1.

FUTURISMUL
Futurismul este o mișcare a modernismului artistic italian, celebrând noua eră a
tehnologiei moderne. Inițiatorul mișcării este poetul Filippo Tomasso Marinetti
care, în 1909 publică Manifestul futurist. Revolta futuristă împotriva tuturor
tradițiilor culturale merge mână în mână cu glorificarea "frumuseții vitezei",
cultul mașinilor și al societății contemporane.
Metropolele europene, care se dezvoltă într-un ritm alert la începutul secolului
al XX-lea, pulsând de vuietul asurzitor al traficului rutier în care primele
automobile își croiesc drum prin mulțimea de pietoni, bicicliști și trăsuri,
expresie a dorinței de mobilitate a omului - iată cadrul în care a luat naștere
futurismul (din limba italiană: il futuro = viitorul).
• APARIȚIE
În manifestul său, Marinetti îndeamnă la respingerea artei tradiționale și la
lichidarea muzeelor și bibliotecilor, glorificând curajul, revolta și războiul,
preamărește viteza, cântă "mulțimile excitate de muncă", precum și realizările
tehnice ale erei industriale. Deși manifestul este publicat la Paris - cel mai
important centru al avangardei timpului - el este destinat cu precădere mediilor
intelectuale italiene. În același timp, pe zidurile orașului Milano apar afișe cu
lățimea de trei metri și înălțimea de un metru, din care sare în ochi cuvântul
„FUTURISMO”, scris cu roșu aprins. Între anii 1909-1916, apar peste cincizeci
de manifeste care se referă la sfere atât de variate precum politică, dans, muzică,
film, sculptură, pictură sau chiar bucătărie. În anul 1922, Benito Mussolini
instituie dictatura fascistă. În ciuda angajamentului naționalist al lui Marinetti și
al câtorva tineri reprezentanți ai mișcării, noul regim îi atacă pe futuriști,
acuzându-i de depravarea tineretului. Marinetti a vizitat România la invitația
avangardei literare românești, care vedea în el pe unul din patriarhii săi; el s-a
declarat impresionat de incendiul provocat de explozia unei sonde de la Moreni.
Alți reprezentanți ai futurismului în literatură au fost Ardengo Soffici (în același
timp și pictor), Fortunato Depero și Gian Pietro Luciani. În 1913, Giovanni
Papini se situează pe poziții futuriste în revista „Lacerba”, de exemplu cu
articolul „Caldo bagno di sangue” („Baie caldă de sânge”), apoi, văzând ororile
războiului, se retrage.
În pictură, futurismul este reprezentat de către Umberto Boccioni, Gino
Severini, Giacomo Balla, Carlo Carrà și Luigi Russolo, care publică pe 8 martie
1910 „Manifestul picturii futuriste”, mai târziu (1915), „Manifestul construirii
futuriste a universului”. Futurismul devine, așadar, o mișcare interdisciplinară
care intervine în toate sferele creației artistice. Pictura celor cinci artiști italieni
futuriști este adaptată timpului în care trăiesc, constituindu-se în avangardă
artistică, corespunzând avangardei tehnologice. Dacă unui observator neinițiat
mecanismele, motoarele sau bicicletele i se par lipsite de poezie, pentru
futurismul italian, dinamismul, forța, geometria mașinilor, viteza devin teme
fundamentale. Creația futuriștilor datorează mult divizionismului
(„Pointilismului”) și cubismului, și a influențat, direct sau indirect, curentele
artistice ale secolului al XX-lea, începând de la "cubofuturism" în Rusia (1910),
până la reprezentanții artei "chinetice" în anii șaizeci.

• MUZEE
Peggy Guggenheim Foundation, Veneția; Pinacoteca di Brera, Milano; Colecția
G.Mattioli, Milano; Musée National d'Art Moderne, Paris; Muzeul Von der
Heydt, Wuppertal; National Gallery of Canada, Ottawa; Museum of Modern
Art, New York; Allbright Knox Art Gallery, Buffalo.
• ARTIȘTI

 Giacomo Balla, Pictor italian

 Umberto Boccioni, Pictor italian, sculptor
 Anton Giulio Bragaglia, Artist italian
 Arturo Bragaglia, Actor italian
 Francesco Cangiullo, Scriitor și pictor italian
 Benedetta Cappa, Scriitor și pictor italian
 Mario Carli, Poet italian
 Carlo Carrà, Pictor italian
 Ambrogio Casati, Pictor italian
 Giannina Censi, Dansator
 Primo Conti, Artist italian
 Tullio Crali, Artist italian
 Luigi De Giudici, Pictor italian
 Fortunato Depero, Pictor italian

 Gerardo Dottori, Pictor italian, poet și critic de artă

 Escodamè, Poet italian
 Farfa (poet), Poet italian
 Fillìa, Artist italian
 Aldo Giuntini, Compozitor italian
 Luigi Grandi, Compozitor italian
 Filippo Tommaso Marinetti, Poet italian, dramaturg, romancier, jurnalist și teoretician
 Angiolo Mazzoni, Arhitect italian
 Sante Monachesi, Pictor italian
 Virgilio Mortari, Compozitor italian
 Almada Negreiros, Pictor portughez, poet și romancier
 Aldo Palazzeschi, Scriitor italian
 Giovanni Papini, Scriitor italian
  Emilio Pettoruti, Pictor argentinian
 Enrico Prampolini, Pictor italian, sculptor și scenograf
 Francesco Balilla Pratella, Compozitor italian, muzicolog și eseist
 Luigi Russolo, Pictor italian, muzician, constructor de instrumente muzicale
 Antonio Sant'Elia, Arhitect italian
 Jules Schmalzigaug, Pictor belgian
 Gino Severini, Pictor italian
 Mario Sironi, Pictor italian
 Ardengo Soffici, Scriitor și pictor italian
 Joseph Stella, Pictor italian-american
 Frances Simpson Stevens, Pictor american
 Růžena Zátková, Artist ceh

