Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea ȘTIINȚE ECONOMICE

Departamentul „Economie, marketing și turism”

LUCRU INDIVIDUAL
la disciplina „Istoria și metodologia științei economice”
„DOCTRINA LIBERALISMULUI”
Specialitatea 521.01 Teorie economică și politici economice

Autorul: Gangan Sergiu

Coordonator ştiinţific: Ulian Galina
dr. hab. prof. univ.

Chişinău-2016
 CUPRINS:

CAPITOLUL I. LIBERALISMUL: CONCEPTUL, EVOLUŢIA ŞI

ACTUALITATEA
1.1 Evoluția și apariția doctrinei liberaliste…………………..3
1.2 Caracteristicile de bază ale doctrine liberaliste la etapa actuală.5

CAPITOLUL II. NECESITATEA ȘI POSIBLITATEA APLICĂRII

DOCTRINEI LIBERALISTE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA..17

CONCLUZII..........................………………………………………….19
BIBLIOGRAFIE……………....………………………………………21

2
 CAPITOLUL I. LIBERALISMUL: CONCEPTUL, EVOLUŢIA ŞI
ACTUALITATEA
1.1Evoluția și apariția doctrinei liberaliste
Doctrina liberala constituie una dintre cele mai complete si elaborate doctrine ale
societatii moderne si contemporane. Liberalismul a constituit timp de mai multe sute de
ani, temeiul marilor prefaceri politice, economice, spirituale si nationale.
În Europa capitalismul a debutat în perioade diferite astfel: în Anglia în sec.XVII-lea,
în Franta în sec.XVIII-lea, în Germania si Italia în sec.XIX-lea, iar în România procesul
declansarii liberalismului apare abia la mijlocul secolului XIX, odata cu Revolutia de la
1848. În tarile europene procesul de geneza a capitalismului influenteaza mai mult sau
mai putin doctrina politica care se va dezvolta nuantat în acestea. Capitalismul are
corespondent pe planul conceptiilor politice, pe planul ideologiei filosofiei
liberalismului, drept o doctrina politica, economica, dominanta. Liberalismul este de
provenienta specific burgheza si este caracterizat drept o conceptie politica care
promoveaza bunastarea si dezvoltarea individului. Daca la începuturi, în sec.XVIII-lea
si XIX-lea, liberalismul promova individul liber de constrângerile guvernamântului, în
sec. XX, liberalii privesc guvernamântul drept un mijloc de corectare a abuzurilor si
neajunsurilor societatii, care poate ameliora relele si poate genera stabilitatea politica,
prin reducerea inegalitatilor economice si sociale. În plan filosofic liberalismul sustine
egalitatea si liberalizarea oamenilor, iar din punct de vedere politic egalitatea si
libertatea politica, fara nici un fel de discriminari politice, se întemeiaza pe toate
cuceririle stiintei si tehnicii din epoca moderna, iar în plan economic se identifica cu
competitia, concurenta, libertatea economica a oamenilor, fara îngradirea initiativei.
Individualismul liberal este fondat pe valoarea egala a indivizilor si proclama
primordialitatea individului în ordinea valorilor, scopurilor si mijloacelor. Aceasta se
poate realiza prin concordanta de interese obiective dintre indivizi si stat, dintre
interesele particulare si cerinte generale.
În Anglia apare fabianismul, un curent de esenta liberala, o miscare mic-burgheza
formata indeosebi din intelectuali si reprezinta o replica potrivnica socialismului

3
revolutionar. El sustine teza ca societatea poate fi transformata doar prin reforme, prin
dobândirea pasnica a majoritatii parlamentare. Atât liberalistii cât si fabianistii
împartasesc scopuri politice comune. Conceptia liberala se bazeaza pe principiile unei
morale de ordin crestin, pe principiile unei doctrine crestine ajustata la interesele
lor.Unul din fondatorii doctrinei liberale este J.J.Bentham(1748-1832); el elaboreaza
principiile teoretice ale mentinerii concurentei, care reprezenta la vremea respectiva o
exigenta sociala a burgheziei. Tot el propaga teza pluralitatii în stat conform careia o
parte din putere în societate este detinuta de catre stat, iar alta parte de catre organizatii
de tip sindical. Bentham sustine ca puterea politica trebuie subordonata folosului si
utilului; atât statul cât si dreptul ar trebui sa urmareasca asigurarea placerii.
Benjamin Constant (1767-1830), alt reprezentant al liberalismului îsi propune sa
etaleze o paralela între libertatea epocii moderne si libertatea în societate. El militeaza
pentru libertatea civila, cetateneasca si pentru asigurarea acesteia de catre guvern în
interesul, folosul si pentru utilitatea cetatenilor. B.Constant defineste constitutia ca fiind
actul juridic care reglementeaza întreaga viata de stat. Pentru el forma de guvernamânt
ideala este monarhia constitutionala, deoarece aceasta este legitima si oportuna. Prin
libertate, pe care a aparat-o timp de 40 de ani, Constant întelegea triumful
individualitatii. Individualismul releveaza raportul dintre individualismul liberal si
celelalte expresii ale individualismului. Individualismul liberal înglobeaza convingeri a
caror valoare nu se limiteaza la domeniul politic, juridic, economic, ci se extinde asupra
filosofiei, artei si chiar literaturii. Individualismul anarhic considera ca ar trebui sa
dispara societatea si guvernele care exploateaza omul si îl obliga sa devina vicios pentru
a se crea posibilitatea înfloririi existentelor individuale. Aceasta societate perfecta ar fi
societatea burgheza. Individualismul socialist militeaza pentru ordine sociala bazata pe
tranzactii si schimburi, societatea fiind o federatie de indivizi pusi în miscare de
potentele individuale, cu scopul de a servi în mod exclusiv individului.
1.2 Caracteristicile de bază ale doctrine liberaliste la etapa actuală
Liberalismul prezinta egalitate si libertate politica, fara nici un fel de discriminare
politica, el promoveaza republica si sustine suveranitatea poporului.

