Introducere

Prin definiție, ingineria mediului reprezintă dezvoltarea proceselor și a

infrastructurii pentru controlul poluării de toate tipurile.

Elementele specifice mediului sunt apa, aerul și solul.

Obiectivele ingineriei mediului urmăresc:

 protejarea sănătății publice prin prevenirea apariției bolilor;

 păstrarea calitații mediului prin evitarea poluării și degradării aerului,

apei și solului.

Ingineria mediului se referă la protecția mediului înconjurător împotriva

factorilor de poluare antropici, precum și la studiul tehnologiilor curate, adică

tehnologiile care exercită un impact cât mai mic asupra mediului.

De asemenea, ingineria mediului, analizează și elaborează metode noi de

epurare. Prin procesul de epurare, se urmărește îndepărtarea agenților poluanți deja

existenți sau a celor care ar putea să ajungă în ecosistem, implicit a efectelor negative

pe care aceștia le au asupra mediului înconjurător.

O altă componentă a acestui domeniu o constituie monitorizarea indicilor de

poluare în strânsă legatură cu analiza riscului de catastrofe și hazarde.

Ingineria mediului se axează și pe abordarea unor probleme de conservare a

mediului natural și de control al deșeurilor industriale și civile.

Totodată, ingineria mediului implică și următoarele direcții de acțiune:

➢ managementul apelor uzate;

➢ combaterea poluării aerului;

➢ controlul, reciclarea și eliminarea deșeurilor;

 ➢ protecția împotriva radiaților;

➢ studii privind impactul proiectelor de construcție sau industriale asupra

mediului înconjurător.

1. Analiza calitativă și cantitativă a proceselor chimice apărute

ca urmare a poluării atmosferei

Atmosfera este componenta mobilă a biosferei; acţiunile negative ale

multiplelor surse de poluare care acționează asupra acesteia se însumează.

Procesele atmosferice are influențe decisive în circulaţia substanţelor în

mediul ambiant prin prisma transformarilor chimice la care iau parte și care determină

impactul acestora asupra calității mediului.

Acțiunea activității omului asupra atmosferei Pământului a existat din cele

mai vechi timpuri, de când oamenii au început să utilizeze focul pentru încălzire, gătitul

pentru prepararea alimentelor, agricultură etc. Poluarea aerului a devenit o problemă

majoră în timpul Revoluției Industriale (sec.XVIII și XIX).

Poluarea antropogenă a atmosferei cu emisii gazoase provenite din

activitatea industrială este enormă. Câteva surse de poluare industrială sunt

întreprinderile energetice, industriale şi de transport.

Înţelegerea procesele de transformare a substanţelor poluante din atmosferă

şi acțiunile lor nocive asupra mediului înconjurător este utilă în cunoaşterea

proprietăţilor fizico-chimice ale acesteia.

 1.1. Compoziția și proprietăţile fizico-chimice ale atmosferei

Cuvânt atmosferă, de origine greacă, provine de la ἀτμός, atmos - ceață,

abur și σφαῖρα, sfaira – sferă și reprezintă învelișul gazos al Pământului. Pe lângă

componența gazoasă, atmosfera conține și urme de substanțe solide fin divizate.

Atmosfera are o masă de circa 5,15.1015t. Limita superioară, se situează la o

înălţime de aproximativ 1000 km deasupra nivelului mării. Stratul cu o grosime de 5,5

km de deasupra Pământului cuprinde jumătate din masa atmosferei, iar stratul cu

grosimea de 40 km, aproximativ 99% din masa atmosferei (Duca, 1999).

Presiunea scade accentuat pe măsură ce înălţimea creşte, atingând valoarea

de 1 mm Hg la altitudinea de 50 km.

Variația temperaturiieste complexă, existând maxime şi minime. Variația

temperaturii în straturile atmosferice se datorează compoziţiei chimice a aerului din

aceste straturi. După evoluția temperaturii pe măsura creșterii altitudinii, atmosfera este

structurată în mai multe straturi, partea superioară a fiecărui strat terminându-se cu o

zonă denumită „pauză” (Fig. 1.1.1):

1. Troposferă

Este stratul inferior de la suprafața Pământului unde există viață (de la nivelul

0- reprezentat de nivelul mării până la aproximativ 17 km desupra Ecuatorului și 7

km la latitudine polară) .

