Tipuri de interactii care mentin structurile native ale biopolimerilor

2. Interactii necovalente (fizice)

2.4. Efect hidrofob (EH). Interactii hidrofobe. Experimental, se constata ca, in mediu apos,
grupele si moleculele nepolare (hidrofobe) tind sa se autoaglomereze (sa sufere o autosegregare in
raport cu apa), ca urmare a lipsei interactiilor favorabile (de atractie) ale acestor entitati nepolare
(numite, adesea, hidrofobi) cu moleculele polare ale apei. Asadar, preferinta aratata de grupele sau
moleculele nepolare pentru medii neapoase, mai putin polare sau nepolare, defineste interactiile
hidrofobe sau efectul hidrofob. Aceasta comportare este aproape exclusiv rezultatul energiei de
coeziune mari a apei, generata de fortele intermoleculare foarte puternice exercitate prin legaturi de
hidrogen si explica rolul essential jucat de efectul hidrofob in mentinerea stabilitatii
conformatiilor/impachetarilor native ale proteinelor (vezi Figura 4), ale acizilor nucleici sau ale
membranelor celulare (bistraturi lipidice). Spus de o alta maniera, efectul hidrofob poate fi privit ca
un process de transfer al moleculelor/regiunilor moleculare nepolare din mediul apos intr-unul mai
nepolar, obtinut tocmai prin autoasocierea componentelor hidrofobe, generind ele insele zone
nepolare/hidrofobe, favorabile acestor tipuri de interactii, din care apa este exclusa intr-o masura
substantiala. Tendinta de minimizare a suprafetei de contact cu apa aratata de hidrofobi poate fi
explicata rational pe baze termodinamice, demonstrindu-se ca efectul hidrofob este, in esenta, de
natura entropica.

Figura 1. Manifestarea EH intre doua picaturi de ulei in apa

In figura de mai sus este schematizat procesul de unire a doua picaturi de ulei, urmare a EH, cu
micsorarea suprafetei de contact nefavorabil cu apa. Se observa ca fiecare picatura de ulei, in
formalizarea grafica foarte simplificata din Figura 1, este inconjurata de cite 8 molecule de apa (in total,
16 molecule), in vreme ce, dupa coalescenta (unire), picaturile sint inconjurate de doar 10 molecule de
apa.

1
 Asocierea unei abordari termodinamice a EH pare a fi cea mai convingatoare cale, prin
intermediul careia fenomenul observat poate fi si explicat, si inteles. Astfel, moleculele de apa din
mediul apos formeaza o „retea” fluctuanta, dinamica de legaturi de hidrogen. In schimb, moleculele de
apa de la interfata apa-picatura de ulei capata o anumita organizare, fiind cumva „imobilizate” intr-o
structura de tip „cusca”, in interiorul careia se afla „inchisa” picatura de ulei (Figura 2). Structura mai
regulata a acestor molecule de apa „inghetate”, legate intre ele prin legaturi de hidogen de jur imprejurul
picaturii de ulei poarta numele de clatrat.

Figura 2. Structura unui hidroclatratul de tip cusca (format din molecule de apa
„inghetate” in pozitii fixe si legate intre ele prin legaturi de hidrogen)
care incorporeaza o picatura de ulei (hidrofob)

Trebuie mentionat faptul ca formarea unei asemenea structuri fixe de legaturi de hidrogen este
un proces exoterm, pentru care H < 0.