4
 Democratia liberala se prezinta ca o unitate între organizarea politica si cea
economica, asezata pe aceleasi baze: egalitate, libertate, pluralism, competitie,
reprezentare.
Filosofia liberala cere o constitutie scrisa, cere acordarea de libertati individuale,
limitarea autoritatii presedintelui si a administratiei.
I.Gh.Duca spunea ca în esenta liberalismul reprezinta grija permanenta a viitorului,
preocuparea de a-l pregati si de a-l asigura. Doctrina liberala crede ca realizarea
progresului se poate face doar prin ordine, prin democratie, prin nationalism si prin
armonie sociala.
Fondatorul liberalismului este considerat John Locke (1632 – 1704), el fiind cel care
deosebeste 3 tipuri de puteri: - puterea legislativa, detinuta de popor, care îsi deleaga în
acest scop reprezentantii;- puterea executiva si - puterea federativa, acestea doua fiind
încredintate regelui ce are capacitatea de a trata problemele de drept international, în
raporturile cu celelalte puteri. „Sistemul întocmit de Locke acorda un spatiu larg
individului, fiecare ramâne liber si posesor al drepturilor si pune bazele unui contract
social de libera asociere, într-un cadru liberal”1.
Locke a stabilit dreptul de proprietate, facând din aceasta un drept strict individual.În
interpretarea lui Locke „societatea” sau elementele esentiale ale sale se nasc înaintea
institutilor politice.Ratiunea institutilor politice este apararea proprietatii pusa în pericol
de dezordinele inevitabile ale starii naturale. Dupa el orice corp politic care îsi
îndeplineste misiunea, adica protectia proprietatii, exista o putere suverana careia nici o
vointa politica, nici o putere constituita nu are dreptul sa i se opuna puterea
legislativa______..
Legislativul este puterea pe care o are fiecare de a face ceea ce considera bun pentru
conservarea sa si a celorlalti, putere pe care la intrarea lui în „societatea civila”, o va
abandona „partial” pentru a fi reglata de legi.
Executivul este puterea pe care o are fiecare, în starea naturala, de a pedepsi
infractiunile la legea naturala; forta naturala pe care individul, în starea naturala, o va
putea folosi dupa voie pentru a-i pedepsi potrivit directivelor întregii societati, adica
potrivit directivelor puterii legislative. Forta executiva a societatii este realizata prin
5
unirea fortelor executive ale indivizilor. A iesi din starea naturala sau a intra în
„societatea civila” înseamna esentialmente a constitui o adunare legislativa. Ratiunea
institutiei politice este apararea proprietatii puse în pericol de dezordinea inevitabila a
starii naturale. De aceea trebuie instituita aceasta „putere suprema” care sa aiba dreptul
de a cere supunere. Numai un corp legislativ reprezentativ si suveran îndeplineste
aceasta conditie. Dar pentru aplicarea legilor continuu, trebuie sa existe o alta putere,
subordonata executivului, care trece în epoca moderna drept „continuatorul” puterii
monarhice. Legislativul ca expresie a indivizilor societatii civile, este puterea suprema,
iar puterea executiva întruchipeaza „transcedenta” puterii politice în raport cu societatea,
diferenta dintre stat si societatea civila sau dintre conditia politica a omului si conditia sa
„naturala”.
Problema organizarii si conducerii societatii i-a preocupat pe oamenii politici si pe
teoreticienii domeniului politic din cele mai vechi timpuri. In perioada revolutiilor
burgheze, precum si in cea post revolutionara, se infruntau in societatea europeana
diferite curente de gindire social-politica. Toate erau preocupate de gasirea celor mai
bune cai de organizare si de dezvoltare a tarilor respective. Fiecare considera ca
proiectul sau exprima adevarata cale pe care trebuie sa mearga societatea.
 Doctrinele politice.
 Politologia, stiintele politice opereaza cu categoria sau conceptul de doctrina
politica, adica un ansamblu de teze sau cunostinte coerente, calauzite de un principiu
unificator sau de un set de principii de transformare a societatii, organic unite si
interconditionate. Acestea evolueaza si tind sa orienteze realitatea politica in lumina
unor valori care exprima interese si optiuni sociale, economice, ideologice similare,
specifice unui grup, unei categorii sociale sau unei clase sociale, intr-un anumit timp
istoric.
Doctrina politica, evident, exprima interesele unui anumit grup social, intr-o
anumita etapa istorica si defineste pozitia sau conceptia acestuia fata de problemele
fundamentale ale organizarii politice. Unii politologi sustin ca “elementele constitutive
ale unei doctrine politice sunt doua: asupra situatiei sociale sau /si asupra evolutiei
sociale si un ideal social”.
6
 Doctrinele politice au rolul de a explica, justifica si argumenta pozitiile si
