CAPITOLUL 1: REŢEAUA DE TELECOMUNICAŢII

DEZVOLTAREA TELECOMUNICAŢIILOR

O nouă revoluţie este în curs de desfăşurare în lume, cunoscută ca „era informaţională”. Prin natura
sa, această revoluţie este globală şi ea va afecta modul în care trăiesc şi lucrează oamenii ori unde în
lume, chiar în locurile cele mai izolate. La baza acestei revoluţii se găsesc comunicaţiile sub toate
formele. În prezent, marea majoritatea a activităţilor umane depind de folosirea informaţiilor, care
includ vorbire, materiale scrise sau tipărite, imagini şi date de calculator. Toate aceste informaţii sunt
prelucrate, memorizate şi transportate pentru a putea fi puse la dispoziţia unuia sau mai multor
utilizatori, într-un anumit moment sau la cerere în mod repetat. De-a lungul anilor, au fost imaginate
şi dezvoltate în acest scop diverse tehnologii. Unul dintre cele mai importante mijloace de a
transporta rapid o mare cantitate de informaţii este conversia lor în semnale electrice şi transmiterea
acestora la distanţă, adică telecomunicaţii.

Reţeaua de telecomunicaţii este acel sistem global de echipamente şi mijloace de comunicare la

distanţă între utilizatori diferiţi, care schimbă între ei informaţii de orice natură şi emise în orice
formă utilizabilă: materiale scrise sau tipărite, imagini fixe sau mobile, cuvinte, muzică, semnale de
control ale unor mecanisme, date transmisiile sunt făcute prin intermediul unor echipamente
electromagnetice, electrice sau combinaţii ale acestora şi folosesc ca suport fizic conductori metalici,
fibre optice sau eterul(atmosfera terestră).

În mod tradiţional, telecomunicaţiile sunt divizate în două mari subdomenii tehnice: transmisiunile şi
comutaţia, fiecare având la rândul lor câteva componente specifice, aşa cum ele sânt prezentate
schematic în fig.1

Dacă telefonia şi telegrafia sunt considerate servicii de bază ale reţelei de telecomunicaţii, datorită
faptului că au apărut primele în domeniul comunicaţiilor prin fir, lista serviciilor actuale este destul
de cuprinzătoare, ca de exemplu:

- telefonie clasică

- date comutate în pachete

- date de bandă largă

- telemăsurări

- teletext

- telecopie alb-negru şi color

- mesagerie text

- mesagerie vocală
- videotext

- telecopie vocală

- telefonie de înaltă fidelitate

- teleconferinţă

- videoconferinţă

- televiziune color

- televiziune digitală

- telefonie mobilă

- videofonie mobilă

- date mobile

- telex

- telegrafie

Iniţial, prin introducerea comunicaţiei numerice în serviciul public, ISDN (Integrated Services Digital
Network) a fost concepută cu o extensie a reţelei telefonice clasice (ISDN cu bandă îngustă),
folosindu-se canalul numeric la 64 kbps şi liniile existente ale abonaţilor cu conductori de cupru.

Dezvoltările ulterioare, vizând videocomunicaţiile şi racordarea terminalelor cu fibră optică, conduc

spre B-ISDN (Broadband Integrated Services Digital Network) – reţea cu bandă largă. Majoritatea
reţelelor de telecomunicaţii fiind în prezent în serviciu au proprietatea de a fi reţele specializate,
acest fapt datorându-se mai ales limitărilor tehnologice, care au condus la conceperea reţelelor cu
destinaţie precisă, cum ar fi:

• Reţele telex – transportă mesaje prin intermediul unor caractere codate pe 5 biţi (codul
Baudot), la care viteza de transmisie este foarte scăzută (sub 300 bps), fiind limitată în special de
calitatea mediului de transmisie.

• Reţele telefonice clasice – oferă serviciul convorbirii în doi, având o lărgire de bandă scăzută (
) ce pot suporta transmisia de date la viteze reduse, care se realizează prin intermediul modemurilor.

• Reţele publice de comutaţii de pachete – transportă date în conformitate cu protocolul X.25.

• Reţele de comunicaţii mobile – evoluţia cărora este controlată de standartul GSM (Global
System for Mobile communications), dar şi de extensia acestuia: PCN (Personal Communications
Network). Aceste reţele permit transmiterea atât semnale vocale cât şi date şi oferă conexiuni cu
reţelele fixe învecinate.

• Reţele private pentru radio mobil, PMR (Private Mobile Radio) – destinate serviciilor de
urgenţă, unităţilor publice ce deţin parcuri auto, etc.

• Reţele de televiziune conectate prin legături radio sau prin cabluri coaxiale şi fibre optice.
• Reţele private de calculatoare – numite LAN (Local Area Network). Din această categorie cele
mai cunoscute sunt reţele de tipul: Ethernet, Token Bus şi Token Ring.