Figura 3. Variatia energiei libere Gibbs la dispersarea in apa

a doua picaturi de ulei (stinga) si la coalescenta lor (dreapta)
2
 Pe de alta parte, analizind imaginea din Figura 3 – stinga, se poate observa ca introducerea in
apa a doua picaturi de ulei inseamna:
- formarea a doi clatrati, ca in figura 2, proces caruia i se poate asocia un efect exoentalpic (H < 0);
- imobilizarea apei in structurile „ordonate” ale celor doi clatrati insemna o entropie scazuta comparativ
cu sistemul fara picaturi de ulei, unde nu existau structuri imobile, ordonate ale moleculelor de apa.
Asadar, S = Sapa-ulei – Sapa < 0, pentru ca Sapa-ulei < Sapa, unde Sapa-ulei este entropia asociata sistemului cu
molecule de apa imobile, ordonate in clatrati, iar S apa – entropia asociata sistemului in care clatratii nu s-
ar forma (deci, moleculele de apa ar avea aceleasi grade de libertate de miscare precum apa din restul
sistemului).
Alaturi de cele doua constatari enuntate mai sus, trebuie mentionat faptul ca efectul entalpic,
indiferent de semn, are o valoare absoluta destul de mica. In schimb, numarul imens de molecule de
apa din structura acelor clatrati (in Figurile 1-3 au fost evidentiate numai citeva dintre moleculele de apa
ordonate in structurile de tip cusca) conduc la valori negative accentuate pentru variatia de entropie,
astfel incit, termenul entropic, -T∙S, va capata valori pozitive si mari, cu mult mai mari decit valoarea
efectului entalpic de semn negativ: -T∙S (pozitiv) >> H (negativ). Per ansamblu, variatia energiei
libere Gibbs se va putea scrie: G = H - T∙S >> 0. Concluzia este ca introducerea in apa a celor
doua picaturi de ulei este un proces nefavorabil termodinamic.
Coalescenta celor doua picaturi din Figura 3 presupune:
- formarea unui singur clatrat final in loc de cei doi existenti initial (clatratul final este mai mic decit
suma clatratilor initiali, din punctul de vedere al numarului de molecule de apa implicate) inseamna un
proces net de rupere a unui numar de legaturi de hidrogen, adica un proces usor endoterm (H > 0);
- micsorarea substantiala a numarului de molecule de apa imobilizate in clatratul final (fata de cei doi
clatrati initiali) inseamna o crestere semnificativa a entropiei sistemului, ceea ce inseamna ca S = S(ulei-
apa)1clatrat - S(ulei-apa)2clatrati >> 0.
Asadar, urmind rationamentul de mai sus, variatia energiei libere Gibbs va fi: G = H - T∙S << 0,
deoarece termenul entropic (-T∙S) este accentuat negativ si precumpanitor fata de termenul entalpic
usor pozitiv. Deci, procesul de coalescenta ilustrat in Figura 3 – dreapta este unul favorabil, spontan din
punct de vedere termodinamic (pentru ca G << 0). Practic, in ambele situatii din Figura 3, neglijind
efectul entalpic (care este nesemnificativ, fie pozitiv, fie negativ), variatia energiei libere Gibbs poate sa
se exprime simplu: G  -T∙S, de unde rezulta cele doua concluzii de mai sus, iar, suplimentar,
urmatoarea concluzie finala: efectul hidrofob este, cu precadere, de natura entropica.
Totodata, se poate observa ca taria EH creste cu cresterea temperaturii, intrucit termenul
negativ „-T∙S” creste in valoare absoluta. Totusi, peste o valoare suficient de mare a temperaturii,
depinzind de natura sistemului, „fortele hidrofobe” de atractie sint aproape eliminate de miscarea de
agitatie termica, iar efectul hidrofob scade foarte mult, devenind neglijabil.
Asa cum s-a precizat mai sus, interactiile hidrofobe joaca un rol crucial in
impachetarea/plierea in conformatii native a proteinelor, doarece, se stie, mediul celular si
extracelular in care acesti biopolimeri isi exercita functia biologica este apos. De exemplu, fata de o
posibila pliere a unei molecule izolate de proteina, prezenta mediului apos induce o conformatie
moleculara specifica, apta sa miscoreze cit se poate de mult contactul nefavorabil cu apa al
partilor/grupelor/regiunilor mai putin polare/nepolare ale moleculei de proteina, asa cum este ilustrat in
Figura 4.

3
 Figura 4. Importanta EH in conformatiile proteinelor in mediu apos

2.5. Repulsiile sterice (RS) sint acele interactii de respingere care nu permit ca doi
atomi/grupe de atomi sau molecule sa ocupe concomitent acelasi loc in spatiu. In fapt, repulsiile sterice
sint opuse interactiilor van der Waals (de atractie). Potentialul de repulsie, ca si energia de repulsie, se
considera ca creste direct proportional cu inversul puterii a 12-a a distantei dintre centrii a doi atomi, in
acord cu termenul repulsiv din expresia potentialului Lennard-Jones. Deci, repulsiile sterice sint
interactii pe distanta foarte mica. Faptul ca energia de interactie de repulsie creste atit de accentuat cu
scaderea distantei dintre particule este echivalent cu a spune ca particulele/atomii/moleculele au volume
bine definite (determinate de razele van der Waals) si, practic, impenetrabile. Distanta optima la care se
pot gasi doi atomi, astfel incit cele doua tipuri de interactii (repulsiile sterice/interactii de respingere, pe
de o parte si interactiile de dispersie, pe de alta parte) sa conduca la un minimum de energie potentiala,
este egala cu suma razelor van der Waals (vezi Figura 1b, curs 6). Din acest punct de vedere, razele
van der Waals definesc aria si volumul van der Waals caracteristice unui atom sau unei molecule.
Practic, in orice structura moleculara biopolimerica, orice conformatie rezultata din rotatia in jurul
legaturilor covalente simple va trebui sa evite manifestarea preponderenta a repulsiilor sterice exercitate
intre substituenti nelegati chimic direct.