Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Academia de Înalte Studii comerciale și Industriale a luat ființă în baza unei legi
promulgate de Regele Carol I prin Decretul Regal nr. 2978/6 aprilie 1913, publicat în
Monitorul Oficial al României din 13 aprilie 1913, fiind prima instituție de învățământ
superior economic din România. Se deosebește de instituțiile similare europene prin faptul că
la baza creării sale a stat o „decizie politică”, a ministrului Industriei și Comerțului, Nicolae
D. Xenopol și nu o inițiativă privată. Până în 1926 nu a avut un local propriu, funcționând
într-o clădire din apropierea Fundației „Carol I”, demolată în 1939, pentru sistematizarea
cerută de Carol al II-lea. Actuala denumire, Academia de Studii Economice, datează din anul
1967.
După Primul Război Mondial, odată cu Marea Unire din 1918, Universitatea Clujeană,
asemenea universităţilor din Strasbourg şi Bratislava, a fost preluată de autorităţile statului,
devenind o instituţie a României Mari. La 12 mai 1919 se constituie Universitatea Daciei
Superioare din Cluj, ale cărei cursuri le inaugurează, istoricul Vasile Pârvan, cu prelegerea
“Datoria vieţii noastre” în 3 noiembrie 1919.
Astfel, atât Universitatea, cât și alte instituții făcea parte dintr-un proiect amplu de țară de
a pune bazele unei culturi și educaţii de calitate pentru toți cetățenii României Mari. Aceste
idei vor aduce la Cluj elite intelectuale de prim rang academic din tot Regatul României, dar
și personalități de talie mondială.
Realităţile politice, economice şi teritoriale de după Primul Război Mondial au contribuit
la intensificarea eforturilor şi pentru înfiinţarea unei instituţii superioare de învăţământ
economic românesti la Cluj. Perioada era favorabilă şi datorită preocupărilor, româneşti şi
europene, pentru o nouă viziune şi organizare a învăţământului economic, în consonanţă cu
cerinţele prezentului şi viitorului economic.
Profesorul Ion Evian, care a dezvoltat cel mai mult problematica contabilităţii în cadrul
cursului de economia întreprinderilor la Academia de Înalte Studii Industriale şi Comerciale
din Cluj – instituţie cunoscută şi cu numele de Academia Comercială din Cluj (1922-1943).
Ulterior (1943-1948), el a introdus o abordare economică chiar în cadrul disciplinei de
contabilitate.
Cu toate că Evian a considerat contabilitatea doar ca o tehnică economică în cadrul ştiinţei
economie întreprinderilor, el a contribuit la doctrina contabilităţii prin (re)formularea unei
teorii materialiste cu două serii de conturi – de avere şi de capital, cât şi prin optica sa
economică asupra contabilităţii, putând fi considerat promotorul ştiinţelor de gestiune în
mediul românesc. Abordarea economică a contabilităţii în mediul românesc s-a constituit, în
prima jumătate a secolului al XX-lea, ca un curent alternativ la viziunea tradiţională juridico-
patrimonialistă asupra contabilităţii, sub influenţa şcolii germane de economia
întreprinderilor.
Din 1922 până în 1943, a fost profesor la Academia de Înalt Comercial și Industrial
Studiile la Cluj, dar au continuat să aibă și alte funcții:
Ion Evian a publicat numeroase studii și articole în diverse periodice, a scris cursuri și
cărți publicate. Dintre cursurile pe care le-a scris pentru studenții Academiei, menționăm:
- Comerț exterior și legislație vamală‖, 1924
- ,, Studiul practic al întreprinderilor comerciale și industriale‖ [Practical study of the
întreprinderi comerciale și industriale], 1927
- ,, Economia întreprinderilor‖ [Economy of enterprise], 1939
În anul 1920 a fost înfiinţată Academia Comercială din Cluj, după modelul celei din
Bucureşti, iar disciplina de economia întreprinderilor a fost predată de la început pentru mai
bine de două decenii de către I.N. Evian, care avea studii comerciale şi economice în
Germania,
finalizate cu un doctorat în 1914.
Literatura contabilă a reţinut ca moment important polemica declanşată de Evian
privind
statutul ştiinţific al contabilităţii prin publicarea lucrării precum:
Pentru o perioadă relativ scurtă din anul 1943, când Evian a devenit titularul cursului
de contabilitate la Academia Comercială din Bucureşti - prin pensionarea profesorului
Iacobescu, care iniţiase o şcoală de contabilitate patrimonialistă, şi până la epurarea sa din
învăţământul superior în anul 1948, Evian şi-a adâncit preocupările privind contabilitatea în
partidă dublă (1946) şi calculaţia costurilor (1947), ca instrumente ale gestiunii afacerilor, în
optica şcolii germane de economia întreprinderii.
