Tema: Noţiuni generale de expertiză judiciară şi constatare tehnico -

ştiinţifică şi medico – legală

1. Noţiunea, scopul şi importanţa expertizelor judiciare. Noţiunea, scopul şi
importanţa constatării tehnico-ştiinţifice şi medico-legale.
2. Studiul despre obiect şi metodica cercetării.
3. Clasificarea generală a expertizelor judiciare.
4. Instituţiile de expertiză din R. M. şi genurile de expertiză care sunt efectuate.
5. Structura şi funcţiile de bază a instituţiilor de expertiză.
6. Rolul şi atribuţiile de bază a conducătorului instituţiei de expertiză în organizarea
şi efectuarea expertizelor judiciare.
7. Baza juridică de dispunere a expertizelor judiciare.
8. Esenţa şi particularităţile dispunerii şi efectuării expertizelor suplimentare,
repetate, complexe şi în comisie.
9. Expertul judiciar, drepturile şi obligaţiile acestuia.
10. Raportul de expertiză şi evaluarea lui.

Noţiunea, scopul şi importanţa expertizelor judiciare. Noţiunea, scopul şi

importanţa constatării tehnico-ştiinţifice şi medico-legale.
Expertiză judiciară – activitate de cercetare ştiinţifico-practică, efectuată în cadrul procesului
civil, penal sau contravențional (denumit în continuare proces judiciar) în scopul aflării adevărului
prin efectuarea unor cercetări metodice cu aplicarea de cunoștințe speciale și procedee tehnico-
ştiinţifice pentru formularea unor concluzii argumentate cu privire la anumite fapte, circumstanțe,
obiecte materiale, fenomene și procese, corpul și psihicul uman, ce pot servi drept probe într-un
proces judiciar.

Constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală……

Principiile de activitate în domeniul expertizei judiciare

Expertiza judiciară se efectuează în conformitate cu principiile legalităţii, respectării
drepturilor şi libertăţilor persoanei, independenţei expertului, obiectivităţii şi plenitudinii
cercetărilor, confidenţialităţii, imparţialităţii şi echităţii.

Expertiza judiciară se efectuează de către expertul judiciar înscris în Registrul de stat al experţilor
judiciari. În cazul în care în Registrul de stat al experţilor judiciari nu sunt experţi de specializarea
necesară sau în cazul în care nu poate fi numit un alt expert judiciar din motive de incompatibilitate,
în calitate de expert judiciar poate fi recunoscută ad-hoc o persoană competentă în specializarea
solicitată pentru efectuarea expertizei.
Expertiza judiciară se efectuează în temeiul actului de dispunere a expertizei judiciare, emis în
conformitate cu prevederile legislaţiei de procedură.

Studiul despre obiect şi metodica cercetării

Descoperind esenţa expertizei judiciare se poate numai dacă vom indica caracterele principale care
reflectă natura cunoştinţelor speciale ale expertului, a unui gen de expertiză de altul. Astfel de caractere
sunt: obiectul şi metodica cercetării care trebuie apreciate numai şi numai împreună, deoarece unul din
aceste caractere privit de sine stătător nu permite de a înţelege esenţa expertizei.
În cadrul expertizelor judiciare obiectul apare în sens larg şi restrâns.
În sens larg obiectul este un caracter esenţial care poate să delimiteze natura şi izvorul cunoştinţelor
expertului de orice specialitate; cunoştinţe în domeniul criminalisticii – pentru expertul criminalist; în
domeniul medicinii legale – pentru expertul medico – legist; în domeniul autotehnicii – pentru expertul
autotehnic etc. Cunoştinţele speciale ale expertului sunt necesare pentru cercetarea obiectivă din toate
punctele de vedere a circumstanţelor cazului.
În sens restrâns obiectul este un izvor de informaţie care este fixat în materialele cazului; la rândul
lor rolul principal îl au corpurile delicte, modelele de comparaţie.
Metodica cercetării este un sistem de metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice care sunt destinate
cercetării diferitor obiecte ale expertizelor cu scopul constatării datelor de fapt ce se referă la obiectul
expertizei. Acest complex de metode se foloseşte în expertiza judiciară din diferite domenii de activitate
şi se realizează într-o anumită sistematizare şi consecutivitate logică. Totodată, putem menţiona că nu
fiecare metodă ar putea fi recomandată pentru aplicare în cercetările expertizelor judiciare, deoarece
există un şir de condiţii esenţiale. Unele din aceste condiţii sunt: eficacitatea; simplicitatea şi siguranţa;
securitatea; admisibilitatea; economicitatea; argumentarea ştiinţifică şi totodată folosirea metodelor de
cercetare nu trebuie să lezeze onoarea, demnitatea cetăţenilor şi să fie încălcate normele moral - etice.

