CUVINTE CHEIE

„Arcul limbii române”, Liviu Mocan, Cernăuți, Eminescu, popor autohton, experiment,
bilingvism, limba de stat

REZUMAT
Pornind de la opera de artă monumentală a sculptorului clujean Liviu Mocan și de la ideea că
„Arcului limbii române” i-ar sta bine și în orașul Cernăuți, în fața statuii lui Mihai Eminescu
sau în alte locuri emblematice pentru români, în articol sunt abordate problemele cu care se
confruntă comunitatea românească din actuala regiune Cernăuți odată cu intrarea în vigoare a
legii învățământului, în special a articolului 7 din respectiva lege, care exclude instruirea în
limbile minorităților naționale. Cu zăhărelul așa-numitului bilingvism, statul ucrainean a
trecut de la convingere la constrângere. Ca nicăieri în lume se fac experimente cu copiii
românilor, impunându-li-se Proiectul „Formarea abilităţilor multilingve la preşcolari şi elevi:
idei europene progresive în contextul ucrainean”. Interesant că „fericirea” de a fi „beneficiari”
ai acestor „idei progresive” a căzut doar pe capul elevilor români!

MĂCAR SĂ VISĂM LA UN LOC PENTRU „ARCUL LIMBII ROMÂNE” ÎN

ORAŞUL CERNĂUŢI

Maria Andrieș

E un vis extraordinar de frumos, dar nu trebuie să fim mari realişti pentru a înţelege că e cu
neputinţă de a fi realizat la Cernăuţi. Zilele acestea, după o întrerupere de câţiva ani, am reluat
legătura cu un domn din Bucureşti, de la care am aflat despre „Arcul limbii române”, cea mai
recentă realizare a artistului clujean Liviu Mocan. Astfel am luat cunoştinţă de unul din cei
mai importanţi sculptori ai timpurilor noastre şi noua sa operă de artă monumentală,
inaugurată în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.
Realizată împreună cu compania românească Megatitan, compoziţia, la care sculptorul a
muncit un an, aduce un omagiu limbii române, fiind ca o revelaţie divină pentru cei care
privesc la cer prin lumina cuvântului matern. Arcul (caseta tehnică: oţel corten,
700x19,18x14cm AD), cu un diametru de şapte metri, are patru fețe, pe care sunt traforate
câte 70 cuvinte, selectate de poetul clujean Dumitru Cerna din vocabularul limbii române.
Şi noaptea, după cum explică sculptorul Liviu Mocan, datorită unui sistem electric, „prin
cuvintele româneşti iese lumină”.
Bucureşteanul care din 1996 n-a mai fost pe la noi se interesează dacă ar dori şi românii din
nordul Bucovinei să privească la cer prin acest Arc al Limbii Române, adică dacă e posibil să
se găsească un loc pentru lucrarea lui Liviu Mocan la Cernăuţi.
Haideţi, măcar să visăm, stimate domn, aşa cum îmi scrieţi că „e musai să exersăm visatul cu
ochii deschişi ZILNIC”, visatul fiind „o formă de a trăi şi supravieţui”.
E minunat acest Arc şi ideea sculptorului, susţinută de iniţiativa dumneavoastră de a-l aduce
la Cernăuţi, e minunată.
Eu chiar îi văd locul undeva în faţa statuii lui Eminescu, sau în faţa Casei lui Aron Pumnul,
sau la intrarea în Ţinutul Herţa, pământ românesc şi teritoriul limbii române... Haideţi să
visăm împreună că atât ne-a mai rămas în condiţiile când limba română îşi trăieşte ultimele
zile la Cernăuţi!
Să visăm, să sperăm, dar şi să ne adunăm puterile, dacă le mai avem, pentru înălţarea unui zid
de rezistenţă în faţa celor ce ne lipsesc astăzi de cea mai scumpă comoară a sufletului
românesc. Lăsând lirica la o parte, încerc să vă prezint cum a ajuns limba noastră la starea
dezastruoasă de astăzi. Din luptătorii care am fost prin anii 90, astăzi am rămas doar visători.
Pe zi ce trece pierdem tot mai mult din averea spirituală păstrată sub ocupaţia comunistă şi din
tot ce am reuşit să cucerim după destrămarea imperiului sovietic.

