Curs Tot

Comunicaţii Mobile Digitale Conf. Dr. Ing.
Octavian Fratu
Sistemul GPRS
Capitolul 7
DEZVOLTĂRI ULTERIOARE ALE SISTEMULUI GSM. SISTEMUL GPRS
7.1. Evoluţia ulterioară a sistemului GSM
Fig. 7.1. Evoluţia 2G – 3G.
Paşi realizaţi:
1. Comunicaţia de date prin circuite de mare viteză HSCSD (High Speed Circuit-Switched Data) –
măreşte viteza de transfer de date / utilizator până la 57.6 kbps;
2. GPRS (General Pachet Radio Services) – o tehnologie care marchează trecerea de la comutarea de
circuite la comutarea de pachete - o conexiune permanentă la reţea (de tip IP) (debite de la 14 kbps
la maximum 171 kbps);
3. Sistemul EDGE (Enhanced Data Rates for GSM Evolution ) care foloseşte o modulaţie 8-PSK (Rata
de simbol este identică cu rata GMSK, adică 270.833 kbps. Se pot utiliza până la 8 canale de trafic
pentru un utilizator. Debitul de bit maxim pe care îl poate obţine un utilizator este de 384 kbps).
Ceea ce limitează debitul util pe care îl poate transporta o reţea celulară este interfaţa radio.
Sistemele 2.5 G obţin creşterea debitului util prin trei metode:
1. utilizarea unei protecţii mai reduse a informaţiei pe interfaţa radio, locul biţilor de control fiind
luat de biţi de informaţie;
2. alocarea simultană a mai multor canale temporale din cadrul TDMA unui unic utilizator (mod de
operare multislot);
1
Comunicaţii Mobile Digitale Conf. Dr. Ing. Octavian Fratu
Sistemul GPRS
3. utilizarea unei modulaţii mai eficiente.

7.2. Caracteristicile sistemului GPRS
GPRS este un serviciu specificat în faza 2+ de standardizare a GSM. El este oferit prin intermediul
unei infrastructuri numită şi sistem sau reţea GPRS, ce interoperează cu infrastructura „clasică” GSM.
Pentru a putea oferi debite de date mai ridicate, în GPRS preia de la HSCSD:
− ideea operării multislot,
− posibilitatea de a proteja mai puţin informaţia utilă pe interfaţa radio,
− alocarea asimetrică uplink /downlink.
Soluţiile utilizate în GPRSsunt:

- creşterea ratei de transmisie a datelor prin reducerea codării canalului (sunt definite şi pot fi utilizate
4 scheme de codare: 9.05kbps, 13.4 kbps, 15.6 kbps, 21.4kbps);
- creşterea ratei de transmisie prin operare multislot ( până la 8 sloturi temporale per utilizator);
- creşterea eficienţei utilizării resurselor radio prin multiplexarea mai multor utilizatori pe acelaşi
canal fizic (posibila datorită transmisiei de pachete; maximum 8 utilizatori pe slot temporal);
- creşterea eficienţei utilizării resurselor radio prin alocare asimetrică uplink/downlink;
- creşterea eficienţei utilizării resurselor radio prin alocarea dinamică a canalelor între servicii comutate
în mod circuit respectiv pachet.
Când un întreg cadru TDMA este alocat unui utilizator cu schema de protecţie minimă (practic
fără corecţie de erori), rezultă rata utilă instantanee maximă posibilă în GPRS (8x21.4 kbps=171.2
kbps).
7.2.1. Comutaţie de circuite şi comutaţie de pachete
Comutaţia este o tehnică esenţială în reţelele de comunicaţii. Fără ea fiecare echipament terminal
ar trebui conectat printr-o cale directă, cu fir sau fără, la toate celelalte echipamente terminale din reţea.
Principalele metode de comutaţie sunt:
− comutaţia de circuite;
− comutaţia de mesaje;
− comutaţia de pachete;
2
Sistemul GPRS
7.2.1.1. Comutaţia de circuite
Aceasta presupune realizarea între emiţător şi receptor a unei căi fizice de comutaţie dedicate,
numită circuit. Întreaga comunicaţie se desfăşoară în trei etape:
− stabilirea conexiunii (sau deschiderea circuitului);
− transferul de informaţii;
− eliberarea conexiunii (circuitului).
Dezavantaje:
− durate semnificative ale timpului de conectare.
− alocarea fixă a resurselor de comunicaţie necesare pe durata conexiunii, indiferent dacă la un moment
sau altul mediul de transmisie este folosit total, parţial sau deloc.
Avantajele comutaţiei de circuite provin tocmai din această alocare fixă de resurse:
− asigurarea unei întârzieri constante şi minime;
− garantarea unui debit util corespunzător mediului de comunicaţie şi serviciului utilizat;
7.2.1.2. Comutaţia de mesaje
Este o tehnică ce nu stabileşte apriori o cale de transmisiune între emiţător şi receptor. Informaţia
ce urmează a fi transmisă formează o entitate bine precizată, numită mesaj.
Mesajele sunt complet independente unele faţă de altele şi pot avea lungimi variabile, deşi
structura (formatul) lor poate fi prestabilit.
Emiţătorul trebuie sa ataşeze mesajului adresa destinatarului, decizia cu privire la ruta pe care o
va urma mesajul fiind de competenţa fiecărui comutator (router) prin care trece. Fiecare comutator va
memora mesajul după care îl va transmite pe ieşirea selectată de el.
Dezavantajul comutaţiei de mesaje este dat de dimensiunea mare a mesajelor (capacitate de
stocare uriaşă, iar întârzierea în noduri este inacceptabilă la monopolizarea ieşirilor de către mesajele
lungi).
Exemplul tipic de reţea cu comutaţie de mesaje este reţeaua telex.
7.2.1.3. Comutaţia de pachete
Rezolvă o mare parte din dezavantajele comutaţiei de mesaje stabilind o lungime maximă a
entităţii informaţionale care circulă prin reţea, numită pachet (blocuri de lungime mică).
Spre deosebire de mesaje, pachetele nu sunt independente (necesită refacerea mesajului prin
ordonarea pachetelor după logica folosită la emisie). Pentru aceasta există două posibilităţi, apropiate
conceptual de comutaţia de mesaje, respectiv de comutaţia de circuite:
3
Sistemul GPRS
A. Comutaţia de pachete fără conexiune (sau neorientată pe conexiune) B.

Comutaţia de pachete orientată pe conexiune (sau circuit virtual)
Avantaj: utilizarea eficientă a resurselor de transmisiune.
Dezavantaj: gestionarea comutatoarelor (routerelor) în cazul unui trafic crescut la intrare, care
vizează controlul pierderii pachetelor, garantarea unei întârzieri maxime şi a unui debit utilizator constant
(obstacole în calea oferirii serviciilor de timp real, cum ar fi telefonia).
7.2.2 Standardizarea GPRS
În prima fază s-au implementat:

• transferul de date în mod pachet punct la punct;
• serviciile SMS peste GPRS;
• tarifarea în funcţie de volumul de date transferat;
• interoperarea în mod pachet cu reţele IP siX.25.
În faza a doua, gama serviciilor s-a extins cu posibilitatea realizării de transferuri punct la
multipunct. Unii producători au implementat într-o primă etapă doar două din cele 4 scheme de codare a
canalului pe interfaţa radio, ceea ce nu permite atingerea ratei maxime de 171 kbps.
7.3 Servicii GPRS
Ca şi în reţeaua GSM, reţelele GPRS pot oferi două categorii de servicii de telecomunicaţii:
• servicii de bază;
• servicii suplimentare;
7.3.1. Serviciile de bază GPRS
Acestea sunt în principal servicii suport (bearer services) de transport care realizează transmiterea
datelor cu comutaţie de pachete între două interfeţe şi din teleservicii (de transport de date, respectiv
SMS). Similar situaţiei din GSM, aceste interfeţe sunt:
• interfaţa dintre echipamentul terminal de date (de exemplu calculator) şi terminalul mobil GPRS, •
interfaţa dintre reţeaua GPRS şi reţeaua de date sau echipamentul terminal cu care comunică. Aceasta
interfaţă este situată într-un nod poartă (gateway) GPRS, similar situaţiei din GSM, unde locul ei este
GMSC.
7.3.1.1. Servicii GPRS de transport
4
Sistemul GPRS
Sunt definite doua categorii de teleservicii de transport:

- servicii punct-la-punct (PTP –Point-to-Point)
- servicii punct la multipunct (PTM-Point-to-Multipoint)
A. Serviciul PTP
Serviciul punct la punct (PTP) [GSM 02.60] permite transmiterea de pachete de date între doi
utilizatori. Este implementat în GPRS faza 1. Abonatul care a iniţiat serviciul se numeşte solicitant
(service requester). Partenerul său se numeşte receptor al serviciului (service receiver).
Serviciul punct-la punct poate fi la rândul sau de două tipuri:
- PTP fără conexiune (PTP-CLNS – PTP Connectinnless Network Service);
- PTP orientat pe conexiune (PTP-CONS –PTP Connection Orientated Network Service)
B. Serviciul PTM
Serviciul punct la multipunct (PTM) permite transmiterea de pachete de date de la un utilizator

către mai mulţi utilizatori. El este implementat în faza a doua a GPRS. O comunicaţie PTM se stabileşte
între un furnizor de servicii (ce poate fi situat în afară reţelei GSM) şi un grup de terminale GPRS. Şi
serviciul PTM este un serviciu ce se prezintă în două variante:
- PTM– multidistribuţie (PTM Multicast) ; -
PTM- grup (PTM-G--PTMGroup);
7.3.2. Serviciile suplimentare
Printre serviciile suplimentare avute în vedere într-un prim stadiu se numără redirecţionarea
necondiţionată a apelurilor, redirecţionarea când abonatul nu este accesibil şi definirea de grupuri închise
de utilizatori. Alte servicii adiţionale: accesarea bazelor de date, servicii de mesagerie, validări de cărţi
de credit, servicii de monitorizare electronică, tranzacţii electronice, etc.
7.3.3. Calitatea serviciului (QoS)
Uniunea Internatională de Telecomunicaţii, (ITU-T) defineşte calitatea serviciului (QoS - Quality

of Service) astfel: Calitatea serviciului (QoS) reprezintă efectul colectiv al performanţelor acelui serviciu
care determină gradul de satisfacere a utilizatorului său.
În sistemul GPRS clasele de calitate se numesc “profile QoS”. Fiecărei transmisiuni de date
(sesiune) îi va corespunde un profil QoS ce trebuie stabilit înainte de începerea transmisiei propriu-zise.
Parametrii prin care se definesc profilele QoS pentru GPRS-PTP sunt ([GSM 02.60.], [GSM 03.60]):
• prioritatea serviciului;
• siguranţa serviciului;
5
Sistemul GPRS
• întârzierea;
• debitul utilizator.
7.3.3.1. Prioritatea serviciului

Prioritatea serviciului (service precedence) este definită în raport cu alte servicii. Există trei
niveluri de prioritate (sau precădere):
• ridicată; • normală;
• mică.
7.3.3.2. Siguranţa serviciului

Siguranţa serviciului (reliability) este un indicator al siguranţei recepţionării pachetelor
transmise. În GPRS acestea se numesc SDU (Service Data Unit). Se definesc:
• probabilitatea de pierdere a SDU;
• probabilitatea de duplicare a SDU;
• probabilitatea de recepţionare a SDU în afara secvenţei;
• probabilitatea de eronare a SDU.
Tabelul 7.1. Clase de siguranţă în GPRS
Probabilitatea de
Clasa Pierdere Duplicare Recepţionare Eronare Caracteristici ale aplicaţiilor
SDU SDU SDU în afară SDU
secvenţei
Aplicaţii sensibile la erori, fără
10-9 -9 -9 -9
1. 10 10 10 posibilităţi de corecţie a
erorilor
Aplicaţii sensibile la erori şi
2. 10 -4
10 -5
10-5
10-6
pierderi de date, care nu sunt în
timp real
Aplicaţii insensibile la erori sau
sensibile cu posibilităţi de
3. 10-2 10-5 10-5 10-2 corecţie, care pot tolera pierderi
de date şi nu sunt în timp real.
6
Sistemul GPRS
7.3.3.3. Întârzierea
Întârzierea este parametrul care indică timpul petrecut de un pachet de date în interiorul reţelei
GPRS între momentul transmisiei (intrării în reţea) şi cel al recepţiei (ieşirii din reţea). În GPRS
întârzierea este cauzată atât de interferenţa radio (acces şi propagare), cât şi de reţeaua de transmisiune.
Ca parametru de calitate, întârzierea este definită de două mărimi:
• întârzierea medie;
• întârzierea maximă garantată pentru 95% din pachete.
Tabelul 7.2. Clase de întârziere a pachetelor în GPRS

Lungime SDU=128 octeţi Lungime SDU=1024 octeţi
Clasa
Întârziere Întârziere 95% Întârziere Întârziere 95%
medie medie
1. <0.5 sec <1.5 sec <2 sec <7sec
2. <5 sec <25 sec <15 sec <75 sec
3. <50 sec <250 sec <75 sec <375 sec
4. nespecificat nespecificat nespecificat nespecificat
În clasa 4 se garantează performanţe minimale, dar care reprezintă maximum posibil în momentul
respectiv (best effort). Într-o astfel de clasă parametrul de calitate (în speţă întârzierea) poate varia practic
oricât.
7.3.3.4. Debitul utilizator

Ca parametru de calitate, debitul utilizator este definit de două mărimi: •
debitul maxim (de vârf);
• debitul mediu.
Tabelul 7.3. Clase de debite maxime GPRS
clasa 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Debit
maxim 8 16 32 64 128 256 512 1024 2048
(kbps)
Tabelul 7.4. Clase de debite medii GPRS

clasa 1 2 3 4 5 6 7 8 9
7
Sistemul GPRS
Debit 100 200 500 1000 2000 5000 10000 20000 50000
mediu
(octeţi
/ora)
10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
100 200 500 100 200 500 100 200 500 Nespe-
X103 X103 X103 X104 X104 X104 X105 X105 X105 cificat
Debitul mediu în clasa 1 este în jur de 0.22 bps, iar în clasa 18 de 111 kbps. Ultima clasă corespunde
calităţii minime garantate (best effort).
7.4. Arhitectura GPRS
GPRS este o soluţie pentru operatori deoarece nu necesită modificări substanţiale în reţeaua
GSM. Aşa cum se observă în figura 7.2., reţeaua nucleu a GPRS operează în paralel cu GSM-NSS.
Figura 7.2. Reţeaua GPRS
7.4.1. Clase de staţii mobile MS-GPRS
8
Sistemul GPRS
7.4.1.1. Staţii mobile GPRS clasa A

Permite operarea simultană a serviciilor GSM (mod circuit) şi GPRS (mod pachet). Terminalul
mobil va fi ataşat simultan la GSM şi GPRS şi este posibilă activarea, invocarea şi monitorizarea
simultana a serviciilor GSM, respectiv GPRS, precum şi traficul simultan GSM/GPRS.
7.4.1.2. Staţii mobile GPRS clasa B

Pot fi ataşate simultan la reţelele GSM şi GPRS. Este posibilă monitorizarea simultană a
serviciilor GSM/GPRS dar nu este posibil traficul simultan. Aceasta înseamnă că dacă terminalul mobil
este angajat într-un serviciu GPRS în momentul sosirii unui apel telefonic (GSM), pe parcursul
convorbirii telefonice transferul de date încetează,. dar conexiunea virtuală GPRS nu este întreruptă, ci
va fi menţinută într-o stare inactivă (aşteptare).
7.4.1.3. Staţii mobile GPRS clasa C

Nu pot fi ataşate simultan la reţelele GSM şi GPRS, ci numai la una dintre cele două reţele. Ea
poate opera fie numai în mod GPRS, fie în mod dual GSM/GPRS, dar numai alternativ.
7.4.2. Arhitectura logică a reţelei GSM-GPRS
7.4. 2.1. Interfaţa radio (Um)
Reţeaua GSM-GPRS este accesată de terminalele mobile pe interfaţa radio GSM. Dacă se doreşte
un serviciu GPRS, prelucrările efectuate în MS şi BTS sunt diferite, conforme cu specificaţiile GPRS,
fiind realizate de un nou bloc, numit unitate de codare a canalului (CCU - Channel Codec Unit). Pe lângă
efectuarea codării/decodării informaţiei pentru protecţia la erori, CCU este responsabil şi de măsurătorile
efectuate pe canalul radio pe durata sesiunilor GPRS.
7.4.2.2. BSS - Subsistemul staţiilor de bază
Modificările hardware faţă de BSS-GSM nu sunt substanţiale. Pe lângă un bloc de codare CCU
introdus la nivelul BTS, se introduce uzual la nivel de BSC, o nouă entitate, numită unitate de control al
pachetelor (PCU - Packet Control Unit), cu rolul de a gestiona resursele radio pentru transmisia datelor
cu comutaţie de pachete.
7.4.2.3. NSS - Subsistemul reţea şi comutaţie (reţeaua nucleu GSM)
A. Bazele de date
HLR devine baza de date comună GSM/GPRS. HLR şi va conţine, pe lângă informaţia privind
abonaţii GSM, datele referitoare la abonaţii GPRS şi informaţii privind rutarea în reţeaua GPRS.
9
Sistemul GPRS
Similar, EIR devine baza de date comună GSM/GPRS şi conţine informaţii privind identitatea
echipamentelor ce accesează reţeaua.
B. Centrele de comutaţie
În centrele de comutaţie GSM de voce şi date (MSC/GMSC) se implementează interoperarea cu
nodurile GPRS, dar numai la nivelul semnalizărilor.
Situaţia este diferită în cazul comutatoarelor de mesaje scurte (SMS-GMSC, SMS-IWMSC).
Acestea sunt singurele echipamente NSS care interacţionează cu nodurile reţelei GPRS şi prin schimburi
de date, nu numai prin semnalizări. Ele vor asigura recepţia, respectiv transmisia de SMS-uri către centrul
de mesaje scurte (SM-SC-Short Message Service Centre), indiferent dacă mesajele sosesc de la MSC
printr-o transmisie GSM, sau de la nodul GPRS printr-o transmisie GPRS.
7.4.2.4. Reţeaua nucleu GPRS
Reţeaua nucleu GPRS este formată din noduri care comunică prin intermediul unei reţele interne
de trunchiuri IP.
A. Nodurile GPRS
Nodurile GPRS sunt denumite generic GSN (GPRS Support Node) şi sunt de două tipuri:
noduri care servesc abonaţii mobili (SGSN) şi noduri poartă (GGSN).
- SGSN (Serving GSN) au ca rol principal gestiunea mobilităţii şi a comunicaţiei (ca şi MSC în GSM); -
GGSN (Gateway GSN) au ca rol principal asigurarea interoperării cu reţele exterioare (ca şi GMSC în
GSM ). GGSN asigură interoperarea cu reţele de date de tip X.25 şi IP.
Ca şi în GSM, funcţiile de interoperare pot fi integrate într-un echipament unic, un SGSN
devenind şi GGSN, sau pot fi păstrate în echipamente fizic diferite.
B. Reţeaua de trunchiuri IP
Standardul GPRS defineşte doua tipuri de reţele de trunchiuri IP:
• Reţeaua internă de trunchiuri (inter-PLMN) este o reţea IP privată care interconectează toate nodurile
GSN ale unei reţele GPRS.
• Reţeaua de trunchiuri inter –PLMN este o reţea IP care are ca scop conectarea a două sau mai multe
GPRS-PLMN diferite. În funcţie de acordul dintre operatori, reţeaua inter-PLMN poate fi formată
din linii proprii, linii închiriate sau poate utiliza trunchiuri din reţelele publice de date, cum ar fi
Internetul. Acordul dintre operatori trebuie sa trateze nu numai probleme de transport şi tarifare, ci şi
cele de securitate în reţeaua IP.
10
Sistemul GPRS
C. Spaţiul GPRS
Orice reţea GPRS va asigura roamingul abonaţilor săi în alte reţele GPRS, spaţiul GSM devenind
astfel spaţiu GSM-GPRS. Interoperarea între diferite reţele GPRS se asigură prin funcţii de interfaţare
speciale care se implementează în SGSN sau GGSN. Un nod care conţine aceste funcţii se numeşte poarta
de frontieră (B-GGSN-Border Gateway GSN).
D. Interfeţe GPRS
Figura 7.3. Interfeţe GPRS
1. Interfeţe pentru transferul pachetelor de date şi al semnalizărilor

Pe aceste interfeţe sunt specificate atât protocoalele de transport al informaţiei (în planul
utilizator), cât şi protocoale de transport al semnalizărilor (în planul de control):
• Gb - interfaţa interna GPRS. Este situată între BSS şi SGSN şi este destinată pachetelor de date, SMS
(mod GPRS) şi semnalizări.
• Gn - interfaţa internă GPRS. Este situată între două noduri GSN de orice tip, cu condiţia sa fie situate
în aceeaşi reţea GPRS.
• Gp - interfaţa interna GPRS. Este situată între SGSN şi comutatoarele de SMS şi este destinată
mesajelor scurte (mod GPRS) şi semnalizărilor aferente SMS.
• Gp - interfaţa pentru interoperare. Este destinată numai interoperării cu altă reţea GPRS şi este situată
între două porţi de frontieră (implementate în SGSN sau GGSN). Este destinată traficului cu pachete
de date şi semnalizări.
11
Sistemul GPRS
• Gi - interfaţa pentru interoperare. Este destinată interoperării cu reţelele externe de tip IP (IPv4 sau
IPv6) sau X.25 şi este situată între GGSN şi un router IP, respectiv un DCE X.25. Este destinată
traficului cu pachete de date şi semnalizări.
2. Interfeţe pentru transferul semnalizărilor

Prin aceste interfeţe se vehiculează exclusiv semnalizări. Ele asigură interacţiunea nodurilor
GPRS cu cele două baze de date comune GSM/GPRS, precum şi cu comutatoarele GSM. Pentru ele sunt
specificate numai protocoale de transport în planul de control. Există patru astfel de interfeţe.
• Gr--interfaţa între SGSN şi HLR.

• Gc –interfaţa opţională între GGSN şi HLR.
• Gf – interfaţa între SGSN şi EIR.
• Gs - interfaţa între SGSN şi comutatoarele GSM. Ea este vitală în funcţionarea staţiilor mobile de
clasa A şi B, permiţând realizarea de proceduri combinate cum ar fi ataşarea simultană GSM şi GPRS,
actualizarea simultană a localizării sau paging GSM prin reţeaua GPRS.
7.4.3. Funcţiile echipamentelor GPRS
Acestea au fost grupate în şase categorii majore:
• funcţii de control al accesului la reţea;

• funcţii de dirijare şi transfer al pachetelor;
• funcţii de gestiune a mobilitatii;
• funcţii de gestiune a legăturii logice; • funcţii de gestiune a resurselor radio;
• funcţii de gestiune a reţelei.
7.4.3.1. Funcţiile de control al accesului la reţea

Accesul la reţeaua GPRS poate fi iniţiat fie de către o MS proprie sau vizitatoare, fie de la un
echipament terminal conectat la o reţea exterioară de date:
1. Înregistrare.
2. Autentificare şi autorizare.
3. Controlul admiterii.
4. Filtrarea mesajelor (screening).
5. Funcţia de adaptare a terminalului (în mod pachet).
6. Funcţia de colectare a datelor necesare tarifării.
12
Sistemul GPRS
7.4.3.2. Funcţiile de dirijare şi transfer al pachetelor

Ea nu este echivalentă cu funcţiile protocoalelor de nivel 3 OSI, deşi, unele dintre acestea, cum
sunt dirijarea sau tunelarea, se realizează la acest nivel. Acestea sunt:
1. Funcţia de releu.
2. Funcţia de dirijare a pachetelor.
3. Translatarea şi maparea adreselor.
4. Încapsularea.
5. Funcţia de tunelare.
6. Compresia.
7. Criptarea.
8. Serverul numelor de domenii (DNS - Domain Name Server).
7.4.3.3. Funcţiile de gestiune a mobilităţii

Spre deosebire de precedentele categorii, aceasta este omogenă şi tratează exact ceea ce îi spune
numele: problema localizării abonatului GPRS. Nu este divizată în grupe funcţionale diferite.
7.4.3.4. Funcţiile de gestiune a legăturii logice

Ori de câte ori un utilizator GPRS doreşte să iniţieze un serviciu GPRS, sau să răspundă la un
apel GPRS adresat lui, între MS şi nodul care îl serveşte (SGSN) se stabileşte o conexiune numită legătură
logică. Legătura logică înseamnă că ambele entităţi (MS şi SGSN) ştiu că sunt în comunicaţie, chiar dac
fac pauze mai scurte sau mai lungi.
In GPRS, la apariţia unei pauze în emisia / recepţia de pachete, resursele fizice sunt alocate altor
utilizatori, dar utilizatorul ar trebui să o ia de la capăt cu autentificarea, autorizarea şi diversele negocieri
pentru a putea transmite un nou şir de pachete la fiecare pauză între pachete, soldată cu inevitabila
eliberare de resurse.
Funcţiile din această categorie corespund etapelor existenţei unei legături clasice:
1. funcţia de stabilire a legăturii logice;
2. funcţia de întreţinere a legăturii logice; 3. funcţia de eliberare a
legăturii logice.
7.4.3.5. Funcţiile de gestiune a resurselor radio

În GPRS trebuie rezolvate, pe de o parte, problemele de alocare între utilizatorii GPRS, iar, pe de
altă parte, cele de partajare statică sau dinamică între utilizatorii GSM şi GPRS. În plus, aceste funcţii
trebuie să se ocupe de stabilirea, întreţinerea şi eliberarea conexiunilor fizice, deoarece conexiunile logice
nu sunt suficiente pentru a face pachetele să circule. Sunt definite patru grupe funcţionale:
1. Gestiunea interfeţei radio Um.
13
Sistemul GPRS
2. Funcţia de selecţie a celulei.

3. Funcţia Um-Tran.
4. Gestiunea căii.
7.4.3.6. Funcţiile de gestiune a reţelei

Se referă la funcţiile de operare, administrare şi întreţinere.
Tabelul 7.4. Funcţiile echipamentelor GPRS

FUNCŢIE MS BSS SGSN GGSN HLR
Control al accesului la reţea
înregistrare x
Autentificare şi autorizare x x
Controlul admiterii x x x
Filtrare mesaje x
Funcţie de adaptare a terminalului x
Colectarea datelor necesare tarifarii x x
Dirijare şi transfer al pachetelor x x x x
Releu x x x x
Dirijarea pachetelor x x x
Translatarea şi maparea adreselor x x x
Încapsulare x x
Tunelare x x
Compresie x x
Cifrare x x x
Serverul numelor de domenii x
Gestiune a mobilităţii x x x x
Gestiune a legăturii logice
Stabilirea legăturii logice x x
Intretinerea legăturii logice x x
Eliberarea legăturii logice x x
Gestiunea resurselor radio
Gestiunea Um x x
Selecţia celulei x x
Um-Tran x x
Gestiunea caii x x
14
Sistemul GPRS
7.5. Identificatori în reţeaua GPRS
7.5.1. Identificatori GSM
În reţeaua GPRS sunt utilizaţi o mare parte din identificatorii GSM. Aceştia sunt:
1. Identificatori de reţea:
− LAI (Location Area Identity). Este identificatorul ariei de localizare.
− CGI (Cell Global Identity). Identifică celulele dintr-o arie de localizare. Datorită CGI, oricare celulă
este identificată unic în spaţiul GSM.
− BSIC (Base Station Identity Code). Este identitatea staţiei de bază. Este destinat MS pentru a-i permite
distingerea diferitelor BTS-uri vecine. Este foarte important în diferenţierea celulelor care utilizează
aceeaşi frecvenţă pentru BCCH.
− Alti identificatori de localizare utilizaţi în tarifarea diferenţială.
2. Identificarea abonatului GSM:
a. Identificatori ficşi:
− MSISDN (Mobile Station ISDN Number). Este similar numărului de telefon din PSTN/ISDN şi
identifica abonatul în exteriorul reţelei GSM.
− IMSI (International Mobile Subscriber Ientity). reprezintă identitatea unică a abonatului în interiorul
spaţiului GSM.
b. Identificatori temporari:
− MSRN (Mobile Station Roaming Number). Este utilizat pentru rutarea apelului de la (G)MSC la MSC-
ul în aria căruia se găseşte abonatul apelat. Conţine informaţia de rutare (identificarea MSC).
− TMSI (Temporary MS Identity). Este alocat de MSC pentru a evita transmisia IMSI în clar pe interfaţa
radio.
3. Identificarea echipamentului:
− IMEI (International Mobile station Equipment Identity). Identifică unic un echipament în spaţiul
GSM.
− IMEISV(IMEI – Software Version). Extensie a IMEI pentru a identifica echipamentele inclusiv la
nivelul de versiune software.
7.5.2. Identificatori GPRS
1. Identificatori de reţea:
− Aria de rutare (RA-Routing Area). Similar ariei de localizare, dar pentru comunicaţia de pachete.
RA reprezintă o submulţime a LA. Aria de rutare este identificată unic în spaţiul GPRS.
15
Sistemul GPRS
− RAI (Routing rea Identity). Identifică aria de rutare. RAI = LAI+RAC = MCC+MNC+LAC+RAC
unde RAC = Routing Area Code (identifică RA în interiorul unei LA).
MCC = Mobile Contry Code (cf. Rec. CCITT E.212) = 226 pentru România.
MNC = Mobile Network Code (identifică operatorul în interiorul unei ţări).
LAC = Location Area Code (identifică LA în interiorul unei reţele GSM).
Identificatorii celulelor şi staţiilor de baza rămân neschimbaţi.
2. Identificarea abonatului GPRS:
− IMSI. Identitatea abonatului GPRS este, ca şi în GSM, IMSI. În GPRS se poate face excepţie de la
identificarea prin IMSI pentru abonaţii care doresc doar acces anonim. Aceştia nu vor primi IMSI.
− Adresa PDP (PDP- Packet Data Protocol). Înlocuieste practic identificarea prin MSISDN. Pentru a
putea fi contactat din reţele exterioare (IP, X.25) abonatul va fi identificat prin adresa sa, care este de
două tipuri:
-adresa IP;
-adresa X.121 (pentru reţelele X.25).
− P-TMSI (Packet TMSI). Este alocat de SGSN ca identitate temporară, similară TMSI şi are aceeaşi
structură (4 octeţi). Discriminarea între TMSI şi P-TMSI se realizează cu ajutorul celor mai
semnificativi 2 biţi (pentru P-TMSI au valoarea 11).
3. Identificarea echipamentelor GPRS este integrată cu cea a echipamentelor GSM, utilizându-se aceiaşi
identificatori (IMEI şi IMEI-SV).
7.6. Interfaţa radio GPRS
7.6.1.Funcţiile nivelului fizic
Nivelul fizic dintre MS şi BSS este denumit nivel GSM RF şi este format din două subniveluri:
− nivelul fizic RF (RFL – RF Layer);
− nivelul legăturii fizice (PLL Physical Link Layer) .
16
Sistemul GPRS
7.6.1.1. Funcţiile (sub)nivelului fizic RF

Cuprinde modularea / demodularea GMSK a biţilor furnizaţi de subnivelul superior, respectiv
sunt asigurate caracteristicile purtătoarelor, ale emiţătorului şi receptorului, precum şi structura canalelor
radio GSM. În GPRS nu s-au operat modificări faţă de GSM la acest (sub)nivel.
7.6.1.2. Funcţiile (sub)nivelului legătură fizică

Subnivelul PLL cuprinde atât prelucrări necesare transmisiei informaţiei pe canale fizice ale
interfeţei radio Um, cât şi funcţii de control. Atribuţiile sale includ:
− codarea canalului; se utilizează atât coduri corectoare cât şi detectoare de erori; −
întreţesere şi formare de salve (burst);
− detecţia congestiei legăturii fizice;
− sincronizare (inclusiv avans temporal);
− monitorizarea calităţii semnalului pe legătura radio;
− selecţia şi reselecţia celulei;
− controlul puterii de emisie;
− recepţia discontinuă.
Nivelul fizic al interfeţei radio GPRS este dependent de cel GSM, de la care a preluat elementele
esenţiale.
7.6.2. Canale logice
GPRS utilizează – în comun cu GSM – aceleaşi cadre TDMA şi aceleaşi canale fizice. Când un
astfel de canal fizic este utilizat de GPRS (deci comutat în mod pachet) el se numeşte PDCH (Pachet
Data Chanel). Pe canalele PDCH vor fi mapate canalele logice GPRS:
− de trafic;
− de control.
Pentru funcţiile de sincronizare şi corecţie a frecvenţei, în GPRS se utilizează canalele de
difuziune GSM (SCH, respectiv FCCH). Pentru celelalte funcţii sunt definite canale logice specifice, care
păstrează în mare denumirea şi rolul canalelor similare din GSM.
7.6.2.1. Canalele de trafic

În categoria canalelor de trafic, în GPRS sunt incluse nu numai canalele ce transportă pachete cu
date, ci şi cele pe care se transmit pachete cu informaţia de control dedicată unei anumite MS. Acestea
din urmă în GSM sunt canale de control (dedicate): SDCCH, SACCH şi FACCH.
Canalele de trafic GPRS sunt denumite PTCH (Pachet Traffic Channels). Ele sunt bidirecţionale.
− PDTCH (Pachet Data Transfer Channel).
17
Sistemul GPRS
− PACCH (Pachet Associated Control CHannel).
7.6.2.2. Canalele de control

Canalele de control sunt destinate transportului pachetelor cu informaţie de control, alta decât cea
dedicată unei unice MS. În GPRS sunt definite două categorii de canale de control:
1. Canalele de difuzare. Există un singur canal de difuzare:
− PBCCH (Pachet Broadcast Control CHannel).
Celelalte funcţii îndeplinite prin difuzare rămân în sarcina canalelor GSM (FCCH şi SCH).
2. Canalele comune GPRS (PCCCH-Packet Common Control CHannel) sunt definite similar celor patru
canale comune GSM: RACH, AGCH, PCH şi NCH. Ele poartă aceeaşi denumire, însoţită de prefixul
P. Toate canalele comune sunt unidirecţionale:
− PRACH (Packet Random Access CHannel). Are sensul UL (MS->BTS).
− PAGCH (Packet Access Grant CHannel). Are sensul DL (BTS->MS).
− PPCH (Packet Paging CHannel). Are sensul DL.
− PNCH (Packet Notification CHannel). Are sensul DL.
MS BSS
Cerere canal PRACH sau RACH
tip pachet
Alocare canal PRAGCH sau AGCH
tip pachet
Cerere resurse PACCH
tip pachet
Alocare resurse PACCH
tip pachet
Figura 7.5. Alocarea canalului ascendent (transfer de pachete iniţiat de staţia mobilă); una sau doua
etape.
18
Sistemul GPRS
MS BSS
Cerere paging PPCH sau PCH
tip pachet
Cerere canal PRACH sau RACH
tip pachet
Alocare canal PAGCH sau AGCH
tip pachet
R spuns la paging PACCH
tip pachet
Figura 7.6. Paging (transfer de pachete iniţiat de staţia de bază)
Canalele fizice utilizate pentru comutaţia de pachete sunt numite canale de tip pachet (PDCH-
Packet data channel). Canalele logice de tip pachet sunt formate pe structura canalelor fizice PDCH.
Canalele PDCH sunt administrate de unitatea de control de tip pachet (PCU –pachet control unit),
aflată în controlorul staţiei de bază (BSC). PDU este responsabilă de alocarea diferitelor staţii mobile.
Canalele PDCH pot fi alocate în două moduri:
− canalele PDCH dedicate sunt alocate şi eliberate la comanda operatorului;
− canalele PDCH la cerere, constituind resurse GPRS dinamice temporare, sunt alocate şi eliberate în
funcţie de cererea de trafic GPRS.
Canalele alocate pentru GPRS sunt alocate pe grupuri de maximum patru intervale succesive. Un
astfel de grup este numit PSET (pachet set) şi constă atât din canale dedicate, cât şi din canale la cerere.
O structură multicadru pentru PDCH constă în 52 cadre TDMA, aşa cum este indicat în figura
7.7. Patru cadre TDMA formează un bloc, iar multicadrul conţine 12 blocuri (B0-B11), două cadre
rezervate pentru PTCCH şi încă două cadre libere. Formarea canalelor logice din blocurile B0-B11 poate
varia de la bloc la bloc şi este controlată de parametri difuzaţi pe PBCCH.
Figura 7.7. Multicadul 52
Sunt definite patru scheme de codare (CS-Coding scheme) ai căror parametri sunt prezentaţi în
tabelul 7.5.
Tabelul 7.5. Parametrii schemelor de codare
Schema Precod. Biţi Biţi de Biţi zero Ieşire Biţi Rata Debitul
de USF info. paritate adaugati codor eliminati codului datelor
codare fără conv. conv. Kb/s
USF
19
Sistemul GPRS
CS-1 3 181 40 4 456 0 ½ 9.05

