"Basm" etern

PREFATA
Rosalie Hale era o fata norocoasa ce traia undeva pe la mijlocul secolului XX,dar toate visele i s-au naruit
cand in viata ei a aparul in loc de Fat-Frumos,zmeul cel rau care ii pregatise cu totul o alta soarta.Dar cum
viata este inselatoare,eternitatea s-a gandit sa bata la poarta vietii ei.Oare acest lucru ii va face bine
aducandu-i fericirea rapita,sau va fi ca un fel de pedeapsa pt o crima necomisa?

Cap 1. Amintire

Basmul meu a fost unu real,traiam intr-o lume in care pozitia sociala era cea mai importanta,iar eu
eram una din norocosii care aveau parte de una destul de ravnita.Tatal lucra la o banca,fiind un om destul
de respectat si destul de instarit daca se putea numi asa situatia noastra financiara care in comparatie cu
a altora,in perioada aceea de criza,parea de fapt doar un tel de neatins.Aveam tot ce puteam visa,pe
langa bunurile materiale de care beneficiam,mai beneficiam de ceva care nu se putea cumpara,si anume
o frumusete care te facea sa intorci capul pe strada.La doar 17 ani,puteam spune ca traiesc un vis,toata
viata am trait intr-un glob de cristal,departe de orice lucru care ar fi putut s-ami dauneze.Tata si cu mama
s-au ocupat ca eu si ca cei 3 frati mai mici sa nu suferim in nici-un fel.Probabil de aceea au avut grija ca si
educatia sa o primim intr-un mod special,si anume cu profesori din strainatate sau doar oameni cu studii
superioare.Cursurile le luam,cum era normal,acasa,cu prietena mea buna,Vera.Crescute impreuna,dar in
mod ciudat,facand parte din clase sociale diferite,acest lucru datirandu-se faptului ca mama mea avea o
verisoara care a murit in urma cu multi ani,iar Vera a fost luata sub aripa protectoare a mamei.Impreuna
am imparit tot,si bune si rele,am simtit impreuna primii fiori ai dragostestei,desi eu eram mereu cea mai
admirata,acest lucru provocandu-mi o placere fara egal,dar care era marginita de indiferenta Verei.Nu
parea sa fie deloc afectata de acest lucru,ba chiar,uneori simteam si in ochii ei admiratie.Era singura care
ma cunostea intr-un anume fel,cum eram eu in interior.Vera,cu ochii aceia verzi care iti strapungeau inima
si parul de un castaniu izbitor in buclete frumos unduite,reusea mereu sa aduca la suprafata o latura mai
ciudata a mea,una buna,care era diferita de superficialitatea zilnica.Normal,ea nu se compara cu mine,cu
parul meu blond ca spicul graului si ochii mei albastri care aveau asupra fiecarei persoane ce indraznea
sa-i priveasca un efect imediat.Eram elogiata de mama,principalul meu "admirator",asta ca sa nu mai zic
ca eram preferata tatei,fiind si singura fata.Dar astea pentru mine atunci erau lucruri lipsite de
importanta,acest basm parea ca nu are cum sa se termine,dar a inceput cand Vera a venit in camera
hotarata sa-mi faca o marturisire.
"Rose!" Spune ea cu ochii mari,plini de speranta,in timp ce intra pe usa.
"Trebuie sa-ti spun ceva" am intors capul cu un anumit regret ca nu-mi mai zaream chipul in oglinda.
"Jason m-a cerut de nevasta!!" nu am auzit-o niciodata vorbind cu atata entiziasm,vestea ma bucura,dar
stiam ca asta inseamna s-o pierd.
"Cand?" am intrebat,dar nu stiu daca cu tristeste dau doar cu aroganta specifica mie
"Cand ne-am intors de la bal,aseara,dar nu am apucat sa-ti spun pt ca Dna Ella -mama mea- te-a luat sa
alegeti materialele pt rochiile de seara pregatite pt balul primaverii" a raspuns cu acelasi entuziasm..
Si asa a zburat de langa mine Vera,sotul ei era un om simplu,un tamplar,dar care o iubea enorm.Speram
si eu la o asemenea iubire,dar stiam ca parintii mei niciodata nu-mi vor ingadui asa ceva,sa ma marit cu
un om inferior mie.Dupa o luna de la nunta,a venit vestea cea mare..Vera era insarcinata..pt prima data in
viata mea eram invidioasa,nu la inceput,ci cand s-a nascut micutul Henry,cu gropitele micute in obrajorii
albi sub ochii verzi.Buclele lui,identice cu ale mamei sale,reflectau lumina becului pal de pe tavan.
Cap 2. Printul