atitudinile grupurilor sociale si ale conducatorilor lor, de a propune idealuri si programe
de actiune. Elaborarea lor este influentata de conditiile social-istorice, de nivelul cultural
antic, precum si de cerintele progresului istoric.
Pornind de la principiile care stau la baza doctrinelor politice, ele se pot imparti in
doua mari categorii: doctrinele politice privind organizarea si conducerea democratica a
societatii si doctrine politice privind organizarea si conducerea in mod dictatorial al
societatii.
Din categoria doctrinelor democratice care respecta interesele cetatenilor si au la
baza principiile statului de drept fac parte: doctrinele politice liberale si neoliberale care
pleaca de la respectarea vointei cetatenilor si conducerea societatii si a statului de drept
in care cetatenii se bucura de largi drepturi si libertati, doctrinele politice conservatoare
si neconservatoare care au la baza principiul conservarii structurilor existente sau
efectuarea unor schimbari cu multa prudenta, insa respecta vointa cetatenilor si a statului
de drept, doctrina politica democrat-crestina, care in organizarea si conducerea societatii
imbina valorile si normele religiei crestine cu principiile si valorile democratice,
doctrinele politice social-democratice: care si ele concep organizarea si conducerea
societatii ca o expresie a vointei cetatenilor, pe baza pluralismului politic si a statului de
drept, avand insa la baza principiul promovarii intereselor oamenilor muncii in raport cu
cei bogati in care statul sa duca o larga politica de protectie sociala, recurgandu-se chiar
la limitarea puterii celor bogati.
La categoria doctrinelor ce prevad conducerea societatii in mod dictatorial,
nesocotind vointa cetatenilor se includ: doctrina politica fascista, doctrina politica
comunista de tip marxist-leninist, precum si doctrine politice rasiste, elitiste,
militariste…Comun pentru aceste doctrine este ignorarea pluralismului politic, a
drepturilor si libertatilor democratice, promovarea fatisa a dictaturii, presiuni si
discriminari sociale si rasiale, nesocotirea totala a principiilor statului de drept.
De la bun inceput liberalismul includea in sine ideea libertatii individuale,
demnitatea personalitatii umane, toleranta. Lupta pentru libertate insemna lupta pentru
lichidarea restrictiilor asupra libertatii economice, fizice si intelectuale a persoanei. Teza
7
– Eu sunt liber in masura in care in viata mea nu se amesteca altii. De aceea liberalismul
a declarat pierderea legitimitatii a tuturor formelor de putere mentionate si a privilegiilor
paturilor sociale. S-a pus pe primul loc libertatile naturale individuale a persoanelor
indiferent de provenienta sociala. Si aici apare problema relatiei persoanei cu statul,
neamestecul statului in problemele individului. De aici apare ideea statului ca “paznic de
noapte”.
Esenta consta de a indreptati asa numitul stat minimal care este imputernicit cu
drepturi minimal necesare pentru faza ordinii, apararea de dusmani externi. Prioritate se
da societatii civile fata de stat. In asa mod liberalii compara statul nu cu capul
care incununeaza societatea, ci cu o palarie pe care a poti schimba fara mare
problema.
Altfel spus – societatea reprezinta un factor ----- iar statul o derivata (secundar).
Scopul statului pentru liberali reprezinta apararea drepturilor, libertatilor unor persoane
aparte. Liberalismul direct pune pe seama statului asigurarea cu bunuri materiale a
persoanelor dezavantajate. Liberalismului ii apartine ideea ca in stat trebuie sa domine
nu unele persoane, ci legea. Relatiile intre persoane se infaptuiesc pe baza respectarii
stricte a legilor, care sunt chemate sa asigure, sa garanteze libertatea persoanei,
invalabilitatea proprietatii si alte drepturi.
Intotdeauna accentul a fost pus pe toleranta si pluralism, limitarea puterii politice
si separarea puterilor in stat, libertatea individuala si proprietatea privata, unicitatea si
inviolabilitatea individului, drepturi individuale si autonomia personala. Se afirma
mereu despre importanta distinctiei (diferenta) dintre sfera publica si cea privata.
Liberalismul – din l. lat – ceea ce-i caracteristic omului liber – mod de gindire si
activitate, pentru care e caracteristic independenta in ce priveste traditiile, obiceiuri,
dogme, tendinta si capacitatea de autodeterminare activa in lume, totalitatea invataturii
politico-ideologica, a programelor care pun drept scop lichidarea sau slabirea diferitelor
forme de constrangere a individului de catre stat si societate. In sens conceptual – lipsa
unor prejudecati de grup, de clasa, nationale…, toleranta, cosmopolitism, umanism,
individualism, democratism, sublinierea valorilor personalitatii.

