ION SAVA

Ion Sava a fost un regizor român, director de scenă

la Teatrul Național din București, caricaturist, scenograf si
Pictor. S-a nascut pe 10 decembrie 1900 si a decedat pe 26
octombrie 1947.

Tatăl, Grigore Sava era funcționar iar mama, Ioana

Sava, profesoară de lucru manual. Urmează scoala primară
la Iași, Școala Normală „Vasile Lupu” și apoi Liceul
Internat din Iasi. A absolvit în anul 1925 Facultatea de
Drept de la Iași, fiind admis in barou. Renuță la avocatură
iar în 1930 se angajează la regizor la Teatrul Național din
Iași. Din anul 1938 se stabilește a București, unde a lucrat
la Teatrul Național.

 Ion Sava era unul dintre cei mai însemnaţi oameni

ai perioadei interbelice şi-a facut simţită prezenţa printr-un
spirit cu o usoara tenta anarhistă. Cu toate că piesele sale
de teatru nu au ieşit niciodata la lumină, înclinaţia sa spre calicaturizare si grafică au adus un
spirit inovator, usor nonconformist asupra teatrului.

Stagiunea 1930—1931, la Naţionalul din Iaşi, a fost pentru Sava o harnică verificare a
aptitudinilor sale regizorale, sub conducerea directorului de scenă A. I. Maican. Odată cu Maican
apăruse în teatru un curent novator : tânărul regizor înlocuise rampa printr-un prosceniu,
apropiindu-1 fizic pe interpret de public, trata fiecare piesă în spectacole de diferite stiluri,
eliminînd pe cât putea vechiul joc declamator, emfatic, şi vechile montări obişnuite împrejurul
cuştii suflerului, introdusese decorurile diferit stilizate, după părerea sa mai potrivite artei
teatrale, pentru că nu sufocă jocul actoricesc şi stimulează imaginaţia publicului. în mijlocul
prefacerilor şi întrebărilor creatoare, provocate de Maican, Sava găseşte mediul prielnic uceniciei
regizorale

Evoluţia prin care trecea artistul se vădeşte concomitent în opera sa plastică : dacă la
expoziţia de pictură din 1932 se observase orientarea sa spre viaţa celor de la fundul societăţii,
viaţă întunecată, măcinînd aspiraţiile şi gindurile, începînd din 1934, Sava
are o activitate susţinută în revista progresistă, antifascistă, „Manifest"
(condusă de George Ivaşcu). Sunt anii în care realismul său critic — în stilul
său original, pătrunzător — se punfică în mare măsură de balastul unor
influenţe estetice idealiste. Contradicţia dintre creaţia şi ideile estetice
afirmate de regizor se atenuează.

În 1941 expune la București cea mai importantă serie de caricatură, portrete ale

scriitorilor (precum Sadoveanu, Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Codreanu,
Tudor Mușatescu), actrițe și pictori cunoscuți în epocă. Ioan Sava se remarcă în acest stil prin
noua sa viziune asupra personajelor, reprezentativă și reconoscibilă, cu toate acestea neobservată
până atunci la „model”.

Care erau opiniile lui Sava despre actor ? Definiţia pe care o dă actorului este legată de
caracterul metamorfic al acestei personalităti umane. Sava spunea că actoruJ nu se transpune
oricum în rol, nu caută doar categoria socială care l-a inspirat pe dramaturg, nici nu urmează
strict numai logica reacţiilor sufleteşti aşa cum le indică textul. Măiestria actorului se dovedeşte
substantială şi în raport cu concepţia viitorului spectacol — studiul rolului şi întruchiparea lui se
vor supune ideii artistice urmărite de regizor, procedeelor de expresie alese, stilului dorit.

În căutarea unei solutii arhitectonice de teatru, care să permită realizarea oricărei

viziuni scenice, Sava concepe planul „teatrului rotund" (prin 1941). Planuri asemănătoare mai
fuseseră propuse în alte ţări (de către Meyerhold, Gropius), dar noutatea teatrului imaginat de
Sava consta în scena circulară înconjurînd publicul. Planurile de pîna atunci aşezau publicul
împrejurul actorilor. Sava îşi descria astfel teatrul
rotund : „Un platou circular, ca o arcnă rulantă, pe care
stă publicul care... va fi înconjurat de o scenă circulară.
O scenă cu planuri înclinate şi treptificată, pe care va fi
posibilă montarea a 20—30 decoruri fixe şi izolate sau a
unui singur decor grandios, cu posibilităţi de a pătrunde
în el călăreţi, vehicule etc".
 In perioada respectiva, este recunoscut noul statut al regizorului; acestuia i se
recunoaşte acum calitatea de artist autentic, de autor al spectacolului. Dacă înainte de război se
putea vorbi de numai doi directori de scenă în adevăratul sens al cuvântului (Alexandru Davila şi
Paul Gusty), acum numărul regizorilor – dar şi al scenografilor, dintre care mulţi sunt artişti
plastici – începe să crească. Regizori de scenă ca Soare Z. Soare, Victor Bumbeşti, Vasile Enescu,
Ion Şahighian, V.I. Popa, G.M. Zamfirescu, A.I. Maican, Ion Sava, Sică Alexandrescu. Chiar dacă
înnoirile în teatrul românesc interbelic nu au fost, ca în alte părţi, şocante, chiar dacă avem de-a
face mai degrabă cu un progres prin continuitate decât prin ruptură, limbajul teatral se
îmbogăţeşte considerabil, iar spectacolele de vârf, care nu sunt puţine, aduc scena românească
la nivel european. Pe de altă parte, viaţa teatrală în ansamblul ei cunoaşte o mare animaţie.
Apar multe publicaţii destinate scenei (unele efemere); cronica dramatică este prezentă în
paginile cotidianelor şi ale revistelor de cultură. În deceniul trei şi în primii ani ai deceniului
patru, are loc o ofensivă de reteatralizare a teatrului; sunt respinse principiile şcolii naturaliste,
în favoarea unui tip de spectacol în care să capete pondere sugestia, atmosfera, simbolistica
plastică.

Din punctul meu de vedere, Ion Sava este un om care a contribuit foarte mult in arta,
renuntand la avocatura pentru a prosperi prin arta. De fiecare data cand punea in scena un
spectacol, realiza caricature ale unor personaje.