MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

REFERAT
La disciplina ,,Istorie’’

Tema: Regimul Fanariot în Moldova și Țara Românească (1711-1821).

Reformele lui Constantin Mavrocordat

Realizat: Cazacu Daniela Verificat : Vasile Crețu

Chişinău 2020
CUPRINS
Regimul fanariot în Moldova și Țara Românească
 1.Definiție,cauzele,caracteristica regimului ...............................3-5
2.Scurt istoric -Constantin Mavrocordat ...................................5-6
3.Reformele lui Constantin Mavrocordat ...................................6-9
4.Concluzie ................................................................................11
5. Bibliografie..............................................................................12

CONȚINUT
1.CUVANTUL FANARIOT -,, FANAR” cartier din Constantinopol de unde au fost
alesi domni de la a doua jumtate a sec. XVIII din randul functionarilor otomani ,
numiti dragomani.

Fanariotismul - a reprezentat un sistem politic, economic, social si cultural nou,

impus de Poarta in secolul al-XVIII-lea in Moldova si Tara Romaneasca.

După retragerea lui Dm. Cantemir şi a curţii sale în Rusia, Poarta numeşte,
fără a mai consulta părerea sfatului domnesc, domni în scaunul Moldovei. Mai
mult: Poarta nu mai permite la tronul Moldovei domni pămînteni, adică localnici.
Noii domnitori erau recrutaţi din cartierul Fanar al Istanbulului, de aici şi
caracterizarea fanariot al noului regim instaurat de otomani în Moldova. Turcii şi
mai înainte impuseseră domni străini Moldovei, greci sau de altă provenire. S-a
menţionat, că, de pildă, în 1673 otomanii au pus în scaunul Moldovei pe „grecul
din Ţarigrad” Dumitraşco Cantacuzino, un străin ce s-a proslăvit prin „straşnicul
iernat al tătarilor”, chemaţi în Moldova (1674) de acest bicisnic venetic. S-au
perindat la tronul Moldovei şi alţi indivizi de aceeaşi teapă: Gh. Duca, A. Ruset, M.
Racoviţă ş.a., însă din 1711 otomanii numesc domnitori în Moldova numai
proveniţi din Fanar. Aceasta devenind normă.

Regimul fanariot inaugurat în anul 1711, prin domnia lui Nicolae Mavrocordat în
Moldova, iar în anul 1716, prin numirea aceluiaşi domnitor în Ţara Românească.A
durat în ambele ţări până la 1821.

Cauzele instaurării regimului fanariot. Unii istorici au afirmat că principala cauză

a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali,
în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii
otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită
condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai
putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce
mai scump.

Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la

maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să
înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida
„turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această
formă de supraveghere a Țărilor Române s-a epuizat, treptat otomanii numesc în
scaunele de la Iaşi şi Bucureşti străini, greci din Istanbul, în care aveau mai multă
încredere decât în candidaţii propuşi de boieri.
 Etapa respectivă coincide cu înăsprirea crizei politice interne şi externe a
Imperiului Otoman, înăsprirea împilării economice şi a controlului politic din
partea Porţii, Ţările Române fiind obligate să susţină economic, financiar şi militar
eforturile otomanilor de a cuceri noi teritorii de la statele creştine din Europa,
eforturi care s-au manifestat din plin începând cu anii 70 ai secolului al XVII-lea,
cele mai elocvente exemple fiind cucerirea Cameniţei (1672) şi asediul Vienei
(1683).

Poziţia geostrategică a Ţărilor Române, situate la hotarul cu lumea creştină,

putea favoriza intenţiile otomanilor numai în cazul unei fidelităţi totale a acestora
faţă de Poartă, fidelitate, care, însă, era mult sub aşteptările Istanbulului. Din
acest considerent, începând cu anii 70 ai secolului al XVII-lea Poarta face primele
încercări de a introduce în Tarile Române o nouă soluţie politică, numind în
scaunele Ţărilor Române dregători greci.

