Jean Racine

Jean Racine (n. 22 decembrie 1639 la La Ferté-Milon, azi în departamentul Aisne,

Franța – d. 21 aprilie 1699 la Paris, Franța) a fost un dramaturg francez.
S-a născut într-o familie de mici funcționari. Orfan la 4 ani, mama sa murind în anul
1641 iar tatăl său în 1643, el a fost crescut de bunicii săi acasă până la moartea
bunicului său în 1649. Cu bunica sa s-a mutat la mănăstirea din Port Royal. Această
serie de întâmplări nefericite i-a permis însă să primească o educație aleasă jansenistă
(curent moral al secolului al XVII-lea care a culminat la sfârșitul secolului, și care consta
în relația dintre liberul arbitru al omului și grația eficace promovată de biserica
Calvinistă. Apare și în opera Fedra: "Creștin care a încălcat grația...") care nu era
permisă în școli. A acumulat o cultură vastă, incluzând literatura, și în special învățarea
limbilor greacă și latină.
Vârsta de 18 ani îl găsește pe Racine orfan și sărac, dar cu o cultură vastă și cu o
serie de relații în rândul Janseiștilor. A studiat filozofia în liceul Harcourt. Acum scrie
primele poezii. Ca un prim pas el încearcă să concilieze aspirațiile literare și cariera
ecleziastică, dar în final, după un eșec în cariera ecleziastică, s-a devotat în întregime
literaturii.
În 1664 a fost introdus curții regale, scriind un poem în care îl lăuda pe Ludovic al
XIV-lea. Apoi a jucat într-o piesa de Molière, în acelasi an, însa fără prea mare succes.
În 1665 l-a jucat pe Alexandru cel Mare, care a fost primul său succes.
Racine publică două pamflete împotriva mănăstirii din Port Royal, și în special a
fostei sale profesoare, care se opunea carierei sale teatrale.
Imensul succes al tragediei Andromaca (1667), jucată sub protectia Doamnei
Henriette a Angliei îi asigură reputația lui Racine. După o singură comedie, "Apărătorii",
în 1668, revine permanent la tragedii și scrie Britannicus (1669), Bérénice (1670),
Ifigenia (1674) și Fedra (1677).
Zdruncinat de critici, Racine renunță la teatru, în ciuda succesului capodoperei sale,
Fedra. Membru al Academiei Franceze încă din 1673, Racine a fost înălțat la rang de
cavaler în 1690. Este de asemenea trezorier al Franței, funcție care îi aduce venituri
considerabile. Deasemenea este numit historiograf al regelui în 1677. Racine decide să
se așeze la casa lui iar soția sa Catherine de Romanet îi dăruiește 7 copii. Însa
căsătoria sa a fost una din interes.
La cererea Damei de Maintenon scrie tragediile biblice Esthera (1689) și Athalia
(1691). La acea vreme Racine era tot împotriva teatrului, dar considera aceste piese ca
opere pedagogice și poetice.
 Racine a murit în anul 1699 la Paris în urma unei tumori. La cererea sa, a fost
înmormântat în Port Royal, dar după distrugerea localității, rămășițele sale pământești
au fost mutate la biserica Saint-Etienne-du-Mont din Paris.

Opere
 Tebaida (1664), tragedie în cinci acte în versuri
 Alexandru cel Mare (1665), tragedie în cinci acte în versuri
 Andromaca (1667), tragedie în cinci acte în versuri
 Les Plaideurs (noiembrie 1668), comedie în trei acte în versuri
 Britannicus (1669), tragedie în cinci acte în versuri
 Bérénice (1670), tragedie în cinci acte în versuri
 Bajazet (1672), tragedie în cinci acte în versuri
 Mitridate (1673), tragedie în cinci acte în versuri
 Iphigénie (1674), tragedie în cinci acte în versuri
 Phèdre (1677), tragedie în cinci acte în versuri
 Esther (1689), tragedie în cinci acte în versuri
 Athalia (1691), tragedie în cinci acte în versuri
Teatrul lui Racine a zugrăvit pasiunea ca o forță fatală ce îl distruge pe cel care o
poseda. Găsim aici teoriile janseniste: fie omul primește grația divină, fie este fără griji,
nimic nu îi poate schimba destinul, este condamnat din naștere. Realizând idealul
tragediei clasice, teatrul racinian are trăsături simple, clare, cu aventuri născute din
aceeași pasiune a personajelor.