„Futuriștii...au avut încredere în ei înșiși , în avântul tinerelor energii, au
avut concepția netă și clară că epoca noastră, epoca marii industrii, a
vieții intense și tumultuoase, trebuia să aibă noi forme de artă, de
filosofie, de obiceiuri, de limbaj...”
Antonio Gramsci

• FUTURISMUL RUS ȘI FUTURIMUL EUROPEAN

Opunându-se literaturii romantice şi verismului, futurismul italian exaltă

revolta permanentă; principalele sale caracteristici sunt lupta contra
academismului din trecut şi căutarea continuă de noi forme de expresie.
Totuşi, revolta nu este gratuită: ea este justificată de dorinţa de a
transforma universul cultural şi mentalităţile. Ea fusese deja pregătită de
o campanie în favoarea versului liber lansată de Marinetti în revista sa
„Poezia” la începutul secolului XX. Unii scriitori nu au aderat decât pentru
scurtă vreme la mişcarea futuristă; este cazul lui Aldo Palazzeschi, al lui
Giovanni Papini sau Ardengo Soffici. Alţii vor participa la ea ceva mai
mult timp: Paolo Buzzi, Luciano Folgore sau Enrico Cavacchioli. Multe
manifeste au fost semnate colectiv, însă Marinetti este cel care apare ca
şef incontestabil al mişcării. Manifestul lui Marinetti, remarca Werner
Haftman, „e situat în întregime pe planul polemicii italiene; e deci
naţionalist şi agresiv în un mod iremediabil”. Că lucrurile stau chiar astfel
o exprima explicit însuşi manifestul: „Italia este locul de unde noi lansăm
peste lume acest manifest de violenţă năvalnică şi incendiară, cu care
fundăm astăzi Futurismul, pentru că dorim să eliberăm această ţară de
puturoasa sa cangrenă de profesori, arheologi, de ciceroni şi anticari”. În
ciuda retoricii, direcţiile spre care se îndreaptă contestaţia marinettiană
sunt foarte clare. Într-o ţară în care spiritul conservator mic burghez se
constituie ca un serios obstacol împotriva oricărei schimbări structurale,
futurismul apare ca o reacţie de sens contrar, anarhică, incendiară. O
veselie dinamitardă însoţeşte întreprinderea futuristă. „Şi să vină deci
veselii incendiatori cu degetele carbonizate! Iată-i!... Oh, bucuria de a
vedea plutind în derivă, sfâşiate şi spălăcite, pe acele ape, vechile pânze
glorioase!...” . Dincolo de acest entuziasm demolitor, nu lipsit de efecte
teatrale şi căutate, parte integrantă a recuzitei regizorale marinettiene,
stă o anumită concepţie etică şi estetică, ale cărei rădăcini sunt vizibile.
În însăşi fraza citată, derivaţia nietzscheeană este evidentă. Însuşi
filosoful german afirma că „cel care trebuie să fie un creator în bine şi
rău, acela trebuie să fie înainte de toate un distrugător de valori”. Ar fi
însă inexact să se supraliciteze ponderea elementului nietzscheean în
teoretizările futuriste influenţate de Marinetti. Futurismul nu poate fi
confundat cu o anumită filosofie. Constituit ca o reacţie împotriva unor
realităţi artistice, el afirma necesitatea altor criterii şi valori estetice.
Valoarea noului nu se poate afirma în concepţia marinettiană decât dacă
ea este antitetică vechiului. „Nu există frumuseţe decât în luptă. O operă
lipsită de caracter agresiv nu poate să fie o capodoperaă. Poezia trebuie
să fie concepută ca un violent asalt împotriva forţelor necunoscute
pentru a le obliga să se plece înaintea omului.”

Observaţia fundamentală degajată de lectura manifestului marinettian

este aceea că exaltarea acţiunii capătă valoare normativă. Opera de artă
este astfel doar unul din rezultatele triumfului acţiunii şi, în mod
surprinzător, demersul creator pentru elaborarea ei este considerat doar
prelungirea unei activităţi accelerate la extrem desfăşurată pe toate
planurile existenţei individuale. „Noi vrem să distrugem muzeele,
bibliotecile, academiile de orice fel şi să combatem moralismul,
feminismul şi oricare laşitate oportunistă şi utilitaristă” se arată în acelaşi
manifest. Fervoare iconoclastă, dar nu la modul absolut. Idolii odată
distruşi trebuie schimbaţi, pare a sugera manifestul. Pe eventualele ruine
un nou univers îşi aşteaptă cântăreţii. „Noi vom cânta marile mulţimi
clătinate de muncă, de plăcere şi revoltă: vom cânta mareele multicolore
şi polifonice ale revoluţiilor în capitalele moderne; (...) vom cânta vibranta
fervoare nocturnă a arsenalelor şi şantierelor (...); gările nesăţioase (... );
locomotivele cu pieptul amplu (... ) şi zborul alunecos al aeroplanelor...” .