Speranta mea a inceput sa prinda radacici cand in orasul meu s-a mutat familia King,proprietara de
drept a bancii la care lucra tata.Acesteia aveau cativa copii foarte educati,dar "printul" meu a fost cel mai
mare dintre ei,Royce.Intr-o zi mama a "uitat" sa-i da lui tata pranzul,asa ca a hotarat sa ma trimita pe mine
cu el,imi parea ciudat ca m-a pus sa port rochia alba cu dantela albastra primita de la matusa si sa-mi
prind parul la spate doar pt a merge la banca care se afla doar la cateva strazi distanta.Cand l-am vazut
pe Royce in fata bancii,mi-am dat seama de planul mamei,si implicit al lui tata.Royce ma privea cu o ochii
mari si un zambet tampit pe fata,nu mi se parea ciudat,era imvatat sa fiu privita asa de toti cei din jur.Dupa
aceasta intalnire banala,Royce a inceput sa-mi dea din ce in ce mai multa atentie,nu pot spune ca nu
eram incantata,semanam foarte mult.Avea parul blond la fel ca mine,putin mai deschis,ochii albastri
identici cu ai mei,dar o fata angelica ce cerea cat mai multe priviri.
Imi trimtea in fiecare seara cate un trandafir,pana cand toata camera mea era plina si holurile de prin
casa,asta ca sa nu mai zic ca incepusem sa miros a trandafiri si eu.
Intr-o seara,facandu-ne plimbarea obisnuita,plina de admitarii din partea celorlalti,mi-a spus ca am ochii
ca violetele,si de atunci impreuna cu trandafiri imi trimitea si violete.
Incepeam sa cred ca l-am gasit,eram fericita,incepeam chiar sa nu mai fiu invidioasa pe Vera,care era
foarte fericita pentru mine ca l-am gasit pe Royce,stia cat de mult l-am asteptat.Am inceput sa ma simt rau
pt ca eu nu m-am bucurat pentru ea,ci din contra.Royce era un adevarat cavaler,ma trata ca pe o regina,la
baluri mergeam impreuna,era cel mai admirat cuplu si toata lumea ne lauda cand ne intalnea.
Imi amintesc si acum cand mergeam pe strazile aproape pustii din care iesea caldura in serile de vara,si
ma privea in ochi spunandu-mi:
"Esti ingerul mult asteptat,frumoasa ca o heruvima cu parul blond ale carui raze iti ating fata blanda
dandu-i pielii culoarea aurului care pe langa tine nu mai este pretios.Ochii tai sunt cele mai scumpe pietre
pretioase,iar buzele tale ca doua petale de trandafir par cele mai gingase din univers."
Asemenea laude le auzeam zilnic de la el,lucru care ma facea sa ma simt foarte bine,desi toata viata mea
a fost plina de laude.
Normal ca nu a trecum mult timp si mama deja a aranjat o logodna atat de fastuoasa,incat o nunta ar fi
fost mica pe langa ea.
Lucrurile intre mine si Royce mergeau din ce in ce mai bine,adoram mainile lui cand imi atingeau fata si
buzele lui cand imi atingeau obrazul,simtam ca il vreau o viata intreaga langa mine,dar nu stiam daca era
iubire,sau placerea de a il privi si de a-l stii al meu.
Nunta era pe vine si ea,planuisem tot,cea mai spectaculoasa gradina din oras avea sa fie locul nuntii
noastre,normal ca era gradina resedintei King,aranjasem ca sa fie totul decorat cu orhidee,florile preferate
ale lui Royce,dar si cu trandafiri,avea sa fie un vis.
Nunta mereu visata,un sot frumos si grijului,dar nu cred ca iubitor,uneori simteam ca si el ma vrea din
acelasi motiv din care si el il voiam pe el,doar atractie.
Insa aveam sa ma conformeaz,parintii nu aveau sa renunte la o asemenea legura intre familii,mai ales ca
era vorba de familia King.
Basmul nu avea sa se termine,sau cel putin asa credeam..

