Reprezentanti

Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzau)

Avangardismul suprarealist avant la letter poate fi Urmuz ( Demetru Demetrescu-Buzau ) nascut pe 1883 la Curtea
de Arges , decedat pe 23 noiembrie 1923 la Bucuresti, fost grefier la Curtea de Casatie, mort prin sinucidere.

Scrierile lui erau citite prin cafenele de catre actorii G. Ciprian si Gr. Marculescu inca pe la 1912. Cateva dintre ele
au fost publicate in “Contimporanul” si in “Bilete de papagal”, pana la aparitia lor in volumul editat de Sasa Pana in
1930.

Nu s-ar putea spune totusi ca Urmuz (asa cum s-a afirmat) ar fi descoperit, constient sau nu, procedeul modern al
literaturii. Cele noua foarte scurte compuneri ale lui, versuri si proza ( “Palnia si Stamate”, “Ismail si Turnavitu”,
“Algazy & Grummer”, “Cotadi si Dragomir”, “Gayk”, “Plecarea in strainatate”, “Dupa furtuna”, “Fuchsiada” si
“Cronicari” ) sunt mai mult niate parosii, bazate intai de toate pe mecanica verbala,atat de des utilizata in
improvizatiile actorilor comici de Estrada. Fenomenul poate fi intalnit peste tot, in toate limbile, si se poate
presupune ca bogatia omonimiei si polisemiei il favorizeaza, desi temperamentul, ironia, zeflemeaua au de spus
primul cuvant.

De obicei, in fraza lui Urmuz, sensul concret al unui cuvant polisemantic atrage dupa sine alaturarea ideologica,
absurd, a sensului abstract al cuvantului urmator. Lucru mai interesant e ca mecanica absurd a limbajului se
transfera ape nesimtite asupra oamenilor, care in proza lui Urmuz fac fel de fel de lucruri ciudate.

Ion Vinea (nascut la 17 aprilie 1895 in Giurgiu, decedat la 9 iulie 1964 in Bucuresti)
Ion Vinea a fost o figura de autoritate in epoca ca editor al “Contimporanului”. De fapt, prin el se face in chip
evident legatura dintre poezia de avangarda si marea poezie a lui Arghezi, Blagga, Ion Barbu si Mateiu Caragiale.
Debutase la “Simbolul” in 1912 odata cu Tristan Tzara, sub influenta simbolistilor, a lui Minulescu indeosebi,
influenta de care s-a delimitat categoric in creatia lui de dupa razboi. In 1964, la 69 de ani, chiar in anul mortii, ii
apare culegerea “Ora fantanilor”, prin forta imprejurarilor antologica. Cauza acestei intarzieri poate fi exigenta fata
de sine, ca in cazul lui Arghezi, poate o anumita timiditate, poate si un anume spirit de fronda,tipic avangardistilor,
care resping consacrarea prin “volum”. Vinea era , in anume cercuri, un poet foarte cunoscut si apreciat din ceea
ce publicase in reviste.

Pe Vinea il intereseaza opiniile estetice, partial infatisate. Marturiseste intr –o convorbire cu I. Valerian, in “Viata
Libera”, 1927, in “creatia absoluta, in afara de timp si metode”. Respingerea didactismului, care anchilozeaza arta,
era pentru “perpetua stare de revolutie”.

Spre deosebire de siprarealisti insa, Vinea admira mult pe Edgar Poe, pe Mallarme si Paul Valery. Asa cum se si
explica, din partea lui, aprobarea entuziasta a “Cuvintelor potrivite” ale lui Arghezi, pe care cu dreptate il apropia
de Eminescu, intrucat priveste noutatea expresiei . Despre roman are o opinie mai singulara, in sensul c ail vede
concurat pe reportaj, ca multi dintre scriitorii influentati de curentul avangardist, printer ei Geo Bogza. O iesire din
impas el o vedea in explorarea domeniului fantasticului, ceea ce insusi va intreprinde intr-o masura.

In ceea ce priveste propria-I proezie, Vinea evolueazade la starea vag nostalgica si sentimental simbolista la o
intelectualizare tot mai accentuate a impresiilor, cu tendintaspre ermetizare.

Ilarie Voronca
Ilarie voinea, cu pseudonimul lui Ed. Marcus, s-a nascut pe 31 decembrie 1903 in Braila si a murit pe 5 aprilie 1946
in Paris. Adebutat la “Sburatorul” cu poezii destul de timide, sentimentale, appreciate de Lovinescu pentru
cursivitatea comparatiilor si metaforelor . Braileanul va deveini poet de expresie franceza, intr-un stil mai apropiat
de echilibrul classic. Dar, prin comparative cu Ion Vinea, el este foarte abundant si mult mai atasat crezului
avangardist. Intr-un articol publicat in “unu” (“Intre mine si tine”, noiembrie 1929), dupa o destul de indelungata
experienta, cand multi dintre confrati incepusera a se linisti, Voronca inca mai facea elogiul hazardului dadaist.
Cuvantul nu poate niciodata, scria el, acoperi in intregime profunzimea simtirii si a gandului, de aceea neprevazutul
in expresie, dezordinea chiar sunt indicate. Mai ales conventia, de indifferent ce natura, este funesta in arta : “Arta
care pretinde material luat din neobisnuit, care sa supere timpanul conventiei, sa-I calce in picioare rochiile de
matase, certificatele de studii”.Numeroasele lui plachete si volume, unele invizibile aproape (“Colomba” 1927,
“Plante si animale” 1928 etc.),cele mai multe de o imaginastica debordanta si derutanta, adevarat baroc
suprarealist-dadaist (“Ulise” 1928, “Bratara noptilor 1930, “Zodiac” etc), au facut sa curga multa cerneala critica :
Unii, partizanii grupului (Geo Bogza, B. Fundoianu, Stefan Roll etc.), ridicandu-l in slavi, altii, mai ponderati sau
adevarati critici de meserie (Al. Philiphide, Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, G. Calinescu etc.), cautand
a pune ordine si clarificari prodigiosului talent. Poetul roman a intrat si in vederile criticii francize a timpului, a fost
cunoscut unor Ribemond-Dessaignes di Roger Vaillant, care considerau scrisul sau reconfortant pentru spiritual
occidental.
Barbu Fundanoiu

