Sunteți pe pagina 1din 2

Pe lângă unele tehnici tradiţionale de predare-învăţare care încă se menţin pentru că

sunt bune, şcoala modernă trebuie să ofere acum o înfăţişare diferită în anumite
aspecte faţă de cea din trecut. Medierea se realizează prin noile tehnologii ale
informaţiei şi comunicaţiilor – în special prin Internet. Acesta constituie atât mediul de
distribuţie a materialelor, cât si canalul de comunicare între elevi şi profesor.
Într-o lume în care comunicarea este esenţială, este nevoie să împărtăşim idei,
cerinţe, nevoi, aşteptări. Cum s-ar spune în limbaj contemporan, este necesar să
recurgem la „sharing”. Profesori, elevi, părinţi, agenţi economici, avem nevoie, pentru
o educaţie performantă, de comunicare privind cerinţe, modalităţi de predare –
învăţare, aşteptări ale elevilor şi părinţilor, perspective de carieră, noutăţi în domeniul
tehnologic.
Copiii de astăzi au o receptivitate uluitoare în ceea ce privește tehnologia digitală.
Structurile mentale și psihice ale copilului de mâine vor fi și mai receptive. Se impune
să îl racordăm pe copil la realizările unei perioade de timp a tehnologizării la cote
înalte. Pe de altă parte, o alternativă care îmbunătățește semnificativ procesul de
învățare este oricând demnă de aplicat.
Revista de specialitate, TehnoCAB se dorește a fi un cadru de promovare, reflecție
și dezbatere a temelor de interes pentru domeniul tehnologic. Articolele și studiile
publicate vor reflecta aspecte teoretice și practice, experiențe locale, naționale și
transnaționale.
Revista încurajează abordări inovatoare inter și transdisciplinare pentru
dezvoltarea disciplinelor tehnologice, reunind perspective teoretice din mediul şcolar
cu perspectivele practice ale organizațiilor profit și non-profit, ale experților din
întreprinderile sociale și administrație.
Învităm pe toţi cei interesaţi sau curioşi de domeniul tehnologic să ocupe un loc în
postura de scriitor sau cititor pentru a fi mai “bogaţi” unii cu alţii!

Colectivul de redacţie
DE CE REVISTA TehnoCAB?

„Școala cea mai bună e aceea în care înveți înainte de toate a învăța.”
Nicolae Iorga

Colegiul „Alexandru cel Bun”, cu statut de Şcoală EUROPEANĂ, oferă programe


de Învăţământ profesional şi Tehnic de mari proporţii, care reuneşte tinerii din întreaga
zonă a Humorului şi nu numai, oferind posibilitatea formării profesionale în meseriile
cerute pe piaţa muncii locale: tehnician în activităţi economice, tehnician în turism,
lucrător în hotelărie, comerciant-vânzător, tehnician în alimentaţie, mecanic auto,
filator, zugrav, vopsitor şi altele.
În slujba celor care doresc să dobândească astfel de specializări se află un număr
impresionant de dascăli cu vocaţie, pricepere, devotament, dăruire, profesionişti, chiar
experţi în arta modelării spiritului uman, deschizători de drumuri, capabili de multe
sacrificii, trăind şi „arzând” intens doar prin şi pentru copii.
Un astfel de dascăl a fost şi dragul nostru coleg, profesor grad didactic I, Sahlean
Sergiu Constantin, profesor de discipline economice, căruia îi vom dedica acest
număr al revistei TehnoCAB. A plecat dintre noi spre cele veşnice, luându-ne prin
surprindere, chiar în prima zi a noului an 2021, aducându-ne în suflet o mare de tristeţe
dar şi momente de aducere aminte. A fost un OM de valoare, de un optimism
debordant şi de o bunătate rară, cu o inteligenţă vie şi un mod de organizare de invidiat
care a îmbrăţişat meseria de dascăl cu nestăvilită dragoste faţă de semeni, în special
faţă de copii, cărora le-a împărtăşit cu dărnicie din tainele economiei dar şi ale vieţii.
Odihnă veşnică, stimate domnule profesor şi coleg! De acolo de Sus cu siguranţă
veţi veghea spre cei cărora le-aţi fost coleg, profesor şi diriginte. Ne vin în minte
cuvintele lui Carl Jung: „Ne amintim cu apreciere de străluciții noștri profesori, însă cu
gratitudine de acei profesori care au atins simțămintele noastre umane. Lucrurile ce
trebuiesc a fi învățate sunt în mod necesar o materie brută, însă căldura este
elementul vital pentru creșterea plantelor și a sufletelor copiilor.” Aceasta este marea
şansă a dascălilor, devin nemuritori prin munca lor, prin discipoli, prin cei ce primesc
flacăra înţelepciunii.
Pornind de la misiunea Colegiului „Alexandru cel Bun”, de a furniza servicii
educaţionale de calitate, în acord cu principiile didactice moderne, care să determine
integrarea eficientă a tinerilor în realitatea economică, socială şi spirituală a timpului
lor, cadrele didactice care predau discipline tehnologice şi beneficiarii direcţi ai acestor
servicii educaţionale, doresc să împărtăşească experienţa fructuoasă, asimilată de-a
lungul timpului, şi prin varianta unei reviste şcolare de specialitate.
La momentul actual, datorită situaţiei nefericite prin care trece învăţământul
românesc, chiar cel mondial, E-learning-ul reprezintă un tip de educaţie la distanţă, ca
experienţă planificată de predare-învăţare organizată de o instituţie care furnizează
materiale într-o ordine secvenţială şi logică, pentru a fi asimilate de către elevi în
manieră proprie.
Cartea, ca suport de scriere, are o istorie veche de 5.000 de ani. De-a lungul
ultimelor cinci milenii, omul a căutat şi a dezvoltat diverse forme pentru transmiterea
informaţiilor pe suport de scriere, ajungând de la tăbliţele de argilă din Mesopotamia
la e-reader-urile şi tabletele performante, disponibile astăzi în toate ţările civilizate.

S-ar putea să vă placă și