Publicată în 1909, 

Apus de soare a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea este prima dramă istorică din
literatura românească care evocă personalitatea grandioasă a lui Ștefan cel Mare.

Drama se structurează pe două conflicte: exterior și psihologic. Acțiunea se petrece în ultimul an de

domnie a marelui voievod.

Personajul este privit din două ipostaze: Ștefan-domnul și Ștefan-omul, prima ipostază fiind prezentată
aproape supranatural, voința și dorința de a lăsa toate lucrurile în ordine după moartea sa acționând ca
o forță de nestăvilit în fața intrigilor boierilor trădători și a bolii și suferinței domnitorului.

Delavrancea a preluat imaginea domnitorului moldovean așa cum s-a păstrat ea în tradiția populară.
Acestei imagini autorul îi asociază frământările interioare, pe care Ștefan reușește să le învingă într-un
mod sublim.