CURS 6

1.9 . Toleranţa
Acest tip de manifestare constă într-o sensibilitate scăzută a organismului la
acţiunea diferitelor medicamente.
Toleranţa poate fi de două tipuri:
- înnăscută (congenitală);
- sau dobândită.

1.9.1. Toleranţa înnăscută

Poate fi de mai multe feluri, şi anume:
- toleranţa de specie, ca de exemplu: iepurele, tolerează atropina datorită
faptului că posedă atropinesteraza, o enzimă care metabolizează acest alcaloid;
- sau toleranţa de grup – când anumite populaţii prezintă un anumit deficit
enzimatic cu repercusiuni asupra metabolizării diferitelor medicamente.

1.9.2. Toleranţa dobândită

Acest tip de manifestare constă în scăderea efectului medicamentului în urma
administrării repetate, fiind nevoie de creşterea dozei pentru obţinerea aceloraşi
efecte.
Toleranţa dobândită este de două feluri, şi anume:
- acută (tahifilaxie);
- cronică (obişnuinţă).

1.9.2.1. Toleranţa acută

Toleranţa acută constă în scăderea treptată a efectului produs de medicamente prin
administrări repetate, la intervale scurte de timp. Acest tip de toleranţă are
următoarele caracteristici:
- fenomenul este reversibil, după întreruperea tratamentului;
- toleranţa se instalează rapid;
- efectul se diminuează treptat, până la dispariţie;
- durata efectului este scurtă, după întreruperea tratamentului.
Tahifilaxia are următorul mecanism de producere:
- epuizarea sau saturarea unor receptori;
- desensibilizarea receptorilor prin internalizare (down regulation).
Exemple de medicamente care pot da tahifilaxie sunt:
- efedrina, β2-adrenomimetice, nitriţi organici coronarodilatatori etc.

1.9.2.2. Toleranţa cronică (obişnuinţa)

Toleranţa cronică constă în scăderea efectului substanţelor medicamentoase după
administrarea repetată, fiind necesară creşterea dozei pentru obţinerea aceluiaşi
efect. Datorită obişnuinţei, organismul poate să suporte la un anumit moment chiar
doze toxice fără probleme. Un tip de obişnuinţă este mitridatismul, nume care vine
de la Mitridates, regele Pontului, care a experimentat o astfel de toleranţă
cronică dobândită.
Toleranţa cronică are următoarele caracteristici:
- se instalează lent;
- este necesară creşterea treptată a dozelor;
- fenomenul este reversibil după o perioadă de timp mai îndelungată.
Şi în cazul acestui tip de toleranţă, mecanismul farmacodinamic este
desensibilizarea receptorilor prin down regulation.
Acest tip de toleranţă poate fi dat de substanţe medicamentoase, ca: hipnotice
barbiturice, agonişti opioizi etc.
-

1.10. Farmacodependenţa (dependenţa . Farmacodependenţa (dependenţa

medicamentoasă)medicamentoasă)
1.10.1. Generalităţi
Farmacodependeţa poate fi definită ca starea psihică sau/şi fizică care se
instalează în organism ca urmare a consumului abuziv, nejustificat, dintr-o
substanţă medicamentoasă, ducând, în funcţie de diferiţi factori, la instalarea
unei nevoi de a consuma substanţa respectivă în mod continuu sau periodic.
Farmacodependenţa apare când în contextul existenţei persoanei apar anumite
circumstanţe favorizante, dintre care amintim:
- mediul socio-cultural al persoanei;
- particularităţile psiho-somatice individuale;
- utilizarea de substanţe care produc farmacodependenţă.