Cap 3. Zmeul

Cu o saptamana inainte de nunta,am hotarat sa merg la Vera.Era seara,iar micutul ei Henry de doar
cateva luni imi umplea inina de bucurie,imi doream si eu atat de mult un copilas care sa-mi insenineze
zilele de toamna ploiase.Insa Royce era de parere ca trebuie sa mai asteptam,ca nu are rost sa-mi
irosesc frumusetea de la 18 ani aducand pe lume un copil care o sa vin mai devreme sau mai tarziu.Henry
era atat de dragalas,iar zambetul lui ce evidentia frumusetea luata de la Vera si de la Jason era imposibil
sa nu te emotioneze.Un mic serafim cu parul negru in mijlocul camerei care iti dadea furnicaturi cand te
privea.Dar se facuse tarziu si trebuia sa plec,m-au condus cei trei la usa,privindu-se intre ei cu o iubire
coplesitoare care ma facea invidioasa inca,Royce niciodata nu ma privise asa.Nu ma privea cu duiosie,ci
cu placere.
M-am uitat in ochii lor fix,si ma bucur ca am facut asta pt ca nu am mai avut o a doua sansa.Eu i-am privit
pe ei in ochi,de la departare,dar ei pe mine nu.Mi-am luat ramas bun de la ei si am plecat pe strada slab
luminata spre casa.Aveam un sentiment ciudat,desi era doar o seara normala de toamna,desi imi facea
griji pt vreme,nu as fi vrut sa mut nunta in interior.M-a coplesit un sentiment de teama cand am auzit la
colt de strada zgomote de sticle sparte si voci de barbati,care putam sa jur ca erau in stare de
ebriatate.Am vrut sa-mi continui drumul fara sa-i privesc,dar am ramas uimita cand unul din ei m-a
strigat.Era Royce,niciodata nu l-am vazut beat,ba chiar imi spunea ca nu-i place sampania,dar nu mi-am
dat seama ca prefera ceva mai tare.Toti ma priveau si radeau parca intr-un fel diabolic,Royce se lauda cu
mine ca-s frumoasa si ma prezenta unui prieten de-al lui venit din Irlanda.
"Nu-i asa ca-i frumoasa?Am stiut ce sa aleg" spune Royce.
Barbatul ma cantareste cu ochii din cap pana in picioare si afirma cu un ton foarte calm
"Hmm..e cam imbracat,nu-mi pot da seama". Royce atunci a inceput sa se indrepte spre mine,fara sa
mearga chiar drept,si ma prinde de umeri.Printr-o singura miscare imi sfasie jacheta primita chiar de la el
cadou de ziua mea.Nasturii cazuti pe jos se rostogoleau pe strada,iar sunetul lor parca imi lovea creierul
din fiecare parte.Am simtit cum ochii mi se umplu de lacrimi.Royce imi spune la ureche,mirosind ingrozitor
a alcool:
"Hai,Rose,arata-le cum esti de fapt!!" apoi mi-a tras pieptanul din par,care era prins cu agrafe ce mi-au
smuls parul din cap.Parul se vedea pe jos stralucind sub lumina felinarului,in mijlocul lui fiind piaptanul cel
verde cu fluture primit de la tata.
Barbatii au inceput sa rada,iar Royce a avut grija ca sa ma "scape" si de restul hainelor. Restul a fost
moartea traita pe viu,cel mai mare chin posibil,pe care l-am pastrat ca amintire pana in momentul
actual,desi as fi vrut sa existe vrea licoare sau un mod prin care s-ami sterg acele momente din minte.

