeală, altitudine, epuizare.
Gradele degerăturilor
 Gradul I: eritem care dispare la presiune, edem, temperatura
cutanată nu este scăzută, flictenele sunt absente deşi uneori pot să
apară. Leziunile sunt reversibile şi se vindecă în câteva zile, fără
sechele.
 Gradul II: apar flictenele care după ce se sparg lasă să se vadă
dermul eritematos şi cald dedesubt. Regenerarea se face fără
cicatrice.
 Gradul III: apare necroza ţesuturilor, mai mult sau mai puţin
profundă, coloraţia trece de la roşu la violaceu, chiar negru şi nu se
modifică la presiune. Vindecarea este dificilă, cu cicatrice.
Simptome şi semne
 Iniţial pielea poate fi eritematoasă şi dureroasă, apoi devine palidă,
cu aspect ceruit, rece, amorţită.
 Treptat durerea diminuă şi dispare.
 Pot să apară vezicule (fig. 5).
 După expunerea la frig apare o senzaţie de pişcătură, apoi senzaţia
de “degete moarte”, pe care victima nu şi le mai simte.
Fig. 5: Vezicule cu conţinut clar apărute în degerături
Tratament
 Se acoperă partea îngheţată cu haine mai groase, cu pături, etc.
 Nu se freacă zona îngheţată cu zăpadă.
 Se aduce victima în casă dacă este afară.
 Se pune zona îngheţată în apă cu temperatura între 34 – 37°C.
 Zonele afectate nu vor veni în contact cu o sursă de căldura (sobă,
radiator) pentru că pot apărea arsuri.
 Se pot administra lichide calde, dar nu băuturi alcoolice.

medicală
 Victima trebuie să-si mişte degetele imediat ce începe să le simtă.

Victimele cu degerături ale degetelor nu vor fi lăsate să meargă
până nu îşi revin! Se pot pune comprese sterile între degete, pentru
ca acestea să stea depărtate.
 Se opreşte procesul încălzirii când pielea devine roz şi îşi recapătă
sensibilitatea.
Atenţie la degerăturile cu aspect violaceu – negru!!! (fig. 6). Pacientul
în acest caz va fi transportat rapid la spital.
Fig. 6: Degerătură foarte severă
Hipotermia
Valoarea normală a temperaturii este de 36,5 – 37°C; scăderea
temperaturii centrale sub 35°C se numeşte hipotermie.
Hipotermia este rezultatul expunerii prelungite la orice temperatură
în situaţia în care pierderea de căldură este mai mare decât producţia de
căldură. Este mai frecventă in anotimpul rece sau la imersia în apă, dar
poate să apară şi în zilele de vară. Imobilizarea, hainele umede, vântul,
aşezarea pe o suprafaţă rece, măresc riscul hipotermiei. Categoriile de
persoane cu risc crescut de hipotermie sunt copiii, vârstnicii, traumatizaţii,
alcoolicii, drogaţii.
Simptome şi semne:
 Scăderea temperaturii corporale sub 35°C
 Tremurături
 Amorţeală
 Confuzie, somnolenţă
 Oboseală, slăbiciune.
Tratament
 Aşezarea victimei într-o încăpere caldă
 Îndepărtarea hainelor ude

medicală
 Înfaşurare în haine uscate şi încălzite, pături (se aplică pentru

formele uşoare, cu o temperatură peste 32°C)
 Pentru cazurile mai grave, cu temperatura de 30 – 31°C, se aplică
reîncălzire externă activă, adică scufundarea într-o cadă cu apă
încalzită la 40°C
 Daca victima este conştientă şi nu varsă, se administrează băuturi
călduţe: ceai, cafea, supă, dar nu băuturi alcoolice.
 Când se impune, se fac manevre de resuscitare, masajul cardiac
fiind mai dificil, deoarece toracele victimei este mai rigid.
 !!Hipotermicul nu va fi declarat decedat până nu este reîncălzit.
Dicţionar
eritem = înroşirea pielii