8
 In sfera politica se bazeaza pe recunoasterea drepturilor omului, diviziunea puterii
legislative si executive, libertatea alegerii activitatii, libertatea concurentei.
In sfera economica cere anularea reglementarii si restrictiei din partea puterii de
stat, libertate pentru initiativa personala, dreptul la proprietate.
Liberalismul propune prin impozite, programe sociale, alocatii si alte mijloace in
ce priveste asigurarea sociala sa inlature inegalitatea de avere, sa creeze “statul
prosperarii universale”.
La un nivel foarte general liberalismul ar putea fi caracterizat prin citeva idei
cheie care, in diverse combinatii, dau contur viziunii asupra naturii umane si a ordinii
politice inspirate de aceasta:
a)      Ordinea politica poate fi si trebuie sa fie bazata pe fiecare individ in parte.
b)      La baza ordinii politice sta faptul ca individul este capabil sa-si controleze
pasiunile si dorintele. Ordinea politica este  manifestarea acestei capacitati de auto-
control a indivizilor.
c)      Natura a inzestrat fiinta umana cu capacitatea de a gindi independent si de a
actiona in conformitate cu ideile sale.
d)      Interesul fata de propria persoana, luminat de ratiune, este un principiu
legitim de actiune si de intemeiere sociale.
e)      Fiecare individ e liber sa-si aleaga felul de viata, valorile ultime, pozitia
sociala etc. Nazuinta catre libertatea deplina este o trasatura esentiala a naturii umane.
f)        Legea domneste si trebuie sa domneasca asupra fiecaruia
g)      Cercetarea libera poate descoperi natura  realitatii, realitate ale carei legi pot
fi patrunse si intelese de mintea omeneasca.
Unul din reprezentantii de seama al liberalismului politic este francezul B.
Constant /1767-1830 /
Libertatea – afirma el, nu consta in faptul ca puterea se afla in mina  poporului, ci
in independenta individului fata de puterea de stat. Pentru libertatea individului este
necesar ca puterea oricui ar apartine, sa fie limitata de drepturile juridice ale
cetateanului. Libertatea este triumful individului atit asupra autoritatii care ar  voi sa
guverneze prin despotism, cit si asupra maselor care reclama dreptul de a inrobi
9
minoritatea B. Constan considera ca intelegerea libertatii ca domnie a poporului este
necorespunzatoare  societatii burgheze. Aceasta conceptie apartine democratiei antice si
presupune o libertate politica, dec dreptul fiecaruia cetatean de a participa la constituirea
si executarea puterii, la faurirea legilor, la alegerea magistratilor. Libertatea in societatea
burgheza este personala, cetateneasca si civila, constind in independenta persoanei fata
de stat, inviolabilitatea cetateanului, in dreptul de a dispune de proprietate, in dreptul de
a influenta treburile guvernamentale pe calea alegerilor persoanelor oficiale, dreptul de
asi alege meseria si de a o profesa, libertatea este asigurata prin limitarea puterii de stat,
prin neamestecul acestuia in viata indivizilor. Limitarea puterii de stat s-ar realiza prin
forta opiniei publice si prin separatia puterilor de stat. B. Constant afirma ca drepturile
politice trebuie sa apartina numai proprietarilor. El argumenteaza ca proprietatea asigura
cetatenilor posibilitatea de a se instrui si de a participa la exercitarea  drepturilor
politice, la guvernarea statului. Dupa parerea sa, votul trebuie sa fie cenzitar (depinde de
avere), iar parlamentul sa fie reprezentantul proprietarilor si nu al poporului . el se ridica
impotriva egalitatii, aratind ca aceasta ar aduce la lezarea libertatii individului.
O alta teza pe care el o formuleaza, este aceea ca puterea politica in societatea
moderna rezida in constitutie. Constitutia este actul juridic care reglementeaza intreaga
viata de stat.
Pentru el intrebarea nu este cine detine puterea in societate, ci cum se aplica
puterea in societate, cum se aplica puterea in societate, cum se exercita aceasta in
rindul cetatenilor.  El observa ca in societate exista doua categorii de oameni, de
cetateni:1)Unii care participa la viata politica si obsteasca, a caror libertate, evident, este
mai extinsa. 2)Si altii care nu participa la aceasta viata social-politica si, implicit, aria
libertatilor lor este mai restrinsa.
In conceptia sa masele nevoiase nu participa la viata sociala, la viata natiunii, la
viata natiunii, la viata statului intrucit maselor le lipseste pregatirea necesara.
In legatura cu formele de guvernare, Constant oscileaza cind impotriva
despotismului si a aristocratiei, acestea impiedicind, dupa el, calea expansiunii
burgheze, cind se pronunta impotriva democratiei, fiindca, rationeaza el, democratia ar

