UNIVERSITATEA STEFAN CEL MARE

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

SPECIALIZAREA: ASISTENTI MEDICALI GENERALISTI

BIOFIZICA
Masurarea presiunii hidrostatice

STUDENTA: ANUL I
CHITU CRISTINA GRUPA: 1511F

SUCEAVA 2020
 HIDROSTATICA

Hidrostatica studiază lichidele în echilibru.

Un lichid este în echilibru atunci când fiecare porţiune de lichid este în repaus.

PRINCIPIUL FUNDAMENTAL AL HIDROSTATICII

Se numește presiune hidrostatică presiunea exercitată la un nivel oarecare dintr-un lichid
aflat în echilibru.
Experimental se constată că presiunea hidrostatică are următoarele proprietăți:
- crește cu adâncimea;
- într-un punct are aceeași valoare în toate direcțiile;
- exercitată în puncte aflate la aceeași adâncime în lichide depinde de natura lichidelor.

Presiunea din interiorul unui lichid în echilibru se exercită perpendicular pe suprafața

pereților vasului care conține lichidul și pe orice altă suprafață din lichid.
PRINCIPIUL VASELOR COMUNICANTE
În vasele comunicante, nivelul unui lichid omogen este acelaşi.
PRESIUNEA UNUI GAZ
Un gaz exercită o presiune asupra suprafeţelor corpurilor care sunt în contact cu el.

MASURAREA PRESIUNII HIDROSTATICE IN SCUFUNDARI

Cea mai mare parte a persoanelor neiniţiate în problemele de pătrundere a omului sub
apă, au tendinţa de a-şi imagina că este suficient ca scafandrul să fie alimentat cu aer de la
suprafaţă sau prin intermediul unui aparat autonom de respirat, ca el să se comporte şi să
evolueze în mediul acvatic la fel ca în mediul aerian. Situaţia reală este însă cu totul alta
deoarece apa, datorită proprietăţilor sale fizice, foarte diferite de cele ale aerului, impune
scafandrului o adaptare specială la acest nou mediu. Sub apă, coborârea pe verticală este
însoţită de variaţii rapide de presiune şi de volum precum şi de variaţii importante de
densitate, temperatură şi salinitate. De asemenea, sub apă, schimburile de căldură sunt mai
intense, iar pătrunderea luminii este mai slabă. În plus, diferenţa mare dintre densitatea apei şi
cea a aerului conduce la creşterea rezistenţei hidrodinamice la deplasare, precum şi la
încetinirea tuturor mişcărilor sub apă.
Presiunea hidrostatică
Presiunea hidrostatică este o mărime scalară care exprimă gradul de comprimare a
unui fluid aflat în repaus, într-un punct din interiorul acestuia. Presiunea hidrostatică
defineşte complet starea de tensiune a fluidului din punctul respectiv.
Unităţi de măsură pentru presiune :
În practica scufundării, unitatea de măsură uzuală pentru presiune este barul
(bar): 1 bar = 1 daN/cm² = 100 000 N/m² = 100 00 Pa.
În practica scufundării, se mai păstrează obiceiul de a se utiliza pentru exprimarea presiunii
o unitate de măsură clasică numită atmosfera (at):
1 at = 1 kgf/cm² = 9,81 N/cm² = 9,81 · 104 N/m² = 9,81 · 10 000 Pa.
Prin urmare, în aplicaţiile practice din domeniul scufundării, se poate considera, fără a
face erori semnificative, că atmosfera este egală cu barul:
1 at = 9,81 · 10 000 N/m² ≈ 100 000 N/m² = 1 bar.
Această aproximaţie, admisă în domeniul scufundării, este justificată prin nivelul de
precizie al manometrelor şi profundimetrelor utilizate în acest domeniu.
Presiunea atmosferică
Atmosfera reprezintă stratul de aer care înconjoară globul terestru. Atmosfera reală
se împarte în două straturi numite troposfera, care se întinde de la suprafaţa pământului până
la o altitudine de circa 1 km şi stratosfera. Acest strat de aer, numit atmosfera terestră,
exercită la baza lui (la suprafaţa Pământului) o presiune numită presiunea atmosferică.
Variaţia presiunii cu adâncimea

