FACULTATEA DE DREPT

Programul de studii universitare de licență: Drept

REFERAT

CRIMINOLOGIE

Principalele idei din Tratatul lui Cesare Beccaria. Actualitatea acestor idei.

Lector. univ. dr.:

Student:

pg. 1
 Cesare Beccaria, precursor al gândirii criminologice
(1738-1794)

Cesare Bonesana, marchiz de Beccaria este considerat ca fiind fondatorul

dreptului penal modern și, în același timp este un precursor al gândirii
criminologice.
În anul 1764 apărea la Milano lucrarea „ Dei delitti e delle pene” („Despre
delicte și pedepse”), Cesare Beccaria fiind la vremea respectivă un „ilustru
necunoscut”, ce nu împlinise încă 27 de ani. Înainte de a decide publicarea
lucrării a ezitat mult, fiindu-i teamă de o eventuală represiune împotriva sa,
însă contrar temerilor și în ciuda protestelor unor ecleziaști, cartea a avut un
succes spectaculos și imediat, fiind în scurt timp tradusă în majoritatea limbilor
europene, iar ideile cuprinse în această lucrare au declanșat radicale
transformări în sistemele penale ale unor state europene.
Principiile umaniste formulate în cuprinsul lucrării „Despre delicte și
pedepse”, în legătură cu drepturile și libertățile individuale, au fost formulate
pentru prima oară „expresis verbis” în timpul Revoluției Burgheze din Franța
în anul 1789, fiind apoi reafirmate în 1948 în „Declarația Universală a
Drepturilor Omului”.
Beccaria și-a făcut studiile preuniversitare într-un colegiu iezuit. Ulterior
obținând titlul de doctor în drept canonic și drept roman, absolvind cursurile
Universității din Pavia. A fost angajat al Guvernului și profesor de economie
politică la Universitatea din Milano, aptitudinile sale pentru matematică
ajutându-l să elaboreze teorii originale și strălucite în domeniul social și politic.
Gândirea lui referitoare la metodele cantitative în aceste două domenii a
fost adoptată ulterior de către raționaliștii francezi, iar gândirea sa economică
nu se află prea departe de cea a ilustrului său contemporan, englezul Adam
Smith (1723-1790) care, a fost supranumit „părinte economiei cantitative”.

pg. 2
 Principalele idei din Tratatul lui Cesare Beccaria:

Opera beccariană este structurată pe baza a două coordonate:

 Demolarea vechilor șabloane ale gândirii juridico-penale, total
anacronice;
 Stabilirea principiilor de bază în vederea unei noi construcții legislative
în domeniul penal.

a) Codificarea riguroasă a delictelor și a pedepselor, necesitatea

elaborării unui corp de legi scrise, clare și accesibile sau Principiul legalității
delictelor și pedepselor exprimat prin adagiul latin „nullum crimen, nulla
poena sine lege”.
Forma acestui principiu este stabilită prin „Declarația drepturilor omului și
cetățeanului” din 27 august 1789, care îi asigură universalitatea și perenitatea,
iar meritul lui Beccaria nu constă numai în enunțarea principiului, dar și în
justificarea acestuia.
Cele trei garanții majore pe care principiul legalității le presupune sunt:
 Cetățeanul nu poate fi limitat în drepturile sale individuale decât prin
voința legiuitorului, ca reprezentant al voinței generale;
 Cetățeanul trebuie să fie protejat împotriva abuzurilor puterii;
 Cetățeanul trebuie să cunoască ceea ce este permis și ceea ce este
interzis.
Pe lângă faptul că acordă legiuitorului exclusiv dreptul de a stabili delictele
și pedepsele, Beccaria arată necesitatea ca legile să fie clare, stopând arbitrariul
și abuzurile magistraților și permițând destinatarilor cunoașterea normelor,
astfel legea penală devine utilă, permițând manifestarea liberului arbitru”.

b) Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant și prin

urmare util pentru conservarea ordinii sociale.
Beccaria susține necesitatea existenței unor pedepse proporționale cu
delictul, sancțiunea trebuind să apară ca o justă „răsplată” pentru fapta comisă:

pg. 3
 „Pentru ca pedepsirea să-și producă efectul pe care trebuie să-l așteptăm,
ajunge ca răul pe care ea îl cauzează să depășească binele pe care făptuitorul îl
obține din crimă”.
Pedepsea nu trebuie să fie considerată ca o vindictă, scopul ei este acela de a
împiedica făptuitorul de a mai dăuna societății, precum și „deturnarea
concetățenilor acestuia din calea crimei”.

c) Necesitatea aplicării unor pedepse moderate, dar sigure și prompte.