edem = retenţie patologică de lichide în ţesuturi, mai ales în ţesutul
conjunctiv
vezicula = leziune a pielii, ca o ridicătură de formă rotunjită cu diametrul
sub 5 mm, ce are conţinut lichidian
flictena = o veziculă de dimensiuni mai mari
simptom = motivul prezentării pacientului la medic; ceea ce acuză el.
semn = modificarea sesizată de medic sau de familie la un pacient.
cefalee = durere de cap.
spasme = contracţii musculare involuntare.
necroza = moartea celulelor sau ţesuturilor.

medicală
SITUAŢII PARTICULARE DIN VIAŢA DE ZI CU ZI
Aşchii intrate în piele

Convulsiile
Hiperventilaţia
Hipoglicemia
Infarctul
Înecul
Înţepăturile
Lipotimia
Muşcăturile
Răul de înalţime
Sarcina
Aşchii intrate în piele

Aşchia poate proveni din diferite materiale: o bucată de lemn, de metal, de
sticlă sau orice material care rămâne fixat sub piele.
Ce fac?
 Spălarea zonei cu apă şi săpun.
 Extragerea cu o pensetă dacă are un capăt la vedere.
 Dacă este înfiptă şi nu rămâne un capăt afară, se îndepărtează uşor
pielea din jur cu un ac steril, apoi se extrage aşchia cu penseta.
 Dacă aşchia se rupe în piele sau este înfiptă prea adânc pentru a
putea fi extrasă, soliciţi ajutor medical.
 După îndepărtare se dezinfectează cu apă oxigenată sau rivanol.
 Se aplică bandaj steril.
 Pentru aşchiile metalice, se solicită vaccin antitetanic.
 Se urmăresc evoluţia şi semnele de infecţie: eritem, tumefacţie,
durere, colecţie cu puroi.
Convulsiile
Convulsia reprezintă o perturbare a activităţii electrice a creierului ce
determină o serie de mişcări necontrolate ale musculaturii corpului; se poate
produce în timpul unei stări de inconştientă totală sau parţială.
Simptome:
 Victima scoate un ţipăt.
 Apare cianoza feţei.
 Muschii devin rigizi, prezentând spasme.
 Muşcarea limbii.

medicală
 Spume la gură.
 Perioadă de relaxare, cu pierdere de urină sau materii fecale.
 Uneori apare oprirea respiraţiei.
Ce fac?
 Daca victima e gata să cadă, trebuie prinsă şi aşezată pe podea.
 Lăsarea ei pe loc şi asigurarea permeabilităţii căii aeriene.
 Plasarea eventual a unei pipe Guedel sau Berman.
 Dacă este cazul, se fac respiraţii artificiale.
 Transport la spital când îşi revine.
Hiperventilaţia
Hiperventilaţia este o respiraţie mai rapidă şi mai profundă decat normal,
datorată unei tensiuni emoţionale sau unei supărări. Victima are senzaţia că
nu primeşte suficient aer în plămâni şi atunci îşi intensifică respiraţia; în
urma acestui fapt, scade nivelul de dioxid de carbon din sânge, care este
stimulul natural al respiraţiei, cu o creştere a tensiunii în musculatura
toracelui şi membrelor. Victima simte în continuare nevoia de a respira mai
rapid, nivelul de dioxid de carbon scade mai mult şi se agravează starea
(cerc vicios).
Semne şi simptome
 Respiraţii rapide
 Senzaţie de sufocare
Pot să mai apară:
 Parestezii de extremităţi şi periorale
 Crampe musculare
 Fixarea degetelor în anumite poziţii (încleştare)
 Acestea apar mai ales în asociere cu stările de hipocalcemie
Ce fac?
 Liniştesc victima şi ii cer să respire normal.
 Pun victima să respire într-o pungă de plastic (fig. 1), pentru a
reinspira aer cu dioxid de carbon, timp de câteva minute, până când
simptomatologia diminuă.