10
conduce, in mod cert, la instaurarea absolutismului, la o interventie, la un amestec al
maselor in viata economica.
Pentru el, forma de guvernamint este monarhia constitutionala deoarece aceasta
legitimeaza si este oportuna intrucit regele reprezinta o putere aparte, care este neutra in
esenta ei, iar libertatea si puterea regelui sunt asigurate de constitutie.
In acest cadru, puterea politica este limitata de separarea puterii in general si de
opinia publica, puterea politica nu poate sa creasca nemasurat, ci doar intre anumite
limite. Dar nici el nu este numai pentru monarhia constitutionala, urmarind sa deschida
si o alta portita republicii constitutionale. Republica constitutionala reprezinta, in opinia
sa, una din cerintele burgheziei, iar Benjamin Constant nu poate sa se contrapuna
conceptiilor burgheze progresiste, inaintate. Forma de guvernamant  amintita ar fi
capabila sa asigure libertatea, servindu-se de constitutie.
Asa stand lucrurile, la intrebarea: Ce deosebire exista intre monarhia
constitutionala si republica constitutionala? Benjamin Constant arata ca intre ele exista
deosebiri, dar deosebirile respective nu viseaza principiile ei, sunt doar anumite
deosebiri de forma, de procedura, amandoua, aparand, si legiferand acelasi continut.
Benjamin Constant este socotit de multi doctrinari, asa cum considera Jean
Jacques Chevallier, cel mai mare dascal al scolii liberale din secolul al XIX-lea.
In lucrarea intitulata Eseu asupra libertatii moderne comparata cu libertatea
antica, Chevallier arata ca Benjamin Constant, a aparat timp de 40 de ani acelasi
principiu: libertatea in toate, in religie, filosofie, literatura, industrie, politica. Prin
libertate Constant intelegea triumful individualitatii, atat asupra autoritatii care ar vrea
sa guverneze prin despotism, cit si a maselor care reclama dreptul de a servi minoritatea
fata de majoritate. Dupa el, de la revolutia franceza, individul este nelinistit deoarece el
este amenintat de catre stat.
J.J. Bentham (1748-1832)
 J. J. Bentham, cunoscut filosof, economist si jurist englez, este unul din fondatorii
doctrinei liberale.
Operele principale in care Bentham abordeaza problematica liberalismului
sunt: Introducere in principiile morale si legislatie si lucrarea intitulata De
11
ontologie sau Stiinta moralei. In aceste lucrari, Bentham se straduieste sa elaboreze
principiile teoretice ale mentinerii concurentei care era la vremea respectiva o exigenta
sociala a burgheziei. Una din aceste teze aste aceea ca singurul mobil care calauzeste
actiunile unui doctrinar si care trebuie sa calauzeasca actiunile doctrinarilor politici in
special, trebuie sa fie folosul si utilul.
Bentham este, intre altii, reprezentantul teoriei etice utilitariste. In politica el
traduce aceasta prin faptul ca la baza ei trebuie sa fie folosul si utilul, ca trebuie
subordonata puterea politica acestor cerinte. Interesul general este, potrivit conceptiei
lui, o suma a intereselor particulare, a intereselor individuale. In consecinta,
atit statul cit si dreptul care e necesar sa existe in societate, ar trebui sa urmareasca
asigurarea placerii.
Statul ar trebui sa se limiteze doar la apararea persoanei, si in special, la apararea
persoanei individuale. Legea juridica ar trebui, de asemenea, sa asigure si ea, din punct
de vedere juridic, apararea persoanei, apararea proprietatii si a repartitiei acestei
proprietati.
Dupa el este necesar ca dreptul sa apere proprietatea fiindca de ea se leaga
existenta fericirii, libertatii, folosului si utilului. In conceptia sa politica, omul normal
era micul burghez, indeosebi micul burghez englez.
Pentru Bentham fericirea cea mai mare pentru cel mai mare numar de oameni o
poate asigura numai un stat care nu se amesteca in viata economica, dar asigura
proprietatea dobandita. Statul nu are ce sa caute in viata economica, sociala si
individuala pentru a nu deranja folosul si utilul. Statul este bun si necesar sa existe, dar
nu pentru a constrange pe indivizi, ci pentru a asigura folosul si utilul, pentru a asigura
placerea individului.
Bentham neaga rolul obiectiv necesar al rascoalelor si se pronunta pentru
reprimarea sangeroasa a celor care conduc rascoalele, pentru pedepsirea cu moartea a
acestora.
Neoliberalismul
Atat timp cit mecanismele petii capitaliste se autoreglau mai mult sau mai putin
spontan doctrina liberala era dominanta in politica stabila. Trecerea la organizarea
12
monopolista a economiei a fost insotita de criza liberalismului. Era greu de rezolvat
problemele izvorate din complexitatea vietii economice.
Criza liberalismului a dat nastere doctrinei neoliberalismului.
Dupa cel de-al 2-lea razboi mondial multe din vechile idealuri ale liberalismului
au fost realizate sau au pierdut actualitatea.
A aparut necesitatea de a reevalua unele pozitii a liberalismului sub forma de
neoliberalism. Pe un sir de probleme:
§         Caracterul statului, a sistemului politic_______
§         Pe problema atitudinii fata de individ din societate
§         Capitalismul si dezvoltarea de mai departe a democratiei
§         Problema libertatii, egalitatii, juridice, sociale, echitatea sociala.
         In prezent se vorbeste, ca exista nu una ci mai multe directii de dezvoltare a
liberalismului.
         Unii politologi accentueaza problema innoirii, ideile liberale pe mai multe
probleme a societatii contemporane.
Dupa parerea liberalilor echitatea e in primul rind echitate politica care si
determina legile ce asigura drepturi si libertati egale tuturor cetatenilor.
