Sunteți pe pagina 1din 6

1.

Cuvânt, Limbă, Limbaj – Anul I, Programul ADȘ

O limbă reprezintă un sistem de comunicare verbală între oameni. În afară de forma orală
(limba vorbită, exprimată cu ajutorul vocii), bazată pe articularea de sunete, limbile actuale au în
general și o formă grafică, limba scrisă.

La baza oricărei limbi se află cuvântul ca unitate elementară de transmitere a unui înțeles.
Conceptele comunicate prin cuvinte pot fi: obiecte reale, ființe, locuri, calități, acțiuni (atât reale
cât și imaginare), moduri de acțiune, idei, stări, poziționări în spațiu și timp, etc.

În limbile vorbite, cuvintele se compun din șiruri de sunete articulate succesiv. Limbile scrise
folosesc simboluri grafice (litere),care reprezintă fie sunete din limba vorbită respectivă, fie
înțelesuri. Limbile pot fi analizate din următoarele puncte de vedere: vocabular, pronunție, (set
de foneme, intonație, ritm, accent), modul de combinare și flexionare a cuvintelor (gramatică), și
modul de scriere (ortografie).

Este extrem de important a se menționa că limbajul vorbit și cel scris reprezintă una din cele
mai mari invenții abstracte, colective ale omului. În absența limbii modul de gândire, relațiile
dintre oameni, transmiterea de informații, și în general tot ce înseamnă civilizația umană ar fi
avut cu totul alt destin.

Răspundeți următoarelor întrebări:

1. Ce este limba scrisă?

2. Ce este cuvântul?

3. Din ce puncte de vedere poate fi analizată o limbă?

4. Este important pentru noi să comunicăm?

2. Tipuri de cuvinte - Anul I, Programul ADȘ

În limba română cuvintele pot fi monosilabice (alcătuite dintr-o singură silabă) și plurisilabice
(alcătuite din mai multe sibale). Citește textul de mai jos și transcrie pe o coloană cuvintele
monosilabice și pe alta cuvintele plurisilabice.

Supă de linte: ingrediente

 4 căţei de usturoi;  4 tulpine de ţelină;


 1 ceapă albă;  3 linguriţe de ulei de măsline;
 4 morcovi;  400g de linte;
 1 linguriţă de chimion;  1 foaie de dafin;
 bulion;  sare şi piper după gust.

Pune căţeii de usturoi şi lasă-i să se rumenească într-o oală timp de câteva minute, iar apoi lasă-i
deoparte. Taie ceapa, morcovii şi ţelina şi adaugă ulei de măsline în oala cu usturoi, până prind o
culoare aurie. Mai apoi, adaugă lintea şi chimionul şi lasă-le la gătit timp de câteva secunde,
până ce uleiul pătrunde în ele. Adaugă bulionul şi foaia de fafin şi amestecă până ce lintea se
înmoaie. Lasă ingredientele pe foc timp de 30 de minute, iar apoi scoate foaia de dafin.
Asezonează cu sare şi piper după gust şi, de ce nu, câteva crutoane.

Cuvinte monosilabice Cuvinte plurisilabice

Scrie rețeta ta favorită și subliniază trei cuvinte monosilabice și trei plurisilabice.

3. Situația de comunicare - Anul I, Programul ADȘ


Citește textul de mai jos. Ajutându-te de schema comunicării, completează o schema a
textului. Identifică formulele de inițiere a dialogului, formulele de adresare și formulele
de încheiere.

Într-o după-amiază, în fața unui magazin, Maria se întâlnește cu Elena, colega ei, care e
împreună cu Paul.

Elena (zâmbind): Maria! Salut! Ce bine îmi pare să te văd!

Maria (cu o față veselă): Elena, mă bucur să te întâlnesc! Bună și ție!

Elena (privind fix spre Maria): Permite-mi să ți-l prezint pe...

Paul (cu o privire prietenoasă): Sunt Paul, verișorul Elenei. Mă bucur să te cunosc!

Maria (întinzând mâna): Sunt Maria. Și eu mă bucur să te cunosc!Elenea mi-a spus


multe lucruri interesante despre tine...

