Afecțiunile pulpare ale dinților temporari sunt frecvent întâlnite în practica stomatologică,

având o progresie rapidă dar un tablou mai puțin zgomotos decât în cazul pacienților adulți,
acest lucru fiind datorat morfologiei diferite a dinților temporari. Este importantă menținerea
acestor dinți pe o perioadă cât mai lungă pentru a asigura integritatea și lungimea arcadelor
dentare, ajutând erupția corecta în cele din urmă, a dinților definitivi. De aceea este
importantă depistarea cât mai precoce a cariei dentare, deoarece complcațiile acesteia pot
produce pe lângă dureri și procese infecțioase cu afectarea dinților permanenți, apariția unor
efecte psihologice pe termen lung.
Cu toate acestea caria dentară constituie patologia stomatologică cea mai întâlnită în rândul
pacienților. Numeroase studii au aratat că, în prezent, caria localizată la dinții temporari la
copii cu vârsta sub 6 ani afectează mai mult de 600 milioane de copii la nivel global și cel mai
frecvent rămâne netratată. [1][20]
Progresia cariei spre pulpă este foarte rapidă datorită grosimii reduse a structurilor dentare și
a camerei pulpare voluminoase, așa încât senzațiile dureroase apar precoce. Cu toate acestea
simptomatologia nu este corelată cu modificarile histopatologice - acestea din urmă sunt mai
avansate iar durerea este „cu un pas în urmă”.
Toate aceste particularități fac ca diagnosticul să fie dificil de pus, astfel se v-a realiza o
anamneză corectă, examinare subiectivă dar și obiectivă exacte, împreună cu examene
complementare (teste de vitalitate, radiografii, probe terapeutice). [21]
Se vor urmări particularitățile durerii (intensitatea, caracterul, durata dar și o potențială
calmare a durerii) , alaturi de inspecția, palparea si percuție pentru a pune un diagnostic
corect.
După stabilirea unui diagnostic corect, se v-a decide aplicarea unui tratament cât mai
conservator: coafajul direct/indirect, pulpotomia sau pulpectomia vitală/devitală. În cazul
existenței unor fenomene infecțioase ce pun problema afectării dintelui succesor sau a stării
generale a copilului, se recurge la extracția dentară. [6]
Particularitățile terapeutice au ca obiectiv oprirea evoluției procesului carios, prevenirea
apariției complicațiilor locale și la distanță, restaurarea morfo-funcțională a dintelui cât și
păstrarea vitalității pulpare pentru a asigura ritmul fiziologic de rezorbție. Este important de
menționat ca în dentiția temporara, dinții cei mai frecvent afectați sunt molarii temporari. [5]