Drept notarial

curs 5

Procedura autentificării actelor notariale

Sediul materiei: art.90-102 din Legea nr.36/1995 republicată, respectiv art.66-71

din Regulamentul Legii 36/1995 (OMJ nr.2333/2013).

Procedura autentificării înscrisurilor este baza activităţii notariale. Gradul de

complexitate al acestei proceduri nu este întrecută de nicio altă procedură instrumentată
de către notarul public, motiv pentru care actele autentificate de notarul public se bucură
de o forţă probantă specifică. Necesitatea actului autentic este reclamată în cele mai
divese aspecte ale vieţii civile a subiectelor de drept: de la actele autentice constitutive sau
translative de drepturi reale care sunt încheiate "ad validitatem" în formă autentică, la
declaraţiile de acceptare sau renunţare la succesiune, la procurile date pentru încheierea
diverselor operaţiuni juridice sau la certificatele de moştenitor 1, toate intră în sfera de
aplicabilitate a autenticului.
Ce presupune însă noţiunea de autentificare? Ea are în vedere asigurarea
certitudinii legalităţii şi valabilităţii cu privire la anumite elemente ale actului juridic ce
îmbracă această formă. Astfel, părţile actului sunt protejate şi indirect, terţii iau cunoştinţă
de realitatea socială a actului juridic încheiat de părţi atunci când actul autentificat este
supus formalităţilor de publicitate. Confrom art.90 alin.1 din Legea 36/1995: "Înscrisul
autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit şi autentificat, de către notarul
public sau de către personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, în forma şi în
condiţiile stabilite prin prezenta lege". Potrivit acestui aliniat, interpretat "a contrario",
există mai multe tipuri de acte autentice, actul autentic notarial fiind numai o specie a
genului de act autentic2.
Trebuie precizat că autentificarea unui înscris deşi priveşte actul în totalitate, nu se
referă la toate elementele acestuia. Cu alte cuvinte, autentificarea are în vedere anumite
părţi din conţinutul juridic al unui act şi nu întreg cuprinsul acestuia. Potrivit art.90 alin.2 din
Legea nr.36/1995, procedura autentificării se subdivide în 3 componente principale:
"a) stabilirea identităţii părţilor în condiţiile art.85;
b) exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinutul actului;
c) semnătura acestora şi data înscrisului".

Aşadar, autentificarea înscrisurilor se concentrează numai pe identificarea părţilor

acestui înscris, asigurarea exprimării valabile a consimţământului lor, prin semnarea
actului şi nu în ultimul rând, datarea respectivului înscris3.

1 Deşi legea nr.36/1995 nu o prevede expres, certificatul de moştenitor este tot o specie a actului autentic, fără însă a
se bucura de o procedură specifică actelor autentice şi fără a avea o încheiere de autentificare. Aşa cum s-a arătat
anterior (a se vedea cursul care a vizat procedura succeesorală), certificatul de moştenitor este prin complexitatea sa
un tip de act autentic "sui-generis". La fel şi în cazul certificatului de divorţ.
2 Alte exemple de acte autentice sunt în primul rând, hotărârile judecătoreşti ale instanţelor, certificatele emise de
Registrul Comerţului, actele de studii (dipolme, certificate) emise de către unităţile de învăţământ acreditate de
Ministerul Învăţământului.
3 Totuşi, chiar numai aceste trei elemente disting net procedura autentificării actelor de cea a legalizării semnăturii,
acolo unde notarul public deşi identifică partea, nu îi ia acesteia consimţământul prin semnarea înscrisului. În
procedura legalizării de semnătură, semnătura părţii nu are rolul de a exterioriza consimţământul acesteia la
efectuarea procedurii de către notar, ci de a proba cunoaşterea actului de către cel care îl semnează. În plus,
legalizarea de semnătură este expressis verbis interzisă pentru actele la care legea solicită forma autentică drept o
condiţie "ad validitatem". În ceea ce priveşte conţinutul efectiv al înscrisului, la actul autentic notarul public trebuie
1
 I. Identificarea părţilor.

Este prima fază a procedurii autentificării care presupune prezentarea părţii în

persoană la sediul biroului notarial unde se va întocmi procedura autentificării.
Identificarea se realizează în condiţiile art.85 din Legea nr.36/1995, cel mai des prin
prezentarea unui act de identitate (CI sau BI, paşaport), atestare de către avocat sau
menţiunea că partea este cunoscută personal de către notarul public). Conform art.11
alin.2 din OUG nr.97/2005: "prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, precum
şi cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate". În
plus, potrivit aceluiaşi act normativ: "Începând cu data de 1 ianuarie 2011, prin act de
identitate se înţelege şi cartea electronică de identitate". Aşadar, în principiu este exclusă
identificarea părţilor prin permis de conducere sau legitimaţie (cum ar fi cazul pentru
anumite profesii: magistrat, poliţist etc.). Dacă notarul public va avea dubii în legătură cu
identitatea părţilor, el poate solicita verificarea actului de identitate la R.N.E.P., dar numai
dacă are şi consimţământul persoanei în cauză (aceasta deoarece este vorba despre date
cu caracter personal cu care notarul public lucrează). Dacă partea nu-şi dă
consimţământul la verificare, iar dubiile notarului se menţin, atunci acesta trebuie să refuze
autentificarea respectivului înscris.
Prin excepţie, partea poate fi reprezentată printr-un mandatar cu procură specială
autentică la instumentarea procedurii în cauză. Se poate observa faptul că şi Legea
36/1995 a păstrat principiul corespondenţei formelor sau "accesorium sequitur principale"
atunci când vine vorba despre un mandat acordat pentru încheierea unui act autentic.
Acest fapt atrage obligaţia notarului de a verifica la R.N.N.E.P.R. dacă mandatarul mai are
încă această calitate4. Potrivit art.68 din Regulament, " Procurile folosite la autentificarea
actelor rămân la dosar în original sau în copie legalizată".

II. Luarea consimţământului.

Constituie substanţa procedurii autentificării. Legea prevede în art.92 un mecanism

în două faze pentru luarea consimţământului părţilor.
a. Prima fază este citirea de către notar a actului către părţi şi ulterior acestui
lucru, adresarea întrebării dacă cuprinsul actului reprezintă voinţa părţilor. Sistemul este
evident imperfect. El se adresează unui standard de bonus pater familias, pe care părţile
trebuie să-l îndeplinească. Uneori, se obişnuieşte ca părţile să citească ele însele
cuprinsul actului, iar după aceea să-l discute împreună cu notarul public, pentru ca acesta
să se convingă de faptul că părţile i-au înţeles şi acceptat conţinutul. Este foarte adevărat,
că pentru a se proteja, indiferent dacă au citit sau nu părţilor cuprinsul actului, notarii
publici obişnuiesc să introducă în actele autentificate de ei o clauză din care să rezulte că
actul reprezintă voinţa liberă şi neviciată a părţilor şi că acestea au luat cunoştinţă de
cuprinsul înscrisului pe care îl semnează. În contractele complexe, acolo unde părţile sunt
fie specialişti ai dreptului, fie sunt asistaţi de specialişti în drept, formalitatea citirii actului
de către notar este evident superfluă, cluzele contractului urmând a se naşte direct din
negocierile duse între părţi, consemnate mai apoi de notar.