1.10.2. Faze ale farmacodependenţei

În funcţie de perioada de timp şi de alţi factori prezentaţi anterior, se poate
instala farmacodependenţa, care are mai multe stadii, pe care le vom prezenta în
ordinea apariţiei după administrarea de substanţe care dau farmacodependenţă, şi
anume:
a) Dependenţa psihică
Acest tip de farmacodependenţă constă în dorinţa individului, dezvoltată pe un fond
psihic alterat, de a procura substanţa incriminată, utilizând orice modalitate
posibilă cu scopul de a înlătura disconfortul psihic şi de a crea senzaţia de bine,
în pofida faptului că indivizii respectivi cunosc bine consecinţele acestui fapt în
plan personal, familial şi social, cât şi prevederile legale care limitează
utilizarea acestor substanţe cu scop protector asupra entităţilor amintite
anterior.
b) Toleranţa – a fost studiată anterior şi reprezintă starea adaptativă a
organismului, manifestată prin scăderea efectului substanţei respective la
administrarea repetată a unor doze similare, pentru obţinerea aceloraşi efecte
fiind necesară creşterea dozei. Scăderea efectului este rezultatul diminuării
reactivităţii neuronilor la anumite doze din substanţa administrată.
c) Dependenţa fizică
Este starea patologică care este evidenţiată în momentul întreruperii administrării
unei substanţe care creează dependenţă, sau la o reducere semnificativă a dozelor.
Dependenţa fizică este evidenţiată prin apariţia sindromului de abstinenţă sau
sevraj. Mecanismul instalării acestui tip de dependenţă constă în
hipersensibilizarea unui sistem care este dependent funcţional de sistemul asupra
căruia acţionează drogul, ca de exemplu:
- la administrarea opioidelor sunt sensibilizaţi receptorii adrenergici, prin
reglare ascendentă (up regulation), deoarece neurotransmisia adrenergică este
modulată de neurotransmisia prin opioide endogene care inhibă eliberarea de
catecolamine,
- sau, în cazul barbituricelor, sunt sensibilizaţi receptorii glutamatergici a
căror modulare este realizată de sistemul GABA prin inhibarea eliberării acidului
glutamic, în urma stimulării îndelungate a neurotransmisiei inhibitoare.
În cazul dependenţei fizice, sindromul de abstinenţă este caracterizat atât prin
tulburări psihice, cât şi somatice.
d) Toxicomania (psihotoxicitatea) este tipul de intoxicaţie cronică, caracterizat
prin cele trei tipuri de dependenţă definite anterior, şi anume: fizică, toleranţa,
psihică, conducând la tulburări majore de comportament de ordin psihic şi
vegetativ, astfel încât tratamentul acestei suferinţe este dificil, presupunând
condiţii speciale pentru readucere la starea normală.
Există diferite tipuri de toxicomanie, acestea fiind clasificate după mai multe
criterii:
d1) După numărul substanţelor administrate:
- monotoxicomanii, când s-a administrat o singură substanţă;
- politoxicomanii, când toxicomania apare ca urmare a administrării îndelungate a
mai multor substanţe euforizante.
d2) În funcţie de substanţa administrată:
- toxicomanii minore, cele provocate de: barbiturice, hipnotice, tranchilizante,
alcool etc.
- toxicomanii majore, cele provocate de stupefiante.

1.10.3. Substanţe care pot provoca farmacodependenţă

În continuare vom aminti categorii de substanţe care pot crea acest sindrom, şi
anume:
- depresive S.N.C. (alcool, hipnotice, sedative, tranchilizante);
- opioide, stimulante ale S.N.C. (amfetamina, cocaina etc.);
- halucinogene (heroina, LSD);
- canabis;
- solvenţi organici volatili (acetona, tetraclorura de carbon, toluen etc.).

1.10.4. Norme legislative privind farmacodependenţa

Datorită consecinţelor negative ale toxicomaniei pe plan mondial, s-au luat măsuri
prin organizaţii care reglementează regimul acestor substanţe, şi anume:
- Convenţia unică asupra stupefiantelor, elaborată de O.N.U.;
- Convenţia unică asupra substanţelor psihotrope, elaborată de O.N.U.
La nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite funcţionează următoarele comisii care
reglementează circulaţia substanţelor incriminate în toxicomanii:
- Comisia pentru stupefiante;
- O.I.C.S. (Organismul Internaţional de Control al Stupefiantelor);
La nivel european există:
- Centrul European de monitorizare pentru medicamente şi adicţie la medicamente, cu
sediul la Lisabona (1994);
- Centrul European de informare asupra medicamentelor şi adicţiei la medicamente.
În România, circulaţia stupefiantelor este reglementată de prevederile Legii nr.
73/1969, cu alte completări ulterioare.