Trei surori

Versinin: Olga Sergheevna, sora cea mare. Maria... iar Irina e cea mica.

Irina: Alexandr Ignatievici.... Sunteti din Moscova... Ce surpriza!

Olga: O sa ne intoarcem si noi curand la Moscova!

Irina: Nadajduim s-o facem pana la toamna. E orasul nostru natal, ne-am nascut acolo.

Masa: Nu ne asteptam sa vedem un concetatean. Acum mi-aduc aminte! Vi se spunea

„maiorul indragostit”. Erati locotenent pe atunci si erati indragostit de cineva.

Versinin: Da, exact. „Maiorul indragostit”. Iubeam pe atunci... Acum toate s-au schimbat.
Ati plecat de mult din Moscova?

Irina: De unsprezece ani.

Olga: Si noi am locuit acolo...

Versinin: Am cunoscut-o pe mama dumneavoastra.

Irina: Mama e ingropata la Moscova.

Masa: Inchipuiti-va ca am inceput sa-i uit figura. Asa o sa ne uite si pe noi lumea...

Versinin: Da, toti ne vor uita. Ceea ce ni se pare astazi grav, insemnat, deosebit de
important, cu timpul va fi dat uitarii. Si se prea poate ca viata noastra, cu care ne impacam
atat de bine azi, maine sa treaca drept ciudata, fara rost, prost organizata si chiar plina de
pacate...

Irina: Unde? Unde s-a dus totul? Cum de s-a spulberat? Doamne, Dumnezeule! Am uitat,
tot... tot! Totul s-a invalmasit in mintea mea. Nu mai stiu cum se spune fereastra in
italieneste, sau tavan. Stiam si englezeste. In fiecare zi uit cate ceva. Si viata trece, vremea
nu se mai intoarce.

Masa: E un lux prea mare pentru orasul asta sa cunosti trei limbi! Nici macar lux nu e... E
ca si cand ai avea sase degete la o mana! Stim prea multe lucruri de prisos!

(Versinin o ia pe dupa corp pe Masa)

Versinin: Stiti prea multe lucruri de prisos! Cum sa-ti spun? Mie mi se pare ca totul va
trebui sa se schimbe incetul cu incetul si ca a si inceput sa se schimbe chiar sub ochii
nostri. Peste doua-trei sute sau o mie de ani... caci anii nu inseamna mai nimic... o sa
inceapa o viata fericita, o viata noua! Noi nu vom avea parte de ea, fireste; insa pentru ea
traim astazi, ne trudim si suferim. Noi o infaptuim... si asta e sensul existentei noastre si
chiar am putea spune, fericirea noastra.
Masa: Singurii oameni de treaba in orasul acesta sunt militarii. Stii... m-am maritat la
optsprezece ani. Sotul meu mi se parea grozav de invatat, de inteligent. Acum insa, din
pacate, nu mai sunt de aceeasi parere. Sufar cand vad ca un om nu e indeajuns de sensibil,
de bland si de politicos.

Versinin: Toti barbatii sunt la fel. Esti o femeie minunata, fermecatoare! Te iubesc, te
iubesc, te iubesc! Cat imi sun de dragi ochii, miscarile dumitale! Adesea te visez...
Minunata, fermecatoare femeie!

Masa: Nu stiu de ce imi vine sa rad cand imi vorbesti astfel. Adevarul insa e ca mi-e
teama... Nu mai spune nimic. Te rog! Ba nu! Vorbeste! Mi-e totuna... Mi-e totuna.