Drepturile sociale sunt considerate secundare. Catre aceste drepturi se atirna
dreptul la invatatura. La munca, indemnizatie la batrinete… Aceste sunt asigurare
sociala mai mult niste datorii ale statului si mai putin drepturi reale, fundamentale ale
cetateanului.
Majoritatea neoliberalilor da o prioritate egalitatii, posibilitatilor fata de
egalitatilor sociale.
Dupa parerea lor statul garanteaza egalitatea tuturor cetatenilor, fara exceptie in
fata legii, drepturi egale in participarea la viata politica si egalitate posibilitatilor in sfera
social politica. Acestea ti asigura egalitatea principialelor echitatii sociale.
In programele neoliberale se accentueaza: asupra ideilor de consens a
conducatorilor si celor condusi.
§          A   participarii active a maselor la viata politica la luarea deciziilor
politice, economice,…
13
 §         la democratizarea procedurii de primire a deciziilor din partea maselor
populare.
Spre deosebire de trecut cind democratia se infaptuia pe baza majoritatii in prezent
accentul se pune pe formele pluraliste de organizare a vietii politice.
Neoliberalii dau o mare atentie teorii de participare variata in problemele politice.
Mult se vorbeste despre democratia participatoare dar in acelasi timp sau paralel
se dezvolta si conceptia elidara ca forma de conducere a societatii contemporane.
Au aparut noi variante ale neoliberalismului cum ar fi: liberalismul “nostalgic”…
Au aparut multe variante ale neoliberalismului: liberalismul “nostalgic”,
liberalismul “organizat”, liberalismul “social”.
1)Liberalismul “nostalgic” crede in viabilitatea tezelor liberalismului clasic,
considerand ca principiile acestuia sint valabile si astazi. Pentru a se redresa activitatea
economica este suficienta reintoarcerea la principiile individualismului si ale liberei
concurente. Tot raul a venit de la interventia statului, care se amesteca in ceea ce nu-l
priveste. Statului trebuie sa i se recunoasca nu un rol de conducere, ci doar o functie
similara celei a politiei rutiere. Liberalismul clasic ar putea fi comparat cu un regim
rutier, care ar lasa ca automobilele sa circule fara vre-o regula. Astfel perturbatiile in
circulatie ar fi nenumarate. In statul neoliberal, masinile sint libere sa circule pe unde li
se pare ca este bine, dar respectand regulile de circulatie. Unii considera ca recurgerea la
statul bunastarii si la planificare sint remedii nepotrivite pentru economie. El este
preocupat de insanatosirea pietelor, de asigurarea libertatii tranzitiilor, de egalitatea
sanselor ca fundament al economiei. Unii reprezentanti recunosc necesitatea unei
interventii limitate a statului in viata economica. Se afirma pe interesele intreprinderii
nu se bazeaza pe renuntarea la amestecul statului, ci pe sprijinul acestuia. Nu proportiile
amestecului statului, ci caracterul acestui amestec se pare important, in sensul ca nu
trebuie sa se atenteze la temeliile productiei capitaliste(proprietatea  privata) si nici sa nu
se exagereze cu concesiile de ordin social.
2)liberalismul “organizat” se distanteaza de liberalismul clasic, proclamand
necesitatea interventionalismului  accentuat al statului in toate domeniile sociale,
pledand controlul substantial al statului asupra activitatii economice. Evolutia
14
liberalismului de la teza statului minimal, denumit paznic de noapte, la teza statului
maximal, care intervine in toate domeniile sociale a avut loc sub influenta schimbarilor
din viata economica si sociala a tarilor capitaliste. Complexitatea economiei, acutizarea
concentrarii si centralizarii capitalului si productiei, crizele economice au facut ca
autoreglarea economiei sa fie tot mai dificila. Sa manifestat o deplasare spre ideea
necesitatii unei noi politici statale capabile sa corecteze consecintele economice si
sociale ale productiei capitaliste. In conditiile actuale unei politologi din tarile vestice
considera necesara restrangerea interventiei statului in economie si viata sociala si
largirea initiativei private.
3). Liberalismul “social” considera necesar controlul social organizat efectuat de
stat asupra activitatii economice, in scopul ajutorarii celor dezavantajati din punct de
vedere economic. Reprezentantii acestei forme de liberalism sustin necesitatea
serviciilor sociale, a cheltuielilor cu caracter social, ca modalitati prin care statul
foloseste o parte a venitului national pentru protejarea paturilor dezavantajate economic.
Acestea sunt forme ale neoliberalismului economic. Unii sustin necesitatea
transformarilor in domeniul politic. Acestia sustin necesitatea limitarii influentei puterii
printr-un sistem de echilibru sau tamponare. Interesele particulare daca sunt suficient
formate si constiente pot constitui o contrapondere pentru putere.
S-a analizat raportul dintre libertate si democratie. Unii considera ca cele doua
concepte sunt complementare. Liberalismul reclama libertatea, iar democratia egalitate.
Sarcina regimurilor democratice si liberale este de a combina libertatea si egalitatea.
Altii considera ca democratia dauneaza liberalismului. B. Constant sustine ca
democratia nu este libertate, ci vulgaritatea despotismului.
Altii sustin ca aplicarea neingradita a principiului egalitatii tinde sa mutileze
eforturile liberalismului, care merg in sensul diferentierii si inegalitatii, tinde sa
raspandeasca mediocritatea.
B. Croce afirma ca liberalismul este o doctrina elitista si nu egalitara. Egalitatea de
tip liberal spune el, este egalitatea in fata legii si egalitatea sanselor, favorizeaza aparitia
unei elite calitative.