Cap 4. Moarte

Durerea era coplesitoare,ma uitam spre cer si ma intrebam de ce nu mor.Culmea,desi era o noapte de
octombrie,a inceput sa ninga,frigul parca m-a scapa de o parte din dureri,lucru pentru care era foarte
recunoascatoare,dar mi-as fi dorit sa scap definitiv.Ma intrebam de ce oare ma mai chinuie Dumnezeu
tinandu-ma in viata.Asfaltul rece de sub mine parea cald in comparatie cu fluturii albi pe care cerul ii
cernea peste mine,si care cand imi atingau pielea erau ca un soc electric.Am auzit pe cineva strigandu-mi
numele si m-am intrebat daca e gata,daca am scapat si am ajuns in rai..poate in iad.Dar ma inselasem,din
nefericire pentru mine,inca ma aflam pe strada pustie,iar cel care imi striga numele nu era in niciun caz o
persoana ce care mi-as fi dorit s-o vad.Era doctorul Carlisle Cullen,nu stiam aproape nimic despre el,erau
foarte retrasi si nu faceau parte din cercul nostru.Nu stiam decat ca face voluntariat la spital de cativa ani
de cand s-a mutat si ca locuiste cu fratele sau Edward si cu sotia sa,al carei nume nu l-am retinut pt ca mi
se parea lipsit de importanta.Imi era ciuda pt ei deoarece avau o frumusete aparte de care eu ii
consideram nedemni.
"Rosalie,ma auzi?" continua sa strige barbatul cu parul blond
As fi vrut sa-i spun sa ma lase in pace,sa mor linistita,dar nu aveam puteri,iar el parea ca nu are de gand
sa renunte.
Cred ca am simti,sau poate mi-am imaginat cand m-a luat in brate,il simtam la fel de rece ca fulgii de
zapada,deci imi imaginam.Cand a inceput sa mearga simteam ca zbor,avam impresia ca fuge cu o viteza
imposibila si apoi gol..vid..nu am mai stiut nimic.Eram prinsa intr-o cutie prin care razele luminii erau parca
oprite sa intre,asa ma simteam.Cand dintr-o data a inceput durerea,arsura a inceput la gat,apoi in acelasi
timp la mainie si dupa cateva secunte la picioare.Simtam focul cum imi arde carnea,sangele cum iese din
vene si piele cum se prajeste pe mine.Era o durere insuportabila,nu se putea compara cu cea de pe
strada intunecata,acea parea o taietura la beget pe langa aceasta.Chinul parea sa nu se mai
termine,durerea a tot crescut pana cand am inceput sa tip de durere,as fi vrut sa-i rog sa ma omoare.Ma
intrebam de ce ma chinuie asa,ce le-am facut ca sa ma tortureze.Chinul a parut o eternitate,parca
trecusera milenii,dar durerea parca scadea din intensitate,sau poate credeam asta pt ca incepusem sa
devin imuna.Dar durerea chiar scadea,pana devenise suportabila,si puteam sa-mi simt membrele.Insa nu
avea de gand sa ia sfarsit prea curand.

Cap 5. Inceput e eternitate

Am inceput sa-mi recapat si simturile dupa ceva timp,dar poate nu mi-as fi dorit.Auzul a venit intr-un
moment nepotrivit pt ca am inceput sa aud o discutie intre 2 barbati,de fapt era ca un fel de cearta.Dar pe
langa aceasta discutie auzeam zumzetul a 3 muste ce se aflau in camera si stropii de ploaie cum picurau
pe frunzele copacilor pe parca stateam cu urechea chiar langa ele.Auzeam pasii pe podea mult prea
tare,dar parca nu-mi daunau la urechi,parca fusesera invatate sa capteze sunetele asa mereu.
Cearta,mi-am dat seama dupa cateva secunte,se tinea intre doctorul Cullen si fratele lui.Barbatul mai
tanar insista spunandu-mi numele
"Rosalie Hale!!" o spunea de parca eram un monstru sau era ceva neinregula cu mine
"Ce a fost in capul tau,Carlisle?!?!"insista barbatul pe acelasi ton taios
"Nu puteam s-o las sa moara acolo,era prea cumplit.." se apara,parca,doctorul Cullen
"Oameni mor zilnic,Carlisle,nu-i putem salva pe toti,si in plus,e Rosalie Hale" deja me enerva modul in
care imi pronunta numele
"iti dai seama ca familia King va face o ancheta pentru gasirea ei?!"continua acessta
Asa a continuat discutia mult timp,iar eu nu puteam sa spun nimic pt a ma apara si pt a intreba ce m-i s-a
intamplat sau de ce eram atat de criticata de fratele doctorului Cullen.Am inceput sa-mi pierd iar simturile
si am devenit inconstienta.