Gradient termic vertical mediu este de 60/km.

Dacă diametrul Pământului ar fi de 1 m, atunci troposfera ar avea 0,863 mm.

90% din masa totală a atmosferei se află în troposferă.

În acest strat al atmosferei au loc fenomenele meteorologice.

 2. Stratosferă

Se situeazăîntre 7-17 km până la 50 km (stratopauză) altitudine. În acest

strat temperatura rămâne aproximativ constantă până la înălţimea de 25 km, iar apoi

creşte treptat, până la 265-270 K, la limita inferioară a stratopauzei (aproape 55 km).

3. Mezosferă

Mezosfera se situează între 50 și 80 km (inclusiv mezopauza).

În acest strat temperatura scade de la 190 K până la 130 K la înălţimea de

80 km.

4. Termosferă

În acest strat temperatura creşte uniform odată cu înălţimea până la 1000-

1500 K. Termosfera mai este denumită ionosferă între 80 și 640 km, deoarece este

caracterizată de apariția fenomenului de ionizare a atomilor de oxigen și azot existenți,

care astfel devin buni conducători de electricitate și de influență transmisiilor radio.

Denumirea de termosferă se datorează creșterii rapide a temperaturii odată cu

creșterea altitudinii.

Distribuția pe verticală a temperaturii și a presiunii în atmosferă este

schematizată în Fig.1.1.1.
 Fig.1.1.1. Distribuția pe verticală a temperaturii și presiunii în atmosferă

Tabelul 1.1.1.conține componenții gazoși ai atmosferei. Atmosfera Pământului

este un amestec format din azot şi oxigen (aproximativ 99%), un mic conţinut de gaze

rare(neon, heliu, kripton), în special argon (0,93%), dioxid de carbon(0,03%), oxizi de

azot, vapori de apă, metan, alte gaze și resturi rezultate din procesele naturale și

activitățile industriale.

Regiunea situată sub altitudinea de 90 km are o compoziție gazoasă destul

de constantă. Masa moleculară a atmosferei în această regiune este de 28,96 u.a.m. și

scade brusc la înălţimi mai mari. În domeniul de înălţimi 500 km - 1000 km, principalul

component al atmosferei este heliul.

 Tabel 1.1.1. Compoziția atmosferei

Gaz % de masă % de volum

Azot (N2) 75.52 78.09

Oxigen (O2) 23.15 20.95

Argon (Ar) 1.28 0.93

Dioxid de 0.046 0.035

carbon (CO2)

Neon (Ne) 0.012 0.0018

Heliu (He) 0.0007 0.0005

Metan (CH4) 0.0008 0.00015

Kripton (Kr) 0.003 0.0001

Ozon (O3) 0-0.01 Variabil

Vapori de apă Variabil Variabil

(H2O)

Conţinutul vaporilor de apă se micşorează cu creşterea înălţimii, până la

tropopauză. Scăderea temperaturii în troposferă se datorează și micșorării concentrației

vaporilor de apă, care absorb radiația termică a suprafeței terestre. În stratosferă,

conținutul de vapori de apă este de circa 2.10-6%. În regiunile tropicale conţinutul

vaporilor de apă (poate atinge 3%) este mai mare față de cel din regiunile arctice (2.10-
5).

În stratosferă,regimului termic este influențat de concentrația ozonului, aerul

din stratosferă încălzindu-se ca urmare a absorbţiei radiaţiei ultraviolete a soarelui de

către ozon.

Ca urmare a scăderii concentrațiilor ozonului și a vaporilor de apă, temperatura din

mezosferă este mai scăzută decât în troposferă şi în stratosferă. Existența oxigenului și
azotului care absorb radiațiile UV solare în termosferăconduce la creșterea
temperaturii.