Luaţi cu zăhărelul bilingvismului, de la convingere la constrângere

Doar tristeţe, o apăsătoare tristeţe mă doboară când mă gândesc cât de frumoşi au fost anii
mei de şcoală, dar mai ales cât de mult mi-a mers, ce mare noroc am avut în 1991, când
copilul meu a păşit pragul şcolii, chiar în anul trecerii la grafia latină, apoi când a intrat în
noua şcoală, a noastră, din centrul Cernăuţiului, cu adevărat românească.
De fapt, acest noroc nu ne-a căzut mană cerească, ci ni l-am făurit noi, românii din Cernăuţi,
împreună cu părinţii care au avut în acea perioadă copii de şcoală. Am umblat din casă în
casă, am adunat copii, am dovedit autorităţilor că avem nevoie de şcoală cu limba română de
predare în centrul oraşului. Şi am obţinut o şcoală pe care am lăudat-o mereu, pentru că era a
noastră, pentru că ne aduceam copiii cu mare bucurie şi dragoste, pentru că între pereţii ei se
vorbea, se simţea, se creştea româneşte.
Acum s-a stins focul marelui entuziasm de la începutul anilor 90, a rămas numai cenuşa, în
timp ce puterea ucraineană, cu zăhărelul într-o mână şi cu biciul în cealaltă, ne conduce pe
calea cea dreaptă. Nicăieri în lume, cred eu, nu se fac asemenea experimente cu copiii, cum a
iniţiat Ministerul Învăţământului din Ucraina cu elevii din două şcoli cu predarea în limba
română (prin ordinul nr. 422 din 13 aprilie 2016) din regiunea Cernăuți, dar și în câteva școli
din regiunile Odessa și Transcarpatia.
Proiectul-pilot se numeşte „Formarea abilităţilor multilingve la preşcolari şi elevi: idei
europene progresive în contextul ucrainean”. Interesant că „fericirea” de a fi „beneficiari” ai
acestor „idei progresive” a căzut doar pe capul elevilor români! Sau mai curând alţi
reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, bunăoară maghiarii, n-au vrut să le accepte, renunţând
categoric la ele. Şi mai ciudat ne apare „contextul ucrainean” al formării unor elevi
plurilingvi, care prevede doar un singur aspect – instruirea elevilor români în limba
ucraineană.
Dar cine i-a întrebat pe părinţi dacă doresc să-şi expună copiii unui asemenea experiment?
După câte ştiu, nici părerea membrilor colectivelor pedagogice n-a fost solicitată. Dintr-un cui
al lui Pepelea, bilingvismul a ajuns să fie o lamă de cuţit în inima limbii române, deschizând
drum larg
legii învăţământului, cu art. 7, care prevede trecerea la instruirea totală în limba de stat.
Acum, în toiul trecerii la limba ucraineană de predare, experimentul cu bilingvismul ar părea
floare la ureche. Însă nu-i chiar așa, căci legea, adoptată în 2017, cu toate restricţiile sale, ne-a
lăsat un răgaz de patru ani pentru clasele primare, perioadă în care copiii (cei care nu sunt
expuşi experimentului cu bilingvismul) au dreptul să înveţe în limba maternă.