Clasificarea generală a expertizelor judiciare.

În sistemul expertizei judiciare se poate de subliniat următoarele nivele de clasificare:

1. După domeniile ştiinţei: tipuri, genuri, grupe şi subgrupe.
Conducându-ne de această subordonare, se poate de indicat zece tipuri de expertiză judiciară:
– expertizele medico – legale şi psihofiziologice;
– expertizele criminalistice;
– expertizele inginereşti de transport;
– expertizele judiciar economice;
– expertizele judiciar tehnice;
– expertizele inginereşti tehnologice;
– expertizele judiciar agrare;
– expertizele judiciar ecologice, cele care sunt legate de mediul ambiant;
– expertizele judiciar biologice (obiecte de provenienţă animală şi vegetală);
– expertizele în domeniul artei.
2. După locul efectuării pot fi clasificate în: expertize efectuate în instituţiile de expertiză şi în
afara lor.
3. După obligativitatea efectuării expertizele se clasifică în obligatorii şi facultative.
4. După consecutivitatea efectuării expertizele sunt iniţiale şi repetate.
5. După volumul cercetărilor expertizele sunt de bază şi suplimentare.
6. După numărul şi componenţa executorilor expertizele se clasifică în individuale, în comisie
şi complexe.
Instituţiile de expertiză din R. M. şi genurile de expertiză care sunt efectuate

• Centrul Naţional de Expertize Judiciare (MJ)

• Centrul Tehnico-Criminalistic şi Expertize Judiciare (MAI)
• Centrul de Medicină Legală (MS)
• Subdiviziunea din cadrul CNA
Structura şi funcţiile de bază a instituţiilor de expertiză

Funcţiile instituţiilor de expertiză:

• Efectuarea expertizelor judiciare
• Efectuarea cercetărilor ştiinţifice
• Munca profilactică
• Executarea funcţiilor de specialişti la acţiunile de urmărire penală
• Munca metodico-ştiinţifică cu ofiţerii de urmărire penală
• Consultaţii ştiinţifice pe anumite cazuri penale, contravenţionale şi civile

Rolul şi atribuţiile de bază a conducătorului instituţiei de expertiză în organizarea şi