CS-2 6 268 16 4 588 132 ~2/3 13.4
CS-3 6 312 16 4 676 220 ~3/4 15.6
CS-4 12 428 16 - 456 - 1 21.4
7.7. Modelul general al reţelei GPRS. Arhitectura protocoalelor
Modelul general al protocoalelor reţelei GPRS este asemănător reţelei GSM, respectiv ISDN, cu
trei planuri pe care sunt definite protocoale de transmitere a diverselor tipuri de informaţii (fig. 7.8).
Planul de control
Planul de gestiune
(management)
Planul de transmisie (utilizator)
Figura. 7.8. Planurile reţelei GPRS
20
Sistemul GPRS
7.7.1. Planul de transmisiune
Figura 4.7. Planul de transmisiune GPRS
7.7.2. Planul de semnalizare
Figura 7.9. Protocolul de administrare a sesiunii şi mobilităţii
Planul de semnalizare SGSN-HLR, SGSN-HLR Planul de semnalizare: SGSN-MSC/VLR
21
Sistemul GPRS
Capitolul 2 Interfața Radio LTE și LTE-Advanced
Capitolul de față își propune să treacă în revistă principalele caracteristici ale interfeței radio LTE
și să scoată în evidență modificările ce le aduce LTE-Advanced acestora. Nu își propune să trateze
exhaustiv interfața radio LTE.
2.1 Arhitectura generală a sistemului LTE

Sistemul LTE propune o arhitectură simplificată a rețelei de acces radio ca și o nouă arhitectură
a nucleului rețelei (denumită Evolved Packet Core - EPC). Ansamblul celor două (rețeaua de acces
radio împreună cu nucleul rețelei) este denumit Evolved Packet System (EPS).
Rețeaua de acces radio (Radio Access Network - RAN) este responsabilă de toată funcționalitatea
radio a rețelei, anume de următoarele operații:
- planificare,
- gestionarea resurselor radio,
- protocoale de retransmisie,
- codare,
- scheme multi-antenă etc.
Entitatea EPC este responsabilă și de funcționalitatea care nu are legătură cu interfața radio dar
furnizează caracteristicile unei rețele mobile complete de bandă largă:
- autentificare,
- taxare,
- stabilirea unei conexiuni etc.
În cele ce urmează, se vor detalia pe scurt fiecare din cele două părți componente ale sistemului
LTE.
2.1.1 Nucleul rețelei (core network)
EPC, spre deosebire de predecesorii săi (rețelele core GSM/GPRS, WCDMA/HSPA), suportă
accesul doar la domeniul cu comutație de pachete (packet switched – PS), fără a avea acces la domeniul
cu comutație de circuite (circuit switched – CS). Arhitectura sa este ilustrată în Figura 2.1 Domeniul
EPC este format, în principal, din următoarele tipuri de noduri:
1.Entitatea de gestionare a mobilității (Mobility Management Entity – MME) este nodul EPC
din planul de control. Este responsabilă, printre altele, de:
· conectare și deconectarea terminalului de la serviciile suport
22
Sistemul GPRS
· gestionarea tranzițiilor din starea inactivă (IDLE) în activă (ACTIVE) și invers ·

gestionarea cheilor de securitate
2.Poarta de acces de deservire (Serving Gateway – S-GW) este nodul din planul de utilizator
ce leagă EPC de rețeaua de acces LTE. S-GW acționează atât ca o ancoră de mobilitate când terminalele
se mută de la un eNodeB la altul, precum și pentru alte tehnologii 3GPP (GSM/GPRS, UMTS/HSPA).
De asemenea S-GW se mai ocupă și cu colectarea de informații necesare taxării.
3.Poarta de acces la rețeaua de pachete de date (Packet Data Network Gateway – PDN
Gateway, P-GW) leagă domeniul EPC la Internet. P-GW este entitatea ce alocă adrese IP terminalelor
mobile, precum și asigurarea calității serviciilor în concordanță cu politica dictată de PCRF. P-GW este
de asemenea ancora de mobilitate pentru tehnologii de acces radio non-3GPP, cum ar fi CDMA2000,
conectate la EPC.
În plus, EPC conține și tipuri de noduri ce oferă diferite funcții și servicii precum:
- Funcția de politici și reguli de taxare (Policy and Charging Rules Function – PCRF)
responsabilă de gestionarea QoS, precum și de taxare;
- Serviciul de abonați nominali (Home Subscriber Service – HSS) este o bază de date ce conține
informațiile referitoare la abonați.
Internet
SGi
HSS P-GW
S6a S5
S11
MME S-GW
S1-c S1-u
RAN
Figura 2.1 Arhitectura EPC
23
Sistemul GPRS
Trebuie menționat că există și alte noduri legate de suportul pentru servicii multimedia de difuzare
și difuzare multiplă (Multimedia Broadcast Multicast Services – MBMS), dar acestea nu fac obiectul
prezentei lucrări.
Nodurile descrise mai sus sunt noduri logice. Astfel, în cazul unei implementări practice, mai
multe din ele ar putea fi combinate. De exemplu, MME, P-GW și S-GW ar putea să formeze un singur
nod fizic.
2.1.2 Rețeaua de acces radio
Rețeaua de acces radio a LTE are o arhitectură simplificată ce folosește un singur tip de nod,
nodul B evoluat (evolved NodeB – eNodeB). Acesta se ocupă de toate funcțiunile radio din una sau mai
multe celule.
Nodul eNodeB se conectează la EPC prin intermediul interfeței S1, mai exact, se conectează la
S-GW prin partea de plan de utilizator a S1 (S1 user-plane part), S1-u, și la MME prin partea de plan
de control a S1 (S1 control-plane part), S1-c. Un eNodeB poate fi conectat la mai multe noduri MME
sau S-GW cu scopul de redundanță și partajare a încărcării (load sharing). Toate aceste interfețe sunt
ilustrate în Figura 2.2.
Interfața X2, ce leagă mai multe eNodeB-uri între ele, este folosită în principal pentru suportul
mobilității în mod activ (active-mode mobility). Această interfață poate fi folosită și pentru funcții de
gestionare a resurselor radio (Radio Resource Management – RRM) în mai multe celule, cum ar fi
Coordonarea interferențelor inter-celulă (Inter-Cell Interference Coordonation – ICIC). Interfața X2
este folosită și pentru a suporta mobilitatea între celule învecinate prin redirecționarea pachetelor
(packet forwarding) [12].
24
Sistemul GPRS
Figura 2.2 Interfețele rețelei de acces radio în LTE
Trebuie menționat că eNodeB este un nod logic și nu o implementare fizică. O implementare des
întâlnită a unui eNodeB este o locație cu 3 sectoare, unde o stație de bază gestionează transmisia în 3
celule corespunzătoare, deși se pot întâlni și alte implementări cum ar fi o unitate de procesare în banda
de bază la care se conectează un număr de panouri de comandă radio la distanță (remote radio heads –
RRH). O astfel de situație poate fi întâlnită în cazul unui număr mare de celule interioare (indoor cells),
sau în cazul mai multor celule dispuse de-a lungul unei șosele care aparțin unui aceluiași eNodeB.
2.2 Stiva de protocoale radio

Stiva de protocoale în cazul rețelei de acces radio conține unele entități comune planelor de
utilizator și de control. Așadar, multe din descrierile protocoalelor din punctul de vedere al planului de
utilizator pot fi aplicate și planului de control.
Rețeaua de acces radio LTE furnizează unul sau mai multe servicii suport radio (radio bearers)
cărora le corespund pachete IP în funcție de cerințele de QoS. O schemă generală a stivei de protocoale
LTE pentru legătura descendentă este ilustrată în Figura 2.3
U eNodeB MME
E
NAS NAS
RRC RRC
PDCP PDCP
RLC RLC
MAC MAC
PHY PHY
Planul Planul de Planul Planul de

utilizator control utilizator control
Figura 2.3 Arhitectura protocoalelor rețelei de acces radio
Structura protocoalelor legată de legătura ascendentă este similară celei pentru cea descendentă
cu unele diferențe.
Diferitele protocoale ale rețelei de acces radio sunt descrise mai în cele ce urmează:
· Protocolul de convergență a pachetelor de date (Packet Data Convergence Protocol – PDCP)
efectuează compresia antetelor IP pentru a reduce numărul de biți ce trebuie transmiși prin
interfața radio. Mecanismul se bazează pe un algoritm denumit Compresia robustă a anteturilor
(Robust Header Compression – ROHC), folosit în cadrul mai multor tehnologii de comunicații
mobile. De asemenea PDCP se mai ocupă cu cifrarea și, în cazul planului de control, protecția
25
Sistemul GPRS
integrității datelor transmise, ca și livrarea în ordine (insequence delivery) a pachetelor și

înlăturarea duplicatelor (duplicate removal) pentru transfer. La recepție, protocolul efectuează
operațiile corespondente de decifrare și decompresie. Există câte o entitate PDCP pentru fiecare
serviciu suport radio pe terminal.
· Controlul legăturii radio (Radio Link Control – RLC) este responsabil pentru
segmentare/concatenare, gestionarea retransmisiilor, detecția duplicatelor și livrarea
segmentelor în ordine către nivelurile superioare. Nivelul RLC furnizează servicii nivelului
PDCP sub forma serviciilor suport. Câte o entitate RLC e configurată pentru fiecare serviciu
suport per terminal.
Pachet IP Pachet IP
PDCP Comprimare antenturi PDCP Decomprimare antenturi
Cifrare Descifrare
RLC RLC
Selecție payload
Segmentare, ARQ Reasamblare, ARQ
Gestionare priorități, MAC

selecție payload MAC
Multiplexare MAC Demultiplexare MAC
Controlul
retransmisiilor
ARQ hibrid ARQ hibrid
PHY
Codare PHY Decodare
Alegere schemă
de modulație
Modulare Demodulare
Atribuire antene
și resurse
Punere în Punere în
core spondență a core spondență a
resurselor și antenelor resurselor și antenelor
eNodeB UE
Figura 2.4 Arhitectura LTE (legătura descendentă)
· Controlul accesului la mediu (Medium Access Control – MAC) este responsabil cu multiplexarea
canalelor logice, retransmisiile HARQ, și planificarea pe legăturile ascendentă și descendentă.
26
Sistemul GPRS
Funcționalitatea de planificare este localizată la nivelul eNodeB atât pentru legătura ascendentă
cât și pentru cea descendentă. MAC furnizează servicii RLC sub forma canalelor logice.
· Nivelul fizic (Physical Layer – PHY) se ocupă cu codarea/decodarea, modularea/demodularea,
punerea în corespondență a semnalului radio cu sistemul multiantenă (multi-antenna mapping)
și alte funcții tipice nivelului fizic. Nivelul fizic oferă servicii nivelului MAC sub forma
canalelor de transport.
Figura 2.5 pune în evidență fluxul de date pe legătura descendentă prin toate nivelurile de protocoale.
De exemplu, în această figură este ilustrat cazul a trei pachete IP, două corespunzătoare unui serviciu
suport radio, și al treilea corespunzător altui serviciu suport radio. Nivelul PDCP efectuează, dacă
este cazul, compresia antetului IP, urmat de cifrare. Se adaugă un antet PDCP, ce poartă informații
necesare pentru decifrare la recepție. Unitatea SDU PDCP este apoi transmisă mai departe către
nivelul RLC.
Nivelul RLC efectuează concatenarea și/sau segmentarea unităților SDU PDCP și adaugă un antet
RLC. Acest antet este folosit pentru livrarea în ordine (per canal logic) a pachetelor la recepție și pentru
identificarea unităților PDU RLC în cazul unei retransmisii. Unitățile PDU RLC sunt transmise mai
departe către nivelul MAC, care multiplexează mai multe unități PDU RLC și atașează un antet MAC
pentru a forma un bloc de transport. Dimensiunea blocului de transport depinde de rata de date
instantanee selectată de mecanismul de adaptare a legăturii. Astfel, adaptarea legăturii are efect atât
asupra nivelului MAC cât și asupra RLC. În final, nivelul fizic atașează biți de control redundant ciclic
(CRC) blocului de transport, cu scop de detecție a erorilor, efectuează modulație și codare și transmite
semnalul ce rezultă.
Antet Sarcină utilă Antet Sarcină utilă Antet Sarcină utilă
Unitate SDU PDCP Unitate SDU PDCP Unitate SDU PDCP

PDCP
Antet Antet Antet

PDCP PDCP PDCP
Unitate SDU RLC Unitate SDU RLC Unitate SDU RLC

RLC
Antet Antet
Antet RLC
RLC RLC
Antet
MAC Antet MAC Unitate SDU MAC Unitate SDU MAC
MAC
PHY Bloc de transport CRC Antet RLC CRC
Figura 2.5 Exemplu al fluxului de date LTE
În cele ce urmează, se vor pune în evidență principalele caracteristici ale protocoalelor (sau
nivelurilor) rețelei de acces radio, de interes în contextul prezentei lucrări.
27
Sistemul GPRS
2.2.1 Controlul legăturii radio

Protocolul RLC este responsabil cu segmentarea și/sau concatenarea pachetelor IP de la PDCP,
cunoscute și ca unități de date (Service Data Unit – SDU) ale serviciilor RLC (RLC-SDU), în entități
denumite unități de pachete de date (Packet Data Unit – PDU) RLC (RLC-PDU) de dimensiuni
corespunzătoare. De asemenea coordonează retransmisia unităților PDU primite eronat și înlătură cele
duplicate. În sfârșit, RLC asigură livrarea în ordine a unităților SDU către nivelurile superioare.
Segmentarea și concatenarea se poate observa de asemenea în Figura 2.5. În funcție de decizia
planificatorului, o anumită cantitate de date este aleasă spre a fi transmisă din memoria tampon de
unități SDU RLC, iar acestea sunt segmentate sau concatenate pentru a crea unitatea PDU RLC.
Astfel, în cazul LTE, dimensiunea RLC PDU variază în mod dinamic. Pentru rate de date ridicate, o
dimensiune mare a PDU are ca efect o încărcare suplimentară (overhead) relativ mai mică, în timp
ce, pentru rate de date scăzute, este necesară o dimensiune mai redusă a unității PDU deoarece
sarcina utilă (payload) ar fi, altfel, prea mare. Astfel, din moment ce ratele de date susținute de LTE
pot varia de la câțiva kbps, până la 1 Gbps, o dimensiune variabilă a PDU este justificată în cazul
LTE, spre deosebire de tehnologiile de comunicații mobile mai vechi, care foloseau, tipic, dimensiuni
fixe ale PDU. Din moment ce nivelul RLC, planificatorul și mecanismele de adaptare a ratei sunt
toate localizate la nivel de eNodeB, LTE suportă cu ușurință dimensiuni dinamice ale PDU. În fiecare
unitate RLC PDU, un antet este inclus ce conține, printre altele, un număr de ordine folosit pentru
livrarea ordonată și pentru mecanismul de retransmisie.
Mecanismul de retransmisie RLC este responsabil cu livrarea fără erori a datelor către nivelurile
superioare. Pentru asta, un protocol de retransmisie operează între entitățile RLC din emițător și
receptor. Prin monitorizarea numerelor de ordine ale unităților PDU ce sosesc, nivelul RLC de la
recepție poate identifica unitățile PDU lipsă. Rapoarte de stare sunt apoi trimise către entitatea RLC de
la emisie și, după caz, cer retransmisia unităților PDU lipsă.
Deși nivelul RLC este capabil de gestionarea erorilor de transmisie datorate zgomotului,
variațiilor canalului etc., livrarea fără erori a datelor este, în cele mai multe cazuri, apanajul protocolului
ARQ hibrid din cadrul nivelului MAC. Folosirea unui mecanism de retransmisie în RLC poate părea
de prisos, dar, după cum se va vedea, folosirea unui mecanism de retransmisie atât la nivelul RLC cât
și la MAC este bine motivată datorită diferențelor semnalizărilor pe canalul de retur.
2.2.2 Controlul accesului la mediu

Nivelul MAC se ocupă cu multiplexarea canalelor logice, retransmisii pe baza protocolului ARQ
hibrid și planificarea pe legăturile ascendentă și descendentă. De asemenea, când se folosește agregarea
purtătoarelor, este responsabil cu multiplexarea/demultiplexarea datelor de pe multiplele purtătoare
componente.
2.2.2.1 Canalele logice și canalele de transport
Nivelul MAC furnizează servicii nivelului RLC sub forma canalelor logice. Un canal logic este
definit pe baza tipului de informații pe care îl transportă și, în general, e clasificat fie ca un canal de
28
Sistemul GPRS
control, folosit pentru transmiterea de informații de control și configurare necesare pentru operarea
unui sistem LTE, fie ca un canal de trafic, folosit pentru datele utilizatorilor. Setul de canale logice
folosit pentru LTE este alcătuit din:
1. Canalul de control de difuziune (Broadcast Control Channel – BCCH), folosit pentru
transmisia informațiilor de sistem ale rețelei către toate terminalele dintr-o celulă. Înainte de
accesarea sistemului, un terminal are nevoie de informațiile sistemului, pentru a afla cum este
configurat sistemul și, în general, cum să se comporte în cadrul unei celule.
2. Canalul de control de apelare (Paging Control Channel – PCCH), este folosit pentru apelarea
(paging) terminalelor a căror poziție la nivel de celulă nu este cunoscută rețelei. Mesajul de
paging trebuie, astfel, transmis în mai multe celule.
3. Canalul comun de control (Common Control Channel – CCCH), este folosit pentru transmisia
informațiilor de control în legătură cu accesul aleator.
4. Canalul dedicat de control (Dedicated Control Channel – DCCH), este folosit pentru
transmisia informațiilor de control de la/către un terminal. Acesta este folosit pentru
configurarea individuală a terminalelor, cum ar fi, diferite mesaje de transfer.
5. Canalul de control cu difuzare multiplă (Multicast Control Channel – MCCH), este folosit
pentru transmisia informațiilor de control necesare recepției MTCH (vezi punctul 7).
6. Canalul dedicat de trafic (Dedicated Traffic Channel – DTCH), folosit pentru transmisia
datelor utilizatorilor de la/către terminal. Acesta este canalul logic folosit pentru transmisia
tuturor datelor utilizatorilor pe legătura ascendentă și a datelor non-MBSFN pe legătura
descendentă.
7. Canalul de trafic cu difuzare multiplă (Multicast Traffic Channel – MTCH), este folosit
pentru transmisia pe legătura descendentă a serviciilor MBMS.
Nivelul MAC folosește serviciile oferite de nivelul fizic sub forma canalelor de transport. Un
canal de transport este definit de modul în care și cu ce caracteristici este transmisă informația prin
interfața radio. Într-un canal de transport, datele sunt organizate în blocuri de transport (transport blocks
– TB). În fiecare interval de timp al transmisiunii (Transmission Time Interval - TTI), cel mult un bloc
de transport de dimensiune variabilă este transmis prin interfața radio către/de la un terminal, în absența
multiplexării spațiale. În cazul existenței acesteia, pot exista două blocuri de transport per TTI.
Fiecărui bloc de transport îi este asociat un format de transport (Transport Format – TF), ce
specifică modul în care blocul de transport este transmis prin interfața radio. Formatul de transport
include informații despre dimensiunea blocului de transport, schema de modulație și codare și punerea
în corespondență cu antenele de emisie (antenna mapping). Prin variația formatului de transport, nivelul
MAC poate astfel realiza diferitele rate de date. Prin urmare, controlul ratei mai este cunoscut și ca
selecția formatului de transport.
În cadrul LTE sunt definite următoarele tipuri de canale de transport:
29
Sistemul GPRS
1. Canalul de difuziune (Broadcast Channel – BCH) are un format fix de transport, specificat în
standard. Este folosit pentru transmisia unor părți din informațiile de sistem ale BCCH, mai
exact, așa-numitele Master Information Blocks (MIB).
2. Canalul de apelare (paging) (Paging Channel – PCH) este folosit pentru transmisia
informațiilor de apelare sau paging de la canalul logic PCCH. PCH suportă modul de recepție
discontinuă (discontinuous reception – DRX) pentru a permite terminalului să economisească
energie, acesta activându-se doar pentru a primi transmisii pe canalul PCH și doar la momente
de timp predefinite.
3. Canalul partajat al legăturii descendente (Downlink Shared Channel – DL-SCH) este
principalul canal de transport folosit pentru transmiterea datelor pe legătura descendentă în
LTE. Acesta suportă proprietăți cheie ale LTE precum adaptarea dinamică a ratei și planificarea
dependentă de canal în domeniile timp și frecvență, ARQ hibrid cu combinare soft și
multiplexare spațială. Suportă de asemenea și DRX. DL-SCH este de asemenea folosit pentru
transmisia unor părți din informațiile de sistem BCCH care nu sunt transmise prin BCH. Pot
exista mai multe canale DL-SCH într-o celulă, câte una per terminal (în cazul agregării
purtătoarelor, un terminal poate primi mai multe canale DL-SCH, câte unul per purtătoare
componentă), planificate în intervalul TTI curent și, în unele subcadre, un canal DL-SCH ce
transportă informații despre sistem.
4. Canalul de difuzare multiplă (multicast) (Multicast Channel – MCH) este folosit pentru a
suporta serviciile MBMS. Este caracterizat de un format de transport și o planificare semistatice.
În cazul unei transmisii multi-celulă, folosind MBSFN, configurația planificării și a formatului
de transport este coordonată între punctele de transmisie implicate în transmisia
MBSFN.
5. Canalul partajat al legăturii ascendente (Uplink Shared Channel – UL-SCH) este
corespondentul canalului DL-SCH pe legătura ascendentă, fiind folosit pentru transmisia
datelor pe legătura ascendentă.
În plus, canalul cu acces aleator (Random Access Channel – RACH) poate fi definit și el ca un
canal de transport, deși nu transmite blocuri de transport.
O parte din funcționalitatea MAC este dată de multiplexarea diferitelor canale logice și de punerea
în corespondență a acestora cu canalele de transport potrivite. Aceste corespondențe sunt ilustrate în
Figura 2.6, pentru legătura descendentă, și Figura 2.7, pentru legătura ascendentă. Figurile includ de
asemenea corespondențele dintre canalele de transport și canalele fizice.
30
Sistemul GPRS
Figura 2.6 Corespondența dintre canale pe legătura descendentă[5]
Pentru a suporta prioritizarea, mai multe canale logice (fiecare conținând propria entitate RLC)
pot fi multiplexate într-un singur canal de transport de către nivelul MAC. La recepție, nivelul MAC
efectuează demultiplexarea corespondentă și transmite RLC–PDU către entitatea respectivă RLC
pentru efectuarea funcțiilor RLC. Pentru a suporta această demultiplexare la recepție, se folosește un
antet MAC. Pentru fiecare RLC–PDU există un sub-antet asociat în cadrul antetului MAC. Acest sub-
antet conține identitatea canalului logic (Logical Channel ID – LCID) din care provine unitatea RLC–
PDU respectivă și lungimea PDU în octeți. Există de asemenea, un indicator (flag) care arată dacă
acesta este ultimul sub-antet sau nu. Unul sau mai multe RLC–PDU, împreună cu antetul MAC si, dacă
este necesar, biți de umplere (padding) pentru a coincide cu dimensiunea blocului de transport
planificat, formează un bloc de transport, care este trimis către nivelul fizic.
Figura 2.7 Corespondența dintre canale pe legătura ascendentă[5]
31
Sistemul GPRS
În plus față de multiplexarea canalelor logice, nivelul MAC poate de asemenea insera așanumitele
elemente de control MAC (MAC control elements) în blocurile de transport ce trebuie transmise. Un
element de control MAC este folosit pentru semnalizări de control în cadrul benzii (inband) – de
exemplu, comenzi de avans temporal (timing-advance) și răspunsul la procedura de acces aleator (vezi
3.3). Elementele de control sunt identificate prin valori rezervate în câmpul LCID, unde valoarea LCID
indică tipul informației de control. Mai mult, câmpul lungime din subantet este înlăturat în cazul
elementelor de control cu lungime fixă.
Indicator sfârșit antet MAC
Index canal logic
Lungime câmp L
Lungime unitate PDU RLC
E LCID F L
Subantet Subantet Subantet Subantet
Element de Element de Biți de

Antet MAC Unitate PDU RLC
control MAC control MAC umplutură
Figura 2.8 Multiplexarea antetului MAC și unităților SDU
2.2.2.2 Planificarea
Unul din principiile de bază ale accesului radio LTE este partajarea transmisiunii pe canale,
însemnând că resursele timp-frecvență sunt împărțite în mod dinamic între utilizatori. Planificatorul
face parte din nivelul MAC (deși uneori este văzut ca o entitate separată) și controlează alocarea
resurselor pe legăturile ascendentă și descendentă din punctul de vedere al așa-numitelor perechi de
blocuri de resurse (resource-block pairs). Blocurile de resurse corespund unei unități timp-frecvență de
1 ms x 180 kHz.
Planificatorul operează, în principal, prin așa-numita planificare dinamică (dynamic scheduling),
în care nodul eNodeB ia o decizie de planificare la fiecare 1 ms și trimite informații legate de planificare
setului ales de terminale. Există, totuși, posibilitatea unei planificări semipermanente, unde un model
(pattern) de planificare semi-statică este semnalizat dinainte, pentru a reduce încărcarea suplimentară
(overhead) dată de semnalizările de control. Coordonarea deciziilor de planificare de-a lungul mai
multor celule aparținând unor noduri eNodeB diferite este realizată folosind semnalizări prin interfața
X2.
În cazul LTE, planificarea este separată pe legăturile ascendentă și descendentă, iar deciziile de
planificare pe aceste legături pot fi luate în mod independent una față de cealaltă (în limitele definite
de împărțirea legăturilor ascendentă și descendentă dată de operarea în modul FDD semiduplex).
32
Sistemul GPRS
Planificatorul pe legătura descendentă este responsabil cu a controla (dinamic) către care

terminal(e) să se transmită și, pentru fiecare din aceste terminale, setul de blocuri de resurse peste care
canalul DL-SCH să se transmită. Selecția formatului de transport (selecția dimensiunii blocului de
transport, schema de modulație și punerea în corespondență a antenelor (antenna mapping)) și
multiplexarea canalelor logice pentru transmisiunile pe legătura descendentă sunt controlate de nodul
eNodeB, după cum se ilustrează în partea din stânga în Figura 2.9. Ca o consecință a faptului că
planificatorul controlează rata de date, segmentarea la nivelul RLC și multiplexarea la nivelul MAC
vor fi și ele afectate de decizia de planificare. Ieșirile planificatorului pe legătura ascendentă pot fi
văzute și în Figura 2.4
Planificatorul pe legătura ascendentă are un scop similar, adică să controleze (dinamic) care
terminale vor transmite pe canalul lor UL-SCH și pe care resurse timp-frecvență (inclusiv purtătoare
componentă). În ciuda faptului că planificatorul nodului eNodeB determină formatul de transport
pentru terminal, este important să se indice faptul că decizia de planificare pe legătura descendentă este
luată per terminal și nu per serviciu suport (radio bearer). Astfel, deși planificatorul nodului eNodeB
controlează sarcina utilă a unui terminal planificat, acesta din urmă este responsabil cu selecția
serviciului suport corespunzător datelor primite. Terminalul gestionează în mod autonom multiplexarea
canalelor logice în concordanță cu regulile ale căror parametri pot fi configurate de eNodeB. Acest
lucru e ilustrat în partea dreaptă din Figura 2.9, unde planificatorul nodului eNodeB controlează
formatul de transport și terminalul controlează multiplexarea canalelor logice.
eNodeB eNodeB
Nivelul RLC
Calitatea
Planificator
Multiplexare MAC Planificator canalului
ascendent
Modulați , codare
e
UE UE Modulați , codare
Calitatea canalului
e
descendent Manipulare cu Multiplexare MAC
prioritate
Nivelul RLC
Legătura descendentă Legătura ascendentă
Figura 2.9 Selecția formatului de transport pe legăturile ascendentă și descendentă
33
Sistemul GPRS
Deși strategia de planificare nu este specificată de către 3GPP, fiind lăsată la latitudinea celui care
implementează, scopul majorității planificatoarelor este de a ține cont de variațiile dintre canalele radio
pe care transmit diferite terminale și a planifica transmisiile, de preferat către un terminal pe resurse cu
condiții avantajoase ale canalului radio. Un beneficiu al utilizării OFDM în LTE este chiar posibilitatea
de a profita de variațiile canalului radio atât în timp cât și în frecvență prin planificarea dependentă de
canalul radio (channel-dependent scheduling). În cazul benzilor mai largi suportate de LTE, unde va
apărea un fading selectiv în frecvență semnificativ, posibilitatea ca planificatorul să profite de variațiile
în frecvență ale canalului radio devine importantă față de exploatarea numai a variațiilor în timp ale
canalului. Această posibilitate este benefică mai ales la viteze de deplasare reduse, unde variațiile în
timp ale canalului sunt relativ mici în comparație cu cerințele de întârziere ale multor servicii.
Planificarea dependentă de canalul radio pe legătura descendentă este suportată prin rapoarte ale
stării canalului (channel-state reports), emise de UE, care transmit calitatea instantanee a canalului în
domeniile timp și frecvență, precum și informații necesare pentru a determina necesarul de procesare
corespunzător la nivelul unei antene în cazul multiplexării spațiale. Pe legătura ascendentă, informația
referitoare la starea canalului necesară pentru planificarea dependentă de canal se poate baza pe un
semnal de sondare de referință (sounding reference signal – SRS) transmis de către fiecare terminal
pentru care nodul eNodeB vrea să estimeze calitatea canalului radio pentru această legătură. Pentru a
ajuta planificatorul legăturii ascendente în a lua o decizie, terminalul poate transmite informații cu
privire la starea memoriei buffer către eNodeB folosind un mesaj MAC. În mod evident, aceste
informații pot fi transmise doar dacă terminalul a fost planificat în prealabil. În situațiile în care nu este
planificat, este nevoie să se furnizeze o indicație că terminalul are nevoie de resurse pe legătura
ascendentă. Acest lucru se realizează printr-un mesaj de semnalizare de control L1/L2.
Coordonarea interferențelor, care încearcă să controleze interferențele inter-celulă pas cu pas,
face și ea parte din planificator. Din moment ce strategia de planificare nu este fixată de specificații,
schema de coordonare a interferențelor este specifică fiecărui producător în parte și poate varia de la
simple scheme de reutilizare a frecvențelor de ordin mai mare la alte scheme mai avansate.
În Capitolul 4 se vor detalia clasele principale de algoritmi folosiți pentru planificarea pe legătura
descendentă.
2.2.2.3 ARQ Hibrid cu combinare soft

Cererea de retransmisie automată (Automatic Repeat Request – ARQ) hibrid cu combinare soft
protejează împotriva erorilor de retransmisie. Din moment ce retransmisiile de tip ARQ hibrid sunt
rapide, multe servicii permit una sau mai multe retransmisii, formând astfel un mecanism implicit de
control al ratei. Protocolul HARQ face parte din nivelul MAC, în timp ce combinarea soft propriu-zisă
se realizează la nivelul fizic.
În mod evident, procedeul ARQ hibrid nu este aplicabil pentru toate tipurile de trafic. De
exemplu, transmisiile de tip difuziune (broadcast), unde aceeași informație este destinată mai multor
terminale, nu se bazează, de obicei, pe HARQ. Astfel, HARQ este suportat doar pentru canalele DL-
SCH și UL-SCH, deși folosirea sa este opțională.
34
Sistemul GPRS
Protocolul HARQ din LTE folosește mai multe procese paralele de tip „oprește și așteaptă” (stop-
and-wait). La recepția unui bloc de transport, receptorul încearcă să decodeze acest bloc și informează
emițătorul despre rezultatul operației de decodare printr-un bit de confirmare ce indică fie succesul, fie
nevoia de retransmisie a blocului de transport. Receptorul trebuie să știe cărui proces HARQ îi este
asociată confirmarea primită. Această problemă este soluționată folosind întârzierea (timing)
confirmării pentru asocierea cu un anumit proces HARQ. Este de menționat că în cazul modului TDD,
relația temporală dintre recepția unor date în cadrul unui anumit proces HARQ și transmiterea
confirmării este afectată și de alocarea resurselor între legăturile ascendentă și descendentă.
Figura 2.10 Procese ARQ hibrid paralele multiple[5]
Folosirea mai multor procese HARQ paralele, ilustrată în Figura 2.10, pentru fiecare utilizator
poate avea ca rezultat livrarea datelor utilizatorilor individuali în altă ordine decât cea în care au fost
emise. De exemplu, blocul de transport 5 din figură a fost decodat cu succes înainte de blocul 1, care a
avut nevoie de retransmisii. Astfel, livrarea în ordine a datelor este asigurată de nivelul RLC. Același
mecanism de reordonare din RLC este folosit și pentru a gestiona livrarea în ordine a datelor folosind
mai multe purtătoare componente, în cazul agregării purtătoarelor. Retransmisiile HARQ sunt
gestionate independent per purtătoare componentă, ceea ce ar putea avea ca rezultat livrarea datelor în
altă ordine decât cea în care au fost emise, similar cu situația în care există o singură purtătoare
componentă.
Retransmisiile pe legătura descendentă pot apărea în orice moment după transmisia inițială –
protocolul este asincron – și un număr de proces HARQ este folosit pentru a indica ce proces este
adresat. Într-un protocol HARQ sincron, retransmisiile sunt, în principiu, planificate similar cu
transmisiile inițiale. Retransmisiile pe legătura ascendentă, pe de altă parte, se bazează pe un protocol
sincron, ele având loc la un timp predefinit după transmisia inițială, astfel putând fi obținut numărul
procesului. Într-un protocol sincron, momentul de timp pentru retransmisii este fixat, odată ce
transmisia inițială a fost planificată, lucru de care trebuie ținut cont în operația de planificare. Totuși,
35
Sistemul GPRS
trebuie spus că planificatorul știe de la entitatea HARQ din eNodeB dacă un terminal va efectua o
retransmisie sau nu.
Mecanismul HARQ va corecta rapid erorile de transmisie datorate zgomotului sau variațiilor
impredictibile ale canalului radio. Nivelul RLC este și el capabil de a cere retransmisii, ceea ce, la prima
vedere, ar putea părea lipsit de necesitate. Totuși, motivul pentru existența a două mecanisme de
retransmisie suprapuse poate fi văzut în semnalizările de reacție negativă (feedback). HARQ efectuează
retransmisii rapide, dar, datorită erorilor pe canalul invers, rata de eroare reziduală este prea mare pentru
obținerea unor performanțe ridicate TCP, în timp ce RLC asigură livrarea datelor (aproape) fără erori
dar retransmisii mai încete decât HARQ. Astfel, combinația HARQ – RLC asigură o combinație de
întârziere (round-trip time) redusă și livrare sigură a datelor. În plus, cum RLC și HARQ sunt situate
în același nod, interacțiunea strânsă între ele este posibilă.
2.2.3 Nivelul fizic

Nivelul fizic este responsabil cu codarea, procesarea HARQ la nivel fizic, modulația, procesarea
multi-antenă și punerea în corespondență a semnalului cu resursele fizice timp-frecvență potrivite. De
asemenea, pune în corespondență canalele de transport cu canalele fizice.
Nivelul fizic furnizează servicii nivelului MAC sub forma canalelor de transport. Transmisiile de
date pe legăturile ascendentă și descendentă folosesc canalele de transport DL-SCH, respectiv, UL-
SCH. Există cel mult unul, sau, în cazul multiplexării spațiale, două blocuri de transport per TTI pe
DL-SCH sau UL-SCH. În cazul agregării purtătoarelor, există un DL-SCH sau UL-SCH per purtătoare
componentă.
Un canal fizic corespunde setului de resurse timp-frecvență folosite pentru transmisia unui anumit
canal de transport, iar fiecare canal de transport este pus în corespondență cu un canal fizic. În plus față
de canalele fizice cu un canal de transport corespondent, există canale fizice fără canal de transport
corespondent. Aceste canale, cunoscute sub denumirea de canale de control L1/L2 sunt folosite pentru
informații de control pe legătura descendentă (downlink control information – DCI), ce furnizează
terminalului informațiile necesare pentru recepția și decodarea corespunzătoare a datelor, și pe legătura
ascendentă (uplink control information – UCI), ce se folosește pentru furnizarea de informații despre
terminal planificatorului și protocolului HARQ.
Tipurile de canale fizice definite în LTE sunt:
1. Canalul fizic partajat al legăturii descendente (Physical Downlink Shared Channel –
PDSCH) este canalul fizic principal folosit pentru transmiterea datelor unicast, dar și pentru
informațiile de paging.;
2. Canalul fizic de difuziune (Physical Broadcast Channel – PBCH) transportă o parte din
informațiile despre sistem necesare terminalului pentru a accesa rețeaua;
3. Canalul fizic de difuzare multiplă (Physical Multicast Channel – PMCH) folosit pentru
operarea MBSFN;
4. Canalul fizic de control al legăturii descendente (Physical Downlink Control Channel –
PDCCH) este folosit pentru informațiile de control pe legătura ascendentă, în principal decizii
36
Sistemul GPRS
de planificare, necesare pentru recepția PDSCH și pentru mesajele de alocare a planificării