Fiind proiectate pentru aplicaţii particulare, oricare dintre aceste tipuri de reţele nu poate acoperi
întreaga gamă de servicii. Astfel, de exemplu la reţelele de televiziune prin cablu, în general, nu se
poate conecta terminale telefonice, nu se pot comuta semnale video.

Confruntate, pe de o parte, cu apariţia noilor tipuri de servicii şi, pe de altă parte, cu continua
creştere a cererilor de servicii, aceste reţele îşi dezvăluie în prezent dezavantaje majore, cum sunt
următoarele:

o Dependenţa de serviciu – sunt proiectate pentru a satisface un anumit tip de servicii. Dar ele
pot în cazuri restrânse să se adapteze şi altor servicii, prin utilizarea unor echipamente suplimentare.

o Inflexibilitate – evoluţia algoritmilor de codare a semnalelor audio şi video susţinute de

progresele în tehnologia VLSI (Very Large Scale Integration) influenţează debitul binar cerut de un
anumit tip de servicii.

o Adaptarea – reţelelor în discuţie la nivele caracteristice impuse de servicii vechi sau noi este
dificilă. De exemplu, semnalele vocale pot fi deja codate la rate de 32 kbps ADPCM (Adaptiv
Differential PCM), de 16 kbps DM (Delta Modulation), de 13 kbps în reţelele mobile şi de 8 kbps,
tehnica algoritmilor predictivi-adaptivi. Pentru aceasta, actualele sisteme de transmisie şi de
comutaţie ce oferă 64 kbps pentru un canal vocal trebuie adaptate sau vor utiliza insuficient
resursele interne.

o Ineficienţă – luând în considerare întregul ansamblu de reţele, resursele ce-i aparţin sunt
utilizate ineficient. De exemplu, perioadele de vârf în reţeaua telefonică sunt cuprinse între orele 8 şi
17, pe când reţeaua de televiziune este utilizată la vârf în orele de seară. Cum partajarea resurselor
este imposibilă, fiecare reţea trebuie dimensionată pentru vârful de trafic al serviciului ce-l
deserveşte.

În prezent, ca urmare a progreselor tehnice şi tehnologice, acest mod de proiectare a reţelelor a fost
abandonat. Astfel, noile realizări în domeniu se bazează pe conceptul de reţea unică independentă
de serviciu numit B-ISDN. El evită dezavantajele prezentate anterior, oferind: flexibilitate la modificări
de caracteristici ale serviciilor deja existente sau la încorporarea de noi servicii, eficienţă în utilizarea
în comun şi economic a resurselor de către toate serviciile, cheltuielile de proiectare, producere,
operare şi întreţinere a unei unice reţele fiind mai mici decât în situaţia mai multor tipuri de reţele
specializate.
 STRUCTURA ŞI FUNCŢIILE REŢELEI

În cadrul domeniului de telecomunicaţii sunt implicaţi mai mulţi participanţi şi anume: utilizatori,
operatori publici, furnizori de serviciu, producători de echipamente şi componente (hardware şi
software), investitori, guvernanţi.

Fără a face vre-o eroare, se poate considera că utilizatorii principali ai reţelei sunt abonaţii. Orice
abonat, care doreşte să stabilească o legătură telefonică iniţiază un apel, care este oferit reţelei spre
prelucrare. Abonatul, care oferă apelul este abonat chemător (calling subscriber), adică sursă de apel.
Apelul este adresat unui alt abonat numit abonatul chemat (called subscriber), ce prezintă de fapt
destinaţia, atunci schimbul informaţional are loc, iar apelul este satisfăcut. Apelul există deci în reţea
pe toată durata sa de viaţă, care cuprinde un interval de timp necesar stabilirii tuturor conexiunilor şi
un altul pentru schimbul de efectiv de informaţii între cei doi corespondenţi. Considerând, intr-o
perioadă de monitorizare, toţi clienţii prezenţi în reţea, împreună cu duratele de viaţă pentru
apelurile lor, putem aprecia de fapt sarcina (încărcarea) sau traficul oferit de clienţi.

Traficul are un dublu statut în reţeaua de telecomunicaţii, este „produsul” reţelei pentru că este
oferit de abonaţi, dar este şi „materia primă” prelucrată în resursele sale pentru că este destinat
abonaţilor. De fapt traficul parcurge în reţea un ciclu: apelul este oferit de către abonatul chemător
(un terminal al reţelei), este prelucrat de resursele reţelei, fiind direcţionat spre abonatul chemat (alt
terminal al reţelei) ca apoi să se încheie la sfârşitul schimbului de informaţii efectuat între cei doi
corespondenţi (fig. 2).