efectuarea expertizelor judiciare
 În cadrul instituţiei de expertiză conducătorul îndeplineşte două atribuţii de bază: procesuală şi
administrativă.
Din cele procesuale putem enumera:
– la primirea ordonanţei sau a încheierii de ordonare a expertizei, să dispună efectuarea acesteia
unei persoane concrete sau unei comisii de experţi din rândul colaboratorilor instituţiei de expertiză
judiciară, care posedă cunoştinţe speciale în volumul necesar pentru a răspunde la întrebările înaintate
expertului (comisiei de experţi);
– să explice expertului drepturile şi obligaţiile;
– previne expertul, specialistul (comisia de experţi) despre răspunderea penală pentru prezentarea
cu bună ştiinţă a concluziilor false;
– să stabilească termenele de efectuare a expertizei în condiţiile necesare şi să supravegheze
respectarea lor în limite rezonabil posibile;
– să remită expertului judiciar raportul prezentat în cazul în care nu este complet sau concluziile
din raport sunt neclare;
– să remită, fără executare, ordonanţa sau încheierea de ordonare a expertizei judiciare, obiectele
şi materialele din dosar care urmează a fi examinate dacă instituţia nu dispune de specialişti, bază tehnico-
materială şi/sau condiţii speciale necesare pentru efectuarea cercetărilor;
– să înainteze ordonatorului expertizei un demers privind includerea în componenţa comisiei de
expertiză a persoanelor care nu activează în instituţia respectivă dacă cunoştinţele lor speciale sunt
necesare pentru întocmirea raportului de expertiză;
– să participe în calitate de expert judiciar conform calificării conferite.
Cele administrative rezultă din funcţiile sale de răspundere. Conducătorul instituţiei poartă
responsabilitate de organizarea, calitatea şi termenele efectuării expertizelor. Din aceste calităţi reies
obligaţiile de serviciu ale conducătorului care constau în:
– să aprobe regulamentele privind organizarea şi efectuarea expertizelor;
– să asigure condiţiile necesare pentru efectuarea expertizelor la un nivel înalt;
– să organizeze asigurarea tehnico-materială a instituţiei;
– să intervină cu un ajutor metodico-ştiinţific în timpul cercetărilor;
– să semneze documentele financiare şi de altă natură;
– să stabilească mărimea concretă a suplimentelor, sporurilor la salariul de funcţie ale
colaboratorilor, precum şi a premiilor.

Baza juridică de dispunere a expertizelor judiciare

Dispunerea expertizei este o acţiune procesuală, care se realizează în anumite condiţii concrete.
Baza juridică de dispunere a expertizei este ordonanţa OUP şi încheierea instanţei de judecată. Ordonanţa
şi încheierea sunt alcătuite din trei părţi: introductivă, descriptivă şi rezolutivă.
În partea introductivă se indică data şi locul întocmirii ordonanţei sau încheierii, cine a întocmit
actul, de către ce instituţie, numele, prenumele persoanei care a întocmit, funcţia, temeiurile pentru care
se dispune.
În partea descriptivă se descriu pe scurt circumstanţele, se indică numele, prenumele bănuiţilor,
învinuiţilor, reclamaţilor şi pârâţilor, acest fapt dă expertului posibilitatea de a hotărî dacă este necesar de
a lua cunoştinţă de materialele cauzei care se referă la obiectul expertizei, temeiurile pentru efectuarea
expertizei, domeniul cunoştinţelor speciale necesare pentru efectuarea expertizei.
În partea rezolutivă se indică tipul expertizei, formularea întrebărilor, indicarea instituţiei de
expertiză sau numele, prenumele expertului, se descriu în detaliu corpurile delicte şi materialele de
comparaţie, de asemenea, se indică locul unde se află corpurile delicte şi materialele de comparaţie,
anumite materiale din dosarul penal care vor fi necesare expertului.
În ordonanţa sau încheierea de dispunere a efectuării expertizei trebuie să fie bine formulate
sarcinile şi mai trebuie individualizate corpurile delicte şi mostrele de comparaţie, care sunt prezentate
expertului spre cercetare. Este preferabil să fie indicat şi descris la modul general ambalajul cu descrierea
obiectelor ce sunt în el.
Organul care dispune expertiza trebuie nu numai să formuleze corect sarcinile expertizei, ci şi să
creeze condiţii reale pentru realizarea acestor sarcini. Aceasta se poate realiza atunci când se va prezenta
în plin volum corpurile delicte corespunzătoare, mostrele de comparaţie şi alte materiale ce conţin date
despre provenienţa şi condiţiile de păstrare a obiectelor cercetate. Odată cu întâmpinarea unor greutăţi la
dispunerea expertizelor organul care dispune în toate cazurile este obligat să se consulte într-o instituţie
de expertiză sau să se folosească de consultările unui specialist.
Chestiunile puse în faţa expertului nu trebuie să depăşească limitele cunoştinţelor speciale pe care
le deţine această persoană. Expertiza poate să fie efectuată doar de către o persoană care este desemnată
pentru efectuarea acestei cercetări în conformitate cu legea procesual-penală.
Ordonanţa sau încheierea de dispunere a expertizei este obligatorie pentru instituţie sau persoana
abilitată să efectueze expertiza, doar în cazurile în care persoana nu dispune de cunoştinţele respective sau
invocă anumite motive de incompatibilitate ea este în drept să nu efectueze această expertiză.

