Sunteți pe pagina 1din 2

FIȘĂ DE LUCRU

Se dă textul:

Urmând drumeagul șerpuitor, trecurăm de Poiana Mărului și ne apropiam încetișor de masivul


muntos Piatra Craiului. Se profilau limpede culmile pietroase pe un fundal albastru-verzui. Un
râuleț cu undele-i înspumate cobora harnic, stropind neîncetat pietrișul de pe mal. În acele zile,
grupul nostru de liceeni se aventura cu elan adolescentin într-o expediție ecologică de marcare
a locurilor de ocrotire pentru una dintre plantele tot mai rar întâlnite , floarea-de-colț.

1. Subliniază cuvintele formate prin derivare, prin compunere, prin schimbarea valorii
gramaticale.

2. Alege trei cuvinte formate prin derivare, trei cuvinte formate prin compunere și trei
cuvinte formate prin schimbarea valorii gramaticale și explică modul de formare.

3. Luând ca bază cuvintele băiat, bărbat, mătură, casă, bucată, carte formează derivate cu
ajutorul sufixelor diminutivale și augmentative. Utilizează una dintre perechile obținute
în enunțuri pentru a ilustra antiteza.

4. Citește următoarea listă de cuvinte compuse – semicerc, bunăvoie, Câmpulung, plafar,


Rompres, ONU, NATO, DOOM, viță-de-vie, încurcă-lume, Târgu-Mureș, Făt-Frumos,
Ștefan cel Mare, cuminte, haida-de,răuvoitor, alb-gălbui,dumneavoastră, hop-șa, Baia
de Aramă, italo-francez, unsprezece, același, de două ori, al doilea, după-masă,tic-tac,
tustrei, dumneata, altădată, deunăzi. Extrage din lista de mai sus câte trei cuvinte pentru
fiecare clasă morfologică prezentă în tabelul de mai jos.

Clasa morfologică Termen 1 Termen 2 Termen 3

substantiv

pronume

numeral

adjectiv

adverb

5. Marchează Da grupa în care toate substantivele compuse sunt scrise corect și cu NU


grupa în care sunt scrise greșit:

a. Baba-Cloanța, Făt-Frumos, Noul Testament ......


b. Buna Vestire, Făt Frumos, Amintiri-din copilărie ......

c. Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Balta Brăilei ......

d. Cluj-Napoca, Copșa Mică, Piața Unirii ......

e. Sâmbăta de Sus, Piatra-Neamț, București-Nord ......

6. Numește clasa morfologică a cuvintelor marcate de la punctul a , apoi precizează


încadrarea morfologică a acelorași cuvinte plasate în contextul de la punctul b.

a. Am poposit într-un loc frumos.

L-am certat pe copilul leneș.

S-a dovedit a fi un om harnic.

b. Razele soarelui luminau frumos poiana.

Leneșul mai mult aleargă.

Harnicul departe ajunge.

7. Identifică în ultimele două versuri două cuvinte formate prin conversiune și comentează
valoarea lor stilistică: E o spaimă-n toată firea.../ Păsări albe fug, s-ascund;/Pinii
seculari se-ndoaie;/pești,jivine merg la fund./ Urlă ape biciuite,/dau nebune către mal.
(I.L.Caragiale, Mic și mare)

8. Realizează o compunere descriptivă de 15-25 de rânduri care să ilustreze culoarea


portocaliu. Vei avea în vedere ca în compunerea ta să introduci cel puțin 5 termeni
formați prin mijloace interne de îmbogățire a vocabularului. Subliniază-i și explică cum
s-au format.

„În muncă e sănătatea, cinstea, puterea și farmecul vieții.” — Alexandru Vlahuță

Temă suplimentară pentru acasă

Redactați o compunere narativă de aproximativ 15 rânduri în care să integrați cel puțin cinci
cuvinte formate prin mijloace interne de îmbogățire a vocabularului.

S-ar putea să vă placă și