Profilul psihologic al vârstei preșcolare.

Dacă prima copilărie (până la 3 ani) este în grija familiei, etapa următoare, a doua
copilărie – preşcolaritatea cuprinsă între 3 şi 6-7 ani, se află sub îndrumarea primei instituţii
de educaţie –grădiniţa de copii.
Preşcolaritatea este o perioadă de continuare a maturizării şi dezvoltării intensive a
omului.
Pe parcursul celor 3-4 ani de grădiniţă, copilul continuă să se dezvolte fizic,
înregistrează mari progrese intelectuale, i se înfiripă personalitatea, apar înclinaţii şi
aptitudini precoce, se încadrează în normele de conduită social-morală şi mai sunt de depăşit
şi eventuale erori de educaţie în familie.
Învăţământul preşcolar completează educaţia primită în familie şi asigură formarea şi
dezvoltarea fizică, intelectuală, afectivă, socială şi morală a copiilor, mai ales prin joc.
Pentru a realiza aceste obiective, trebuie să cunoaştem foarte bine copilul. În acest
sens, Pestalozzi, afirma : ,,Materialul cu care lucrează educatorul este omul – copilul – pe
care trebuie să-l cunoască de aproape şi exact, întocmai cum cunoaşte grădinarul legumele
din grădina sa”.( Rev. Înv. preşc. Nr. 4/1991 )
Studierea individualităţii copiilor nu este doar o cerinţă teoretică, ea decurge dintr-o
realitate ştiinţifică şi anume din caracterul de originalitate, de unicat al fiinţei umane. Nu
există doi indivizi identici, chiar fraţi gemeni fiind, această diversitate a particularităţilor
individuale remarcându-se încă de la vârstele mici.
Influenţele educative ale grădiniţei tind să reducă decalajul dintre nivelele de pregătire
ale copiilor, să-i apropie ca grad de comportament şi de experienţă cognitivă şi socială.
Vârsta preşcolară este o perioadă a descoperirii, copilul învaţă că există o lume
interesantă dincolo de spaţiul casei şi doreşte să se implice în cunoaşterea ei.
Legătura dintre copil şi adulţi capătă noi forme: activităţile efectuate în comun cu
aceştia sunt înlocuite treptat cu îndeplinirea de sine stătătoare a indicaţiilor adultului. Astfel
devine posibilă o învăţare relativ sistematică, datorită creşterii capacităţii copilului de sesizare
a diversităţii lumii şi vieţii. Se pun bazele personalităţii copilului, prin creşterea gradului de
emancipare a capacităţilor de comunicare, de expresie şi de proiecţie. Tot în această perioadă
se dezvoltă procesele imaginative, tentativele copilului de a se transpune în situaţii imaginare,
dorinţa de a intervenii, de a crea, de a schimba ambianţa.
 Datorită participării copilului la activităţile comune, activităţile de grup din grădiniţă,
cresc performanţele comunicativităţii şi sociabilităţii. Astfel, se formează mici ‚,societăţi
infantile’’, în interiorul cărora, sub supravegherea adultului, preşcolarul capătă treptat
conştiinţa propriului eu şi descoperă semnificaţia propriilor fapte. În grădiniţă se încheagă
formele activităţilor comune, apărând elementele de opinie colectivă, care pot fi utilizate ca
factor de grup în fructificarea disponibilităţilor prosociale ale preşcolarilor.(F. Golu, 2004)
La 6 ani, în comportările lui, copilul anunţă atitudinea mentală care va caracteriza
mai târziu inteligenţa adultului, printr-o atitudine deschisă spre noi domenii, care se exprimă
pe plan relaţional. Sociabilitatea nouă a copilului, cu egalităţi şi diferenţieri bazate numai pe
merite personale, constituie o premisă a intelectualizării lui în formare.
Jocul este activitatea fundamentală pe tot parcursul preşcolarităţii, însă la 5-6 ani, în
preşcolaritatea mare, jocul devine un instrument de manifestare a iniţiativelor, a acţiunilor
voite şi gândite.
La această vârstă, copilul este capabil să-şi reprezinte obiecte, situaţii,
evenimente,personaje, stabileşte legături multiple cu ceilalţi, îşi menţine atenţia, poate susţine
un efort durabil şi poate începe asimilarea deprinderilor necesare şcolii.
Perioada preşcolară poate fi împărţită în trei subperioade :
-subperioada preşcolară mică (3ani – 4ani);
-subperioada preşcolară mijlocie (4ani – 5ani);
-subperioada preşcolară mare (5ani – 6/7ani); (P.Golu, E.Verza, M.Zlate,
1993);
Subperioada preşcolară mică se caracterizează printr-o creştere a intereselor, a
aspiraţiilor şi a aptitudinilor mărunte necesare satisfacerii plăcerii de explorare a mediului.
Copilul la această vârstă, are dificultăţi de adaptare la mediul grădiniţei deoarece este
dependent de mamă, dar şi datorită faptului că nu înţelege prea bine ce i se spune şi nu ştie să
se exprime clar. Principala lui formă de activitate este jocul.
Preşcolarul se joacă mai mult singur, jocul practicat fiind sărac, mai degrabă o
repetare stereotipă a unor acţiuni. Limbajul său păstrează un pronunţat caracter situativ,
comunicările din timpul jocului sunt reduse, nu înţelege încă prea bine indicaţiile verbale care
i se dau.
În plan afectiv este instabil, trece cu rapiditate de la o stare la alta, trăieşte foarte intens
emoţiile. Manifestă interes pentru adulţi, îi place să fie plimbat de aceştia.
Subperioada preşcolară mijlocie este caracterizată de progrese atât pe linia dezvoltării
motricităţii cât şi pe cea a funcţiilor cognitive şi a însuşirilor de personalitate.
 Copilul se adaptează cu mai multă uşurinţă mediului grădiniţei. Jocul devine mai
bogat în conţinut, iar activităţile obligatorii mult mai solicitante.
Mişcările sunt mai precise şi mai rapide. Prin mişcare, prin manipularea obiectelor are
loc o dilatare a câmpului perceptiv, ceea ce duce la dezvoltarea bazei intuitive a gândirii.
Copilul devine mai sensibil la evenimentele din jurul său şi este capabil să facă
aprecieri faţă de comportamentul altora.
Se remarcă în această perioadă şi ritmul accelerat al socializării copilului. Jocurile
sale au căpătat un caracter colectiv, de la însingurare, rivalitate şi competiţie se trece la
cooperare. ( P. Golu, M. Zlate, E. Verza, 1993).
Subperioada preşcolară mare este o perioadă de trecere între perioada
preşcolară şi mica şcolaritate.
Preşcolarul se adaptează uşor nu numai la mediul grădiniţei, ci şi în contact cu orice tip de
situaţie nouă. La această vârstă alături de joc, care continuă să rămână activitate dominantă,
îşi fac loc din ce în ce mai mult şi activităţile de învăţare sistematică.
Esenţa profilului psihologic al acestei etape de dezvoltare se exprimă prin trezirea
sentimentului de personalitate. (Ghe. Tomşa, 2005).
Organizarea diferitelor structuri psihocomportamentale, inserţia mai bună în mediul
social constituie premise importante pentru intrarea în şcoală.
Drumul parcurs de copil traversând substadiile preşcolarităţii este lung şi bogat. Din
etapă în etapă, copilul iese din lumea lui confuză şi se îndreaptă spre începutul evoluţiei
personalităţii sale.