(scheduling grants), ce permit transmisia pe PUSCH;
5. Canalul fizic indicator al protocolului ARQ hibrid (Physical Hybrid-ARQ Indicator Channel
– PHICH) transportă confirmarea HARQ pentru a indica terminalului dacă un bloc de transport
ar trebui retransmis sau nu;
6. Canalul fizic indicator al formatului de control (Physical Control Format Indicator Channel
– PCFICH) este un canal ce furnizează terminalelor informații necesare pentru decodarea
setului de canale PDCCH. Există un singur canal PCFICH per purtătoare componentă;
7. Canalul fizic partajat al legăturii ascendente (Physical Uplink Shared Channel – PUSCH)
este similar canalului PDSCH. Există cel mult un PUSCH per purtătoare componentă per
terminal
8. Canalul fizic de control al legăturii ascendente (Physical Uplink Control Channel –
PUCCH) este folosit de către terminal pentru a trimite confirmări HARQ, pentru a trimite
rapoarte de stare a canalului și pentru a cere resurse de transmisie a datelor. Există cel mult un
canal PUCCH per terminal.
9. Canalul fizic de acces aleator (Physical Random-Access Channel – PRACH) este folosit
pentru accesul aleator.
Unele din canalele fizice, mai exact canalele folosite pentru controlul informațiilor despre
legăturile descendentă (PCFICH, PDCCH, PHICH) și ascendentă (PUCCH) nu au un canal de transport
corespondent.
Restul canalelor de transport ale legăturii descendente se bazează pe aceleași procesări generale
de nivel fizic ca și canalul DL-SCH, deși există unele restricții din punctul de vedere al proprietăților
folosite. Acest lucru este adevărat în special pentru canalele de transport PCH și MCH. Pentru difuzarea
informațiilor de sistem prin canalul BCH, un terminal trebuie, în primul rând, să fie capabil să primească
acest canal de informații înainte de a accesa sistemul. În consecință, formatul în care se transmite trebuie
să fie știut dinainte de terminale și nu există niciun control dinamic al parametrilor transmisiunii de la
nivelul MAC în acest caz. Canalul BCH este, de asemenea, pus în corespondență cu resursa fizică într-
un mod diferit, însă acest aspect nu face parte din scopul lucrării de față.
Pentru transmisia mesajelor de apelare (paging), adaptarea dinamică a parametrilor de
transmisiune poate, până la un punct, fi folosită. În general, procesarea în acest caz este similară
procesării DL-SCH. Nivelul MAC poate controla modulația, cantitatea de resurse și punerea în
corespondență cu antenele. Totuși, din moment ce legătura ascendentă nu este încă stabilită, la
momentul la care terminalul este apelat, HARQ nu poate fi folosit, deoarece nu este posibil ca
terminalul că transmită confirmare HARQ.
Canalul MCH este folosit pentru transmisiuni MBMS, tipic atunci când rețeaua este operată în
mod SFN, transmițând de la celule multiple pe aceleași resurse cu același format în același timp. Astfel,
planificarea transmisiunilor MCH trebuie coordonată între celulele implicate și selecția dinamică a
parametrilor de transmisiune de către nivelul MAC nu este posibilă. Însă modul MBMS nu intră în
scopul acestei lucrări.
37
Sistemul GPRS
2.2.4 Noutăți aduse de LTE-Advanced

2.2.4.1 Impactul agregării purtătoarelor asupra nivelului fizic
În funcție de modul în care este folosit spectrul radio, există cele trei tipuri de agregare în LTE-
A:
· Agregare intra-bandă, purtătoare învecinate (Intraband contiguous CA): În acest caz, se

agregă purtătoare LTE învecinate, pentru a se obține o bandă mai mare de 20 MHz. Având
în vedere alocările de frecvență din ziua de astăzi, ar putea fi un scenariu posibil doar
pentru noi benzi de frecvență, cum ar fi cea de 3,5 GHz.
· Agregare intra-bandă, purtătoare neînvecinate (Intraband non-contiguous CA):În acest caz,
sunt agregate mai multe purtătoare LTE care aparțin aceluiași operator, dar sunt separate
în frecvență de altă purtătoare LTE, operându-se însă în cadrul aceleiași benzi de
frecvență (ex. banda de 1800 MHz)
· Agregare inter-bandă (Inter-band CA): Aceasta presupune agregarea purtătoarelor situate în
benzi de frecvențe diferite (de ex: banda 800 MHz și cea de 1800 MHz). Aici apar
diferențe din cauza caracteristicilor de propagare radio diferite ale benzilor, dar și o
complexitate sporită a implementării părții de radio-frecvență din receptor.
Figura 2.11 Lărgimea de bandă a canalului în cazul agregării intra-bandă cu purtătoare învecinate[13]
În cazul agregării intra-bandă cu purtătoare învecinate, 3GPP definește așa numita lărgime de
bandă a canalului asociat purtătoarelor agregate În Figura 2.11 sunt ilustrate principalele caracteristici
ale acesteia, unde:
· Marginea inferioară a lărgimii de bandă a canalului corespunzător purtătoarelor
agregate (LBcanal_CA) este definită ca Fmargine_inf = FC_j – Foffset.
· Marginea superioară a lărgimii de bandă a canalului corespunzător purtătoarelor
agregate este definită ca Fmargine_sup = FC_s + Foffset.
38
Sistemul GPRS
· Lărgimea de bandă a canalului corespunzător purtătoarelor agregate, LBcanal_CA este:
LBcanal_CA = Fmargine_sup – Fmargine_inf [MHz]

· Foffset este definit în Tabelul 2.1.
Tabelul 2.1 Definița Foffset
Lărgimea de bandă a canalului
corespunzător purtătoarei
Foffset[MHz]
superioare sau inferioare:
LBcanal[MHz]
5; 10; 15; 20 LBcanal/2
1,4; 3 De studiat ulterior
Un parametru fundamental în cazul agregării intra-bandă cu purtătoare învecinate este spațierea

dintre canalele radio corespunzătoare purtătoarelor agregate. O spațiere mai redusă decât cea nominală
ar putea duce la o posibilă creștere a eficienței spectrale, din moment ce ar fi un „gol” cât mai redus
între purtătoare. Pe de altă parte, există cerința de compatibilitate cu versiunile anterioare ale LTE.
În cazul agregării intra-bandă cu purtătoare învecinate, spațierea dintre frecvențele centrale ale
acestora trebuie să fie un multiplu de 300 kHz. Acest lucru este necesar pentru a păstra compatibilitatea
cu cerința 3GPP Rel. 8/9 ca frecvențele centrale ale purtătoarelor să fie multiplu de 100 kHz, dar și
pentru a păstra ortogonalitatea subpurtătoarelor OFDM, asigurată de spațierea de 15 kHz dintre acestea.
Astfel, specificațiile 3GPP [13] definesc spațierea nominală dintre două purtătoare agregate învecinate
astfel:
‫ܨ‬௦௣௣ì௣௣௣௣ǡ௣௣௣௣௣௣௣ ൌ ௣ ‫ܮ‬ ‫ܤ‬ ௣௣௣௣௣ሺଵሻ ൅

‫ܤܮ‬௣௣௣௣௣ሺଶሻ ൌ ͲǡͳͲǡ൅ ห‫ܤܮ‬௣௣௣௣௣ሺଵሻ ൌ ‫ܤܮ‬௣௣௣௣௣ሺଶሻห௣ Ͳǡ͵ሾ ሿ (2.1)
unde ‫ܤܮ‬௣௣௣௣௣ሺଵሻ și ‫ܤܮ‬௣௣௣௣௣ሺଶሻ sunt lărgimile de bandă ale canalelor radio corespunzătoare
purtătoarelor LTE, măsurate în MHz. Astfel, spațierea dintre canale în cazul agregării intra-bandă cu
purtătoare învecinate poate fi aleasă la orice valoare multiplu de 300 kHz mai scăzută decât spațierea
nominală, pentru a optimiza performanțele într-un anume scenariu de implementare a rețelei. Ținând
seama de această cerință, Tabelul 2.2 dă valorile posibile de spațiere dintre purtătoare, pentru diferite
lărgimi de bandă ale purtătoarelor
Aceeași structură a cadrului radio este folosită în toate purtătoarele agregate. De asemenea, în
modul TDD, configurația legătură descendentă/ascendentă ar trebui să fie aceeași pentru toate
purtătoarele componente.
39
Sistemul GPRS
În Figura 2.12 este prezentat un scenariu de implementare a agregării intra-bandă. Celulele de

frecvență F1 și F2 sunt co-localizate și suprapuse, furnizând aproximativ aceeași acoperire radio.
Tabelul 2.2 Valori posibile de spațiere dintre două purtătoare în cazul agregării intra-bandă cu purtătoare
învecinate
Valori posibile de spațiere dintre
C1 C2
purtătoare [MHz]
5 5 4.8; 4,5
5 10 7,2; 6,9
5 15 9,3; 9
5 20 11,7; 11,4
10 10 9,9; 9,6; 9,3; 9
10 15 12; 11,7; 11,4
10 20 14,4; 14,1; 13,8; 13,5
15 15 15; 14,7; 14,4; 14,1; 13,8; 13,5
15 20 17,1; 16,8; 16,5; 16,2; 15,9
20 20 19,8; 19,5; 19,2; 18,9; 18,6; 18,3; 18
F F
1 2
Figura 2.12 Celule cu aceeași acoperire (ce emit în aceeași bandă de frecvențe)
Figura 2.13 Celule cu acoperire diferită (ce emit în benzi diferite de frecvențe)
Figura 2.14 Celule cu acoperire diferită și orientare diferită a antenelor
40
Sistemul GPRS
Figura 2.15 Folosirea unor panouri RRH în anumite puncte (hotspots)
Figura 2.13 arată un scenariu de agregare a purtătoarelor inter-bandă. În acest caz, celulele de
frecvență F1 și F2 sunt tot co-localizate, dar celula de frecvență F2 are o acoperire mai redusă din cauza
unei pierderi de propagare mai mari. Un posibil scenariu este ca celula de frecvență F1 să ofere
acoperire, în timp ce celula de frecvență F2 să ofere debit mai ridicat.
În Figura 2.14, celulele F1 și F2 sunt co-localizate, dar antenele celulei de frecvență F2 sunt
direcționate către marginea celulei F1 (din punctul de vedere al acoperirii radio furnizate). Celula F1
furnizează acoperire radio suficientă, dar F2, datorită pierderii de propagare mai pronunțate, poate avea
„goluri de acoperire”. Acesta este tot un scenariu potrivit în cazul agregării inter-bandă.
În cazul din Figura 2.15, celula de frecvență F1 oferă acoperire radio, în timp ce se folosesc
panouri de comandă radio (RRH) pentru a furniza debit ridicat în anumite puncte (hotspots).
Scenariul din Figura 2.15 nu este suportat pentru legătura ascendentă, în timp ce scenariile din
Figura 2.12 și Figura 2.14 sunt, în general, suportate pentru anumite configurații intra-bandă. Toate
scenariile prezentate sunt suportate pentru legătura descendentă.
2.2.4.2 Funcționalitatea nivelului MAC
În sistemele LTE, după cum a fost descris mai sus, nivelul MAC efectuează, în principal,
operațiuni de HARQ și planificare. În cazul agregării purtătoarelor, regăsită în sistemele
LTEAdvanced, faptul că nivelul fizic este de tip transmisie multi-purtătoare nu este cunoscut decât de
către nivelul MAC. Cu alte cuvinte, existența mai multor purtătoare componente nu este vizibilă
nivelurilor PDCP și RLC.
41
Sistemul GPRS
Canale logice
..
.
MUX
..
.
HARQ HARQ
Canale de transport
Purtătoarea Purtătoarea
componentă 1 componentă n
Figura 2.16 Modul de operare al nivelului MAC în cazul existenței mai multor purtătoare componente
Când se folosește agregarea purtătoarelor, nivelul MAC este responsabil cu

multiplexarea/demultiplexarea datelor de pe multiplele purtătoare componente, așa cum este ilustrat în
Figura 2.16. Separarea protocoalelor în funcție de diferitele purtătoare componente se efectuează în
cadrul nivelului MAC. Acesta efectuează transmisia cuvintelor de cod per fiecare purtătoare și, de
asemenea, alege schemele de modulație și codare, HARQ și MIMO tot pentru fiecare purtătoare
componentă în parte. Sunt necesare procese HARQ separate pentru un utilizator cu fluxuri ACK/NACK
distincte. Astfel, nodul eNodeB trebuie să monitorizeze rapoartele CQI de la fiecare purtătoare ce este
agregată.
Avantajul menținerii aceleiași structuri a nivelului fizic pentru fiecare purtătoare componentă este
că se permite o mai mare reutilizare a structurilor existente LTE Rel. 8 (hardware, software; de exemplu
– aceeași dimensiune a blocurilor de transport, aceeași dimensiune a memoriilor tampon soft, impact
limitat asupra structurii nivelurilor MAC și RLC). Mai mult, în cazul tehnologiei de tip CA, este posibil
ca un utilizator să fie planificat pe mai multe purtătoare componente simultan. În cazul scenariului de
agregare a purtătoarelor de tip interbandă, unde purtătoarele agregate aparțin unor benzi de frecvențe
diferite, caracteristicile de fading (pierderile de propagare, fading Doppler) ale purtătoarelor sunt
diferite (ilustrat în Figura 2.17)
42
Sistemul GPRS
Figura 2.17 Atenuări de propagare diferite pentru două purtătoare componente separate în frecvență
Astfel, permiterea transmisiei blocurilor separate de adaptare a legăturii în domeniul frecvență

per purtătoare componentă devine tot mai importantă pe măsură ce banda de transmisiune crește, mai
ales dacă purtătoarele sunt localizate în părți îndepărtate ale spectrului radio.
În sistemele LTE-A, atât pentru legătura descendentă cât și pentru cea ascendentă, fiecare
purtătoare componentă are o entitate HARQ separată, ceea ce permite suport MIMO și adaptarea
legăturii separat pe fiecare purtătoare. Acest lucru ar trebui să îmbunătățească debitul de date din
moment ce fiecare transmisiune de date poate fi adaptată separat în funcție de condițiile canalului radio
de pe fiecare purtătoare. Astfel, procesarea datelor la nivelul fizic poate fi văzută ca fiind independentă
de purtătoare.
Din punctul de vedere al unei stații UE, apare un singur bloc de transport (în absența multiplexării
spațiale) și o singură entitate HARQ pe fiecare purtătoare componentă alocată. Fiecare bloc de transport
este pus în corespondență cu o singură purtătoare componentă. Desigur, o stație UE poate fi planificată
pe mai multe purtătoare componente simultan, așa cum este ilustrat în Figura 2.18). De asemenea,
datorită existenței HARQ independent pe purtătoare componentă individuală, retransmisiile HARQ
sunt efectuate pe aceeași purtătoare componentă ca și transmisia inițială.
Purtătoare
Punere în corespondență componentă 1
Bloc de transport Codare canal Modulare
cu blocuri de resurse
1 MHz
0
Purtătoare
Punere în corespondență componentă 2
Bloc de transport Codare canal Modulare
cu blocuri de resurse
1 MHz
0
Figura 2.18 Mai multe blocuri de transport pe mai multe purtătoare componente
Structura planului utilizator pentru legătura ascendentă folosește aceleași principii ca și cea
asociată legăturii descendente. Există canale de transport și entități HARQ independente pe fiecare
purtătoare componentă. Dacă stația mobilă este planificată pe mai multe purtătoare, atunci aceasta va
decide cum va multiplexa datele corespunzătoare diferitelor servicii suport radio, pe baza regulilor de
prioritizare a canalelor logice. Planificatorul va putea alege purtătoarea corespunzătoare pentru
transmisia datelor, dacă nivelul interferențelor de pe celelalte purtătoare este deasupra unui prag.
2.2.4.3 Planificarea inter-purtătoare (Cross-Carrier Scheduling)

Pentru un terminal ce suportă agregarea purtătoarelor, este esențial ca el să știe la care purtătoare
se referă semnalizările primite. Informațiile pot fi explicite sau implicite, depinzând de folosirea sau nu
a planificării inter-purtătoare, după cum este ilustrat în Figura 2.19. Activarea acestui mecanism se face
individual prin semnalizări RRC pe fiecare terminal și pe fiecare purtătoare componentă.
În absența acestui mecanism, resursele alocate pe legătura descendentă semnalizate sunt valabile
pentru purtătoarea componentă pe care sunt transmise. În mod similar, pentru alocările pe legătura
ascendentă, există o asociere între purtătoarele componente pe legăturile ascendentă și descendentă
43
Sistemul GPRS
astfel încât fiecare purtătoare componentă pe legătura ascendentă are una asociată pe legătura
descendentă. Asocierea face parte din informațiile de sistem. Astfel, din asocierea legătură
descendentă-ascendentă, terminalul va ști la care purtătoare componentă pe legătura ascendentă se
referă semnalizările pe legătura descendentă.
Figura 2.19 Planificare inter-purtătoare
În prezența mecanismului de planificare inter-purtătoare, unde canalul PDSCH sau PDUCH este
transmis folosind o purtătoare componentă (asociată) diferită de PDCCH, indicatorul de purtătoare
(carrier indicator) al PDCCH furnizează informații despre purtătoarea componentă folosită pentru
transmisia PDSCH sau PUSCH.
Folosirea sau nu a acestui mecanism este configurată prin semnalizările de niveluri superioare.
Pentru a semnaliza cărei purtătoare componentă o semnalizare i se adresează, acestea sunt numerotate.
Purtătoarea componentă primară primește întotdeauna numărul zero, iar celelalte purtătoare
componente secundare primesc fiecare un număr unic prin semnalizări RRC. Astfel, chiar dacă un
terminal și nodul eNodeB pot înțelege în mod diferit numerotarea purtătoarelor componente în timpul
unei perioade de reconfigurare, pot fi planificate transmisii pe purtătoare componentă primară.
Capitolul 1.
EVOLUŢIA COMUNICAŢIILOR MOBILE DIGITALE
44
Sistemul GPRS
1.1. Scurt istoric al comunicaţiilor mobile digitale
Comunicaţiile mobile au avut în ultimele decenii o dezvoltare din ce în ce mai rapidă. Dacă dezvoltarea
sistemelor de comunicaţii mobile din prima generaţie, analogice, s-a făcut destul de lent pe parcursul
anilor ’70 şi ’80, iar numărul de abonaţi nu a crescut foarte mult, situaţia s-a schimbat la începutul
anilor ’90, odată cu intrarea în faza operaţională a sistemelor de comunicaţii mobile digitale, denumite
de generaţia a II-a. Dincolo de evoluţia tehnologică din această perioadă şi a creşterii necesarului de
trafic, una din cheile dezvoltării acestora în Europa a fost consensul realizat de diferitele ţări europene la
dezvoltarea sistemului paneuropean de generaţia a II-a, cunoscut sub numele GSM (un scurt istoric al
acestuia este prezentat în tabelul 1.1). Trecerea de la o multitudine de sisteme diferite, cu arie de
deservire naţională sau cel mult regională la un unic sistem european, dar flexibil, a dus la o
diversificare a serviciilor oferite, precum şi la o reducere accentuată a costurilor echipamentelor.
Soliditatea sistemului astfel realizat se remarcă şi prin faptul că acesta a depăşit graniţele Europei, fiind
în prezent un concurent serios pe piaţa comunicaţiilor mobile de pe toate continentele. În momentul de
astăzi, când se consideră că se apropie momentul ca acest sistem să se satureze în diferite regiuni ale
lumii din punctul de vedere al capacităţii de trafic disponibile şi se simte nevoia introducerii de servicii
suplimentare, aceleaşi ţări care au participat la dezvoltarea sistemului GSM încearcă să-şi valorifice
experienţa câştigată în managementul dezvoltării unui sistem de comunicaţii mobile prin crearea unui
nou sistem, de generaţia a III-a, cunoscut sub acronimul UMTS.
0
Tabelul 1.1. Scurt istoric al sistemului GSM
mentul
area grupului special mobil de către CEPT
za unei evaluări prototip se stabilesc elementele
ersitice esenţiale pentru transmisiunile wireless
);
Sept - Formarea
Memorandumului de Întelegere
orandum of Understanding MoU) cu membrii
3 ţari
devine comitet tehnic ETSI
erea fazei 1 de dezvoltare a specificaţiilor
900
ctate 1987-1990)
area condiţiilor iniţiale pentru DCS1800
rea primei reţele GSM
zarea specificaţiilor DCS1800
45
Sistemul GPRS
itatea reţelelor GSM devin reţele comerciale

d servicii de comunicaţie vocală. Se dezvoltă
ele în 7 ţări
a sfârşitul anului se aplică primele înţelegeri
d roaming-ul; Devin operaţionale 32 de reţele
ţări
plementează transmisia de date în reţelele
nte. Numărul de reţele creşte, până la sfârşitul
, la 32 în 43 de ţări diferite
aţia MoU cuprinde 156 de membri din 86 de
încheierea fazie 2 de standardizare ce include

ările şi modificările efectuate pentru reţeaua
900, prima reţea
1900 este implementată în SUA
plementează includerea serviciilor de fax, date
ming
nsmit şi semnale video prin GSM (experimental

onstrativ)
utilizate 50 000 staţii de bază în întreaga lume
rie: sunt operaţionale 120 de reţele în 71 de ţări
devin operaţionale 133 de reţele în 81 de ţări
Fon şi Mobil Rom (ulterior Orange),
toarele primelor două licenţe româneşti de
re GSM, lansează primele servicii GSM în
nia: Connex, respectiv Dialog (ulterior
e), având în prezent peste 2 milioane de
tori fiecare. Trei ani mai târziu Cosmorom
e al 3-lea operator român GSM prin serviciul
o.
1
1997 Iulie: sunt operaţionale 200 de reţele GSM în 109
ţari, deservind un număr de 44 milioane de utilizatori
din întreaga lume
Sistemul universal de telecomunicaţii mobile (Universal Mobile

Telecommunications System – UMTS) a fost definit în perioada 19951999 prin standardul dezvoltat de
către Institutul European de Standardizare în Telecomunicaţii (ETSI) pe baza propunerilor a numeroase
companii producătoare de echipamente şi a specialiştilor în comunicaţii mobile din mai multe ţări
europene. Acest sistem vizează o piaţă globală a comunicaţiilor mobile şi, în viziunea autorilor, va fi un
46
Sistemul GPRS
adevărat sistem global de comunicaţii mobile de a treia generaţie datorită adăugării a noi facilităţi şi
datorită introducerii de inovaţii tehnologice relevante, provenind atât din zona GSM, cât şi ISDN. ETSI
a urmărit ca acest proces de standardizare să fie dirijat de cerinţele pieţei, astfel ca sistemul să prevadă
acele cerinţe solicitate de către piaţa comunicaţiilor mobile, definite în strânsă cooperare cu Forumul
UMTS (organizaţie ce cuprinde specialişti europeni în comunicaţii mobile) şi Asociaţia
Memorandumului de Înţelegere GSM (GSM MoU). Datorită obiectivului fundamental al sistemului de a
se adresa unei pieţe globale a comunicaţiilor mobile, acest proiect de sistem a devenit propunerea
europeană pentru familia de standarde IMT-2000, dezvoltate sub egida Uniunii Internaţionale de
Telecomunicaţii (UIT) şi care definesc ansamblul sistemelor de comunicaţii mobile de a treia generaţie
ce se aşteaptă să devină operaţionale în perioada 2002 - 2004. Aceste sisteme intenţionează nu numai să
păstreze ansamblul serviciilor oferite până în prezent de sistemele de comunicaţii mobile digitale
existente, dar şi să le completeze cu un număr de servicii noi, considerate revoluţionare, care să includă
multimedia şi accesul la Internet de la un terminal mobil la o rată de transmisie a datelor care să se
ridice până la 2 Mb/s pentru un singur utilizator.
Pentru definirea familiei de standarde IMT-2000, UIT a definit încă din 1998 două proiecte de
parteneriat, primul destinat definitivării standardului UMTS (completat ulterior cu EDGE) pe care le-a
preluat de la ETSI, iar al doilea destinat dezvoltării standardului CDMA-2000, dezvoltat
2
ca o extensie a sistemului CDMA-one (IS-95). Prin aceasta toate aceste sisteme de comunicaţii mobile
au depăşit chiar din faza de standardizare un profil strict continental, printre partenerii care s-au implicat
în dezvoltarea acestor standarde fiind numeroase organisme de standardizare din diferite zone ale lumii,
cum ar fi ETSI – Europa, ARIB şi TTC - Japonia, ANSI şi TIA – Statele Unite ale Americii, TTA –
Corea de Sud sau CATT şi CWTS – China.
Ultimii ani au înregistrat şi o tendinţă de a prezenta şi clasifica diferitele sisteme de comunicaţii mobile
pe generaţii (un exemplu de grupare se poate regăsi în figura 1.1). În acest sens s-au încetăţenit
următoarele generaţii:
47
Sistemul GPRS
Fig. 1.1. Schema generală a generaţiilor sistemelor de comunicaţii mobile

3
• Generaţia 1, care grupează sistemele analogice, orientate către transmisiuni de voce (de
tip telefonic);
• Generaţia a 2-a, care grupează sistemele digitale, orientate preponderent către
transmisiuni de voce (de tip telefonic), dar care pot oferi şi transmisiuni de date de rată redusă
(rata maximă situându-se sub valoarea de 64 kbit/s pentru un unic utilizator);
• Generaţia a 3-a, care grupează sistemele digitale, orientate preponderent către
transmisiuni de date pentru aplicaţii diverse, care permit coexistenţa transmisiunilor de voce, de
date cu viteză mică şi de date cu viteză mare (transmisiuni de date cu rate mai mari de 384 kbit/s
pentru un unic utilizator);
De asemenea s-a încetăţenit şi un termen care defineşte un stadiu intermediar (generaţia 2 şi jumătate),
care caracterizează sistemele de comunicaţii mobile digitale orientate către transmisiuni de date cu rate
maxime de cel puţin 144 kbit/s pentru un unic utilizator. Exemple de sisteme de generaţia 2 şi jumătate
sunt GPRS (operate în prezent de majoritatea operatorilor GSM, inclusiv Mobifon şi Orange) sau
CDMA2000 în prima sa fază (numite şi CDMA-2000 1x), cum este sistemul Zapp operat de Telefonica
România.
1.2. Premize economice şi de piaţă pentru definirea UMTS
Un punct de plecare în definirea cerinţelor pentru sistemul UMTS l-a constituit ansamblul tendinţelor
observate în piaţa comunicaţiilor mobile, atât europene cât şi din alte regiuni ale lumii. O primă tendinţă
48
Sistemul GPRS
a fost dezvoltarea unui set de servicii personalizate cât mai larg la care să aibă acces “oricine, oricând şi
oriunde, dar nu şi la orice preţ”. În acelaşi timp sa observat că au început să se atenueze sau chiar să
dispară anumite delimitări tradiţionale între diferite domenii, cum ar fi telecomunicaţiile şi tehnologia
informaţiei. De asemenea, evoluţia pieţei comunicaţiilor mobile a subliniat cât de lipsită de reglementări
este aceasta, anumiţi utilizatori combinând într-un mod specific diferitele servicii oferite de mai mulţi
operatori pentru a-şi satisface necesităţile. Un alt factor deloc de neglijat a fost introducerea sistemelor
de comunicaţii mobile de generaţia a II-a, în
4
primul rând sistemul GSM, care a revoluţionat piaţa comunicaţiilor mobile europene.
Toţi aceşti factori conduc la o primă concluzie, aceea că o soluţie unică pentru comunicaţiile mobile,
bazată pe un sistem global şi pe o reţea unică este total nerealistă. De aceea sistemul UMTS porneşte de
la premiza că trebuie lăsată utilizatorului libertatea de alegere între diferiţi operatori, diferiţi producători
pentru echipamentele folosite, diferite reţele de comunicaţii şi, implicit, diferite servicii. Astfel, UMTS
este definit ca un sistem deschis, fiecare actor al pieţei comunicaţiilor putând veni cu propria propunere
de soluţie tehnică pentru asigurarea unui set de servicii minimale definite de standard.
Sistemul GSM, de generaţia a II-a, a transformat comunicaţiile mobile într-o piaţă de masă. Gradul de
penetrare în anumite regiuni este foarte ridicat: de exemplu in Peninsula Scandinavă el deserveşte peste
50% din populaţie. La sfârşitul primului semestru al anului 1998 existau 293 semnatari ai
memorandumului de înţelegere GSM din 120 ţări, multe din afara Europei. Dintre aceştia 278 aveau
reţele operaţionale GSM, cu un total de 95 milioane utilizatori. S-a estimat ca în 2 ani şi jumătate (la
sfârşitul anului 2000) numărul acestora să crească la 235 milioane iar statisticile sfârşitului de mileniu
au confirmat această evoluţie.
Această dezvoltare va fi facilitată de răspândirea terminalelor multibandă (GSM / DCS1800 / PCS1900)
sau multimod (DECT/GSM, PHS/GSM şi GSM/satelit). În timpul necesar până la momentul dezvoltării
reţelelor UMTS operaţionale, gradul de penetrare a terminalelor GSM în rândul populaţiei dintr-o serie
de ţări va creşte până la 50%-80%. Toate acestea obligă ca întregul proces de definire şi de
standardizare a sistemului UMTS să se bazeze pe coexistenţa reţelelor UMTS şi GSM şi să ofere
posibilitatea existenţei unei multitudini de terminale multimod şi multibandă GSM/UMTS.
5
1.3. Stadiul tehnic al sistemelor de comunicaţii mobile europene pre-
UMTS
Fiind propunerea europeană pentru sistemele de a 3-a generaţie, UMTS reprezintă continuarea
sistemelor europene de comunicaţii mobile digitale, preluând o parte din elementele acestora.
1.3.1. Sistemul GSM
49
Sistemul GPRS
Cel mai cunoscut sistem de comunicaţii mobile digitale de concepţie europeană rămâne sistemul GSM,
care s-a răspândit în prezent pe toate continentele, în principalele sale variante (GSM900, DCS1800 şi
PCS1900) şi continuă să se dezvolte şi în prezent, cum ar fi noua variantă de GSM în banda de 450
MHz. El a fost dezvoltat în principal pentru asigurarea serviciului de telefonie mobilă. Principalele sale
caracteristici tehnice pentru variantele GSM900 şi DCS1800, prezente în Europa, inclusiv în România,
sunt prezentate în tabelul 1.3.
Tabelul 1.3. Principalele caracteristici tehnice ale sistemului GSM

GSM DCS
Banda de frecvenţe 809-915 MHz 1710-1785
ocupată 935-960 MHz MHz
1805-1880
MHz
Numărul de intervale 8
TDMA
Ecartul duplex 45 MHz
95 MHz
Rata de modulaţie 271 kbit/s
Debitul vocal 13 kbit/s (5,6 kbit/s)
Debitul maxim de date 12 kbit/s
Tehnica de acces multiplu Multiplexare în frecvenţă
(intercelulară) şi în timp
(intracelulară, ca acces
multiplu de bază); duplexare
în frecvenţă
Raza celulelor 0,3 – 30 km 0,1 – 4 km
Puterea terminalelor 2–8W 0,25 – 1 W
6
O imagine generală asupra sistemului se poate face investigând serviciile oferite de aceste şi arhitectura
sa.
1.3.1.1. Serviciile oferite de sistemul GSM
Serviciile GSM sunt clasificate ca şi în reţelele de tip ISDN astfel:

• Servicii suport sau bearer services, care oferă o capacitate de transmisie între interfeţele
utilizatorilor definiţi şi care sunt definite tehnic prin prisma punctului de vedere al reţelei de
comunicaţie (tabelul 1.4);
• Teleservicii, care conţin o ofertă de comunicaţie incluzând terminalele şi eventualele aplicaţii şi
care sunt definite prin prisma punctului de vedere al utilizatorului, fiind focalizate pe aspectul
funcţional al serviciului (tabelul 1.5);
50
Sistemul GPRS
• Serviciile suplimentare reunind toate facilităţile de utilizare care pot fi oferite în completarea
serviciilor precedente.
Figura 1.2.Serviciile suport şi teleserviciile în GSM
7
Tabelul 1.4. Serviciile suport în GSM
Tipul Transferul Debitul (bit/s) Tipul Modul Comentarii
Serviciului accesului
3.1 kHz 300, 1200, Asincron T sau V.21,
2400 sau NT V22bis,
9600
Circuit V.26, V.32
de 3.1 kHz 1200, 2400, Sincron T sau V.22,
date 4800 sau NT V22bis,
9600 V.26, V.32
3.1 kHz 1200 (DL) Asincron T sau Apel de la
75 (UL) NT mobil
V.23.
UDI 300, 1200, Asincron T sau
2400 sau NT
9600
UDI 1200 (DL) 75 Asincron T sau Apel de la
(UL) NT mobil
UDI 1200, 2400, Sincron T sau
4800 sau NT
9600
51
Sistemul GPRS
UDI 300, 1200, Asincron T sau

(PAD) 2400 sau NT
9600
Acces UDI MS: 1200 Asincron T sau Apel de la
sincron la (PAD) BS: NT mobil
reţeaua de
date
Acces UDI 2400, 4800 Sincron NT Apel de la
asincron la (Pachet) sau mobil
reţeaua de 9600
date
Notă: T: modul transparent; NT: modul netransparent (protocolul RLP).
UDI: transferul numeric de la un cap la altul – 3,1 kHz : transfer cu conversie analogică.
PAD: pasajul prin asamblorul / dezasamblorul de pachete.
8
Tabelul 1.5. Teleserviciile în GSM
Clasa Denumirea Denumirea Abreviere
normei
Transmi- Telefonie Telefonie
sie Apel de urgenta Apel de urgenta
d
e
voce
Mesaje Mesaje scurte către un Mesaje scurte SM
Scurte mobil punct la punct terminal mobil / MT/PP
Punct la punct
Mesaje scurte de la un Mesaje scurte SM
mobil punct la punct originea terminal MO/PP
mobil / Punct la
punct
Mesaje scurte în Mesaje scurte
difuzare (către mobil)
Transmisie alternată Alternarea voce şi
Fax voce/fax grup 3 fax grup 3
(transparentă şi
netransparentă)
Transmisie automată Fax automat (grup
fax grup 3 3)
(transparentă şi
netransparentă)
52
Sistemul GPRS
Serviciile suplimentare GSM oferă un anumit număr de ameliorări sau facilităţi adiţionale teleserviciilor
şi serviciilor suport, dar nu pot exista fără acestea. În GSM ele se referă la identificarea numărului,
înapoierea apelului, apelul dublu, facilităţile de tip conferinţă, de facturare şi restricţionare a apelului.
1.3.1.2. Arhitectura sistemului GSM
O reţea de telefonie mobilă (Public Land Mobile Network – PLMN) GSM poate fi decupată în patru
mari subsisteme (fig. 1.3):
- subsistemul staţiilor mobile (MSS, Mobile Station Sub-System) care asigură transmisiile
radio şi interfaţarea cu utilizatorul;
- subsistemul staţiilor de bază (BSS, Base Station Sub-System) care asigură transmisiile
radio şi administrează resursa radio;
9
- subsistemul de dirijare numit curent reţea fixă (NSS, Network Sub-System) care cuprinde
ansamblul funcţiilor necesarela la stabilirea apelurilor şi la mobilitate; (în faza a doua a
specificaţiilor GSM, termenul utilizat este SMSS pentru Switching and Management Sub-
System);
- subsistemul de exploatare şi mentenanţă (OSS, Operation and Support Sub-system) care
permite exploatatorului să-şi administreze reţeaua.
Fig. 1.3. Arhitectura generală a sistemului GSM
Subsistemul staţiilor mobile (MSS) cuprinde ansamblul staţiilor mobile ale utilizatorilor sistemului.
Fiecare staţie mobilă (MS) este formată din două mari entităţi:
- echipamentul mobil (ME, Mobile Equipment), care este format la rândul lui din două
componente:
- terminaţia mobilă (MT, Mobile Termination), care reprezintă un ansamblu emiţător-
receptor care se interfaţează cu staţia de bază;
53
Sistemul GPRS
10
- interfaţa mobilă (MI, Mobile Interface), formată din microfon, difuzor, display, tastatură,
etc şi care reprezintă interfaţa cu utilizatorul mobil;
- modulul identităţii abonatului (SIM, Subscriber Identity Module) care este o cartelă cu
elemente de memorie ce conţine datele de identificare ale abonatului necesare lucrului în reţea şi
diferite alte informaţii ce ajută la personalizarea staţie mobile. Subsistemul staţiilor de bază
(BSS) conţine :
- transceiverul staţiei de bază (BTS, Base Transceivier Station), care sunt emiţătoare –
receptoare având un minim de inteligenţă,
- controlerul staţiei de bază (BSC, Base Station Controller) care controlează un ansamblu
de BTS-uri şi permite o primă concentrare şi comutare de circuite.
Subsistemul de comutare şi management (SMSS) conţine baze de date şi centre de comutare:
- centrul de comutare al abonaţiilor mobili, (MSC, Mobile-services Switching Center)
reprezintă principalul centru de conutare dintro reţea GSM, similar centralelor telefonice dintr-
un sistem de telefonie fixă; unul dintre aceste centre de comutare, numit centru de comutare
poartă (GMSC, Gateway Mobile-services Switching Center) este responsabil cu interfaţarea
sistemului cu alte reţele de comunicaţie telefonică, mobilă (PLMN, Public Land Mobile
Network) sau fixă (PSTN, Public Swiched Telephony Network);
- baza de date a abonaţilor proprii (HLR, Home Located Register) este o bază de date
unică, ce conţine totalitatea informaţiilor de identificare, de localizare şi de caracterizare a
serviciului abonaţilor proprii operatorului care exploatează reţeaua GSM respectivă.
- baza de date a abonaţilor vizitatori (VLR, Visitor Located Register) este o copie a HLR
relativ la abonaţii aflaţi în zona de deservire a unui MSC căruia îi este asociat;
- baza de date a identităţii echipamentelor (EIR, Equipment Identity Register) este o bază
de date ce cuprinde identitatea tuturor echipamentelor staţiilor mobile, împreună cu o
caracterizare a capacităţii lor de a asigura un serviciu corespunzător;
11
- centrul de autentificare(AuC, Autentification Center) reprezintă o bază de date prin
intermediul căreia se verifică autenticitatea unui abonat care solicită un anumit serviciu, pentru a
se vedea dacă este îndreptăţit la acesta conform abonamentului său şi cum urmează să-i fie
facturat.
Subsistemul de operare şi mentenanţă (OSS) este responsabil cu totalitatea activităţilor legate de
operarea şi întreţinerea întregului sistem, activitate care se realizează tehnic în principal prin două
entităţi:
- Centrul de management al reţelei (NMC, Network Management Center) este un centru
unic care realizează un control centralizat al reţelei;
- centrul de operare şi întreţinere (OMC, Operation and Maintenance Center) este un
centru computerizat de monitorizare a activităţii reţelei, conectat la MSC-urile şi BSC-urile din
reţea.
Pentru a favoriza libera concurenţă, atât între operatori, cât şi între constructorii de echipamente,
elaboratorii sistemului GSM şi a standardului au acordat o atenţie foarte mare standardizării interfeţelor
dintre diferitele entităţi ale sistemului. Acest lucru permite ca un operator să-şi aleagă singur furnizorul
54
Sistemul GPRS
pentru un anumit tip de echipament numai pe considerente economice şi de calitate, fără teama că aceste
echipamente nu vor putea lucra împreună în mod corespunzător.
O consecinţă a acestei politici urmate în elaborarea sistemului este definirea riguroasă a modului în care
se face schimbul de informaţii dintre elementele sistemului. Ca orice sistem modern de comunicaţii, de
dimensiune mare, sistemul GSM respectă modelul OSI privind modul de realizare a acestui schimb de
informaţii.
1.3.1.3. Modelul de referinţă OSI
ISO (International Standards Organization) a dezvoltat un model de referinţă pentru schimbul de

informaţii din cadrul unui sistem de comunicaţii de date (adică pentru ierarhizarea protocoalelor
utilizate în cadrul acelui sistem), numit modelul OSI (Open Systems Interconnect,
12
adică Modelul de interconectare a sistemelor deschise). Acest model defineşte 7 niveluri pentru a
împărţi şi grupa diferitele aspecte sau necesităţi ale comunicaţiilor, astfel încât acestea să se realizeze
într-un mod ordonat şi eficient. Modelul poate fi extins de la schimbul de informaţii (date destinate
utilizatorilor sau semnalizări între elementele sistemului) şi la celelalte aspecte ale sistemului de
comunicaţii (de exemplu diferite prelucrări ale semnalului, discret sau continual), aflate în strânsă
relaţie cu acest schimb de informaţii.
Fiecare nivel (layer) comunică cu nivelul similar al sistemului / echipamentului aflat la distanţă, cu care
este interconectat, precum şi cu nivelul imediat inferior sau superior din sistemul / echipamentul local.
Un nivel grupează un număr de protocoale. Acestea pot fi definite ca un mod de realizare a unui schimb
de informaţii în interiorul unui sistem sau între sisteme de comunicaţii. Protocoalele fiecărui nivel
definesc cum se desfăşoară comunicaţia, definind seturile corespunzătoare de mesaje şi diagramele de
stare aferente.
Semnalizări Voce sau Date Voce sau Date Semnalizări