15
 Aceste variante ale liberalismului se intalnesc in toate  tarile lumii, imbracand
forme specifice in raport cu situatia concreta din fiecare tara.
In sfera economica libertatea cere anularea reglementarii si restrictiei din partea
puterii de stat, libertate in actiune, o libertate pentru initiativa personala in domeniul
economic. Este pentru concurenta, competitie, lupta pentru a-si asigura un progres fata
de adversarul sau. Initiativa economica – inseamna ca nici o lege, o institutie nu poate
ingradi initiativa economica a oamenilor, iar statul nu trebuie sa protejeze pe cineva
impotriva altcuiva, el trebuie sa dea libertate economica deplina tuturor.

CAPITOLUL II. NECESITATEA ȘI POSIBLITATEA APLICĂRII

DOCTRINEI LIBERALISTE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA
Liberalismul economic porneste de la criteriul proprietatii private ca valoare
suprema si al liberei concurente, ca parghie a dezvoltarii. Se recunoaste ca piata libera
produce si inegalitate intre oameni. Dar fiecare are o sansa. Cu toate chemarile teoretice
de a micsora rolul statului in economie, experienta arata ca dezvoltarea economica nu a
fost lasata pe seama celebrei si des folosita expresie “manii invizibile” adica piata, care
in felul sau a actionat si actioneaza peste tot ca “arbitru” al echilibrului dintre cerere si
oferta. Dupa cum se stie, in mai toate tarile dezvoltate, s-a intensificat activitatea statului
pentru aplicarea unor masuri, fie si minime, de asistenta sociala, pentru protejarea
anumitor segmente ale societatii impotriva inechitatilor. Poate si mai evidenta se arata a
fi interventia statului pentru contractarea consecintelor sociale din perioadele de
16
conjunctura economica negativa, pentru protectia resurselor si productiei nationale,
pentru a situa propria economie, mai ales industria, in pozitia de factor al securitatii
nationale, al independentei reale.
Ar putea fi invocati prestigiosi economisti si politologi al caror merit stiintific nu
poate fi contestat si care au sustinut cu argumente, astazi uitate sau ignorate, ca totusi
dezvoltarea economica rationala, intensificarea asistentei sociale de catre stat si
pastrarea unui echilibru intre proprietatea publica si cea privata constituie formele
viabile pentru mersul civilizatiei umane. Cum se stie, in aceasta privinta, nu este vorba
de teorii abstracte sau fantezii de biblioteca. Fara a ignora experientele esuate si
consecinte negative evidente ale aplicarii dogmatice a teoriilor si ideilor generoase, ori
ale preluarii mecanice a unor concepte sau “modele”, poate fi amintit ca una dintre
economiile-locomotiva ale lumii, aceea a Japoniei, este o economie de piata
dezvoltata… planificat. Unii ar putea spune, chiar daca nu sunt prizonieri ai
prejudecatilor, ca este o contradictie in termeni. Se poate, dar fapt este ca cel de-al 12-
lea plan de dezvoltare stabilea ca, pentru anii 1992-1996, rolul de baza al planificarii
economice in Japonia era:
1)      sa prezinte o analiza a modului in care economia trebuie si poate sa se
dezvolte;
2)      sa sublinieze directiile de baza pe care guvernul trebuie sa le urmeze in
aplicarea si conducerea politicii sale economice pe termen mediu si lung si sa identifice
posibilitatile in cadrul obiectivelor si mijloacelor politicii;
3)      sa asigure liniile directoare de baza pentru activitatile la domiciliu si ale
corporatiilor, asa cum se arata in documentul oficial mentionat.
In legatura cu experimentul din “lumea celor dezvoltati” ar fi de amintit si faptul
ca social-democratii germani – prin programul de la Bad Godesberg si prin enuntul lui
Willy Brandt: “concurenta pe masura posibilului, planificare pe masura necesarului” –
au propovaduit si aplicat, atunci cand au fost la putere, o deviza care nu a fost
“aruncata” peste bord de catre adversarii politici.
Experienta tranzitiei din Europa Centrala si de Est, inclusiv din R. Moldova arata
ca impletirea dintre stat, economie si mecanismul economic democratic pluralist
17
reprezinta un proces complicat, purtator si generator de multe dificultati care, pentru a
iesi la liman, are nevoie sa fie condus cu prudenta, dar nu cu teama, cu fermitate, dar nu
flexibil, rigid, curajos, dar nu aventurist. La nivel institutional, democratizarea este mult
mai usor de efectuat decat liberalizarea economica. Elementele fundamentale ale
democratiei se consolideaza prin alegeri, in cadrul carora partidele si candidatii au sanse
egale, reprezentantii legali alesi formand parlamentul, iar castigatorii, un guvern. Insa
reforma economica, mai ales cand implica “dezmembrarea” unei economii controlate
anterior excesiv de catre stat, devine mult mai dificila, cerand un efort sustinut pe o
perioada lunga de timp si presupunand o noua “reinsertie” in economia zonala si
mondiala. Tabloul transformarilor in “zig zag” ii cu multe pierderi este la fel de