medicală
Fig. 1: Respiraţia în pungă la un pacient cu hiperventilaţie
 Este bine să fie consultat un medic pentru a determina cauza

hiperventilaţiei.
Hipoglicemia
Reprezintă scăderea cantităţii de glucoză din organism, din cauza unui aport
alimentar diminuat sau chiar absent, a unui efort fizic intens, a abuzului de
alcool sau a administrării unei doze crescute de insulină, mai ales în absenţa
alimentaţiei, la pacienţii cu diabet zaharat insulino - dependent.
Semne şi simptome:
 Transpiraţii abundente.
 Tahicardie.
 Rigiditate, contracturi musculare sau convulsii.
Ce fac?
 Fac o evaluare rapidă a stării pacientului.
 Dacă este conştient şi respiră, administrez o linguriţă de zahăr,
sucuri sau apă îndulcită. Metoda se aplică şi pacienţilor cu diabet
zaharat insulinodependent care sunt găsiţi într-o stare de
hipoglicemie!!!
 Dacă este inconştient nu pot administra nimic pe cale orală; e
nevoie de perfuzie cu glucoză şi deci de ajutor medical calificat.
 Daca nu respiră, asigur permeabilitatea căii aeriene şi aplic
respiraţii artificiale.
 Pacientul trebuie investigat, deoarece hipoglicemia pune viaţa în
pericol. Creierul are nevoie acută de glucoză!!!

medicală
Infarctul
Este o zonă de necroză celulară datorită obstrucţiei parţiale sau totale a unui
ram al arterelor coronare (fig. 2).
Fig. 2: Zonă de infarct
Semne şi simptome (fig. 3):

 Durere precordială ca o gheară, ca o constricţie sau ca o apăsare,
neinfluenţată de inspir sau de mişcări, cu durată peste 30 minute, cu
iradiere în umeri, gât, maxilar, ceafă, interscapulovertebral,
membrele superioare, coate, epigastru, dar nu mai jos de ombilic
 Transpiraţii abundente
 Greaţă, vărsături
 Oboseală, paloare
Fig. 3: Simptome în infarct

medicală
Ce fac?
 Sun la ambulanţă.
 Asigur libertatea căilor aeriene şi verific periodic starea
pacientului.
 Daca se impune fac respiraţii artificiale şi compresii toracice.
 Se va administra ½ sau 1 comprimat de Aspirina pentru a fi
mestecată, la pacientul conştient.
Înecul
În toate situaţiile în care este implicată o persoană care se îneacă, amintiţi-
vă să vă protejaţi pe voi înşivă; în apă adâncă, cineva care se îneacă poate
trage sub apă salvatorul. Nu uitaţi să ajutaţi victima atât cât se poate!!!
Ce fac?
 Trebuie sa îmi dau seama când o persoană se îneacă!!!
 Solicit ajutor calificat.
 Intervin în momentul în care victima se află la mal sau este adusă
la mal de persoane pregătite în acest sens.
 Fac evaluarea stării victimei.
 Atenţie la aceste victime pentru că pot prezenta leziuni de coloană
cervicală!!!
 Dacă victima este conştientă şi a înghiţit apă sărată, se pune în
poziţie de siguranţă, deoarece poate apărea reflex de vărsătură.
 Dacă victima nu respiră, trebuie începute respiraţiile artificiale.
 Daca nu respiră şi nici nu are puls, se fac respiraţii artificiale şi
masaj cardiac.
 Solicit ajutor medical.
Înţepăturile
Deşi majoritatea insectelor produc prin înţepare doar o reacţie
locală (eritem, edem), unele înţepături pot pune viaţa în pericol dacă victima
face o reacţie alergică la întepătura respectivă. Cele mai importante
înţepături sunt cele de viespe, bondar, albină, bărzăune
Simptome:
 Durere
 Edem
 Eritem
 Prurit

medicală
Ce fac?
 De obicei albina îşi lasă acul înfipt în piele (fig. 6); se încearcă
îndepărtarea acului albinei prin răzuirea pielii în jurul înţepăturii!!
Nu se “stoarce” zona respectivă, pentru că favorizează extinderea
veninului.
 Se spală zonă cu apă şi săpun.
 Se poate aplica gheaţă împachetată în tifon pentru a scădea
cantitatea de venin absorbită.
Fig. 6: Înţepătura de albină cu ac rămas în piele