Nivelul Nivelul Nivelul Nivelul
Nivelul 7Application Layer aplicaţie aplicaţie aplicaţie aplicaţie
Nivelul 6Presentation Layer prezentare prezentare prezentare prezentare
Nivelul 5Session Layer sesiune sesiunesesiunesesiune
Nivelul 4Transport Layer transport transport transport transport
Nivelul 3Network Layer reţea reţea reţea reţea
Nivelul Nivelul Nivelul Nivelul Link Layer
Nivelul 2
legătură legătură legătură legătură (Data Link Layer)
Nivelul Nivelul
Nivelul 1Physical Layer
fizic fizic
55
Sistemul GPRS
Sistemul 1 Sistemul 2
Fig. 1.4. Modelul de referinţă OSI
13
Modelul OSI permite ca două sisteme, cu implementări diferite, să poată fi interconectate într-un mod
structurat şi eficient, dacă respectă specificaţiile OSI.
Modelul OSI pune în evidenţă două stive de protocoale, una pentru semnalizări (informaţii de control),
alta pentru comunicaţii de voce şi/sau date (informaţii destinate utilizatorilor). Pentru un sistem corect
proiectat, protocoalele implementate într-un anume mod, aferente unui anumit nivel, pot fi înlocuite cu
altele echivalente, cu o altă implementare, fără să afecteze celelate niveluri.
Cele 7 niveluri sunt următoarele:
• Nivelul 1 (Nivelul fizic - Physical Layer) descrie formele de undă şi parametrii aferenţi pentru
biţii 1 şi 0, durata unui bit, modul de conexiune a pinilor, tipul de conector pentru sistemul în banda
de bază, frecvenţele utilizate în sistemele radio, operaţiile / parametrii de start şi stop, modul de
comunicaţie (uni sau bi-direcţional), tipul de modulaţie, parametrii / secvenţele pentru egalizarea de
canal, etc.
• Nivelul 2 (Nivelul legătură – Link Layer) grupează biţii în cadre de date. Stabileşte metodele de
determinare a biţilor de sincronizare şi modul cum se sincronizează cadrele, soluţiile de retransmitere
a datelor când cadrele au fost pierdute sau apar duplicări. Tot aici se prevăd operaţiile de bufferare la
schimbările de rate de transmisie, etc.
• Nivelul 3 (Nivelul reţea – Network layer) se referă la tranzitul pachetelor (grupurilor) de date
între două puncte terminale dintr-o reţea. Deseori, acest nivel este responsabil de codarea / decodarea
cu coduri corectoare de erori. Scopul principal (care nu este realizat întotdeauna) este de a putea
considera nivelul 4 ca un canal fără erori. Tot la nivelul 3 se include informaţiile de rutare şi de
tarifare.
• Nivelul 4 (Nivelul transport – Transport Layer) completează funcţia nivelului 3 de a asigura un
canal de comunicaţie lipsit de erori pentru nivelurile superioare. Dacă nivelul 3 nu a realizat singur
acest deziderat, atunci nivelul 4 prevede proceduri de retransmitere a datelor, detecţie şi corecţie a
erorilor. Tot acest nivel incude procedurile de iniţiere şi încheiere a unui apel şi multiplexează
informaţii de la utilizatori diferiţi într-o structură de date unică.
14
• Nivelul 5 (Nivelul sesiune – Session Layer) este nivelul prin care comunică utilizatorii sau
nivelul prezentare. Exemple de operaţii incluse aici ar fi schimbul de mesaje de identificare, parole,
parametrii de comunicaţie (rata de baud, tipul de duplex, etc). Este centrat pe un apel sau pe o
sesiune, privite ca o entitate întreagă.
• Nivelul 6 (Nivelul prezentare – Presentation Layer) operează cu informaţii referitoare la
conversia protocoalelor, tipul de terminal, criptare, definirea de primitive, compresia mesajelor,
conversia structurii informaţiilor / fişierelor.
• Nivelul 7 (nivelul aplicaţie – Application Layer) poate fi fie complet separat, fie combinat cu
nivelul 6. El se referă la schimbul de structuri de informaţii, cu relevanţă pentru utilizatorul final. Aici
sunt grupate serviciile definite din punct de vedere al utilizatorului final, managementul funcţiilor de
mobilitate, etc.
Este de remarcat că, în anumite sisteme, diferite niveluri dintre cele superioare (4-7) pot fi goale. Un
exemplu este telefonia clasică, prezentat în figura 1.5.
56
Sistemul GPRS
Semnaliz ri Voce sau Date Voce sau Date Semnaliz ri
Nivelul Nivelul
Nivelul 3 Network Layer
re ea re ea
Nivelul Nivelul Link Layer
Nivelul 2
leg tur leg tur (Data Link Layer)
Nivelul Nivelul
Nivelul 1 Physical Layer
fizic fizic
Sistemul 1 Sistemul 2
Fig. 1.5. Modelul de referinţă OSI aplicat sistemului telefonic fix clasic
1.3.1.4. Arhitectura protocoalelor interfeţei radio GSM
Un exemplu al modului în care modelul de referinţă OSI se aplică sistemului GSM este arhitectura
protocoalelor pe legătura mobilă (prin interfaţa radio), ceea ce este exemplificat în figura 1.6.
15
CM
CM
MM
BSSAP
MM
RR BSSAP
SSCP
SCCP
RR
MTP3
RR BTSM BTSM MTP3
LAPDm LAPDm LAPD LAPD MTP2 MTP2
Ph. Layer Ph. Layer Ph.Layer Ph.Layer MTP1 MTP1
MS Radio (Um) BTS Abis BSC A MSC
Fig. 1.6. Structura protocoalelor de semnalizare dintre o staţie mobilă (MS) şi centrul de comutaţie al
abonaţilor mobili (MSC), care tranzitează
interfaţa radio (Um), interfaţa BTS-BSC (A bis) şi BSC-MSC (A).
În BSS, se regăsesc în principal trei niveluri bazate pe OSI: nivelul fizic, nivelul legăturilor de date şi
nivelul reţea, acesta fiind el însuşi decupat în mai multe subniveluri care conţin mai multe interfeţe.
Nivelul 1 sau nivelul fizic defineşte ansamblul mijloacelor de transmisie şi de recepţie fizică a
informaţiei. Prin interfaţa A bis transmisia este numerică, foarte adesea pe căile de 64 kbit/s (una sau
mai multe linii MIC la 30 căi) şi reia recomandările G.703, G.705 şi G.732 ale UIT. Prin interfaţa radio
acest nivel este foarte elaborat, trebuind făcute numeroase operaţii complicate: codarea corectoare de
erori, multiplexarea canalelor logice, efectuarea măsurătorilor radio (fig. 1.7), cărora li se adaugă
prelucrări specifice de semnal, cum ar fi codarea vocală.
Nivelul 2 sau legătura de date are ca obiect fiabilizarea transmisiei între două echipamente printr-un
protocol. Protocoalele adoptate comportă un mecanism de plată şi de retransmisie (ARQ, Automatic
Repeat reQuest), şi sunt destul de similare protocolului HDLC. Legătura între BTS şi BSC este
57
Sistemul GPRS
administrată prin protocolul LAPD utilizat în ISDN. Între MS şi BTS, specificarea nivelului fizic cere
un protocol adaptat protocolului LAPD, LAPDm (m pentru mobil).
16
info Codare canal 1 Codare canal 2 Reordonare si
Interleaving
(bloc ) (convolutional) partitionare
GSM 05.03
Criptare date
Modulatie Codare Multiplexare Formare

GMSK diferentiala secventa secv. impuls
GSM 05.04 GSM 05.02
GSM 05.05
Antena Prelucrare
info receptie
Emitator Receptor (operatiile
omoloage celor
de la emisie)
Fig. 1.7. Prelucrările de nivel fizic din cadrul interfeţei radio GSM.
Nivelul 3, reţea, are ca obiect stabilirea, menţinerea şi eliberarea circuitelor comutate (de cuvânt sau de
date) cu un abonat al reţelei fixe. Acest nivel este divizat în trei subniveluri.
Ansamblul aspectelor pur radio este integrat în subnivelul Radio
Resource (RR). Celelalte aspecte sunt repartizate între subnivelurile MM şi CM prezentate mai departe.
Subnivelul RR administrează instituirea, mentenanţa şi eliberarea diferitelor canale logice. În interiorul
MS, ea are rolul de a selecta celulele şi de a supraveghea calea balizată la terminarea măsurilor
efectuate prin nivelul fizic. Entitatea RR este, în principal, prezentă în MS şi BSC. Cea mai mare parte a
mesajelor care se raportează se transmit prin BTS fără interpretare.
Totuşi, câteva mesaje, ca de exemplu ordinea de activare a unui emiţător, se referă direct la BTS şi sunt
schimbate între MS şi BTS sau la fel de bine între BTS şi BSC. BTS comportă o primă entitate numită
RR pentru dialogul cu MS şi o a doua entitate pentru tratarea comenzilor venind de la BSC. Aceasta din
urmă este numită BTS Management (în abreviere BTSM) şi omologarea sa se regăseşte în BSC.
Itinerariul este administrat prin subnivelul MM, Mobility Management. El se referă la definirea
informaţiei de localizare, la operaţia de autentificare şi la alocarea identităţii temporare a abonatului
mobil (TMSI).
17
În sfârşit, subnivelul CM, Conection Management, este despărţit în trei părţi: entitatea CC, Call
Control, tratează gestiunea conectărilor de circuite cu destinatarul final. Entitatea SMS, Short Message
Service, asigură transmisia şi recepţia de mesaje scurte. Entitatea SS, Supplimentary Services,
administrează serviciile suplimentare. În faza 2+, noile entităţi sunt definite în interiorul CM: entitatea
pentru controlul apelurilor de grup, Group Call Control şi apelurile difuzate, Broadcast Call Control,
deci ca o entitate de gestiune a datelor prin pachete pe canalele de semnalizare.
Subnivelurile CM şi MM nu sunt administrate în interiorul BSS. Ansamblul mesajelor CM şi MM sunt
tranzitate prin BSS fără a fi analizate nici de BSS nici de BSC.
1.3.2. Îmbunătăţiri aduse sistemului GSM
58
Sistemul GPRS
Una din marile probleme cu care s-a confruntat sistemul GSM în oferirea de noi servicii, în special
legate de transmisiunile de date, este rata de transmisie limitată alocată unui unic utilizator. Ceea ce
limitează debitul util pe care îl poate transporta o reţea celulară este interfaţa radio. Sistemele de
generaţia 2 şi jumătate obţin creşterea debitului util prin trei metode:
1. utilizarea unei protecţii mai reduse a informaţiei pe interfaţa radio, locul biţilor de control fiind
luat de biţi de informaţie;
2. alocarea simultană a mai multor canale temporale din cadrul TDMA unui unic utilizator (mod de
operare multislot);
3. utilizarea unei modulaţii mai eficiente.
1.3.2.1. Sistemul cu circuite comutate de date de viteză mare - High speed circuit switched data
(HSCSD)
Sistemul cu circuite comutate de date de viteză mare (HSCSD) este o variantă îmbunătăţită de GSM
care permite unui utilizator obişnuit GSM să stabilească legături de date la debite de până la 57,6 kbit/s.
18
Acest debit este obţinut prin posibilitatea operării pe canale (sloturi) temporale multiple. Se pot atribui
până la 4 canale de trafic pentru un utilizator. Pe un canal se pot transmite fie 9,6 kbit/s utili, fie o
variantă îmbunătăţită de 14,4 kbit/s, variantă care are la bază reducerea protecţiei datelor pe interfaţa
radio Um. Extinderea ratei la 14,4 kbit/s a fost elaborată anterior HSCSD. Vor rezulta debite utile
maxime de 38,4 kbit/s, respectiv de 57,6 kbit/s.
HSCSD nu presupune schimbări de echipamente (schimbări hardware) în reţeaua GSM, fiind prin
urmare o reţea care utilizează comutaţia de circuite în transmisia de date. Din acest motiv este utilă şi
eficientă în aplicaţiile de timp real de debit mediu şi este o bună pregătire pentru pasul următor: GPRS.
1.3.2.2. Serviciul general de pachete radio - General pachet radio service

(GPRS)
GPRS este un serviciu specificat în faza 2+ de standardizare a GSM care constituie un pas cheie în
evoluţia sistemelor de comunicaţie mobilă digitală în spaţiul european. El este oferit prin intermediul
unei infrastructuri numită şi sistem sau reţea GPRS, ce interoperează cu infrastructura „clasică” GSM.
GPRS se încadrează în orientarea generală a ETSI de a asigura prin faza 2+ o platformă ce va putea fi
utilizată ulterior în reţele de generaţia a treia. Astfel el este considerat actualmente soluţia de bază
pentru trecerea la transmiterea de date în UMTS. Fiind un standard GSM, GPRS păstrează evident şi
compatibilitatea cu sistemul părinte, fiind practic o extensie a acestuia pentru transmisii de date la
debite mai mari. GPRS reprezintă la ora actuală cel mai reprezentativ sistem de generaţie intermediară
(2.5G).
Dacă HSCSD ar putea fi considerat o ajustare fină a GSM, GPRS reprezintă cu siguranţă un salt
tehnologic semnificativ, deoarece marchează trecerea de la comutaţia de circuite la cea de pachete.
Schimbarea tipului de comutaţie se referă în acest moment (atât la 2.5G cât şi în 3G) doar la
59
Sistemul GPRS
transmiterea datelor, vocea rămânând în continuare comutată prin MSC. Datorită eternei insuficienţe a
resurselor radio, este probabil ca într-o fază
19
nu prea îndepărtată de dezvoltare a UMTS şi, de ce nu, chiar a GPRS, să fie utilizată comutaţia de
pachete şi pentru serviciile de timp real, vocale sau non-vocale.
În concluzie GPRS reprezintă o infrastructură ce permite transmiterea datelor pe baza comutaţiei de
pachete într-o reţea GSM.
Pentru a putea oferi debite de date mai ridicate, în GPRS se urmăreşte utilizarea cât mai eficientă a
resurselor radio. Pentru aceasta se preia de la HSCSD ideea operării multislot, posibilitatea de a proteja
mai puţin informaţia utilă pe interfaţa radio şi alocarea asimetrică uplink /downlink. În ciuda acestor
asemănări, înlocuirea comutaţiei de circuite cu cea de pachete face din GPRS un sistem complet diferit
de HSCSD. Aceasta atât din punct de vedere al utilizatorului, care constată un timp de conectare practic
nul şi rate de transfer mai bune, dar şi din punct de vedere al operatorului, care efectuează o investiţie
incomparabil mai mare, răsplătită printr-o mai eficientă utilizare a interfeţei radio, cu tot ceea ce rezultă
de aici (mai mulţi clienţi, mai multe servicii, aplicaţii diverse).
Rezumând, în GPRS este implementat un set de soluţii tehnologice ce au ca scop principal creşterea
eficienţei utilizării interfeţei radio. Aceasta derivă atât din experienţa sistemelor anterioare, cât şi, mai
ales, din operarea în modul pachet a datelor ce se transmit. Soluţiile utilizate sunt:
- creşterea ratei de transmisie a datelor prin reducerea codării canalului
(sunt definite şi pot fi utilizate 4 scheme de codare: 9,05kbit/s, 13,4 kbit/s,
15,6 kbit/s, 21,4kbit/s);
- creşterea ratei de transmisie prin operare multislot (până la 8 sloturi temporale per utilizator);
- creşterea eficienţei utilizării resurselor radio prin multiplexarea mai multor utilizatori pe acelaşi
canal fizic (posibilă datorită transmisiei de pachete; maximum 8 utilizatori pe slot temporal);
- creşterea eficienţei utilizării resurselor radio prin alocare asimetrică uplink/downlink;
- creşterea eficienţei utilizării resurselor radio prin alocarea dinamică a canalelor între servicii
comutate în mod circuit respectiv pachet.
20
Când un întreg cadru TDMA este alocat unui utilizator cu schema de protecţie minimă (practic fără
corecţie de erori), rezultă rata utilă instantanee maximă posibilă în GPRS (8x21.4 kbit/s = 171.2 kbit/s).
Practic, GPRS este o reţea cu comutaţie de pachete de sine stătătoare care se adaugă la reţeaua GSM.
GPRS interoperează cu infratructura GSM la nivelul subsistemului staţiilor de bază BSS şi al bazelor de
date din subsistemul reţea (HLR, VLR, AUC). GPRS preia traficul de date, iar GSM traficul de voce
care rămâne comutat prin MSC.
Datele sunt transmise prin GPRS în pachete de lungimi fixe. Fiecare pachet conţine adresa destinaţie
pentru a putea fi rutat de nodurile GPRS. Modificarea pe interfaţa radio e dată de introducerea codării
adaptive a canalului. Aceasta înseamnă că protecţia datelor variază în timp, în funcţie de starea
canalului radio. GPRS are o reţea nucleu proprie formată prin interconectarea serverelor care
gestionează transmisia de pachete, numite noduri suport GPRS (GSN - GPRS Suport Node). Această
reţea operează în paralel cu subsistemul reţea şi comutaţie (SMSS) al GSM, care va gestiona în
continuare transmisia cu comutaţie de circuite.
Capacitatea alocată unei conexiuni va varia în funcţie de încărcarea cu trafic de pe frecvenţa respectivă,
precum şi de tipul traficului (voce/date), de la fracţiuni de canale de trafic până la maximum 8 sloturi
60
Sistemul GPRS
temporale (adică tot cadrul TDMA), în funcţie de resursele disponibile. Este important că, utilizând
comutaţia de pachete, o transmisie de date nu ocupă resursele reţelei decât atunci când sunt date de
transmis. Când nu există pachete de transmis resursele de pe interfaţa radio pot fi utilizate pentru alte
transmisii de date sau pentru trafic cu comutaţie de circuite.
1.3.2.3. Sistemul cu rată extinsă a datelor pentru evoluţia GSM - Enhanced data (rate) for GSM
evolution (EDGE)
EDGE reprezintă încă un pas pe calea creşterii eficienţei utilizării resurselor GSM. EDGE evoluează din
GPRS păstrându-i caracteristicile (operare multislot, codare adaptivă, comutaţie de pachete pentru
transmisia de date). În plus în EDGE se introduce o modulaţie cu eficienţă spectrală mai mare.
Modulaţia agreată este 8-PSK liniară. TDMA obţine separarea
21
purtătoarelor de 200 kHz din GSM prin combinarea mai multor canale de 30 kHz. Rata de simbol este
identică cu rata GMSK, adică 270.833 kbit/s. Se pot utiliza până la 8 canale de trafic pentru un
utilizator. Debitul de bit maxim pe care îl poate obţine un utilizator este de 384 kbit/s, aspect care face
ca sistemul EDGE să fie considerat o alternativă a celorlalte sisteme de generaţia a 3-a. În prezent
standardul EDGE este dezvoltat de un grup de lucru propriu în cadrul aceluiaşi parteneriat IMT-2000 ca
şi UMTS, aspect care relevă faptul că sunt mai degrabă sisteme complementare şi nu concurente.
1.3.3. Comutaţie de circuite şi comutaţie de pachete
Comutaţia este o tehnică esenţială în reţelele complexe de comunicaţii. Fără ea fiecare echipament
terminal ar trebui conectat printr-o cale directă, cu fir sau fără, la toate celelalte echipamente terminale
din reţea. Principalele metode de comutaţie sunt:
− comutaţia de circuite;
− comutaţia de mesaje;
− comutaţia de pachete;
1.3.3.1. Comutaţia de circuite
Aceasta presupune realizarea între emiţător şi receptor a unei căi fizice de comutaţie dedicate, numită
circuit. Întreaga comunicaţie se desfăşoară în trei etape:
− stabilirea conexiunii (sau deschiderea circuitului);
− transferul de informaţii;
− eliberarea conexiunii (circuitului).
Este de remarcat faptul că stabilitatea fizică a căii de comunicaţie are loc înainte de începerea
transmisiunii propriu-zise. Aceasta poate conduce la durate semnificative ale timpului de conectare.
22
61
Sistemul GPRS
Un dezavantaj notoriu al acestei tehnici este alocarea fixă a resurselor de comunicaţie necesare pe
durata conexiunii, indiferent dacă la un moment sau altul mediul de transmisie este folosit total, parţial
sau deloc.
Pe de altă parte, avantajele comutaţiei de circuite provin tocmai din această alocare fixă de resurse, care
permite:
− asigurarea unei întârzieri constante şi minime;
− garantarea unui debit util corespunzător mediului de comunicaţie şi serviciului utilizat;
Toate acestea facilitează oferirea serviciilor de timp real (telefonie, videofonie, alte transmisiuni video).
Exemplul tipic de reţea cu comutaţie de circuite este reţea telefonică publică comutată (PSTN). Reţeaua
GSM este, de asemenea, o reţea cu comutaţie de circuite.
În cazul reţelelor de comunicaţii mobile, etapa de stabilire a conexiunii presupune alocarea unui canal
radio (sau a mai multora în cazul HSCSD) unei staţii mobile (MS). Acest canal rămâne în posesia
terminalului mobil pe toata durata conexiunii, chiar dacă transferul de date este discontinuu (în rafale)
sau chiar încetează cu desăvârşire (de exemplu când utilizatorul citeşte cu atenţie cinci minute o pagină
WEB, după care, lămurit pe deplin, întrerupe legătura). Ca o particularizare binecunoscută a reţelelor cu
comutaţie de circuite trebuie menţionat că utilizatorul trebuie să plătească pentru întreaga durată a
conexiunii, chiar dacă a fost risipitor şi nu a folosit resursa ce i-a fost alocată.
1.3.3.2. Comutaţia de mesaje
Comutaţia de mesaje este o tehnică ce nu stabileşte apriori o cale de transmisiune între emiţător şi
receptor. Informaţia ce urmează a fi transmisă formează o entitate bine precizată, numită mesaj.
Mesajele sunt complet independente unele faţă de altele şi pot avea lungimi variabile, deşi structura
(formatul) lor poate fi prestabilit. Emiţătorul trebuie să ataşeze mesajului adresa destinatarului, decizia
cu privire la ruta pe care o va urma mesajul fiind de competenţa fiecărui comutator (router) prin care
trece. Fiecare comutator va memora mesajul după care îl va transmite pe
23
ieşirea selectată de el. Principala problemă a comutaţiei de mesaje este dată de dimensiunea mare a
mesajelor. Din această cauză comutatoarele de mesaje au nevoie de o capacitate de stocare uriaşă, iar
întârzierea în noduri poate deveni inacceptabilă din cauza monopolizării ieşirilor de către mesajele
lungi. Exemplul tipic de reţea cu comutaţie de mesaje este reţeaua telex.
1.3.3.3. Comutaţia de pachete
Rezolvă o mare parte din dezavantajele comutaţiei de mesaje stabilind o lungime maximă a entităţii
informaţionale care circulă prin reţea, numită pachet. Pachetele sunt în general rezultatul divizării
mesajelor în blocuri de lungime mică. Datorită acestui fapt, spre deosebire de mesaje, pachetele nu sunt
independente. O recepţie corespunzătoare implică refacerea mesajului prin ordonarea pachetelor după
logica folosită la emisie. Pentru aceasta exista două posibilităţi, apropiate conceptual de comutaţia de
mesaje, respectiv de comutaţia de circuite.
A. Comutaţia de pachete fără conexiune (sau neorientată pe conexiune)
62
Sistemul GPRS
În cazul comutaţiei de pachete fără conexiune, pachetele (numite şi datagrame) se transmit independent,
în cel mai pur spirit al comutaţiei de mesaje, urmând rute posibil diferite. Sosirea lor la destinaţie poate
avea loc într-o ordine aleatoare, ceea ce necesită reordonarea lor de către receptor. Refacerea succesiunii
corecte a pachetelor se bazează pe informaţia suplimentară din fiecare pachet privitoare la mesajul din
care face parte şi locul pe care îl ocupa în el. Exemplul tipic de reţea care utilizează comutaţia de
pachete este internetul.
B. Comutaţia de pachete orientată pe conexiune (sau circuit virtual)
În cazul comutaţiei de pachete orientată pe conexiune (sau circuit virtual), comunicarea între terminale
presupune stabilirea unei căi anume pe care va circula fluxul informaţional dintre acestea, similar cu
comutaţia
24
de circuite. Spre deosebire de aceasta, nu este vorba de dedicarea unui circuit fizic comunicării
respective, ci de configurarea unui circuit logic, numit circuit virtual. Aceasta înseamnă că toate
pachetele vor urma aceeaşi cale prin reţea, fără a dedica suportul fizic comunicaţiei respective.
Pachetele altor utilizatori vor putea folosi foarte bine segmente din calea respectivă, sau chiar întreaga
cale. La stabilirea circuitului virtual, fiecare comutator (router) trebuie să memoreze în tabela de dirijare
care este succesorul său în respectivul circuit virtual. Astfel, spre deosebire de comutaţia de pachete fără
conexiune, după stabilirea circuitului virtual comutatorul nu mai trebuie să decidă calea fiecărui pachet.
Având memorat nodul succesor în fiecare dintre circuitele virtuale în care este implicat, comutatorul va
identifica circuitul asociat pachetului şi îl va transmite pe acesta pe linia de ieşire corespunzătoare.
Tehnica circuitului virtual garantează livrarea în ordine a pachetelor la destinaţie. Exemple marcante de
reţele ce utilizează comutaţia de pachete de tip circuit virtual sunt X.25 şi ATM.
Marele avantaj al comutaţiei de pachete este utilizarea eficientă a resurselor de transmisiune. Deoarece
acestea nu sunt dedicate, ele pot fi folosite după necesităţi, pentru a transmite pachete provenind de la
utilizatori diferiţi. Din acest motiv comutaţia de pachete este extrem de avantajoasă în cazul unei
infrastructuri cu resurse de transmisiune limitate, cum este şi cazul reţelelor fără fir.
Un dezavantaj important al comutaţiei de pachete este dat de gestionarea comutatoarelor (routerelor) în
cazul unui trafic crescut la intrare. Pierderea pachetelor, garantarea unei întârzieri maxime şi a unui
debit utilizator constant sunt problemele spinoase ale comutaţiei de pachete. Ele reprezintă obstacole în
special în calea oferirii serviciilor de timp real, cum ar fi telefonia.
În schimb, în cazul transmisiilor de date, avantajul bunei administrări a resurselor prevalează. De
exemplu, în cazul particular al interfeţei radio GSM, când o staţie mobilă (MS) generează un pachet de
date, reţeaua îl va transmite pe un canal radio disponibil în acel moment. Următorul pachet de pe acel
canal poate să aparţină aceleiaşi staţii mobile, dacă are ceva de transmis, sau, dacă nu, alteia. În acest
mod, atâta timp cât cineva are ceva
25
de transmis, canalele radio nu sunt blocate inutil. Lucrul în mod pachet are o eficienţă cu totul deosebită
în cazul unui trafic de date în rafale (data bursts).
63
Sistemul GPRS
Aşadar, pentru un sistem GSM bazat esenţialmente pe comutaţia de circuite, este extrem de utilă
alocarea resurselor neutilizate de către serviciile vocale pentru servicii mai puţin prioritare. Atât
HSCSD cât şi GPRS îşi propun acest lucru. Serviciile cele mai potrivite pentru valorificarea resurselor
rămase (preferabil printr-un mecanism de alocare dinamică) sunt tocmai cele care implică un trafic de
date în rafale, fără pretenţii de timp real. Diferenţa fundamentală între HSCSD şi GPRS este că acesta
din urmă valorifică aceste resurse într-un mod mult mai eficient, deoarece utilizează comutaţia de
pachete. În plus, costul serviciilor oferite este mai atractiv deoarece utilizatorul plăteşte volumul de date
transferat. Practic, dacă doreşte, utilizatorul poate fi ‚conectat’ la reţeaua de date în permanenţă, fiind
taxat doar pentru timpul în care efectiv utilizează resursele reţelei, adică pentru pachetele de date
recepţionate, respectiv transmise.
1.3.4. Soluţiile propuse prin GPRS pentru asigurarea traficului de date
1.3.4.1. Servicii GPRS
Dintre aplicaţiile cele mai potrivite pentru GPRS se pot aminti mesageria de orice tip, difuzare şi
distribuţie multiplă, telemetrie, jocuri, navigare de mică anvergură pe reţeaua internet. În general, orice
tip de aplicaţii ce necesită comunicaţii maşină - maşină la debite mici şi medii sunt adecvate dezvoltării
în mediul GPRS.
Ca şi în reţeaua GSM, reţelele GPRS pot oferi două categorii de servicii de telecomunicaţii:
• servicii de bază, constituite din serviciile suport şi din teleservicii;
• servicii suplimentare;
26
A. Serviciile de bază GPRS
Acestea sunt în principal servicii suport (bearer services) pentru transport de date care realizează
transmiterea datelor cu comutaţie de pachete între două interfeţe şi din teleservicii de transport
corespunzătoare. Similar situaţiei din GSM, aceste interfeţe sunt:
• interfaţa dintre echipamentul terminal de date (de exemplu calculator) şi terminalul mobil GPRS,
• interfaţa dintre reţeaua GPRS şi reţeaua de date sau echipamentul terminal cu care comunică.
Aceasta interfaţă este situată într-un nod poartă (gateway) GPRS, similar situaţiei din GSM, unde
locul ei este GMSC.
Teleserviciul fundamental oferit de GPRS este cel de transport de date şi este detaliat mai jos. Un alt
teleserviciu oferit de GPRS este transmisia şi recepţia de mesaje scurte (SMS). Astfel, pe de o parte,
capacitatea de transmisie a mesajelor scurte va creşte, iar, pe de alta parte, reţeaua de semnalizări pe
care se transmit în GSM aceste mesaje nu va mai fi încărcată şi cu mesaje scurte ce vin sau pleacă de la
/ la terminalele mobile GPRS.
Sunt definite doua categorii de teleservicii de transport: - servicii punct la punct (PTP, Point-to-Point),
orientate sau nu către conexiune;
64
Sistemul GPRS
- servicii de difuzare punct la multipunct (PTM, Point-to-Multipoint), având două forme: de

multidistribuţie (PTM Multicast) şi de difuzare la un
grup (PTM Group);
B. Serviciile suplimentare
Printre serviciile suplimentare specifice avute în vedere într-un prim stadiu al GPRS se numără
redirecţionarea necondiţionată a apelurilor, redirecţionarea când abonatul nu este accesibil şi definirea
de grupuri închise de utilizatori.
În afară de aceste servicii, recomandarea GSM 02.60 descrie posibilitatea oferirii de servicii adiţionale
cum sunt accesarea bazelor de
27
date, servicii de mesagerie, validări de cărţi de credit, servicii de monitorizare electronică, tranzacţii
electronice, etc.
C. Calitatea serviciului (QoS)
Datorită variaţiei foarte mari a unor parametrii de care depinde satisfacţia utilizatorului în cazul
comutaţiei de pachete, parametrii a căror valoare “acceptabilă” este dependentă de aplicaţie, s-a
încetăţenit noţiunea de calitate a serviciului pentru a descrie capacitatea unui serviciu de a da satisfacţie
utilizatorilor săi.
Uniunea Internatională de Telecomunicaţii, (ITU-T) defineşte calitatea serviciului (QoS, Quality of
Service) drept efectul colectiv al performanţelor acelui serviciu care determină gradul de satisfacere a
utilizatorului său.
Performanţele serviciului se apreciază prin parametri ce pot fi măsuraţi direct la punctul în care serviciul
este accesat de către utilizator. Exemple de parametri întâlniţi uzual în definirea QoS sunt debitul
utilizator şi întârzierea.
Cerinţele de calitate ale aplicaţiilor din reţelele mobile sunt foarte diverse. O transmisiune de date
multimedia în timp real necesită cu totul alte performanţe decât un transfer de fişiere care, la rândul său,
diferă de un serviciu de poştă electronică. Ca şi în cazul reţelelor fixe, pentru a asigura fiecărui serviciu
setul optim de performanţe, este necesară definirea unor clase de calitate diferite.
În sistemul GPRS clasele de calitate se numesc “profile QoS”. Fiecărei transmisiuni de date (sesiune) îi
va corespunde un profil QoS ce trebuie stabilit înainte de începerea transmisiei propriu-zise. Parametrii
prin care se definesc profilele QoS pentru GPRS-PTP sunt:
• prioritatea serviciului;
• siguranţa serviciului;
• întârzierea;
• debitul utilizator.
Aceşti parametri pot fi negociaţi între utilizatorul GPRS şi reţea pentru fiecare sesiune (unii pot fi
renegociaţi pe parcursul unei sesiuni). La
28
65
Sistemul GPRS
baza negocierii stau, pe de o parte, cerinţele de calitate ale utilizatorului şi, pe de altă parte, resursele de
reţea disponibile. Profilul QoS poate fi asignat unei sesiuni şi fără negociere, caz în care serviciul
beneficiază de oferta minimă a reţelei (corespunzătoare valorilor implicite ale parametrilor de calitate).
Prin specificarea clasei pentru fiecare parametru de calitate se creează aşa numitul “profil QoS al
utilizatorului”. Nu este obligatoriu că o reţea GPRS să ofere orice combinaţie posibilă de clase. Uzual în
GPRS se foloseşte doar un set limitat de profile QoS.
Trebuie subliniat că recomandările GPRS stabilesc doar profile de calitate, nu şi modul în care se
asociază acestea aplicaţiilor. Fiecare operator GPRS are deci libertatea de a stabili profilul QoS
corespunzător fiecărei aplicaţii utilizator derulată prin reţeaua sa. Pentru fiecare aplicaţie GPRS,
tarifarea are la bază volumul de date transmise, tipul serviciului şi profilul QoS ales. Opţional,
echipamentul mobil GPRS poate monitoriza o parte a parametrilor de calitate: întârzierea, clasa se
siguranţă şi debitul.
1.3.4.2. Arhitectura GPRS
GPRS este o soluţie pentru operatori deoarece nu necesită modificări substanţiale în reţeaua GSM. Aşa
cum se observă în figura 1.8, reţeaua nucleu a GPRS operează în paralel cu GSM-SMSS.
Din punct de vedere arhitectural, GPRS este o reţea cu comutaţie de pachete de sine stătătoare care
interoperează cu infrastructura GSM la nivelul staţiilor de bază şi al bazelor de date din subsistemul
reţea şi comutaţie (HLR, VLR, AUC, etc.). Astfel, într-o reţea GSM/GPRS serviciile GSM comutate în
mod circuit (voce, date, SMS) şi serviciile GPRS comutate în mod pachet (date, SMS) pot fi oferite în
paralel.
Un serviciu vocal solicitat de către o staţie mobilă GPRS (MSGPRS) va fi direcţionat de către BSC spre
reţeaua GSM, unde va fi comutat de către MSC. El se va desfăşura ca un serviciu GSM uzual, dar un
serviciu de date GPRS solicitat de către aceeaşi staţie mobilă MS-GPRS va fi direcţionat de către BSC
spre reţeaua GPRS şi se va desfăşurat în mod pachet.
29
66
Sistemul GPRS
Fig. 1.8. Arhitectura generală a sistemului GSM-GPRS