Epoca în care apar ideile lui Beccaria se caracterizează prin existența unor
pedepse barbare, exemplul cel mai concludent este cel referitor la pedeapsa lui
Damines, condamnat la moarte pentru încercarea de assasinare a Regelui
Ludovic XV.
„Adevărata măsură a crimelor este... pedeapsa aplicată de societate... Există
un interes comun, nu numai în faptul ca crimele să nu se producă, cât și în a fi
mai puțin frecvente în proporție cu răul pe care acestea îl cauzează societății...
De aceea, trebuie să existe o bună proporție între crime și pedepse.... Țările și
vremurile cele mai notorii pentru severitatea pedepselor au fost acelea în care
s-au comis și cele mai sângeroase și inumane crime în același spirit care l-a
mânat și pe legiuitor să legifereze asemenea fapte... promptitudinea pedepsei
este cea mai folositoare deoarece perioada timpului care se scurge între
pedeapsă și infracțiune este mai mică, cu atât mai mult în mintea umană va
dura asocierea acestor două idei, crimă și pedeapsă”

d) Desființarea pedepsei cu moartea.

Beccaria este primul care, într-o lucrare publicată, pune problema dreptului
de a recurge la pedeapsa cu moartea solicitând abolirea acesteia, cu atât mai
mult cu cât morala creștină, dar și dreptul penal al epocii sancționau suicidul,
dovedind că pedeapsa cu moartea nu este nici necesară și nici utilă, invocând
„experiența tuturor secolelor”, experiență care dovedește faptul că severitatea
are un efect mai mic asupra spiritului uman decât durata pedepsei.

pg. 4
 e) Introducerea sistemului acuzatorial în procedura penală; necesitatea ca
judecata și probele să fie publice.
Beccaria critică ierarhia probelor și sugerează ca la baza aprecierii
judecătorului să stea „intima convingere”, iar aceasta trebuie să fie de tip
acuzatorial.
De asemenea, critică practica prin care se impune inculpatului prestarea
unui jurământ, acesta fiind inuman și inutil, deoarece, în cazul în care există
vinovăție, presupune o contradicție între două din „cele mai sfinte” datorii ale
omului: cea față de instinctul de conservare, care îndeamna la minciună, și cea
față de divinitate, care impune recunoașterea adevărului.

f) Desființarea torturii ca procedeu de anchetă, ca mijloc de obținere a

probelor.
În capitolul privitor la tortură sau „chestiune”, cum mai era denumită, se
face o analiză a tuturor cazurile în care aceasta era utilizată: recunoașterea
faptei în cauză; mărturisirea în legătură cu eventuale alte fapte în afară de cele
pentru care făptuitorul era cercetat; indicarea eventualilor complici.
Aprecierile lui Beccaria cu privire la tortură demonstrează inutilitatea, dar și
ineficiența juridică a acesteia: „ Tortura este deseori un mijloc sigur de a-l
condamna pe inocentul slab și de a-l achita pe sceleratul robust. Acesta este în
mod obișnuit rezultatul teribil al acestei barbarii ce se consideră capabila de a
produce adevărul...”

g) Necesitatea prevenirii delictelor.

Întreaga lucrare a lui Beccaria consacră importanța și necesitatea prevenirii
delictelor, concluzionând că: „Merită mai mult a preveni crimele, decât a le
pedepsi”. Ideea nu era nouă, fiind prezentă încă din antichitate, și preluată mai
apoi de filozofii iluminiști.
Întâlnim această idee și la Montesquieu, a cărui operă Beccaria o cunoscuse
și apreciase.

pg. 5
 Ideea de prevenire apare astfel ca o finalizare firească a tuturor concepțiilor
exprimate de Beccaria în legătură cu natura și rolul legii penale, cu natura și
rolul pedepsei.

Școala neo-clasică:

Criminologia clasică furnizează o justificare generală pentru folosirea

pedepselor în controlul crimei, deoarece aceasta este principalul element care
ar contribui la degenerare în haos, fiind în interesul tuturor, chiar și al
criminalilor, să se supună legii.
Mulți au susținut, și încă mai susțin, faptul că, decât să se bazeze pe
pedepse, mai degrabă societatea ar avea în vedere uniformizarea costurilor și
beneficiilor aderării la contractul social de către diferite grupuri, aceasta
constituind încă o cale în plus de a reduce rata criminalității.
Hobbes a susținut că persoanele aparținând claselor de jos ar putea adera la
contractul social, cu condiția ca ei să fie convinși că status quo-ul era inevitabil.
Locke susține opinia potrivit căreia toate persoanele sunt obligate să se
supună legilor societății, deoarece toți și-au dat „acordul tacit” la contractul
social.
Beccaria în apărarea status quo-ului era, oarecum confuz susținând că este
natural ca toți să caute propriul avantaj și, pe cale de consecință, aceasta era
principala sursă a crimei. Acesta a recunoscut problema inegalității în societate
și, în consecință, a arătat că este incorect să pedepsești pe cei care încalcă
legea, atunci când legea însăși este injustă.
Principiile stabilite de Beccaria au stat la baza Școlii clasice a dreptului
penal, cea care a dominat ulterior, timp de un secol, gândirea și practica
juridico-penală.