“colorat” in toate tarile care au iesit din sistemul economiei “etatizate”. Subventiile au
fost stopate, impozitele cresc, bugetele sunt dezechilibrate, somajul “urca galopant”,
intreprinderile dau faliment (chiar daca nu recunosc), preturile cresc, salariile reale scad,
productia descreste. In acelasi timp, liberalizarea economica a inceput prin a asigura din
start beneficii pentru grupuri restranse, capabile a “castiga” mai ales in afara sferei
productiei, intr-o economie “paralela” si uneori, “subterana” in timp ce grupuri mari ale
populatiei au de platim ceea ce eufemistic s-a numit “ costuri sociale”.
Un exemplu concludent al decalajului dintre afirmarea si “implementarea”
constitutia normelor democratice, inclusiv in privinta adoptarii unor constitutii noi,
democratice  RM si a “construirii” economiei e piata, il reprezinta, intre alte tari,
Moldova. Astfel Constitutia din 1994 contine in titlul IV(Economia si finantele publice)
o serie de articole 126-133, prevederi care, daca ar fi si aplicate consecvent, ar pune
pregnant in evidenta un stadiu nou al democratiei, al economiei sociale de piata si al
statului de drept. Statuand ca “economia Moldovei este economiei de piata”, Constitutia
stabileste sau confera atributii exprese statului. Printre altele, acesta trebuie sa asigure
“libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil, pentru
valorificarea factorilor de productie”, protejarea intereselor nationale in activitatea
economica, financiara si valutara”, “exploatarea resurselor naturale in concordanta cu
interesul national”, “refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea
echilibrului ecologic”, crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii”.
18
 Potrivit unor teorii, gradul de dezvoltare economica are efecte diferite asupra
democratizarii si asupra liberalizarii economice. Una din tezele de aceasta orientare
acrediteaza ideea ca democratizarea isi face aparitia cel mai frecvent si mai usor in tarile
care au atins niveluri de venit situabile in partea superioara a categoriei medii de
dezvoltare economica. La prima vedere, ar fi vorba de un cerc vicios: slaba dezvoltare
economica nu incurajeaza democratia, iar absenta democratiei stopeaza cresterea
economica. Desigur, conditiile economice si sociale sunt favorabile sau nefavorabile
largirii gradului de concurenta economica, precum si extinderii sau restrangerii
democratiei. Unii considera ca in tarile in principal agrare exista putine intreprinderi de
stat mari, cu directori si salariati numerosi, cu interese birocratice, care concentreaza
grupuri mari de oameni ce beneficiaza de pe urma subventiilor ai sunt dependenti de
acestea. Exista totusi si exceptii, constata destui analisti, unii dintre ei adepti ai
“liberalismului cu orice pret”, obligati sa tina seama de faptul ca in tari cu o rata mai
rapida de dezvoltare, cum ar fi Japonia ori Coreea de Sud, in general “tigrii” din Asia,
statul a jucat si indeplineste in continuare un rol foarte important de indrumare, de
orientare si control, chiar de planificare. Un lider politic din aceasta zona a lumii declara
ca daca democratia conduce in mod necesar la dezvoltare, ceea ce ii trebuie unei tari
pentru a se dezvolta este mai mult disciplina decat democratia. Dupa opinia sa,
exuberanta democratiei duce la indisciplina si la purtari dezordonate, care sunt inamici
ai dezvoltarii.
Exista, prin urmare, o diversitate de pareri si de experiente in ce priveste caile
dezvoltarii economice. Daca unii sustin ca un slogan al momentului ar fi “mai putin stat
si mai putina guvernare”, pentru a da frau liber “duritatii capitalismului real”, nu
inseamna ca au si dreptate. Insasi experienta mai veche sau mai noua a unor tari ii
contrazice, iar procesele tranzitiei nu ar “produce” decat un perpetuu cerc vicios
fara echilibrul dintre democratie si dezvoltare rationala in contextul afirmarii statului
de drept. Este unul din motivele pentru care omenirea asista, cum constata unii analisti,
la “rezistenta obstinata a statelor natiuni” sau la un  “amabil nou nationalism”,
fenomenul fiind ilustrat chiar de tari din cele mai dezvoltate. 

19
20
 BIBLIOGRAFIE
1. Andrei Blanovschi. Doctrine economice, Chişinău, 2004.
2. Gheorghe Popescu. Fundamentele gândirii economice, Editura „Anotimp”, 1993.
3. Ion Pohoaţă. Doctrine economice universale, „Gh. Zane”, 1993.
4. Hongson Geoffrey. Economics and Institutions. Polity Press, 1988.
5. Pareto Vilfredo. Manuel d’ Economic Politique,Paris, 1927.
6. Маршалл А. Принципы политичесой экономийю, Mосква, Прогресс, 1984. Т.1.
7. Heilbroner R. Teachings from the Worldly Philosophy. Norton, New York, London,
1996.
8. Kantorovich L. Mathematics in Economics: Achievements, Difficulties, Perspectives.
Nobel Prize Lecture, 1975.
9. http://definicion.de/liberalismo/
10. http://isl.ro/liberalism/

21