Deoarece domniile fanariote au durat mai mult de un secol atât în cazul

Moldovei, cât şi în cazul Ţării Româneşti, în principate au fost impuse anumite
caracteristici.
Printre aceste se numără:
Caracteristica regimului fanariot în Moldova și Țara Românească

 grecizarea domniei, bisericii şi culturii

 reducerea autonomiei celor două principate care este grav încălcată prin
numirea exclusivă a domnilor de către sultan, prin interzicerea unei politici
externe proprii a principatelor prin desfiinţarea armatelor naţionale care sunt
înlocuite cu gărzi de arnăuţi, prin impunerea monopolului comercial otoman
asupra principatelor etc.
 creşterea puternică a obligaţiilor materiale către Imperiul Otoman, atât a
celor oficiale, cât şi a celor neoficiale
 includerea domnilor fanarioţi în rândurile administraţiei otomane având un
rang egal cu cel al unui paşă cu două tuiuri 
 domnii scurte de maxim 7 ani, domnii fiind deseori mutaţi dintr-o ţară în
alta

Deşi mulţi domni fanarioţi nu au avut drept obiectiv principal îmbogăţirea

lor proprie precum şi a rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor venite aici odată cu ei,
unii au contribuit la o mai bună organizare a principatelor, fie au impus reforme
inspirate de ideile iluministe precum cele ale Constantin Mavrocordat, Scarlat
Callimachi, Ioan Gheorghe Caragea. Astfel de reforme au fost reforme fiscale,
reforme în învăţământ, reforme juridice.

2. SCURT ISTORIC -CONSTANTIN MAVROCORDAT

Fig.1

.Dintre domnii fanarioţi, promotori ai politicii Porţii în principatele române, iese

din comun figura lui Constantin Mavorocordat (fig.1), care a lăsat o amprentă
pozitivă în evoluţia societăţii din Moldova şi Ţara Românească. Acest domn era
nepotul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, mare dragoman al Porţii şi om de
cultură şi fiul lui Nicolae Mavrocordat – primul domn fanariot, promotor al unei
politici de reforme şi susţinător al învăţământului în principate, care întocmise
pentru fiul său Constantin un adevărat program, îndemnîndu-l spre o guvernare
luminată.

Mavrocordat a fost de şase ori domn în Ţara Românească (1730; 1731-

1733; 1735-1741; 1744-1748; 1756-1758; 1761-1763) şi de patru ori domn în
Moldova (1733-1735; 1741-1743; 1748-1749; 1769). A fost şi el un remarcabil om
de cultură – cunoştea limbile italiană, franceză, turcă, persană şi greaca veche.
Prima sa domnie оn Muntenia în 1730 este de scurtă durată. Fiind ales în scaun
de boieri, este în curînd destituit din domnie de către noul sultan Mahmud I. După
o a doua domnie în Muntenia în ani 1731-1733, C. Mavrocordat este strămutat în
Moldova (1733-1735), iar domnul Moldovei, Grigore II Ghica – în Muntenia.
Dorind să-şi recapete tronul muntenesc, C. Mavrocordat stoarce cât mai mulţi
bani de la contribuabili pentru a-i corupe pe înalţii demnitari de la Poartă: “Şi să
nu-i hi fost gândul cu pizmă să scoată pi văru-său Grigore Vodă din Ţara
Muntenească, n-ar hi fost atâta jac în ţara” – relata cronicarul Ion  Neculce .

Constantin Mavrocordat nu se mărgineşte la sporirea dărilor. El caută

mecanisme de reforme ale structurilor sociale în scopul de a le acomoda mai mult
la interesele domniei. Prin Aşezământul din 1734 toţi boierii care ocupau în
aparatul de stat dregătorii, începând cu marele logofăt, erau scutiţi de impozitul
pe cap de locuitor. În cazul în care îşi pierdeau dregătoria, boierii nu mai erau
impuşi să achite “darea de mazil”, de la această dare fiind scutiţi şi copiii lor.
Noţiunea “mazil” se referea nu la toţi boierii, care-şi pierduseră dregătoriile, ci
numai la acei “care nici ei, nici rudele lor n-au avut dregătorii mai sus de logofătul
al treilea”. Aşezământul stipula că de acum încolo persoanele de origine
neboierească nu mai puteau fi referite la boierime, ele urmau să fie scoase şi din
componenţa mazililor.

Politica de reforme a domnului este continuată şi ridicată pe o nouă treaptă

în a treia lui domnie din Ţara Românească. La 7 februarie 1741 C. Mavrocordat
emite un hrisov domnesc, care prevedea un vast program de reforme în
domeniile fiscal, agrar, administrativ şi juridic4.