pg. 6
 În ceea ce privește clasicismul contemporan, tehnicile econometrice
analizează costurile și beneficiile individului în anumite situații, interesant fiind
criminalul perceput ca un individ normal, rațional și chiar calculat.
Beneficiile unei acțiuni criminale pot include nu numai creșterea bunăstării
materiale și satisfacții psihologice, cât și posibilitatea de a atinge aceste creșteri
cu un foarte mic efort. Costul evaluat al crimei se poate calcula astfel: se
înmulțește costul asociat cu pedeapsa crimei cu posibilitatea ca pedeapsa să fie
aplicată și obținem costul evaluat al crimei. De exemplu: dacă o crimă este de
obicei pedepsită cu o amendă de 1.000 lei și probabilitatea ca pedeapsa să fie
aplicată este de 1/10, atunci costul evaluat al crimei este de 100*1/10=100 lei.
În consecință, individul face calculul său că, dacă poate obține mai mult de 100
lei în urma comiterii acelei crime, atunci el va fi interesat să o comită.

Actualitatea ideilor lui Cesare Beccaria:

Principiul legalității dezvoltat de Beccaria, este înscris în codurile penale și

chiar în constituțiile majorității statelor, având menirea de a garanta faptul că
destinatarul normei penale o cunoaște, și astel o va putea respecta.
Necunoașterea dispozițiilor legale este și în prezent o realitate ce are două
surse majore:
 Lipsa de claritate a unor incriminări
 Inflația legislativă în materie penală duce la o imposibilitate practică a
cunoșterii unor dispoziții legale, astfel principiul „nemo censetur ignorare
legem” devine o simplă declarație abstractă.
În actualul Cod Penal acest principiu este consacrat expres în Art 2 fiind
completat și de Art 11, dar și în Constituția României care prevede că:
„Parlamentul României reglementează prin lege organică infracțiunile,
pedepsele și regimul executării acestora”

pg. 7
 Ineficiența sporirii pedepselor și eficiența certitudinii aplicării lor, au fost
demonstrate de cercetării criminologice recente, confirmând intuițiile lui
Beccaria și, „...rezultând că o creștere a certitudinii pedepselor cu închisoarea
va avea mai mult efect decât o creștere proporțională a duratei acestora...
oamenii vor fi mai intimidați de o probabilitate de 10% de a primi un an de
închisoare, decât de o probabilitate de 5% de a primi doi ani de închisoare”

Pedeapsa cu moartea a fost abrogată în statele europene, însă la nivel

mondial încă se mai discută acest subiect, deoarece mai există și astăzi state în
care pedeapsa capitală se aplică.

Există în prezent o tendință generală de „deschidere” a fazei de urmărire

penală, de conferire a unor drepturi suplimentare inculpatului și apărătorului.

Tortura ca mijloc de anchetă continuă să fie practicată la proporții

îngrijorătoare, deși este ilegală, fapt ce a determinat încheierea unor convenții
menite să asigure protecție („Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori
tratamente cu cruzime inumane, ori degradante”- ONU 1984- ratificată de
România prin Legea nr. 19/9 oct. 1990, publicată în M.Of nr 112/0 oct 1990. În
Codul Penal Român s-a introdus infracțiunea de tortură la Art 267ˡ și s-a
adăugat un nou alineat Art. 117 privitor la neexpulzarea cetățeanului străin
dacă acesta riscă să fie supus torturii în țara în care urmează a fi expulzat.

Prevenirea criminalității reprezintă astăzi o componentă esențială în cadrul

politicilor anticriminale, elaborându-se tactici și strategii preventive.

Creația beccariană având un conținut filozofico-juridic a avut un rol

reformator, fiind deseori subliniată în doctrina penală, însă deși bazată pe
intuiție și raționament aceasta are și o dimensiune criminologică incontestabilă,
accentuându-se în mod evident latura preventivă în raport cu cea represivă.

pg. 8
 În viziunea beccariană legile ar trebui să-şi găsească originea în raţiune, iar
scopul prim al acestora ar fi acela de a asigura ,,cea mai mare fericire
răspândită la cei mai mulţi" (la massima felicità nel maggior numero). Pentru
Beccaria, statul este totalitatea indivizilor şi binele statului trebuie să coincidă
cu binele cetăţenilor care îl alcătuiesc. Aceste concluzii se desprind cu claritate
din citatul următor sintetizând astfel scopul lucrării: ,,Moartea este oare o
pedeapsă cu adevărat utilă şi necesară pentru siguranţa şi buna ordine a
societăţii?”.

BIBLIOGRAFIE:

1. Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998

SURSE:
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Criminologie
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Cesare_Beccaria_Bonesana
- https://ro.scribd.com/document/43890266/Cesare-Beccaria

pg. 9