Una din consecinţele legii generale a hidrostaticii este aceea că presiunea hidrostatică (pe
scurt, presiunea), creşte liniar cu adâncimea conform relaţiei :

p = pat + ρgh

unde pat este presiunea atmosferică la suprafaţa liberă a apei (pat= 0, în scară relativă, iar pat = 100
000 N/m² = 1 bar, în scară absolută), ρ este densitatea apei (ρ ≈ 1 000 kg/m³), g este acceleraţia
gravitaţională (g = 9,81 m/s² ≈ 10 m/s²), iar h este adîncimea, în metri, la care presiunea apei este p.
Astfel, la o adâncime h = 20 m, presiunea va fi: p = 1 000 · 10 · 20 =2 ·100 000 N / m² = 2bar, în scară
relativă, sau p = 100 000 + 1 000 · 10 · 20 = 3 ·100 000 N/m² = 3 bar, în scară absolută. Fig.1

Principiul lui Arhimede.

În aer, greutatea unui obiect este considerată practic invariabilă. Greutatea menţine diferitele
corpuri, deci şi corpul omenesc, la suprafaţa solului. Sub apă, greutatea acestor corpuri continuă să
existe dar, în plus, apa va exercita o forţă dirijată de jos în sus, egală cu greutatea lichidului dislocuit,
ce se compune cu greutatea.
Principiul lui Arhimede
Un corp aflat în interiorul unui fluid este împins pe verticală, de jos în sus, cu o foţă egală cu greutatea
volumului de fluid dislocuit. Acesta este principiul lui Arhimede şi este o consecinţă a forţelor de
presiune pe suprafaţa oarecare ce mărgineşte corpul dat.
Forţa verticală de împingere în sus a corpului poartă numele de forţă arhimedică , se notează cu A şi
are următoarea expresie:
A = ρgW ,
unde ρ este densitatea fluidului, g - acceleraţia gravitaţională, iar W este volumul de fluid dislocuit.
Forţa arhimedică acţionează atât în lichide cât şi în gaze, la acestea din urmă fiind de cele mai multe
ori neglijabilă datorită densităţii lor mult mai mici decât densitatea lichidelor (ex.: ρaer = 1,21 kg/m³,
ρ apă = 1 000 kg/m³).
Prin urmare, asupra unui corp imersat într-un lichid acţionează două forţe (Fig. 2) Fortele care
actioneaza asupra unui corp imersat intr un lichid:

– o forţă verticală dirijată de sus în jos - greutatea corpului, G ;

– - o forţă verticală dirijată de jos în sus - forţa arhimedică, A .
Diferenţa dintre forţa arhimedică, A şi greutatea corpului, G, poartă numele de flotabilitate , F :
F=A-G
Funcţie de mărimea relativă a celor două forţe, există următoarele situaţii:
- dacă forţa arhimedică este mai mică decât greutatea ( A < G ), flotabilitatea este negativă ( F < 0),
iar corpul capătă o mişcare de coborâre în lichid;
- dacă foţa arhimedică este mai mare decât greutatea ( A > G ), flotabilitatea este pozitivă ( F > 0), iar
corpul se ridică către suprafaţă.
După ce corpul ajunge la suprafaţă, acesta va ieşi din apă până când volumul de apă dislocuit va
conduce la o forţă arhimedică egală cu greutatea corpului.
În acest fel, corpul a devenit un plutitor de suprafaţă;
- dacă forţa arhimedică este egală cu greutatea ( A = G ), flotabilitatea este nulă ( F = 0), iar corpul
rămâne scufundat pe loc, nici nu urcă, nici nu coboară.
Ţinând cont de expresia flotabilităţii, rezultă: corpurile care au densitatea mai mică decât cea a apei
( ρ < ρapă ), cum ar fi lemnul, neoprenul şi aerul, au o flotabilitate pozitivă, iar cele care au
densitatea mai mare decât cea a apei ( ρ > ρapă ), cum ar fi plumbul, oţelul şi aluminiul, au o
flotabilitate negativă (Fig. 3)

Fig.3 Corpuri cu flotabilitate negative si positive

http://www.centruldescafandri.ro/biblioteca/Manualul%20scafandrului.pdf