Curs 4

MECANISMUL FINANCIAR

Conf. univ. dr. Maria-Andrada GEORGESCU

Departamentul de Economie și Politici Publice
Facultatea de Administrație Publică
SNSPA – București
maria-andrada.georgescu@administratiepublica.eu
4.1. Conținutul și funcționalitatea
mecanismului financiar
 Mecanismul financiar = element de bază al
mecanismului economic

 Mecanismul financiar = ansamblu de structuri,

forme organizatorice, metode, principii și pârghii
specifice domeniului financiar.

 Mecanismul financiar = concept predominant

pragmatic
 Mecanismul financiar = reflectă cadrul
organizatoric de manifestare a relațiilor financiare,
sub forma lor concretă de fluxuri financiare.

 Obiectul conceperii și construcției mecanismului

financiar îl reprezintă stabilirea modului de
organizare și de conducere a fluxurilor financiare
prin care se realizează formarea și repartizarea
fondurilor de natură financiară pe baza unor
reglementări juridice adecvate.
 Ce presupune aceasta?
- elaborarea sistemului de fonduri financiare;
- stabilirea condițiilor de formare și
repartizare a acestora, inclusiv a legăturilor
de corespondență dintre ele;

metodele de procurare și de alocare a

resurselor financiare și principiile care stau la
baza utilizării lor, astfel încât diferitele categorii
valorice să poată fi activizate ca pârghii financiare
în mecanismul de funcționare a economiei.
 Elementele și sfera mecanismului
financiar:
 structurile și formele organizatorice
(fondurile și fluxurile financiare);
 metodele;
 principiile;
 pârghiile financiare.
 Obs.: În alte abordări, mecanismului financiar i se atribuie
o structură mult mai complexă, acesta cuprinzând:
sistemul financiar, pârghiile financiare, metodele
administrative și reglementările juridice folosite în domeniul
finanțelor și aparatul financiar. Deoarece finanțele ”ni se
înfățișează ca un sistem și funcționează ca un mecanism”,
rezultă că sistemul financiar nu poate fi, în același timp, și
parte și întreg în raport cu o entitate dată. Considerăm cele
două noțiuni (sistem financiar și mecanism financiar) ca
fiind distincte din punct de vedere conceptual. În ceea ce
privește metodele administrative, reglementările juridice și
aparatul financiar, considerăm că prezentarea lor în
capitolul privind politica financiară este mai potrivită, ea
fiind cea care se confruntă cu astfel de reglementări și
care este înfăptuită cu ajutorul aparatului financiar.
 Limităm mecanismul financiar la sistemul
fondurilor, fluxurilor și pârghiilor financiare,
deci la domeniul financiar propriu-zis.

 Mecanismul financiar cuprinde, la rândul său, o

serie de mecanisme parțiale, corespunzătoare
diferitelor tipuri de fonduri și categorii de fluxuri,
aflate într-o strânsă interacțiune.

 Fiecare tip de fond are propriul mecanism care, în

condițiile conexiunii fluxurilor financiare, se află
interconectat cu mecanismele celorlalte fonduri.
 Eventualele deficiențe de concepere sau
funcționare a acestor mecanisme parțiale pot
afecta funcționalitatea ansamblului și tocmai de
aceea mecanismul trebuie să dispună de
capacitatea de corectare a acestor
disfuncționalități.
 Funcționalitatea mecanismului financiar se sprijină pe
un sistem ordonat și corelat de conturi în care se
acumulează resursele financiare și din care se fac
plăți, iar orice operație efectuată prin aceste conturi
are un dublu caracter, de venit și de cheltuială
(intrare, respectiv, ieșire), în funcție de poziția
titularilor ce participă la acea operație.
 Mecanismul financiar bine conceput și aplicat
corect dispune, în anumite condiții și limite, de
capacitatea de autoreglare.

 Dacă la nivelul întregului sistem de fonduri se menține

în execuție echilibrul între totalul resurselor și
totalitatea nevoilor de acoperit pe seama lor, atunci,
prin mișcări compensatorii, deficitele parțiale pot fi
acoperite pe seama excedentelor parțiale, iar
funcționalitatea mecanismului se poate astfel asigura
prin autoreglare.
 Mecanismul financiar resimte influența factorilor
externi ce se manifestă mai ales în sfera
producției și schimbului și transmite, la rândul lui,
propria sa influență asupra acestora.