să se asigure că partea cunoaşte şi înţelege complet toate clauzele acestuia, în timp ce la legalizarea de semnătură
notarul nu va intra propriu-zis pe conţinutul actului, ci se va asigura doar că acesta respectă legea şi bunele
moravuri, iar partea are cunoştinţă de înscris.
4 În practică, accesul la R.N.N.E.P.R. se dovedeşte a fi extrem de dificil pentru actele care nu au nevoie de programare
şi care se încheie prin mandatar, deoarece registrul răspunde într-un termen destul de lung (în medie, este vorba de
3-4 ore, sau chiar de o zi). Pentru acest motiv, Uniunea notarilor a pus la punct o aplicaţie pilot electronică prin
intermediul căreia notarii pot verifica în timp real dacă respectiva procură a fost sau nu revocată de către mandant.
2
 b. Manifestarea consimţământului părţilor şi semnarea înscrisului de către părţi.
Este binecunoscută predilecţia dreptului civil român pentru teoria voinţei juridice. Ea are 2
componente: una internă (cauza) şi alta externă dar nu exteriorizată (consimţământul).
Întotdeauna între aceste 2 elemente trebuie să existe concordanţă, altfel contractul va
putea fi anulabil pentru inexistenţa cauzei. Exteriorizarea consimţământului se va face
verbal şi se va materializa, în principiu5 prin semnarea acestuia de către parte. Sigur că, în
acest caz este vorba despre o prezumţie simplă, însă foarte greu de răsturnat că
semnătura reprezintă consimţământul părţii.
Pentru actele bi sau plurilateriale în cazul cărora părţile nu se pot prezenta în
acelaşi timp în faţa notarului, consimţământul acestora poate fi luat separat, dar
obligatoriu în aceeaşi zi, menţionându-se data şi ora luării consimţământului precum şi
motivul pentru care actul nu s-a putut semna în acelaşi timp de toate părţile. Art.92 alin.2
din Legea nr.36/1995: "Pentru motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în
aceeaşi zi, consimţământul părţilor care figurează în act. În acest caz, în încheierea de
încuviinţare a autentificării se va menţiona ora şi locul luării consimţământului fiecărei
părţi".

Luarea consimţământului în situaţii speciale: sediul materiei art.96 şi 97 din

Legea nr.36/1995. Se au în vedere 2 tipuri de situaţii speciale şi anume: persoanele cu
handicap fizic, precum şi cazul persoanelor care sunt împiedicate din pricina infimităţii,
bolii sau din alte cauze (în special necunosătorii de carte) să semneze înscrisuri
autentificate de notarul public.

a. Persoanele cu handicap - aici intră cazul surdului, mutului, surdo-mutului sau a

nevăzătorului. Pentru primele 3 categorii, dacă sunt ştiutori de carte, notarul public va
introduce în act înaintea semnăturii părţilor, formula: "consimt la prezentul act, pe care l-
am citit" urmată apoi de semnătura părţii. Dacă aceleaşi persoane se găsesc în
imposibilitate de a semna, consimţământul se va lua prin interpret. Art.96 din Legea
36/1995: "(1) Declaraţia de voinţă a surdului, mutului sau surdomutului, ştiutori de carte, se
va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a
menţiunii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit".
(2) Dacă surdul, mutul sau surdomutul se găsesc din orice motiv în imposibilitate de a
scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin interpret".
Cazul persoanei nevăzătoare - notarul public îi va citi actul şi îl va întreba dacă a
auzit bine când i s-a citit înscrisul şi dacă cele auzite reprezintă voinţa sa, consemnând
acestea în încheierea de autentificare - art.96 alin.3 din Legea 36/1995.
b. Persoanele împiedicate de boală, infirmitate sau alte cazuri să semneze -
art.97 din Legea nr.36/1995: "(1) În cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau
din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va lua consimţământul
numai în prezenţa a 2 martori-asistenţi, această formalitate suplinind absenţa semnăturii
părţii.
(2) Martorii asistenţi vor fi identificaţi şi vor semna actul, iar în încheierea de autentificare
se va face menţiunea că aceştia au fost prezenţi la citirea actului de către părţi sau, după
caz, de către notarul public şi la luarea consimţământului".
Procedura se aplică în special celor neştiutori de carte pentru a li se lua
consimţământul. Participarea martorilor este obligatorie, aceştia urmând să fie identificaţi
în încheierea de autentificare şi să semneze actul în cauză. Menţiunea notarului despre
prezenţa martorilor şi semnătura acestora vor suplini semnătura părţii 6. Această procedură

5 Mai există şi situaţii în care consimţământul nu se manifestă prin semnarea înscrisului de către parte, în aceste
ipoteze constatările notarului urmând a ţine loc de semnătură şi de dovadă a exteriorizării consimţământului părţii.
6 Se observă că spre deosebire de procedura autentificării testamentului unei persoane care din princina bolii,
3
va înlocui vechea metodă de amprentare a părţilor care nu puteau semna.
Martorii: trebuie să nu se afle într-una din situaţiile de la art.97 alin.3 din Legea
36/1995: "Nu poate fi martor-asistent cel care:
a) nu a împlinit 18 ani;
b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar;
c) din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu este apt;
d) este neştiutor de carte sau din orice motiv, nu poate semna".

III. Datarea înscrisului şi semnătura notarului.

Data este un element esenţial pentru majoritatea procedurilor notariale. Ea

stabileşte momentul în timp de la care actul a luat naştere şi a început să-şi producă
efectele. Uneori, în procedura autentificării se va menţiona şi ora luării consimţământului.
Este curios faptul că legea nu prevede expressis verbis şi necesitatea semnării înscrisului
de către notar în procedura autentificării. Numai din acest moment actul se va naşte în
mod valabil ca realitate juridică. Sigur că formalitatea semnării actului de către notar este
prevăzută indirect în art.84 lit.j printre elementele esenţiale ale încheierii unei proceduri
notariale. Cuprinsul încheierii de autentificare este determinat de art.99 din Legea
nr.36/1995: "Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub
sancţiunea anulării, pe lângă datele prevăzute la art. 84, şi următoarele menţiuni:
a) constatarea că s-a luat consimţământul părţilor;
b) constatarea că înscrisul a fost semnat în faţa notarului de toţi cei ţinuţi să-l semneze.
Menţiunea notarului public că una dintre părţi nu a putut semna ţine loc de semnătură
pentru aceasta;
c) dispoziţia de învestire cu formă autentică, care se exprimă prin cuvintele: «Se declară
autentic prezentul înscris»".
Sancţiunea nerespectării uneia dintre aceste condiţii este nulitatea relativă 7, ca de
altfel şi nerespectarea condiţiilor de la art.84 din Legea nr.36/1995.