Cap 6. Soc

Dupa ce mi-a revenit din vidul de secole,am reusit sa deschid ochii,spre uimirea mea,vedeam mult mai
diferit.Puteam privi fiecare detaliu de pe tavanul vechi de parca ma uitam cu lupa,si mirosul era mult mai
ascutit,iar in gat aveam un foc de nedescris si o sete insuportabila.
Prima persoana vazuta a fost doctorul Cullen,dar care acum parea diferit,sau poate eu il vedeam asa.M-a
privit cu un zambest gingas pe fata si mi-a spus cald
"Buna dimineata,Rosalie,bine ai venit!" nu stiam daca era dimineata si nici de ce imi ura bun venit,dar
aveam sa aflu..
Mi-a explicat cu lux de amanunte ceea ce eram,si nu l-am crezut,i-am zis ca e nebun si voiam sa plec cat
mai repede de acolo,sa ma duc acasa si sa plang in bratele mamei.
Am continuat sa neg si sa ma cert cu el pana cand arsura din gat era de nestapanit,iar el mi-a aratat pe
fereastra mica a camarutei o caprioara ce pastea langa un artar mare.Am simtit o nevoie nebuna de a
merge si a musca din ea,ceea ce am si facut.Nu stiu cum,dar in urmatoarea secunda eram cu dintii infipti
in gatul bietului animal care zacea in bratele mele cu inima care inceta sa mai bata incetul cu incetul.Ma
simtam stapanita de gustul sangelui,de mirosul lui si nu puteam opune rezistanta,cu atat mai putin sa ma
opresc.Dupa ce am secatuit saraca caprioara de lichidul care imi provoca atata placere,m-am ridicat si mi-
am privit mainile pline de sange si hainele care nu-mi parau deloc cunoscute.Am mers in micuta casa care
de afla in mijlocul padurii,de data acasta aveam sa dau crezare cuvintelor omului care se presupune ca
mi-a salvat "viata".Am fost socata sa ma privesc in oglinda,nu ma mai recunosteam,eram mai frumoasa
ca niciodata,parca straluceam si imi doraeam sa ma privesc cu mai mult ardoare decat inainte.Doar o
problema aveam,si anume niste ochii rosii ca focul,grija de care Carlisle -deja nu-l mai numeam doctorul
Cullen- m-a scapat imediat,zicandu-mi ca o sa se duca in cativa ani cel mult.Eram uimita de noile
puteri,alergam si vanam fara oprire ca sa-mi stapanesc setea,si asa au trecut cateva zile,asa mi s-a parut.

Cap 7. Durere

In timp ce ma aflam in campia cea mare urmarind 3 caprioare ce mancau linistite si facandu-mi un plan de
atac,mi-am amintit de cei 3 frati mai mici.Mi-am amintit tot in cateva secunde,ca o foaie alba ce devine in
mod incredibil foarte colorata.
Am inceput sa simt dorul mamei,al Verei,imi era dor chiar si de micutul Henry..de tot..Atunci am inceput sa
alerg inapoi spre oras,cu dorinta nebuna de a-i vedea si de ai strange in brate.Cand am ajuns acasa,am
hotarat sa intru prin spatele casei si sa-i fac o surpriza mamei,dar am avut parte eu de o surpriza.Saraca
mama zacea pe canapeaua din hol,imbracata in negru,tinand strans in brate o poza cu mine.Am vrut sa o
trezesc si sa-i zic ca sunt bine,dar ceva mi-a atras atentia.La intrare era un tablou mare cu mine pe care
se afla scris jos cu litere aurii "Vei ramane mereu in inimile noatre,chiar daca apa iti va fi indrupator de
acum inainte" Nu stiam ce inseamna asta,dar as fi vrut sa plang pana sa scap de durerea din inima,insa
nici o lacrima nu se prelingea pe obrajii mei albi si reci ca marmura.Am fugit repede in camera mea,era tot
plina de trandafiri si violete,iar pe perete se afla ca intotdeauna calendarul meu sub care era asezata vaza
cu violete.Dar era ceva ciudat la calendar,era ceva rosu pe el,cand m-am apropiat am vazut ca era o data
incercuita.Era data mea de nastere,ziua mea trebuia sa aiba loc peste abia 3 luni asa ca nu
intelegeam.Cand m-am apropiat si mai mult am vazut data curenta 29 septemrie 1933.Am picat jos langa
calendar,iar in cadere am atins vaza care s-a spart sub duritatea noii mele maini.Trecusera aproape 4 luni
de cand disparusem,a trecut chiar si ziua mea de nastere,am ajuns cu 5 zile mai tarziu la propria
petrecere..Durerea era coplesitoare..toti ma credeau moarta,de 4 luni am disparut si nu stiam.Am fugit iar
in hol la mama,iar de data aceasra am tras aer in piept cum faceam inainte in fiecare dimineata cand
ajungeam in capatul scarilor.Am simtit un miros ce mi-a ars narile si gatul,din reflex am ajuns langa mama
cu coltii la gatul ei si am inceput sa-mi dau seama de ce era sa fac.Probabil ca prima data nu m-a afectat
mirosul mamei pt ca acest nou corp imi da sansa sa nu respir foarte mult timp,iar cum nu mai am nevoie
de aer,nu respir prea des.
Daca mai eram om -pt ca incepeam sa nu ma mai consider o asemenea fiinta- cred ca as fi lesinat de
durere,trebuia sa renunt la tot,nu mai puteam sa stau langa ei,pentru ca aveam sa-i omor pe toti.Daca s-a
intamplat acest lucru cu mama,cea pe care o iubeam atat de mult,ce s-ar intampla cu ceilalti?Trebuia sa
renunt la tot.Nu suportam gandul,am iesit pe usa atat de repede incat n-am mai zarit nimic,am alergat
pana cand am putut respira din nou aer fara miros de sange.