 Mecanismul financiar dispune de așa-zisele

puncte de control care, prin semnalele pe care le
transmit, avertizează asupra posibilității de
apariție a unor dereglări sau chiar despre apariția
acestora.
 Punctele de control sunt o serie de indicatori
economico-financiari care, analizați operativ,
oferă managerilor financiari informațiile necesare
luării unor măsuri corespunzătoare pentru
anihilarea influenței deformatoare a unor factori,
pentru menținerea și restabilirea echilibrului.

 Ex.: la nivelul fiecărei unități - volumul profitului, situația

disponibilităților bănești, respectiv volumul plăților restante, a
creditelor nerambursate în termen sau solicitate suplimentar sau
la nivel macroeconomic – soldul execuției bugetului de stat,
volumul creditelor angajate și a celor nerambursate pe
economie, volumul numerarului în circulație, indicele prețurilor și
rata inflației.
4.2. Pârghiile financiare
4.2.1. Necesitatea folosirii pârghiilor financiare

 Statul trebuie să supravegheze în permanență

mersul activității economice, să controleze
evoluțiile conjuncturale și să încerce să
influențeze favorabil consumul și afacerile.
 De ce?
 Pe ce căi se poate realiza acest lucru?
 Practica a consacrat două soluții:

a) dirijarea centralizată a economiei, specifică

economiei de comandă (statul intervenind direct
și brutal prin transmiterea unor sarcini cu
caracter imperativ), soluție invalidată de istorie;
b) intervenția discretă și silențioasă, prin
încercarea de orientare și influențare favorabilă
a comportamentului actorilor vieții economico-
sociale (statul folosind metodele economice
pentru armonizarea intereselor personale și
generale care, numai în aparență sunt
contradictorii, în realitate fiind convergente).
4.2.2. Conținutul și trăsăturile
pârghiilor financiare
 În fizică: pârghia = forță care dă un anumit impuls

 Pârghiile financiare sunt acele ”unelte” cu care

statul acționează de la nivelul lui asupra tuturor
structurilor și sectoarelor vieții economico-sociale,
prin manevre tactico-operative, a căror
silențiozitate să le asigure, deopotrivă, discreție și
eficacitate.
 Mijloacele de intervenție ale statului
pârghii sinonime
denumite
instrumente delimitare

Pârghii financiare = metode economice de conducere

indirectă a economiei, cu forță de orientare și influențare.
Instrumente financiare = prognoze, programe, balanțe,
bugete în care își găsesc reflectarea previziunile
prospective ce dau concretețe unor politici financiare și
asigură conducerea operativă a domeniului financiar.
 În domeniul financiar, pârghiile sunt categorii
valorice. Însă nu orice categorie valorică
reprezintă prin ea însăși o pârghie financiară. Ea
dobândește această calitate atunci când poate fi
activizată de către stat, atunci când încetează să
mai rămână neutră față de comportamentul celor
implicați în activitatea economico-socială,
influențându-le reacțiile.

 Ex.: dacă o metodă de prelevare servește numai pentru

alimentarea unui fond de resurse, aceasta constituie un simplu
canal colector, nu o pârghie;
 Ex.: dacă o metodă servește exclusiv la dirijarea către beneficiari
a resurselor bănești acumulate la un anumit fond, fără a îndeplini
o altă misiune economică, nu are vocația de pârghie.
DEFINIȚIE: Pârghiile financiare reprezintă
categorii valorice activizate de către stat,
chemate să declanșeze, prin
stimulentele ce le sunt proprii și prin
forța lor coercitivă, o reacție dezirabilă
din partea adresanților ( producători,
consumatori etc.) astfel încât să se
armonizeze, pe căi economice și nu
administrative, interesele acestora cu
interesul național public.
Trăsăturile definitorii ale pârghiilor financiare (I)