Forţa probantă a înscrisului autentic: datorită specificului procedurii autentificării actelor

notariale, ele vor avea o forţă probantă duală, în sensul că actul autentic va genera 2 tipuri
de niveluri probatorii în funcţie de obiectul constatărilor notarului public.
Astfel, în ceea ce priveşte aspectele constatate de către notar ex propriis sensibus, actul
autentic va fi valabil până la procedura înscrierii în fals contra notarului instrumentator.
Conform legii, intră în categoria elementelor constatate personal de către notarul public
următoarele: "a) faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura
de autentificare precum şi identificarea acestora;
b) locul şi data încheierii actului;
c) exteriorizarea consimţământului".
Numai cu privire la aceste elemente actul autentificat va face dovadă până la inscrierea în
fals. Dintre cele 3 elemente enumerate, ultimul ridică unele discuţii. Textul se referă la
consimţământul exteriorizat, respectiv atât la exprimarea verbală a consimţământului cât şi

infirmităţii sau altei cauze nu poate semna (a se vedea art.95 alin.2 din Legea nr.36/1995), în cazul luării
consimţământului acestor persoane pentru alte acte decât testamentele, nu mai este necesară şi citirea actului de
către notar părţii în cauză.
7 Terminologia utilizată de legiuitor este însă nefericită, preferându-se folosirea termenului de "anulare" pentru
desemnarea nulităţii relative în loc de anulabilitate. Din acest punct de vedere, vechea variantă a Legii 36/1995 era
ceva mai clară în diferenţierea între nulitatea relativă şi cea absolută: "Încălcarea cerinţelor prevăzute la art. 49 lit.
c), f), j) şi k) se sancţionează cu nulitatea (absolută), iar a celorlalte cerinţe cu anularea (nulitate relativă), în afară
de cazul în care îndeplinirea acestora rezultă din lucrările actului".

4
la materializarea acestuia, adică semnarea înscrisului de către parte.
A contrario, actul notarial va face dovada până la proba contrarie pentru celelalte
elemente ale sale şi în special pentru declaraţiile părţilor, art.100 alin.3:"Declaraţiile părţilor
cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi,
cât şi faţă de oricare alte persoane". Se instituie astfel al doilea nivel probatoriu pentru
actul notarial care va proteja notarul împotriva unor viitoare susţineri ale părţilor sau
terţilor.
Nu în ultimul rând, art.101 prevede o altă caracteristică importantă a actului notarial
din punct de vedere procedural şi probatoriu: atunci când actul notarial constată o creanţă
certă şi lichidă, în momentul exigibilităţii sale, actul devine automat titlu executoriu,
permiţându-se creditorului să solicite în mod direct executorului judecătoresc punerea în
executare a titlului care constată creanţa. Teza a II-a a art.101 conţine o precizare
superfluă: în lipsa originalului, atât duplicatul cât şi copia legalizată a înscrisului care
constată creanţa pot constitui titlu executoriu.

Alte elemente ale procedurii autentificării.

Conform dispoziţiilor Regulamentului, art.66 "Notarul public va menţiona pe cerere

documentele necesare autentificării actului, precum şi modul cum au fost stabilite taxele
[...] şi onorariul". În practică, acest lucru se întâmplă la autentificarea actelor importante
cum sunt actele translative sau constitutive de drepturi reale sau la procedura
succesorală. În rest, părţile trebuie să menţioneze pe cererea de autentificare adresată
notarului, în principal tipul de act pentru care se doreşte îndeplinirea procedurii
autentificării. Notarul public va opri la baza actului pe care îl autentifică fotocopii de pe
actele prezentate de părţi, acte pe baza cărora înscrisul a fost încheiat (e.g. acte de stare
civilă, acte de proprietate, adeverinţe etc.). În unele cazuri, la baza actului se vor opri acte
originale prezentate de părţi sau obţinute de către notar, cum ar fi: extrase de CF,
certificate fiscale, adeverinţe de la asociaţiile de proprietari, de la diverse autorităţi, sau de
la primării, procuri, testamente, etc.).
Conform art.69 din Regulament, notarul atunci când autentifică procuri cu
caracter patrimonial pentru cei aflaţi în detenţie, este obligat să verifice dacă nu a fost
restrânsă capacitatea mandantului sau dacă bunurile cu privire la care el dispune nu au
fost indisponibilizate.
Atunci când autentifică acte translative sau constitutive de drepturi reale
asupra bunurilor imobile, notarul trebuie să verifice starea acestora prin solicitarea unui
extras de CF şi a unui certificat fiscal. Dacă solicitarea extrasului de CF este importantă (în
principiu, atunci când sistemul de CF va dobândi efect constitutiv de drepturi, proba
drepturilor înscrise în CF se va face NUMAI cu extrasul de CF), solicitarea certificatului
fiscal va dovedi că imobilul este înregistrat fiscal pe numele dispunătorului. Evident,
certificatul fiscal nu va constitui titlu de proprietate, însă în anumite situaţii utilizarea
certificatului fiscal se poate realiza circumstanţiat pentru a stabili proprietarii sau alte
drepturi (cazul terenurilor), dacă din acte nu rezultă cu claritate numărul sau drepturile
acestora8. Potrivit art.1244 NCC în cazul actelor translative sau constitutive de drepturi
reale supuse înscrierii în CF, forma acestor contracte este cea autentică sub sancţiunea
nulităţii absolute, cu excepţiile prevăzute de lege.
În cazul terenurilor, amplasamentul lor se va determina potrivit art.70 alin.2 din
Regulament conform actelor emise de autorităţile competente. Formularea este evident
eliptică şi generatoare de confuzii. În principiu, există 2 metode pentru a determina

8 Este deja cunoscută practia neunitară a unor organe fiscale (cel puţin la nivelul Mun. Bucureşti) de a deschide roluri
fiscale separate pentru cazul soţilor codevălmaşi.
5
situarea terenurilor: fie cu extrasul de CF, fie cu adeverinţa de la primăria în raza căreia se
află situat terenul.
Tot în cazul contractelor de vânzare-cumpărare care se încheie prin mandatar,
iar mandatarul însuşi sau soţul acestuia au calitatea de cumpărător, notarul public va fi
obligat să menţioneze în cuprinsul procurii toate clauzele contractului de vânzare, inclusiv
preţul. Această particularitate a procedurii autentificării îl va proteja pe vânzător împotriva
posibilelor abuzuri ale mandatarului. Art.69 din Regulament: "În cazul în care se autentifică
procuri pentru încheierea unor acte de vânzare-cumpărare, iar cumpărătorul sau soţul
acestuia are el însuşi calitatea de mandatar al vânzătorului, notarul public va pretinde
părţilor să înscrie în cuprinsul procurii toate clauzele contractului, inclusiv preţul".
Nu în ultimul rând, potrivit art.72 din Regulament, în cazul în care se recunoaşte
un copil din afara căsătoriei printr-un înscris (autentificat - în principiu fiind vorba despre
o declaraţie de recunoaştere) sau testament, notarul public este obligat să comunice în
maximum 10 zile, Oficiului de stare civilă de la locul naşterii copilului, fie declaraţia, fie
partea de testament referitoare la recunoaştere (nu se comunică întreg cuprinsul
testamentului, deoarece acesta trebuie să-şi păsteze caracterul de act secret până la
momentul deschiderii succesiunii).