Reacţia alergică la înţepătura de insecte
Semne şi simptome:
 Edem important al zonei întepate şi al feţei, în special în jurul
ochilor şi buzelor (fig. 7).
Fig. 7: Edem al feţei

 Erupţie cutanată pruriginoasă, eritematoasă.
 Dificultate respiratorie.
 Slăbiciune, ameţeală.
 Greaţă, vărsături.

medicală
Ce fac?
 Se face evaluarea victimei.
 Se aplică respiraţii artificiale şi/sau masaj cardiac dacă se impune.
 Se solicită ajutor medical calificat.
Lipotimia
Este o stare de slăbiciune, asociată cu căderea victimei respective, cu
pierdere reversibilă şi de scurtă durată a stării de conştienţă; se datorează
diminuării fluxului sangvin către creier din diverse cauze: emoţii, efort,
teamă, ridicare bruscă în picioare, comprimare de sinus carotidian (palpare
bilaterală de carotidă, gulere sau cravată prea strânse)
Ce fac?
 Prind victima dacă sunt în preajma ei, pentru a nu se lovi
 Aşez victima pe jos, cu membrele inferioare pe un plan mai sus
decât restul corpului (poziţie Trendelenburg) (fig. 8).
Fig. 8: Aşezarea victimei cu membrele inferioare mai sus de nivelul

corpului
 Eventual pun victima în poziţie de siguranţă sau măcar cu capul

într-o parte.
 Stropesc victima cu puţină apă.
 Aştept să-şi revină şi o supraveghez.
Muşcătura
Muşcăturile pot provoca infecţii serioase, iar cele de pisici şi câini pot
transmite rabia (turbarea

medicală
Ce fac?
 Se curăţă rana cu apă, se pune sub jet de apă timp de câteva
minute.
 Se aplică un pansament steril.
 Se consultă medicul.
 Atenţie la muşcătura de şarpe!! În acest caz, deasupra muşcăturii se
aplică un garou şi se transportă de urgenţă la spital.
Răul de înalţime
Apare din cauza diminuării cantităţii de oxigen în aerul inspirat, mai ales la
altitudini mari, peste 2000 m.
Simptome
 Cefalee
 Oboseală extremă
 Nelinişte
 Greaţă, vărsături
 Halucinaţii
Ce fac?
 Îmi păstrez calmul şi îi sugerez victimei să facă la fel; încerc să o
liniştesc.
 Cobor victima de la înălţimea respectivă. Nu o las singură; o
însoţesc!!
 Dacă victima nu respiră, asigur permeabilitatea căilor aeriene şi fac
respiraţii artificiale.
Fig. 10: Sarcina

medicală
Anumite semne şi simptome din timpul sarcinii trebuie să atragă atenţia

şi necesită informarea medicului:
 Orice sângerare vaginală sau pierdere de lichid la nivel vaginal
 Dureri abdominale, mai ales în abdomenul inferior
 Vărsături persistente
 Cefalee puternică
 Frisoane, febră
 Convulsii
 Edem al feţei sau mâinilor
!! Atenţie la o femeie aflată la vârsta procreaţiei, care brusc acuză o durere

violentă în abdomenul inferior eventual cu pierdere vaginală de sânge şi
care a prezentat o întârziere a menstruaţiei, deoarece poate avea o sarcină
extrauterină (sarcină cu implantarea ovulului fecundat în afara cavităţii
uterine, cel mai frecvent la nivelul trompei uterine) (fig. 11).

