Soare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Soare 

Imagine realizată în 2013 în lumină vizibilă cu filtru solar, cu pete

solare.

Imagine realizată în 2010 în culori false, văzută în lumina

ultravioletă (lungime de undă de 30,4 nm)

Date observaționale

Dist. medie față de Terra 1 au ≈ 149.600.000 km [1]

8 min 19 s la viteza luminii

Strălucire (V) −26,74[2]

Magnitudine absolută 4,83 [2]

Clasificare stelară G2V [3]

Metalicitate Z = 0,0122 [4]

Diametru unghiular 31,6–32,7 [5]

Caracteristici orbitale

Dist.medie față de ≈2,7×1017 km

centrul Căii Lactee 27.200 ani-lumină

 Per. galactică (2,25–2,50)×108 ani

Viteză ≈ 220 km/s (orbită în jurul centrului

Căii Lactee)

≈ 20 km/s (în raport cu viteza medie a

altor stele din vecinătatea stelară)

≈ 370 km/s (relativ la radiația cosmică

de fond)[6]

Caracteristici fizice

Raza ecuatorială 695.700  km,[7]

696.342 km [8]

109×Terra[9]

Circumferința ecuatorială 4,379×106 km [9]

109 × Terra[9]

Aplatizare 9×10−6

Suprafață 6,09×1012 km2 [9]

12.000 × Terra[9]

Volum 1,41×1018 km3 [9]

1.300.000 × Terra

Masă 1,9884 × 1030 kg[2]

333.000 × Terra [2]

Densitate medie 1,408 g/cm3 [2][9][10]

0,255 × Terra[2][9]

Gravitația de suprafață 274 m/s2 [2]

ecuatorială 28 × Terra[9]

Viteza de evacuare 617,7 km/s [9]

(de la suprafață) 55 × Terra[9]

Temperatură Centru: 15.099.726 °C[2]

Fotosferă: 5.498.85 °C[2]

Coroană: ≈ 5.000 °C
Luminozitate (Lsol) 3,828 × 1026 W [2]

≈ 3,75 × 1028lm

≈ 98 lm/W eficacitate

Radianță medie (Isol) 2,009 × 107 W·m−2·sr−1

Vârstă ≈ 4,6 miliarde ani [11][12]

Caracteristici de rotație

Înclinare axială 7,25° [2]

(față de planul elipticii)

67,23°

(față de planul galactic)

Ascensie dreaptă 286,13°

[13]
a Polului Nord 19 h 4 min 30 s

Declinație +63,87°

a Polului Nord 63° 52' Nord

Per.rotație siderală 25,05 z[2]

(la ecuator)

(la 16° latitude) 25,38 z[2]

25 z 9 h 7 min 12 s[13]

(la poli) 34,4 z[2]

Viteza de rotație 7.189 km/h [9]

(la ecuator)

Compoziție fotosferică

Hidrogen 73,46%[14]

Heliu 24,85%

Oxigen 0,77%

Carbon 0,29%

Fier 0,16%
 Neon 0,12%

Azot 0,09%

Siliciu 0,07%

Magneziu 0,05%

Sulf 0,04%

Soarele este steaua din centrul Sistemului Solar. Este o sferă aproape perfectă

din plasmă fierbinte,[15][16] ținută de gravitație și modelată de un câmp magnetic.[17] Este
de departe cea mai importantă sursă de energie pentru viața de pe Pământ. Diametrul
său este de aproximativ 1,39 milioane de kilometri (sau este de 109 ori mai mare decât
al Terrei), iar masa sa este de aproximativ 330.000 de ori mai mare decât a Terrei.
Reprezintă aproximativ 99,86 % din masa totală a Sistemului Solar.[18] Aproximativ trei
sferturi din masa Soarelui este formată din hidrogen (~ 73 %); restul este în mare
parte heliu (~ 25 %), cu cantități mult mai mici de elemente mai grele,
inclusiv oxigen, carbon, neon și fier.[19]
Soarele este o stea cu secvență principală de tip G (G2V). Ca atare, este denumită în
mod informal și nu complet exact o pitică galbenă (lumina ei este mai aproape de alb
decât de galben). S-a format cu aproximativ 4,6 miliarde de ani în urmă [a][11]
[20]
 din colapsul gravitațional al materiei într-o regiune a unui nor molecular mare. Cea
mai mare parte a acestei materii s-a adunat în centru, în timp ce restul s-a aplatizat într-
un disc orbitant care a devenit Sistemul Solar. Masa centrală a devenit atât de fierbinte
și densă încât în cele din urmă s-a inițiat fuziunea nucleară în nucleul său. Se crede că
aproape toate stelele se formează prin acest proces.
În prezent, Soarele fuzionează aproximativ 600 de milioane de tone
de hidrogen în heliu în fiecare secundă, transformând 4 milioane de tone de materie în
energie. Această energie, care poate dura între 10.000 și 170.000 de ani să scape din
nucleul său, este sursa luminii și a căldurii Soarelui.
Când fuziunea hidrogenului din nucleu se va diminua până la punctul în care Soarele nu
mai este în echilibru hidrostatic, nucleul său va suferi o creștere însemnată a densității
și temperaturii în timp ce straturile sale exterioare se extind, transformând în cele din
urmă Soarele într-o gigantă roșie. S-a calculat că Soarele va deveni suficient de mare
pentru a încorpora orbitele actuale ale lui Mercur și Venus și va face Pământul de
nelocuit – dar după aproximativ cinci miliarde de ani. După aceasta, își va revărsa
straturile exterioare și va deveni un tip dens de stea în răcire cunoscută sub numele
de pitică albă și nu va mai produce energie prin fuziune, dar va continua să
strălucească și va elibera căldură din fuziunea sa anterioară.
Efectul enorm al Soarelui pe Pământ a fost recunoscut încă din timpurile preistorice, iar
Soarele a fost considerat în unele culturi o zeitate.