Impact cultural[modificare 

| modificare sursă]

Coperta din martie 1951 a revistei Planet Stories cu povestea Amazoana neagră de pe Marte

Marte poartă numele zeului roman al războiului. În diferite culturi, Marte reprezintă masculinitatea și
tinerețea. Simbolul său, un cerc cu o săgeată îndreptată spre dreapta sus, este folosit ca simbol
pentru sexul masculin.
Numeroasele eșecuri ale sondelor de explorare ale planetei Marte au avut ca rezultat o contra-
cultură satirică, dând vina eșecurilor pe un „Triunghi al Bermudelor” Pământ-Marte, un „Blestem al
lui Marte” sau un „Mare Vampir Galactic” care se hrănește cu nave spațiale marțiene.[162]

„Marțieni” inteligenți[modificare | modificare sursă]

Ideea la modă că Marte este populată de marțieni inteligenți a explodat la sfârșitul secolului al XIX-
lea. Observațiile „canali” ale lui Schiaparelli combinate cu cărțile lui Percival Lowell, au dus la
crearea imaginii lui Marte ca o planetă care era o lume uscată, răcoroasă și pe moarte, cu civilizații
antice care construiau canale de irigații.[163]

Un anunț de săpun din 1893 care se joacă pe ideea populară că Marte este populat
Multe alte observații și declarații ale unor personalități notabile s-au adăugat la ceea ce s-a numit
„Febra mațiană”.[164]
În 1899, în timp ce investiga zgomotul radio atmosferic folosind receptoarele sale în laboratorul său
din Colorado Springs, inventatorul Nikola Tesla a observat semnale repetitive pe care ulterior și le-a
imaginat că sunt comunicații radio de pe altă planetă, eventual de pe Marte. Într-un interviu din
1901, Tesla a spus:
„După un timp, un gând îmi fulgeră mintea că tulburările pe care le-am observat s-ar putea datora unui
control inteligent. Deși nu le-am putut descifra semnificația, mi-a fost imposibil să mă gândesc la ele ca
fiind complet accidentale. Am un sentiment din ce în ce mai puternic că am fost primul care a auzit salutul
unei planete către alta.[165]”
Teoriile lui Tesla au obținut sprijin din partea Lordului Kelvin care, în timp ce vizita Statele Unite în
1902, ar fi spus că el crede că Tesla a preluat semnale marțiene care au fost trimise în Statele
Unite.[166] Cu toate acestea, cu puțin timp înainte de a părăsi America, Kelvin a negat cu emfază
aceste rapoarte: „Ceea ce am spus cu adevărat a fost că locuitorii de pe Marte, dacă există, or fi
putut fără îndoială să vadă New York-ul, în special strălucirea electricității”.[167]
Într-un articol din New York Times din 1901, Edward Charles Pickering, directorul Observatorului
Harvard College, spunea că a primit o telegramă de la Observatorul Lowell din Arizona, care părea
să confirme că Marte încerca să comunice cu Pământul.[168]
„La începutul lunii decembrie 1900, am primit de la Observatorul Lowell din Arizona, o telegramă conform
căreia s-a văzut o rază de lumină proiectată de pe Marte (observatorul Lowell avea Marte ca
specialitate), care a durat șaptezeci de minute. Am transmis aceste informații către Europa și am trimis
copii în toată țara. Observatorul de acolo este un om atent, de încredere și nu există nici un motiv de
îndoială că lumina a existat. S-a afirmat că provine dintr-un punct geografic cunoscut de pe Marte. Asta e
tot. Acum, povestea a mers în întreaga lume. În Europa, se susține că am fost în comunicare cu Marte și
au apărut tot felul de exagerări. Oricare ar fi fost lumina, nu avem nici un mijloc de a ști. Fie că a avut
inteligență sau nu, nimeni nu poate spune. Este absolut inexplicabil. [168]”

O armată de mașini de luptă marțiene într-o ediție franceză din 1906 a Războiul lumilor de H. G. Wells.

Ulterior, Pickering a propus crearea unui set de oglinzi în Texas cu intenția de a comunica cu
marțienii.[169]
Până și în anii 1960 ideea că Marte era populată era populară; au fost publicate articole despre
biologia lui Marte, respingând alte explicații pentru schimbările sezoniere de pe planetă. Publicațiile
au conținut chiar și scenarii detaliate ale metabolismului și ciclurilor chimice ale funcționării
ecosistemului..[170] Abia la mijlocul anilor 1960, sondele NASA trimise pe planetă în programul
Mariner au risipit aceste mituri despre Marte.
Cartografierea de înaltă rezoluție a suprafeței lui Marte a culminat cu misiunea Mars Global
Surveyor, lansat în 1996 care arată absența completă a urmelor, însă
speculații pseudoștiințifice despre viața inteligentă pe Marte au continuat de la comentatori precum
Richard C. Hoagland. Amintind de controversa canali, aceste speculații se bazează pe mici
elemente percepute în imaginile navelor spațiale, precum „piramidele” și „Fața de pe Marte”.
Astronomul Carl Sagan a scris:
„Marte a devenit un fel de arenă mitică asupra căreia ne-am proiectat speranțele și temerile pământești.
[171]
”
Prezentarea lui Marte în ficțiune a fost stimulată de culoarea sa roșie dramatică și de speculațiile
științifice din secolul al XIX-lea potrivit cărora condițiile sale de suprafață ar putea susține nu doar
viața, ci și viața inteligentă.[172] Astfel, au apărut un număr mare de scenarii de science fiction, printre
care se numără Războiul lumilor de H. G. Wells, publicat în 1898, în care marțienii încearcă să
scape de pe planeta lor muribundă invadând Pământul. Orson Welles a făcut o adaptare radio
a Războiul lumilor la 30 octombrie 1938 în Statele Unite și a fost prezentat ca o știre live. Episodul a
devenit notoriu pentru că a provocat panică publicului larg, când mulți ascultători au confundat
povestea cu realitatea.[173]

Marvin Marțianul

Lucrări influente descriu planeta inclusiv Cronicile marțiene de Ray Bradbury în care exploratorii

umani distrug accidental o civilizație marțiană, seria Barsoom de Edgar Rice Burroughs,
romanul Departe de planeta tăcută de C. S. Lewis (1938),[174] și povestiri de Robert A.
Heinlein înainte de mijlocul anilor '60.[175]
Autorul Jonathan Swift a făcut referire la sateliții lui Marte, cu aproximativ 150 de ani înainte de
descoperirea lor reală de către Asaph Hall, detalind descrieri ale orbitelor lor în capitolul al 19-lea al
romanului său Călătoriile lui Gulliver.[176]
O figură comică a unui marțian inteligent, Marvin Marțianul, a apărut în Haredevil Hare (1948) ca un
personaj din desenele animate Looney Tunes și a continuat ca parte a culturii populare până în
prezent.[177]
După ce navele spațiale Mariner și Viking au returnat imagini cu Marte așa cum este într-adevăr, o
lume aparent lipsită de viață și fără canale, aceste idei despre Marte au trebuit să fie abandonate și
s-a dezvoltat un curent pentru reprezentări corecte și realiste despre colonizarea umană a Marte,
cea mai cunoscută dintre ele fiind trilogia Mars a lui Kim Stanley Robinson. Speculațiile pseudo-
științifice despre Fața de pe Marte și alte „monumente” enigmatice descoperite de sondele spațiale
indică faptul că ideea civilizațiilor antice de pe planetă rămâne o temă populară în science fiction, în
special în film.[178]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Explorarea planetei Marte