(cu linie îngroşată sau cu fond gri sunt reprezentate legăturile, respectiv blocurile complet noi ale
sistemului GPRS)
A. Staţiile mobile MS-GPRS
Un utilizator poate beneficia în mod diferit de serviciile GSM şi GPRS, în funcţie de performanţele
terminalului pe care îl poseda. Astfel, sunt definite trei clase de staţii mobile GPRS:
- Staţiile mobile GPRS clasa A permit operarea simultană a serviciilor GSM (mod circuit) şi
GPRS (mod pachet). Aceasta înseamnă că terminalul mobil va fi ataşat simultan la GSM şi GPRS. În
plus, este posibilă activarea, invocarea şi monitorizarea simultana a serviciilor GSM, respectiv GPRS,
precum şi traficul simultan GSM/GPRS. De
30
exemplu, utilizatorul poate vorbi la telefon în timp ce staţia mobilă efectuează un transfer de fişiere.
- Staţii mobile GPRS clasa B pot fi ataşate şi ele simultan la reţelele GSM şi GPRS. Este posibilă
monitorizarea simultană a serviciilor GSM/GPRS dar nu este posibil traficul simultan. Aceasta
înseamnă că dacă terminalul mobil este angajat într-un serviciu GPRS în momentul sosirii unui apel
telefonic (GSM), pe parcursul convorbirii telefonice transferul de date încetează. Totuşi, conexiunea
virtuală GPRS nu este întreruptă, ci va fi menţinută într-o stare inactivă (aşteptare). După încheierea
convorbirii transferul de date se reia automat. Comutarea între operarea în mod circuit şi operarea în
mod pachet se realizează automat.
- Staţiile mobile GPRS clasa C nu pot fi ataşate simultan la reţelele GSM şi GPRS, ci numai la
una dintre cele două reţele. Ele pot opera fie numai în mod GPRS (MS-GPRS pur), fie în mod dual
GSM/GPRS, dar numai alternativ. De exemplu, dacă utilizatorul selectează modul GPRS terminalul
se ataşează la reţeaua GPRS, dar este detaşat de la reţeaua GSM şi nu va putea recepţiona sau iniţia
apeluri telefonice. Comutarea între modurile de operare circuit/pachet se realizează manual. Opţional,
67
Sistemul GPRS
este posibil totuşi că o MS-GPRS de clasă C sa primească şi să transmită mesaje scurte (SMS)
indiferent de modul de operare activat.
Echipamentele terminale GPRS pot fi terminale mobile obişnuite (care pentru servicii GPRS trebuie
conectate la calculator similar terminalelor GSM), telefoane publice cu cartelă, telefoane mobile cu
ecran ce pot opera într-un mod grafic avansat, PDA sau calculatoare portabile. Partea radio GSM/GPRS
poate fi integrată sau nu în echipamentul terminal.
Pentru realizarea prelucrărilor necesare de semnal în modul GPRS, în staţia mobilă se implementează
un nou bloc, numit unitate de codare a canalului (CCU - Channel Codec Unit). Pe lângă efectuarea
codării/decodării informaţiei pentru protecţia la erori, CCU este responsabil şi de măsurătorile efectuate
pe canalul radio pe durata sesiunilor GPRS.
31
B. BSS - Subsistemul staţiilor de bază
La nivelul BSS se realizează separaţia între fluxul de biţi de date şi semnalizările aferente serviciilor
GSM, informaţia utilă urmând a fi comutată în mod circuit în MSC, respectiv pachetele de date şi
semnalizările aferente serviciilor GPRS, ce urmează a fi comutate în mod pachet prin reţeaua nucleu
GPRS.
Modificările hardware faţă de BSS-GSM nu sunt substanţiale. Pe lângă un bloc de codare CCU introdus
la nivelul BTS, se introduce uzual la nivel de BSC, o nouă entitate, numită unitate de control al
pachetelor (PCU - Packet Control Unit). Rolul PCU este important, el gestionând resursele radio pentru
transmisia datelor cu comutaţie de pachete. Printre funcţiile sale principale se numără alocarea
resurselor (până la 8 sloturi temporale / legătură şi / sau până la 8 utilizatori / slot temporal, independent
pentru legăturile ascendente (uplink) şi descendente (downlink), precum şi stabilirea tipului de codare
ce se aplică datelor pe interfaţa radio, în funcţie de starea interfeţei şi controlul puterii). În afară de
acestea, în PCU sunt implementate şi alte funcţii la nivel de legătură de date (segmentare, reasamblare,
etc).
C. SMSS - Subsistemul reţea şi comutaţie (reţeaua nucleu GSM)
Reţeaua nucleu GSM tratează în continuare toate serviciile cu comutaţie de circuite (voce, SMS, date,
GSM sau HSCSD) şi nu este dependentă de ‚partenera’ sa cu comutaţie de pachete. În cadrul acestui
subsistem apar următoarele completări la nivelul bazelor de date şi al centrelor de comutaţie:
În privinţa bazelor de date, principala modificare priveşte extensia HLR, care devine baza de date
comună GSM/GPRS. HLR va conţine, pe lângă informaţia privind abonaţii GSM, datele referitoare la
abonaţii GPRS şi informaţii privind rutarea în reţeaua GPRS. Similar, EIR devine baza de date comună
GSM/GPRS şi conţine informaţii privind identitatea echipamentelor ce accesează reţeaua. Astfel, cele
doua baze de date vor interopera (pe interfeţe diferite) atât cu comutatoare GSM cât şi cu
32
nodurile GPRS. HLR tratează nemodificat relaţia cu AUC pentru autentificarea şi criptarea necesară în
ambele reţele.
68
Sistemul GPRS
În centrele de comutaţie GSM de voce şi date (MSC/GMSC) se implementează interoperarea cu

nodurile GPRS, dar numai la nivelul semnalizărilor.
Situaţia este diferită în cazul comutatoarelor de mesaje scurte (SMSGMSC, SMS-IWMSC). Acestea
sunt singurele echipamente din nucleul reţelei GSM care interacţionează cu nodurile reţelei GPRS şi
prin schimburi de date, nu numai prin semnalizări. Ele vor asigura recepţia, respectiv transmisia de
SMS-uri către centrul de mesaje scurte (SM-SCShort Message Service Centre), indiferent dacă mesajele
sosesc de la MSC printr-o transmisie GSM, sau de la nodul GPRS printr-o transmisie GPRS.
O componentă complet nouă este reţeaua nucleu GPRS, care este formată din noduri care comunică prin
intermediul unei reţele interne de trunchiuri IP ce formează un fel de coloană vertebrală a reţelei fixe
pentru traficul de pachete, numită de aceea reţea “backbone”.
Nodurile GPRS sunt denumite generic GSN (GPRS Support Node) şi sunt de două tipuri: noduri care
servesc abonaţii mobili (SGSN) şi noduri poartă (GGSN).
- SGSN (Serving GSN) au ca rol principal gestiunea mobilităţii şi a comunicaţiei (ca şi MSC în
GSM);
- GGSN (Gateway GSN) au ca rol principal asigurarea interoperării cu reţele exterioare (ca şi
GMSC în GSM ). GGSN asigură interoperarea cu reţele de date de tip X.25 şi IP.
Ca şi în GSM, funcţiile de interoperare pot fi integrate într-un echipament unic, un SGSN devenind şi
GGSN, sau pot fi păstrate în echipamente fizic diferite.
Standardul GPRS analizează nu numai comunicaţia din interiorul unei reţele GPRS-PLMN, ci şi de
modul în care diferitele reţele GPRS vor interopera în vederea creării spaţiului GSM-GPRS. Astfel,
ETSI defineşte doua tipuri de reţele de trunchiuri IP:
• Reţeaua internă de trunchiuri (inter-PLMN) este o reţea IP privată care interconectează toate
nodurile GSN ale unei reţele GPRS. Ea este reţeaua “backbone”.
33
• Reţeaua de trunchiuri inter –PLMN este o reţea IP care are ca scop conectarea a două sau mai
multe GPRS-PLMN diferite. În funcţie de acordul dintre operatori, reţeaua inter-PLMN poate fi
formată din linii proprii, linii închiriate sau poate utiliza trunchiuri din reţelele publice de date, cum
ar fi Internetul. Acordul dintre operatori trebuie sa trateze nu numai probleme de transport şi tarifare,
ci şi cele de securitate în reţeaua IP.
Orice reţea GPRS va asigura roamingul abonaţilor săi în alte reţele GPRS, spaţiul GSM devenind astfel
spaţiu GSM-GPRS. Interoperarea între diferite reţele GPRS se asigură prin funcţii de interfaţare
speciale care se implementează în SGSN sau GGSN. Un nod care conţine aceste funcţii se numeşte
poarta de frontieră (B-GGSN-Border Gateway GSN).
Modul de organizare al sistemului GSM-GPRS, prin flexibilitatea sa în a asigura categorii largi de

servicii la parametrii tehnici corespunzători a făcut ca acesta să fie un punct cheie de pornire în
elaborarea şi dezvoltarea UMTS-ului. De asemenea, s-a luat în consideraţie că operatorii care doresc să
implementeze şi să opereze o reţea UMTS deţin în prealabil o reţea GSM-GPRS şi vor fi puşi în faţa
necesităţii transformării acesteia pentru a deveni noua reţea UMTS.
1.4. Prognoze privind evoluţia sistemelor de comunicaţii mobile de a 3a generaţie
69
Sistemul GPRS
În perioada de dezvoltare a versiunii de bază a sistemului şi a standardului UMTS, sub egida Forumului
UMTS s-au realizat mai multe studii de prognoză privind evoluţia comunicaţiilor mobile şi a resurselor
necesare pentru noul sistem. Ele au stat la baza prevederilor tehnice stipulate în standard, dar şi la baza
unor decizii cheie de natură economică şi managerială (termene determinate de estimările privind
intrarea în saturaţie a sistemelor GSM şi GPRS, eliberarea benzilor de frecvenţe necesare şi cât de largi
să fie acestea, planificarea dezvoltării de noi servicii cu valoare adăugată, etc).
34
O prognoză a evoluţiei comunicaţiilor mobile digitale se bazează pe o evaluare a principalelor
caracteristici de trafic ale serviciilor ce pot fi oferite de aceste sisteme de comunicaţii. O clasificare pe
categorii de trafic, cu principalele caracteristici, sunt prezentate în tabelul 1.6. Datele prezentate mai jos
aparţin unei prognoze realizate în 1998 sub egida Forumului UMTS.
Tabelul 1.6. Caracteristicile serviciilor

Servicii Rb,nu Def Rb,nu FC FA BW
[kbit/s] [s] [kbit/s] [kbit/s]
HIMM 128 144 128 2 1/1 256/256
High MM 2000 53 1509 2 0.005/1 15/3200
Medium 384 14 286 2 0.026/1 15/572
MM
Date 14 156 14.4 3 1/1 43/43
comutate
Mesaje 14 30 10.67 2 1/1 22/22
simple
Fonie 16 60 16 1,75 1/1 28/28
unde au fost utilizate notaţiile
• HIMM = Servicii multimedia foarte interactive
• High MM = Servicii multimedia de viteză mare
• Medium MM = Servicii multimedia de viteză medie
• Rb,nu = Rata de bit nominală la utilizator;
• Def = Durata efectivă a apelului;
• Rb,nu = Rata de bit netă la utilizator;
• FC = Factorul de codare;
• FA = Factor de asimetrie (legătura descendentă – DL / legătura ascendentă – UL)
• BW = Lărgimea de bandă alocată serviciului, care reprezintă produsul dintre rata de bit nominală
la utilizator, factorul de codare şi cel de asimetrie .
Prognozele pentru gradul de penetrare în rândul populaţiei a diferitelor categorii de servicii menţionate
mai sus sunt indicate în Tabelul 1.7a pentru anul 2005 şi în Tabelul 1.7b pentru anul 2010.
35
Tabelul 1.7a. Gradul de penetrare al serviciilor în anul 2005
70
Sistemul GPRS
2005 CBD / Suburban Acasă Urban Urban Rural (în

Urban (în (în (pedestru) (în / în afara
Servicii (în clădiri clădiri) vehicul) clădirilor)
clădiri) sau pe
stradă)
HIMM 0.01 0.005 0.005 0.005 0.005 0.005
High 0.05 0.047 0.047 0.047 0.047 0.047
MM
Medium 0.08 0.047 0.047 0.077 0.077 0.047
MM
Date 0.10 0.10 0.10 0.10 0.10 0.10
comutate
Mesaje 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25
simple
Fonie 0.60 0.60 0.60 0.60 0.60 0.60
Tabelul 1.7b. Gradul de penetrare al serviciilor în anul 2010

2010 CBD / Suburban Acasă Urban Urban Rural (în
Urban (în (în (pedestru) (în / în afara
Servicii (în clădiri clădiri) vehicul) clădirilor)
clădiri) sau pe
stradă)
HIMM 0.050 0.053 0.053 0.053 0.053 0.053
High 0.180 0.180 0.180 0.180 0.180 0.180
MM
Medium 0.180 0.180 0.180 0.180 0.180 0.180
MM
Date 0.100 0.100 0.100 0.100 0.100 0.100
comutate
Mesaje 0.400 0.400 0.400 0.400 0.400 0.400
simple
Fonie 0.750 0.750 0.750 0.750 0.750 0.750
Gradul de penetrare a fost definit ca fragment din numărul populaţiei dintr-o zonă de trafic care
utilizează la un moment dat serviciul respectiv. Au fost luate în consideraţie mai multe zone de trafic,
considerate caracteristice. Cel mai mare grad de penetrare este estimat pentru zonele urbane ce
formează centre finaciare şi de afaceri (CBD – Central Business District).
Un parametru cheie în prognoza privind traficul şi necesarul de resurse ce trebuie alocate la dezvoltarea
sistemului îl constituie nivelul traficului în ora de vârf (BHCA – busy hour call attempt), definit ca
raport între numărul de apeluri sau conexiuni şi numărul total de utilizatori din
36
71
Sistemul GPRS
aria considerată. Deşi estimarea acestui trafic este dificilă pentru serviciile multimedia, ale căror
caracteristici temporale nu sunt foarte bine cunoscute, raportul dintre servicii putând varia de-a lungul
unei zile, se pot lua în consideraţie valorile din tabelul 1.8.
Tabelul 1.8. Gradul de solicitare în ora de vârf

2005 2010
Servicii CBD / Urban Urban CBD / Urban Urban
Urban (pedestru) (în Urban (pedestru) (în
(în vehicul) (în vehicul)
clădiri) clădiri)
HIMM 0.12 0.06 0.004 0.24 0.12 0.008
High 0.12 0.06 0.004 0.12 0.06 0.004
MM
Medium 0.12 0.06 0.004 0.12 0.06 0.004
MM
Date 0.06 0.03 0.002 0.06 0.03 0.002
comutate
Mesaje 0.06 0.03 0.002 0.06 0.03 0.002
simple
Fonie 1 0.6 0.6 1 0.85 0.85
În vederea stabilirii necesarului de spectru de frecvenţe ce va fi alocat trebuie estimată dimensiunea

celulelor. Pentru zonele urbane dense (CBD – Central Business District) se estimează că celulele vor
avea raze de cca 75 m atât în 2005, cât şi în 2010. Raza medie în zonele urbane (pedestre sau din
vehicule) este estimată la 700 m în 2005 şi 600 m în 2010 (se estimează că raza celulelor variază în
2005 între 400 m şi 1 km în funcţie de nivelul traficului, respectiv între 300 m şi 900 m în 2010).
Dincolo de aceşti parametrii specifici sistemului de comunicaţie mobilă, o influenţă determinantă asupra
evoluţiei sistemului o are numărul de utilizatori. Analizele privind utilizatorii comunicaţiilor mobile s-
au realizat în genera pe zone geografice, aşa cum rezultă şi din tabelul 1.9. Se remarcă o creştere extrem
de accentuată pentru zona Asia – Pacific, precum şi pentru multe ţari în curs de dezvoltare (incluse în
grupul restului lumii), cum ar fi ţările post-comuniste, ceea ce explică interesul operatorilor şi al
constructorilor de echipamente pentru aceste zone şi atenţia cu care aceste zone sunt tratate în faza de
elaborarea a standardului UMTS / IMT-2000.
37
Tabelul 1.9. Prognoza numărului de utilizatori
Utilizatori fizici la 2000 2005 2010
sfârşitul anului
Europa (Uniunea 113 200 260
Europeană)
America de Nord 127 190 220
Zona Asia – Pacific1 149 400 850
Restul lumii 37 150 400
72
Sistemul GPRS
Total 426 940 1730
În Europa (mai exact în Uniunea Europeană), Japonia şi America de Nord se estimează o saturare a
pieţei din punct de vedere al numărului de utilizatori fizici în jurul anului 2010. Totuşi se preconizează
apariţia unei pieţe potenţiale adiţionale date de comunicaţiile maşină-maşină şi de apariţia mai multor
abonamente pentru acelaşi individ (de exemplu unul plătit de firma la care lucrează, al doilea plătit de el
însuşi). În celelalte ţări din lume se consideră că piaţa va fi departe de saturaţie în anul 2010.
O prognoză detaliată pentru cele 15 ţări ale Uniunii Europene este dată în tabelul 1.10.
Tabelul 1.10. Prognoza numărului de utilizatori în Uniunea Europeană

Anul Populaţia Utilizatori Pene- Din care Penetraţia
(în fizici (în traţia utilizatori
milioane) milioane) fizici ai
serviciilor
multimedia,
în milioane
2005 385 200 0.52 32 0.08
(din care 20 (0.05 de
utilizatori de High MM)
High
MM)
2010 387 260 0.67 90 0.23
Pornind de la prognozele indicate în tabelele 1.6-1.10, necesarul de spectru radio pentru anul 2010 se
ridică la o bandă cu lărgimea de 582
38
MHz. Dacă se include aici spectrul alocat în prezent pentru sistemele de generaţia a 2-a, precum şi cel
deja alocat pentru UMTS / IMT2000, numai în Europa va mai fi necesar un plus de spectru de 187
MHz. Chiar şi după anul 2010, când în Europa de vest, America de nord şi Orientul îndepărtat se va
ajunge la saturarea pieţei, este posibil ca necesarul de spectru radio să crească, datorită diversificării
serviciilor oferite utilizatorilor.
Necesarul mondial de spectru radio, detaliat pe tipuri de servicii, este indicat în tabelul 1.11.
Tabelul 1.11. Necesarul de spectru radio pentru UMTS / IMT2000

Servicii Anul Anul
2005 2010
Servicii multimedia foarte 35 MHz 85 MHz
interactive
(HIMM)
Servicii multimedia (High & 102 MHz 227 MHz
Medium
MM)
73
Sistemul GPRS
Date comutate 14 MHz 10 MHz

Mesaje simple 2 MHz 2 MHz
Fonie 214 MHz 230 MHz
Total 366 MHz 554 MHz
1 1
Total (cu necesarul pentru 403 MHz 582 MHz

divizarea spectrului)2
Note:
1 Includ spectrul existent pentru sistemele de a 2-a generaţie.
2 Dată de ineficienţa trunking-ului, de segmentele de bandă de gardă precum şi de segmentarea
spectrului pe categorii de servicii, datorită existenţei a mai multor operatori. Aceasta se presupune
că va duce la o creştere a necesarului de spectru radio de 10% în anul 2005 şi de 5% în anul 2010.
1.5. Obiective urmărite de versiunea de bază a UMTS
Obiectivele operatorilor şi ale producătorilor de echipamente nu pot fi atinse decât dacă acestea servesc
necesităţile, cerinţele şi exigenţele consumatorilor. Obiectivele cheie ale UMTS au fost definite de către
39
producătorii de echipamente în strânsă cooperare cu operatorii şi cu alte părţi interesate, grupaţi în
Grupul de Interes pentru a 3-a Generaţie al Asociaţiei Memorandumului de Înţelegere GSM (GSM
MoU 3GIG), care a inclus operatorii GSM de pretutindeni şi Forumul UMTS.
Obiectivele cheie ale UMTS sunt cuprinse în tabelul 1.12, sub titulatura de obiective ale versiunii de
bază UMTS. După introducerea operaţională a acestui sistem aceste obiective se vor extinde, pe baza
experienţei acumulate, în conformitate cu tendinţele pieţei şi cu evoluţia tehnologică. Versiunea de bază
este definită, cu foarte mici excepţii, prin versiunea anului 1999 a standardului UMTS – IMT-2000
(numită şi Release’99), care a fost publicată în martie 2000 şi reprezintă baza pentru dezvoltarea şi
implementarea diferitelor sisteme operaţionale (primul sistem operaţional UMTS – IMT-2000 a fost
lansat în vara anului 2002 în Tokio, Japonia).
Tabelul 1.12. Obiectivele UMTS

Obiective Obiective principale propuse pentru sistemul
privind: UMTS – versiunea de bază (Release’99)
(operaţionale începând cu anul 2002)
1
din care numai în Japonia, în anul 2000: 60-70 milioane; în anul 2010: 90-100 milioane
74
Sistemul GPRS
Servicii • servicii multimedia, cu o rată de transmisie

oferite de:
• până la 2 Mbit/s pentru o viteză maximă a
staţiei mobile de 10 km/h (terminale indoor
sau outdoor cu deplasare pedestră);
• până la 384 kbit/s în medii urbane şi
suburbane (outdoor) cu viteza maximă de 120
km/h;
• până la 144 kbit/s în medii rurale cu viteza
maximă de 500 km/h;
• calitate ridicată a transmisiunii de voce
(similar
reţelelor fixe) la rate scăzute de transmisie;
• transmisiuni prin comutare de pachete la
diferite viteze de transmisie şi în diferite
condiţii radio de propagare;
• modul de creare de servicii şi pentru
măsurători;
• portabilitatea serviciilor în timpul operaţiei
de roaming în alte reţele;
40
Tabelul 1.12. Obiectivele UMTS (continuare)
Obiective principale propuse pentru sistemul
UMTS – versiunea de bază (Release’99)
operaţionale începând cu anul 2002)
• mecanism avansat de adresare, de exemplu
tip Internet;
• mecanisme noi de încărcare (de exemplu
volume);
• mod şi bandă de operare duale
UMTS/GSM, incluzând roaming între
“insulele” UMTS;
• roaming între reţelele UMTS şi GSM;
• operare în oricare bandă potrivită care
devine disponibilă, de exemplu GSM,
DCS1800, PCS1900.
75
Sistemul GPRS
• Echipamente mobile şi module tip SIM cu

încărcarea parametrilor prin interfaţa radio (de
exemplu pentru transmisiuni de date şi
aplicaţii particulare – facilitate care pentru
versiunea de bază a sistemului necesită studii
suplimentare);
• terminale multimedia;
• terminale cu mod şi bandă duale
GSM/UMTS;
• terminale adaptive.
• noi staţii de bază UMTS, având
• purtători de informaţie flexibili;
• rate de până la 2 Mbit/s;
• interfeţe rapide, autoadaptabile;
• capacitate sporită;
• acceptare de rate de transmisie variabile şi
tipuri mixte de trafic;
• eficienţă ridicată în utilizarea spectrului
pentru multimedia şi transmisiuni de voce cu
viteză mică.
• evoluţia GSM NSS (subsistemul reţea) şi
ISDN/IN
reţea inteligentă);
• noi mecanisme de încărcare şi contorizare;
• suport pentru mobilitatea serviciilor
personalizate prin reţele – VHE (Virtual
Home Network);
41
Tabelul 1.12. Obiectivele UMTS (continuare)
Obiective Obiective principale propuse pentru sistemul
privind: UMTS – versiunea de bază (Release’99)
(operaţionale începând cu anul 2002)
Nucleul • acceptare de rate de transmisie variabile şi
reţea fixă tipuri mixte de trafic;
• elemente de convergenţă între
echipamentele mobile şi
fixe;
• acceptarea pachetelor de date prin
protocoalele Internet.
76
Sistemul GPRS
Securitate • protecţie la utilizarea reţelei;

• prevederi de servicii de securitate pentru
utilizatori;
• controlul scăpărilor şi/sau utilizărilor
abuzive ale
reţelei;
Operare/ • stabilirea automată a relaţiilor pentru
întreţinere roaming;
• acceptarea reţelelor de vânzări directe de
la distanţă.
O parte din obiectivele urmărite de UMTS nu vor putea fi implementate în totalitate decât în viitoarele
faze de dezvoltare ale sistemului. Dintre acestea se pot aminti:
• capacitatea de a oferii toată gama de servicii întregii populaţiei;
• acoperire radio globală, inclusiv direct de pe satelit la o rată de până la
144 kbit/s la o viteză relativă de până la 1000 km/h;
• acces direct la satelit pentru marea masă a utilizatorilor;
• flexibilitate în introducerea de noi servicii şi capacităţi tehnice;
• coexistenţa unor aplicaţii în scopuri multiple: comunicaţii publice sau private, telefonie de bază
pentru comunicaţii simple sau transmisiuni multimedia de bandă largă pentru comunicaţii avansate.
1.6. Evoluţia standardului UMTS
Definirea din punct de vedere tehnic a diferitelor concepte care stau la baza acestui sistem s-au realizat
pe baza unei cooperări ştiinţifice şi tehnice între specialişti din diferite universităţi europene pe de o
parte şi cei din
42
cadrul companiilor producătoare de echipament sau ai operatorilor de telecomunicaţii pe de altă parte.
Aceştia au fost reuniţi sub egida programelor FRAMES şi ACTS finanţate de Uniunea Europeană.
Întregul proces de definire a acestui nou sistem a fost coordonat de un grup de lucru special creat în
cadrul Institutului European de Standardizare în Telecomunicaţii (ETSI).
Procesul de definire a sistemului şi de standardizare astfel început s-a axat pe trei direcţii principale:
• elaborarea de standarde pentru echipamente terminale noi;
• elaborarea de tehnici, de echipamente şi, implicit, de standarde pentru o reţea de acces nouă,
fiind formate în acest sens mai multe grupuri de lucru ce au formulat următoarele propuneri:
• propunerea Alpha: reţea de acces de tip CDMA de bandă largă (WCDMA – Wideband CDMA);
• propunerea Beta: reţea de acces de tip OFDM (Orthogonal FDMA);
• propunerea Gamma: reţea de acces de tip TDMA de bandă largă (WTDMA – Wideband
TDMA);
• propunerea Delta: reţea de acces de tip TD-CDMA (cu acces multiplu mixt, atât cu diviziune în
timp, cât şi în cod);
77
Sistemul GPRS
• propunerea Epsilon: reţea de acces de tip ODMA (Opportumity Driven Multiple Access);
• dezvoltarea de capabilităţi noi ale reţelei fixe deja existente.
Pentru definirea sistemului au fost parcurse următoarele etape:

• definirea unei viziuni globale a sistemului UMTS, prin stabilirea obiectivelor urmărite de către
noul sistem;
• determinarea benzilor de frecvenţă în care noul sistem va urma să opereze şi adoptarea măsurilor
necesare pentru eliberarea acestora;
• definirea conceptelor de bază şi a parametrilor aferenţi pentru noul standard;
• elaborarea unui proiect de cartă a operatorilor, pe modelul Memorandumului de Înţelegere GSM;
• obţinerea consensului tuturor părţilor.
43
Un moment cheie în definirea acestui sistem s-a atins la reuniunea grupului de lucru SMG 24 bis al
ETSI, care a avut loc la Paris în zilele de 28 şi 29 ianuarie 1998. În urma propunerilor înaintate anterior
pentru modul de realizare a accesului în noul sistem s-a atins un consens, prin definirea soluţiilor
tehnice pentru interfaţa radio, care poartă numele de UTRA (UMTS Terrestrial Radio Access). Aceasta
se bazează pe reunirea a două variante:
• WCDMA (acces multiplu de bandă largă cu diviziune în cod –
Wideband Code Division Multiple Access), bazată pe propunerea Alpha, pentru care se realizează
transmisiunea duplex în modul clasic, prin diviziune în frecvenţă (FDD – Frequency Duplex Division)
în benzile de 1920-1980 MHz pentru legătura ascendentă (uplink), de la staţia mobilă la staţia de bază,
respectiv 2110-2170 MHz pentru legătura descendentă (downlink), de la staţia de bază la cea mobilă2.
• TD/CDMA (acces multiplu cu diviziune mixtă, în timp şi în cod – Time Division / Code
Division Multiple Access), bazată pe propunerea Delta, pentru care se realizează transmisiunea
duplex prin diviziune în timp (TDD – Time Duplex Division) în banda de 2010-2025 MHz.
Odată cu preluarea operaţiei de standardizare de către Uniunea Internatională de Telecomunicaţii prin

proiectul de parteneriat 3GPP, standardul UMTS / IMT-2000 a fost definitivat în versiunea sa de bază,
numită “Release’99”, în conformitate cu obiectivele enumerate mai sus,
44
versiune care a fost publicată în martie 2000. Această versiune stă la baza prezentării din această
lucrare. Contribuţiile majore ale acestei versiuni comparativ cu sistemele precursoare sunt următoarele:
• păstrarea unei compatibilităţi cu sistemul GSM / GPRS la nivelul serviciilor, al arhitecturii şi al
aspectelor definitorii ale acestui sistem, ceea ce deschide calea interoperării GSM-UMTS;
• elaborarea de la zero a unei interfeţe radio şi a unei reţele de acces complet noi, de tip WCDMA
(FDD) şi TD/CDMA (TDD), cu o rată a semnalului împrăştiat de 3,84 Mchip/s;
2
Propunerea UIT (Conferinţa WARC’92) de alocare a frecvenţelor pentru sistemele de generaţia a 3-a prevede benzile de 1885 - 1980 MHz, 2010 – 2025
MHz şi 2110 – 2170 MHz pentru componenta terestră, precum şi cele de 1980 – 2010 MHz şi 2170 – 2200 MHz pentru componenta direct prin prin
satelit. În Europa banda de 1885 – 1900 MHz este rezervată pentru DECT, iar pentru modul FDD, unde sunt necesare perechi de benzi separate printr-
un ecart corespunzător, nu se pot rezerva decât banda de 2110 – 2170 MHz şi o pereche inferioară tot de 60 MHz lărgime de bandă. De aceea banda
de 2010 – 2025 MHz a fost rezervată pentru modul TDD, iar banda de 1900 – 1920 MHz este eliberabilă până în 2005 tot pentru modul TDD. La
comunicaţia direct prin satelit se va utiliza exclusiv modul FDD (cel TDD este dificil datorită dificultăţilor mai mari de sincronizare) În Extremul
Orient este disponibil tot spectrul propus de UIT, cu excepţia Japoniei şi Koreei, unde numai benzile FDD vor fi disponibile deocamdată. Situaţia este
mult mai complicată în zona americană, deoarece benzile ce pot fi făcute disponibile sunt mai înguste, deci acolo cerinţele privind banda alocată unui
semnal sunt mult mai stricte.
78
Sistemul GPRS
• dezvoltarea de echipamente utilizator multimod, corespunzătoare noii reţele de acces, cu

performanţe de radiofrecvenţă îmbunătăţite corespunzătoare ultimelor studii de siguranţă în utilizare
şi lucrului în toate regiunile globului pământesc, cu facilităţi de testare avansate;
• îmbunătăţirea performanţelor reţelei fixe comparativ cu cea GSM / GPRS, în condiţiile
menţinerii compatibilităţii cu aceasta, pentru a permite derularea de noi servicii în conformitate cu
obiectivele menţionate ale sistemului, cum ar fi serviciile nestructurate, ceea ce a condus la o
arhitectură de sistem deschis.
Anul 2000 şi anii care au urmat au adus o criză economică profundă în domeniul telecomunicaţiilor şi al
internetului, inclusiv în zona comunicaţiilor mobile. Unul din elementele negative specifice
comunicaţiilor mobile care s-a conturat în această perioadă a fost reacţia negativă a mediilor economice,
bancare şi bursiere, la nivelul foarte ridicat al investiţiilor pe care îl solicită infrastructura de acces a
UMTS. Acest lucru a condus la extinderea sistemului prin dezvoltarea EDGE şi înglobarea acestuia în
cadrul reţelei terestre de acces UMTS (UTRA), ceea ce va permite dezvoltarea, la un preţ mai redus, de
servicii cu viteză suficient de mare (superioare valorii de 384 kbit/s, până la o rată maximă de 554 kbit/s
pentru un unic utilizator). Dincolo de estimarea unei dezvoltări mai lente a comunicaţiilor mobile
comparativ cu estimările forumului UMTS, conjunctura apărută va oferi răgazul unei consolidări a
ofertei de servicii care să fie validate de piaţă, fără de care sistemele de generaţia a 3-a vor constitui
doar o infrastructură avansată de telecomunicaţii, dar nu şi un succes economic.
45
Ulterior versiunii de bază au fost dezvoltate noi versiuni ale standardului (Release’00, redenumită
Release 4 în 2001, apoi Release 5 şi Release 6) care să ţină cont de noile realităţi economice şi să preia
noile tendinţe din domeniul telecomunicaţiilor.
Versiunea “Release 4”, publicată în martie 2001, a adus un număr de completări sistemului UMTS:
• consolidarea ofertei de servicii, în special pe linia personalizării acestora (VHE – Virtual Home
Environment), a evoluţiei spre o arhitectură a serviciilor deschise (OSA – Open Services
Architecture) şi a localizării serviciilor atât în cazul comutaţiei de pachete, cât şi în cea de circuite;
• dezvoltarea interfeţei radio prin definirea repetoarelor UTRA şi consolidarea reţelei de acces
prin flexibilizarea transportului datelor pe legătura mobilă şi introducerea compresiei capetelor
(header) de pachete;
• completarea modului TDD de acces radio cu o versiune de bandă îngustă (1,28 Mchips/s) pentru
o mai bună utilizare a spectrului de frecvenţe (în special în zona americană);
• dezvoltarea terminalelor prin accesarea altor dispozitive via Bluetooth;
• continuarea dezvoltării reţelei fixe şi a terminalelor pe linia trasată de versiunea de bază pentru
consolidarea ofertei de servicii a sistemului.
Versiunea “Release 5”, din perioada martie - iunie 2002, a adus un număr de completări sistemului
UMTS, cu precădere în zona asigurării unei diversităţi de servicii şi a îmbunătăţirii reţelei fixe în
conformitate cu acestea, dar şi prin integrarea EDGE în cadrul modalităţilor de acces pe legătura mobilă
(GERAN). Dintre cele mai importante contribuţii la dezvoltarea sistemului trebuie amintite
următoarele:
• noua versiune CAMEL 4, dezvoltată din versiunea iniţială CAMEL din GPRS (Customised
Application for Mobile Enhanced Logic – ansamblu de aplicaţii personalizate pentru logica
79
Sistemul GPRS
îmbunătăţită a reţelei mobile) şi versiunile intermediare incluse în versiunea de bază a UMTS

(Release’99);
• consolidarea ofertei de servicii integrate în arhitectura serviciilor deschise (OSA - Open Services
Architecture);
46
• dezvoltarea serviciilor multimedia prin IP (IMS – IP-based Multimedia Services);
• dezvoltarea de aplicaţii extinse tip flux mobil transparent de pachete comutate de la un utilizator
la alt utilizator (denumite în standard drept “Extended Streaming” de la “Extended Transparent End-
to-End Packet SwitchedMobile Spreaming Application”);
• noi canale de transport pe legătura mobilă pentru aplicaţii de transport de tip IP şi transfer rapid
de pachete pe legătura descendentă (HSDPA – High Speed Downlink Packet Access);
• integrarea reţelei de acces EDGE (GERAN – GSM EDGE Radio Access Network) în cadrul
reţelei de acces UMTS.
În prezent este în curs de definitivare versiunea “Release 6” ce urmează a fi publicată în perioada iunie -
decembrie 2003 şi care va aduce mai multe îmbunătăţiri şi completări sistemului. Dintre acestea se
remarcă următoarele:
• dezvoltarea interfeţei radio pentru a accepta mai multe antene la emisie şi la recepţie (MIMO
antennas – Multiple Input Multiple Output antennas);
• dezvoltarea mesajelor multimedia (MMS) şi a serviciilor de difuzare multimedia (MBMS –
Multimedia Broadcast / Multicast Service);
• dezvoltarea algoritmilor de securizare a accesului;
• interoperarea reţelelor WLAN – UMTS;
• dezvoltarea profilelor generice ale utilizatorului;
• dezvoltarea serviciilor multimedia prin IP (IMS – IP-based Multimedia Services), faza a 2-a şi a
serviciilor localizate (LCS), faza a 2-a;
• îmbunătăţirea cerinţelor privind calitatea serviciului (QoS); • îmbunătăţirea accesului EDGE
(GERAN).
Deoarece versiunea de bază (Release’99) este versiunea luată ca referinţă pentru UMTS, în primul rând
pentru că ea prezintă noua reţea de acces pentru legătura mobilă şi noua interfaţă radio, dezvoltată de la
zero, precum şi pentru că această versiune este cea pe care se bazează primele sisteme operaţionale
UMTS, ea va fi luată ca referinţă şi în capitolele următoare ale prezentei lucrări.
47
Capitolul 2.
SERVICII UMTS
Din punct de vedere al serviciilor oferite, UMTS are următoarele obiective:

• să formeze un unic sistem integrat prin care utilizatorul să aibă acces la servicii într-un mod simplu
şi egal, indiferent de mediul în care se găseşte;
• să permită o diferenţiere între serviciile oferite de reţele de servire şi diferitele medii;
• să ofere o gamă largă de servicii de telecomunicaţii, incluzând cele oferite de reţelele fixe, la o rată
de transmisie de până la 2 Mbit/s, precum şi servicii specifice comunicaţiilor mobile; aceste servicii
trebuie să fie disponibile atât în zone rezidenţiale, cât şi în zone publice sau la birou, în arii cu
80
Sistemul GPRS
diferite densităţi ale populaţiei; calitatea acestor servicii trebuind să fie comparabilă cu cea oferită
de reţelele fixe sau ISDN;
• să ofere servicii prin terminale de mână (hend-held), portabile, montate pe vehicule, mobile sau fixe
(inclusiv cele care în mod normal operează în conexiune cu reţelele fixe), în toate mediile
(rezidenţiale, private de tip casnic, public, la birou, sau de orice alt tip din punct de vedere al
propagării radio), impunând astfel terminalelor toate capabilităţile necesare unei astfel de diversităţi
în funcţionare;
• să permită roamingul serviciilor, astfel încât utilizatorii să poată accesa de oriunde serviciile
necesare în acelaşi mod, atât de acasă cât şi din oricare alt punct;
• să ofere servicii audio, de date, video şi servicii particulare de tip multimedia;
• să permită introducerea flexibilă a serviciilor de telecomunicaţii;
• să permită ca un utilizator pedestru să aibă acces în mediul rezidenţial la toate serviciile oferite în
mod normal de o reţea fixă;
• să permită ca un utilizator pedestru să aibă acces în mediul de la birou la toate serviciile oferite în
mod normal de un PBX sau o reţea locală (LAN);
• să constituie un substitut pentru reţelele fixe din zone cu densităţi diverse de populaţie, în condiţiile
stipulate de autoritatea de reglementare naţionala sau regională;
• să permită utilizarea de interfeţe cu terminale care se conectează în mod normal la reţelele fixe.
MMI
Servicii suplimentare Teleservicii/
Aplicatii
UIM
Platforma serviciilor
Manag. Controlul Controlul

Mobilitatii Apelului Suportului
Subretea prin fir
Subretea radio
Fig. 2.1. Arhitectura serviciilor.
2.4. TIPURI DE SERVICII. CLASIFICARE
La fel ca în GSM, în UMTS serviciile se clasifică în:

• servicii de bază de telecomunicaţii (figura 2.2), care cuprind:
• serviciile suport, ce constau din servicii de telecomunicaţii ce oferă o capabilitate de transport a
semnalelor între puncte diferite de acces;
81
Sistemul GPRS
• teleserviciile, care sunt servicii de telecomunicaţii complete, incluzând funcţiile echipamentului

terminal, care asigură comunicaţia între utilizatori în conformitate cu protocoale stabilite prin
înţelegere între operatorii de reţea;
• servicii suplimentare, care modifică sau completează serviciile de bază de telecomunicaţii, dar care
nu sunt servicii ce pot fi oferite utilizatorilor ca servicii de sine stătătoare, ci numai împreună sau
în asociaţie cu serviciile de bază de telecomunicaţii.
TE: Terminal Equipment – Echipament Terminal

TAF: Teminal Adaption Function – Bloc functional de adaptare a terminalului
Figura 2.2. Aria de referire a serviciilor de bază de telecomunicaţii.
Spre deosebire de serviciile suport, teleserviciile şi serviciile suplimentare nu sunt integral

standardizate în UMTS. Apare în plus noţiunea de:
• capabilitate a serviciilor, care constă din servicii suport, definite prin parametrii şi/sau mecanismele
necesare realizării unor servicii prin reţea şi sub controlul reţelei, respectiv de
• procedură, care constă dintr-o parte a capabilităţii serviciilor care este accesibilă utilizatorului prin
intermediul unei interfeţe standardizate de aplicaţie.
Aceste capabilităţi, descrise prin standardul UMTS, permit operatorilor şi/sau utilizatorilor să-şi
extindă setul de teleservicii şi/sau de servicii suplimentare, completându-le pe cele prevăzute în
standard cu altele, specifice.
2.5. Servicii suport
2.5.1. Cerinţe privind transferul informaţiei
Din acest punct de vedere, serviciile suport pot fi servicii orientate către conexiune (pentru aplicaţii
în timp real) sau fără această orientare. Dar toate trebuie:
• să asigure o rată de bit constantă, garantată;
• să asigure o rată de bit variabilă, negarantată; respectiv
• să asigure o rată de bit variabilă în timp real, cu o valoare minimă, garantată, a acestei rate,
• unui flux de date în timp real, cu o rată de bit garantată, cu o întârziere garantată pe întregul lanţ de
transmisie şi cu o variaţie a acestei întârzieri de asemenea garantată;
82
Sistemul GPRS
• unui serviciu conversaţional în timp real, cu o rată de bit garantată, cu o întârziere garantată pe întregul
lanţ de transmisie şi cu o variaţie a acestei întârzieri de asemenea garantată.
Serviciile suport trebuie să asigure una din următoarele configuraţii de trafic, numite caracteristici
de trafic:
• punct la punct:
• unidirecţională;
• bidirecţională,
• simetrică;
• asimetrică;
• unidirecţională, punct la multipunct:
• cu destinatari multipli, caz în care destinatarii sunt stabiliţi în prealabil sau prin operaţii distincte de a
adăuga sau şterge partenerii pentru transferul de informaţie;
• cu difuzare, caz în care destinatarii nu sunt cunoscuţi în totalitate de sursă, care nu controlează
conexiunea, dar aceştia primesc informaţia numai în urma unei cereri.
2.5.2. Cerinţe privind calitatea informaţiei transferate
Calitatea informaţiei se referă la integritatea biţilor transferaţi şi la cerinţele privind timpul de

transfer. Parametrii aferenţi sunt:
• întârzierea maximă de transfer, care constă din intervalul de timp dintre momentul primirii cererii de
transfer a unei informaţii la un punct de acces şi momentul în care aceasta este livrată la punctul de
acces destinaţie;
• variaţia întârzierii cu care este recepţionată informaţia, parametru esenţial în comunicaţiile în timp
real;
• rata erorii de bit (BER) care este raportul dintre biţii transferaţi incorect şi numărul total de biţi
transferaţi;
• rata de transfer a datelor care reprezintă numărul de biţi de date transferaţi între două puncte de
transfer într-o perioadă de timp precizată.
2.5.3. Rata maximă de bit în comunicaţiile UMTS
• maximum 144 kbit/s în cazul conexiunii radio prin satelit;

• maximum 144 kbit/s în mediul rural;
• maximum 384 kbit/s în mediul urban/suburban, în exteriorul clădirilor (outdoor);
• maximum 2048 kbit/s în interiorul clădirilor (indoor) sau pe distanţe reduse în exteriorul clădirilor
(low range outdoor).
2.5.4. Cerinţe privind calitatea serviciilor (QoS)
A. Cerinţe generale
Tabelul 2.1. Limitele pentru parametrii de calitate ai
serviciilor.
83
Sistemul GPRS
Trafic cu întârziere Trafic cu întârziere

constantă (în timp real) variabilă (care nu se face
în
timp real)
Mediu de operare BER / Întârzierea maximă BER / Întârzierea maximă
de transfer (MTD) de transfer (MTD)
Transmisiuni prin satelit MTD ≤ 400 ms MTD ≥ 1200 ms
(viteza relativă a staţiei -3
BER = 10 - 10 -7
(Obs. 2)
mobile ≤ 1000 km/h) (Obs. 1) BER = 10-5 - 10-8
Rural MTD = 20 ... 300 ms MTD ≥ 150 ms
-3 -7
(viteza relativă a staţiei BER = 10 - 10 (Obs. 2)
mobile ≤ 500 km/h) (Obs. 1) BER = 10-5 - 10-8
Urban / Suburban, în MTD = 20 ... 300 ms MTD ≥ 150 ms
exteriorul clădirilor (Obs. 2)
(viteza relativă a staţiei BER = 10-3 - 10-7 (Obs.
mobile ≤ 120 km/h) 1) BER = 10-5 - 10-8
În interiorul clădirilor sau MTD = 20 ... 300 ms MTD ≥ 150 ms
în apropierea acestora (Obs. 2)
(viteza relativă a staţiei BER = 10-3 - 10-7 (Obs.
mobile ≤ 10 km/h) 1) BER = 10-5 - 10-8
Observaţii:
1. Este de dorit să existe un compromis între BER şi întârziere.
2. Întârzierea maximă de transfer (MTD) trebuie văzută aici ca o valoare ţintă pentru 95% din date.
3. Valoarea vitezei maxime de 500 km/h pentru mediul rural a fost aleasă în ideea de a oferi servicii în
vehiculele de viteză mare, de exemplu în trenuri. Aceasta nu este o viteză tipică (250 km/h ar putea fi
considerată drept valoare tipică).
B. Clasificarea serviciilor suport în funcţie de cerinţele utilizatorilor finali

Tabelul 2.2. Clasificarea aplicaţiilor în funcţie de toleranţa la erori şi de întârzierea
globală.
84
Sistemul GPRS
Flux
informational
Conversational Mesaje audio si
video Fax
voce si video vocale
Telnet, Comert FTP, imagini

jocuri electronic, statice, Posta
interactive browsere WEB paging electronica:
notificare
sosire mesaje
Tolerant
la erori
Intolerant
la erori
Conversational InteractivFlux informational Fundal

(întârziere <<1 sec)(întârziere ≈ 1 sec)(întârziere <10
sec)(întârziere >10 sec)
Un utilizator tipic nu este interesat să ştie în ce mod este realizat un anume serviciu. De aceea sunt
preferaţi parametrii care:
• sunt focalizaţi pe efecte uşor perceptibile de către utilizatori şi nu neapărat pe cauzele acestor efecte
din cadrul reţelei;
• sunt independenţi de modul în care este proiectată / realizată reţeaua;
• pot fi asiguraţi de către un ofertant de servicii;
• ţin cont de toate aspectele serviciului din punctul de vedere al utilizatorului, care să poată fi măsurate
obiectiv la punctul de acces al serviciului.
C. Servicii suport de tip conversaţional în timp real

În cazul serviciilor conversaţionale în timp real, principalele caracteristici de calitate sunt: •
prezervarea relaţiei temporale dintre entităţile fluxului de informaţie şi
• grila conversaţională (o întârziere de transfer redusă şi foarte strictă).
85
Sistemul GPRS
Serviciul conversaţional vocal reprezintă suportul pentru teleserviciul de telefonie. Cerinţele

privind întârzierea de transfer ( UIT-T G.114) pentru o linie de transmisiune unidirecţională sunt:
− domeniu recomandat de 0 .. 150 ms; −
domeniul acceptat de 150 .. 400 ms;
− domeniul inacceptabil de peste 400 ms.
Tabelul 2.3. Performanţele serviciilor conversaţionale în
timp real.
Mediu Aplicaţie Grad de Rata Performanţele parametrilor cheie
simetrie datelor
Întârziere pe Variaţia Pierderea
un sens de întârzierii de
comunicaţie informaţie
Audio Conversaţie Bidirecţional 4-25 <150 ms < 1 ms FER < 3%
vocală kbit/s (valoare
uzuală)
<400 ms
(valoare
limită)
Video Videofon Bidirecţional 32-384 <150 ms FER < 1%
kbit/s (valoare
uzuală)
<400 ms
(valoare
limită)
Sincr. buzelor
:
<100 ms
Date Telemetrie Bidirecţional <28.8 < 250 ms - Zero
control kbit/s
bidirecţional
Date Jocuri Bidirecţional <1 < 250 ms - Zero
interactive kbit/s
Date Telnet Bidirecţional <1 < 250 ms - Zero
asimetric kbit/s
D. Servicii suport interactive

Tabelul 2.4. Performanţele serviciilor
interactive.
simetrie datelor
86
Sistemul GPRS
Întârziere Variaţia Pierderea

pe un sens întârzierii de
de informaţie
comunicaţie
Audio Mesagerie Primar 4-13 < 1 s (redare) < 1 ms < 3% FER
vocală unidirecţional kbit/s <2s
(înregistrare)
Date Browsere Primar < 4 s / pag. - Zero
Web - unidirecţional
HTML
Date Tranzacţii Bidirecţional <4s - Zero
cu prioritate
ridicată
(ATM,
comerţ
electronic)
Date Poştă Primar <4s - Zero
electronică unidirecţional
(acces la
server)
Parametrii fundamentali de calitate a serviciilor interactive sunt: •
formatul prestabilit al răspunsurilor cerute;
• păstrarea conţinutului de plată.
E. Servicii suport de tip flux informaţional

Caracteristicile serviciilor suport de tip informaţional în timp real sunt deci:
• caracterul unidirecţional al transferului de date;
• necesitatea de a păstra relaţia temporală între diferitele entităţi.
Tabelul 2.5. Performanţele serviciilor de tip flux
informaţional.
simetrie datelor
Întârziere Variaţia Pierderea
pe un sens întârzierii de
de informaţie
comunicaţie
Audio Flux audio de Primar 32-128 < 10 s < 1 ms < 1% FER
calitate unidirecţional kbit/s
ridicată
Video Flux Unidirecţional 32-384 < 10 s < 1% FER
unidirecţional kbit/s
87
Sistemul GPRS
Date Transferul / Primar < 10 s - Zero

recuperarea unidirecţional
pachetelor de
date
Date Imagini fixe Unidirecţional < 10 s - Zero
Date Telemetrie - Unidirecţional <28.8 < 10 s - Zero

monitorizare kbit/s
F. Servicii suport de tip fundal
Din punct de vedere al calităţii serviciilor transferul de date de tip fundal are următoarele
caracteristici:
• timpul nu este un factor de constrângere; • păstrează confidenţialitatea transferului.
2.6. Teleservicii
Teleserviciile oferă capabilităţi complete de comunicaţie, utilizând funcţiile echipamentului

terminal, ale reţelei, precum şi eventualele funcţii oferite de centre, subreţele sau echipamente dedicate
şi permite transmiterea unui anumit tip de informaţie disponibilă la un utilizator, cu parametrii specificaţi,
independent de un alt serviciu de comunicaţie oferit de reţea. Sunt 6 categorii de teleservicii:
• servicii multimedia de tip conferinţă;
• servicii multimedia conversaţionale;
• servicii de distribuţie multimedia;
• servicii multimedia de achiziţie de date; • servicii de mesagerie multimedia;
• servicii de colectare multimedia.
Teleserviciile multimedia permit transferul (iar în unele cazuri achiziţia, mesageria şi distribuţia)
diferitelor tipuri de informaţii, care constituie componentele serviciului.
2.6.1. Localizarea teleserviciilor în comunicaţiile UMTS
Retea UMTS
Aplicat Aplicat
ie Figura 2.3. Teleserviciu UMTS. ie
Retea UMTS Retea tinta
88
Sistemul GPRS
Aplicat Unitate de Aplicat

ie interconectare
de nivel ridicat ie
Figura 2.4. Teleserviciu cu interconectare de nivel ridicat.
Retea UMTS Retea tinta

k
Aplicat Unitate de Aplicat

ie interconectare
de nivel scazut ie
Figura 2.5. Teleserviciu cu interconectare de nivel scăzut.
2.6.2. Teleservicii standardizate
Au fost standardizate următoarele teleservicii (preluate din GSM):

• telefonia;
• apelul de urgenţă; • serviciul de mesaje scurte.
2.6.3. Accesul la Internet
În specificaţiile UMTS se prevede:

• optimizarea traficului IP prin interfaţa radio a UMTS în sensul minimizării cantităţii de informaţie
transmise;
• utilizarea optimă a protocoalelor şi algoritmilor de criptare la comunicaţia prin interfaţa radio
UMTS;
• interoperabilitate între Internet şi UMTS privind mecanismele de asigurare a calităţii serviciilor
(QoS).
2.7. Servicii suplimentare
Serviciile suplimentare au rolul de a completa şi personaliza utilizarea serviciilor de bază de
telecomunicaţii (serviciile suport şi teleserviciile). Capabilităţile standardizate în UMTS permit utilizarea
întregului set de servicii suplimentare GSM, aşa cum el este prevăzut în specificaţia GSM 02.04.
89
Sistemul GPRS
2.8. Proceduri
Procedurile constau din blocuri de protocoale, deschise utilizatorului şi independente de o anumită
realizare tehnologică, care sunt accesibile prin intermediul unei interfeţe standardizate destinate
aplicaţiilor.
Procedurile permit realizarea de aplicaţii care să utilizeze capabilităţi ale serviciilor (de exemplu
CAMEL sau MExE) într-un mod deschis şi sigur prin intermediul reţelei UMTS. Se disting două categorii
de proceduri:
• proceduri structurate, care constau din utilităţi folosite în mod curent, necesare procedurilor
nestructurate pentru a le face accesibile, sigure, elastice şi uşor de administrat;
• proceduri nestructurate, care constau din aplicaţii bazate pe capabilităţile serviciilor oferite de reţea.
2.8.1. Procedurile structurate

Procedurile structurate se utilizează în operaţii care se repetă des şi sunt necesare multor utilizatori
şi oferă o funcţionalitate independentă de un anume serviciu particular. Setul de proceduri structurate
este deschis, putând fi completat ulterior cu noi proceduri. Exemple de proceduri structurate sunt:
• autentificarea;
• autentificarea reţelei-utilizator;
• autentificarea reţelei de aplicaţie;
• autentificarea aplicaţiei unui utilizator;
• autorizarea;
• autorizarea reţelei de aplicaţie;
• autorizarea aplicaţiei unui utilizator; • înregistrarea; • notificarea.
2.8.2. Procedurile nestructurate

Procedurile se definesc, pe cât este posibil, într-un mod generic, pentru a nu fi dependente de o
implementare specifică a unei reţele. Pentru a atinge acest obiectiv este necesară identificarea
funcţionalităţii oferite de mai mult de o singură capabilitate a serviciilor.
Utilizând proceduri generice, aplicaţiile devin independente de capabilităţile de nivel scăzut,
respectiv de implementare.
Exemple de proceduri nestructurate sunt:
• controlul sesiunii;
• procedurile de securizare;
• translatarea adresei;
• încărcarea datelor;
• procedurile de mesagerie;
• managementul profilului utilizatorului;
• taxarea;
• definirea stării utilizatorului;
• definirea capabilităţilor terminalului.
2.8.3. Exemple de servicii nestandardizate realizate pe baza procedurilor A.
Restricţionarea apelului
90
Sistemul GPRS
B. Filtrarea / redirecţionare apelului

C. Menţinerea apelului
D. Transferul apelului
E. Apelarea inversă când destinatarul este liber
2.9. Protocoale şi capabilităţi standardizate

În standardul UMTS s-au prevăzut un număr de protocoale şi capabilităţi care se pot utiliza pentru
controlul şi crearea serviciilor. Două dintre acestea sunt esenţiale în UMTS: protocolul de acces şi mediul
de execuţie.
2.9.1. Protocolul de acces

Protocolul de acces permite realizarea de servicii multimedia (servicii caracterizate de flexibilitatea
cu care se schimbă dinamic numărul de participanţi şi numărul de conexiuni pe durata unui apel sau
sesiuni).
Protocolul de acces ţine cont că o aplicaţie necesită în general o sincronizare între diferitele
conexiuni ce se fac pentru execuţia ei. De asemenea ţine cont de faptul că această sincronizare trebuie să
se menţină şi după operaţia de transfer.
O a doua cerinţă privind protocolul de acces se referă la faptul ca multe aplicaţii se pot termina
prin intermediul altor reţele (PSTN, GSM, ISDN, Internet), care introduc limitări în comparaţie cu o reţea
UMTS. Obiectivul urmărit prin protocolul de acces este să se utilizeze la maximum posibilităţile
ansamblului reţelelor care conlucrează la realizarea serviciului respectiv.
O a treia cerinţă avută in vedere de protocolul de acces este ca să se poată asigura mai multe apeluri
/ sesiuni active simultan de la o unică staţie mobilă.
2.9.2. Mediul de execuţie

Mediul de execuţie constă dintr-un set de capabilităţi standardizate pe baza cărora se realizează
serviciile personalizate specifice unui utilizator (HE - Home Environment) sau reţelei (SN – Serving
Network), de tip aplicaţie, teleserviciu sau serviciu suplimentar. În cadrul mediului de execuţie se disting
următoarele componente:
• un limbaj standardizat de descriere a componentelor interfeţelor specifice ale utilizatorilor (atât pentru
intrare cât şi ieşire), utilizabil exclusiv pentru platformele care sunt în acelaşi timp şi terminale;
• un limbaj standardizat de descriere a procedurilor, valabil pentru toate tipurile de platforme;
• interfeţe standardizate programabile pentru aplicaţii, dar care sunt dependente de tipul de platformă
şi care includ primitive pentru accesarea funcţiilor de control de bază, ca în exemplele din figurile 2.6
şi 2.7;
• elemente de stare a apelului, de mesaje sau de informaţii care pot comanda diferitele interacţiuni cu
logica serviciului;
• mijloace de a activa / dezactiva elementele de comandă;
• o schemă certificată standardizată şi un model de asigurare a securităţii, cu mai multe niveluri de
adevăr pentru a controla drepturile de acces la resursele şi capabilităţile platformei de aplicaţie;
• protocoale standardizate pentru încărcarea instrucţiunilor în platforma de aplicaţie.
91
Sistemul GPRS
2.9.3. Proceduri preluate din GSM

Ultimele versiuni ale standardului GSM prevăd o serie de proceduri care sunt preluate ca atare şi
în UMTS. Dintre acestea se pot enumera:
• NITZ (Network Identity and Time Zone) – Identitatea reţelei şi zona orară;
• SoLSA (Support of Localised Service Area) – Suportul zonei de servicii localizate;
• MExE (Mobile station Execution Environment) – Mediu de execuţie pentru staţia mobilă;
• LCS (Location Services) – Servicii de localizare;
92
Sistemul GPRS
• CAMEL (Customised Application for Mobile network Enhanced Logic) – Logică îmbunătăţită pentru
aplicaţii orientate către utilizator în reţelele mobile;
• USSD (Unstructured Supplementary Service Data) – Date pentru servicii suplimentare nestructurate.
2.10. Mediul personalizat de apelare şi dezvoltare a serviciilor (VHE)
Cerinţele cheie ale VHE constau din capacitatea de a oferi utilizatorului un mediu personalizat
constând din:
• servicii personalizate;
• interfaţă personalizată cu utilizatorul;
• set amplu de servicii care să vină în întâmpinarea utilizatorului şi a cerinţelor sale;
• disponibilitatea acestui set de servicii, în forma cerută de utilizator, în diferite medii de acces (fix,
mobil, radio etc.) şi în condiţii de roaming. Se impun următoarele cerinţe:
• să ofere serviciilor un acces comun în reţelele viitoare, care să permită o formă personalizată a
serviciilor;
• să permită crearea de servicii;
• să permită recuperarea mediului personalizat al serviciilor, de exemplu în cazul pierderii sau defectării
echipamentului pentru utilizator.
Componentele angrenate în realizarea VHE, precum şi rolul lor, sunt prezentate în figura
2.8. Acestea sunt:
• mediul local (Home Environment - HE);
• identificatorii utilizatorului (User Identifiers);
• utilizatorii;
• terminalele (nu se permite activarea simultană a terminalelor ce oferă acelaşi serviciu la o taxare ca
pentru un unic terminal);
• reţeaua de servire (Serving Network – SN);
• taxarea;
• posibili ofertanţi de servicii cu valoare adăugată (Value Added Service Providers – VASP);
• mediul serviciilor personalizate (Personal Service Environment – PSE);
• profilul utilizatorului.
Utilizator
Mediul
VASP Oferit si Mediu local
Serviciilor
controlat de
Personalizate
1: N N:N
Profilul HE VASP
Utilizatorului
Figura 2.8. Oferta de servicii din punct de vedere al utilizatorului
93
Sistemul GPRS
Capitolul 9.
INTERFAŢA RADIO A SISTEMULUI UMTS
Conceptul de acces radio UMTS, cunoscut şi sub numele UTRA (UMTS Terrestrial Radio Access
- reţeaua de acces terestru pentru sistemul UMTS) este concretizat prin interfaţa care defineşte legătura
mobilă: interfaţa radio.
9.1. Aspecte generale privind interfaţa radio

9.1.1. Structura comunicaţiei prin interfaţa radio
Interfaţa radio reprezintă nivelul de bază al comunicaţiei în UMTS sub aspectul de mobilitate.
Structural ea se defineşte ca fiind acel punct din interfaţa Uu care separă echipamentul pentru utilizator
(UE) de restul reţelei. Protocoalele implicate în comunicaţia prin această interfată se pot grupa pe 3
niveluri, anume:
• nivelul de control al resurselor radio (Radio Resource Control - RRC)- care controlează nivelul
fizic;
• nivelul de control al accesului la mediu (Medium Access Control – MAC); • nivelul fizic (physical
layer).
nivelul 3 Controlul resurselor radio (RRC)
Canale logice
nivelul 2 Controlul accesului la mediu-MAC
Canale de transport
nivelul 1 Nivelul fizic
Fig. 9.1. Structura protocoalelor interfeţei radio
Principalul serviciu oferit de nivelul fizic este acela de transport de date. Accesul la acest serviciu
se face prin intermediul canalelor de transport - via sub-nivelul MAC. Pentru a efectua transportul de date,
nivelul fizic trebuie să îndeplinească următoarele funcţiuni:
• detecţia erorilor pentru canalul de transport şi transmiterea unor indicatori privind calitatea
transmisiei către nivelurile superioare;
• realizarea unei distribuţii sau metode de combinare pentru crearea diversităţii la nivel macro;
• execuţia transferului legăturii (handover-ului) în formă software;
• codarea şi decodarea pentru corecţia erorilor pentru canalele de transport;
• multiplexarea canalelor de transport la emisie şi demultiplexarea la recepţie a canalelor de transport
compuse şi codate;
• asigurarea unei rate comune de transmisie pentru toate canalele de date;
• transpunerea canalelor de transport compuse şi codate pe canalele logice;
• ponderarea puterilor şi combinarea canalelor fizice;
94
Sistemul GPRS
• modularea şi demodularea cu codul pseudoaleator a canalelor fizice pentru a realiza împrăştiere

necesară transmiterii folosind tehnica CDMA;
• sincronizarea de chip, bit, slot şi cadru în timp şi în frecvenţă;
• măsurători ale caracteristicilor canalului radio (referitor la eroarea de bit, eroarea de cadru, puterea
datorată interferenţei, etc.) şi transmiterea unor indicatori către nivelurile superioare;
• realizarea controlului puteri prin bucla internă de control;
• procesarea în radiofrecvenţă.
9.1.2. Modul de realizare al accesului multiplu

În UMTS există două moduri duplex de funcţionare:
• duplex cu diviziune în frecvenţă (Frequency Division Duplex -FDD) - în care fiecare canal este
caracterizat prin codul PN alocat, frecvenţa purtătoarei şi, pentru legătura uplink, de diferenţa de
fază relativă între componentele în fază şi în cuadratură (I/Q);
• duplex cu diviziune în timp (Time Division Duplex - TDD) - în care canalele fizice sunt
caracterizate prin slotul de timp alocat.
Cele două moduri de funcţionare sunt definite astfel:
• FDD - este metoda clasică de realizare a comunicaţiei duplex, în care legăturile de la staţia mobilă
la staţia de bază (uplink) şi inversă (downlink) utilizează două frecvenţe radio distincte. Fiecare
pereche de frecvenţe radio sunt separate între ele printr-un ecart de frecvenţă specificat şi sunt
alocate de către sistem. Într-o primă etapă, benzile de frecvenţă alocate pentru acest mod de
funcţionare sunt de 1920-1980 MHz pentru legătura de la staţia de bază la staţia mobilă, respectiv
2110-2170 MHz pentru legătura inversă.
• TDD - este o metodă duplex în care legăturile uplink şi downlink utilizează aceeaşi frecvenţă radio
dar sunt multiplexate în timp prin folosirea unor sloturi de timp distincte, foarte bine sincronizate.
La nivelul canalului fizic, aceste sloturi de timp sunt împărţite între emisie şi recepţie, informaţia
pentru cele două legături fiind transmisă reciproc. În prima etapă, banda de frecvenţă alocată
pentru acest mod de funcţionare este cea de 2010-2025
MHz.
În mediul UTRA modul TDD presupune utilizarea, în afară de tehnica DS-CDMA, şi a unui sistem
de acces multiplu de tip TDMA (cu diviziune în timp) - sistemul global fiind de tip TDMA/CDMA (sau,
mai pe scurt, TD/CDMA). Fiecare cadru de 10 ms este împărţit în 15 sloturi, cu 256 de chips/slot şi o rată
de chip de 3,84 Mcps. Fiecare canal fizic este astfel definit prin codul sau codurile pseudoaleatoare
folosite şi, pentru modul TDD, prin secvenţa sloturilor de timp alocate.
Rata de transmisie prin canalul fizic se determină din rata de 3,84 Mcps folosind factorul de
împrăştiere k. Pentru modul FDD - legătura uplink - factorul de împrăştiere variază între 256 şi 4, respectiv
între 512 şi 4 pentru legătura downlink. Pentru modul TDD el este cuprins între 16 şi 1 atât pentru legătura
uplink cât şi pentru cea downlink. Cu acestea ratele de modulaţie ale datelor pot varia între:
• 960 k simboluri/s - 15 k simboluri/s (respectiv 7.5 k simboluri/s) pentru FDD - legătura uplink
(downlink),
• 3.84 M simboluri/s - 240 k simboluri/s pentru TDD.
Din punct de vedere al codării canalului sunt acceptate trei opţiuni, şi anume:
• codarea convoluţională; • codarea turbo (turbo coding);
95
Sistemul GPRS
• fără codare.
În mediul UTRA tehnica de modulare folosită este QPSK.
Din punct de vedere al împrăştierii spectrale şi al tehnicii de întreţesere folosite se disting mai multe
cazuri:
• pentru a separa canalele între ele se folosesc codurile împrăştiere ortogonale cu o structură de tip
arbore, numite coduri OVSF (coduri ortogonale cu factor de împrăştiere variabil Orthogonal with
Variable Spreading Factor);
• pentru a separa celulele între ele se folosesc următoarele variante:
- modul FDD - coduri Gold cu perioada de 10 ms. (38 400 chips cu rata de 3,84 Mcps.) şi lungimea
codului 218-1;
- modul TDD - coduri de scrambling cu lungimea 16;
• pentru separarea diferitelor echipamente utilizator se folosesc următoarele variante:
- modul FDD - coduri Gold cu perioada de 10ms sau coduri S(2) cu perioada de 256 de chips.
- modul TDD - coduri cu perioada de 16 chips şi secvenţe de mijloc (midamble) de lungimi diferite
în funcţie de mediu.
9.1.3. Proceduri legate de canalul fizic

În mediul UTRA sunt utilizate un număr de proceduri specifice legate de canalul fizic:
• controlul puterii, folosind
- pentru TDD - bucla internă de control şi cea lentă pentru verificare a calităţii controlului puterii;
- pentru FDD - structură în buclă deschisă pentru uplink respectiv bucla internă pentru downlink;
• operaţiile de căutare în interiorul celulei;
• proceduri specifice de acces multiplu dependent de condiţii (Opportunity Driven Multiple Access -
ODMA) ca test pentru modul TDD.
9.2. Canale fizice şi logice în interfaţa radio de tip FDD

9.2.1. Canale fizice şi semnalele aferente
Canalele fizice sunt definite prin următorii parametri:
• frecvenţa purtătoare;
• codul de împrăştiere;
• codul alocat canalului (opţional);
• momentele de start şi de stop (care determină durata de folosire); • faza relativă: 0 sau π/2 (numai
pentru legătura ascendentă).
Se defineşte un cadru radio ca fiind un ansamblu de date, format din 15 sloturi, care corespunde
unui număr de 38400 chips. Un slot reprezintă un câmp format din 2560 de chips.
Semnalele fizice sunt acele entităţi ce au aceleaşi atribuţii de bază ca şi canalele fizice, fără a include
însă canale de transport sau alţi indicatori în structura acestora. Semnalele fizice sunt cele ce descriu
funcţionalitatea canalelor fizice.
96
Sistemul GPRS
9.2.2. Canale fizice asociate legăturii ascendente
9.2.2.1. Canalele fizice dedicate asociate legăturii ascendente

Sunt două tipuri de canale fizice dedicate, asociate legăturii ascendente:
• canalul fizic dedicat de date (Dedicated Physical Data Channel - DPDCH) – utilizate pentru
transportul informaţiei asociate canalului dedicat (Dedicated Channel- DCH); pentru fiecare
legătură radio ascendentă poate să nu existe nici un canal DPDCH sau pot exista mai multe, în
funcţie de necesităţi;
• canalul fizic dedicat de control (Dedicated Physical Control Channel - DPCCH) – utilizate pentru
transportul informaţiei generate la nivelul 1 al reţelei; aceste informaţii conţin
- biţii pilot – necesari estimării canalului şi demodulării coerente;
- biţii de control a puterii la emisie (Transmit Power Control - TPC);
- biţii de informaţii feed-back (FeedBack Information - FBI);
- indicator (opţional) de format al transportului (Transport Format Combination Indicator -
TFCI) – ce conţine informaţia relativ la formatul canalelor de transport ce se transmit simultan
cu canalului DPCCH;
Pentru fiecare legătură ascendentă există un singur canal DPCCH.
Date
DPDCH
Ndata bit
Pilot TFCI FBI TPC
DPCCH Npilot biti NFBI biti NTPC biti
NTFCI biti
Tslot = 2560 chips, 10*2k biti (k=0..6)
Slot #0 Slot #1 Slot #i Slot #14
1 cadru radio : Tf = 10 ms
Fig. 9.2. Structura de cadru a canalelor DPDCH/DPCCH asociate legăturii ascendente.
Fiecare cadru radio, cu lungimea de 10 ms, este divizat în 15 sloturi, fiecare cu o durată Tslot=2560
chips, ce corespunde unei perioade de control a puterii.
Factorul de împrăştiere asociat canalului fizic DPDCH ( SF = 256/2k ) poate varia între 256 şi 4. În
cazul canalului DPCCH factorul de împrăştiere este întotdeauna egal cu 256, ceea ce corespunde unui
număr de 10 biţi pe fiecare slot DPCCH.
Tabelul 9.1a: Câmpurile asociate canalului DPDCH

Format slot #I Rata de bit a Rata de simbol a SF Biţi/ Biţi/ Ndata
canalului canalului (ksps) cadru slot
(kbps)
0 15 15 256 150 10 10
97
Sistemul GPRS
1 30 30 128 300 20 20
2 60 60 64 600 40 40
3 120 120 32 1200 80 80
4 240 240 16 2400 160 160
5 480 480 8 4800 320 320
6 960 960 4 9600 640 640
Tabelul 9.1b: Câmpurile asociate canalului DPCCH
Format Rata bit Rata simb. SF Biţi/ Biţi/S N N N N Nr. sloturi
slot #I canal canal (ksps) Cadru lot pilot TPC TFCI FBI transmise
(kbps) pe cadru
0 15 15 256 150 10 6 2 2 0 15
0A 15 15 256 150 10 5 2 3 0 10-14
0B 15 15 256 150 10 4 2 4 0 8-9
1 15 15 256 150 10 8 2 0 0 8-15
2 15 15 256 150 10 5 2 2 1 15
2A 15 15 256 150 10 4 2 3 1 10-14
2B 15 15 256 150 10 3 2 4 1 8-9
3 15 15 256 150 10 7 2 0 1 8-15
4 15 15 256 150 10 6 2 0 2 8-15
5 15 15 256 150 10 5 1 2 2 15
5A 15 15 256 150 10 4 1 3 2 10-14
5B 15 15 256 150 10 3 1 4 2 8-9
9.2.2.2. Canale fizice comune asociate legăturii ascendente
Sunt două tipuri de canale fizice comune, asociate legăturii ascendente, şi anume:
• Canalul fizic cu acces aleator (Physical Random Access Channel - PRACH) – utilzat pentru
iniţierea legăturii de către UE.
• Canalul fizic comun de transmisie a pachetelor (Physical Common Packet Channel- PCPCH) –
utilizate pentru transmiterea pachetelor de date.
A. Canalul fizic cu acces aleator (PRACH)

Canalul fizic cu acces aleator este utilizat pentru transmiterea canalului de acces aleator (Random
Acces Channel – RACH) de către staţia mobilă şi se bazează pe tehnica de acces multiplu Slotted ALOHA
cu achiziţie rapidă. Staţia mobilă poate începe transmisa datelor numai la începutul unor intervale de timp
bine definite, numite sloturi de acces. În general sunt alocate câte 15 astfel de sloturi pentru fiecare
pereche de cadre, decalate unul faţă de celălalt cu 5120 intervale de chip. Informaţiile legate de care din
cele 14 sloturi RACH sunt disponibile sunt date de nivelurile superioare.
98
Sistemul GPRS
Fig. 9.3. Sloturile asociate canalului RACH şi relaţiile temporale dintre acestea
Preambul Preambul Preambul Mesaj
4096 chips
10 ms (un cadru radio)
Preambul Preambul Preambul Mesaj
4096 chips 20 ms (două cadre radio )
Fig. 9.4. Structura transmisiunii cu acces aleator
Partea asociată preambulului are o lungime de 4096 chips, fiind formată din 256 de repetări ale unei
semnături de câte 16 biţi,
Date
alese dintr-un set de 16 de
Ndata biti
semnături posibile.
Date
Pilot TFCI
Control Npilot biti NTFCI biti
Tslot = 2560 chips, 10*2k bits (k=0..3)
Mesajul asociat unui cadru radio TRACH = 10 ms
Fig.9.5. Structura cadrului radio asociat mesajului
Tabelul 9.2: Câmpul de date asociat canalul RACH
99
Sistemul GPRS
Format Rata de bit Rata de SF Biţi/ Biţi/ Ndata

Slot #i canalului simbol a cadru Slot
(kbps) canalului
(ksps)
0 15 15 256 150 10 10
1 30 30 128 300 20 20
2 60 60 64 600 40 40
3 120 120 32 1200 80 80
Tabelul 9.3 Câmpul de control al canalului RACH
Format Slot Rata de bit a Rata de simbol SF Biţi/ Biţi/ Npilot NTFCI
#i canalului a canalului Cadru Slot
(kbps) (ksps)
0 15 15 256 150 10 8 2
B. Canalul fizic comun de transmisie a pachetelor (PCPCH)
Canalul PCPCH este utilizat pentru transportul datelor asociate canalului comun de transmisie a
pachetelor (Common Packet Channel - CPCH).
Transmisa canalului CPCH se face folosind tehnica de acces multiplu de tip secvenţă directă
DSMA-CD cu achiziţie rapidă. Staţia mobilă poate începe transmisia datelor la momente de timp fixate,
definite în raport cu limitele cadrului radio al canalului BCH asociat celulei curente. Structura şi timingul
slotului de acces este identică cu cea a canalului.
Fig.9.6. Transmisa CPCH
Transmisa canalului CPCH se face în mai multe etape: mai întâi se transmit unul sau mai multe
preambuluri de acces (A-P) de lungime 4096 chips, urmate de un preambul de detecţie a coliziunilor (CD-
P) cu o lungime de 4096 chips, un preambul de control al puterii canalului CPCCH
(PC-P), ce poate conţine 0 sau 8 sloturi. În final se transmit datele, în pachete de lungime variabilă Nx10
ms.
Structura preambulului de acces şi a celui de detecţie a coliziunilor este identică cu cea prezentată
în cazul canalului RACH, cu deosebirea că numărul de secvenţe utilizate poate fi mai mic. Codul de
împrăştiere poate fi ales ca un alt segment al codului Gold folosit pentru împrăştierea
RACH.
Tabelul 9.4. Structura preambulului asociat controlului puterii canalului CPCH
100
Sistemul GPRS
Date
Ndata biţi
Format Rata de bit a Rata de SF Biţi/ Biţi/ Npilot NTPC NTFCI NFBI
Slot #i canalului simbol a cadru Slot
(kbps) canalului
(ksps)
0 15 15 256 150 10 6 2 2 0
1 15 15 256 150 10 5 2 2 1
2 15 15 256 150 10 5 1 2 2
Date
Fig. 9.7. Structura unui cadru pentru partea de date şi de control, asociată unui canal PCPCH
9.2.3. Canalele fizice asociate legăturii descendente

9.2.3.1. Canalele fizice dedicate asociate legăturii descendente
Există un singur tip de canal de acest tip si anume canalul fizic dedicat al legăturii descendente
(Downlink Dedicated Physical Channel - downlink DPCH). Prin acest canal sunt transmise datele
generate la nivelurile superioare ale reţelei (respectiv canalul logic de transport dedicat - Dedicated
transport CHannel, DCH), multiplexate în timp cu informaţiile de control generate la nivelul fizic
(respectiv biţii pilot, comenzile de control a puterii emiţătorului TPC şi, opţional, indicatorii de transport
TFCI).
Sunt două categorii de canale fizice dedicate asociate legăturii descendente şi anume: •
cele care conţin TFCI – care sunt folosite de mai multe servicii simultan; • cele care nu
conţin TFCI – pentru servicii cu rată fixă.
Canalul DPCH al legăturii descendente este deci obţinut prin multiplexarea în timp a canalelor
DPDCH, respectiv DPCCH ale legăturii descendente. Reţeaua de acces terestră UTRAN este aceea care
101
Sistemul GPRS
determină dacă biţii TFCI sunt sau nu transmişi; de aceea toate UE trebuie să fie capabile să genereze şi
să utilizeze indicatorii TFCI pentru legătura descendentă.
DPDCH DPCCH DPDCH DPCCH
Date 1 TPC TFCI Date 2 Pilot
Ndate1 biţi NTPC biţi NTFCI biţi Ndate2 biţi Npilot biţi
Tslot = 2560 chips, 10*2k bits (k=0..7)
Un cadru radio, Tf = 10 ms
Fig. 9.8. Structura de cadru pentru canalul DPCH al legăturii descendente
Factorul de împrăştiere a canalului fizic SF = 512/2k poate varia între 512 şi 4.