Esenţa şi particularităţile dispunerii şi efectuării expertizelor suplimentare, repetate,

complexe şi în comisie

Vezi actele normative…

Expertul judiciar, drepturile şi obligaţiile acestuia

Vezi actele normative…

Raportul de expertiză şi evaluarea lui

Activitatea expertului trebuie să se finalizeze într-o formulă concentrată, care este chiar
reglementată în ceea ce priveşte forma, conţinutul şi procedura de realizare şi administrare.
Această formulă este reprezentată de raportul de expertiză, document elaborat pentru organul care
a dispus expertiza (în cazul expertizelor judiciare) sau pentru beneficiarul care a contractat expertiza (în
cazul expertizelor extrajudiciare).
Raportul de expertiză este un act procesual. Importanţa raportului de expertiză judiciară este dată
de statutul său de probă ştiinţifică, ce conţine nu doar concluzii sau răspunsuri la întrebări, ci şi elemente
care prezintă succint, dar veridic şi acoperitor pentru justa soluţionare a cauzei, istoricul cauzei, etapele
expertizei, constatările şi consideraţiile expertului, treptat, până la formularea concluziilor. Datorită
acestei varietăţi de informaţii şi desfăşurării lor în mod logic, raportul de expertiză capătă o valoare
probatorie deosebită, superioară mărturiei şi chiar înscrisurilor.
 La redactarea raportului de expertiză judiciară trebuie respectate mai multe reguli de procedură:
– raportul se redactează pe file albe A4, de regulă numai pe o pagină; regula consacrată a fost
redactarea dactilografiată, formulă înlocuită masiv de redactarea printată, cu caractere standard;
– textul raportului se realizează cu fraze şi propoziţii clare, utilizând un vocabular accesibil, dar şi
termeni de specialitate explicaţi. Dacă se folosesc formule, desene ori ilustraţii, acestea se inserează în
text respectând regulile de redactare specifice;
– o regulă esenţială în redactarea raportului de expertiză o reprezintă acurateţea documentului;
dacă este totuşi nevoie de mici corecţii, acestea se vor putea face pe textul finalizat, cu semnătură
alăturată; dacă aceste corecturi nu se fac, se ajunge la aplicarea unei forme de îndreptare – Completare la
raportul de expertiză. În raportul de expertiză nu sunt admise greşeli sau ştersături;
– raportul se redactează în mai multe exemplare;
– fiecare pagină trebuie să fie numerotată şi să poarte semnătura şi parafa expertului. Semnătura
şi parafa se aplică pe toate exemplarele, pentru a evita substituirea unor pagini. Regula se aplică şi
anexelor la raportul de expertiză, în formule adecvate. Pe ultima pagină se va trece data redactării
raportului.
Pentru a se asigura raportului de expertiză o ţinută corespunzătoare trebuie respectate unele
condiţii privitoare la stil şi conţinut. Astfel, raportul de expertiză trebuie să fie clar şi concis, fără
formulări sau termeni echivoci (ci dimpotrivă se impune o terminologie de specialitate, adecvată); nu se
vor face trimiteri la lucrări în afara dosarului. Se vor utiliza pe cât posibil fraze scurte, dense şi clare.
Termenii tehnici, greu accesibili, se vor explica la piciorul paginii sau în paranteze, pentru a se înlesni
înţelegerea concluziilor.
Raportul de expertiză nu trebuie să conţină păreri personale în legătură cu diferitele acte
normative sau cu dispoziţiile legale ale unor organe administrative. Aceasta nu înseamnă că expertul nu
este liber în formarea opiniei sale, fără însă ca aceasta să reflecte bunul-plac sau arbitrariul expertului. El
poate fi fondat numai atunci când concluziile expertului se bazează pe poziţie ştiinţifică, cercetări,
experimente şi reiese nemijlocit din datele ce se află în raport şi servesc îndeajuns ca bază pentru