Întocmirea înscrisurilor autentice: sediul materiei, art.98 din Legea nr.36/1995. Marea
noutate adusă de republicarea Legii 36 este în materia actelor autentice referitoare la
numărul de exemplare originale care se întocmesc. Până la modificarea legii, actele se
întocmeau în atâtea exemplare solicitate de părţi, eventual unul sau două pentru CF, plus
unul pentru arhiva biroului9. Potrivit noii legi (art.98 alin.1,2 şi 4), se va întocmi un singur
original care se va semna (numai) de către părţi sau de reprezentaţii lor şi se va păstra în
arhiva biroului notarial, în timp ce părţile vor primi numai duplicate de pe original
(duplicatele nu vor conţine semnătura părţilor).
Art.98 alin.3 din Lege stabileşte şi regimul juridic al anexelor actelor autentice,
acestea fiind: "orice înscris ataşat înscrisului principal, care detaliază sau completează
conţinutul acestuia din urmă şi a fost declarat ca atare de către părţi". De regulă, anexele
se întâlnesc în cazul contractelor de vânzare-cumpărare pentru imobile şi au ca obiect, fie
amplasamentul imobilelor, fie planul acestora.

Autentificarea testamentelor: sediul materiei art.93-95 din Legea nr.36/1995, art.1043-

1046 NCC.

Având în vedere importanţa crescută pe care testamentele au primit-o în NCC10 în

ceea ce priveşte procedura autentificării lor, era normal ca şi Legea nr.36/1995 să se
adapteze la acest lucru. Procedura autentificării testamentului devine astfel una extrem de
formalistă, dar menită să împiedice fraudele sau inconsecvenţele, aspecte care vor uşura
considerabil sarcina notarului atunci când va trece la dezbaterea procedurii succesorale.

Cererea pentru autentificarea testamentului - art.94 alin.4. Ea va cuprinde fie solictarea

testatorului de a-i fi tehnoredactat testamentul care e deja scris, fie solicitarea testatorului
de a dicta conţinutul testamentului către notar, atunci când nu există un proiect de

9 De la acestă regulă fac execpţie certificatele de moştenitor şi certificatele de divorţ care se întocmesc în 2 exemplare
originale, unul pentru dosarul cauzei, iar altul pentru mapa cu certificate pe care notarul public trebuie să o ţină în
arhiva sa. Necesitatea întocmirii dublului exemplar este dictată în aceste 2 situaţii de termenul diferit de păstrare în
arhivă a lucrărilor notariale; astfel, dosarele succesorale şi cele de divorţ se păstrează pentru 10 ani, în timp ce
mapele cu certificate au termen de păstrare permanent.
10 Se pare că legiuitorul a dorit revenirea la principiile dreptului roman, acolo unde moştenirea testamentară era regula,
iar cea legală excepţia.
6
testament11. Tot în cuprinsul cererii testatorul trebuie să menţioneze că i-au fost aduse la
cunoştinţă posibilitatea de a fi asistat de 2 martori, precum şi menţiunea că testamentul pe
care îl va autentifica notarul este ultima sa dispoziţie de voinţă. Proiectul de testament se
va păstra alături de cerere la baza actului în arhiva notarului.

Procedura autentificării propriu-zise a testamentului. Sunt posibile 2 variante de lucru:

fie se tehnoredactează proiectul de testament pe care testatorul îl prezintă în faţa notarului
(evident, după ce notarul l-a analizat din punct de vedere legal), fie testatorul dictează
notarului conţinutul testamentului, iar acesta îl tehnoredactează. Indiferent de procedură,
testamentul trebuie să cuprindă formula "sacramentală" a faptului că reprezintă ultima
voinţă a defunctului12. După tehnoredactare, testamentul este citit testatorului sau îi este
înmânat acestuia pentru a fi citit, dacă testatorul doreşte acest lucru. Premisa autentificării
oricărui testament este declaraţia testatorului că testamentul cuprinde ultima sa voinţă.
Numai după aces moment, testamentul poate fi semnat în ordine de către testator şi mai
apoi de către notar. Dacă testatorul alege să fie asistat de 2 martori, atunci aceştia vor
semna testamentul imediat după testator şi înaintea notarului.

Consimţământul testatorului în situaţii speciale - art.95 din Legea nr.36/1995. Conform

alin.1, în aceste situaţii în care testatorul nu poate semna din pricina bolii, infirmităţii sau
din alte motive, notarul public se va ocupa de redactarea testamentului, iar prezenţa
martorilor asistenţi va fi obligatorie. Martorii vor fi indentificaţi de către notarul public şi vor
fi menţionaţi separat în încheirea de autentificare. Dacă testatorul declară că nu ştie sau
nu poate semna, atunci notarul va face menţiune despre acest lucru în încheierea de
autentificare, va citi conţinutul testamentului către testator şi va solicita semnarea
testamentului de către cei 2 martori. Numai prin îndeplinirea cumulată a acestor 3
elemente, necesitatea existenţei semnăturii testatorului este înlăturată 13.
Dacă testatorul este surd, mut sau surdo-mut, consimţământul acestuia se va lua de către
notar prin interpret, dar tot în prezenţa a 2 martori - art.95 alin.6.
Dacă testatorul este nevăzător, notarul îi va citi cuprinsul testamentului, îl va întreba dacă
a auzit bine când i s-a citit înscrisul şi dacă cele auzite reprezintă voinţa sa14, după care va
solicita martorilor să semneze testamentul - art.95 alin.7.

Înregistrarea testamentului autentic: după autentificarea testamentului, notarul public îl

va înregistra în R.N.L., conform prevedrilor art.1046 NCC. Ceea ce se comunică la acest
registru este numele testatorului, precum şi data, numărul de autentificare şi sediul biroului
notarial la care s-a autentificat testamentul în cauză, alături de numele notarului
instrumentator. Cuprinsul testamentului este şi trebuie să rămână secret (chiar şi faţă de
acest registru!) până la deschiderea succesiunii testatorului.

11 Conform art.95 alin.9 care se aplică prin analogie, consemnarea dictării trebuie efectuată fidel de către notar, acesta
urmând să redacteze mai apoi testamentul utilizând terminologia juridică aplicabilă în speţă.
12 Menţiunea că testamentul reprezintă ultima voinţă a testatorului devine prin efectul Legii nr.36/1995 o adevărată
formulă sacramentală, deoarece acest lucru trebuie precizat atât în cererea adresată notarului pentru autentificarea
testamentului, menţionat în conţinutul testamentului cât şi declarat de parte înaintea semnării testamentului (a se
vedea alin.2, 4, 7 şi 9 ale art.94, care conţin aceeaşi formalitate). Acest lucru este evident incompatibil cu caracterul
esenţialmente revocabil al testamentului, deci necesitatea menţiunii cu privire la ultima voinţă este relativă,
testatorul putând oricând reveni asupra conţinutului "ultimei sale voinţe".
13 Legiuitorul revine prin această formalitate la procedura romană specifică lui tabelliones care trebuia asistat în
procedura întocmirii actelor fie de martori, fie de secretarii săi. Pentru siguranţă, în aceste ipoteze, unii notari îi şi
amprentează (dacă este posibil) pe testatorii necunosători de carte sau pe cei care din diverse motive nu pot semna,
deoarece amprentarea rămâne în cazul decesului martorilor cea mai bună dovadă a îndeplinii prodecurii faţă de
persoana în cauză. În mod formal însă, Legea nr.36/1995 a renunţat la necesitatea amprentării părţilor dintr-un act
sau procedură.
14 Aici se aplică a fortiori art.96 alin.3 din Legea nr.36/1995.
7
 Organizarea activităţii notariale

I. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (U.N.N.P.R.) - art.53-63 din Lege.
Reprezintă unica structură organizatorică centrală a notarilor publici din România cu
personalitate juridică şi patrimoniu propriu. Ea este compusă din toţi notarii publici în
funcţie din România. Sediul ei se află în Bucureşti, iar atribuţiile sale sunt detaliate de
art.53 alin.3 din Lege: "(3) Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate,
Uniunea are următoarele funcţii:
a) de strategie, prin transmiterea de propuneri la elaborarea, de către Ministerul Justiţiei, a
strategiilor în domeniul notarial;
b) de reglementare a activităţii, prin reglementări terţiare specifice, prin care se asigură în
conformitate cu strategia adoptată, punerea în aplicare a legislaţiei în domeniul notarial şi
realizarea cadrului juridic subsidiar specific;
c) de reprezentare pe plan intern şi internaţional a notarilor publici;
d) de îndrumare, sprijin şi control, a notarilor publici, în aplicarea corectă a prevederilor
legale în domeniul notarial;
e) de administrare a patrimoniului propriu".