Domnul a acordat o mare importanţă acestui act, cunoscut străinătăţii sub

titlul de “Constituţie”, fiind publicat în revista franceză “Mercure de France”.
Scopul urmărit era de a-l prezenta pe domn оn plan internaţional în calitate de
promotor de reforme, adică de prinţ luminat. Dar după promulgarea hrisovului în
7 februarie 1741, domnul nu s-a folosit de răgazul care a intervenit pentru a-l
aplica în practică.
În septembrie 1741, C. Mavrocordat este transferat de Poartă în Ţara Moldovei.
Aici încearcă să pună în aplicare prevederile “Constituţiei” sale:

3.Reformele lui Constantin Mavrocordat

1)Reforma fiscala

 Prima reformă înfăptuită de el a fost cea fiscală , care prevedea

desfiinţarea impozitului pe vite mari cornute – a văcăritului şi a cuniţei (impozit pe
cai), fixarea plăţii birului în patru sferturi pe an. Suma birului, care revenea unei
familii, era de 105 parale (5 parale alcătuia “răsura” – plata pentru persoanele
care strîngeau impozitul). Holteii plăteau 55 de parale. În cadrul fiecărei localităţi
suma totală era, însă, împărţită la plată conform averii fiecărei familii. Cei care
dispuneau de avere mai mare plăteau mai mult. Zlotaşilor (strângătorilor de
impozite) li se interzicea “a lua banii dăjdiei de la un om pentru altul” . Aceasta
punea capăt solidarităţii fiscale în cadrul satului. S-a introdus un impozit special
pentru mazili (dajdea mazilească), care se plătea de 4 ori pe an; dările se plăteau
la locul unde contribuabilul era înscris în recensământul fiscal; a fost unit venitul
domnului (cămara) cu cel al statului (vistieria), fiind înfiinţată Casa Răsurilor, de
unde se luau bani pentru plata sâmbriei funcţionărilor domneşti.

Prin reforma sa fiscală C. Mavrocordat revenea la sistemul ruptei în patru

sferturi, practicată anterior de Antioh Cantemir (în 1700), N. Mavrocordat (în
1710), Mihai Racoviţă (în 1723) şi Grigore II Ghica (în 1726-1733)7. Spre deosebire
de predecesorii săi, C. Mavrocordat a lichidat sistemul ruptei plătite pe gospodării
separate (rupta vistieriei) şi a introdus un sistem unic pentru toţi contribuabilii.
Dar din cauza unei creşteri noi a cerinţelor în dări din partea Porţii, domnul a fost
nevoit să încalce prevederile reformei – numărul de “sferturi” este mărit până la
6, apoi până la 8. Însuşi “sfertul” devine un impozit separat.

2) Reforma sociala

Mai reuşite au fost reformele care prevedeau reorganizarea structurilor

sociale. În anul 1741 C. Mavrocordat i-a repartizat pe boierii dregători după trei
ranguri – mare, mijlociu şi mic. Fiecare boier, conform rangului, primea leafă din
vistieria statului. Leafa reprezenta o anumită cotă-parte din suma impozitelor de
stat acumulate.

Încă până la domnia lui C. Mavrocordat o parte de ţărani se “închinau”

boierilor cu slujbe. În schimbul unui număr de zile de muncă sporit, aceşti ţărani
erau scutiţi de a presta dări către stat. În anul 1742 domnul C. Mavrocordat a
legiferat printr-un aşezământ special această categorie de ţărani, limitându-le
totodată numărul. El a stabilit pentru fiecare reprezentant al ierarhiei boiereşti,
precum şi pentru clerul înalt un număr fix de ţărani – “scutelnici”, eliberaţi de la
plata impozitelor pentru stat (câte 80, 60, 50, 20, 16, 10 şi 5 oameni), care, în
schimbul dărilor către stat, erau obligaţi să îndeplinească prestaţii în favoarea
acestor persoane .

Îbligaţiile ţăranilor-scutelnici faţă de boieri şi înaltul cler se fixau în bază de

contract şi pe un termen limitat. Munca scutelnicilor era folosită în acele domenii
ale gospodăriei senioriale în care se cerea o anumită specializare: în viticultură,
creşterea animalelor, în transporturi etc.

În 1741 au fost reorganizate şi stările militare – slujitorii, călăraşii, dărăbanii

ş.a., majoritatea acestora fiind incluşi în categoria populaţiei impozabile, ei
sporind numărul ţăranilor birnici. Partea rămasă a slujitorilor a fost pusă la
dispoziţia dregătorilor, în schimbul unor înlesniri fiscale, şi exercita funcţii
poliţieneşti.
Concomitent cu reorganizarea structurii interne a categoriilor sociale, domnul a
întreprins şi o serie de măsuri în vederea consolidării aparatul de stat central,
ceea ce corespundea necesităţilor acomodării lui ulterioare la schimbările, care
aveau loc în viaţa socială a ţării. În primul rând, a fost unificată şi subordonată şi
mai mult puterii centrale administraţia ţinuturilor. În fruntea fiecărui ţinut erau
numiţi câte doi ispravnici, cărora le reveneau funcţii administrative, fiscale şi
judiciare . Aceştia, asemenea boierilor dregători, aveau dreptul să intre în orice
moşie şi să judece ţăranii dependenţi. La dispoziţia ispravnicilor se afla un grup de
slujitori sub comanda unui căpitan.