concluzii.
Prin orice raport de expertiză se subînţelege claritatea şi concreticitatea expunerilor şi concluziilor
atât cele ce se referă la obiectele cercetării, cât şi la fapt, care au avut loc în procesul cercetării. Astfel,
raportul de expertiză trebuie să fie determinat, să nu conţină neclarităţi şi să excludă posibilitatea diferitei
interpretări a concluziilor expertului. În raportul de expertiză nu trebuie să persiste calificări juridice.
În sfârşit, raportul de expertiză trebuie să fie logic. Aceasta înseamnă că toate faptele şi
fenomenele identificate în procesul cercetării trebuie să se găsească în legătură şi interdependenţă, să
rezulte una din alta.
Numai o anumită legătură şi fondare a raportului asigură posibilitatea ofiţerului de urmărire
penală sau judecătorului de a controla şi aprecia lucrul expertului, concluziile lui la care a ajuns în timpul
cercetării.
Reieşind din prevederile legislaţiei naţionale în vigoare, raportul de expertiză este alcătuit din trei
părţi: introductivă, textul cercetării şi concluzii. Această schemă a fost elaborată ca cea mai efectivă şi s-a
păstrat până în prezent. Organizarea în acest fel a raportului de expertiză este impusă de nevoia asigurării
fluenţei şi clarităţii informaţiilor în raport.
Raportul de expertiză se întocmeşte în formă scrisă, dactilografiată, în limba română şi este
structurat în trei părţi: partea introductivă, partea descriptivă şi concluziile.
În partea introductivă a raportului de expertiză se indică:
a) denumirea şi adresa juridică a instituţiei publice de expertiză judiciară sau a biroului
de expertiză judiciară;
b) datele privind actul de dispunere a expertizei judiciare;
c) datele ordonatorului expertizei judiciare;
d) denumirea şi adresa juridică a laboratorului în care a fost efectuată expertiza judiciară;
e) menţiunea despre informarea privind drepturile şi obligaţiile prevăzute de Codul de
procedură penală, Codul de procedură civilă sau, după caz, Codul contravenţional şi privind
răspunderea pentru încălcarea prevederilor art. 312 şi 315 din Codul penal;
f) data întocmirii raportului de expertiză, numărul, tipul şi genul expertizei;
g) datele expertului sau ale experţilor participanți la efectuarea expertizei (numele,
prenumele, numărul licenţei, specializarea în care este calificat, gradul de calificare, precum şi, dacă
este cazul, gradul ştiinţific, specialitatea deţinută şi vechimea în muncă în calitate de expert judiciar
în specialitatea respectivă);
h) datele persoanelor care au participat, precum şi ale celor care au asistat la efectuarea
expertizei;
i) expunerea succintă a circumstanţelor cazului pentru soluţionarea căruia se solicită
efectuarea expertizei;
j) lista materialelor şi a obiectelor prezentate pentru expertiză;
k) întrebările înaintate spre soluţionare;
l) în cazul expertizei suplimentare sau al celei repetate, datele expertizei primare
(numărul, data întocmirii raportului de expertiză, numele şi prenumele experţilor participanți la
efectuarea expertizei, concluziile acestora), precum şi motivele dispunerii acesteia.
În partea descriptivă a raportului de expertiză, în funcţie de genul expertizei efectuate, se
regăsesc următoarele informaţii:
a) date despre starea obiectelor supuse examinării (prezenţa şi starea ambalajului) sau date
despre persoanele examinate, modalitățile de transportare şi de ambalare a materialelor şi obiectelor
prezentate pentru expertiză;
b) conţinutul etapelor de examinare, cu indicarea metodelor de cercetare şi a metodicilor
aplicate, a mijloacelor tehnice şi a materialelor de consum folosite, condiţiilor de utilizare şi a