Şi mai al dracului, art. 5 a pus cruce şcolilor cu limba română de predare

N-am reuşit bine să ne venim în fire după şocul produs de art. 7 al Legii învăţământului, care
limitează dreptul minorităţilor naţionale la instruirea şcolară în limba maternă, că Ministerul
Învăţământului al Ucrainei ne-a „fericit” cu legea mecanismului de trecere la instruirea
completă în limba de stat, ignorând obiecţiile şi propunerile reprezentanţilor etniilor naţionale,
precum şi recomandările Comisiei de la Veneţia şi altor structuri europene. Nu putem spune
că suntem complet „discriminaţi”.
Minorităţile a căror limbă nu face parte din cele ale statelor UE pot chiar să ne invidieze. În
articolul 5 al proiectului de lege „Cu privire la învăţământul mediu general complet” sunt
indicate cotele învăţământului în limba maternă pentru popoarele autohtone şi minorităţile
naţionale.
Pentru români şi alte minorităţi ale căror limbi sunt oficiale în Uniunea Europeană cota
maximă este de 40%, iar pentru celelalte – 20%. Ca să nu ne facem iluzii, de la bun început se
precizează că limba de învăţământ în toate şcolile de cultură generală este cea de stat,
ucraineana. În Ucraina nu vor mai exista şcoli cu un alt statut, cu excepţia celor private, unde
instruirea poate fi înfăptuită în limba dorită de părinţi, respectându-se, desigur, standardele
programei de stat şi studiindu-se la nivelul cuvenit limba ucraineană. Bineînţeles, asemenea
şcoli nu sunt finanţate de stat.
Învăţământul mediul general de 12 clase este împărţit în trei etape. În clasele primare (I-IV) în
limba maternă pot fi predate 80% din obiecte. Aceasta însă se va face în clase speciale, unde
elevii vor fi înscrişi la cererea părinţilor. Adică, pentru a studia acele procente în limba
maternă trebuie să se formeze o clasă aparte.

În Ucraina trebuie să fii găgăuz sau tătar din Crimeea ca să poți învăța în
limba maternă

Nimic de mirare. S-a întâmplat ceea ce se pregătea de multă vreme: deputaţii ucraineni au
scuipat de sus pe drepturile declarate de Constituţie şi au votat legea privind învăţământul
mediu general, în care se concretizează pentru copiii minorităţilor naţionale mecanismul
trecerii la şcolarizarea în limba de stat. Mai norocoşi decât toţi sunt tătarii şi găgăuzii, cărora
li se permite (desigur, dacă doresc) să înveţe de la mic la mare, de la prima până la ultima
clasă, în limbile lor materne, deoarece sunt recunoscuţi drept popoare autohtone. Ucraina îi
iubeşte ca o mamă dreaptă pe cei care n-au o altă ţară-mamă pe aproape, care să-i strângă la
sân. Pentru noi, românii, e de-ajuns că avem România alături. E prea mult să ne bucurăm şi de
dreptul de a învăţa în limba maternă. E initil să ne întrebăm de ce românii din regiunea
Cernăuţi nu pot fi popor autohton. Citesc negru pe alb, în Wikipedia şi alte surse: „Popoarele
indigene, cunoscute şi ca primele popoare, popoare autohtone sau popoare native, sunt grupuri
etnice, sunt coloniștii originali ai unei anumite regiuni, spre deosebire de grupurile care au
stabilit, ocupat sau colonizat zona mai recent. Grupurile sunt drept indigene atunci când
mențin tradiții sau alte aspecte ale unei culturi timpurii care este asociată cu o anumită
regiune..”. Nicăieri nu scrie că cei care au alături o Ţară nu sunt autohtoni pe pământul lor şi
sub pământul lor, stăpânit din negura veacurilor. Îmi reapar în memorie imagini făcute în
diverse perioade cu români din Crasna, localitate la câţiva paşi de România. Aceşti oameni şi-
au păstrat cu sfinţenie limba, portul obiceiurile străvechi. Dar, culmea absurdităţii! Potrivit
politicii actuale din Ucraina, ei nu se bucură de statut de popor autohton, aşa ca tătarii din
Crimeea şi găgăuzii, pentru că au o Ţară – România. Asta când e vorba de revendicarea
drepturilor şi apărarea valorilor naţionale, iar în alte privinţe românii din Crasna, ca şi toţi
ceilalţi din regiunile Cernăuţi, Transcarpatică şi Odessa, au o unică ţară – Ucraina, respectă
legile statului, plătesc impozite, muncesc pentru prosperitatea ţării în care trăiesc, visând la un
viitor european...