Elena: Într-adevăr, am un văr minunat. Din păcate suntem pe fugă. Nu vrei să ne


întâlnim mâine la prânz la o cafea toți trei?

Maria: Bineînțeles! Rămâne pe mâine atunci!

Paul: La revedere, Maria, îți doresc o zi minunată!

1. Construiește și tu un dialog între un elev și un profesor., de 7-10 replici.

2. Scrie un dialog de 7-10 replici în care să i-l prezinți unui prieten de-al tău pe unul din
colegii tăi. Subliniază formulele de prezentare.

4.Temă de portofoliu - Anul I, Programul ADȘ

Realizează o hartă a săptămânii tale. Notează pentru fiecare zi sentimentul / starea dominantă.
Găsește interjecția potrivită. Desenează o imagine care să reflecte ziua respectivă.

Ziua SENTIMENT INTERJECȚIE IMAGINE


LUNI
MARȚI
MIERCURI
JOI
VINERI
SÂMBĂTĂ
DUMINICĂ
5.TEMĂ DE PORTOFOLIU – Scrie 10 reguli pentru o conversație reușită. Anul I, Programul ADȘ
6.TEMĂ DE PORTOFOLIU – Povestește o întâmplare trăită de tine în care nu ai reușit să te
înțelegi cu partenerul de conversație. - Anul I, Programul ADȘ

7. TEMĂ DE PORTOFOLIU - Anul I, Programul ADȘ

O scrisoare pierdută, Ion Luca Caragiale – discutarea textului


Citește următorul fragment:

ACTUL IV
(Grădina lui Trahanache, în fund grilaj cu poartă de intrare în mijloc; se vede în fund perspectiva
orăşelului pe un fundal de dealuri. La dreapta în grădină, pe planul întâi şi al doilea, intrarea, cu
trei trepte de piatră, în casele lui Trahanache. La stânga boschete. Mobile de grădină.)

SCENA I
Zoe şi Tipătescu

Zoe: Unde e? Unde poate să fie Caţavencu?


Tipătescu: Nu ştiu: a fugit, a murit, a intrat în pământ... (după o pauză, apropiindu-se de Zoe.)
Ei? Şi pentru ce voieşti să ştii? Pentru că să te-ngrijeşti mai mult acuma? Din contra. Eu parcă nu
mai am grije... Zoe, gândeşte-te: de două zile, oamenii noştri aleg pe Dandanache, pe care-l
aşteptăm din minut în minut, - am ordine să-i fac o primire strălucită...
Zoe: Ei şi?
Tipătescu: Ei!... De două zile va să zică, strivesc pe Caţavencu, şi el nu e nicăiri. Unde e? Pentru
ce nu s-arată?... Are scrisoarea, pentru ce nu o publică? Pentru ce a dispărut, nu ştiu, - din ce
motive nu publică scrisoarea, nu-mi pasă, - destul că nu o publică... Şi-l crezi tu pe mişelul
capabil să nu o publice pentru altceva, decât pentru că nu poate?
Zoe: Ce inimă! Ce judecată ai, Fănică? (cu frământare concentrată.) Dar aste două zile cum am
trăit eu?... Ce strângere continuă de inimă! Ce frică! Ce tortură!... Fiecare persoană care-mi iese
înainte, fiecare figură pe care o văz, fiecare mişcare ce se face în jurul meu, îmi zdrobeşte toată
puterea... Fănică, ai milă de mine, o zi încă de astfel de chinuri şi nu mai pot trăi... înnebunesc...
(îşi ia capul în mâini şi plânge.)
Tipătescu: Nu fi copilă, Zoe... Zoe...
Zoe: (plânsă) Tu nu înţelegi, tu nu simţi! Peste câteva minute se sfârşeşte alegerea şi se proclamă
deputat al vostru Dandanache; sunt sigură... sigură... că în acelaşi moment, mişelul, care s-a
ascuns şi ne pândeşte din întuneric, o să-şi împrăştie publicaţia lui infamă... ca să-şi răzbune!
Ei... atunci eu?...
Tipătescu: (scoate poliţa din buzunar şi i-o arată) Nu poate... dacă face asta, e pierdut...
Zoe: Ce-mi pasă! După ce m-o pierde pe mine!... Fănică! N-aş voi să mă răzbuni, aş voi să mă
scapi... Prevedeam asta... Presimţeam c-o să ajungem aici, când am văzut scandalul de alaltăieri
seara la întrunire... Iată culmea nenorocirii: el nu ştie că ai plastografia lui;... el nu ştie că dacă ar
veni aici să primească schimbul acestor două hârtii, ar scăpa şi el şi m-ar scăpa şi pe mine... Te-ai
bizuit să joci cu Caţavencu şi te-ai amăgit, şi mi-ai jucat onoarea mea, ruşinea mea, viaţa mea, şi
ai pierdut, pentru că sau el joacă mai bine ca tine, sau noi avem mai puţin noroc decât el... (se
îneacă de plâns.) Ce să fac? Ce să fac?
Tipătescu: Taci! Vine cineva... şterge-te la ochi!