rezultatelor obţinute;
c) scopurile, condiţiile şi rezultatele experimentelor (dacă acestea au fost efectuate) şi
obţinerii unor modele de comparaţie;
d) date privind deteriorarea sau consumul obiectelor supuse examinării;
e) evaluare pe etape a cercetărilor, analiza rezultatelor obţinute, motivarea şi formularea
concluziilor;
f) referiri la ilustraţii, anexe şi explicaţiile necesare pentru acestea;
g) circumstanţele relevante identificate de expert şi în privința cărora nu au fost adresate
întrebări;
h) concluziile prealabile;
i) argumentarea imposibilităţii de a răspunde la toate sau la unele întrebări ce au fost
formulate, dacă materialele prezentate nu au fost suficiente sau întrebările formulate nu ţin de
competenţa expertului, sau nivelul ştiinţei şi practica expertizelor nu permit găsirea răspunsurilor la
aceste întrebări;
j) caracteristica succintă a dispozitivelor şi materialelor utilizate, regimul procesului de
fixare şi imprimare. Pentru mijloacele tehnice şi programele soft, se indică tipul, modelul,
producătorul, denumirea şi versiunea programului soft utilizat, programul de obţinere şi imprimare a
imaginilor.
În partea finală a raportului de expertiză sînt expuse concluziile expertului, care cuprind
răspunsurile la întrebările formulate de către ordonatorul expertizei. Răspunsurile la întrebări se
formulează exact, fără a permite interpretări echivoce.
Raportul de expertiză este semnat de expertul/experţii care l-a/l-au întocmit conform
competenţelor, aplicându-se ştampila acestuia/acestora pe fiecare pagină şi pe toate anexele.
Aprecierea concluziilor expertului parcurge un proces de studiu. Verificarea şi aprecierea
raportului de expertiză se realizează în două etape: analiza formală şi analiza de fond.
Analiza formală a raportului de expertiză nu este altceva decât verificarea respectării prevederilor
legale referitoare la aspectele procedurale prevăzute în expertiză. Aceste prevederi presupun verificarea
respectării următoarelor aspecte:
– a condiţiilor legale de numire a expertului;
– dacă nu au existat motive de recuzare a acestuia, invocate de către părţi;
– dacă au fost formulate răspunsuri clare şi complete la toate întrebările stabilite de către instanţă;
– dacă au fost respectate condiţiile de citare a părţilor şi dacă s-au dat lămuririle necesare, atât
expertului, cât şi părţilor;
– dacă s-au respectat termenele de comunicare;
– dacă raportul a fost semnat, ştampilat şi datat pe fiecare pagină.
Diferitele deficienţe constatate în cadrul acestei verificări formale pot antrena consecinţe diferite,
ca: înlăturarea expertizei, restituirea raportului pentru unele completări ori datare şi semnare, dispunerea
unui supliment de expertiză sau a unei noi expertize.
Analiza de fond a raportului de expertiză presupune o activitate desfăşurată în scopul stabilirii
dacă corespunde exigenţelor de ordin ştiinţific şi logic şi dacă este suficient de documentat Scopul
analizei de fond este acela de a verifica dacă:
– expertul a folosit raţional, corect şi complet toate mijloacele de documentare pe care le-a avut la
dispoziţie;
– a întreprins toate investigaţiile necesare şi dacă direcţia acestora a fost cea corectă;
– a relevat toate datele şi faptele importante pentru elucidarea obiectivelor stabilite de către
instanţă;
– a folosit cele mai noi descoperiri ştiinţifice în domeniu şi cele mai adecvate metode etc.;
– concluziile sunt corecte şi fundamentate ştiinţific;
– există o concordanţă între justeţea raţionamentului, pe de o parte şi concluziile şi conţinutul
raportului de expertiză, pe de altă parte.