Profesia contabilă din România are o istorie de aproape 100 de ani. În tot acest interval a
cunoscut o serie se transformări sub influența variabilității unor factori politici, legislativi,
economici, socio-culturali, tehnologici. În prezent profesia contabilă din România (dar nu
numai) este, din nou, în fața unor schimbări profunde, catalizate în principal de evoluțiile
tehnologice.
Pe acest fundal, studiul modului în care profesia contabilă din România evoluează și
va evolua sub impactul acestor tendințe, modul în care se încadrează această evoluție în
tendințele manifeste pe plan mondial constituie, în opinia noastră, o temă de actualitate.
În urma dezbinării Asociației, o parte dintre membrii săi au înființat, în 1907, Uniunea
Absolvenților Școalelor Comerciale, sub președinția lui I.Șt. Rasidescu, urmând ca peste trei
ani cele două organizații ale absolvenților să se unească, sub denumirea de Corpul
Absolvenților Școlilor Superioare de Comerț, avându-i ca președinte pe Nicolae Butculescu,
subadministratorul Casei Regale, și ca vicepreședinți pe Vasile M. Ioachim, director la
Societatea Gospodăriile Țărănești, și pe Nicolae Arghir, director la Ministerul Refacerei și
Aprovizionărei. Șase ani au trecut până când Corpul absolvenților a căpătat personalitate
juridică, prin Legea din 17 februarie 1916.
În anul 1918 se constituie Cercul de Studii Comerciale și, în urma apelului lui Nicolae
Butculescu, comercianții din toată țara reiau cu perseverență ideea constituirii unui Corp al
contabililor. La 5 mai 1919, Cercul de Studii Comerciale își inaugurează activitatea, în Palatul
Camerei de Comerț, prin conferința organizată de Petru Drăgănescu-Brateș având drept
subiect experții contabili din România.
La 13 iulie 1921, regele Ferdinand I al României a aprobat legea, prin Decretul Regal
nr. 3.063, textul fiind contrasemnat și de Grigore Trancu-Iași, în calitate de ministru al muncii
și ocrotirilor sociale. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 80 din 15 iulie 1921.
Astfel a luat ființă Corpul Contabililor Autorizați și Experților Contabili.
În anul 1948 are loc naționalizarea principalelor mijloace de producție, astfel încât
centralizarea tuturor comenzilor economice devine operantă sută la sută. În aceste condiții,
existența unui Corp al contabililor independenți devenea aproape imposibilă.
Peste numai trei ani, în urma Hotărârii Consiliului de Miniștri (condus de dr. Petru
Groza) nr. 201 din 8 martie 1951, Marea Adunare Națională (sub președinția lui Constantin
Ion Parhon) emite Decretul nr. 40 din 10 martie 1951, prin care se desființează Corpul
Contabililor Autorizați și Experților Contabili.
Imediat după înlăturarea regimului comunist, în anul 1992, a fost înființată asociația
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, președinte fiind Gheorghe
Butnariu. În anul 1994, în timpul mandatului ministrului finanțelor din acea perioadă, prof.
univ. dr. Florin Georgescu, în baza Ordonanței Guvernului nr. 65 din 19 august 1994 a fost
reînființat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, ca
persoană juridică autonomă și de utilitate publică.
Expertizele contabile sunt mijloace de probã utilizabile în rezolvarea unor cauze care
necesitã cunoştinţe de strictã specialitate din partea unor persoane care au calitatea de expert
contabil. Expertizele contabile dispuse din oficiu sau acceptate la cererea pãrţilor în fazele de
instrumentare şi de judecatã ale unor cauze civile şi/sau comerciale, ataşate sau nu unui proces
penal, se numesc expertize contabile judiciare. Toate celelalte expertize contabile sunt
extrajudiciare.
– civile;
– penale;
– extrajudiciare
Imediat după înlăturarea regimului comunist, în anul 1992, a fost înființată asociația
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, președinte fiind domnul
Gheorghe Butnariu. În anul 1994, în timpul mandatului ministrului finanțelor din acea
perioadă, prof. univ. dr. Florin Georgescu, în baza Ordonanței Guvernului nr. 65 din 19
august 1994, a fost reînființat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din
România, ca persoană juridică de utilitate publică şi autonomă, cu rol esențial în gestionarea
profesiei și în pregătirea profesioniștilor contabili. La Conferința Națională din noiembrie
1994, prima organizată în baza noilor reglementări, a fost ales președinte al CECCAR prof.
univ. dr. Marin Toma. Corpul, în calitate de organism profesional la scară națională, a avut un
rol esențial în reforma sistemului contabil din România, în condițiile tranziției la economia de
piață.
În anul 1995, prin aparitia Ordonantei Guvernului nr. 65/1994, aprobata si modificata
prin Legea nr. 42/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, Corpul Expertilor a
dobândit personalitate juridica iar expertiza contabila a redevenit o profesie liberala.