medicală
Bibliografie
1. Angelescu N. – Patologie chirurgicală, Ed. Celsius, Bucuresti,

2001
2. Anthony S. F. et al – Harrison – Principiile medicinei interne,
editia a 14-a, Ed. Teora, editia a II-a in limba romana, 2002
3. Arafat R., Hajnal Vass – Echipamente şi tehnici de utilizare în
prim-ajutor
4. Beers M. et al – Manualul Merck de diagnostic şi tratament, ediţie
centenară, 1999
5. European resuscitation council – Guidelines for resuscitation, 2005
6. Lupescu V. – Traumatologie şi ortopedie, Ed. Muntenia & Leda,
Constanţa, 2001
7. Lupescu V., Davidescu B. H. – Traumatologie, vol 2, Ed. Ex
Ponto, 2001
8. Papilian V. – Anatomia omului, vol. 1, Ed. Didactica si
Pedagogica, Bucureşti, 2003.
9. Rotaru Luciana et al – Principii practice şi tehnici de bază în
medicina de urgenţă, Ed. de Sud, Craiova, 2002
10. Sârbu V., Unc O., Timurlenk I. – Elemente de propedeutică
chirurgicală, Ed. Europolis, Constanţa, 1993
11. Steiner N., Mănăstireanu D. – Curs practic de urgenţe medico-
chirurgicale, Ed. Didactica si pedagogica, Bucureşti, 1998
12. Titircă Lucreţia – Urgenţele medico–chirurgicale sinteze, Ed.
Medicala, Bucureşti, 2005
13. Ungureanu G., Covic Maria – Terapeutică medicală, Ed. Polirom,
2000
14. Zydlo M. S., Hill A. J. – Primul ajutor în urgenţele medicale, Ed.
Lider, Bucureşti, 1995
15. www.112.ro
16. www.smurd.ro
17. British Resuscitation Council - www.resus.org.uk

medicală

medicală

medicală
Asociatia Studentilor si Medicilor Voluntari este o organizatie non-

profit infiintata in 2007, la initiativa unor tineri medici si studenti care si-au
propus dezvoltarea pe plan local a unui grup informativ, care sa promoveze
sanatatea printre tineri si sa ajute la perfectionarea in domeniul pregatirii
studentilor la medicina.
Misiune :
Educarea, informarea si dezvoltarea in domeniul medical a comunitatii,
precum si acordarea de ajutor moral si material persoanelor suferinde.
Obiective :
1. Educaţie medicală în randul tinerilor şi perfectionarea în domeniul
pregătirii profesionale a studenţilor.
2. Acordarea de ajutoare materiale, de asistenţă şi sprijin moral
persoanelor suferinde.
3. Organizarea de manifestări ştiinţifice naţionale şi internationale,
simpozioane, conferinţe, campanii informative şi alte evenimente
pe teme medicale.
4. Tiparirea de publicaţii şi materiale informative.
5. Realizarea de proiecte ce vizeaza problemele de mediu.
6. Colaborarea cu institutii medicale şi alte organizatii din ţara şi
străinatate in vederea unor schimburi de experienţă şi a realizării
scopurilor de mai sus.
Principii generale:
ASMV se adreseaza atat studentilor si cadrelor medicale, incercand sa

faciliteze acumularea de cunostinte si experienta, cat si tinerilor din afara
ariei medicale, prin campanii de informare si preventie. Alaturi de
proiectele ce vizeaza sanatatea publica,
ASMV sprijina actiunile de protectie a mediului si acorda suport moral
si material celor in suferinta.
ASMV promoveaza competenta si performanta. Prin actiunile
organizate, ASMV doreste sa creasca calitatea educatiei medicale
romanesti.