l
Cap 8. Adevarul

Mi-a trebuit ceva timp pana cand sa am forta necesara sa ma intorc,mai ales sa sa fiu sigura pe puterile
mele si ca n-o sa omor pe nimeni.De data aceasca am hotarat s-ami incerc norocul la casa Verei,m-am
catarat cu usurita pana la etajul superior al casei modeste si am zarit patutul in care dormea micutul
Henry,doar ca acum era putin mai mare decat il vauzsem ultima data,insa gropitele si parul i-au ramas la
fel.Am auzit pasi pe scari si m-am dat la marginea gamului ca sa nu pot fi vazuta.Pe scari urca Vera
care,la fel ca mama,era trista si imbracata in negru.A venit si s-a pus pe pat,in capul oaselelor,statea si-l
priva pe Henry,apoi a inceput sa vorbeasca parca cu el,desi el nu avea cum s-o auda.
"Oh,micutul meu ingeras,a plecat,poate ii e mai bine acolo,dar mie imi e un dor nebun de ea,sper sa nu se
uite.." apoi s-a dus si l-a sarutat usor pe frunte si a coborat din nou scarile.
Am simtit cu manile mi s-au inmuiat -normal ca mi se parea- si mi-am dat drumu,aterizand in liniste pe
gazonul din spatele casei.Din nou regretam ca nu pot sa plang,poate m-ar fi ajutat.
Cu o rapiditate cu care ma obisnuisem,am incepu sa alerg spre casa,era sara,toti din familie erau jos,in
livinig,si luau cina.Tata,ca in fiecare seara,statea in capul mesei,in partea drapta statea mama,iar scaunul
din stanga era gol ca in ultimele 4 luni,parca asteptandu-ma.Toti privau in gol si lipseau glumele spuse de
tata,pana si Ann,doica noastra era atat de trista,imi fusese ca o a doua mama,desi mereu o tratasem cu
raceala ea stia cat o iubesc pt ca ma cunostea.S-au auzit niste zgomote in fata casei,iar in clipa urmatoate
un ciocanit la usa.Erau 2 barbati,imi puteam da seama dupa sunetul inimilor care bateau.Fratele mai
mic,Jack, a fugit repede la usa si a dschis,cei doi barbati erau Royce si prietenul lui irlandez.Desi mi-as fi
dorit sa uit,niciodata nu am putut sterge noasptea aceia blestemata,cei doi au intrat pe usa,Royce avea in
mana doua buchete de flori.
"Buna seara"spune el stingher.Cand ii vedeam fatza atat de nevinovata,imi dadeam seama ce actor bun
poate sa fie si cat a putut sa ma minta.
Barbatul al doilea a imitat gestul iar Royce a dat unul din buchtele mamei,iar pentru celalt a cerut
permisiune sa mi-l duca in camera.
M-am grabit si am ajuns imediat la fereastra camereu mele in care a intrat Royce cu un zambet ironic pe
fata si a pus buchetul pe pat si a mangaiat perna parca intr`un gest de tandrete.
Mi-as fi dorit atat de mult sa pot merge si sa-l omor acolo,dar nu-mi doream sa fac asta chiar in camera
mea.A inceput sa bolboroseasca ceva,noroc cu noul auz
"Rose,Rose,nu stiu ce s-a intamplat cu tine,sau ce animal salbatic te-a mancat,dar ma bucur ca nu ai mai
aparut,iubita mea.A fost foarte usor sa-i conving ca te-am gasit in drum spre casa cand veneai de la Vera
si am mers sa ne plimbam.Cat de repede m-au crezut ca intr-un gest de neatentie ai alunecat pe albia
raului si apele te-au purtat departe.." apoi a inceput sa rada
"Ai vaut ca tot ai fost a mea,desi tot refuzai pana la nunta " rade iar "nimeni nu va stii ce ai
patit.Adio,scumpa mea!" si saruta tabloul meu de la marginea patului.