Conform art.55 din Lege, Uniunea are în subordine anumite structuri proprii printre care:
a) Institutul Notarial Român;
b) Casa de Asigurări a Notarilor Publici;
c) Casa de Pensii a Notarilor Publici;
d) Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale;
e) Comisia de cenzori;
f) Consiliul de disciplină;
g) Corpul de control;
h) Redacţia Buletinului Notarilor Publici;
i) comisiile de specialitate ale Consiliului Uniunii;
j) aparatul de specialitate şi administrativ;
k) Registrul Naţional de Evidenţă a Notarilor Publici, în care se înregistrează notarii publici
şi formele în care aceştia îşi exercită profesia.

Structura U.N.N.P.R. - conform art.53 alin.7 din Lege, (7) Organele de conducere ale
Uniunii sunt:
A) Congresul;
B) Consiliul Uniunii;
C) Biroul executiv al Consiliului Uniunii;
D) Preşedintele Uniunii.

A) Congresul U.N.N.P.R. - art.54 din Lege: este compus din reprezentanţii desemnaţi de
Adunările Generale ale Camerelor potrivit normei de reprezentare de 1/10, alături de
membrii Consiliului Uniunii şi vicepreşedinţii Colegiilor Directoare.
Congresul funcţionează în sesiuni ordinare şi extraordinare, cele ordinare fiind
programate o dată pe an, iar cele extraordinare, oricând la cererea Consiliului Uniunii sau
8
a Camerelor, dacă aceasta reprezintă cel puţin o treime din numărul notarilor publici.
Congresul e legal constituit prin prezenţa a cel puţin 2/3 din membri, iar cvorumul
de lucru este majoritatea simplă a delegaţilor prezenţi.
Atribuţii: art.54 alin.9 din Lege:
a) adoptă prin hotărâre, completarea sau modificarea Statutului Uniunii şi a Statutului
Casei de Asigurări pentru Garantarea Răspunderii Civile, cu excepţia modificărilor
adoptate între Congrese de către Consiliul Uniunii, în condiţiile art. 27 alin. (6);
b) adoptă Codul deontologic al notarilor publici, completările şi modificările care i se aduc
în condiţiile stabilite prin statut;
c) validează, prin hotărâre, alegerea reprezentanţilor Camerelor şi a supleanţilor acestora
în Consiliul Uniunii, în condiţiile stabilite prin statut;
d) validează, prin hotărâre, alegerea, dintre membrii Consiliului Uniunii, a preşedintelui şi
vicepreşedinţilor, în condiţiile stabilite prin statut;
e) validează, prin hotărâre, alegerea membrilor Consiliului de disciplină în condiţiile
stabilite prin statut;
f) dezbate probleme profesionale de interes general şi adoptă, cu majoritate simplă,
rezoluţii cu privire la problemele dezbătute;
g) aprobă raportul Consiliului Uniunii şi al Comisiei de cenzori, execuţia bugetară şi
descărcarea de gestiune;
h) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege, regulament sau statut.

B) Consiliul Uniunii - art.56 din Legea 36/1995: este compus din reprezentanţi ai
Camerelor aleşi potrivit unei norme de reprezentare diferite, astfel:
a) un reprezentant, pentru Camerele cu până la 200 de notari publici în funcţie;
b) doi reprezentanţi pentru Camerele care au între 201 şi 400 de notari publici în funcţie;
c) trei reprezentanţi pentru Camerele care au peste 400 de notari publici în funcţie.
Preşedinţii Camerelor fac parte de drept din Consiliul Uniunii, cu drept de vot.

Structura de conducere: art.56 alin.5 din Legea 36/1995: (5) Dintre membrii Consiliului
Uniunii se aleg preşedintele şi trei vicepreşedinţi, în condiţiile stabilite prin statut. După
alegerea preşedintelui şi a celor trei vicepreşedinţi, supleanţii acestora devin membri ai
Consiliul Uniunii. Funcţiile de preşedinte, de prim-vicepreşedinte şi de vicepreşedinte sunt
incompatibile cu funcţiile de preşedinte al Camerei sau reprezentant în Consiliul Uniunii.

Funcţionare: art.56 alin.9 din Lege: (9) Consiliul Uniunii se convoacă, de regulă,
trimestrial în şedinţe ordinare, sau ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, de
către preşedinte. Consiliul este legal constituit în prezenţa a două treimi din numărul
membrilor săi şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii simple a membrilor prezenţi. În caz de
egalitate de voturi, votul preşedintelui este decisiv în adoptarea hotărârii.

Atribuţii: art.57 din Legea nr.36/1995:

a) propune ministrului justiţiei actualizarea numărului de posturi de notar public, notar
stagiar şi posturile destinate concursului de schimbări de sedii;
b) propune ministrului justiţiei aprobarea regulamentului privind condiţiile de desfăşurare a
examenelor de dobândire a calităţii de notar public;
c) propune ministrului justiţiei onorariile minimale pentru actele şi procedurile notariale
îndeplinite în exercitarea funcţiei de către notarii publici, având în vedere următoarele
criterii:
1. timpul şi volumul de muncă solicitate pentru îndeplinirea actului sau procedurii;
2. natura, noutatea şi dificultatea actului sau procedurii;
3. obţinerea de date şi informaţii suplimentare sau conlucrarea cu experţi ori alţi specialişti
9
impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea actului;
4. constrângerile de timp în care notarul este obligat de împrejurările actului sau procedurii
să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante;
5. termenele de arhivare a actelor şi procedurilor notariale;
6. locul îndeplinirii actului sau procedurii;
7. răspunderea notarului public prin raportare şi la valoarea actului sau procedurii;
d) stabileşte cotele de contribuţie ale birourilor notarilor publici la Cameră, precum şi cele
ale Camerelor la Uniune, potrivit statutului acesteia;
e) reprezintă Uniunea, prin Preşedintele Consiliului Uniunii, în raporturile cu terţii, pe plan
intern şi internaţional;
f) adoptă modificările sau completările la Statutul Casei de asigurări a notarilor publici şi
ale Casei de pensii;
g) aprobă modificările şi completările Statutului Uniunii între congrese, după consultarea
Adunărilor generale ale Camerelor;
h) soluţionează contestaţiile împotriva hotărârilor Consiliului de disciplină;
i) adoptă, modifică şi completează Regulamentul Consiliului de disciplină;
j) adoptă, modifică şi completează Regulamentul de organizare şi funcţionare al INR;
k) organizează, la nivel naţional, programe care vizează alinierea practicilor notariale la
exigenţele internaţionale;
l) adoptă uzanţele profesionale potrivit Codului civil;
m) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli, execuţia bugetară şi descărcarea anuală de
gestiune a preşedintelui;
n) stabileşte, prin hotărâre, indemnizaţiile reprezentanţilor Camerelor în Consiliul Uniunii, a
preşedintelui, prim-vicepreşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului, precum şi ale
membrilor Comisiei de cenzori, Consiliului de disciplină, Consiliului de administraţie al
Casei de Asigurări a Notarilor Publici, organelor de conducere ale INR şi indemnizaţiile
membrilor altor organisme constituite la nivelul Uniunii;
o) acordă ordine, medalii şi titluri în condiţiile stabilite prin statut;
p) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli, execuţia bugetară şi descărcarea anuală de
gestiune a preşedintelui;
q) aprobă sponsorizările şi mecenatele;
r) acordă ajutoare notarilor publici în limita sumelor aprobate în acest scop prin bugetul de
venituri şi cheltuieli;
s) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare, statutul profesiei sau actele
normative cu caracter intern.