Răspunde următoarelor întrebări:


1. Indică elementele care îți permit să observi că textul citat este extras dintr-o piesă de
teatru.
2. Precizează modul de expunere dominant în text.
3. Explică ce rol are textul scris între paranteze. Cui se adresează?
4. Privește, într-o carte, întregul text și precizează elementele componente.
5. Indică tema conversației dintre cele două personaje din text.

8. Anul I, Programul ADȘ – Redactează o scrisoare adresată unui prieten, coleg în care să îi povestești
despre un concert/spectacol la care ai participat. Nu uita să respecți convențiile unei scrisori.

9. Anul I, Programul ADȘ – Imaginează-ți că te afli la festivitatea de încheiere a anului școlar. Scrie un
monolog de minim zece rânduri în care să le transmiți colegilor tăi gândurile tale despre anul școlar care
a trecut.

10. Anul I, Programul ADȘ – Scrie o compunere de 10 – 15 rânduri în care să îți realizezi autoportretul.
11. Anul I, Programul ADȘ – Scrie pe o foaie trei trăsături personale și identifică trei animale cu care te
poți asemăna. Realizează-ți apoi o carte de vizită.
12. Anul I, Programul ADȘ – Ascultă/ Citește balada Miorița apoi răspunde următoarelor întrebări:
a. Discută cu colegul/ colega ta despre sentimentul pe care ți l-a provocat lectura textului. Ce anume te-
a surprins sau te-a impresionat mai mult? De ce?
b.Explică de ce nu este precizat autorul acestei opere literare.
c.Precizează cărui gen literar îi aparține textul.

13. Anul I, Programul ADȘ- Temă de portofoliu Miorița – Discută cu părinții/ prietenii/ duhovnicul/
profesorii tăi despre viața de dincolo de moarte. Redactează un text de 10-15 rânduri despre felul în
care vezi legătura dintre viață și moarte.
14. Anul I, Programul ADȘ – Scrie o povestire cu titlul Etapele vieții mele.
15. Anul I, Programul ADȘ – Scrie un text de 10-15 rânduri despre apariția scrisului și a alfabetului.
16. Anul I, Programul ADȘ – Scrie un text despre importanța familiei în viața oamenilor.
17. Anul I, Programul ADȘ – Scrie un text în care să îți exprimi opinia despre sacrificiu ca semn al
dragostei.
18. Anul I, Programul ADȘ – Rezumă conținutul unei știri auzite la TV/ citite în ziar folosind doar verbe
la prezent.
19. Anul I, Programul ADȘ – Povestește o întâmplare care ți-a marcat trecutul folosind verbe la trecut.
20. Anul I, Programul ADȘ- Informează-te despre Revoluția din 1989 și scrie un text în care să îți exprimi
opinia despre importanța acestui eveniment.
21. Anul I, Programul ADȘ – Scrie pe o pagină biografia ta, cu scopul de a o prezenta la un concurs cu
oferte de muncă.
22. Anul I, Programul ADȘ – Scrie un text de 10-15 rânduri despre importanța cântecului în viața
oamenilor.

S-ar putea să vă placă și