 3) Reforma judecatoreasca

Unele schimbări s-au produs şi în organizarea judiciară din principat. Au

fost desemnaţi judecători speciali din numărul marilor boieri, care nu aveau
dregătorii. Printre aceştia se număra şi cronicarul Ion Neculce . Ei erau obligaţi să
se prezinte la curtea domnească şi să examineze diferite litigii, fiind salarizaţi din
vistierie.

Funcţionarii, numiţi de domn şi plătiţi din bugetul statului, erau obligaţi să

informeze regulat domnia despre activitatea lor. Informaţia trebuia alcătuită
numai în limba română. Astfel, când marele căpitan de Soroca trimisese domnului
o adresare în limba greacă, acesta i-a reproşat: “Să-ţ cauţi logofătul să ne scrii
rumâneşte. Să nu ne mai scrii greceşte”.

 4) Reforma bisericii

În cadrul reformelor a fost acordată o anumită atenţie şi bisericii. Printr-o

dispoziţie domnească se interzicea de a ridica la rang bisericesc persoane
neştiutoare de carte, aceleaşi dispoziţii interziceau protoiereilor, care se aflau în
fruntea conducerii ecleziastice de ţinut, să aibă propriile lor închisori, deoarece,
după cum se stabilise, ei luau bani de la cei întemniţaţi. C. Mavrocordat a cerut,
de asemenea, de la egumenii mănăstirilor de ţară să prezinte dări de seamă
anuale referitoare la activitatea lor gospodărească . Ţinând cont de nemulţumirea
călugărilor faţă de activitatea egumenilor numiţi de mitropolie din rândul grecilor
fanarioţi, domnul a emis o dispoziţie privind alegerea pe viaţă a egumenilor numai
din rândurile călugărilor autohtoni.

 5)Reforma juridica a taranilor serbi

Reformele din perioada domniei lui C. Mavrocordat din anii 1741-1743 n-au
vizat problema situaţiei juridice a ţăranilor şerbi. Dar, după ce este numit de
Poartă domn al Munteniei (1744-1748), domnul s-a preocupat şi de ea. Hrisovul
de eliberare din şerbie (rumânie) din 1746 dădu posibilitate ţăranilor să iasă din
starea de dependenţă personală faţă de stăpânii de moşii, răscumpărându-se cu
suma de 10 taleri pe cap13. Reforma ţărănească a fost promulgată de domn şi оn
Moldova, în timpul aflării sale la domnie în anii 1748-1749.

La 9 aprilie 1749, la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, C. Mavrocordat a

convocat Marea Adunare a ţării. Despre desfăşurarea Adunării aflăm din
Aşezământul de dezrobire şi din relatările cronicarului Pseudo-Enache
Kogălniceanu. Conform Aşezământului se stabilea statutul vecinilor în comparaţie
cu ţăranii slobozi aşezaţi pe moşii boiereşti şi mănăstireşti. Boierii au fost nevoiţi
să recunoască abuzul care s-a făcut prin asimilarea vecinilor cu robii ţigani,
promiţând că pe viitor vecinii vor fi consideraţi “săteni megieşi fără moşie”. S-a
mai convenit “ca tunci când se va vinde moşie oamenii să nu se vânză”. Boierii au
convenit să nu le mai spună “vecini” acestor ţărani, “ci ca nişte săteni ai satelor în
sat să rămână”. Afirmaţia privitoare la rămânerea în sat nu se referea la moşia
stăpânului, ci era o obligaţie fiscală a tuturor categoriilor de ţărani, introdusă încă
în octombrie 1741 de a nu părăsi satele fără încuviinţarea domniei.

Boierii au refuzat să accepte răscumpărarea vecinilor cu 10 lei ca în

Muntenia, socotind această sumă foarte mică, dar au reuşit să capete
încuviinţarea domnului ca foştii vecini să presteze 24 de zile de boieresc pe an .
Legislaţia agrară a avut drept scop asigurarea solvabilităţii ţăranilor la prestarea
dărilor către stat. Scopul primordial al statului a fost mobilizarea resurselor ţării în
vederea îndeplinirii cerinţelor Porţii. Aceasta a constituit cauza principală de ce
Poarta a susţinut aceste reforme .