C) Biroul executiv al Consiliului Uniunii - art.58 din Legea nr.36/1995: este organul
executiv al Consiliului Uniunii. Spre deosebire de acesta, Biroul executiv funcţionează în
permanenţă.

Structura de conducere: art.58 alin.1 din Legea nr.36/1995: 9 membri: preşedintele,

prim-vicepreşedintele, vicepreşedinţii şi 5 membri, aleşi de Consiliul Uniunii dintre
reprezentanţii Camerelor.

Funcţionare: art.58 alin.3 şi 5 din Legea 36/1995: se întruneşte lunar, în şedinţă ordinară
şi ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui. Biroul
executiv al Consiliului Uniunii funcţionează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi
adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi.

Atribuţii: art.58 alin.6 din Legea nr.36/1995:

a) asigură activitatea permanentă a Consiliului Uniunii;
10
b) propune ministrului justiţiei numirea în funcţie a notarului public, schimbarea sediului
biroului notarial, asocierea şi încetarea asocierii, suspendarea şi încetarea suspendării din
funcţia de notar public, revocarea ori încetarea calităţii de notar public;
c) pregăteşte proiectele de documente care vor fi prezentate, spre dezbatere şi aprobare
Consiliului Uniunii;
d) elaborează proiectul raportului anual al activităţii Uniunii;
e) elaborează proiectul de buget anual al Uniunii, asigură gestionarea curentă a
patrimoniului, urmăreşte întocmirea bilanţului financiar-contabil şi executarea bugetului;
f) asigură execuţia bugetară şi urmăreşte realizarea resurselor bugetului Uniunii;
g) organizează serviciile proprii ale Uniunii şi aprobă organigrama şi statul de funcţii al
personalului de specialitate şi administrativ al Uniunii;
h) aprobă organigrama, statul de funcţii şi coordonează activitatea tuturor entităţilor
înfiinţate în cadrul Uniunii;
i) aprobă proiectul de buget anual, execuţia bugetară şi descărcarea de gestiune a
entităţilor înfiinţate în cadrul Uniunii;
j) acordă, suspendă şi retrage birourilor notariale, la cerere sau din oficiu, licenţa de
funcţionare;
k) analizează raportul Consiliului de disciplină al Uniunii şi propune măsurile ce se impun;
l) analizează sinteza controlului profesional administrativ întocmită de corpul de control al
Uniunii şi propune măsurile ce se impun;
m) rezolvă conflictele de competenţă dintre notarii publici din Camere diferite;
n) coordonează activitatea de creare şi funcţionare a sistemului şi reţelelor de
informatizare între Uniune şi Camere, precum şi la nivelul birourilor notariale, potrivit
programelor proprii şi a celor derulate în cooperare cu notariatele europene;
o) coordonează atât activitatea Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale
Notariale, denumit în continuare CNARNN, cât şi registrele naţionale notariale privind
evidenţa actelor şi procedurilor notariale şi adoptă actele normative necesare funcţionării
acestora;
p) soluţionează, la solicitarea preşedintelui Uniunii, sesizările formulate împotriva notarilor
publici sau împotriva Camerelor;
q) acceptă donaţiile şi legatele făcute Uniunii;
r) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor Congresului şi ale Consiliului Uniunii şi
supraveghează executarea acestor hotărâri de către Camere şi notarii publici, adoptând
decizii corespunzătoare;
s) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi actele normative cu
caracter intern.

D) Preşedintele Uniunii - art.59 din Lege. Potrivit alin.1, se consacră necesitatea ca

preşedintele, prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinţii Consiliului Uniunii să îndeplinească
aceleaşi funcţii şi la nivelul U.N.N.P.R.

Atribuţii: art.59 alin.2 din Lege: a) reprezintă Uniunea pe plan intern în raporturile cu
autorităţile publice din România, cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, cu
cele profesionale, iar în plan extern, cu organizaţiile naţionale şi internaţionale ale notarilor
publici şi oriunde va fi invitat oficial în calitate de preşedinte;
b) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Uniunii; preşedintele poate delega această
atribuţie prim-vicepreşedintelui;
c) convoacă şi conduce şedinţele Congresului, Consiliului Uniunii şi ale Biroului executiv;
d) angajează personalul de specialitate şi administrativ al Uniunii cu respectarea
organigramei şi statului de funcţii, aprobat de către Consiliul Uniunii;
e) exercită, în condiţiile legii, acţiunea disciplinară împotriva notarilor publici;
11
f) îndeplineşte orice alte atribuiţii prevăzute de lege, regulament, statut şi alte acte
normative.

II. Camera Notarilor Publici - art.47 din Legea nr.36/1995 - în circumscripţia fiecărei Curţi
de Apel funcţionează câte o Cameră a Notarilor Publici, ce are personalitate juridică şi
sigiliu propriu. Camera îşi are sediul principal în localitatea în care funcţionează Curtea de
Apel. La nivelul fiecărui judeţ ce face parte din Cameră poate funcţiona şi un sediu
secundar al Camerei (exemplu: cea mai mare Cameră este Camera Bucureşti, ce are în
componenţă pe lângă toţi notarii din Capitală şi pe cei din judeţele limitrofe, respectiv:
Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman; la polul opus se află Camerele Bacău,
Braşov, Constanţa, Iaşi, Oradea, Piteşti, Suceava, Tg-Mureş) cu doar două judeţe
componente.
Din Cameră fac parte toţi notarii care funcţionează în circumscripţia Curţii de Apel.
Organele de conducere ale Camerei sunt: Adunarea Generală a Notarilor, Colegiul
Director al Camerei şi Preşedintele Colegiului Director al Camerei.

Adunarea Generală a Camerei - art.51 din Lege şi art.29-43 din Satatutul U.N.N.P.R. - se
întruneşte în şedinţă ordinară trimestrial şi ori de câte ori este nevoie în şedinţă
extraordinară la convocarea Preşedintelui Colegiului Director sau la cererea a cel puţin o
treime din numărul membrilor săi, sau la solicitarea Consiliului U.N.N.P.R.
Adunarea Generală este legal constituită în prezenţa majorităţii (simple a)
membrilor săi, iar hotărârile Adunării se iau cu majoritatea membrilor prezenţi. Modalitatea
de vot (deschis sau secret) se va stabili de către Adunarea Generală cu excepţia alegerii
preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a reprezentantului Camerei în Consiliul U.N.NP.R., caz
în care votul va fi întotdeauna secret (art.34 din Statut).