Cap 9. Razbunarea

Nu puteam sa cred ca era cat pe ce sa-mi impart viata cu un asemenea om,nici macar nu stiam daca s-ar
fi numit viata aceea pe care trebuia s-o am.Am scrasnit din dinti,si m-am bucurat sa-l vad iedind din
camera mea,apoi am inceput planurile pentru razbunare.Primii ucisi vor fi cei 4 barbati ce l-au insotit,iar el
va fi lasat la urma pt a fi placerea mai mare.Pe primul l-am omorat foarte usor,nici macar nu a trebuit sa
ma vada,statea su spatele la fereastra deschis,iar eu nu a trebuit decat sa-i indoi putin gatul pt a-l lasa
fara rasuflare.Pentru al doilea a trebuit sa astept putin ca sa iara din hanul la care se imbatase ca in
fiecare seara.Mergand beat pe strada,nici nu si-a dat seama ca il urmarea si ca l-am "ajutat" sa lovasca
cu foarte mare putere felinarul sub care m-a chinut in urma cu mai bine de 4 luni.Celui de-al treilea m-am
aratat,l-am privit in ochi si am putut vedea panica care i-a facut pulsul sa se accelereze,nu a durat mult si
l-am vazut cum mi-a picat la picioare.Spre norocul meu inima sa nu a rzistat,iar eu nu a trebuie sa depun
efort deloc in a-i lua viata.Penultimul a sfarsit sub un dulap,iar ultimul si cireasa de pe tort,spre deliciul
meu,a aflat de mortile celol 4 complici.In speranta de a se proteja,si-a pus chiar 2 garzi la usa biroului,dar
care n-au avut nici macar o sansca.m-am lovit cu forta pe amandoi si au picat pe podea.
Am adorat aceea frica din ochii lui,asa il privisem si eu,dar nu se indurase de mine,asa ca nici eu nu
aveam de gand.Am purtat chiar rochia de mireasca ce trebuia s-o port in ziua nuntii.Mama o lasase
impachetata langa patul meu,asa ca mi-a fost foarte usor s-o iau.Royce statea la birou,era intuneric,scria
la lampa cu paharul de coniac langa.
"Inca te chinuie viciul?" l-am intrebat eu incet,dar dstul de tare incat sa auda.
"Rose?!" intreaba el tare si speriat
"Da,iubitul meu,eu sunt!"am zis eu apropiindu-ma de el.Mi se vedea deja voalul de la rochie in lumina
lampii
"Cum..?!...unde ai fost?!.." vocea ii tremura
"Departe,iubitul meu,dar si aproape"
"Te-am cautat...Rose,imi pare rau.." imi provoca scarba pana si vocea lui,voiam sa-l omor cat mai
repede,dar nu-mi puteam refuza placerea de a ii auzii inima batand atat de tare stiind ca e speriat si trece
prin momente de groaza la fel ca mine
"Nu trebuie sa-ti para rau,te-am iertat"
"Da?!..Rose,ei m-au obligat,m-au imbatat si nu stiam ce fac,..." inca tremura iar pulsul ii crestea..ah..ce
deliciu era!
"Nu trebuie sa-mi explici,sunt aici..langa tine" si m-am apropiat si mai mult,pana cand lumina lampii mi-a
ajuns la gat
"Vino!" i-am zis
S-a ridicat incet,scaunul zgariing pudeaua si facand un sunet infernal in listea aceia tipatoare,cu pasi
tremuranzi a ocolit biroul si a ajuns in fata lui,la doar un metru distanta de mine.
M-am mai apropiat putin pana cand lumina mi-a ajuns la nas si am zambit,lasand buzele sa-mi
dezgoleasca coltii.Am putut sa vad in ochii lui teroare,asa ca m-am dus langa el,putea sa-mi vada ochii
rosi,la fel ca sangele lui care i se vedea acum prin pielea fetei.Ochii i s-au marit,si a ramas cu gura
cascata
"Ce e,dragul meu? l-am intrebat eu incet.
Normal ca nu a fost in stare sa raspunda,i-am pus mana pe gat si puteam simti venele care pulsau sangle
intr-un ritm haotic.L-am ridicat la cativa centimetri de podea si l-am izbit cu putere de perete.Corpulu lui
parea din plastilina,din fericire pentru mine nu a avut loc nici o scurgere de sange pt ca nu stiu daca as fi
rezistat tentatiei.
L-am luat de gat asigurandu-ma ca inca poate respira,si am rasit cu el pe geam alergand spre rau.
Am ajuns foarte repede la rau si l-am pus deasupra prapastiei,l-am privit in ochi si mi-am luat la revedere
de la el la fel cum o facuse el in camera mea cu cateva zile in urma.
"Adio,scumpul meu!" si i-am lasat gatul liber din stransoarea mainii mele

