emoţii pozitive – apar atunci când există congruenţă motivaţională, adică evenimentele concrete sunt în concordanţă cu scopurile persoanei; emoţii negative – apar atunci când situaţia concretă este în contradicţie cu scopurile persoanei, blocându-le sau îngreunând atingerea acestora; b) După funcţionalitatea lor, emoţiile se împart în: emoţii funcţionale – facilitează adaptarea persoanei la situaţia concretă în care aceasta se găseşte. O emoţie funcţională pozitivă (satisfacţia în urma susţinerii cu succes a unui examen) poate motiva elevul să îşi dezvolte cunoştinţele în respectivul domeniu (mulţumire, bucurie). O emoţie funcţională negativă (nemulţumirea în urma ratării unui examen) poate motiva elevul să identifice şi să completeze lacunele din cunoştinţele sale (îngrijorare, tristeţe, părere de rău, dezamăgire, regret) emoţii disfuncţionale – acele trăiri subiective care împiedică adaptarea persoanei la situaţia concretă în care aceasta se găseşte. O emoţie disfuncţională pozitivă (fericirea trăită în urma luării unei note mari) îl poate determina pe un elev să nu mai înveţe pentru lecţia următoare. O emoţie disfuncţională negativă (frica puternică în momentul scoaterii la tablă) îl poate “paraliza” pe elev, reducându-i foarte mult capacitatea de concentrare (deprimare, furie, vinovăţie, sentimente de rănire, ruşine). c) După stabilitatea în timp a emoţiei: emoţia ca stare generată de un stimul sau o situaţie emoţia ca trăsătură – se referă la tendinţa generală de a ne simţi într-un anumit mod sau la uşurinţa cu care stimulii ne activează emoţia