Atribuţii (art.51 din Lege):

a) alege şi revocă Colegiul director şi Comisia de cenzori în condiţiile stabilite prin
statut;
b) alege şi revocă reprezentantul sau reprezentanţii Camerei, după caz, şi supleantul
acestora în Consiliul Uniunii în condiţiile stabilite prin statut, cu respectarea normei de
reprezentare prevăzută de prezenta lege;
c) alege şi revocă reprezentantul Camerei în Consiliul de disciplină, în condiţiile stabilite
prin statut;
d) alege şi propune membrul în Consiliul de administraţie al Casei de Asigurări;
e) aprobă anual raportul de activitate şi descărcarea de gestiune ale Preşedintelui şi
Colegiului director;
f) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Camerei şi execuţia bugetară;
g) aprobă strategia de dezvoltare şi politica de investiţii a Camerei;
h) stabileşte indemnizaţiile membrilor organelor alese;
i) aprobă regulamentele interne ale Camerei;
j) alege membrii comisiilor de organizare a alegerilor organelor de conducere la nivelul
Camerelor şi Uniunii, în condiţiile regulamentelor proprii;
k) alege reprezentanţii Camerei conform normei de reprezentare la Congres;
l) acordă şi retrage, la propunerea Colegiului director, titlul onorific de Preşedinte de
Onoare, notarilor publici care au deţinut calitatea de preşedinte al Colegiului director;
m) aprobă actualizarea numărului de notari publici şi a numărului de posturi destinate
schimbărilor de sedii, pe care o înaintează Consiliului Uniunii;
n) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi actele normative
cu caracter intern.
12
 Atribuţii: continuare (art.33 din Statut):
- aproba Regulamentul de organizare si functionare a Camerei;
- alege si revoca Colegiul director compus din presedinte, vicepresedinte si 3-5
membri si stabileste cuantumul indemnizatiilor acestora; alegerea Colegiului director are
loc in perioada septembrie – octombrie in cel de-al treilea an al mandatului; mandatul
Colegiului Director incepe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic urmator alegerii sale;
mandatul Colegiului Director este pe o durata de trei ani;
- alege si revoca reprezentantul Camerei si supleantul acestuia in Consiliul Uniunii.
Revocarea membrilor Colegiului director sau al reprezentantului Camerei si supleantului
acestuia, se poate face numai la cererea unei treimi din numarul total al notarilor publici
din Camera si cu votul a doua treimi din numarul notarilor publici din camera. La Adunarea
Generala de revocare va participa in mod obligatoriu presedintele Consiliului Uniunii sau
unul dintre vicepresedinti, delegat de acesta.
- organizeaza alegerile pentru presedintele si vicepresedintii Consiliului Uniunii
dintre reprezentantii Camerelor in Consiliul Uniunii, conform Regulamentului pentru
alegeri;
- alege reprezentantii Camerei conform normei de reprezentare la Congres;
- alege si revoca membrii Comisiei de cenzori a Camerei si stabileste indemnizatia
cenzorilor;
- alege si revoca reprezentantii Camerei in Consiliul de disciplina al Uniunii;
- propune Consiliului Uniunii numarul de birouri notariale si/sau de notari publici din
circumscriptia fiecarei judecatorii din raza sa de activitate, precum si actualizarea
acestora, cu prioritate in raport cu numarul notarilor stagiari, care au promovat examenul
de notar public. La actualizare se vor avea in vedere numarul notarilor publici in exercitiu,
cerintele locale, rezultate din intinderea teritoriului, numarul locuitorilor si volumul
solicitarilor;
- aproba bugetul anual si raportul Comisiei de cenzori si descarcarea de gestiune;
- acorda, in cazuri justificate, sprijin financiar, la cererea notarului public, pentru
situatia prevazuta la art. 11 lit. j);
- analizeaza anual activitatea Colegiului director si a reprezentantului Camerei in
Consiliul Uniunii;
- stabileste organigrama secretariatului, schema de functii si de salarizare, precum
si conditiile de angajare a personalului de specialitate si administrativ;
- acorda si retrage, la propunerea Colegiului director, titlul onorific de Presedinte de
Onoare, notarilor publici care au detinut calitatea de presedinte al Colegiului director. Titlul
onorific acordat nu este generator de drepturi materiale sau banesti;
- indeplineste orice alte atributii prevazute de lege, de regulament si de prezentul
statut.

Camera are buget şi patrimoniu proprii formate din contribuţiile obligatorii ale
notarilor publici (4% din venitul brut lunar al fiecărui notar se trimite la Cameră), bunuri
dobândite prin donaţie sau cumpărare şi beneficii rezultate din activităţi economice
desfăşurate de persoane juridice fără scop patrimonial în vederea asigurării unei mai bune
activităţi a notarilor publici.
La nivelul Camerei funcţionează o Comisie de Cenzori alcătuită din 3 membri din
care 2 notari publici şi un expert contabil.
Potrivit art.48 din Legea nr.36/1995, se permite funcţionarea Curţilor de Arbitraj pe
lângă Camerele notarilor publici. Compenteţa acestor structuri fără personalitate juridică
este strict limitată la judecarea litigiilor ce rezultă din actele şi procedurile notariale şi care
13
pot opune fie: notari între ei, notari şi Camere, notari şi Uniunea, Camere între ele, etc.
"(1) Pe lângă Camere se pot constitui şi pot funcţiona curţi de arbitraj.
(2) Curtea de arbitraj este o instituţie permanentă de arbitraj, neguvernamentală, fără
personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, care funcţionează
pe lângă Camera Notarilor Publici şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii.
(3) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de arbitraj, precum şi organele de
conducere ale acesteia se aprobă de Camere pe baza regulamentului-cadru aprobat de
Consiliul Uniunii.
(4) Activitatea curţilor de arbitraj de pe lângă Camere se desfăşoară conform prevederilor
Codului de procedură civilă, a Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a Regulilor
de procedură arbitrală stabilite de către Camere în baza regulamentului-cadru aprobat de
Consiliul Uniunii.
(5) Normele cu privire la onorariile arbitrilor şi a taxelor arbitrale se aprobă de către
Colegiul director al Camerei.
(6) Taxele arbitrale vor fi folosite în scopul susţinerii cheltuielilor legate de soluţionarea
litigiilor, plata cheltuielilor de secretariat, onorariile arbitrilor şi documentarea acestora,
precum şi orice cheltuială necesară funcţionării Curţii de arbitraj.
(7) Curtea de arbitraj poate soluţiona numai litigii izvorâte din actele şi procedurile
notariale.
(8) Dispoziţiile alin. (1) - (7) se completează cu dispoziţiile referitoare la arbitrajul
instituţionalizat din Codul de procedură civilă".

Colegiul Director al Camerei - art.47 alin.4 lit.b din Lege şi art.35-38 din Statut. Este
alcătuit dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi un număr de 3 până la 5 membri. Se
întruneşte în şedinţe ordinare lunar sau în şedinţe extraordinare oricând la convocarea
preşedintelui. Lucrează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii cu
majoritatea simplă a voturilor exprimate.