medicală
PORTOFOLIU
In cei 4 ani de activitate am reusit sa fim in frunte alaturi de ong-urile

cu traditie din Constanta, acest lucru fiind demonstrate de castigarea la rand
in cei 4 ani a primului loc a concursurilor de proiecte, organizate de Directia
Judeteana de Tineret Constanta. De ce am obtinut locul 1, deoarece
proiectele propuse de noi au avut idei noi, ne-am respectat obiectivele
propuse, am urmarit cresterea educatiei medicale in Constanta.
In decembrie 2011 incadrul Galei Sanatatii (cel mai important
eveniment al anului, care premiaza realizarile deosebite in domeniul
sanatatii), la sectiunea Premiul pentru cea mai activa asociatie a studentilor
la medicina, Asociatia Studentilor si Medicilor Voluntari a obtinnut locul 2.
Pentru a mai multe detalii asupra portofoliului nostru va rugam sa
accesati site-ul nostrum: www.asmv.info.
Acesta este portofoliul nostru pana in prezent cu care ne mandrim
si nu ne vom opri aici. Vom merge mai departe si ne vom urma motto-
ul nostru “Sanatatea este mai valoroasa decat orice avere”
De ce 2% pentru ASMV?
In cadrul sectiuni PORTOFOLIU a-ti gasit, sau ve-ti gasi ceea ce

am facut noi pana in momentul acesta. Vom merge mai departe sa ne
realizam obiectivele: educarea, informarea, dezvoltarea tinerilor in
domeniul medical.
Din cadrul asociatiei fac parte: elevi de liceu, student la medicina,
dar si la alte facultati, medici rezidenti, medici, care realizeaza o munca
voluntara. Se implica daruid din cunostintele lor comunitati toti avand un
obiectiv cresterea nivelului de educatie medicala. Noi daruim cunostintele,
timpul, implicarea, pentru a reusi sa ne mentinem obiectivele avem nevoie
si de ajutorul dumneavoastra, avem nevoie si de support material pentru a
realize aceste proiecte, pentru a le pune in aplicarea la un nivel cat mai inalt
si accesibil tuturor.
Dorim prin munca noastra de voluntari Mottol-ul ASMV sa fie cat
mai raspandit: “Sanatatea Buna Este Cea Mai Valoroasa Avere”
Daca doriti sa ne deveniti parteneri in cresterea educatiei medicale,
in randul tinerilor, in societate va rugam directionati cei 2% catre asociatia
noastra.

medicală
Pentru a directiona catre noi aveti nevoie de urmatoarele

informatii:
1. Numele organizatiei: Asociatia Studentilor si Medicilor
Voluntari
2. Codul de indentificare fiscal: 22674445
3. Contul Organizatiei in format IBAN:
RO03BTRL01401205H66026XX – deschis la Banca
Transilvania
MEMBRU ASMV: DA sau NU?
De ce sa fiu membru ASMV?

Este prima intrebare pe care ne-o adresam in momentul in care o
organizatie ne invita sa facem parte din ea.
Inainte sa gandim la acesta intrebare si sa cautam raspunsul, va rog
daca nu a-ti facut déjà, sa cititi sa aflati cine suntem noi, cand ne-am
infiintat, de ce ne-am infiintat si ce am realizat pana in momentul in care
cititi.
Bun sa inteleg ca putem sa trecem la pasul urmator sa incepem sa
ne gandim “Sa fiu mebru sau sa nu fiu”. Sunt sigur ca déjà aveti o idée si sti
ce doriti, eu voi incerca in cateva fraze scurte sa va dau cateva motive sa
alegeti DA. Prin voluntariat in cadrul ASMV ne dorim ca voi tineri sa va
dezvoltati, sa va creati o rampa de lansare din punct de vedere professional,
sa realizati proiecte pe cercetare, pentru burse, schimburi in tara sau chiar si
international. Prin proiectele voastre atingem doua obiective: dezvoltarea
tinerilor si aplicarea proiectelorlor in societate crescand numarul
persoanelor ce primesc educatie medicala. Ne dorim membri activi, dornici
sa urce cat mai sus din punct de vedere professional.
Atat avem de zis, daca doriti mai multe informatii nu ezitati sa ne
contactati pe adresa de mail.
NOI SPUNEM DA PERFORMATEI MEDICALE

Echipa ASMV
Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati site-ul nostru:

www.asmv.info , sau sa ne contactati pe adresa de E-mail:
asmv.ct@gmail.com

Prima Clipa Conteaza - Ghid de Prim Ajutor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prima Clipa Conteaza - Ghid de Prim Ajutor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dr.