Atunci când rata de bit a datelor ce urmează a fi transmise prin Canalul de transport compus
(CCTrCH - Coded Composite Transport Channel) este mai mare decât rata de bit maximă a canalului
fizic, se foloseşte transmisia multicod (pentru un singur CCTrCH, se pot transmite mai multe DPCH în
paralel folosind coduri diferite, cu acelaşi factor de împrăştiere). Informaţiile de control ale nivelului 1
sunt întotdeauna transmise pe primul canal DPCH, timp în care pe celelalte canale nu sunt transmise alte
date.
102
Sistemul GPRS
Fig. 9.9. Formatul slotului asociat legăturii descendente în cazul transmisiunii multicod
9.2.3.2. Canale fizice comune asociate legăturii descendente
Canalele fizice comune (Common Physical Channel - CPCH) ale legăturii descendente sunt:
• Canalul pilot comun (Common Pilot Channel - CPICH);
• Canalul fizic primar comun de control (Primary Common Control Physical Channel -PCCPCH);
• Canalul fizic secundar comun de control (Secondary Common Control Physical Channel -
SCCPCH);
• Canalul de sincronizare (Synchronization Channel -SCH);
• Canalul fizic distribuit al legăturii descendente (Physical Downlink Shared Channel PDSCH);
• Canalul indicator al achiziţiei (Acquisition Indicator Channel - AICH);
• Canalul indicator al achiziţiei preambulului de acces CPCH (CPCH Access Preamble Acquisition
Indicator Channel – AP-AICH);
• Canalul de detecţie al coliziunilor şi indicator al alocării canalelor (CPCH Collision Detection
/ Channel Assignment Indicator Channel – CD/CA-ICH)
• Canalul indicator de paging (Paging Indicator Channel - PICH);
• Canalul indicator al stării CPCH (CPCH Status Indicator Channel - CSICH).
A. Canalul pilot comun (CPICH)

Canalul pilot comun are o rată fixă de transmisie (30 kbps - SF=256) şi transmite o secvenţă de biţi
predefinită (conţine informaţiile de frecvenţă şi fază necesare unei demodulări coerente).
103
Sistemul GPRS
Fig. 9.10: Structura unui cadru al CPICH

Sunt două tipuri de canale pilot, anume primar şi secundar.
A1) Canalul pilot primar (Primary Common Pilot Channel) conţine referinţa de fază pentru următoarele
canale ce aparţin legăturii descendente: SCH, CCPCH primar, AICH, PICH. În lipsa altor specificaţii el
va conţine referinţa de fază pentru toate canalele fizice ce aparţin legăturii descendente. El are următoarele
caracteristici:
- este transmis în întreaga celulă şi este unic in celula respectivă; - utilizează întotdeauna codul de
împrăştiere primar.
A2) Canalul pilot secundar (Secondary Common Pilot Channel), conţine (atunci când există) referinţă de
fază pentru canalele CCPCH secundar, respectiv DPCH al legăturii inverse. Staţia mobilă este informată
de existanţa lui de către nivelurile ierarhice superioareale reţelei. El are următoarele caracteristici:
- se pot transmite numai pentru o parte din celulă;
- pot fi utilizate, unul, mai multe sau nici un astfel de canal;
- poate folosi orice cod de împrăştiere cu factorul de împrăştiere SF=256.
B. Canalul fizic primar comun de control (P-CCPCH)
Canalul P-CCPCH este transmis cu o rată fixă (32 kbps - SF=256) şi este folosit pentru a transmite
datele asociate canalului de transmisiune (Broadcast Channel - BCH).
Fig.9.11. Structura unui cadru al P-CCPCH

Structura sa este similară cu cea a canalului DPCH (nu există biţii TPC, TFCI şi pilot).
P-CCPCH nu este transmis în timpul primilor 256 chips ai fiecărui slot, timp rezervat SCH.
C. Canalul fizic secundar comun de control (S-CCPCH)
104
Sistemul GPRS
S-CCPCH este folosit pentru transmiterea canalelor de acces direct (Forward Access CHannel -
FACH) şi a celui de paging (Paging CHannel -PCH). El poate conţine sau nu câmpul TFCI în funcţie de
comenzile reţelei de acces terestru UTRAN.
Fig.9.12: Structura unui cadru al S-CCPCH
Factorul de împrăştiere a canalului fizic, SF = 256/2k, poate lua valori cuprinse între 256 şi 4.
Canalele FACH şi PCH pot fi transpuse pe acelaşi S-CCPCH (caz în care pot folosi acelaşi cadru)
sau pe două astfel de canale separate.
Principala diferenţă dintre P-CCPCH şi S-CCPCH este aceea că primul are o rată de transmisie
fixată, predefinită, pe când cel de-al doilea poate folosi rate diferite in celule diferite, în funcţie de
capacitatea necesara pentru transmiterea canalelor FACH şi PCH (valoarea sa fiind dictată de TFCI). P-
CCPCH este transmis continuu în întreaga celula pe când S-CCPCH este transmis numai atunci când este
necesar.
D. Canalul de sincronizare (SCH)

Canalul de sincronizare SCH este folosit în procesul de căutare a celulei (în care staţia mobilă
identifică staţia de bază cea mai apropiată şi se sincronizează cu aceasta). Canalul SCH este format din
două sub-canale - şi anume canalul SCH primar şi, respectiv, secundar.
Slot #0 Slot #1 Slot #14
SCH primar
ac ac ac
p p p
SCH i,0 i,1 i,14

secundar ac ac ac
s s s
256 chips
2560 chips
cadru radio SCH - 10 ms
Fig.9.13. Structura canalului de sincronizare
105
Sistemul GPRS
Canalul SCH primar este modulat cu ajutorul unui cod Goldcu o lungime de 256 chips, numit cod
de sincronizare primar (Primary Synchronisation Code - PSC), şi notat cu cp. Codul PSC se transmite o
dată în fiecare slot şi este acelaşi pentru toate celulele sistemului.
Canalul SCH secundar se obţine prin transmisia repetată a 15 secvenţe de cod Gold de lungime 256
chips, numite coduri secundare de sincronizare (Secondary Synchronization Codes SSC), care sunt
transmise în paralel cu codul SCH primar. Codurile SSC sunt notate prin csi,k unde i=0,1, …, 63 este
numărul grupului căruia aparţine codul, iar k=0,1, … 14 este numărul slotului. Aceste coduri sunt alese
dintr-un set de16 secvenţe diferite de lungime 256, în funcţie de codul de împrăştiere al staţiei de bază
transmis pe legătura ascendentă.
Atât codul folosit pentru SCH primar cât şi pentru cel secundar sunt modulate de un simbol a (a=+1
dacă P-CCPCH este codat STTD – Space Time Transmit Diversity – diversitate spaţiotemporală la emisie,
respectiv a=-1 dacă P-CCPCH nu este codat STTD) repetată pentru fiecare cadru.
E. Canalul fizic distribuit al legăturii descendente (PDSCH)

Canalul PDSCH este utilizat pentru transmiterea datelor aferente canalului distribuit asociat
legăturii descendente (Downlink Shared CHannel - DSCH).
Într-un anumit cadru radio dat, unul sau mai multe canale PDSCH sunt asociate unei singure staţii
mobile pe baza principiului multiplexării în cod. Toate canalele PDSCH aferente unui cadru radio
operează folosind sincronizarea acestui cadru.
Fig. 9.14. Structura unui cadru PDSCH
F. Canalul indicator al achiziţiei (AICH)

Canalul indicator al achiziţie AICH este un canal fizic cu rată de transmisie fixă (SF=256), utilizat
pentru transportul indicatorilor de achiziţie (Acquisition Indicator - AI) corespunzători semnăturilor
transmise prin intermediul canalului cu acces aleator (PRACH).
106
Sistemul GPRS
Fig. 9.15. Structura canalului AICH.
Structura canalului AICH este formată din 15 sloturi de acces consecutive (Acces Slots - AS, 5120
chips), formate dintr-un indicator de achiziţie (Acquisition Indicator – AI) şi o parte rezervată unor
posibile canale indicatoare ale stării CPCH (CPCH Status Indicator Channel - CSICH) sau altor canale
fizice ce urmează a fi introduse ulterior.
Valorile simbolurilor {ai} se determină cu ajutorul relaţiei 15
a j =∑AIkbk, j (9.1)
k=0
unde AIk ∈ {-1, 0, 1} sunt indicatorii de achiziţie corespunzător semnăturii k., iar secvenţele {bk,0, bk,1, …
, bk,31}, ortogonale, sunt date în tabelul 9.5.
Tabelul 9.5. Formatele de semnături ale AICH

k bk,0, bk,1…, bk,31
0 11111111111111111111111111111111
1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1
2 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1
3 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1
4 1 1 1 1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1
5 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1
6 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1
7 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1
8 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1
9 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1
10 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1
11 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1
12 1 1 1 1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 1 1 1 1
13 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1
14 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1
15 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1
107
Sistemul GPRS
G. Canalul indicator al achiziţiei preambulului de acces CPCH (AP-AICH)

Canalul indicator al achiziţiei preambulului de acces (AP-AICH) este un canal cu rată de transmisie
fixă (SF = 256), utilizat pentru transportul indicatorilor de achiziţie ai preambulului de acces (API).
Aceştia corespund semnăturilor transmise de către staţia mobilă prin intermediul canalelor CPCH.
Similar canalului AICH, structura canalului AP-AICH este formată din 15 sloturi de acces
succesive, de 5120 de chips fiecare,. formate din două părţi: indicatorul de achiziţie al preambulului de
acces (Acces Preamble Indicator - API), formată din 32 de simboluri reale (4096 chips), urmată de o
porţiune de 1024 de chips rezervată dezvoltărilor ulterioare.
Valorile simbolurilor reale {ai, i=0,1, …, 31} se determină cu ajutorul relaţiei 15
a j =∑APIkbk, j (9.2)
k=0
unde APIk ∈ {-1, 0, 1} sunt indicatorii de achiziţie ai preambulului, corespunzător semnăturii k transmise
de către staţia mobilă, iar secvenţele {bk,0, bk,1, … , bk,31}sunt date în tabelul 9.5.
H. Canalul de detecţie al coliziunilor şi indicator al alocării canalelor (CD/CA-ICH)

Canalul de detecţie al coliziunilor şi indicator al alocării canalelor (CD/CA-ICH) este de asemenea
un canal fizic cu rată de transmisie fixă (corespunzătoare unui factor de împrăştiere SF=256), utilizat
pentru transportul indicatorilor de detecţie a coliziunilor (Collision Detection Indicator - CDI), atunci
când alocarea canalelor este inactivă, sau a ambilor indicatori – de detecţie şi de alocare a canalului
(CDI/CAI) atunci când cea din urmă este activă.
Structura canalului CD/CA-ICH este similară cu cea a canalelor AICH şi AP-AICH.
În cazul în care alocarea canalelor nu este activă, valorile simbolurilor reale {ai, i=0,1, …, 31} se
determină cu ajutorul relaţiei
15
a j =∑CDI kbk, j (9.3)

unde CDIk ∈ {-1, 0} sunt indicatorii de detecţie ai
k=0
coliziunilor, corespunzător semnăturii k transmise de către staţia mobilă, iar secvenţele {bk,0, bk,1, … ,
bk,31}sunt date în tabelul 9.5. În caz contrar (alocarea canalelor este activă)
15 15
a j =∑CDIibsi , j +∑CAIkbsk , j (9.4)

i=0 k=0
unde indicii si,sk depind de indicii i,k în conformitate cu tabelul 9.6. Secvenţele {bs,0, … bs,31} sunt date de
asemenea în tabelul 9.5., CDIi∈{+1/0, -1/0} este indicatorul de detecţie ai coliziunilor corespunzători
preambulului i transmis de staţia mobilă, iar CAIk∈{+1/0, -1/0} este indicatorul de alocare a canalului
corespunzător canalului cu indicele k, aşa cum este sugerat în tabelul 9.6.
Tabelul 9.6. Generarea CDIi/CAIk
108
Sistemul GPRS
Indicele de
Preambulul
Semnătura alocare a Semnătura
CD i transmis CDIi CAIk
si canalului sk
de SM
k
0 +1/0 1 0 +1/0 0
1 -1/0 1 -1/0
2 +1/0 3 2 +1/0 8
3 -1/0 3 -1/0
4 +1/0 5 4 +1/0 4
5 -1/0 5 -1/0
6 +1/0 7 6 +1/0 12
7 -1/0 7 -1/0
8 +1/0 9 8 +1/0 2
9 -1/0 9 -1/0
10 +1/0 11 10 +1/0 6
11 -1/0 11 -1/0
12 +1/0 13 12 +1/0 10
13 -1/0 13 -1/0
14 +1/0 14 +1/0
15 14
15 -1/0 15 -1/0
J. Canalul indicator de paging (PICH)
Canalul indicator de paging (PICH) este de asemenea un canal cu rată de transmisie fixă (SF = 256),
utilizat pentru transportul indicatorilor de paging (Paging Indicators - PI). Fiecare PICH este asociat unui
canal fizic de control comun secundar (S-CCPCH) pe care este transferat canalul de paging (PCH).
Fiecare cadru radio, cu o lungime de 20 ms, este format din 300 de biţi {b0, b1, …, b299}, din care
288 biţi {b0, b1, …, b287} sunt utilizaţi pentru transportul indicatorilor de paging, iar restul sunt inactivi
(rezervaţi).
ţ 12 biţi (transmission
288 bi i – indicatori de paging off)
un cadru radio (10 ms)
Fig. 9.16. Structura PICH

În fiecare cadru al PICH sunt transmişi N indicatori de paging {PI0, …, PIN}, unde N poate lua
valorile {18, 36, 72, 144}. Valoarea indicatorului de paging este calculată de către nivelele superioare ale
reţelei pentru fiecare staţie mobilă în parte, şi transpusă pe canalul PICH pe indicatorul PIp, unde valoarea
indicelui p se determină cu ajutorul relaţiei
109
Sistemul GPRS
=
p PI +[18*(SFN + SFN /8 + SFN /64 + SFN /512 )]mod144* N modN (9.5)
144 unde:
- PI este indicatorul de paging;
- SFN este numărul de cardru al sistemului (System Frame Number), asociat acelui cadru al canalului
de control primar în care apare cadrul PICH; - N este numărul de indicatori de paging pe cadru.
Transferul biţilor {PI0, …, PIN} în biţii {b0, …, b287} ai canalului PICH se face în conformitate cu tabelul
9.7.
Tabelul 9.7. Maparea indicatorilor de paging PI pe canalul PICH
Număr biţi PI/ cadru PIp = 1 PIp = 0
(N)
N=18 {b16p, …, b16p+15} = {-1,-1,…,-1} {b16p, …, b16p+15} = {+1,+1,…,+1}
N=36 {b8p, …, b8p+7} = {-1,-1,…,-1} {b8p, …, b8p+7} = {+1,+1,…,+1}
N=72 {b4p, …, b4p+3} = {-1, -1,…,-1} {b4p, …, b4p+3} = {+1, +1,…,+1}
N=144 {b2p, b2p+1} = {-1,-1} {b2p, b2p+1} = {+1,+1}
K. Canalul indicator al stării CPCH (CSICH)
4096 chips partea SI
Transmission off b8i b8i+1 b8i+6 b8i+7
AS #14 AS #0 AS #1 AS #i AS #14 AS #0
20 ms
Fig. 9.17. Structura canalului CSICH.

Canalul CSICH este de asemenea un canal cu rată fixă (SF = 256), utilizat pentru transferul
informaţiilor de stare al canalului CPCH. Fiecare canal CSICH este asociat unui canal fizic utilizat pentru
transmisia CPCH sau AP-AICH, şi utilizează aceleaşi coduri de împrăştiere şi alocare a canalului. Fiecare
cadru al CSICH este format din 15 sloturi de acces consecutive (Access Slots – AS, 40 biţi fiecare),
compuse din două părţi: prima (4096 de chips) cuprinde biţi rezervaţi (neutilizaţi), iar a doua, ce
corespunde indicatorului de stare, cuprinde 8 de biţi {b8i, …, b8i+7}, unde i este numărul slotului de acces.
9.2.4. Asocierea canalelor fizice şi semnalelor fizice canalelor logice

9.2.4.1. Maparea canalelor de transport în canale fizice
CANALE DE TRANSPORT CANALE
FIZICE
Canale dedicate (DCH)Canalul fizic dedicat de date (DPDCH)
Canalul fizic dedicat de control (DPCCH)
110
Sistemul GPRS
Canalul cu acces aleator (RACH)Canalul fizic cu acces aleator (PRACH)

Canalul comun de transmisie aCanalul fizic comun de transmisie a pachetelor
(PCPCH)
pachetelor (CPCH)Canalul pilot comun (CPICH)
Canalul de transmisiune (BCH)Canalul fizic primar de control comun (P-CCPCH)
Canalul de acces “forward”Canalul fizic secundar de control comun (S-
CCPCH)
(FACH)
Canalul de paging (PCH)Canalul de sincronizare (SCH)
Canalul fizic distribuit al legăturii descendente (PDSCH)
Canalul indicator al achiziţiei (AICH)
Canalul distribuit al legăturii Canalul indicator al preambulului de acces (AP-
AICH) descendente (DSCH)Canalul Indicator de paging (PICH)
Canalul indicator al stării CPCH (CSICH)
Canalul de detecţie al coliziunilor şi indicator al alocării
canalelor (CD/CA-ICH)
Fig. 9.18. Maparea canalelor de transport în canale fizice
9.2.4.2. Asocierea canalelor fizice cu semnalele fizice
SEMNALE FIZICE CANALE FIZICE
preambulul PRACH Canalul fizic de acces aleator (PRACH)
preambulul de acces al
PCPCH
preambulul PCPCHCanalul fizic comun de transmisie a pachetelor (PCPCH)

CD/CA
preambulul de
control al puterii PCPCH
Fig. 9.19. Asocierea semnalelor fizice cu canalele fizice
9.2.5. Relaţii temporale între canalele fizice

9.2.5.1. Considerente generale
111
Sistemul GPRS
Canalul fizic primar de control comun (P-CCPCH) (pe care se transmite numărul de cadru al
sistemului - SFN) este folosit ca referinţă de timp pentru toate canalele fizice (în mod direct pentru cele
ale legăturii ascendente şi indirect pentru canalele legăturii descendente).
Canalul SCH
primar
Canalul SCH
secundar
oricare CPICH
P-CCPCH, (SFN modulo 2) = 0 P-CCPCH, (SFN modulo 2) = 1
τS-CCPCH,k
al k S-CCPCH
τPICH
PICH pt. al k S-CCPCH
Sloturile de #0 #1 #2 #3 #4 #5 #6 #7 #8 #9 #10 #11 #12 #13 #14

acces AICH
oricare PDSCH
τDPCH,n
al n:DPCH
10 ms
Fig. 9.20. Relaţiile temporale de cadru şi cele ale sloturilor de acces pentru
canalele fizice asociate legăturii descendente
• canalele de sincronizare (SCH) primare şi secundar, canalul primar de control comun (PCCPCH),
şi canalul fizic distribuit al legăturii descendente (PDSCH) au timinguri de cadru identice;
• timingul canalelor secundare de control comun (S-CCPCH) pot fi diferite de la un canal la altul, dar
offsetul temporal faţă de canalul primar de control comun (P-CCPCH) trebuie să fie un multiplu
întreg de 256 chips, anume
τS−CCPCH,k =Tk *256 chip, Tk ∈{0,1,...,149} (9.6)

• canalul indicator de paging (PICH) trebuie să fie cu τPICH = 7680 chips înainte de canalul secundar
de control comun (S-CCPCH) căruia îi este ataşat;
• slotul #0 al canalului indicator al achiziţiei (AICH) trebuie să înceapă simultan cu canalul primar
de control comun (P-CCPCH)
112
Sistemul GPRS
• timingul canalului fizic dedicat de date (DPCH) poate fi diferit pentru diferite astfel de canale, dar
offsetul temporal faţă de canalul primar de control comun (P-CCPCH) trebuie să fie un multiplu
întreg de 256 chips, anume
τDPCH,n =Tn *256 chip, Tn ∈{0,1,...,149} (9.7)

9.2.5.2. Relaţia temporală între canalul indicator de paging (PICH) şi canalul secundar de control
comun (S-CCPCH)
Un indicator de paging setat într-un cadru al PICH arată că se va transmite un mesaj de paging pe
canalul de paging (PCH), transmis prin intermediul acelui cadru al canalului S-CCPCH care începe după
τPICH = 7680 intervale de chip după transmiterea cadrului PICH.
cadrul PICH ce con ţine indicatorii de paging
cadrul S-CCPCH asociat
τPICH
Fig, 9.21. Relaţia temporală între cadrul PICH şi cadrul S-CCPCH asociat
9.2.5.3. Relaţia temporală între canalul fizic cu acces aleator (PRACH) şi canalul indicator al achiziţiei
(AICH)
Canalul AICH asociat legăturii descendente este împărţit în sloturi de lungime egală cu 512 chips.
Canalul PRACH asociat legăturii ascendente este împărţit tot în sloturi de 512 chips. Cel de-al n-
lea astfel de slot (n = 0, 1, … , 14) trebuie transmis de către staţia mobilă cu τp-a intervale de chip înainte
de recepţia slotului corespunzător asociat legăturii descendente. De asemenea transmisia preambulului şi
a părţii asociate mesajului RACH se face numai la începutul unui slot de acces al legăturii ascendente.
slot de acces
Acq.
sloturi de acces Ind.
AICH recepţionate
de SM
τp-a
Pre- Pre- Partea asociată
ambul ambul mesajului
sloturi de acces
PRACH transmise
de SM
τp-p τp-m
Fig. 9.22. Relaţia temporală între canalele RACH şi AICH Distanţa dintre două
τ ≥τ
preambuluri trebuie să fie mai mare sau egală cu o valoare minimă impusă p−p p−p,min . De asemenea,
113
Sistemul GPRS
distanţa dintre preambul şi indicatorii de achiziţie τp-a, respectiv dintre preambul şi mesaj τp-m , precum şi
τp-p,min sunt definite după cum urmează:
• atunci când parametrul de timing de transmisie al AICH este 0, avem valorile
- τp-p,min = 15360 chips (3 sloturi de acces);
- τp-a = 7680 chips;
- τp-m = 15360 chips (3 sloturi de acces);
• atunci când parametrul de timing de transmisie al AICH este 1, avem valorile
- τp-p,min = 20480 chips (4 sloturi de acces);
- τp-a = 12800 chips;
- τp-m = 20480 chips (4 sloturi de acces);
Parametrul de timing de transmisie al AICH este transmis de nivelurile ierarhice superioare ale reţelei.
9.2.5.4. Relaţia temporală între canalul fizic comun de transmisie a pachetelor (PCPCH) şi canalul
indicator de achiziţie (AICH)
Canalul PCPCH al legăturii descendente este împărţit în sloturi de acces, fiecare slot având o
lungime de 5120 de intervale de chip. Cel de-al n-lea slot de acces al legăturii ascendente (n = 0, 1,
…, 14) este transmis de către staţia mobilă cu τp-a1 intervale de chip înainte de recepţia slotului de acces
corespunzător legăturii descendente. Relaţiile de timing între preambuluri, AICH şi partea asociată
mesajului este similară cu cea între PCPCH şi AICH. Preambul de detecţie al coliziunilor este transmis
întotdeauna după preambulul de acces în PCPCH/AICH. Parametrul Tcpch este egal cu parametrul de
timing de transmisie definit în paragraful anterior.
Fig. 9.23. Relaţia temporală dintre PCPCH şi AICH, în cazul în care Tcpch=0
(a1 corespunde canalului indicator al achizitiei preambulului de acces (AP-ICH) iar a2 corespunde
canalului indicator de detecţie al coliziunilor (CD-ICH))
S-au folosit următoarele notaţii:

• τp-p = intervalul temporal dintre două preambuluri de acces (până la următorul slot de acces)
114
Sistemul GPRS
- valoarea minimă = 15360 chips + 5120 chips * Tcpch;

- valoarea maximă = 5120 chips * 12 = 61440 chips;
• τp-a1 = intervalul temporal dintre preambulul de acces (AP) şi canalul indicator al achiziţiei
preambulului de acces (CD-ICH) – poate avea valorile 7680 chips sau 12800 chips în funcţie de
Tcpch;
• τa1-cdp = intervalul temporal dintre recepţia AP-ICH şi transmisia preambulului de detecţie a
coliziunilor (CD) – are valoarea minimă de τa1-cdp,min = 7680 chips;
• τp-cdp = intervalul temporal dintre ultimul preambul de acces (AP) şi preambulul de detecţie al
coliziunilor (CD); valoarea minimă a acestui interval τp-cdp-min este de 3 sau 4 sloturi de acces în
funcţie de setările Tcpch;
• τcdp-a2 = intervalul temporal dintre preambulul de detecţie al coliziunilor (CD) şi canalul indicator
de detecţie a coliziunilor (CD-ICH); în funcţie de setările Tcpch acesta poate avea o durată de 7680
chips sau 12800 chips;
• τcdp-pcp= intervalul temporal dintre preambulul de detecţie al coliziunilor (CD) şi începutul
preambulului de control al puterii; valoarea acestui interval poate fi de 3 sau 4 sloturi de acces în
funcţie de setările Tcpch.
9.2.5.5. Relaţia temporală între canalul fizic fizic dedicat de date (DPCH) şi canalul fizic distribuit al
legăturii descendente (PDSCH)
cadrul DPCH
cadrul PDSCH asociat
TDPCH TPDSCH
Fig. 9.24. Relaţia temporală între canalele DPCH şi PDSCH
S-a notat momentul de începere al unui cadru DPCH cu TDPCH, respectiv al cadrului PDSCH asociat
cu TPDSCH. Oricărui cadru DPCH îi este asociat un cadru PDSCH care are momentul de începere între 3
sloturi după terminarea cadrului DPCH şi 18 sloturi înaine de terminarea acestuia. Mai precis trebuie
îndeplinită relaţia
46080 chips≤TPDSCH −TDPCH <84480 chips (9.8)
9.2.5.5. Relaţia temporală între canalul fizic fizic dedicat de date (DPCCH) şi canalul fizic distribuit al
legăturii descendente (PDSCH)
A. Legătura ascendentă
În cazul legăturii ascendente canalul DPCCH şi toate canalele DPDCH transmise de la aceeaşi staţie
mobilă au aceelaşi timing.
B. Legătura descendentă
115
Sistemul GPRS
În cazul legăturii descendente canalul DPCCH şi toate canalele DPDCH care transferă acele canale
codate transpuse de transport (CCTrCH) care sunt de aceelaşi tip către o anumită staţie mobilă au aceelaşi
timing.
C. Relaţia temporală dintre legătura ascendentă şi descendentă la staţia mobilă.

În cazul staţiei mobile, transmisia canalelor DPCCH şi DPDCH pe legătura ascendentă se
efectuează la T0 = 1024 intervale de chip recepţia primei căi de propagare semnificative a a cadrului
DPCCH / DPDCH corespunzător.
9.2.5.6. Relaţiile temporale pentru iniţializarea canalelor
Fig. 9.25. Relaţiile temporale între canalele fizice implicate la iniţializarea DCH
Intervalul maxim de timp alocat unei staţii mobile pentru a decoda acele cadre relevante din canalul
de acces forward (FACH) înainte de recepţionarea primului cadru DPCCH este TBmin=38400 intervale de
chip (respectiv 15 sloturi temporale). Canalul DPCCH al legăturii descendente
Canalul DPCCH al legăturii descendente va începe să fie transmis la un interval de TB intervale de
chip după terminarea cadrelor relevante al canalului de acces “forward”(FACH), unde TB ≥ TB-min ;
valoarea lui TB se determină cu relaţia
TB =(Tn −Tk )×256− N pcp ×2560+ Noffset _1 ×38400 chips (9.9)

unde:
- Npcp – este un parametru dictat de nivelele superioare ale reţelei, ce determină lungimea
preambulului de control al puterii (dată în sloturi);
- Noffset_1 este de asemenea un parametru dictat de nivelele superioare ale reţelei, ce se determină din
timpul de activare dacă acesta este specificat. Pentru a asigura validitatea condiţiei TB ≥ TB-min ,
parametrul Noffset_1 trebuie să fie egal cu un număr întreg de cadre şi să satisfacă relaţia
T
N offset _1 = 2 pt. T256B−min +10N pcp −300 ≤Tn −Tk < T256B−min +10N pcp −150 (9.10)
116
Sistemul GPRS
3 pt. Tn −Tk < T256B−min +10N pcp −300
- Tn, respectiv Tk - definesc limitele cadrurilor pentru canalele DL DPCCH şi S-CCPCH, aşa cum au
fost definite în paragraful 9.2.5.1. Aceşti parametrii sunt de asemenea stabiliţi de nivelele ierarhice
superioare ale reţelei.
Canalul DPCCH al legăturii ascendente va începe să fie transmis după TC intervale de cod după
terminarea cadrelor relevante ale canalului FACH, unde
TC =TB +T0 + Noffset _ 2 ×38400 chips (9.11)
parametrul T0 fiind definit în paragraful 9.2.5.5., C. Dacă se defineşte un interval de activare pentru
canalul DPCCH al legăturii ascendente, parametrul Noffset_2 va fi setat la zero. În caz contrar, momentul
de începere al transmisiei pe canalul DPCCH al legăturii ascendente va fi determinat la nivelele ierarhice
superioare, iar Noffset_2 va fi egal cu un număr întreg de cadre, mai mare sau egal cu zero.
Transmisia pe canalele de date nu se poate face înainte de sfârşitul preambulului de control al
puterii.
9.3. Modulaţia şi împrăştierea prin interfaţa radio de tip FDD
Tehnicii de transmisiune cu spectru împrăştiat presupune extinderea spectrului semnalului cu mult

peste lărgimea de spectru absolut necesară transmiterii informaţiei dorite la debitul necesar.
Prin operaţia de împrăştiere se înţelege extinderea spectrului semnalului de date de la o lărgime de
bandă minimă la lărgimea necesară comunicaţiei cu spectru împrăştiat.
Pentru a avea proprietăţi de auto şi intercorelaţie corespunzătoare, simpla împrăştiere a spectrului,
realizată prin multiplicarea ratei, nu este suficientă. Este necesară o operaţie de uniformizare a spectrului
semnalului împrăştiat în noua bandă extinsă de frecvenţe, realizată prin multiplicarea datelor cu o
secvenţă pseudoaleatoare ce prezintă proprietăţile de corelaţie cerute, operaţie cunoscută sub numele de
amestecare sau “scrambling”.
9.3.1. Tehnici de împrăştiere şi modulare folosite pentru canalele legăturii ascendente
Operaţia de modulare şi împrăştiere se realizează în două etape:

- împrăştierea propriu-zisă – se realizează prin multiplicarea datelor (de tip QPSK) cu coduri OVSF
independente pentru componenta în fază şi cuadratură. Rata codurilor OVSF este mai mare decât rata
datelor, astfel încât fiecare simbol de date este reprezentat prin mai multe intervale de chip ceea ce
determină creşterea benzii ocupate de semnal;
117
Sistemul GPRS
- amestecul datelor (“scrambling”) – în care datele împrăştiate anterior sunt încă o dată multiplicate cu
codurile de scrambling;
Operaţia de împrăştiere realizează şi identificarea canalelor fizice, în sensul că fiecărui canal fizic îi
este alocat un cod ortogonal cu factor de împrăştiere variabil (OVSF – Orthogonal Variable Spreading
Factor) unic, ce asigură totodată şi ortogonalitatea canalelor, deci realizează accesul multiplu. Operaţia
de amestec al datelor are rolul de a separa celulele aflate în aceeaşi zonă geografică, de a creşte imunitatea
la interferenţe şi de a facilita operaţiile de sincronizare.
9.3.1.1. Generarea şi alocarea codurilor de împrăştiere
A. Coduri de împrăştiere
Fig. 9.26. Arborele de generare a codurilor OVSF
Generarea codurilor se poate face matriceal, în conformitate cu relaţiile de recurenţă

21
Cch,1,0 =1,
Cch,2,0 Cch,1,0 Cch,1,0 11 Cch,2,1

= Cch,1,0 −Cch,1,0 = 1 −1
C ch,2 (n+1),0 Cch,2n ,0 Cch,2n ,0
C ch,2 (n+1),1 Cch,2n ,0 −Cch,2n ,0
C ch,2 (n+1),2 Cch,2n ,1 Cch,2n ,1
C ch,2 (n+1),3 = Cch,2n ,1 −Cch,2n ,1

