„În loc de un curriculum naţional pentru educaţie, ceea ce este cu adevărat necesar este un

curriculum individual pentru fiecare copil.”

Charles Handy

Curriculum este probabil conceptul cel mai controversat astăzi în spaţiul ştiinţelor
educaţiei. Motivele acestei situaţii sunt cel puţin două. În primul rând, dacă prin curriculum
s-a desemnat cândva o realitate educaţională oarecum limitată, cu timpul, termenul a
înregistrat o expansiune conceptuală şi, evident, semantică fără precedent, devenind un
veritabil "copil teribil" al domeniului. Dacă în urmă cu mai bine de trei secole curriculum
desemna – simplu - un plan de învăţământ, astăzi el se referă la un întreg parcurs de
învăţare. În al doilea rând, în ultimii ani, ori de câte ori s-a pus problema reformării,
renovării, restructurării sau, pur şi simplu, regândirii sistemelor de învăţământ din diverse
ţări, referinţa s-a făcut, de fiecare dată, înainte de toate, la mutaţii mai mult sau mai puţin
profunde în domeniul curriculumului; şi aceasta, indiferent de denumirea care i s-a conferit,
ulterior, procesului vizat.

Pentru a delimita sensul conceptului de curriculum trebuie să răspundem la

întrebarea ce se transmite şi ce se vehiculează în procesul de învăţământ (ca educaţie
instituţionalizată). Interogaţia are un răspuns simplu: un anumit conţinut. Conţinutul
procesului instructiv-educativ constă din ansamblul structurat de valori din domeniile
ştiinţei, culturii, practicii, sedimentate în societate la un moment dat şi devenite puncte de
reper în proiectarea şi realizarea instruirii. Ca şi obiectivele educaţionale, conţinutul
învăţământului, ca un cumul prelucrat de informaţii, deprinderi, atitudini, trăiri afective,
derivă din idealul educativ şi din sarcinile specifice pe care le are de îndeplinit educaţia în
vederea inserţiei individului în prezentul social, dar, mai ales, pentru pregătirea lui în
perspectivă (pentru el însuşi, dar şi pentru comunitate).

Vivianne De Landsheere (1992) propune următoarea definiţie: „un curriculum este un

ansamblu de acţiuni planificate pentru a suscita instrucţia: ea include definirea obiectivelor
învăţământului, conţinuturile, metodele (inclusiv cele vizând evaluarea), materialele
(incluzând şi manualele şcolare) şi dispozitivele referitoare la formarea adecvată a
profesorilor”.
 Curriculum-ul, ca noţiune, are o sferă mai largă de cuprindere, el desemnând
pregătirea meticuloasă a unei acţiuni educative, a unui întreg program educativ, cu
interrelaţiile dintre obiectivele şi modalităţile de realizare şi de evaluare ale acesteia. După L.
D’Hainaut (1981), termenul curriculum cuprinde:

1. obiectivele specifice unui domeniu (nivel de învăţământ, profil, disciplină şcolară)

sau activitate educativă;

2. conţinuturile informaţionale sau educative necesare pentru realizarea obiectivelor

stabilite;

3. condiţiile de realizare (metode, mijloace, activităţi etc.), programarea şi

organizarea situaţiilor de instruire şi educare;

4. evaluarea rezultatelor

Pledoariile pentru importanţa modului de proiectare şi de aplicare a experienţei de

asimilare a cunoştinţelor au declanşat un nou raţionament asupra a ceea ce înseamnă
curriculum. Unii experţi în teoria curriculum-ului desemnează prin acest termen întreaga
problematică a didacticii. Totuşi, în practica educaţională curentă şi în majoritatea studiilor
teoretice, termenul este folosit încă, în special, cu referire la conţinuturile educaţiei. În acest
ultim caz, schimbările din domeniul conţinuturilor, în principal din modalităţile de organizare
a acestora, constituie, de regulă, punctele de intrare/extensie a problematicii curriculare în şi
la celelalte componente ale didacticii.

Varietatea situaţiilor, a faptelor şi a fenomenelor din sfera educaţiei, desemnate prin

termenul de curriculum fac dificilă definirea acestuia în afara unui context delimitat.
Surprinzând sintetic "starea" conceptului, "Dictionary of Education" (Good, C.V., 1959,1973),
reiterează următoarele accepţiuni ale curriculum-ului formal: grup sistemic de cursuri sau de
subiecte de studiu, a căror însuşire este necesară în vederea obţinerii calificării formale într-
un domeniu al cunoaşterii sau al practicii umane; plan general al conţinuturilor sau al
materiei pe care şcoala trebuie să le ofere celor educaţi, în vederea absolvirii sau al admiterii
într-un domeniu profesional; grup de cursuri şi experienţe planificate pe care educatul
trebuie să le parcurgă sub coordonarea şcolii sau a universităţii; acestea pot să se refere şi la
întreaga experienţă trăită de educat sub coordonarea şcolii.