Atribuţii (art.50 alin.1 din Legea nr.36/1995):

"a) sprijină INR în organizarea examenului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar;
b) stabileşte birourile notariale în care se va efectua pregătirea practică a notarilor stagiari;
c) urmăreşte pregătirea teoretică şi practică a notarilor stagiari;
d) înlocuieşte la cerere sau din oficiu biroul notarial în care se efectuează pregătirea
practică;
e) propune Adunării generale actualizarea numărului de notari publici şi a numărului de
posturi destinate schimbărilor de sedii;
f) aprobă numărul de posturi destinate dobândirii calităţii de notar stagiar;
g) întocmeşte documentarea juridică şi asigură consultarea şi informarea curentă a
notarilor publici;
h) ţine evidenţa veniturilor şi cheltuielilor Camerei şi a contribuţiei membrilor săi;
i) stabileşte comisia de inventariere şi lichidare a birourilor notariale în caz de suspendare
sau încetare;
j) poate acorda sprijin şi ajutor material notarilor publici în cazuri justificate;
k) desemnează un membru al Colegiului director sau un alt notar public din cadrul
Camerei ce urmează să efectueze menţiunile privind revocarea, anularea, rectificarea
actelor notariale aflate în arhiva Camerei;
l) aprobă, la propunerea preşedintelui, organigrama şi statul de funcţii al personalului de
specialitate şi administrativ al Camerei;
m) organizează, la cererea notarului public, vânzarea la licitaţie a bunurilor în vederea
14
lichidării de către notar a pasivului succesoral, în condiţiile stabilite prin regulamentul
aprobat de Consiliul Uniunii;
n) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi actele normative
cu caracter intern."

Atribuţii: continuare (art.37 din Statut):

- primeste cererile solicitantilor pentru ocuparea locurilor de notar public, impreuna
cu documentatia necesara in acest scop si le inainteaza Consiliului Uniunii, la termenele
prevazute in Regulamentul de organizare a concursului, daca sunt indeplinite conditiile
legale;
- primeste contestatiile formulate impotriva rezultatelor concursului si, respectiv, ale
examenului de notar public, le inainteaza Consiliului Uniunii, in conditiile prevazute in
Regulamentul pentru organizarea si desfasurarea acestora;
- intocmeste recomandarile si confirmarile prevazute de Regulament, privind
indeplinirea - conditiilor legale pentru numirea notarului public si inregistrarea biroului
notarial si verifica indeplinirea conditiilor pentru avizarea sediului unui birou notarial;
- primeste certificatul de inregistrare a biroului notarial, eliberat de primul grefier al
Curtii de Apel si il comunica, de indata, Consiliului Uniunii si compartimentului de
specialitate notariala din Ministerul Justitiei;
- stabileste, anual, numarul de notari stagiari din circumscriptia sa si conditiile de
incheiere a contractului individual de munca;
- avizeaza cererea de angajare a notarului stagiar de catre notarul public si verifica,
semestrial, stadiul pregatirii si al formarii profesionale a notarilor stagiari, in conditiile
prezentului statut;
- solutioneaza sesizarile impotriva notarilor publici si propune, dupa caz, luarea
masurilor legale si statutare;
- deleaga, in cazurile prevazute de lege si de regulament, un notar public, cu
acordul acestuia, din aceeasi circumscriptie a judecatoriei sau dintr-o alta circumscriptie,
care sa asigure functionarea unui birou notarial, pentru indeplinirea actelor care sunt de
competenta teritoriala a acelui birou, daca in acea localitate nu mai functioneaza un alt
notar public;
- avizeaza cererile notarilor publici de schimbare a sediilor birourilor lor in cadrul
aceleiasi circumscriptii si face recomandari Consiliului Uniunii, de avizare a cererilor de
schimbare a sediilor in circumscriptia altei judecatorii;
- reprezinta Camera in relatiile cu persoanele fizice si juridice, prin presedinte, iar in
lipsa acestuia, prin vicepresedinte;
difuzeaza Buletinul notarilor publici; aduce la cunostinta notarilor publici din circumscriptia
sa masurile privind unificarea practicii notariale;
- exercita actiunea disciplinara impotriva notarilor publici;
- in vederea exercitarii controlului profesional-administrativ, desemneaza notarii
publici care vor verifica birourile notariale din circumscriptie, o data pe an. Toti notarii
publici sunt supusi controlului indiferent de functia ocupata in structurile de conducere ale
Camerei si ale Uniunii;
- verifica cunostintele privind legislatia actualizata, in cazul notarilor publici carora le
inceteaza suspendarea dupa o perioada mai mare de 1 an;
- organizeaza activitatea de gestionare a arhivei preluata in custodie de Camera,
potrivit legii;
- prezinta adunarii generale rapoarte privind modul in care au fost realizate
veniturile si cheltuielile, prevazute in bugetul Camerei si informeaza in acest sens birourile
notariale;
asigura, prin personalul propriu de specialitate si administrativ, efectuarea lucrarilor de

15
personal, a dosarelor de pensie, concedii si alte drepturi de asistenta sociala privind
personalul angajat al Camerei;
- acorda asistenta pentru solutionarea problemelor juridice, economice si sociale in
cazul incetarii activitatii unui birou notarial, inclusiv ajutor financiar in cazul in care
activitatea inceteaza datorita decesului notarului public;
- indeplineste orice alte atributii prevazute de lege, de regulament si de prezentul
statut.

III. Preşedintele Colegiului Director - art.49 din Lege şi art.39 din Statut. Are ca atribuţii:

a) reprezintă Camera în raporturile cu terţii;

b) soluţionează plângerile petenţilor împotriva notarilor stagiari, luând măsurile
corespunzătoare;
c) desemnează, la cerere sau din oficiu, în cazuri excepţionale, un notar public care să
asigure funcţionarea unui alt birou de notar public;
d) angajează personalul de specialitate şi auxiliar, în numărul şi în structura stabilite de
Colegiul director;
e) coordonează şi conduce compartimentele prevăzute în structura organizatorică a
Camerei;
f) convoacă şi conduce şedinţele Colegiului director şi ale Adunării generale;
g) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Camerei;
h) aprobă, la cererea părţilor, transferul dosarului succesoral;
i) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi actele normative
cu caracter intern.

Preşedintele Colegiului Director nu se subordonează reprezentantului Camerei în Consiliul

U.N.N.P.R. El va primi o indemnizaţie al cărei cuantum se va stabili de Adunarea Generală
a Camerei (art.26 alin.4 din Legea 36/1995). Conform Legii 36/1995 printre atribuţiile nou
acordate preşedintelui Colegiului Director al Camerei se numără şi aprobarea transferului
dosarelor succesorale pentru a se evita conflictele dintre notarii publici în ceea ce priveşte
chestiunea transferului dosarului de la un notar la altul din cadrul aceleiaşi Camere şi din
cadrul circumscripţiei aceleiaşi judecătorii (execpţie făcând cazul Mun. Bucureşti, unde
compenteţa în materie succesorală şi deci şi cea de transfer a cauzelor se întinde pe tot
cuprinsul circumscripţiei Tribunalului Bucureşti).

16