: : :
(9.12)
C ch,2 (n+1),2 (n+1)−2 Cch,2n ,2n −1 Cch,2n ,2n −1
118
Sistemul GPRS
C ch,2 (n+1),2 (n+1)−1 Cch,2n ,2n −1 −Cch,2n ,2n −1
B. Generarea codurilor de împrăştiere pentru canalele fizice dedicate de control (DPCCH) şi de date
(DPDCH)
Fig. 9.27. Împrăştierea canalelor DPCCH şi DPDCH
22
Canalul dedicat de control DPCCH este împrăştiat întotdeauna cu codul cc = Cch,256,0. Cel de-al n-
lea canal dedicat de date (1 ≤ n ≤ 6) este împrăştiat cu codul cd,n , ales după următoarea regulă:
- dacă se transmite numai un singur canal de date (DPDCH1) se foloseşte drept cod de împrăştiere
cd,1=Cch,SF,k, unde SF este factorul de împrăştiere al acestuia iar k=SF/4;
- dacă se transmit mai multe canale de date, toate au factor de împrăştiere egal (de exemplu SF=4); în
plus, codul de împrăştiere folosit de canalul DPDCHn este cd,n=Cch,4,k, unde
1, pentru n =1;2
k = 3, pentru n = 3;4 (9.13)
2, pentru n = 5;6
După realizarea împrăştierii, semnalele sunt ponderate cu factorii βc pentru DPCCH, respectiv βd pentru
toate canalele DPDCH (transmişi de către nivelurile ierarhice superioare). La orice moment de timp cel
puţin una din valorile βc sau βd trebuie să fie egală cu 1. Valorile lui βc /βd sunt cuantizate pe 4 biţi, paşii
de cuantizare fiind daţi în tabelul 9.8.
Tabelul 9.8.
119
Sistemul GPRS
Valori transmise pentru βc Raportul de amplitudini

şi βd βc / βd
15 1.0 (1.0)
14 0.9333 (14/15)
13 0.8666 (13/15)
12 0.8000 (12/15)
11 0.7333 (11/15)
10 0.6667 (10/15)
9 0.6000 (9/15)
8 0.5333 (8/15)
7 0.4667 (7/15)
6 0.4000 (6/15)
5 0.3333 (5/15)
4 0.2667 (4/15)
3 0.2000 (3/15)
2 0.1333 (2/15)
1 0.0667 (1/15)
0 Switch off
Aceste valori sunt apoi însumate pentru a forma semnalul complex QPSK, şi amestecate folosind codul
de amestec (scrambling) Sdpch,n, care trebuie să fie aliniat cu cadrul radio (primul bit al acestuia trebuie
să corespundă începutului unui cadru radio) pentru a facilita sincronizarea.
C. Generarea codurilor de împrăştiere pentru canalul cu acces aleator (PRACH)
Pentru partea de preambul corespunzătoare canalului PRACH se foloseşte un cod de amestec

(scrambling) predefinit.Pentru partea asociată mesajului în canalul PRACH se folosesc coduri diferite de
împrăştiere pentru partea alocată datelor şi cea de control.
Alegerea codurilor de împrăştiere se face pe baza semnăturii s transmise în timpul preambulului (0
≤ s ≤ 15), care indică unul din cele 16 noduri ale arborelui de definire a codurilor OVSF la adâncimea
3. Partea de control este împrăştiată folosind codul cc=Cch, 256,m, unde m=16 s+15. Partea asociată
mesajului poate folosi orice cod de împrăştiere din partea superioară a arborelui, cu factorii de
împrăştiere SF=32 …. 256, anume cd=Cch,SF,m , unde SF este factorul de
împrăştiere utilizat pentru date iar m =SF s

.
16
23
Semnalele ponderate cu factorii βc şi βd sunt însumate pentru a forma semnalul complex QPSK, şi
apoi amestecate folosind codul complex Sr-msg,n, care trebuie să fie aliniat cu cadrul corespunzător părţii
asociate mesajului.
120
Sistemul GPRS
cd βd
Sr-msg,n
partea asociat I
datelor PRACH I+jQ
partea de control a Q
PRACH
cc βc j
Fig. 9.28. Împrăştierea părţii asociate mesajului pentru canalul PRACH
D. Generarea codurilor de împrăştiere pentru canalul comun de transmisie a pachetelor (PCPCH)
Se realizează similar canalului PRACH

Partea de control este întotdeauna împrăştiată cu codul cc= Cch, 256, 0. Partea asociată datelor este
împrăştiată cu un cod cd=Cch,SF,k, unde SF este factorul de împrăştiere (ce poate lua valori între 4 şi 256)
iar k=SF/4. O staţie mobilă poate modifica factorul de împrăştiere în timpul unei transmisiuni, dar acesta
trebuie menţinut constant în interiorul unui cadru.
9.3.1.2. Generarea şi alocarea codurilor de amestec (scrambling)
Toate canalele legăturii ascendente sunt “amestecate” folosind coduri complexe. Sunt folosite două
categorii de coduri Gold: 16777216 (224) coduri lungi de lungime 33554431 chips (225-1), respectiv
16777216 (224) coduri scurte, de lungime 255 chips. Canalele DPCCH/DPDCH pot fi împrăştiate cu
codurile lungi sau cu cele scurte, partea asociată mesajului transmis pe canalul PRACH, respectiv cea
transmisă pe canalul PCPCH sunt amestecate folosind codurile scurte, aşa cum va fi ilustrat în cele ce
urmează. Codurile de împrăştiere sunt alocate de către nivelurile ierarhice superioare ale reţelei.
A. Codurile de amestec lungi
Codurile Gold lungi se obţin efectuând suma modulo 2 a două secvenţe maximale, generate cu
ajutorul a 2 polinoame de grad 25. Fie x prima astfel de secvenţă, generată cu ajutorul polinomului
primitiv
gx(D)=D
25 3
+D +1 (9.14)
respectiv y secvenţa generată folosind polinomul primitiv
gy(D)=D25 +D3 +D2 +D+1 (9.15)
Secvenţa obţinută prin însumare, oricare ar fi condiţiile iniţiale ale registrelor de deplasare ale
generatorului, reprezintă un element al unei familii de coduri Gold şi este notată cu clong,n.
121
Sistemul GPRS
În general sunt folosite două secvenţe pereche, clong,1,n.respectiv clong,2,n, una pentru componenta în
fază şi cealaltă pentru cea în cuadratură, cea de-a doua fiind obţinută din prima prin deplasarea cu
16777232 (224 + 24) de intervale de chip.
24
Fig. 9.29. Generatorul secvenţei de amestec lungi pentru legătura ascendentă
Diferitele secvenţe de împrăştiere se obţin modificând condiţiile iniţiale ale registrului de generare
a secvenţei maximale x (în conformitate cu numărul n al secvenţei alese de nivelurile ierarhice superioare)
şi păstrându-le pe cele ale secvenţei y.
Fie n numărul secvenţei de împrăştiere alese, ce poate fi reprezentată în binar sub forma [n23, …,
n0]. Se notează cu xn secvenţa maximală generată pe baza acestui număr. De asemenea se notează cu
xn(i), respectiv y(i) simbolul i din secvenţele xn respectiv y.
Secvenţele maximale xn şi y, precum şi secvenţele Gold sunt generate după cum urmează:
1. se folosesc condiţiile iniţiale
xn (0)= n0, xn (1)= n1, .... , xn (23)= n23, xn (24)=1

(9.16) y( )0 = y( )1 = ... = y(24)=1
2. relaţiile de recursivitate care stau la baza generării celor două secvenţe pseudoaleatoare sunt xn (i + 25)=
xn (i)+ xn (i + 3); modulo2; i = 0,1, ... ,225 − 27
(9.17)
xn (i + 25)= xn ( )i + xn (i +1)+ xn (i + 2)+ xn (i + 3); modulo2; i = 0,1, ... ,225 − 27
3. se defineşte secvenţa Gold ca suma bit cu bit a celor două secvenţe
zn(i)= xn(i)+ y(i); modulo 2; i = 0,1, ... 225 −1 (9.18)

4. se defineşte secvenţă reală prin transformarea din
valori logice în valori fizice
+1, pt. z (i)= 0 (9.19)
Zn( )i = n
, pt i = 0,1, ....,2 − 2
25
−1 pt zn( )i =1
5. cu acestea, cele două secvenţe de amestec lungi se
definesc astfel
122
Sistemul GPRS
clong,1,n (i)= Zn(i), i = 0,1, ... 225 − 2 (9.20)
[ ]
clong,2,n ( )i = Zn (i +16777232); modulo (225 −1) , i = 0,1, ... 225 −
2
6. în final, secvenţa complexă de amestec se defineşte
prin
[
clong,n (i) = clong,1,n (i) 1+ j(−1)i clong,2,n (2 i/ 2 )], i = 0,1, ... 225 − 2 (9.21)
B. Coduri de amestec scurte
Codurile de amestec scurte sunt definite ca secvenţe periodice din familia S(2) extinsă.
Astfel, fie n = [n23, …, n0] secvenţă binară de defineşte numărul codului. Secvenţa cuaternară în S(2)
dată de n (0 ≤ n ≤ 16777215) se obţine prin adunarea modulo 4 a trei secvenţe: una cuaternară a(i) şi
două binare b(i) şi c(i). Valoarea iniţială a generatoarelor celor trei secvenţe este dictată de numărul n al
codului.
25
(i)
Fig. 9.30. Generatorul secvenţei de amestec scurte

pentru legătura descendentă
1. Secvenţa de amestec scurtă zn(i), de lungime 255, este

generată în conformitate cu relaţia
zn(i)= a(i)+ 2b(i)+ 2d(i); modulo4; i = 0,1, ... ,254 unde (9.22)
secvenţa cuaternară a(i) este generată recursiv, cu ajutorul
polinomului
g0(D)=D8 +D5 +3D3 +D2 +2D+1 şi a relaţiilor de (9.23)
recurenţă
123
Sistemul GPRS
a(0)= 2n0 +1; modulo 4 (9.24)

a( )i = 2ni ; modulo 4; i = 8,9, ... 254 a( )i = 3a(i − 3)+ a(i −5)+
3a(i − 6)+ 2a(i − 7)+ 3a(i −8); modulo 4
2. Secvenţa binară b(i) este generată recursiv, cu ajutorul
polinomului
g1(D)=D8 +D7 +D5 +D2 +D+1 şi a relaţiilor (9.25)
de recurenţă
b(0)= n8+i ; modulo 2; i = 0,1, ... 7 (9.26)
b( )i = b(i −1)+b(i − 3)+b(i − 7)+b(i −8); modulo 2; i =

8,9, ... 254
3. Secvenţa binară d(i) este generată recursiv, cu ajutorul
polinomului
g (D)=D +D +D +D +1
2
8 7
şi a relaţiilor de (9.27)
5 4
recurenţă
d(0)= n16+i ; modulo 2; i = 0,1, ... 7
(9.28)
d( )i = d(i −1)+ d(i −3)+ d(i − 4)+ d(i −8); modulo 2; i = 8,9, ... 254
4. Secvenţa zn(i) este extinsă la o lungime de 256 de intervale de chip, prin stabilirea zn(255) = zn(0)
5. Trecerea de la secvenţă zn(i) la secvenţele de cod reale, binare cshort,1,n(i), respectiv cshort,2,n(i), i=0,1, …
, 255 este definită în tabelul 9.9.
Tabelul 9.9.
Trecerea de la secvenţa cuaternară la secvenţele binare corespunzătoare codurilor de amestec scurte
zn(i) cshort,1,n(i) cshort,2,n(i)
0 +1 +1
1 -1 +1
2 -1 -1
3 +1 -1
26
6. În final, secvenţa complexă de amestec scurtă se defineşte cu ajutorul relaţiei
[
cshort,n (i) = cshort,1,n (i;mod 256) 1+ j(−1)i (2 imod 256 / 2) ] (9.29) i = 0,1,2, ....
C. Codurile de amestec pentru canalele fizice dedicate de control (DPCCH) şi de date(DPDCH)
În cazul canalelor fizice dedicate de control sau date (DPDCH/DPDCH) codurile de amestec pot
fi scurte sau lungi, după cum este setat de nivelurile ierarhice superioare: - atunci când se folosesc
coduri lungi, se alege Sdpch,n(i)=Clong,n(i), i=0, 1, …. 38399
- atunci când se folosesc coduri scurte, se alege
Sdpch,n(i)=Cshort,n(i), i=0, 1, …. 38399
124
Sistemul GPRS
Faza codului de amestec trebuie să fie astfel aleasă încât sfârşitul codului să fie aliniat cu limitele
cadrului de date.
D. Generarea codurilor de împrăştiere pentru canalul cu acces aleator (PRACH)
Pentru un canal PRACH dat se foloseşte acelaşi număr de cod de scrambling atât pentru partea de
preambul cât şi pentru cea de date. Mai precis, dacă partea de preambul este amestecată folosind codul
Sr-pre,m, atunci partea corespunzătoare mesajului este amestecată folosind codul Sr-msg,m (cod de
scrambling lung), indicele m fiind deci acelaşi pentru ambele coduri.
E. Generarea codurilor de amestec pentru canalul comun de transmisie a pachetelor (PCPCH)
Setul de coduri de amestec (scrambling) folosite pentru transmisia canalului PCPCH sunt
specifice celulei, fiind dictate de secvenţa de semnătură şi de sub-canalul utilizat de către partea de
preambul de acces. Pentru amestecul datelor se pot folosi atât coduri lungi cât şi scurte. Sunt în total
64 de coduri de amestec folosite pentru fiecare celulă şi 32768 coduri PCPCH diferite, definite în
sistem.
Partea asociată mesajului celui de-al n-lea canal PCPCH este amestecată folosind codul
Sc-msrg-n, n=8192, 8193, ..., 40959, unde
- dacă se folosesc coduri lungi, se alege
Sc-msrg-n(i)=Clong,n(i), i=0, 1, …. 38399
- atunci când se folosesc coduri lungi, se alege
Sc-msrg-n,(i)=Cshort,n(i), i=0, 1, …. 38399
Cele 32768 coduri de amestec (scrambling) folosite pentru canalele PCPCH sunt împărţite în 512
grupuri de câte 64 de coduri fiecare. Între grupul de coduri PCPCH folosite în interiorul unei celule şi
codul primar de scrambling folosit pe canalul descendent al celulei există o legătură biunivocă, anume:
cel de-al k-lea (k=16, 17, ...., 79) cod de scrambling PCPCH folosit într-o celulă în care codul de
scrambling primar pentru legătura descendentă are indicele m (m = 0, 1, ... , 511) este Sc-msrg-n, unde n
se determină cu relaţia
n=64 m+k+8176
Pentru preambulul de control al puterii al canalului PCPCH se foloseşte acelaşi cod ca şi pentru
partea asociată mesajului. Faza codului de scrambling trebuie aleasă astfel încât sfârşitul codului să fie
aliniat cu sfârşitul cadrului pentru preambulul de control al puterii.
125
Sistemul GPRS
27
9.3.1.3. Generarea codurilor de preambul
A. Codurile de preambul pentru canalul cu acces aleator (PRACH)
Codul folosit pentru preambul se obţine folosind codurile de scrambling Spre,n şi codul de semnătură
Csig, astfel
j
Cpre,n,s ( )k = Sr−pre,n ( )k ⋅Csig,s ( )k ⋅e 4 2 , k = 0,1, ... ,4095

(9.30)
Codul de scrambling folosit pentru partea de preambul a PRACH se obţine folosind codurile de
scrambling lungi
Sr-pre,n(i)=Clong,1,n(i), i=0, 1, …. 4095, n=0, 1, ..., 8191
Cele 8192 de astfel de coduri sunt împărţite în 512 grupuri cu câte 16 coduri fiecare. Între grupul de
coduri PRACH folosite în interiorul unei celule şi codul primar de scrambling folosit pe canalul
descendent al celulei există o legătură biunivocă, anume: cel de-al k-lea (k=0, 1, ...., 15) cod de scrambling
PRACH folosit într-o celulă în care codul de scrambling primar pentru legătura descendentă are indicele
m (m = 0, 1, ... , 511) este Sr-pre-n(i) unde n se determină cu relaţia n=64 m+k.
Codul de semnătură al preambulului se obţine prin 256 de repetiţii ale unei secvenţe de semnătură
Ps(n) de 16 biţi
Csig,s=Ps(i, mod 16), i=0, 1, ... , 4095
unde Ps(n) sunt alese dintr-un set de 16 coduri Hadamard de lungime 16.
B. Codurile de preambul pentru canalul comun de transmisie a pachetelor (PCPCH)
Similar cu PRACH, codul folosit pentru partea de preambul se obţine folosind codurile de
scrambling Sc=acc,n,s şi codul de semnătură Csig,s astfel
π π j +k
Cc−acc,n,s ( )k = Sc−acc,n ( )k ⋅Csig,s ( )k ⋅e 4 2 , k = 0,1, ... ,4095

(9.31)
Codul de scrambling folosit pentru partea de preambul a canalului PCPCH este dat de secvenţă de
scrambling lungă
Sc-cd,n,s(i)=Clong,1,n(i), i=0, 1, …. 4095, n=0, 1, ..., 40959
Cele 4960 de coduri de scrambling sunt împărţite în 512 grupuri, fiecare format din câte 80 de coduri.
Numărul codului de scrambling folosit într-o celulă depinde de indicele codului primar de scrambling
folosit pe legătura descendentă. Astfel, dacă cel de-al k-lea (k=0, 1, ...., 79) cod de scrambling PCPCH
folosit într-o celulă în care codul de scrambling primar pentru legătura descendentă are indicele m (m =
0, 1, ... , 511) este Sc-acc,n(i), unde n se determină cu relaţia n=16 m+k. pentru k=0, …, 15
n=64 m+(k-16)+8192 pentru k=16, … , 79
Valorile lui k =0, .. , 15 sunt folosite numai atunci când codul de scrambling folosit pentru partea de
preambul a PRACH este acelaşi cu cel folosit pentru PRACH, în timp ce valorile lui k=16, … , 79
126
Sistemul GPRS
corespunde cazului când acestea nu sunt identice. Sunt astfel 32768 de coduri de scrambling specifice
părţii de preambul a canalului PCPCH, care se împart în 512 grupuri a câte 64 de elemente.
Codul folosit pentru partea dedicată detecţiei coliziunilor (CD) a canalului PCPCH este dat de
π π j +k
Cc−cd,n,s ( )k = Sc−cd,n ( )k ⋅Csig,s ( )k ⋅e 4 2 , k = 0,1, ... ,4095

(9.32)
Cele 4960 de coduri de scrambling sunt împărţite în 512 grupuri, fiecare format din câte 80 de coduri.
Numărul codului de scrambling folosit într-o celulă depinde de indicele codului primar de scrambling
folosit pe legătura descendentă folosind aceeaşi relaţia ca şi în cazul părţii de preambul. În ambele cazuri,
codul de semnătură folosit este identic cu cel folosit de către canalul PRACH.
28
D. Tehnica de modulaţie folosită
Rata de chip folosită de legătura ascendentă este de 3,84 Mcps. Secvenţă de date complexă generată
după împrăştiere şi amestec este modulată QPSK.
cos(ω0t)
R { S} Formare
secven separa impuls
complex de date S partile
rezultat în urma reale /
imag. I { S} Formare
împr tierii
m impuls
-sin(ω0t)
Fig. 9.31. Schema de modulaţie pentru legătura ascendentă
Filtrul de formare a impulsului este de tip radical din cosinus ridicat (SRRC – Squared Root Raised
Cosine), cu factor de rotunjire α=0,22.
6.2. Tehnici de împrăştiere şi modulare folosite pentru canalele legăturii descendente
6.2.1. Generarea şi alocarea codurilor de împrăştiere
Pentru operaţia de împrăştiere sunt folosite aceleaşi coduri OVSF ca şi în cazul legăturii ascendente,
care au proprietatea de a menţine ortogonalitatea între diferitele canale ce folosesc rate şi factori de
împrăştiere diferiţi.
Toate canalele legăturii descendente, cu excepţia canalului de sincronizare SCH (anume canalele de
control comun P-CCPCH şi S-CCPCH, canalul pilot CPICH, canalul de achiziţie al indicatorului AICH,
canalul indicator de paging PICH şi canalul fizic distribuit PDSCH), sunt împrăştiate aşa cum este sugerat
în figura 6.8.
127
Sistemul GPRS
I
Sdl,
Orice canal al leg. S I+jQ
n
S
→
descendente cu
Cch,SF,m
excep ia SCH
P Q
Fig. 6.8. Tehnica de împrăştiere pentru toate canalele legături descendente, cu excepţia canalului de
sincronizare
Fiecare pereche de simboluri consecutive sunt convertite din serie în paralel şi transferate pe
componentele în fază şi în cuadratură. Cele două componente sunt apoi împrăştiate cu acelaşi cod de
împrăştiere (real) Cch,SF, m , iar secvenţa complexă rezultată este amestecată (prin multiplicare chip cu
chip) folosind codul de scrambling (complex) Sdl,n. În cazul canalului P-CCPCH codul de scrambling
trebuie să fie aliniat cu marginea cadrului, în timp ce pentru celelalte canale acesta este aliniat cu codul
de scrambling folosit de către canalul P-CCPCH.
29
Codurile de împrăştiere pentru canalele CPICH primar şi CCPCH primar sunt fixate, anume Cch, 256,
0 respectiv Cch, 256,1. Codurile de împrăştiere pentru celelalte canale fizice sunt alocate de către reţeaua de
acces terestră UTRAN.
Dacă se utilizează compresia cadrelor prin reducerea factorului de împrăştiere cu 2, codurile utilizate
sunt
Cch,SF/2¸ n/2 dacă sunt utilizate coduri de scrambling normale;
Cch,SF/2¸n mod SF/2 dacă sunt utilizate codurile de scrambling alternative (a se vedea paragraful 6.2.2.).
În cazul în care codul OVSF pentru canalul fizic distribuit (PDSCH) variază de la un cadru la altul,
codurile OVSF cu factor de împrăştiere ridicat trebuie să fie situate pe aceeaşi ramură din arborele de
generare ca şi cel ce corespunde factorului de împrăştiere minim folosite pentru această conexiune.
Aceasta presupune că toate codurile OVSF folosite de către staţia mobilă pentru PDSCH trebuie să fie
generate în conformitate cu arborele din figura 6.1, alegerea familiei de ramuri din arbore efectuându-se
pe baza codului ce corespunde factorului de împrăştiere minim.
În figura 6.9 este ilustrat modul în care sunt combinate diferitele canale ale legăturii descendente
128
Sistemul GPRS
Fig. 6.9. Combinarea diferitelor canale pe legătura descendentă
Fiecare canal complex la care s-a realizat împrăştierea spectrală (conform celor prezentate în figura
6.8) sunt ponderate cu un factor Gi şi însumate conform figurii 6.9. Separat, canalele de sincronizare
primar şi secundar sunt de asemenea ponderate cu factorii GP şi GS şi însumate canalului complex al
legăturii descendente.
6.2.2. Generarea şi alocarea codurilor de scrambling
Pot fi generate un număr total de 218-1 = 26143 de coduri de scrambling folosind registrele de
deplasare cu 18 celule, dar nu toate sunt folosite în sistemele UMTS. Codurile de scrambling sunt divizate
în 512 seturi de coduri “primare” şi 15 coduri “secundare”.
Codurile de scrambling primare sunt acele coduri cu indicele n=16*i, unde i=0, … ,511. Setul i de
coduri secundare de scrambling asociat corespunde codurilor cu indicele n=16*i+k, unde k=1, … 15. În
acest fel fiecărui cod primar îi corespunde un set de 15 coduri secundare
În conformitate cu cele de mai sus, sunt utilizate codurile ce corespund valorilor lui k=0, 1,
… , 8191. Fiecăruia îi este asociat un cod “alternativ stânga“ şi unul “alternativ dreapta” ce pot fi
30
folosite pentru transmisia cadrelor comprimate. Codul “alternativ stânga” asociat codului de scrambling
cu indicele k are indicele k+8192, în timp ce codul “alternativ dreapta” asociat are indicele k+16384.
Alegerea codurilor “alternative” se face astfel: dacă Cch,SF,n este codul de împrăştiere folosit pentru
transmisia cadrelor necomprimate, atunci pentru transmisia cadrelor comprimate se va folosi codul
“alternativ dreapta” dacă n < SF/2, respectiv cel alternativ stânga dacă n ≥ SF/2. Utilizarea codurilor
alternative este semnalizată nivelului fizic de către nivelurile ierarhice superioare ale reţelei pentru fiecare
canal fizic în parte.
Codurile de scrambling primare sunt la rândul lor împărţite în 64 de grupuri, fiecare fiind format din
8 coduri primare de scrambling. Astfel, grupul cu indicele j este format din codurile de scrambling primare
cu indicii 16*8*j+16*k, unde j=0,1, …, 63 iar k=0, 1, … 63.
129
Sistemul GPRS
Fiecărei celule îi este alocat un cod de scrambling primar. Canalul de control comun (CCPCH) şi cel
pilot (CPICH) sunt transmise întotdeauna folosind codul de scrambling primar. Toate celelalte canale
asociate legăturii descendente pot fi transmise cu ajutorul unui cod de scrambling primar sau secundar,
din setul asociat celui primar.
Pentru canalele de transport compuse (CCTrCH) se poate utiliza un amestec între codurile de acces
primar şi secundar. În cazul canalelor compuse distribuite (DSCH), toate canalele fizice distribuite
(PDSCH) adresate unei staţii mobile trebuie să utilizeze acelaşi cod de scrambling (primar sau secundar)
şi coduri de împrăştiere diferite.
Cu alte cuvinte, în cazul legăturii descendente celula este identificată cu ajutorul codului de
scrambling, iar canalul cu ajutorul celui de împrăştiere.
Codurile complexe de scrambling sunt de asemenea coduri Gold, formate prin combinarea a două
secvenţe reale, care sunt coduri maximale de lungime 38400 chips, ce pot fi generate cu registre de
deplasare cu o lungime de 18 celule. Codurile de scrambling sunt repetate pentru fiecare cadru radio de
10 ms.
Astfel, fie x secvenţa maximală generată cu ajutorul polinomului primitiv
gx(D)=1+ D7 + D18 (6.22)

respectiv y cea generată cu ajutorul polinomului
gy(D)=1+ D5 + D7 + D10 + D18 (6.23)
Schema bloc de generare a codurilor Gold pentru legătura descendentă este reprezentată în figura
6.10.
Fig.
6.10. Generatorul de cod de amestec (scrambling) pentru legătura descendentă
Secvenţa generată, ce depinde de numărul n al codului ales, se notează cu zn şi se contruieşte astfel

31
se folosesc condiţiile iniţiale

x(0)=1; x(1)= ... = x(17)= 0
130
Sistemul GPRS
y( )0 = y( )1 = ... = y( )17 =1 (6.24)

relaţiile de recursivitate care stau la baza generării celor două secvenţe pseudoaleatoare sunt x(i +18)= x(i
+ 7)+ x(i), mod 2, i = 0,1, ... ,218 − 20 y(i +18)= y(i +10)+ y(i + 7)+ y(i +5)+ y( )i , mod 2, i = 0,1, ... ,218 − 20
(6.25)
secvenţa de cod ce corespunde indicelui n se defineşte astfel:
[ ]
zn(i)= x (i + n) mod (218 − ) + y(i)mod2 ,i = 0,1, ... ,38399
1
(6.26)
se efectuează trecerea de la secvenţa logică la cea binară conform regulii
Z ( )i = , i = 0,1, ... ,2 −
+11,, ptpt zznn(( )ii)==01
2
n
18 (6.27)
−
cu aceasta, secvenţa complexă de scrambling, cu indicele n, se defineşte astfel
Sdl,n = Zn(i)+ jZn(i +131072) mod (218 −1), i = 0,1, ... 38399 (6.26)
6.2.3. Generarea şi alocarea codurilor de sincronizare
6.2.3.1. Modalităţi de generare
Codurile de sincronizare primare (PSC) sunt generate ca secvenţe Golay ierarhizate, şi alese astfel
încât să aibă proprietăţi de autocorelaţie cât mai bune. Definirea codurilor de sincronizare se face în
conformitate cu algoritmul prezentat mai jos: se defineşte secvenţa
a = x1 x2 ... x16 = 1, 1, 1, 1, 1, 1, −1, −1, 1, −1, 1, −1,1, −1,−1, 1
(6.27) secvenţa de sincronizare primară se
defineşte prin repetarea secvenţei a, modulată cu o secvenţă Golay complementară şi apoi crearea
secvenţei complexe cu componente reale şi imaginare identice. În acest fel codul de sincronizare PSC,
Cpsc, se defineşte astfel
Cpsc = (1+ j)× a, a, a, − a, − a, a, − a, − a, a, a, a, −a, a, − a, a, a (6.28)
Cele 16 coduri de sincronizare secundare (SSCS), notate cu {CSSC,1, … CSSC,16} sunt de asemenea
coduri complexe, cu partea reală şi imaginară identice, construite prin înmulţirea unei secvenţe z cu o
secvenţă Hadamard, definite după cum urmează: secvenţa z este dată de
z = b, b, b, −b,b, b, −b, −b, b, −b, b, −b, −b, −b, −b, −b (6.29)
unde secvenţa b este dată de b = x1, x2, x3, x4, x5, x6, x7, x8, −x9, −x10, −x11, −x12, −x13, −x14, −x15, −x (6.
1
6 30)
iar x1, x2, …. x16 sunt definite în (6.27) secvenţele Hadamard se obţin ca rânduri ale matricii
Hadamard H8, obţinute recursiv astfel:
131
Sistemul GPRS
H0 = [1]
Hk−1 Hk−1 (6.31)
Hk = , k ≥1
Hk−1 − Hk−1
32
9.4. Canale fizice şi logice în interfaţa radio de tip TDD
9.4.1. Canale de transport
Canalele de trasport sunt servicii oferite de nivelul fizic nivelurilor superioare. În cazul interfe ţei radio de tip TDD, acestea sunt:
♦ canale dedicate, ce utilizează o adresare implicită a echipamentului pentru utilizator implicat:
♦ canalul dedicat de transport (DCH - Dedicated Channel) este un canal utilizat atât pe legătura ascendentă (UL), cât şi pe cea descendentă (DL) şi
este utilizat pentru transportul informatiilor de la / spre utilizatori prin interfa ţa radio;
♦ canale comune, ce necesită o adresare explicită a echipamentului pentru utilizator implicat:
♦ Canalul de difuzare (BCH - Broadcast Channel) este un canal al legăturii descendente (DL) utilizat pentru transportul informaţiilor specifice sistemului
sau unei celule;
♦ Canalul de acces direct (FACH – Forward Access Channel) este un canal al legăturii descendente (DL) utilizat pentru transportul informaţiilor de
control spre o staţie mobilă când sistemul cunoaşte localizarea acelei staţii sau pentru transportul unor pachete scurte spre utilizator;
♦ Canalul de paging (PCH – Paging Channel) este un canal al legăturii descendente (DL) utilizat pentru transportul informaţiilor de control spre o staţie
mobilă când sistemul nu cunoaşte localizarea acelei staţii;
♦ Canalul de acces aleator (RACH – Random Access Channel) este un canal al leg ăturii ascendente (UL) utilizat pentru transportul informaţiilor de
control (acces) de la o staţie mobilă sau pentru transportul unor pachete scurte de la utilizator;
♦ Canalul divizat al legăturii ascendente (USCH – Uplink Shared Channel) este un canal al legăturii ascendente (UL) utilizat de mai multe echipamente
pentru utilizator pentru transportul datelor dedicate de control sau de trafic;
♦ Canalul divizat al legăturii descendente (DSCH – Downlink Shared Channel) este un canal al leg ăturii descendente (DL) utilizat de mai multe
echipamente pentru utilizator pentru transportul datelor dedicate de control sau de trafic.
9.4.2. Canale fizice
Canalele fizice au o structură dependentă de slotul temporal, cadrul radio şi numerotarea cadrelor sistemului (SFN - System Frame Numbering). Toate
canalele temporale necesită simboluri de gardă în fiecare slot temporal. Sloturile temporale, definite în spiritul TDMA, sunt utilizate pentru separarea în
timp şi în cod a semnalelor asociate diferiţilor utilizatori. Semnalul asociat canalului fizic are strucura din figura 9.1.
A physical channel in TDD is a burst, which is transmitted in a particular timeslot within allocated Radio Frames. The allocation can be continuous, i.e. the
time slot in every frame is allocated to the physical channel or discontinuous, i.e. the time slot in a subset of all frames is allocated only. A burst is the
combination of a data part, a midamble and a guard period. The duration of a burst is one time slot. Several bursts can be transmitted at the same time from
132
Sistemul GPRS
one transmitter. In this case, the data part must use different OVSF channelisation codes, but the same scrambling code. The midamble part has to use the
same basic midamble code, but can use different midambles.
33
Radio Frame (10ms)
frame #i frame #i+1
Time Slot (2560*T c)
timeslot #0 timeslot #1 timeslot #2 timeslot #13 timeslot #14
Fig. 1: FormatPhysical channel signal format

The data part of the burst is spread with a combination of channelisation code and scrambling code. The channelisation code is a OVSF code, that can have a
spreading factor of 1, 2, 4, 8, or 16. The data rate of the physical channel is depending on the used spreading factor of the used OVSF code. The midamble
part of the burst can contain two different types of midambles: a short one of length 256 chips, or a long one of 512 chips. The data rate of the physical channel
is depending on the used midamble length.
So a physical channel is defined by frequency, timeslot, channelisation code, burst type and Radio Frame allocation The scrambling code and the basic
midamble code are broadcast and may be constant within a cell. When a physical channel is established, a start frame is given. The physical channels can
either be of infinite duration, or a duration for the allocation can be defined.
5.1 Frame structure
The TDMA frame has a duration of 10 ms and is subdivided into 15 time slots (TS) of 2560*Tc duration each. A time slot corresponds to 2560 chips. The
physical content of the time slots are the bursts of corresponding length as described in subclause 5.2.2.
Each 10 ms frame consists of 15 time slots, each allocated to either the uplink or the downlink (figure 2). With such a flexibility, the TDD mode can be
adapted to different environments and deployment scenarios. In any configuration at least one time slot has to be allocated for the downlink and at least one
time slot has to be allocated for the uplink. frequency
10 ms
3.84
Mchip/s
2560 * c
time
T
Figure 2: The TDD frame structure

Examples for multiple and single switching point configurations as well as for symmetric and asymmetric UL/DL allocations are given in figure 3.
Single-switching-point configuration (asymmetric DL/UL allocation)

Figure 3: TDD frame structure examples
34
133
Sistemul GPRS
134

Curs Tot

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Tot

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comunicaţii Mobile Digitale Conf. Dr. Ing.

DEZVOLTĂRI ULTERIOARE ALE SISTEMULUI GSM. SISTEMUL GPRS

7.1. Evoluţia ulterioară a sistemului GSM

Fig. 7.1. Evoluţia 2G – 3G.

3. utilizarea unei modulaţii mai eficiente.

Soluţiile utilizate în GPRSsunt:

7.2.1. Comutaţie de circuite şi comutaţie de pachete

7.2.1.1. Comutaţia de circuite

7.2.1.2. Comutaţia de mesaje

7.2.1.3. Comutaţia de pachete

A. Comutaţia de pachete fără conexiune (sau neorientată pe conexiune) B.

7.2.2 Standardizarea GPRS

În prima fază s-au implementat:

7.3 Servicii GPRS

7.3.1. Serviciile de bază GPRS

7.3.1.1. Servicii GPRS de transport

Sunt definite doua categorii de teleservicii de transport:

Serviciul punct la multipunct (PTM) permite transmiterea de pachete de date de la un utilizator

7.3.2. Serviciile suplimentare

7.3.3. Calitatea serviciului (QoS)

Uniunea Internatională de Telecomunicaţii, (ITU-T) defineşte calitatea serviciului (QoS - Quality

7.3.3.1. Prioritatea serviciului

7.3.3.2. Siguranţa serviciului

Tabelul 7.2. Clase de întârziere a pachetelor în GPRS

7.3.3.4. Debitul utilizator

Tabelul 7.4. Clase de debite medii GPRS

7.4. Arhitectura GPRS

Figura 7.2. Reţeaua GPRS

7.4.1. Clase de staţii mobile MS-GPRS

7.4.1.1. Staţii mobile GPRS clasa A

7.4.1.2. Staţii mobile GPRS clasa B

7.4.1.3. Staţii mobile GPRS clasa C

7.4.2. Arhitectura logică a reţelei GSM-GPRS

7.4. 2.1. Interfaţa radio (Um)

7.4.2.2. BSS - Subsistemul staţiilor de bază

7.4.2.3. NSS - Subsistemul reţea şi comutaţie (reţeaua nucleu GSM)

7.4.2.4. Reţeaua nucleu GPRS

Figura 7.3. Interfeţe GPRS

1. Interfeţe pentru transferul pachetelor de date şi al semnalizărilor

2. Interfeţe pentru transferul semnalizărilor

• Gr--interfaţa între SGSN şi HLR.

7.4.3. Funcţiile echipamentelor GPRS

Acestea au fost grupate în şase categorii majore:

• funcţii de control al accesului la reţea;

7.4.3.1. Funcţiile de control al accesului la reţea

7.4.3.2. Funcţiile de dirijare şi transfer al pachetelor

7.4.3.3. Funcţiile de gestiune a mobilităţii

7.4.3.4. Funcţiile de gestiune a legăturii logice

7.4.3.5. Funcţiile de gestiune a resurselor radio

2. Funcţia de selecţie a celulei.

7.4.3.6. Funcţiile de gestiune a reţelei

Tabelul 7.4. Funcţiile echipamentelor GPRS

7.5. Identificatori în reţeaua GPRS

7.5.1. Identificatori GSM

7.5.2. Identificatori GPRS

7.6. Interfaţa radio GPRS

7.6.1.Funcţiile nivelului fizic

7.6.1.1. Funcţiile (sub)nivelului fizic RF

7.6.1.2. Funcţiile (sub)nivelului legătură fizică

7.6.2. Canale logice

7.6.2.1. Canalele de trafic

− PACCH (Pachet Associated Control CHannel).

7.6.2.2. Canalele de control