Numele și etimologia[modificare 

| modificare sursă]

Luna, colorată în roșu, în timpul unei eclipse lunare

Termenul românesc „Luna” (scris cu inițială mică atunci când e utilizat cu sensul de unitate de timp
sau ca sinonim pentru „satelit”, dar nu și cu referire la satelitul Pământului) provine
din latinescul lūna, dintr-un mai vechi *louksna, la rândul său provenit din
radicalul indoeuropean leuk- cu sensul de „lumină” sau „lumină reflectată”;[12][13] din același radical
provine și cuvântul avestic raoxšna („strălucitoare”),[14] și alte forme din limbile baltice, slave,
din armeană și din limbile toharice;[13] se pot găsi paralele semantice și în sanscrită, unde
apare chandramā („luna”,[15] considerată divinitate[16]) și în greaca antică, cu σελήνη selḗnē (de la
σέλας sélas, „strălucire”, „splendoare”), exemple care păstrează sensul de „luminos”, deși
cu etimologii diferite.[12]
În limbile germanice, numele Lunii provine din termenul proto-germanic *mǣnōn[17], asimilat probabil
din cuvântul grecesc antic μήν și din latinescul mensis, care provin din
radicalul indoeuropean comun *me(n)ses.[18] De la *mǣnōn rezultă probabil și anglo-
saxonul mōna (atestat în documente scrise de la 725 e.n.), transformat succesiv în mone (pe la
1135) de unde a devenit cuvântul actual moon.[17] Termenul german actual Mond este direct legat
etimologic cu cel de Monat (lună, ca interval de timp) și se referă la perioada fazelor Lunii.[19]

Formarea[modificare | modificare sursă]
Au fost propuse mai multe variante de mecanisme care ar fi dus la formarea Lunii cu 4,51 miliarde
de ani în urmă, [f] și la circa 60 de milioane de ani după originea Sistemului Solar.[20] Printre aceste
mecanisme s-au numărat fisiunea Lunii din scoarța Pământului, prin forța centrifugă(d)[21] (care ar
necesita un moment cinetic inițial al Pământului prea mare),[22] capturarea gravitațională a unui corp
anterior format[23] (care ar necesita atmosferă a Pământului mult prea întinsă, pentru a disipa energia
corpului aflat în trecere),[22] și formarea Pământului și Lunii împreună din discul de
acreție primordial (care nu explică însă lipsa de metale de pe Lună).[22] Aceste ipoteze nu pot explica
nici momentul cinetic mare al ansamblului Pământ–Lună.[24]
Ipoteza predominantă este că sistemul Pământ–Lună s-a format ca rezultat al impactului unui corp
de dimensiunile lui Marte (numit Theia) cu proto-Pământul (impactul gigant), care a scos material pe
orbita Pământului, material care apoi s-a adunat prin acțiunea gravitației pentru a forma actualul
sistem Pământ-Lună.[25][26]
Partea îndepărtată a Lunii are o scoarță, cu 48 km mai groasă decât cea dinspre Pământ. Se
consideră că aceasta este din cauza faptului că Luna a rezultat din amalgamarea a două corpuri
diferite.
Această ipoteză, deși nu este perfectă, explică probabil cel mai bine dovezile găsite. Cu optsprezece
luni înainte de o conferință ținută în octombrie 1984 despre originile Lunii, Bill Hartmann, Roger
Phillips și Jeff Taylor i-au provocat pe colegii cercetători ai Lunii: „Aveți optsprezece luni. Întoarceți-
vă la datele de la Apollo, mergeți înapoi la calculatoare, faceți tot ce trebuie, dar hotărâți-vă. Nu
veniți la conferința noastră dacă nu aveți ceva de spus despre nașterea Lunii.” La conferința din
1984 de la Kona, Hawaii, ipoteza impactului gigantic a devenit cea mai populară.
Înainte de conferință, erau partizani ai celor trei ipoteze „tradiționale”, plus câțiva care începeau să ia
în serios impactul gigant, și între ei era un mare grup apatic care nu credea că se poate ajunge la
vreo concluzie. După aceea, mai erau, în esență, numai două grupuri: tabăra impactului gigant și
agnosticii.[27]
Se crede că impacturile-gigant erau ceva frecvent în Sistemul Solar timpuriu. Simulările pe
calculator ale unui impact-gigant au produs rezultate în concordanță cu masa miezului lunii și cu
momentul cinetic actual al sistemului Pământ–Lună. Aceste simulări arată și că mare parte din Lună
a rezultat din corpul cu care s-a ciocnit proto-Pământul, și nu din proto-Pământ.[28] Simulările mai
recente sugerează că o fracțiune mai mare din Lună a rezultat din masa inițială a Pământului.[29][30][31]
[32]
 Studiul meteoriților proveniți din corpuri din Sistemului Solar interior, cum ar
fi Marte și Vesta arată că au compoziții pe izotopi de oxigen și wolfram foarte diferite în comparație
cu Pământul, în timp ce Pământul și Luna au compoziții izotopice aproape identice. Egalizarea
izotopică a sistemului Pământ-Lună ar putea fi explicată prin amestecul post-impact a materialelor
vaporizate care le-au format pe cele două,[33] deși această ipoteză încă se mai discută.[34]
Cantitatea mare de energie eliberată din impact și din re-acreția ulterioară a acelor materiale în
sistemul Pământ-Lună ar fi topit învelișul exterior al Pământului, formând un ocean de magmă.[35]
[36]
 Similar, Luna nou-formată ar fi fost și ea afectată și a avut propriul său ocean de magmă lunar(d);
estimările adâncimii sale variază de la circa 500 km la întreaga sa adâncime (1.737 km).[35]
În timp ce ipoteza impactului gigantic ar explica multe linii de dovezi, există încă unele probleme
nerezolvate, dintre care cele mai multe implică compoziția Lunii.[37]
În 2001, o echipă de la Institutul Carnegie din Washington a raportat cea mai precisă măsurare a
semnăturilor izotopice ale rocilor lunare.[38] Spre surprinderea lor, echipa a constatat că rocile
din programul Apollo purtau o amprentă izotopică identică cu pietrele de pe Pământ, și că erau
diferite de aproape toate celelalte corpuri din Sistemul Solar. Deoarece se credea că mare parte din
materialul care a intrat pe orbită pentru a forma Luna provenea de la Theia, această observație a
fost neașteptată. În 2007, cercetătorii de la California Institute of Technology au anunțat că sunt mai
puțin de 1% șanse ca Theia și Pământul să fi avut semnături izotopice identice.[39] Publicată în 2012,
o analiză a izotopilor de titan din probele recoltate de pe Lună de misiunea Apollo au arătat că Luna
are aceeași compoziție ca și Pământul,[40] ceea ce contrazice ceea ce era de așteptat în cazul în
care Luna s-ar fi format departe de orbita Pământului sau de Theia. Variațiile ipotezei impactului-
gigant pot explica aceste date.