“Fii Corect – Fii Responsabil

“Sănătatea Bună este mai Valoroasă decât orice Avere”

www.asmv.info - copyright Page 2

Acest ghid vine în sprijinul tuturor celor care doresc să

Ghidul de prim ajutor a fost creat pentru a arăta ca ne pasă!

www.asmv.info - copyright Page 3

www.asmv.info - copyright Page 4

Cred că este o onoare pentru oricine să fie solicitat în a scrie

www.asmv.info - copyright Page 5

www.asmv.info - copyright Page 6

www.asmv.info - copyright Page 7

SIGURANŢA ÎNAINTE DE TOATE

1. Acces rapid – 112

 prima verigă din lanţul

www.asmv.info - copyright Page 8

Cum funcţionează 112?

 apelantul formează 112

Dacă sunaţi la 112, trebuie să furnizaţi următoarele informaţii:

După furnizarea acestor date trebuie să rămâneţi la telefon pentru a primi

2. Resuscitare precoce – BLS

BLS (Basic Life Support) cuprinde măsurile precoce de resuscitare

www.asmv.info - copyright Page 9

La pacienţii aflaţi în stop cardio-respirator, cu ritm şocabil,

4. Suport vital avansat precoce

 Advanced Life Support cuprinde manevrele instituite de la

a. deschide căile aeriene

a. stabileşte 1-2 linii venoase

www.asmv.info - copyright Page 10

a. pregăteşte medicului materialele necesare

 efectuarea masajului cardiac extern este obositoare

În cazul în care starea pacientului permite transportul, acesta va fi

6. Direcţionare către unul din cabinetele din structura Unităţii

Odată ajuns la spital, pacientul este predat Unităţii Primire Urgenţe,

- Camera de Resuscitare - preia cazurile grave, urgenţele majore

www.asmv.info - copyright Page 11

SERVICIUL DE AMBULANŢĂ JUDEŢEAN CONSTANŢA.

- Ambulanţa de Resuscitare şi Terapie Intensivă (ARTI)

www.asmv.info - copyright Page 12

- Ambulanţă de Urgenţe şi Reanimare (AUR)

- Ambulanţă de Transport Asistat (ATA)

- Ambulanţă de Urgenţe - (DBK)

- Ambulanţă de Transport (Dializă)

Toate ambulanţele au:

www.asmv.info - copyright Page 13

- transmiterea orelor de plecare, ajungere la caz, ajungere la spital şi

La preluarea unui apel de pe 112, operatorul, în urma discuţiei cu

 în urma înregistrării fişei de caz, pe ecranul medicului coordonator

www.asmv.info - copyright Page 14

 moartea subită este prima cauză de deces în Europa, producând

Noţiuni despre defibrilatoare

 sunt unităţi electronice complexe, de încredere şi sigure, care sunt

 analizează ritmul pacientului, stabilesc necesitatea aplicării şocului

 toracele pacientului trebuie să fie suficient de expus pentru a

www.asmv.info - copyright Page 15

2. dacă victima este în stop cardio-respirator, începe manevrele de

b. dacă nu este indicată aplicarea şocului

Timp de la instalarea stopului cardio- Şanse de supravieţuire

Tipul de îngrijiri după instalarea stopului Şansa de supravieţuire

www.asmv.info - copyright Page 16

www.asmv.info - copyright Page 18

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care realizează

Fig. 1: Plămânii şi unităţile lor morfo-funcţionale – alveolele

Căile aeriene se împart în căi aeriene superioare (cavitatea nazală şi faringe)