Cap 10. Despratira

Nu stiam daca razbunarea mea ma calma destul de mult,dar cel putin ma linistise.Stiam sa toti o sa
moara,ca n-o sa mai ramana nimic din viata mea sau din ceea ce am fost,deja nu mai eram aceea
Rosalie.Acum,privind inapoi,totul pare foarte departe,toate acele sentimente,visele mele de om,lumina
zilei privita cu ochii mei albastri care acum sunt rosii.Casa mea mereu plina de lumina si de
rasete,admiratia din ochii oamenilor,acum imi dau seama cat de egoista am fost in viata mea de om,in cei
aproape 18 ani.N-am daruit nimic nimanui,n-am iubit pe nimeni cu adevarat,dau daca am facut-o,nu am
aratat.Regret atatea si as vrea atat de mult sa redevin ce am fost,aceea fiinta slaba,fara nici o putere.Cu
ce ma ajuta aceast trup incredibil de frumos si toata aceasta putere,daca nu am cu cine sa le impart?Toti
oamenii la care am tinut in cateva decenii vor fii foar niste amintiri in poze.Au ramas decat rame
goale,poate ca nici inainte nu aveam un suflet prea mare,dar cel putin aveam unul.Acum sunt un mostru
langa care nu va puta nimeni niciodata sa stea.Trebuie sa plec de aici si sa-i las sa fie fericiti,pe mine ma
asteapta o eternitate de durere si singuratate.Am privit pentru ultima data casa in care am crescut si florile
din curte pe langa care alergam de atatea ori.Am pivit-o de la gam pe Vera care dormea in bratele sotului
ei si pe micul Henry care zambea visand ingerasi si le-am spus adio,dorindu-le o viata cat mai lunga in
care sa se bucure unii de altii.Pe mama si pe tata i-am privit la fel ca in noptile cand eram mica si fugeam
in camera lor,ghemuindu-ma intre ei pentru ca aveam cosmaruri.Ma sarutau amandoi de frunte si ma
convingeau ca au fugit toti monstrii,iar noaptea era mai calma decat o zi de primavara.Fratiorii mei
dormeau la fel ca atunci cand erau mici,imi aminteam momentul in care fioecare a venit pe lume si ma
intrebam cat de repede au sa ma uite.Toti ma vor uita,va ramane doar cenusa,amintira mea.Chipul meu in
niste poze pe care timpul le va fura,iar,din pacate,toata iubirea mea pentru ei mereu ascunsa in inima
mea,o voi lua cu mine.Niciodata nu vor stii.
Adio.