Politica internă promovată de C. Mavrocordat a fost realizată prin metode

caracteristice absolutismului luminat şi a avut un efect modernizator, cu
consecinţe pozitive în perioada care a urmat. C. Mavrocordat s-a dovedit a fi nu
numai un bun om politic, ci şi un recunoscut om de cultură. El a continuat
activitatea de dezvoltare a învăţământului. Pentru a spori sursele de venit ale
Academiei Domneşti din Iaşi, a trecut întreţinerea ei pe seama vistieriei.
Cronicarul Ion Neculce scria că acest domn “Mai socotit-au… pentru şcoli de
învăţătură… şi au dat ştire tuturor mazililor în toată ţara ca să-şi aducă copiii la
învăţătură la şcoală, ca să-şi înveţe orice limbă le-ar fi voia, pentru ca să se afle
oameni învăţaţi în pământul nostru al Moldovei, precum sânt şi prin alte ţări”.
 4.CONCLUZIE

Reformele lui Constantin Mavrocordat au avut o importanţă deosebită, implicaţiile lor

manifestându-se pe mai multe planuri : restrângerea autorităţii boierilor şi reorganizarea
clasei acestora, acordându-se drepturi contribuabililor şi o oarecare reducere (aşezare)
fiscală ; a existat un progres însemnat şi încercări de modernizare a societăţii, pentru
optimizarea activităţilor desfăşurate de instituţiile existente şi crearea cadrului de
funcţionare pentru cele nou înfiinţate.

Multe din birurile şi dările reduse sau desfiinţate în timpul domniilor celui amintit mai sus
[ca de exemplu văcăritul şi pogonăritul (darea în vin), iertate de domn pentru că ,,aduceau
stricăciune ţarâi şi pagubă pământenilor”], au reapărut şi s-au înmulţit, din păcate, după ce
mai târziu, în scaunele Moldovei şi Ţării Româneşti au urcat alţi fanarioţi cu vederi mai puţin
progresiste, interesaţi mai mult de păstrarea postului şi de acţiuni care să nu deranjeze
Înalta Poartă (spectrul firmanului mazilirii şi al năframei negre de mătase, fiind o
ameninţare permanentă) . 

 Domnitorul se stinge din viaţă la 4 decembrie 1769, pe când domnea în Moldova, rămânând
însă una din figurile cele mai însemnate ale epocii fanariote, atrăgând asupra sa atenţia
cercurilor din apusul Europei[1].

 În anii ce au urmat domniilor sale, boierimea moldo-munteană s-a alăturat curentului de
eliberare naţională ce străbătea sud-estul Europei încercând o nouă ieşire de sub influenţa
Porţii şi implicit, desfiinţarea regimului fanariot, căruia îi erau ostili. Reorientarea către
Rusia, a făcut ca avântul acestor revendicări să fie şi mai mare, sperându-se ca principatele
să intre în sfera de protectorat a acesteia.

  În Muntenia, conducerea acţiunilor armate anti-otomane ulterioare, a fost încredinţată lui

Tudor Vladimirescu, a cărui revoluţie, coroborată cu presiunile Marilor Puteri asupra
imperiului otoman, a readus (printre altele) domniile pământene şi a înlăturat definitiv
regimul turco-fanariot.

O parte a istoricilor apreciază însă, că epoca fanariotă poate fi caracterizată, pe bună

dreptate şi ca fiind o perioadă a progresului, aşa-numitul secol al reformelor, în sprijinul
acestei afirmaţii venind, fireşte, aportul adus de o parte a domnitorilor fanarioţi care şi-au
pus amprenta în dezvoltarea societăţii  (să mai spunem  că abolirea şerbiei  la 5 august
1746, a avut loc Moldova şi Muntenia cu patru decenii înainte de măsura similară a lui Iosif
al II-lea în Transilvania,  la 22 august 1785[2]) ; iar contribuţia lui Constantin Mavrocordat,
prin reformele sale şi modul cum a administrat cele două principate în vremea mandatelor
sale este, de asemenea, semnificativă în acest sens.     
 5.Bibliografie

Istoria României, Ed.  Academiei RPR, vol  3, Bucuresti, 1964                     

Relatiile agrare din secXVIII  in Tara Românească, Ed. Academiei ,DRA, Ţara
Românească,  Ed. Academiei RSR, 1968,vol I, documentul  300        P.P.Panaitescu,
Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova,
Ed.AcademieiRPR,Bucureşti,1964                                                               
Florin Constantiniu, Relaţiile agrare în Ţara Românească în sec XVIII, Bucuresti,
1972 V. Mihordea,Relaţiile agrare din sec al XVIII lea în Moldova, Bucuresti, Ed
Academiei RSR, 1968