a) sunt categorii valorice activizate, cu forță de

influențare și orientare a activității economice și
sociale;
b) au virtuți stimulatorii, dar și forță coercitivă,
incitând adresanții la reacții dezirabile și, fără a
le afecta interesele, creând climatul necesar
realizării acestora, asigurând armonizarea
intereselor personale cu cele macroeconomice;
c) sunt metode economice și nu administrativ-
birocratice de intervenție indirectă, discretă și
silențioasă a statului în economie;
Trăsăturile definitorii ale pârghiilor financiare (II)
d) se caracterizează printr-o oarecare stabilitate,
dar mai ales prin elasticitate și flexibilitate.
Stabilitatea lor relativă este necesară deoarece
conceperea și implementare lor presupune un
proces laborios. Stabilitatea nu trebuie să
degenereze în imobilism, pârghiile financiare
trebuie să fie flexibile, să aibă capacitate de
adaptare la noi condiții și să poată fi
abandonate atunci când devin anacronice, în
locul unora fiind introduse pârghii noi, mult mai
eficiente, capabile să îndeplinească noi funcții;
Trăsăturile definitorii ale pârghiilor financiare (III)
e) sunt încorporate în mecanismul de funcționare a
economiei, acționând automat pentru
neutralizarea factorilor dezechilibranți, dar nu
elimină în totalitate fluctuațiile generate de acești
factori, astfel că adesea este necesară
intervenția discreționară de natură monetară și
bugetară și chiar intensificarea controlului
statului și apelul la unele măsuri administrative;
f) au acțiune conjugată și efecte complementare,
adică toate converg spre același scop
(asigurarea funcționalității mecanismului
financiar), se completează și nu se anihilează
reciproc.
4.2.3. Sistemul pârghiilor financiare
 Pârghiile financiare sunt atașate diferitelor politici

financiare: inițiate și promovate de

către guvern

monetare: inițiate și promovate de

către banca de emisiune
În domeniul finanțelor distingem mai multe grupe
de politici:
A. Politici bugetare
B. Politici în domeniul asigurărilor și protecției
sociale
C. Politici în domeniul asigurărilor de bunuri și
persoane
 etc.
A. Domeniul politicilor bugetare

1) politici de venituri
2) politici de cheltuieli
3) politici de echilibru bugetar
I. Politicile de venituri
 În cadrul acestor politici opțiunea fiscală este
evidentă pârghia principală este IMPOZITUL

 Obs.: impozitul dobândește calitatea de pârghie fiscală numai

dacă, pe lângă funcția lui tradițională de mobilizare de venituri
pentru stat, îndeplinește și o altă funcție sau alte funcții,
transformându-se dintr-o plată neutră și amorfă într-un
instrument de orientare și influențare.
exonerările fiscale
 Soluții de activizare
suprataxarea
Alte pârghii în acest domeniu: taxele și tarifele
vamale, rata dobânzii și termenele de rambursare
la împrumuturile contractate de stat
II. Politicile de cheltuieli
Alocația – pentru resursele destinate
sectorului public în vederea susținerii
efortului investițional

Pârghii

Subvenția – pentru resursele acordate

sectorului privat pentru încurajarea sau
revigorarea acestuia ori pentru
protecția populației
 III. Politicile de echilibrare a bugetului
 Politici contraciclice – pârghii:
- fondul de rezervă;
- fondul de egalizare;
- amortizarea alternativă a datoriei publice
 Politici compensatorii – pârghii:
- împrumuturile de stat;
- facilități fiscale;
- alocațiile pentru investiții în sectorul public
 Politica deficitului sistematic, în care echilibrul bugetului
este vremelnic sacrificat, pentru restabilirea echilibrului
economic angajându-se pârghii asemănătoare cu cele de mai
înainte.
B. Politici în domeniul asigurărilor
și protecției sociale
Contribuțiile

Pârghii

Pensiile, indemnizațiile și ajutoarele

acordate
C. Politici în domeniul asigurărilor
de bunuri, persoane și
răspundere civilă
Primele de asigurare pretinse
asiguraților

Pârghii

Despăgubirile de asigurare
Sumele asigurate