Barbu Fundoianu (Benjamin Wexler) s-a nascut pe 14 noiembrie 1898 in Iasi si a murit pe 2 octombrie 1944 in
Aushwitz, victim a ororilor naziste.

In partea ei cea mai valoroasa, poezia lui pare mai curand traditionalista,cantand privelisti rurale sau de provincie
moldoveana. A fostfost insa un theoretician fervent al modernismului in numeroase articole din revistele
avangardiste (“Contimporanul”, “Integral”, “unu”) si nu numai in acestea. Fanatismul sau mergea pana acolo incat
neaga cu desavarsire existent unei literature romane, din care abia de poate retine numele de Eminescu si a
simbolistilor Petrica si D. Iacobescu. S-a mai intamplat apoi ca, expatriindu-se in Franta si scriind in frantuzeste,
fostul poet roman pare a privi cu oarecare lepadare de sine ceea ce scrisese mai inainte. Nonconformismul il
caracterizeaza intr-un grad inalt si la aceasta s-a adaugat si imprejurarea de a fi trait angoasele intelectualilor
prigoniti in timpul razboiului de catre fascisti. Insa chiar de prin 1930 Fundoianu dadea semnele unui fel de
dezabuzare intrucat priveste poezia astfel : “Poemul e doar o masca, e drept, cea mai frumoasa, pe un obraz urat si
ciuruit, obrazul ultimului ideal”. Strigatul artistului ros de amaraciuni existentiale este impresionant.

Debutand in 1914, la “Viata noua a lui Densusianu”, colaborand la “Insemnari literare”, “Rampa”, “Adevarul literar
si artistic”, “Viata romaneasca”, apoi la “Integral”, “unu” si alte reviste, pana la expatiere (1929), Fundeanu s-a
remarcat ca eseist de talent, mai ales in cronica sa “Cronica a ideilor” pe care o tinea la “Sburatorul”. Articolele si le
culege in volumul “Imagini si carti din Franta”, interesante observatii asupra operelor lui Baudelaire, Stephane
Mallarme, Remy de Gourmont, Francus Jammes, Andre Gide, Paul Claudel, Proust etc. Notabile raman eseurile in
franceza “Rimbaud le voyou” 1933 si “Faux traite d’estetique” 1938.
Eugen Ionescu (nascut pe 26 noiembrie 1909 in Slatina, decedat pe 28 martie 1994 in Paris)

Eugen Ionescu este un scriitor format si afirmat cat se poate de substantial in limba romana si in Romania, realizat
apoi pe deplin in Franta. Avangardismul a facut valve mondiala, si-a trimis ecourile pana in zilele noastre, mai cu
seama prin “confiscarea” lui, fie si partiala, de cultura franceza, in virtutea faptului ca celui ce are mai mult I se da,
luandu-se de la cel ce are mai putin… Eugen Ionescu a participat ca atare la avangarda, nu a fost “incadrat” in
vreun grup (pentru ca este din firea lui, neincadrabil) .

Cu avangardismul , Eugen Ionescu are comun gestul “demolarii” autoritatilor literare constituite. Daca “Manifestul
Dada” striga doar “Joa arta”, Ionescu pune mana cam orbeste pe tarnacop si loveste in Arghezi, in Ion Barbu, Canil
Petrescu, Victor Hugo, chiar si Nietzsche. Ionescu ne apare acum drept cel mai legitim continuator al lui Urmuz,
capul de pod al avangardismului in Romania. El l-a facut cunoscut pe Urmuz in Franta, l-a “infuzat”, la un loc cu
elementele din Caragiale, in extraordinara lui opera dramatica, celebrul “antiteatru” ionescian, acum de faima
mondiala. Nu s-a marginit, asemeni lui Geo Bogza si altora la simpla admiratie a lui Urmuz. Acum ne apare limpede
ca avangardismul romanesc incepe cu Urmuz si se sfarseste cu Eugen Ionescu. Mai mult inca, prin acesti doi
scriitori, prin precursorul lor care nu este altul decat Caragiale, prin “miticismul”, balcanismul si bizantinismul
personajelor celui din urma, ca si prin alti scriitori mai vechi, prin expresivitatea paremiologica a limbii romane, in
sfarsit, avangardismul isi are radacinile lui cele mai adanci la noi. In orice caz este indeajuns de limpede faptul ca s-
a ivit mai intai aici, in Portile Orientului, unde totul este luat usor, unde totul este compatibil, undese face cel mai
mult haz de necaz, unde totul de cand ne stim este in “tranzitie”.